Dinte pentru dinte- Capitolul 49

Mâncarea de la cantină era destul de simplă, așa că Zhang Xia aranjă special să se pregătească câteva feluri mai decente. Totuși, când sosiră platourile, Gu Qing Pei spuse scuzându-se:

–  Azi n-am avut timp să pregătesc nimic. Sper ca președintele Wang și președintele Yang să nu se supere.

Președintele Yang răspunse:

– Deloc. Mâncăm simplu. Dacă domnul Gu nu are timp, reprogramăm pentru altă zi.

– Desigur, desigur.

Wang Jin zâmbi:

– Domnule Gu, haideți să fixăm o dată și mă duceți să văd terenul.

– Bine, îmi verific agenda. Săptămâna asta probabil nu pot, poate săptămâna viitoare…

– Îl duc eu pe președintele Wang, interveni Yuan Yang.

–  Domnul Gu abia s-a întors acum două zile din delegație; la firmă s-a adunat mult de lucru și e posibil să mai plece și săptămâna viitoare. Ca să nu întârziem, merg eu cu președintele Wang. Am fost de două ori pe acel teren și cunosc bine situația. Yuan Yang îi aruncă lui Wang Jin un zâmbet abia schițat.

Wang Jin își îngustă ușor ochii și zâmbi:

– Bine, dacă domnul Gu n-are timp, atunci, tinere Yuan, vă rog să ne duceți. De mult vreau să-l văd.

Nici Gu Qing Pei nu era dornic să meargă: drumul cu mașina dura peste două ore și includea o porțiune grea de munte.

– Ar fi cel mai bine așa. Dacă după vizită președintele Wang e interesat să colaborăm, programez să ne vedem săptămâna viitoare cu președintele Yuan ca să discutăm în detaliu.

– Nicio problemă.

Gu Qing Pei îi bătu lui Yuan Yang pe umăr, pe jumătate în glumă, pe jumătate avertisment:

– Yuan Yang, cum nu te simți încă foarte bine, nu te las să conduci. Dar ai grijă de președintele Wang. E oaspetele nostru de onoare, să nu existe nici cea mai mică neglijență.

Yuan Yang își întoarse capul și îi aruncă lui Gu Qing Pei o privire tăioasă.

Din cauza unghiului, ceilalți nu văzură; doar îi auziră răspunsul scurt.

Deși era puțin îngrijorat, Gu Qing Pei simți că era și o ocazie bună să-l testeze pe Yuan Yang. Se gândea că nu va fi atât de imprudent încât să-l jignească intenționat pe Wang Jin.

După ce-l conduse pe Wang Jin, Yuan Yang se întoarse cu Gu Qing Pei în birou.

– După ce începi programul după-amiaza, spuse Gu Qing Pei,

– du-te la managerul Zhang să-ți dea setul de materiale ale proiectului. Studiază-le bine, ca să poți răspunde la orice întrebare. Ah, și ia-l și pe managerul Zhang cu tine.

Abia se așezase Gu Qing Pei, că Yuan Yang prinse brațele scaunului cu ambele mâini, se aplecă și nasul aproape i se atinse de față.

– Ce mai e acum? îl privi Gu Qing Pei.

Yuan Yang îi atinse buzele, privindu-l adânc în ochi:

– Gu Qing Pei, ține minte: ești al meu.

Gu Qing Pei chicoti:

–  Stai, mai avem încă o zi pentru a obține permisiunea, ești nerăbdător să primești bonusul? De ce trebuie să-mi spui asta din nou?

– Vorbesc serios și ar fi bine să ții cont, murmură Yuan Yang, adâncind sărutul.

– Nu mă interesează cât de complicate ți-au fost relațiile. Dacă ești cu mine, ești doar cu mine. Nimeni nu pune mâna pe ce este al meu.

Gu Qing Pei își încrucișă picioarele, îi bătu ușor obrazul și zâmbi:

– Dar cu tine, adesea mă simt atât de epuizat, încât dacă mă stresezi și mai mult, mai devreme sau mai târziu, te voi părăsi.

Yuan Yang scrâșni:

– Să nu te stresez? Ce înseamnă asta?

– Să preiei din greutățile mele la muncă și, în viața de zi cu zi, să fii matur și generos. Pe care dintre astea le faci acum? Yuan Yang, e plăcut să-mparți patul cu cineva, dar după ce cobor din pat tot trebuie să trăiesc. Nu vreau să fiu dădacă și nu sunt dispus să am grijă de copilul președintelui Yuan. Dacă mă tot pui pe jar… Gu Qing Pei îi prinse bărbia și îi atinse buzele.

– Bărbați sunt peste tot. Eu nu duc lipsă. Ai grijă de tine.

Sângele i se urcă lui Yuan Yang la cap. Zâmbetul acela fals al lui Gu Qing Pei îl făcea să-și muște de furie. Umilința și mânia îi coborâră ca un torent în pântece. În fața provocării și ironiei lui Gu Qing Pei, tot ce voia era să-l ia în primire pe loc.

Fiind tânăr și năvalnic, Yuan Yang intra adesea „în călduri”. Gu Qing Pei îi cunoștea expresiile; îl împinse repede:

–  Gata, du-te la treabă.

Yuan Yang îl apucă de rever și îl ridică din scaun:

–  Întâi te „rezolv”, apoi merg!

Îl târî pe Gu Qing Pei în camera de odihnă și îl azvârli pe pat; înainte ca acesta să se ridice, îl și strivi sub el.

– Brațul tău nu s-a vindecat complet, nu fă nebunii, spuse Gu Qing Pei precipitat.

– E déjà vindecat, îi șopti Yuan Yang, apăsându-i palma pe piept și sfâșiindu-i cămașa.

Yuan Yang își dorise întotdeauna să i-o tragă în birou, fiindcă aici avea mereu un fior aparte.

Pantalonii de costum ai lui Gu Qing Pei încă îi atârnau pe gambe când Yuan Yang, nerăbdător, pătrunse în el.

–  Nemernicule, mormăi Gu Qing Pei printre dinți.

Yuan Yang răsuflă adânc, aproape euforic. De la accidentare nu mai făcuse nimic și îl măcina dorința. Plăcerea pe care i-o dăruia trupul acesta îl uimea de fiecare dată. Nu avea de gând să-l lase pe Gu Qing Pei nimănui. Niciodată.

Împingând cu poftă, gâfâi:

–  Gu Qing Pei, să nu uiți niciodată cum e când sunt în tine. Ține-minte cu trupul tău cât de tare și fierbinte sunt înăuntrul tău. Ține-minte că ești al meu; doar eu pot să ți-o trag în fund, numai eu pot să te sărut pe gură, tu ești al meu, mă înțelegi? Tu ești al meu.

Gu Qing Pei i se agățase de gât, de parcă, dacă nu s-ar fi ținut, Yuan Yang l-ar fi aruncat din pat.

– Nu mai mormăi prostii, puștiule… bolborosi printre gemete.

Yuan Yang îi mângâie pielea, aspru:

–  Gu Zong, strigă. Nu te aude nimeni. Lasă-mă să te aud. Gemetele tale sunt atât de plăcute… Ți-aș trage-o…

Trupul lui Gu Qing Pei se înroși tot, ochii i se tulburară; mușcă din buza de jos, rămânând fără replică. Gâfâitul suna extrem de pasional, acele gemete, gâfâieli atât de puternice și lascive, îi excitau penisul.

În camera îngustă, slab luminată, în pauza de prânz, două corpuri goale se împletiră. Dincolo de perete era open-space-ul; Gu Qing Pei abia îndrăznea să scoată un sunet, temându-se să nu fie auzit. Tocmai intimitatea rușinoasă făcea totul amețitor.

Umărul lui Yuan Yang sângera, dar el ignora senzația de durere. Știa doar că acum nimic nu-l mai oprea să-și verse toată pasiunea și pofta pe care voia să le descarce în corpul lui Gu Qing Pei.

Voia să lase această furie să fie o lecție pentru Gu Qing Pei, dar asta îl făcea să îl dorească și mai profund.

Gu Qing Pei nu se ridică decât pe la trei după-amiaza; până atunci, Yuan Yang îi oprise pe toți cei care veniseră să-l caute.

În ațipeală, parcă auzi voci afară, ca niște glasuri de copii. Crezu că încă visează și nu băgă de seamă.

Aruncă o privire la ceas: era târziu, trebuia să se ridice. Dar îl durea spatele îngrozitor.

– Ticălosul ăla de Yuan Yang…

Ezita încă, când ușa se deschise brusc. Lumina puternică din afară îl făcu să-și acopere ochii din reflex.

– Shushu[1]?

I se păru că halucinează: chiar auzise o voce de copil.

Când își dădu palma la o parte, îl văzu pe fratele mai mic al lui Yuan Yang, Yuan Jing, în prag, cu rucsacul în spate. Băiatul de treisprezece-paisprezece ani căpătase deja aer de adolescent și se înălțase; nu-l mai puteai privi ca pe un copil naiv.

Fața lui Gu Qing Pei se făcu verde: își aminti că nu purta nimic. Și Yuan Jing îl privi surprins.

Gu Qing Pei se uită în jos: pătura îi alunecase până sub piept, dezvăluind urmele de mușcături. Trase iute pătura peste el.

– Yuan Jing, ce cauți aici? Unde e fratele tău?

– Am adus-o pe sora mea să se joace cu el. A dus-o pe Sakura la toaletă.

– Și tu…

– Am crezut că e biroul lui tata, așa că am intrat, spuse Yuan Jing, țintindu-l cu ochii mari și limpezi.

– Gu Shushu, alea sunt semne de supt?

Obrajii lui Gu Qing Pei se înroșiră ușor.

– Copiii nu trebuie să știe astfel de lucruri.

Yuan Jing ridică din umeri:

– Eu nu sunt stânjenit, deci nici tu n-ar trebui. Ești adult, e normal. Dar nu cumva ai adus pe cineva la firmă? Ești mai neastâmpărat decât fratele meu.

Gu Qing Pei râse sec:

– Nu e ce crezi. Am obiceiul să dorm dezbrăcat. Și tu ai greșit: ai intrat fără să bați.

Băiatul aruncă o privire la cearșaful vraiște. Era gata să izbucnească în râs, dar se abținu:

–  Aha, scuze atunci. Te las să te îmbraci. Închise ușa și plecă.

Gu Qing Pei oftă, sperând să nu fi zdruncinat mintea adolescentului.

Se îmbrăcă și ieși. Yuan Yang tocmai intra ținând de mână fetița. Văzându-l pe Yuan Jing, bombăni:

– De ce hoinărești așa? Cine te-a lăsat să intri?

Yuan Jing se foi prin birou cu nonșalanță:

– Am crezut că e biroul lui tata.

Gu Qing Pei îl săgetă din priviri pe Yuan Yang:

– De ce sunt aici?

–  Au ținut morțiș să vină la mine; tata i-a trimis cu șoferul.

– Bine. Poți împrumuta mașina companiei pentru o zi; îi duci acasă după program.

Yuan Yang se uită la ceas:

– Îi duc acum. Mai târziu e aglomerație și sora mea iar se ia de mine.

– Fă cerere de ieșire și urmează procedura.

– Știu, răspunse, iritat. Îl bătu ușor pe spate pe Gu Qing Pei și îi șopti:

– Odihnește-te.

Yuan Jing își înclină capul și îi privi ciudat pe amândoi.

– Hai, apăsă Yuan Yang capetele celor doi copii.

– Plecăm.

După câțiva pași, Yuan Jing se întoarse și îi zise lui Gu Qing Pei, zâmbind:

– Gu Shushu, prietena e la firmă, nu?

– Nu, rămase impasibil Gu Qing Pei.

– Pa, făcu băiatul.

Gu Qing Pei îi făcu semn din mână.

După ce-i conduse pe toți trei, Gu Qing Pei se prăbuși pe scaun și ridică ochii spre tavan.

Copiii prea isteți nu sunt întotdeauna simpatici; prin comparație, sinceritatea lui Yuan Yang era chiar… simpatică.

Gu Qing Pei simți că Yuan Yang îl făcea uneori să se simtă… confuz din cauza geloziei.

[1] Shushu- apelativ politicos pentru o persoană mai în vârstă, tradusă aproximativ ,,unchiule”