Dinte pentru dinte – Capitolul 54

A doua zi, la prânz, Gu Qing Pei voia să afle cum merg lucrurile de partea lui Yuan Yang, dar nu îndrăznea să-l sune direct, așa că îl sună pe managerul Zhang ca să se intereseze de situație.

Managerul Zhang și Wang Jin, evident, nu știau că Yuan Yang condusese toată noaptea înapoi, că stătuse mai puțin de douăzeci de minute și apoi plecase din nou la drum. Spuseră doar că starea lui psihică nu era prea bună.

Gândindu-se la asta, lui Gu Qing Pei i se făcu, cu întârziere, frică. Drumul de acolo nu era bun; aproape patruzeci de minute trebuiau parcurse pe un drum forestier îngust, întunecat și plin de curbe. Iar Yuan Yang avea încă mâna rănită. Era un adevărat noroc că nu se întâmplase nimic.

De fapt, ieri nu ar fi trebuit să-l lase să plece. Dacă se întâmpla ceva cu adevărat…

Gu Qing Pei nu îndrăzni să continue gândul. Se limită doar la a-l ruga ca, la întoarcere, să nu-l lase sub nicio formă pe Yuan Yang să conducă.

A doua zi după-amiază, Yuan Yang se întoarse.

Gu Qing Pei ieșea din birou cu laptopul prins sub braț, grăbit spre o ședință, când îl văzu pe Yuan Yang stând la biroul lui, cu privirea fixată în gol, de parcă masa ar fi avut toate răspunsurile.

Nici măcar nu știa când se întorsese.

La zgomotul ușii, Yuan Yang întoarse capul și îl privi. Cearcănele îi erau adânci, ochii roșii, fața obosită. Arăta, într-adevăr, într-o stare proastă.

Gu Qing Pei îl privi calm.

– Te-ai întors. Am vorbit cu managerul Zhang, mi-a făcut raportul. Lucrurile au mers destul de bine.

Yuan Yang îl privi rece.

– Nu l-am neglijat pe directorul Wang. Ești mulțumit acum?

– Sunt destul de mulțumit, dădu din cap Gu Qing Pei. Decontează cât mai repede cheltuielile de deplasare.

După care se întoaerse și plecă la ședință.

Yuan Yang își lăsă capul pe birou și îi urmări spatele până când silueta lui Gu Qing Pei dispăru după colț.

După program, Gu Qing Pei își strânse lucrurile, pregătindu-se să plece acasă.

Yuan Yang veni la biroul lui și bătu cu degetele în blat.

– Tata mi-a zis să vii azi la noi să iei mașina.

Gu Qing Pei aproape uitase complet.

– Azi? clipi el, aruncând o privire pe fereastră.

– Am auzit că se anunță furtună puternică. Mergem altădată.

– A zis azi, atunci e azi, răspunse Yuan Yang iritat.

– N-am chef să-l sun să-i dau explicații.

Gu Qing Pei oftă.

– Bine.

Coborâră în parcarea subterană. Yuan Yang deschise portiera și voia să urce la volan.

Gu Qing Pei îl prinse de braț.

– Conduc eu.

Yuan Yang zâmbi sarcastic.

– Cum să-l pun pe domnul Gu să-mi facă pe șoferul?

– Ai o rană veche care nici măcar nu s-a vindecat și ți-ai mai făcut una nouă. Mă gândesc la siguranța noastră. Conduc eu.

Încercă să-l tragă la o parte, dar Yuan Yang  rămase înțepenit în ușă. După câteva smucituri, Yuan Yang izbucni. Îl apucă de guler și îl împinse cu spatele de caroserie.

Respirația lui Gu Qing Pei se tulbură.

Fețele lor erau atât de apropiate încât simțeau aerul fierbinte al celuilalt pe piele.

Yuan Yang spuse printre dinți:

– Nu-ți mai băga dracu’ nasul în treburile mele. Cine te crezi?

Gu Qing Pei îl privi drept în ochi, calm.

– Mă gândesc doar la propria mea siguranță.

– Nu te omor într-un accident.

Yuan Yang deschise brusc portiera din spate și îl împinse înăuntru, apoi se așeză la volan.

Era plin de nervi, iar condusul îi devenise inevitabil mai agresiv.

Gu Qing Pei își puse centura în tăcere. Nu crezuse niciodată că ambuteiajele pot aduce liniște, dar măcar viteza mică însemna că, dacă se întâmpla ceva, ar fi fost doar o zgârietură, nu o tragedie.

Din fericire, ajunseră la casa lui Yuan Yang fără incidente, deși drumul fusese tensionat.

În garaj, mașina era deja pregătită.

Yuan Lijiang îi aștepta lângă ea, cu mâinile la spate, de parcă prezenta o piesă rară dintr-o colecție personală.

Când o văzu, ochii lui Gu Qing Pei se aprinseră ușor.

Era genul de mașină care nu însemna doar lux — însemna putere. Statut. Autoritate. Simbolul acela pe care puțini bărbați nu îl doreau măcar o dată în viață.

Se apropie cu un zâmbet elegant.

– Directore Yuan, chiar nu știu cum să vă mulțumesc.

Yuan Lijiang izbucni într-un râs sonor.

– Să zicem că e bonusul tău de sfârșit de an. Dar doar o dată, să fie clar. Altul nu mai vezi.

Tonul era jovial, dar calculat.

Adevărul era simplu.

Pe de o parte, mașina compensa Porsche-ul lui Gu Qing Pei, făcut zob de Yuan Yang într-un acces de furie. Pe de altă parte, era o recompensă — și o despăgubire — pentru faptul că îl suportase pe Yuan Yang atâta timp.

Yuan Lijiang își cunoștea foarte bine fiul.

Știa ce temperament avea. Știa că, lângă el, Gu Qing Pei nu putea trăi liniștit.

Dacă câteva milioane puteau cumpăra bunăvoința cuiva și îl puteau convinge să rămână, de bunăvoie, „dădaca” fiului său, atunci investiția era mai mult decât rezonabilă.

Gu Qing Pei mângâie ușor capota mașinii. Metal rece. Putere pură sub palmă.

Zâmbetul îi rămase pe buze.

Dar în ochi i se vedea că înțelege perfect prețul cadoului.

Gu Qing Pei nu se arătă prea protocolar și acceptă mașina. Dacă ar fi putut alege, ar fi preferat să nu fi preluat niciodată „cartoful fierbinte” numit Yuan Yang, decât să primească acest automobil.

Wu Jinglan îl opri la cină.

Fratele și sora mai mică ai lui Yuan Yang plecaseră în vacanță la bunica lor; nu erau în Beijing. Abia atunci Gu Qing Pei își dădu seama că deja începuse vacanța școlară. Peste două săptămâni urma Anul Nou.

După cină observă că afară se pornise o ploaie torențială, însoțită de fulgere și tunete. Era aproape înfricoșător.

Iarna rar aducea asemenea furtuni. Vremea de afară era evident extrem de severă.

Gu Qing Pei rămase până aproape de zece seara. Ploaia nu dădea niciun semn că s-ar opri, iar ora devenea târzie, așa că se pregăti să-și ia rămas-bun.

Wu Jinglan privi pe fereastră.

– Ploaia e prea puternică, vizibilitatea e foarte scăzută. Pe vremea asta nu e bine să conduci. Domnule Gu, mai bine rămâneți peste noapte. Avem destule camere libere.

Gu Qing Pei zâmbi.

– Nu e nevoie. Să rămână Yuan Yang. Eu plec cu mașina. Am condus și pe vreme mai rea, și totuși suntem în oraș. Nu va fi o problemă.

Yuan Yang spuse:

– Te duc eu. Altfel mâine n-ai cu ce să ajungi la serviciu.

Casa lui Yuan Yang, casa lui Gu Qing Pei și compania formau aproape un triunghi echilateral. Dacă dimineața Yuan Yang ar fi plecat de acasă, l-ar fi luat pe Gu Qing Pei și apoi ar fi mers la firmă, ar fi pierdut aproape două ore. Dimineața ar fi fost imposibil.

Wu Jinglan interveni din nou:

– Nu plecați. Niciunul. E prea periculos. De ce să vă asumați riscul? Dacă se inundă vreun drum? Dacă rămâneți cu mașina în apă? Pe furtuna asta, cine să vă mai ajute?

Era genul de femeie energică și autoritară. În afaceri se descurca excelent, iar ca temperament nu era cu nimic mai prejos decât un bărbat. Când vorbea, tonul ei nu lăsa loc de împotrivire.

În contrast, Yuan Lijiang era mereu politicos, elegant, zâmbitor — doar când îi era atins interesul devenea cu adevărat periculos. Un cuplu redutabil.

Yuan Lijiang spuse calm:

– Domnule Gu, rămâneți. Îi spun să pregătească imediat o cameră. E doar o noapte. Mâine, dacă ploaia se oprește, apa se retrage. Trăiți în Beijing de atâția ani, știți bine — pe o asemenea ploaie, șansele ca mașina să cedeze sunt foarte mari. De ce să riscați?

Gu Qing Pei nu mai putu refuza.

Casa avea trei etaje. Părinții locuiau la etajul doi, Yuan Yang și frații lui la al treilea. Fiecare etaj avea cel puțin două camere pentru oaspeți. Menajera îi pregăti o cameră chiar lângă cea a lui Yuan Yang.

Yuan Yang îl conduse sus. Deschise o ușă și se întoarse spre el. Gu Qing Pei crezu că este camera de oaspeți și spuse:

– Mulțumesc.

Apoi intră.

Yuan Yang intră după el.

Când se aprinse lumina, Gu Qing Pei privi în jur și înțelese imediat: era dormitorul lui Yuan Yang.

În vitrina de sticlă din stânga erau aliniate figurine militare, modele Gundam și câteva arme de colecție, reale sau nu.

Gu Qing Pei făcu un pas înapoi.

– E camera ta.

– Da.

Yuan Yang se sprijini de ușă, blocând ieșirea. Văzuse intenția lui Gu Qing Pei de a pleca — și nu avea de gând să-l lase.

Gu Qing Pei spuse cu o ușoară încruntare:

– Suntem chiar sub dormitorul părinților tăi.

Yuan Yang zâmbi strâmb.

– Sunt în capătul sudic al etajului. Dacă strig aici, n-aud nimic.

Apoi adăugă, cu provocare:

– De ce te îngrijorezi, domnule Gu?

Gu Qing Pei răspunse rece:

– Mă tem doar să nu-ți șochezi părinții.

Yuan Yang încuie ușa și se apropie.

Tensiunea dintre ei era veche, cunoscută, imposibil de ignorat. Se apropiau unul de altul nu din blândețe, ci din frustrare, din orgoliu, din dorința de a-și impune prezența.

Gu Qing Pei își desfăcu nasturii cămășii fără grabă.

– Ai dreptate.

Fu o apropiere intensă, fără cuvinte jucăușe, fără provocări obișnuite. Doar două trupuri care se cunoșteau prea bine și care căutau în celălalt o formă de eliberare.

Fu, poate, cea mai tăcută noapte dintre ei.

După ce furtuna se stinse înăuntrul lor, Yuan Yang rămase sprijinit peste el, respirând greu.

Camera era liniștită. Se auzeau doar bătăile inimilor lor.

După mult timp, Yuan Yang îl strânse mai tare.

– Dacă îndrăznești să mă urăști, nu te las.

Gu Qing Pei nu răspunse.

Yuan Yang își frecă obrazul de gâtul lui.

– N-o să plec. Să nu crezi că poți să mă arunci și să găsești pe altcineva. Mai ales pe Wang Jin…

Gu Qing Pei se întoarse încet. Îi atinse obrazul. Îi acoperi ochii cu palma.

Vocea lui fu aproape o șoaptă:

– Prostule.

Iar afară, ploaia continua să cadă.