Dinte pentru dinte-Capitolul 65

Yuan Lijiang îl fulgeră cu privirea pe Yuan Yang și spuse răspicat:

– Mâncați voi, eu am ceva de discutat cu el.

Wu Jinglan ezită puțin, apoi se întoarse și coborî scările.

Pumnul lui Yuan Lijiang stătea strâns încleștat pe masă. După izbucnirea de furie, tot trebuia să se gândească la cum să rezolve situația. Nu și-ar fi imaginat niciodată că un proces economic va duce la atâtea complicații.

Ceea ce îi provoca cea mai mare durere de cap acum nu mai era procesul, ci grămada de fotografii rușinoase ale lui Yuan Yang.

Yuan Yang ridică biletul de pe masă, îl privi rapid și spuse cu o răceală în privire:

– Tată, mă ocup eu.

Încercă să bage biletul în buzunar.

Yuan Lijiang i-l smulse:

– Ce vrei să faci? Să-l omori? Atâția oameni nu-l pot prinde, dar tu te crezi în stare? Dacă ai fi fost atât de capabil, nu te-ar fi prins nimeni cu un secret atât de rușinos!
Cu cât vorbea, cu atât se înfierbânta, și izbi pumnul în masă.

Yuan Yang își încleștă maxilarul:

– Tată, nu te mai amesteca. Mă descurc singur.

– Cu ce te descurci? Dacă ies fotografiile astea, faci familia Yuan de râs pentru totdeauna.
Yuan Lijiang mototoli biletul.
– Mă ocup eu. Sună-l pe Gu Qing Pei și spune-i să vină mâine la mine.

Yuan Yang se opri, apoi spuse ferm:

– Tată, nu.

– Ce-ai zis?!

Nu-i putea spune asta lui Gu Qing Pei.

– Nu-i spun, așa că ce? Să vă tot întâlniți la firmă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat…
Yuan Lijiang se opri brusc, apoi ridică privirea, ca izbit de o revelație.
– De când îl protejezi tu pe el? Nu erați mereu în conflict? Spune-mi adevărul: de ce era computerul tău la el în casă?

Yuan Yang îl privi impasibil.

– Tată, stau la el.

Știa că oricum nu avea cum să ascundă asta la nesfârșit. Și nici nu mai voia. Mai bine să spună totul acum decât să trăiască în frică.

Sprâncenele lui Yuan Lijiang tremurară ușor.

– Spune din nou.

Yuan Yang strânse din dinți:

– Locuim împreună.

Furios peste măsură, Yuan Lijiang râse rece:

– Yuan Yang, te-am făcut doar ca să-mi plătesc datoriile. Tatăl tău e creditorul tău!
Se ridică în picioare.
– Ieși. Mă ocup eu.

Yuan Yang se sprijini cu ambele mâini de masă și spuse urgent:

– Tată, nu-i spune lui Gu Qing Pei.

–  Și ce vrei, atunci?

–  Nu-i spune despre video. Nu știe.

Yuan Lijiang râse disprețuitor:

– Ți-e teamă că o să te învinovățească?

Yuan Yang ezită un moment, apoi dădu din cap:

– Da.

Yuan Lijiang îl privi câteva secunde cu o expresie întunecată și complicată.

– Ieși. Cum rezolv eu treaba asta nu te privește. Ieși.

Yuan Yang îl privi serios:

– Tată, promite-mi că nu-i vei spune niciodată.

– Am zis să ieși.

Yuan Yang nu cedă:

– Promite-mi întâi. Nu e vina lui, nu ai dreptul să-i spui.

Fața lui Yuan Lijiang se întunecă complet:

– Crezi că aș avea stomacul să-i spun așa ceva?!

Yuan Yang îl privi cu o amestecătură de încredere și suspiciune.

– Ieși, nu vreau să te mai văd acum.

Yuan Yang apucă plicul gros cu fotografiile, îl strânse la piept și ieși.

Yuan Lijiang rămase singur la masă, gândindu-se cum să rezolve întreaga situație — nu doar cu Liu Qiang, ci și cu Gu Qing Pei.

Desfăcu biletul, apoi scoase dintr-un sertar încuiat un telefon vechi, mic și negru, fără ecran, doar cu taste de apelare. Formă numărul scris…

Pe de altă parte, Gu Qing Pei era ocupat să sărbătorească Festivalul de Primăvară cu părinții lui. După miezul nopții, mesajele de felicitare începeau să curgă. Prima persoană căreia voia să-i ureze ceva era Yuan Yang.

Credea că și Yuan Yang stă cu telefonul pregătit, dar apelul sună mult timp până fu în sfârșit preluat.

Gu Qing Pei zâmbi:

– La mulți ani!

Vocea lui Yuan Yang era prea joasă; Gu Qing Pei nu distinse bine ce spune. Ridică vocea:

– E gălăgie, nu aud, vorbește mai tare…

Dar apelul se întrerupse brusc. La scurt timp primi un mesaj:
E prea zgomotos, te sun mai târziu.

Gu Qing Pei fu puțin dezamăgit, dar nu puse la suflet. Mama lui îl striga să vină să vadă focurile de artificii, așa că alergă spre ea.

Mai târziu, Yuan Yang îl sună totuși, dar suna epuizat. Gu Qing Pei îl întrebă ce s-a întâmplat, iar el răspunse că era obosit din cauza prea multor rude.

Gu Qing Pei nu se alarmă și zâmbi:

– Mă întorc în câteva zile. Ține-te tare, altfel pierdem banii pe bilete.

– Bine, te aștept să te întorci.

Yuan Yang privea informațiile despre Liu Qiang și numărul de telefon pe care îl memorizase dintr-o singură privire. Ochii lui erau reci ca gheața.

După ce închise cu Gu Qing Pei, Yuan Yang îl sună pe Peng Fang, cerându-i numărul cuiva.

Peng Fang se miră:

– Nu-l suportai. Ce-ți trebuie numărul lui? Cauți scandal? Te-a ofensat?

– Nu. Am nevoie de ajutorul lui.

– Tu? Ajutor de la Li Wenyao? Ce ai putea avea nevoie de la el?

– Vreau să mă ajute să găsesc pe cineva.

– Și de ce nu-l rogi pe Directorul Zhang?

– Nu vreau să-l implic iar pe tata, iar Directorul Zhang se mișcă prea încet. Li Wenyao sigur are o soluție.

Peng Fang ezită:

– Spune-mi întâi ce s-a întâmplat.

– Nu am timp să-ți explic, chiar nu am. Dă-mi numărul lui.

– Cu Li Wenyao nu e ușor de tratat.

– Știu. Dă-mi-l.

Peng Fang oftă:

– Bine, ți-l trimit.

– Mhm.

– Yuan Yang… dacă e pentru Gu Qing Pei, atunci eu îți spun…

Yuan Yang închise imediat.

După un timp, primi mesajul. Formă numărul.

– Alo, cine e? se auzi o voce leneșă.

– Domnule Li, sunt Yuan Yang.

Li Wenyao prelungi un „Oh”, apoi râse:

– Frățiorul Yuan Yang? Hehe, ce surpriză să mă suni tu pe mine.

– Găsește-mi pe cineva. Spune-mi prețul.

Li Wenyao hohoti:

– Direct. Îmi place. Condițiile… nu m-am gândit încă. Consideră că-mi ești dator cu o favoare.

– Bine.

– Trimite-mi toate informațiile.

– Bine.

– Apropo, viu sau mort?

Mâna lui Yuan Yang se strânse în pumn.

– Viu.

– Las-o în seama mea.

Yuan Yang atinse fotografia lui Liu Qiang, iar în stomac i se învârteau doar gânduri întunecate.