Dinte pentru dinte- Capitolul 98

Yuan Yang părea să-l fi tachinat suficient pe Gu Qing Pei înainte să-i dea drumul mâinii.

Gu Qing Pei deschise ușa și plecă fără să lase nicio urmă.

După ce reuși, în cele din urmă, să scape de controlul lui Yuan Yang, ieși din sala de conferințe și constată că pauza de ceai se terminase de mult, iar licitația fusese reluată. Din interior se auzeau vag voci și strigări de preț. Rămase câteva secunde în fața ușii, ezitând, înainte de a decide să nu mai intre.

Yuan Yang stătea în spatele lui, cu vocea încărcată de sarcasm.

– Nu te duci să vezi cum e recolta lui Wang Ge?

Gu Qing Pei luă cafeaua neterminată, pe care chelnerul nu apucase să o strângă, sorbi o gură și se așeză pe canapea, lângă măsuță.

– Nu e nevoie. Nu se va lăsa să piardă bani.

– Ai multă încredere în el.
Yuan Yang ura asta atât de tare încât ar fi vrut să-l stranguleze pe Wang Jin.

Gu Qing Pei îl privi pieziș.

– Nu intri?

Yuan Yang nu avea de gând să intre. Se așeză în fața lui, bătând ușor cu degetele subțiri în masă.

– Din moment ce mâncarea ta încă mă satisface, nu voi concura cu el pentru bucata aceea de pământ. Să nu lași eforturile tale să fie în zadar.

Gu Qing Pei își ridică încheietura și verifică ceasul. Licitația trebuia să se încheie în mai puțin de jumătate de oră. Nu avea nicio intenție să rămână acolo, holbându-se la Yuan Yang, așa că-i ignoră sarcasmul constant.

Se ridică.

– Timpul meu este prețios. Nu am de gând să-l pierd certându-mă cu tine. Poți rămâne sau nu, eu plec.

Yuan Yang chicoti.

– Te-ai distrat, apoi te-ai ridicat și ai plecat. Nu te-ai schimbat deloc.

Gu Qing Pei își trase instinctiv cămașa peste abdomenul gol. Gândul la cravata pe care Yuan Yang o purta încă în buzunar îi trimise un fior rece pe șira spinării. Coborî scările fără să se uite înapoi.

După ce urcă în mașină, îi trimise lui Wang Jin un mesaj scurt, anunțându-l că trebuie să plece mai devreme, apoi își închise telefonul, lăsând deschis doar cel de serviciu.

Știa că Wang Jin avea să-l întrebe, fără îndoială, ce vorbiseră el și Yuan Yang după licitație, dar nu avea nicio intenție să răspundă.

După ce rătăci prin oraș într-o stare de frustrare, se întoarse în cele din urmă acasă, își sună asistentul pentru a discuta ultimele evoluții și continuă să lucreze de acasă.

Situația creditului ipotecar continuă să aducă vești proaste în zilele următoare, iar rezistența lui Gu Qing Pei ajunsese la limită. Chiar și atunci când primea mai multe vești rele într-o singură zi, reușea totuși să mănânce și să doarmă. Când era treaz, însă, muncea fără oprire, doar pentru a-și ține mintea ocupată.

Într-una dintre zile, chiar înainte de finalul programului, convocă o nouă ședință restrânsă pentru a discuta problemele viitoare de alocare a fondurilor.

– Contractul pentru proiectul Weishui urmează să fie semnat. Odată semnat, fondurile trebuie să fie disponibile în trei zile. Dacă banii pleacă acum, compania rămâne practic fără lichidități. Domnule Gu, ce facem?

Gu Qing Pei își ajustă ochelarii, privirea alunecând calm peste documente. După o pauză lungă, rosti un singur cuvânt:

– Tragem.

– Tragem?

– Da. Banca ne tergiversează, noi tergiversăm proiectul Weishui. Nu semnăm contractul și nu facem plăți.

Grupul se privi, uimit.

Gu Qing Pei se gândea și el că, oricâte motive ar fi invocat, niciunul nu părea suficient pentru a împiedica cealaltă parte să-i pună la îndoială sinceritatea. O scrisoare de intenție fusese deja semnată, iar partenerii încetaseră să mai caute alți cumpărători. Dacă nu puteau plăti la timp, riscul de încălcare a contractului era real.

Consilierul juridic general concluzionă:

– Avem modalități de a jongla cu termenii contractului, dar asta ar putea afecta grav relația cu partenerii.

– Exact. Contractul a fost negociat de prea multe ori. Dacă ne retragem acum, reputația noastră va avea de suferit, adăugă un alt manager.

Gu Qing Pei își miji ochii, recitind pasajele binecunoscute.

– Mă voi preface că sunt bolnav.

Un murmur de surpriză străbătu încăperea.

– Contractul necesită semnătura mea personală. E perfect normal să fiu bolnav o săptămână sau două. Într-un moment critic, orice altă scuză le-ar oferi un pretext să ne acuze. Dacă joc cartea victimei, din punct de vedere moral nu vor rupe contractul.

Cineva oftă admirativ.

– Domnule Gu… trebuie să recunoaștem, sunteți extrem de abil.

Gu Qing Pei zâmbi autoironic.

– Nu mă flatați. E o soluție de avarie. Atâta timp cât funcționează, e suficient. Xiao Zhao, găsește urgent un cumpărător cu lichidități. Dacă banca nu virează banii, vindem terenul.

Fețele tuturor se întunecară.

– Am câțiva clienți interesați. Nu va fi greu, spuse cineva în cele din urmă.

– Atunci e stabilit. A-Wu, anunță Weishui că am o boală contagioasă. Inventează ceva credibil. Eu intru imediat în concediu medical. Președinte Wu, ține legătura cu banca. Nu renunțăm încă.

– Da.

Gu Qing Pei plecă acasă.

De fapt, prezența sau absența lui fizică la companie nu schimba prea mult volumul de muncă; cea mai mare parte a activității sale se desfășura oricum în afara biroului.

În seara aceea, secretara îl sună.

– Domnule Gu, un director de la Protecția Mediului poate lua cina cu dumneavoastră diseară.

– Perfect.

După o pauză, ea adăugă, vizibil stânjenită:

– Astăzi a venit un domn Yuan să vă caute.

– Yuan? Este un tânăr?

– Da, e foarte înalt.

– Ce vrea de la mine?

– A spus… secretara păru ușor jenată.

– Ce a spus?

– A spus… că v-ați lăsat cravata la el și a venit special să o aducă.

Gu Qing Pei se enervă ușor.

– Plictisitor. Ignoră-l.

Secretara răspunse stângaci:

– Da, i-am spus că nu sunteți aici și a plecat.

Gu Qing Pei își coborî vocea:

– Să nu mai vorbești despre asta, ai înțeles?

Secretara se încordă imediat.

– Domnule Gu, vă rog să nu vă faceți griji!

După ce închise telefonul, Gu Qing Pei se schimbă și porni cu mașina spre restaurantul stabilit.

La jumătatea drumului, primi un apel de la Yuan Yang.

– Bună. Ce mai faci?

Vocea carismatică a lui Yuan Yang se auzi de la celălalt capăt al firului:

– Am fost azi la compania ta să-ți returnez cravata, dar nu erai acolo. Sunt foarte dezamăgit.

Gu Qing Pei răspunse rece:

– Găsește un coș de gunoi și arunc-o. E demodată, nu o mai vreau.

Yuan Yang chicoti.

– Dar vreau să ți-o înapoiez. Încă e impregnată de lucrurile domnului Gu. Simt că ar fi o problemă să o las așa.

– Arunc-o, repetă Gu Qing Pei, accentuând fiecare silabă.

– Nu pot să mă despart de ea. De fiecare dată când o văd, mă gândesc cât de subțire e talia președintelui Gu, cât de ușor o pot cuprinde cu brațul. Mă gândesc cât de fierbinte e pielea lui, care devine tot mai fierbinte cu fiecare atingere. Și la comoara președintelui Gu, care reacționează la cea mai mică atingere. Pare destul de nerăbdătoare.

Gu Qing Pei ascultă în tăcere hărțuirea verbală până când Yuan Yang termină, apoi spuse calm:

– Îmi pare rău că l-am înăbușit atât de tare pe Yuan Yang.

– Dacă chiar îți pare rău, atunci lasă-mă să plec primul.

Gu Qing Pei râse batjocoritor.

– N-ai decât să aștepți.

Yuan Yang chicoti de două ori.

– Apropo, secretara ta a spus că ești bolnav. Eu aud că ești destul de lucid.

– Nu e nevoie să-ți faci griji, domnule Yuan. Am alte lucruri de făcut. Dacă mă deranjezi în continuare cu asemenea nimicuri, te rog să încetezi.

Yuan Yang izbucni în râs.

Gu Qing Pei închise telefonul și, iritat, îl aruncă pe scaunul de lângă el.

În seara aceea, la cină se adunară șapte sau opt persoane, majoritatea din nord-vest. După comportamentul lor, Gu Qing Pei își dădu seama că nu avea cum să evite băutura. Îi trimise un mesaj șoferului, rugându-l să vină după el peste două ore.

Apoi se forță să bea cu grupul.

Gu Qing Pei avea o toleranță foarte mare la alcool. Își perfecționase această abilitate în cei doi ani în care lucrase ca director de birou într-o întreprindere de stat, participând constant la banchete și mese oficiale. Nu ar fi fost o exagerare să spunem că succesul său ulterior fusese clădit, în parte, pe alcool.

Totuși, după ce ajunsese în funcții de conducere superioară, situațiile în care era forțat să bea se răriseră considerabil, mai ales în cei doi ani petrecuți în Singapore, unde astfel de obiceiuri aproape că nu existau. Acum, întors în China, îi era din nou greu să facă față.

Masa dură aproape trei ore. După câteva pahare, toți începură să-și spună Ge. Gu Qing Pei încercă să rămână lucid și îi ceru șefului de departament să aranjeze o legătură cu directorul adjunct al Băncii X. Acesta, deja amețit, acceptă fără ezitare. Restul depindea de insistență.

În cele din urmă, grupul se despărți.

Gu Qing Pei era aproape prăbușit în scaun, incapabil să se ridice. Era amețit și dezorientat; deși conștient, gândurile îi erau încețoșate. Nu știa cât timp trecuse când, dintr-odată, un braț puternic îl sprijini, îl ridică și îl conduse afară.

Avu impresia vagă că este șoferul companiei, dar își aminti că șoferul era mai slab și de aceeași înălțime cu el. Umerii acestui bărbat erau însă largi și solizi, surprinzător de puternici.

Gu Qing Pei își deschise ochii încețoșați și nu distinse decât o siluetă. Se agăță de ea, pleoapele căzându-i grele. Curând, își pierdu cunoștința.

Se trezi de mai multe ori în cursul nopții.

Prima dată simți că este întins pe un pat moale, incredibil de confortabil și cald. Apoi simți ceva umed pe față, pe gât, pe piept. Hainele dispărură una câte una, iar relaxarea îl cuprinse complet.

Vinul fusese bun. Chiar dacă băuse mult, nu îl făcuse să se simtă rău. Senzația era ca și cum ar fi fost învelit în bumbac, liniștit și protejat.

Când deschise din nou ochii, zări un obiect extrem de familiar: un candelabru. Îl privi mult timp, încercând să-și amintească unde îl mai văzuse.

Apoi își aminti.

Era candelabrul din dormitorul casei în care locuise cu Yuan Yang. Lumina pe care o adusese din Hong Kong cu peste șase sute de mii de yuani și pe care o iubise dintotdeauna. De nenumărate ori, în momentele de plăcere sau nebunie, îl văzuse deasupra sa.

Aproape că uitase.

Aproape…

Întinse mâna spre el, fără să știe dacă o făcea cu adevărat. Nasul îl ustura de lacrimi.

– Am uitat… Era să uit…

Aproape că uitase câte amintiri sfâșietoare împărtășiseră el și Yuan Yang.