Doctorul – Capitolul 14

Furtuna se pornise din senin, umplând cerul cu fulgere și tunete, făcându-i pe cei doi călăreți să îmboldească bidivii la galop pentru a ajunge mai repede la adăpost.

Când un fulger puternic brăzdă cerul urmat de un tunet asurzitor, unul din călăreți lăsă hățurile și își acoperi urechile cu palmele încercând să nu mai audă năpasta ce îi deschise zăgazul unui coșmar.

Când celălalt văzu acest lucru, își apropie calul de a lui și aplecându-se apucă hățurile, încercând să oprească o tragedie, dacă  picioarele calului s-ar fi încurcat în ele.

–Darius!…strigă privindu-l îngrijorat. Darius.

Încercă să strige mai tare pentru a fi auzit. Trase de ambele hățuri reducând galopul animalelor la un trap ușor.

Celălalt continuă să își astupe urechile clătinând din cap, iar printre buzele vinete i se strecurau cuvinte neînțelese.

În această situație nu mai puteau continua marșul prin ploaia torențială, așa că îndemnă caii pe o potecă ce ducea la o casă abandonată, proprietarul murind cu un  an în urmă.

Când ajunse în dreptul ei descălecă în viteză și îl trase și pe lord  jos, cuprinzându-l cu brațele, în încercarea de a se echilibra, să nu cadă amândoi în noroi.

–Darius! strigă încă o dată dorind să îl facă atent la el.

Își așeză propriile palme peste ale lui, ridicându-i capul pentru ai vedea chipul.

-Trebuie să întri în casă, iar eu am să duc caii la adăpost.

După ce descălecase își înfășurase ambele frâiele pe un braț pentru a împiedica animale speriate să fugă.

– Trebuie să intri singur, înțelegi? spuse cu voce ridicată pentru a încerca să îl scoată din starea de confuzie.

-Concentrează-te pe chipul și pe vocea mea.

Îi văzu privirea ațintită asupra chipului său, încercând să înțeleagă ce i se spunea.

Pentru o secundă, percepu o notă de realitate în privirea lui, așa că îl întoarse cu fața spre ușa casei, îndemnându-l spre ea.  Îl văzu făcând câțiva pași ezitanți după care apucă mânerul și apăsându-l, păși dincolo de prag. Nu mai așteptă nici o secundă și se îndreptă spre spatele casei unde era șopronul. Nu era într-o stare foarte bună, dar măcar era uscat și putea adăposti animalele speriate.  Se îngriji de ele după care se îndreptă spre casă. Închise ușa în urma lui, astupând într-o mică măsură zgomotul furtuni, și se îndreptă spre bărbatul ce era ghemuit în mijlocul camerei, astupându-și în continuare urechile cu palmele.

–Darius.

Îi rosti numele lăsându-se în genunchii lângă el.

-Ești în siguranță, șopti ridicându-i chipul spre el.

-Eii…m-au legat, și m-au obligat să privesc.

Îi auzi destăinuirea într-o bolboroseală abia înțeleasă. Abia acum își dădu seama că durerea era o amintire de când fusese sechestrat pe vasul piraților. Probabil totul se desfășurase tot în timpul unei furtuni, fapt ce îi declanșase coșmarul.

-Acum ești în siguranță, încercă să-l liniștească lipindu-i chipul de pieptul său. Cu o mână îi mângâia părul ud iar cu cealaltă îl bătea ușor pe spate încercând o consolare.

–L-au împușcat în fața mea și l-au aruncat în mare, spuse prinzându-se de hainele lui, în acel moment percepându-l ca pe un colac de salvare.

–Am strigat…am strigat și am plâns, până am răgușit, dar ei…ei…

Hohote puternice îi zguduiau trupul, fără putința de a se abține. Toată durerea aducerii aminte îi ieșea din suflet într-o litanie tulburătoare.

–Plângi…plângi până simți că te liniștești, îi vorbi domol strângându-l puternic în brațe.

Era un bărbat tânăr și puternic, nu doar prin prisma statutului său social, numai că durerea pierderii celui mai bun prieten, cât și a modului în care acesta fusese ucis, îi transformase sufletul într-o gaură neagră plină de resentimente și angoasă.

Oricine ar fi trecut prin acest calvar, ar fi fost devastat, așa că îi înțelegea nevoia de a se îneca în alcool, mulțumind divinități că mintea nu îi fusese afectată iremediabil.

Cum îi spusese și la prânzul luat cu prietenul lui, avea să facă tot posibilul să fie lângă el pentru a-l ajuta. Acum gândurile erau o promisiune făcută sieși.

-Darius, am să te ajut să mergi până la pat, iar eu am să aprind focul, pentru a usca hainele noastre ude.

Se ridică în picioare o dată cu el și îl conduse până la patul de o persoană instalat într-un colț al camerei.

–Nu mă părăsi și tu, auzi șoapta celuilalt care nu vroia să îi dea drumul din  brațe.

–Nu te părăsesc. Am să merg doar să aprind focul, îl liniști.

– Uite, spuse arătând spre vatra ce ocupa un alt perete al camerei,

– mă poți vedea.

Lordul înțelese într-o oarecare măsură, așa că se depărtă și pregăti lemnele.  Noroc că în cameră erau destule, altfel ar fi fost imposibil să aprindă focul cu celelalte lemne depozitate afară.

Îl cunoscuse pe proprietar, iar după ce acesta murise, casa rămase părăsită, dar încercase să o întrețină cât de cât, aceasta fiind un refugiu perfect, pentru situații ca acestea.  Nu de puține ori se oprise din drumul lui în satul vecin, aici, din cauza vremii care îl prinse pe drum, sau a  orei târzii din noapte.

După ce aprinse focul, agăță un ceainic plin cu apă pentru a face o fiertură din plante, în încercarea a le alunga frigul ce le pătrunse în trupuri. Chiar dacă era un anotimp cald, din cauza ploi și a vântului, totul era mult mai rece.

–In curând o să fie gata ceaiul, care o să ne ajute să ne încălzim, dar între timp trebuie să ne dezbrăcam de hainele astea ude, spuse venind în fața lui.

Când lordul aprobă printr-o înclinare a capului, îl ajută să se ridice în picioare, ajutându-l să se dezbrace. Pe măsură ce îi înlătura veșmintele îmbibate de apă, le agăța pe o bucată de sfoară, întinsă în cameră. După ce îi dădu jos cămașa, îi acoperi umerii cu o pătură găsită pe pat.

Când ajunse la cureaua pantalonilor de călărie, îl văzu bâjbâind cu degete tremurânde în încercarea de a o desface. Nu îl lăsă să se mai chinuie și îi îndepărtă degetele, făcând-o el însuși. La urmă urmei erau amândoi bărbați.

Încercă să nu îi privească intimitatea, și se lăsă în genunchi pentru a-i scoate cizmele și pantalonii, după care îi acoperi trupul cu pătura.

–Ține pătura și urcă-te în pat, îi spuse, încercând să facă abstracție că țesătură nu reușea să acopere prea mult.

Nu era prima oară când îl vedea la bustul gol, dar niciodată nu îl privise prea atent, acum constatând că era mai slab decât era normal pentru înălțimea lui. După ce se cuibări într-un colț al patului, rezemându-se de peretele din lemn, se aplecă spre el, aranjându-i cât mai bine pătura în jurul trupului dezgolit, încercând să acopere cât se putea, zona unde pentru o fracțiune de secundă îi fugise privirea. Reuși într-o oarecare măsură, dar picioarele tot îi rămaseră dezgolite.

-Tu nu te dezbraci? îl auzi întrebând, cu dinții aproape clănțănindu-i.

-Ba da. Dar trebuie să găsesc ceva să mă acopăr.

-Dacă nu găsești, poți veni lângă mine să împărțim pătura, spuse lordul, privindu-l.

-Deocamdată am să fac ceaiul, spuse după ce agăță și pantalonii pe sfoară.

Puse o mână de plante în apa ce fierbea, după care merse spre un dulap cu două uși și cotrobăi în el.  Văzuse cândva o sticlă de alcool, care ar fi fost perfectă cu o cană plină cu ceai. O găsi și o așeză pe masa unde lăsase și desaga lui. Din păcate nu aveau nimic de mâncare. Când plecaseră la o plimbare prin pădure până la râu, nu se gândiseră că îi va ajunge furtuna, vremea fiind destul de plăcută.

Turnă alcool în două căni de tablă, după care le umplu cu ceai.

–Ai grijă că frige, îl avertiză pe Lord, îmânându-i una din căni.

Sorbi o gură și el din a lui, privind roată camera pentru a descoperi ceva cu care să se acopere, pentru a-și pune și veșmintele lui la uscat. Reperă o bucată de pânză agățată într-un cui pe un perete. Nu era prea mare, dar măcar își putea acoperi intimitatea, chiar dacă dosul avea să îi rămână descoperit.

Puse cana pe masă și începu să se dezbrace, după ce se întoarse cu spatele la bărbatul din pat ce îl urmărea. Nu era vreun pudic, dar nici nu se dezbrăcase la nudul gol în fața prea multor persoane. Simți că roșește, așa că încercă să nu stea prea mult cu spatele la celălalt.

Se așeză pe unul din cele două scaune de la masă, după ce îl întorsese cu fața spre focul ce ardea  cu vâlvătaie, îmbrăcând camera  în lumini și umbre. Își strânse degetele pe metalul fierbinte al căni, încercând să nu privească spre celălalt.

–Vino și tu în pat, findcă este loc pentru amândoi, îl auzi spunând , făcându-l să își ridice privirea asupra lui.

-O să rămân aici, răspunse.

-Tu așează-te comod, poate reușești să adormi, pentru că mai sunt câteva ore până se luminează.

-Te rog Mathias, findcă nu am să pot adormi dacă stau singur aici, spuse încercând să îl convingă.

Rămase pentru un minut cu privirea ațintită asupra ochilor ce îl priveau rugător. Mai înghiți o gură de ceai după care puse cana pe masă ridicându-se în picioare.

Ce putea fi rău, dacă se îngrămădeau amândoi în patul îngust, își spuse îndreptându-se spre el.

Se așeză în șezut rezemat cu spatele de lemnul rece, clipă în care simți un fior strămătându-i trupul. Întinse picioarele și rămase nemișcat încercând să ignore apropierea de celălalt.

–Ajută-mă să așez pătura peste amândoi, spuse lordul apropiindu-se de el.

–Nu este nevoie, în curând se va încălzi toată camera, refuză încercând să nu dea importanță pulsului ce I se accelerase.

-Nu fi încăpățânat. Chiar dacă lumina este slabă, tot pot vedea că ți s-a făcut pielea de găină, îl apostrofă celălalt, împletindu-și picioarele cu ale lui, obligându-l să îl cuprindă pe după umeri.

Reușiră să se acopere amândoi cât de cât, lordul prinzându-l de talie. Își așeză capul pe umărul lui, respirația fierbinte a acestuia îi mângâiapielea gâtului.

Poziția era îngrozitor de intimă, dar cum celălalt nu se jena, încercă să nu o facă nici el.

-Stai comod? îi auzi întrebarea șoptită, aproape simțindu-i buzele atingându-i o zonă sensibilă, ce făcu să își simtă partea inferioară a corpului inundată de fierbințeală.

Rămase tăcut nefiind capabil să scoată vreun sunet.

-Mathias? rosti Lordul numele, ridicând privirea asupra lui.

El o coborî, înclinând abia perceptibil capul, ca răspuns. Între chipurile lor rămase foarte puțin spațiu, făcând ca amândoi să se privească intens.  În secunda următoare, lordul micșoră distanța, iar buzele calde se apăsară de ale lui. Rămase paralizat de gest, neștiind cum să reacționeze.  Celălalt aprofundă apropierea, explorându-i  fără reținere buzele încleștate. Când îi simți vârful limbi conturându-i-le, întredeschise la rându-l lui buzele plin de uimire, fapt ce făcu să simtă limba celuilalt învadându-i interiorul umed.

Din instinct își atinse limba de a lui, ignorând   gândurile ce îl avertizau că această apropiere nu era normală și se lăsă purtat de curiozitate, răspunzându-i.

Brațele amândurora se strânseră mai tare, făcând ca apropierea să fie foarte intimă, simțind amândoi căldura ce le încălzi trupurile.

Sărutul se transformă încet, încet în cunoaștere, acceptare și nevoie de mai multă interacțiune.

–Ai mai făcut asta vreodată? îl întrebă pe lord, privindu-i buzele înroșite de apropierea lor…înroșite de propriile buze.

Lordul nu răspunse, doar rămase privindu-l în ochi, iar pentru o fracțiune de secundă strânse din buze, ca și când ar fi vrut să oprească răspunsul.

Această atitudine îi invadă gândurile cu mii de întrebări, dar căldura gurii lui, îl făcu să le alunge pentru altă dată.

Își înfipse degetele în părul cârlionțat ce se uscase deja, apropiindu-i cu duritate gura de a lui, preluând controlul unui sărut devastator.