Dorința eternă a inimii- Capitolul 4 – Partea 1

Capitolul 4 –Partea 1

Reîntâlnirea este cea mai dificilă, despărțirea este cea mai ușoară

După-amiaza de toamnă era cel mai frumos moment al zilei. Când nimeni nu era grav bolnav, lui Xiao Liu îi plăcea să ia o frunză mare de crin pentru a-și acoperi ochii și să se întindă pe salteaua de paie folosită pentru uscarea ierburilor. Își ridica cele două brațe deasupra capului, lângă urechi, iar picioarele îi rămâneau întinse în mod natural, cu degetele drepte. Întregul său corp era drept ca o linie și, în imaginația sa, corpul său se putea întinde la nesfârșit. Acea senzație de întindere, combinată cu soarele cald și frunza de crin parfumată, era ca și cum ar fi băut vin până în oase și ar fi fost ușor amețit.

Odată îi încurajase pe Ma Zi și Lao Mu să se încălzească la soare în același mod, dar amândoi consideraseră că era foarte jenant și refuzară să-l imite. Așadar, Xiao Liu nu putea experimenta această senzație minunată decât singur.

Xiao Liu termină de întins, coborî brațele și îndepărtă frunza de la ochi pentru a-l privi pe Shi Qi tăind leacurile. După ce Ma Zi născuse, el locuia aproape permanent la măcelarul Gao. În mod normal, Chuan Zi ar fi făcut mai multe treburi, dar în ultimele trei luni fusese mereu plecat de la clinică, făcând Dumnezeu știe ce. Doar Shi Qi rămăsese la clinică, dar Xiao Liu nu simțea că volumul său de muncă crescuse, ci dimpotrivă, se simțea mai liniștit. Orice voia să facă, descoperea că Shi Qi deja o făcuse.

Xiao Liu se așeză pe palet, își puse frunza pe cap și îl urmări cu atenție pe Shi Qi lucrând. Shi Qi tăia plantele cu capul aplecat și, după ce termina și punea totul în saci, se apuca de o altă serie.

Xiao Liu îl strigă:

– Shi Qi.

Shi Qi se opri și îl privi în tăcere pe Xiao Liu.

– Hhhmmm…. Xiao Liu clătină din cap:

– Nimic. Shi Qi coborî capul și se întoarse la muncă.

– Shi Qi. Shi Qi se opri din nou, dar de data aceasta nu îl privi pe Xiao Liu, deși îl asculta.

– Odihnește-te puțin!

– Nu sunt obosit. Shi Qi se întoarse la muncă.

Xiao Liu îndepărtă frunza și se uită la Shi Qi, rupând bucăți din față până când rămaseră doar fâșii. Lao Mu și Chuan Zi nu simțiseră niciodată că era supărat pe Shi Qi. Dar Xiao Liu și Shi Qi știau amândoi, la început, Shi Qi voia să-și ceară scuze, dar Xiao Liu se prefăcu că nu știe nimic și fusese chiar mai politicos și mai amabil. Treptat, Shi Qi încetă să mai încerce și începu să-l urmeze în tăcere, ca o umbră, terminând munca pe care o făceau înainte trei persoane.

– Shi Qi…

Shi Qi a ridicat capul să se uite la Xiao Liu, dar Xiao Liu nu știa ce voia să spună. Își mușcă buza, apoi zâmbi brusc și bătu cu mâna pe locul de lângă el.

– Vino aici, o să-ți arăt ceva interesant.

Shi Qi lăsă treaba deoparte și se apropie. Xiao Liu se întinse și îi explică lui Shi Qi ce să facă, arătându-i cum să se încălzească la soare, așa cum făcea el. Shi Qi nu era ca Ma Zi și Chuan Zi și îl imită imediat. Xiao Liu strânse ochii în timp ce număra norii de deasupra, simțindu-se mulțumit și oftând. Chiar dacă era același soare care îl încălzea, aceeași saltea pe care stătea întins, dar cei doi care se încălzeau la soare se simțeau deosebit de bine, din nu știu ce motiv.

Xiao Liu era pe punctul de a adormi când vocea lui Shi Qi spuse:

– Nu se va mai întâmpla a doua oară.

– Hhmmm? Xiao Liu deschise ochii somnoros.

– Indiferent de motiv, nu va mai fi a doua oară când vei avea nevoie de mine și nu mă vei găsi.

Xiao Liu era acum complet treaz și își dădu seama brusc că mânia lui măruntă față de Shi Qi era complet inutilă. Bietul Shi Qi își petrecuse tot timpul gândindu-se la asta. Xiao Liu se ridică și era pe punctul de a spune ceva cu un zâmbet, când Lao Mu intră alergând, îl apucă pe Xiao Liu și ieși în fugă pe ușă.

– Pantofi, nu am pantofi! Xiao Liu își puse pantofii și ieși în fugă pe ușă, dar îi strigă lui Shi Qi:

– Să mergem împreună!

Xiao Liu alergă în urma lui Lao Mu până când ajunseră la capătul străzii. Xiao Liu îl salută pe Xuan, iar Lao Mu îl trase în spatele unor butoaie de vin și-i făcu un semn lui Xuan, care dădu din cap, înțelegând clar ce trebuie să facă. Cineva stătea ghemuit în spatele lui și Xiao Liu știa că era Shi Qi. Se întoarse și-i făcu o față caraghioasă lui Shi Qi, înainte de a se întoarce să vadă ce lucru interesant urma să se întâmple.

Xuan tuși de câteva ori, iar Lao Mu se încordă imediat, iar Xiao Liu se uită peste butoaie. Trei prostituate se apropiară să cumpere niște vin, două băură puțin și  plecară, dar una rămase în urmă. Xiao Liu începea să se plictisească când Lao Mu îl împinse ușor și atunci Chuan Zi se apropie și plecă cu prostituata rămasă. Merseră până dispărură din vedere.

Lao Mu îl apucă pe Xiao Liu și alergă pe alei până când îi văzură pe Chuan Zi și prostituată vorbind într-un colț umbros. Apoi începură să se sărute, iar Xiao Liu privea cu un zâmbet larg, dar Lao Mu era furios și supărat. Xiao Liu se uită la Shi Qi, care stătea drept, dar ținea ochii ațintiți asupra pantofilor, lăsându-le intimitate.

Cei doi, lipiți de perete, se înfierbântau tot mai tare, iar fata scotea gemete. Lao Mu voia să se repeadă afară, dar nu știa cum să gestioneze această situație jenantă. Îi spuse lui Xiao Liu:

– Ocupă-te tu de asta! înainte de a pleca supărat.

Xiao Liu nu se sinchisi de Lao Mu și, în schimb, râse de Shi Qi și se apropie încet:

– Un descendent al unei familii binecunoscute, chiar dacă nu e căsătorit, trebuie să aibă servitoare frumoase în casă. Cum erau servitoarele din jurul tău în comparație cu fata asta?

Shi Qi nu spuse nimic și încercă să se îndepărteze de Xiao Liu, dar era deja lipit de perete. Xiao Liu își stăpâni râsul și continuă să fie răutăcios. Își lipi mâinile de peretele din jurul lui Shi Qi și îl prinse în capcană, ca un playboy care încerca să seducă o domnișoară delicată.

– Ce fel de fete îți plac? Cele inocente, cu chipul proaspăt, sau cele pasionale, ca aceasta?

În sunetul gemetelor femeii, fața lui Shi Qi începea să se înroșească, iar Xiao Liu râdea în interiorul său atât de tare încât era pe punctul de a-și rupe burta. Partea lui malefică și obraznică preluase controlul și se apropie de fața lui Shi Qi și îl întrebă:

– Vrei și tu?

În mod neașteptat, Shi Qi ridică capul și, în ciuda roșeții ușoare, ochii lui limpezi erau plini de râs. Xiao Liu era uimit și singurul gând pe care îl avea în cap era: „Un lup în haine de oaie!”

Xiao Liu era atât de jenat încât veni rândul lui să roșească, așa că își descărcă frustrarea pe Chuan Zi. Se repezi înainte strigând:

– Chuan Zi! De unde ai avut curajul să înveți să te prostituezi? De unde ai luat banii?

Chuan Zi era atât de speriat încât își trase pantalonii în sus și era gata să fugă, după cum obișnuia, dar după ce făcu doi pași, se întoarse pentru a o proteja pe femeie. Femeia nu părea deloc rușinată în timp ce își aranja hainele. Îl împinse pe Chuan Zi la o parte și se înclină în fața lui Xiao Liu:

– Sunt Xan Tian Er, iubita lui Chuan Geși nu iau niciun ban de la el.

Xiao Liu râse:

– Ești o prostituată, dacă te culci cu el gratis, nu e rău pentru afaceri?

Xan Tian Er zâmbi:

– Sunt fericită să o fac!

Xiao Liu întrebă:

– Vrei să te culci cu el pentru tot restul vieții?

Xan Tian Er ezită și părea să înțeleagă ce voia să spună Xiao Liu, dar nu-i venea să creadă. Chuan Zi interveni repede:

– Sunt de acord! Sunt de acord să mă culc cu ea pentru tot restul vieții!

Xiao Liu îl lovi cu putere:

– Dă-te la o parte, vorbesc cu ea!

Chuan Zi o privi pe Xan Tian Er cu ochi de cățeluș și continuă să dea din cap. Xan Tian Er crezu în cele din urmă ce îi cerea Xiao Liu și îi apăru lacrimi în ochi. Apoi îngenunche:

– Sunt de acord.

Xiao Liu adăugă:

– Ești sigură? A-l urma pe Chuan Zi înseamnă să muncești din greu și va fi o viață grea.

– Sunt de acord.

– S-a făcut. Du-te înapoi și așteaptă. Gândește-te cum vrei să fie ceremonia.

Lui Xan Tian Er nu-i venea să creadă și se uita în continuare la Chuan Zi. Era atât de ușor? Chuan Zi o ridică:

– Liu Ge poate fi foarte rău, dar întotdeauna face ce spune.

Xiao Liu îl trase de ureche pe Chuan Zi și-l târî deoparte:

– Chiar ai crescut! Chuan Zi era fericit că visul său se împlinise, așa că țipa de durere și râdea fericit către Shi Qi, care îl urma cu ochii zâmbitori pentru Xiao Liu.

Trecând pe lângă prăvălia cu vinuri, Xiao Liu îi strigă lui Xuan:

– Mulțumesc!

Xuan se uită la Xiao Liu care îl trăgea de ureche pe Chuan Zi și deschise mâinile:

– Dacă urmează o nuntă, nu uita să cumperi de la prăvălie.

– S-a făcut, poți discuta cu Lao Mu când va veni momentul.

Xiao Liu îl târî pe Chuan Zi până la clinică și, chiar în fața ușii, îi șopti:

– Acum începe să țipi mai jalnic.

Chuan Zi reacționă și începu să urle și să plângă, în timp ce Xiao Liu îl lovea și îl bătea în curte, până când ajunseră în fața lui Lao Mu. Inima lui Lao Mu se înmuie:

– E deja mare, nu-l bate în public, măcar așteaptă până acasă, ca să-i salvezi puțin demnitatea.

Lao Mu era inițial furios, dar după ce îl văzu pe Xiao Liu cum se descurcase cu Chuan Zi, nu știu ce să facă în continuare.

– Xiao Liu, ce să facem? Cum a ajuns Chuan Zi să se încurce cu o prostituată?

Xiao Liu spuse:

– Gândește-te la o modalitate de a-i cumpăra libertatea. După ce o vom elibera, vom face ce am făcut pentru Ma Zi.

Dacă Lao Mu ar fi fost din regatele Sheng Nong sau Gao Xing, chiar dacă l-ar fi iubit pe Chuan Zi, i-ar fi fost greu să accepte că Chuan Zi urma să se căsătorească cu o prostituată. Dar el era din tribul zeităților Xuan Yuan, plin de abandon sălbatic și ridiculizare față de normele sociale, așa că, după ce rămase o vreme ghemuit pe prag și se gândi la asta, decise că nu era nimic rău în asta. Așa se hotărî căsătoria lui Chuan Zi.

Odată ce Lao Mu se hotărî, se apucă să pună planul în aplicare. Dar bordelul  decise să crească prețul la cer și costul pentru a cumpăra libertatea lui Xan Tian Er i-ar fi permis lui Ma Zi să se căsătorească cu zece Chun Tao. Lao Mu încercă să găsească intermediari, dar fără succes, chiar și cu relațiile lui și ale lui Xiao Liu de peste douăzeci de ani în orașul Qing Shui.

Lao Mu era furios, dar nu putea face nimic. Bordelurile din orașul Qing Shui erau speciale, un loc în care se difuzau și se adunau informații, plin de cele mai frumoase și talentate fete, unde oamenii puternici mergeau adesea în vizită. Acolo erau în joc diverse puteri, nu doar Sheng Nong, Gao Xing și Xuan Yuan, ci și diverse familii nobile, de la familia Chi Sui din Câmpia Centrală până la familia Fang Feng din Nord.

Lao Mu încruntă sprâncenele și suspină:

– Văd că Tian Er vrea cu adevărat să fie cu Chuan Zi al nostru și acum preferă să fie bătută decât să vadă un alt client. Acea bătrână doamnă este josnică!

Ma Zi se simțea prost și încerca să-l convingă pe Chuan Zi să renunțe. Oricât de frumoasă era Xan Tian Er, nu era potrivită pentru băieți ca el. Chuan Zi era palid și stătea pe treptele curții, ținându-și capul în mâini, în nopțile în care nu putea dormi.

În camera lui, Xiao Liu stătea întins pe patul său, cu picioarele ridicate, uitându-se la oglinzica lui prețioasă și chicotind. Imaginea din oglindă era opera lui glorioasă din acea noapte. Desenase nouă capete pe fața lui Xiang Liu, iar ochii lui reci îl priveau ca niște pumnale.

Xiao Liu se uită fix la oglindă și lovi capul lui Xiang Liu:

– Haide, înfurie-te! Haide, înfurie-te!

După ce termină de lovit, șterse oglinda și aceasta reveni la starea inițială. Părea puțin mai ornamentată decât o oglindă obișnuită, dar nu exista niciun semn că ar fi conținut ceva din trecut.

Această oglindă aparent obișnuită era de fapt creată din esența spirituală a unei fiare mitice de tip gorilă din regiunea deșertică sălbatică interioară. Era vicioasă și avea puterea de a vedea în trecut. Era o putere care acționa împotriva naturii, așa că era greu să dezvolți această abilitate, iar aceste fiare erau și mai rare de întâlnit. Și o oglindă creată din esența spirituală a unei astfel de fiare… exista doar o singură oglindă de acest fel. Motivul era că, pentru a sigila esența spirituală a unei astfel de fiare într-un obiect magic și a o face să arate trecutul, era necesar ca fiara să fie complet dispusă, fără niciun pic de furie. Dar nu exista nicio fiară care să îndure antrenamentul dureros pentru a dezvolta o astfel de putere de a vedea trecutul și care să fie dispusă să moară fără niciun pic de furie.

Xiao Liu ascunse oglinda și își puse mâinile la ceafă. După acea noapte, trecură multe luni și Xiang Liu nu mai apăru niciodată. Atât de mulți oameni voiau să-l doboare, încât era normal să nu mai apară. Dacă ar fi apărut, Xiao Liu ar fi simțit că viața lui ajunsese la sfârșit. Așa că Xiao Liu se ruga în fiecare zi ca mai mulți oameni să vrea să-l doboare. Să-i facă viața atât de ocupată încât să uite complet de Qing Shui și de un anume Wen Xiao Liu.

Dar, acum… aish!

Un mic condor alb, care era proiecția astrală a condorului alb zburător gigant Furball, intră zburând pe fereastră și ateriză cu aroganță în fața lui Xiao Liu. Xiao Liu îi spuse:

–  Când te văd atât de umflat, îmi vine să-ți smulg toate penele, să-ți prăjesc partea dreaptă, să-ți gătesc partea stângă și, după ce te mănânc pe tot, să arunc oasele câinilor.

Furball se năpusti asupra lui Xiao Liu, care îl apucă de cap și se rostogoli sub palet.

– Spune-i stăpânului tău că vreau să-l văd. E ceva important.

Furball îl privi furios pe Xiao Liu înainte de a-și întinde aripile și a zbura în noapte. Xiao Liu consideră că nu era o idee bună să se întâlnească cu Xiang Liu în cameră. Același mediu l-ar fi putut face să-și amintească insulta de data trecută și s-ar fi înfuriat ușor.

Xiao Liu părăsi casa și merse în amonte pe lângă râu până părăsi cetatea Qing Shui și intră într-o pădure densă și adâncă. Văzu un copac atât de gros încât ar fi fost nevoie de 5-6 oameni pentru a-l înconjura, se urcă în copac, găsi un loc confortabil și se așeză.

Copacul era foarte înalt și se putea vedea departe din acel punct de observație. Râul sinuos strălucea argintiu în lumina lunii și, dacă nu ar fi fost mijlocul iernii, cu vântul puternic care bătea, priveliștea ar fi fost perfectă.

Sosi!

Xiao Liu ridică capul și un condor alb care îl purta pe Xiang Liu coborî din centrul lunii. Cu părul alb, roba albă, zburând din cer ca zăpada care cade, ateriză ușor lângă Xiao Liu.

Xiao Liu spuse:

– Trei opțiuni. Biciuiește-mă de 40 de ori. Dă-mă afară de aici. Sau ascultă-mă când îți spun ceva important. Foarte important!

Xiang Liu întrebă:

– Te-ai spălat?

Xiao Liu era încă obraznic:

– M-am spălat foarte bine, așteptam doar să sosească stăpânul meu.

Xiang Liu îl apucă pe Xiao Liu de umăr și îi coborî capul. Xiao Liu își înclină docil gâtul și, când colțul ascuțit al lui Xiang Liu îi străpuse pielea și începu să-i bea sângele, Xiao Liu nu închise ochii, ci privi luna.

Xiang Liu nu se abținea, iar Xiao Liu începu să se simtă amețit.

– Ai de gând să mă sugi până la ultima picătură? Chiar dacă ai nouă capete, nu am auzit că ai nouă stomacuri! Nu poți păstra ceva pentru data viitoare?

Buzele lui Xiang Liu erau încă pe gâtul lui Xiao Liu, chiar lângă artera care ducea direct la inimă.

– Când crezi că ar trebui să mușc chiar aici? În seara asta?

Xiao Liu ripostă imediat:

– Nu în seara asta, pentru că e prea frumos afară. Să mă omori ar strica tot cheful, așteaptă ziua în care voi vrea cu adevărat să te omor.

– Nu vrei să mă omori?

Xiao Liu zâmbi.

– Nu! Știi foarte bine că nu vreau să te omor și nu te voi omorî.

– Nu știu. Tot ce știu e că ar trebui să mă urăști.

– Nu știi și ai îndrăznit să vii să mă vezi în timp ce încă îți îngrijești rana? Chiar mă vezi ca pe un iepuraș inofensiv? Sau cele nouă creiere ale tale se luptă între ele și acum ești prost pentru că niciunul dintre ele nu funcționează?

Xiang Liu se aplecă pentru a-și continua în mod clar masa, așa că Xiao Liu adăugă repede:

– Pentru că sunt singur!

Buzele lui Xiang Liu se lipiră de gâtul lui și nu se mișcară.

– Indiferent dacă mă crezi sau nu, eu chiar nu te urăsc deloc și nu vreau să te omor. Pentru că sunt foarte singur. Am dezvoltat un tic ciudat când mă ascundeam în munții adânci și am petrecut mulți ani fără să întâlnesc altă persoană. Am prins o maimuță și am început să vorbesc cu ea toată ziua. Maimuța a încercat să scape și, când nu a reușit, s-a lovit cu capul de peretele peșterii și s-a sinucis. Mai târziu, am întâlnit un șarpe care voia să mă mănânce și aproape mi-a mușcat piciorul. Dar el înțelegea ce spuneam și reacționa la tot ce spuneam. Știam că era periculos, dar nu mă puteam abține și mă tot plimbam în fața lui. Era atât de furios încât aproape înnebunise. Avându-l în preajmă, nu mai eram atât de singur în munți.

Xiao Liu râse.

– După ceva timp, a descoperit că eram foarte viclean și a vrut să plece, dar eu nu l-am lăsat și am continuat să-l deranjez, așa că a încercat în continuare să mă omoare.

Xiao Liu se uită la lună și în ochii lui se citea o tristețe de nedescris.

– Se spune că Cerurile favorizează triburile zeităților, dar eu cred că favorizează oamenii. Ei sunt exact ca zeii în toate privințele, cu excepția faptului că viețile lor sunt atât de scurte prin comparație. Uită-te la lună, este acolo de o mie de ani. Oricât de frumoasă ar fi priveliștea, tot te vei plictisi de ea.

– Șarpele acela, ce s-a întâmplat cu el după aceea?

– A murit!

– Tu l-ai ucis?

– Nu, regele tribului vulpilor.

– Vulpea cu nouă cozi?

Xiao Liu închise ochii.

– Vulpea cu nouă cozi voia să mă omoare, dar șarpele credea că numai el mă poate mânca, așa că i-a blocat calea vulpii aceleia răutăcioase… și a sfârșit prin a muri!

Xiang Liu chicoti ușor.

– Interesant. Și vulpea?

– Am omorât-o.

– Ești atât de puternic?

– Ar fi trebuit să mă omoare în clipa în care m-a prins. Dar era consumat de ură și lăcomie. A folosit diverse creaturi speciale ca să mă hrănească, forțându-mă să mănânc multe lucruri dezgustătoare, totul pentru a mă face frumos și gras înainte de a mă mânca. Intenționa să folosească sângele meu mitic pentru a-și recăpăta puterile pierdute… Oh, am uitat să-ți spun, el nu era o vulpe cu nouă cozi pe atunci, ci doar una cu opt cozi, deoarece i se tăiase o coadă, așa că puterile lui erau sever diminuate. M-a crescut timp de treizeci de ani și, chiar când era pe punctul de a se bucura de victorie, într-o zi s-a îmbătat accidental în fața mea.

– Te-a ținut închis într-o cușcă?

– Da.

Xiang Liu a tăcut pentru o clipă și îi masă gâtul lui Xiao Liu cu mâna.

– Sunt eu șarpele care te ajută să-ți alini singurătatea?

Xiao Liu zâmbi.

– Cine știe? Poate că eu sunt șarpele care te amuză.

Xiang Liu îi dădu drumul.

– Lucrul important!

– Bordelul de pe strada Dong Gui îți aparține?

– De ce întrebi?

– Chuan Zi vrea o prostituată de acolo.

– Vrei să-mi ceri să te ajut să-i obții libertatea?

– Bordelul acela îți aparține? Cred că nu. Oricum, nu pare să fie modul în care operezi.

Xiao Liu zâmbi și o sclipire îi străluci în ochi.

– Nu e nevoie să mă ajuți, voi cere ajutorul altcuiva.

Condorul alb Bulgăre de blană se întoarse și zbură în cercuri deasupra lor. Xiang Liu sări ușor și ateriză pe spatele condorului.

– Asta era treaba ta importantă?

– Er… Căsătoria lui Chuan Zi este importantă… Ah…

Ramura pe care stătea Xiao Liu se rupse brusc în două și el căzu, lovind diverse alte ramuri și făcându-l pe Xiao Liu să înceapă să scuipe sânge.  Xiao Liu ateriză în cele din urmă pe pământ, în timp ce un vârtej de praf se ridică în jurul lui.

Bulgăre de blană era atât de fericit și zbura în cercuri joase deasupra capului lui Xiao Liu pentru a-l batjocori. Xiang Liu stătea pe spatele lui cu un zâmbet:

– Ești ouăle de șarpe pe care oricine le poate mânca. Furball se ridică mai sus și Xiang Liu plecă.

Xiao Liu așteptă câteva momente înainte de a se ridica încet. Capul îi era amețit și nu vedea bine, iar picioarele îl dureau atât de tare încât nu putea merge. Veverița speriată se uită la el și Xiao Liu zâmbi:

– La ce te uiți? Te uiți la mine cum sunt făcut de râs? Nu am ajuns să fiu ridiculizat degeaba, am schimbat ceva mic pentru ceva mare. Data viitoare când îl voi vedea pe demonul acela mare, nu va mai căuta să-mi rupă gâtul….

Soarele nici nu răsărise când Shi Qi îl găsi pe Xiao Liu ghemuit într-un morman de crengi rupte. Arăta complet bătut, dar dormea cu un zâmbet ușor pe buze. Shi Qi îngenunche și îi îndepărtă încet frunzele de pe cap și văzu că Xiao Liu avea două urme proaspete de mușcături pe gât. Erau ușor ascunse sub gulerul lui, cu amprenta roșie a dinților arătând vag conturul unei perechi de buze.

Xiao Liu deschise ochii.

– Shi Qi? Deschise ochii și zâmbi.

– Nu mai pot merge.

Shi Qi îl luă pe docilul Xiao Liu în spate. Xiao Liu se odihni trei zile și, când putu să se miște cu ajutorul cârjelor, îl rugă pe Lao Mu să pregătească câteva feluri de mâncare și îl invită pe Xuan să bea ceva.

Xuan sosi și Xiao Liu turnă cu căldură tuturor câte un pahar de vin. Lao Mu și Chuan Zi băură vinul și adormiră imediat. Xuan îi zâmbit lui Xiao Liu, în timp ce Shi Qi stătea liniștit deoparte. Xiao Liu îi spuse lui Xuan:

– Te-am chemat aici să-ți cer ceva.

– Te rog, spune.

– Chuan Zi o vrea pe Xan Tian Er, așa că poți să mă ajuți să fac asta să se întâmple?

Xuan nu spuse nimic. Xiao Liu adăugă cu seriozitate:

– Știu că pare destul de brusc, dar căsătoria lui Chuan Zi este foarte importantă, așa că îți cer fără rușine.

– De ce crede Liu Ge că pot ajuta?

– Nu știu adevărata identitate a ta sau a lui Ah Nian, dar știu că nu proveniți dintr-un mediu obișnuit. Eram curios și voiam să întreb în jur, dar tu ai mirosit asta. Dacă Xuan Ge vrea să ajute, atunci poate.

Xiao Liu încercă să fie foarte prietenos și îi spuse Xuan Ge.

Xuan îl privi pe Shi Qi.

– Ah Nian și cu mine vrem doar să ducem o viață liniștită.

– Da, da, știu. Promit că nu vă voi deranja niciodată.

Xuan se uită la Xiao Liu, care zâmbea.

– Locuiesc în Qing Shui de peste douăzeci de ani. Sunt doar eu.

Xuan se ridică să plece.

– Nu uita să mă inviți la banchetul de nuntă.

Xiao Liu zâmbi larg.

– Da, da! Lao Mu se ridică somnoros.

– Cum de m-am îmbătat așa repede?

Xiao Liu râse.

– Cine ți-a spus să bei așa repede? Data viitoare mănâncă ceva înainte să bei. Mâine du-te și încearcă să-i cumperi din nou libertatea.

– Dar…

– Dacă îți spun să te duci, atunci du-te.