Dorința eternă a inimii- Romanul Capitolul 3 – Partea 2

Partea 2

Trecură șase luni, iar Ah Nian și Xuan nu părăsiră orașul Qing Shui, așa cum prezisese Xiao Liu. Chuan Zi se ocupa furios de plante medicinale și se plângea:

– Liu Ge, târfa aia și filfizonul ăla palid au deschis o prăvălie cu vinuri pe stradă. O să chem câțiva cerșetori să le distrugă afacerea.

Xiao Liu îl lovi cu piciorul:

– Dacă ai capacitatea de a distruge afacerea cuiva, atunci nu ești Chuan Zi.

Chuan Zi își înfipse sapa în pământ, iar Xiao Liu îi ordonă:

– Ai grijă, dacă îmi distrugi plantele medicinale, o să-ți sparg sapa de cap!

Chuan Zi mormăi:

– Lao Mu nu a mai ieșit din casă de atunci. Dacă ei rămân în oraș, ce va face Lao Mu?

Xiao Liu se așeză pe o găleată, mestecă un fir de iarbă și se gândi. Nu doar Lao Mu nu ieșea din casă, ci și Shi Qi ieșea rar din casă, iar când o făcea, purta o pălărie țesută care îi acoperea fața.

Xiao Liu nu înțelegea. Shi Qi nu avea de ales, pentru că nu se putea întoarce la casa lui adevărată, dar acel băiat frumos și acea fată, Ah Nian, păreau să ducă o viață luxoasă, așa că de ce s-ar fi stabilit în orașul Qing Shui și nu ar fi plecat? Era din cauza opoziției familiei că nu puteau fi împreună, așa că au fugit? Era oare un băiat frumos și sărac care sedusese o domnișoară de viță nobilă, iar aceasta își luase servitoarea și fugise, iar acum erau doi îndrăgostiți nefericiți care fugeau…

Chuan Zi îngenunche în fața lui Xiao Liu.

– Liu Ge, la ce te gândești?

Xiao Liu îi explică:

– Gândește-te în felul următor: este greu să faci bani în orașul Qing Shiu, nu vor rezista mult timp și prăvălia lor va fi închisă în cele din urmă.

Chuan Zi se gândi la asta și fu de acord. Prăvăliile cu vinuri existente vor încerca să-l elimine pe noul venit, iar acel băiat frumos nu părea deloc un om de afaceri. Chuan Zi se bucură din nou.

Păcat că, trei luni mai târziu, atât Chuan Zi, cât și Xiao Liu fură dezamăgiți. Prăvălia cu vinuri al acelui băiat frumos nu numai că funcționa fără probleme în  Qing Shui, dar afacerile mergeau chiar destul de bine. Chuan Zi era furios:

– Prostituatele adoră fețele frumoase și mențin afacerea acelui băiat frumos. Le văd pe toate îmbrăcate elegant, plimbându-se pe acolo pentru a cumpăra vin. Și băiatul frumos este atât de nerușinat, flirtând cu acele curve…

Xiao Liu aruncă o privire către Lao Mu, care încă refuza să iasă afară, și se hotărî să meargă la prăvălia cu vinuri pentru o plimbare. Xiao Liu ieși, iar Shi Qi îl urmă, așa că Xiao Liu spuse:

– Mă duc la prăvălia cu vinuri a băiatului frumos. Doar să văd, nu să mă bat.

Shi Qi se opri, iar Xiao Liu zâmbi și continuă să meargă. Câteva clipe mai târziu, Shi Qi se întoarse, de data aceasta purtând o pălărie. Xiao Liu se uită înapoi la el și nu spuse nimic.

Xiao Liu intră în restaurantul de vizavi de prăvălia cu vinuri și comandă două feluri de mâncare. Se așeză și observă cu îndrăzneală, în timp ce Shi Qi stătea în spatele lui, tăcut, de parcă nu ar fi existat. Ah Nian și Hai Tang nu se vedeau iar având în vedere personalitatea lor, era probabil că nu se arătau clienților și rămâneau în spate.

Băiatul frumos era ocupat cu administrarea prăvăliei, îmbrăcat în haine obișnuite din fibre naturale, în timp ce lua banii, servea vinul și întâmpina clienții. Nu ieșea în evidență și se integra perfect în peisajul străzii.

Prostituatele frumoase veneau să cumpere vin, iar el le zâmbea cu căldură și claritate în ochi, ocupându-se de cumpărăturile lor ca și cum ar fi fost niște gospodine obișnuite. Prostituatele erau, de asemenea, foarte rezervate, zâmbind ușor, foarte respectuoase față de el, așa cum erau și față de ele însele.

Xiao Liu mușca cu poftă dintr-un biscuit – prostituatele erau fericite să-i ofere afaceri nu pentru că era foarte chipeș, ci pentru că nu acorda nicio atenție aspectului lor fizic.

După ce se răriră clienții, băiatul frumos luă un ulcior cu vin și se apropie:

– Sunt relativ nou aici și folosesc o rețetă de familie pentru a face vin, ca să-mi câștig existența. În viitor, Liu Ge, te rog să ai grijă de magazin.

Xiao Liu locuia în cetatea Qing Shui de peste 20 de ani și era și medic, așa că toți cei care făceau afaceri pe strada asta îi spuneau Liu Ge. Cel puțin băiatul frumos știa să se comporte.

Xiao Liu râse:

– Sigur. Și dacă nu reușești să o lași însărcinată cu un fiu, vino să mă vezi și o să mă asigur că o să-ți dea unul.

Băiatul frumos râse și deschise ulciorul cu vin și-i turnă respectuos lui Xiao Liu un pahar. El bău primul „Ce s-a întâmplat înainte a fost o lipsă de respect, Liu Ge, te rog să fii mai generos și să ierți.”

Dacă cineva era în trecere, atunci putea să fie un bătăuș, să bată oamenii și să plece. Dar pentru a rămâne o perioadă lungă de timp, chiar și cei puternici trebuiau să-și calce pe mândrie și să respecte regulile locului. Altfel, Xiao Liu putea să pună otravă în vinul lui la fiecare trei zile, să adauge chestii când cumpăra carne de la măcelar și să scuipe în prăjituri…

Xiao Liu văzu că băiatul frumos înțelesese, așa că încetă să mai bată câmpii:

– Dacă eu sunt cel mai generos, soția ta nu va fi la fel.

Băiatul frumos răspunse:

– Ah Nian este verișoara mea, te rog, Liu Ge, nu mă înțelege greșit.

Xiao Liu zâmbi și nu bău vinul din fața lui. Băiatul frumos luă încă un bol și-l goli dintr-o înghițitură. Xiao Liu îl ignoră și continuă să mănânce.

Băiatul frumos bău șase boluri la rând și îl privi pe Xiao Liu cum continua să mănânce. Când ulciorul se goli, vru să-și mai toarne un bol. Se întoarse și aduse un alt ulcior, iar atunci Xiao Liu îl privi direct și îi spuse:

– Pune-o pe verișoara ta să-i ceară scuze lui Lao Mu.

Băiatul frumos răspunse:

– Verișoara mea are un temperament neclintit. Voi aduce vin și îi voi cere scuze eu lui Lao Mu.

– Cu siguranță ești dispus să te apleci pentru a-i proteja pe alții. Preferi să-ți pleci capul decât să o pui pe verișoara ta să-și înghită mândria.

– Sunt mai mare decât ea. Orice ar face, trebuie să-mi asum responsabilitatea.

Xiao Liu coborî capul și se gândi o clipă, apoi izbucni în râs. Se ridică, luă bolul cu vin și îl goli dintr-o înghițitură. Îl complimentă sincer:

– Excelent vin!

Băiatul frumos râse:

–  Te rog, Liu ge, vino mai des pe viitor.

Xiao Liu adăugă:

– Nu trebuie să aduci vin ca să-ți ceri scuze. Trimite-i lui Lao Mu două ulcioare din cel mai bun vin al tău.

– Bine, cum spune Liu Ge.

Băiatul frumos se înclină și se întoarse la treburile prăvăliei.

La apus, băiatul frumos veni cu Hai Tang și angajă chiar doi bărbați să transporte încet douăzeci și patru de ulcioare cu vin din prăvălia sa pe stradă până la clinică. Făcu asta pentru ca toți vecinii să vadă și asta fu suficient pentru a-i da faimă lui Lao Mu. Hai Tang își plecă capul în semn de scuză față de Lao Mu, era clar că nu era fericită să facă asta, dar o făcu cu respect și cum se cuvine pentru cineva dintr-o familie cu bună creștere.

Lao Mu stătea acolo cu fața întunecată și se autoironiza:

– Nu sunt la fel de capabil ca domnița, așa că nu pot accepta scuzele tale.

Băiatul frumos îi spuse lui Hai Tang să plece acasă mai întâi, iar el rămase. Trecu direct la subiect, deschise un ulcior cu vin și turnă două boluri pentru el și Lao Mu. Lao Mu era un om cu picioarele pe pământ și, întrucât nu băiatul frumos îl ofensase, acceptă vinul și începu să bea împreună cu el.

Bolurile de vin se goleau ca apa, iar Lao Mu începu să vorbească din ce în ce mai mult. Ba început chiar să cânte cântece ostășești împreună cu băiatul frumos! Lao Mu nu era un om educat și nici nu știa să citească. Cântecele ostășești le învățase în armată și erau mai mult decât vulgare, dar, surprinzător, băiatul frumos le știa și el.

– Tu bei pentru o coapsă albă suculentă, eu beau pentru buze roșii ca trandafirii, tu bei pentru un sân alb și plin… Cei doi deveneau din ce în ce mai vulgari și mai veseli, în timp ce Chuan Zi și Xiao Liu stăteau acolo cu gura căscată, iar Shi Qi stătea în tăcere, cu capul plecat.

Lao Mu râse cu poftă la Shi Qi:

– Ce timid și modest ești! Câteva cuvinte și urechile ți se înroșesc?

Xiao Liu observă că Shi Qi nu se ascundea de băiatul frumos, ceea ce însemna că persoana pe care o cunoștea era Ah Nian. Chuan Zi îl împinse pe Xiao Liu cu cotul:

– Lao Mu râde.

Xiao Liu aruncă o privire către băiatul frumos – tipul era cu siguranță cineva de care trebuia să ții cont. De la femei la bărbați, de la eleganți la grosolani, se descurca cu toți. Nu era de mirare că sedusese o doamnă de viță nobilă să fugă cu el.

După ce terminară două ulcioare de vin, Lao Mu și băiatul frumos erau aproape cei mai buni prieteni și singurul lucru care lipsea era să devină frați de sânge. După ce îl conduse pe băiatul frumos, îi reaminti să se întoarcă pentru mielul prăjit și pentru a mai bea. Lao Mu și Chaun Zi erau amândoi beți, așa că Xiao Liu se grăbi să strângă vasele. Shi Qi spuse:

– O fac eu, tu odihnește-te.

Xiao Liu râse:

– Nu te pot lăsa să faci totul.

Shi Qi spălă vasele, în timp ce Xiao Liu șterse soba, fără să scoată un cuvânt. Shi Qi îl privi pe Xiao Liu de câteva ori, dar Xiao Liu zâmbi în timp ce își făcea treaba și, chiar și când întâlni privirea lui Shi Qi, nu își îndreptă ochii în altă parte, ci făcu o față caraghioasă și zâmbi. După ce Shi Qi termină de spălat vasele și întinse mâna după cârpa lui Xiao Liu, Xiao Liu îl opri:

– Aproape am terminat, du-te să te odihnești.

Shi Qi rămase nemișcat. După un timp, spuse:

– Xiao Liu, încă ești supărat.

– Poftim? Xiao Liu se prefăcu că nu înțelege:

– Nu, Lao Mu este acum prieten cu el și este dispus să o accepte pe Ah Nian ca pe o soră mai mică și să o lase să câștige de data asta, ce motiv aș avea să fiu încă supărat?

Shi Qi știa că el evita subiectul și îl privi fix:

– Nu vorbești cu mine.

– Cum adică? Vorbesc cu tine în fiecare zi. Nu vorbesc cu tine chiar acum?

– Eu… vreau… să fii ca înainte. Vreau să te aud vorbind.

– Ca înainte?

Xiao Liu o făcu pe prostul:

– Cu ce sunt diferit acum față de înainte? Nu te tratez la fel ca pe Ma Zi și pe ceilalți?

Shi Qi coborî capul și nu avu limba suficient de agilă pentru a riposta. Nu putu decât să îndure totul în tăcere, vocea lui răsunând de singurătate. Xiao Liu agăță cârpa și își șterse mâna de cămașă.

– Gata, am terminat. E timpul să ne odihnim.

Xiao Liu se grăbi să se întoarcă în camera lui, coaja dură din jurul inimii sale fiind deja sigilată din nou. Momentul de milă care îl înmuiase îl făcuse să fie confuz pentru o vreme, dar acum gândea din nou limpede. Fiecare persoană a venit singură pe acest pământ și va pleca singură. Nu era nimeni pe care să se poată baza. Câtă speranță și încredere avea cineva astăzi, atâta durere și suferință urma să îndure pe parcurs. Mai bine să nu aibă deloc, decât să se întâmple asta.

Deoarece Shi Qi nu putea să se plece pentru o vreme, îl va lăsa să rămână pentru moment. Un companion temporar, iar această scurtă perioadă din ceea ce era o viață lungă va fi uitată într-o zi.

Lucrurile reveniseră la normal și Lao Mu își recăpătase energia de bătrân îngrijorat. Făcea cumpărături, gătea, se ocupa de căsătoria lui Chuan Zi. Xiao Liu era genul care nu-și făcea niciodată griji, în timp ce cuvintele lui Shi Qi erau rare ca aurul, lăsându-l pe Lao Mu cu tot felul de lucruri pe care voia să le discute și fără nimeni cu care să vorbească. Astfel, ajunse să se împrietenească și mai mult cu Xiao Xuan.

Adesea se oprea la prăvălia cu vinuri după ce făcea cumpărături și bea niște vin și se plângea băiatului frumos. Fiica familiei Dong nu-l plăcea pe Chuan Zi, iar Chuan Zi nu o plăcea pe fiica familiei Xi.. Câțiva bețivi din prăvălia cu vinuri îi ofereau idei lui Lao Mu.

Viitoarea soție a lui Chuan Zi nu era încă găsită, dar soția lui Ma Zi, Chun Tao, îi născu o fetiță dolofană, ceea ce-l făcu pe Lao Mu să plângă de bucurie și să jure că va continua să lucreze la căsătoria lui Chuan Zi. Zilele obișnuite și agitate treceau ca apa curgătoare, iar prăvălia băiatului frumos deveni în cele din urmă parte din familia orașului Qing Shui, iar oamenii de pe strada Xi He îl acceptară în cele din urmă pe Xuan.

Xiao Liu se întrebase inițial de ce Xuan rămăsese în Qing Shui, dar, pe măsură ce zilele treceau, chiar și el uitase să se mai gândească la asta și își concentrase toată atenția asupra cercetării leacurilor.

Xiang Liu continua să vrea otrăvuri ciudate și mortale, așa că Xiao Liu trebui să-și adune energia pentru a se ocupa de el.

Xiao Liu stătea la fereastră și își punea o dorință către lună –  ca Xiang Liu să se sufoce cu mâncarea, să se sufoce cu apa, să cadă în timp ce merge și să moară.

După ce își puse dorința, închise fereastra și era pe punctul de a se duce la culcare cu dorința lui fericită și plină de speranță, când se întoarse și îl văzu pe Xiang Liu îmbrăcat în alb, întins pe patul lui, cu ochii reci ațintiți asupra lui. Xiao Liu exclamă imediat:

– Nu te blestemam!

– M-ai blestemat adineauri? zâmbi Xiang Liu și își îndoi degetul. Xiao Liu se apropie pas cu pas de el.

– Nu mă lovi în față.

Xiang Liu nu-și folosi mâinile, ci gura, mușcă cu putere gâtul lui Xiao Liu și îi supse sângele. Xiao Liu închise ochii, iar de data aceasta nu era ca data trecută, când era doar un avertisment. Xiang Liu îi bea cu adevărat sângele.

După ceva timp, îl eliberă pe Xiao Liu, dar buzele lui rămăseseră pe urma mușcăturii.

– Ți-e frică?

– Da!

– Mincinosule!

Xiao Liu spuse sincer:

– În acea noapte, am știut că ai descoperit secretul corpului meu. Credeam că te vei gândi la modalități de a mă mânca, dar în seara asta ai venit și tot ce vrei este sângele meu. Nu mai mi-e frică.

Xiang Liu spuse cu un zâmbet pe jumătate:

– Poate că în prezent vreau sângele tău, dar într-o iarnă s-ar putea să vreau să te gătesc pentru a mă hrăni pe deplin.

Xiao Liu râse și își deschise mâinile:

– Deja aparțin stăpânului meu. Stăpânul meu poate face ce vrea cu mine.

– Minți din nou!

Xiao Liu se uită la Xiang Liu – în seara asta părea diferit. Părul său alb era încă perfect aranjat, roba sa albă era încă imaculată, dar nu părea la fel de perfectă ca înainte.

– Ești rănit.

Xiang Liu îi mângâie gâtul lui Xiao Liu, ca și cum ar fi ales locul unde să-l muște în continuare.

– Ce ai mâncat mai exact ca să crești? Dacă demonii ar descoperi că sângele tău are puteri de vindecare mai puternice decât cele mai magice dintre leacuri, te-ar mânca până nu ar mai rămâne nimic din tine.

Xiao Liu râse, dar nu răspunse la cuvintele lui Xiang Liu și întrebă în schimb:

– Ce te aduce aici, stăpâne, atât de târziu în noaptea asta?

Xiang Liu își scoase roba exterioară și se întinse confortabil.

– Împrumut patul tău ca să dorm.

– Atunci eu unde voi dormi?

Xiang Liu îl privi și Xiao Liu se ghemui imediat. Înțelesese, putea dormi întins oriunde.

Xiao Liu îl privi furios – asta e pătura mea, Shi Qi o scosese și o aerisise toată ziua sub soarele cald și o bătuse până devenise frumoasă și pufoasă. Xiao Liu se înfășură într-o pătură și se ghemui într-un colț al patului și adormi plin de  resentimente.

În mijlocul nopții, Xiao Liu se urcă deasupra corpului lui Xiang Liu, iar acesta deschise ochii. Xiao Liu îl apucă de gât și râse sălbatic:

– Îți folosești puterea pentru a te vindeca, nu-i așa? Nu te opri acum, altfel îți vei agrava rana și s-ar putea chiar să-ți pierzi toate puterile și să nu mai poți gândi. Xiang Liu a închis ochii.

Xiao Liu îl pălmui peste obrazul stâng:

– Ce-ar fi să te biciuiesc de 40 de ori? Xiao Liu îl pălmui pe obrazul drept:

– Demon prost, nu ți-e frică de durere. Dacă ți-aș tăia brațul stâng, probabil l-ai frige cu brațul drept și l-ai mânca.

– Hee hee…. Xiao Liu a sărit de pe palet și alergă în bucătărie să ia niște cărbuni din sobă. Se strecură înapoi în cameră, sări pe palet și strigă:

– Chiar și tu ai zile ca asta! Nu te supăra și concentrează-te pe vindecarea rănilor, nu mă lăsa să-ți distrag atenția! Xiao Liu luă cărbunii și începu să deseneze cu grijă pe fața lui Xiang Liu.

După ce Xiao Liu termină și aprobă rezultatul, luă oglinda lui prețioasă și o puse în fața lui Xiang Liu.

– Uită-te, dar nu te supăra și nu-ți distruge fluxul de energie vindecătoare.

Xiang Liu deschise ochii, care erau mai ascuțiți decât cuțitele, dar Xiao Liu era în formă:

– Uită-te!

În oglindă, sub ochiul stâng al lui Xiang Liu erau încă trei ochi, sub ochiul drept erau încă trei ochi, iar pe frunte mai era un ochi. Xiao Liu numără:

– Unu, doi, trei… în total nouă.

Xiao Liu își folosi degetele înnegrite pentru a freca acei ochi până când deveniră capete și transformă nouă ochi în nouă capete. Xiang Liu se uită fix la el, iar Xiao Liu își încruntă sprâncenele:

– Chiar nu-mi pot imagina cum arată nouă capete. Într-una din zilele astea trebuie să-mi arăți adevărata ta formă!

Buzele lui Xiang Liu se mișcară și el murmură fără cuvinte:

– O să te devorez.

Xiao Liu își frecă buzele cu degetele murdare:

– Dacă nu te deranjează că sunt atât de murdare, atunci dă-i drumul și mănâncă-le!

Xiao Liu sări de pe palet și înclină capul pentru a-l privi fix pe Xiang Liu:

– Plec, nu e nevoie să mă cauți. Voi dispărea pentru câteva zile, până când ți se va potoli furia. Când îți vei aminti de partea mea bună, atunci mă voi întoarce.

Xiao Liu luă niște gustări din bucătărie și era pe punctul de a pleca când îl văzu pe Shi Qi.

Xiao Liu tocmai îl terminase de chinuit Xiang Liu și era într-o dispoziție foarte bună, așa că-i făcu cu mâna lui Shi Qi, zâmbind larg. Shi Qi își grăbi pașii și avea o sclipire în ochi, până când observă urma de dinți de pe gâtul lui Xiao Liu. În toate privințele, părea o urmă lăsată de un sărut. Ochii lui Shi Qi se îndreptară spre camera lui Xiao Liu și sclipirea dispăru din ochii lui. Xiao Liu îi spuse lui Shi Qi:

– Xiang Liu este în camera mea. Nu-l deranja și lasă-l să se odihnească. Va pleca când se va trezi. Am câteva lucruri de făcut, așa că trebuie să plec. Spune-i lui Lao Mu să nu mă caute.

Xiao Liu plecă fără să aștepte răspunsul lui Shi Qi, gândindu-se unde să se ascundă pentru ca marele demon să nu-l găsească. Unde nu mergea niciodată? În timp ce se gândea și mergea, ajunse să se strecoare în prăvălia cu vinuri a băiatului frumos.

Soarele încă nu răsărise și Xiao Liu intră în prăvălie când era încă beznă. O făcu fără să fie văzut și se simțea extrem de mulțumit de sine. Dormea buștean lângă un butoi de vin când îl auzi pe Xuan intrând să ia niște vin și sunetul unor voci.

– Cum sunt?

– Trei au murit și unul a scăpat. Stăpâne, nu e că suntem inutili, dar de data asta l-am alertat pe marele demon Nouă Vieți. Dar trei dintre oamenii noștri și-au riscat viața și au reușit să-l rănească.

– Xiang Liu a fost rănit?

– Oamenii noștri din munți știu că este ocazia perfectă să scape de el odată pentru totdeauna, dar nu poate fi găsit.

– Hhhmmm.

– Servitorul tău, voi pleca acum.

Ușa pivniței de vinuri se închise și tăcerea se așternu. Xiao Liu expiră în sfârșit ușor aerul pe care îl ținea în piept. Se întoarse la somn, fără să simtă nimic special. Generalul Gong Gong și Xuan Yuan se luptau de câteva sute de ani. La început, Împăratul Galben trimisese întăriri militare, dar Câmpiile Mijlocii nu erau încă cucerite. Gao Xing era de cealaltă parte, Gong Gong se afla într-o poziție avantajoasă, așa că Împăratul Galben pierduse toate bătăliile. Tot ce putea face era să-l țină pe Gong Gong încolțit și să aștepte ca acesta să se predea într-una din zilele următoare.

Războiul trecuse treptat de la bătălii deschise la lupte secrete și comploturi ascunse de asasinat… orice nu-i trecea lui Xiao Liu prin minte, cineva deja încercase.

Xuan Yuan anunțase chiar și o recompensă, iar Xiang Liu era numărul unu pe lista celor căutați, chiar mai sus decât Gong Gong. Motivul era foarte ciudat – Gong Gong era un nobil din familia regală Sheng Nong, așa că dacă cineva l-ar fi ucis pentru recompensă, ar fi atras mânia întregii lumi. Dar Xiang Liu era în regulă, era doar un demon, și încă unul hidos, cu nouă capete. Așadar, uciderea lui pentru recompensa în bani nu ar fi cauzat nimănui nici măcar o clipă de neliniște.

Fie că Xuan voia banii sau altceva, Xiao Liu trebuia să se gândească la asta. Totul în această lume se reducea la bani și putere.

Xiao Liu se ascunse în pivnița de vinuri timp de trei zile, iar în a patra zi se furișă în bucătărie pentru a lua niște gustări. Cu gura plină de carne de gâscă, auzi vocea lui Xuan în spatele lui:

– Vrei niște vin să o însoțești?

Xiao Liu îngheță și se întoarse să vadă că Xuan stătea rezemat de ușa bucătăriei și îl privea cu blândețe.

Xiao Liu chicoti:

– Eu… mâncarea ta e mai bună decât cea făcută de Lao Mu.

– E și mai bună caldă.

– Ehm… atunci să o încălzim?

– Sigur!

Xuan puse câteva vase pe sobă și aprinse focul. Xiao Liu se așeză lângă el, iar Xuan îi turnă un pahar de vin, pe care Xiao Liu îl sorbi încet.

– Dacă vrei, poți bea mai mult.

– Uhhm… mulțumesc.

Xuan îi dădu mâncarea încălzită, apoi se așeză să bea cu Xiao Liu, care se gândi că, dacă nu ar fi fost miezul nopții și nu ar fi venit neinvitat, scena ar fi fost destul de caldă și primitoare.

Xiao Liu întrebă:

–  Ah Nian a pregătit mâncarea? E o bucătăreasă bună.

– Ah Nian știe doar să mănânce.

Vocea lui Xuan conținea o blândețe răsfățată.

– Nu-mi vine să cred că știi să faci vin și să gătești. Ah Nian e foarte norocoasă.

– Ea îmi spune frate mai mare, ar trebui să am grijă de ea.

– Nu am mai văzut-o pe Ah Nian de curând.

Nu era de curând, ci aproape niciodată.

Xuan râse:

– Liu Ge îi duce dorul lui Ah Nian?

– Nu, nu, doar întrebam.

 Cel mai bine ar fi să nu o mai văd niciodată.

– I-am cerut să-mi brodeze o perdea, așa că lucrează în camera ei.

Xiao Liu a fost surprins să realizeze că motivul pentru care fata demonică era atât de tăcută era că băiatul frumos folosise un truc pentru a o ține ocupată.

Xuan părea să știe la ce se gândea:

– În viitor, dacă Ah Nian face ceva nepoliticos, Liu Ge o va ierta, având în vedere că este doar o fată.

În viitor? Există un viitor… deci nu va scăpa în liniște de el în seara asta? Xiao Liu zâmbi:

– Nicio problemă, nicio problemă, cu siguranță voi trece cu vederea.

Xuan se ridică și întrebă din nou cu sinceritate, așa că Xiao Liu repetă că va trece cu vederea acțiunile lui Ah Nian, până când deveni o promisiune. Xiao Liu suspină și spuse cu nostalgie:

– E bine să fii sora ta.

Probabil că asta fusese cea mai sinceră afirmație pe care Xiao Liu o făcuse toată noaptea și chiar și Xuan simțise asta. Zâmbetul lui fals dispăru și el spuse:

– Nu, nu sunt un frate bun.

În cuvintele lui se simțea o umbră de tristețe. Xiao Liu își bău vinul și spuse:

-Mă duc acasă.

Xuan spuse:

– Te conduc până afară. Xiao Liu se ridică și Xuan îl conduse afară.

– Vino să mă vizitezi când ai timp.

– Bine, du-te înapoi, nu e nevoie să mă mai conduci.

Xiao Liu alergă înapoi într-o clipă și sări peste zidul curții, apoi se strecură în camera lui și închise ușa. O persoană se ridică de pe marginea patului și Xiao Liu fu atât de surprins încât rămase cu spatele la ușă.

Era moartea culcată sau în picioare, așa că mai bine să termine odată. Xiao Liu închise ochii și tremură:

– Eu… eu… am greșit!

Ca o pisică, folosind cea mai blândă voce pentru a obține iertarea stăpânului, sperând că Xiang Liu își va aminti abilitatea lui de a face otrăvuri și, de asemenea, că sângele lui era vindecător, atunci poate că nu va fi bătut până la moarte. Doar că… după câteva momente, încă nu se mișca nimic.

Inima lui Xiao Liu bătea cu putere și, în cele din urmă, nu mai rezistă și deschise ochii. Era Shi Qi!

Xiao Liu era furios! Era speriat de moarte! Arătă cu degetul spre Shi Qi și îi flutură degetul:

– Tu… tu… cum de ești tu?

Shi Qi era palid și avea vocea descurajată:

– Îmi pare rău că te-am dezamăgit.

– Ce faci în camera mea?

Shi Qi își mușcă buza, coborî capul și se întoarse să plece. Xiao Liu încercă repede să-și ceară scuze:

– Îmi pare rău, am crezut că ești altcineva. Asta… ăsta… tonul meu a fost dur, dar nu te simți prost. Nu-ți interzic să intri în camera mea.

– E vina mea. Shi Qi trecu pe lângă el și ieși, închizând ușa în urma lui.

Xiao Liu nu dormise bine de câteva zile, așa că se dezbrăcă repede și se cuibări sub pătură. Închise ochii și respiră adânc de câteva ori, aer curat, cald, cu un miros slab de săpun și soare.

Pătura fusese spălată și uscată la soare. Xiao Liu râse și își reaminti să nu se obișnuiască cu asta. Toți oamenii vor pleca și el nu poate fi răsfățat, viața lui era să doarmă într-o pătură rece, într-o pătură murdară. Xiao Liu își reaminti asta înainte să se întoarcă și să adoarmă repede.