Niciun motiv pentru care să te întorci
Partea a 2-a
O lună și jumătate mai târziu, împăratul Xuan Yuan, Zhuan Xu, se căsători cu descendenta directă a familiei regale Sheng Nong, Sheng Nong Xing Yue, care deveni împărăteasa sa.
Nunta fu grandioasă și toată țara sărbători trei zile. Această uniune marca fuziunea reală dintre tribul Xuan Yuan și tribul Sheng Nong.
Xing Yue purta roșu, după tradiția Sheng Nong. Zhuan Xu însă nu purta galbenul Xuan Yuan — ci negru brodat cu fir de aur.
Nimeni nu știa de ce. Dar negrul îi dădea o aură impunătoare și regală, devenind rapid la modă.
Când Feng Long și ceilalți îl numiră „Împăratul Negru”, Zhuan Xu râse:
– Mă întrebam ce titlu oficial să aleg… acesta e bun. De acum înainte, voi fi Împăratul Negru.
Astfel, titlul deveni oficial.
După nuntă, Zhuan Xu încurajă căsătoriile între cele două triburi.
La început reticenți, oamenii începură treptat să se apropie. Odată ce apăreau copii, chiar și foști dușmani deveneau bunici mândri.
Fusese un pas mic — dar decisiv.
Bucuria nunții ajunse și în Gao Xing. Toți erau fericiți… în afară de Xiao Yao și Ah Nian.
Xiao Yao începu să înțeleagă: împărăteasa nu era ca celelalte femei.
În trecut, nu conta cu cine se căsătorea Zhuan Xu fiindcă ea rămânea sora lui.
Dar acum… simțea că nu-i mai aparține.
De acum înainte, Xing Yue era cea care îi împărtășea bucuriile și tristețile.
Xiao Yao nu mai putea sta sub lună alături de el și nu mai putea fi lângă el când era bolnav.
Fu nevoită să accepte: Xing Yue îi luase persoana cea mai apropiată.
Când îi spuse lui Ah Nian, aceasta îi răspunse:
– Până și tu ai ajuns la concluzia asta.
Dar după ce o ironiză, Ah Nian se simți și mai rău.
Dacă până și Xiao Yao simțea asta… atunci ea era și mai departe de Zhuan Xu.
Zilele treceau dar Xiao Yao nu dormea bine. Se trezea târziu, mergea în grădină și privea apa fără țintă.
Într-o seară, Marele Împărat o găsi acolo.
– Stai și privești apa în fiecare zi. Ai ajuns la vreo concluzie?
Xiao Yao răspunse încet:
– Mă gândeam… când eram mică, mama mă iubea foarte mult. Dacă mă iubea, de ce m-a abandonat pentru binele lumii? Nu suporta să vadă alți copii fără părinți… dar m-a lăsat pe mine fără mamă. Dacă ar fi rămas… cum aș fi fost eu azi?
Marele Împărat spuse:
– Xiao Yao, te lași cuprinsă de propria nesiguranță. Dacă e din cauza acelui mic vulpoi din clanul Tu Shan, mă duc eu să-l aduc pentru tine.
Xiao Yao zâmbi:
– Tată, ai uitat că am deja un logodnic?
Marele Împărat rămase uimit o clipă, apoi spuse:
– Îi voi scrie lui Chi Sui Feng Long să vină să-ți țină companie.
– Bine, spune-i să vină! răspunse Xiao Yao.
Așa cum spusese Zhuan Xu, cel mai bun leac pentru tristețe era să umpli golul. De fapt, cel mai rapid mod de a vindeca pierderea unui iubit era să găsești altul… dar pentru Feng Long… iubita lui era propria ambiție.
Feng Long primi scrisoarea și veni în grabă dar rămase doar o zi și jumătate, apoi plecă înapoi, fără să piardă vremea.
Marele Împărat voia să-i spună ceva, dar văzând că venise fără ezitare și că se întorcea la îndatoriri, nu avu ce să-i reproșeze — doar oftă.
Xiao Yao îi spuse tatălui ei că nu mai vrea să locuiască pe Muntele Celor Cinci Zei, dar el nu o lăsă să plece. În cele din urmă ajunseră la un compromis: ea părăsi Curtea Cheng En și se mută pe insula Ying Province.
În trecut, Xiao Yao fusese mereu pregătită de luptă. Învăța otrăvuri, exersa tirul cu arcul dar acum… nu mai avea nimic de protejat.
Renunțase la toate și nu mai studia otrăvuri decât pentru Xiang Liu.
Pentru a-și umple timpul, deschise o clinică medicală. Purta mereu voal, iar oamenii nu aveau încredere, așa că pacienții erau puțini.
Dar asta nu o deranja.
Cu timpul, pescarii săraci începură să vină și îi plăteau uneori în pește proaspăt.
Xiao Yao gătea pentru servitoare — iar acestea descoperiră că gătea la fel de bine ca bucătarii imperiali.
Și astfel zilele treceau.
Până când… trecură treisprezece luni și veni trimisul lui Zhuan Xu.
Dar Xiao Yao nu voia să se întoarcă.
În trecut îl însoțea pentru că era singur dar acum… el era împărat iar ea voia doar o viață liniștită.
Îi trimise o scrisoare la care nu primi răspuns așa că ea crezu că acesta era modul lui de a-și da acordul.
Într-o zi, când curăța arici de mare, se deschise ușa.
– Dacă ai venit pentru consultație, așteaptă în față, spuse ea fără să ridice capul.
Nu primi răspuns și când ridică privirea era Zhuan Xu.
Surprinsă, își tăie degetul.
– E grav? întrebă el imediat.
– De ce ești aici? Ai înnebunit?
– Lasă-mă să văd, spuse el și-i curăță rana.
– Cine știe că ești aici?
– Dacă pleci acum cu mine, aproape nimeni. Dacă nu… poate va afla toată lumea.
Xiao Yao îl privi șocată:
– Mă ameninți?
Zhuan Xu ridică o sprânceană:
– Da.
Xiao Yao se încruntă:
– Nu cred că nu te vei întoarce dacă refuz. Poți să stai cât vrei! apoi se așeză și continuă să curețe aricii.
Zhuan Xu trase un scaun și se apucă și el de treabă.
Erai doi oameni la fel de încăpățânați.
Tăcură, apoi gătiră.
El rămase și tăie lemne, apoi găti cina și o chemă:
– E gata masa!
După cină însă, nu plecă.
– Chiar faci asta? izbucni Xiao Yao:
– Crezi că am venit degeaba de la asemenea distanță?
– Vin cu tine! Dar nu de bunăvoie! cedă ea în cele din urmă.
Zhuan Xu nu răspunse, stinse focul și porunci:
– Înapoi la Muntele Sheng Nong.
Miao Pu apăru imediat cu bagajele.
– Trădătoareo! o fulgeră Xiao Yao.
Pe drum, escorta lor trecu de toate punctele de control.
– Să nu mai vii niciodată! Dacă îți e dor de cineva, îl răpesc eu pentru tine! le spuse exasperat un general.
Zhuan Xu zâmbi și plecă. În cele din urmă ajunseră pe vârful Xiao Yue.
– Bunicul s-a mutat aici, explică Zhuan Xu.
Xiao Yao se relaxă atunci gândindu-se că nu avea să o vadă des pe Xing Yue.
Pădurea era plină de flori phoenix.
– Tu ai plantat copacii?
– Da. M-am gândit că poate vei locui aici.
Xiao Yao prinse o petală și gustă nectarul.
Și după atât timp… regăsea acel gust.
Îi întinse o floare:
– Ai reușit.
– Noi am reușit, zâmbi Zhuan Xu:
Îi prinse floarea în păr și o duse mai adânc în pădure, unde era un leagăn mare.
Xiao Yao zâmbi… dar o și o duru inima.
Când era mică, visase la asta iar acum era realitate, dar nu mai era nimeni care să-i privească.
Zhuan Xu o îmbrățișă ușor:
– Putem să vedem toate acestea împreună acum.
Ea dădu din cap.
– Vrei să te dai în leagăn?
– Nu. Hai să-l vedem pe bunicul.
În vale, Împăratul Galben lucra pământul.
Xiao Yao zâmbi când îl văzu:
– Se vede că ești bine.
– Pământul nu obosește ca oamenii, răspunse el.
Zhuan Xu plecă la treburi dar Xiao Yao rămase.
Viața ei pe vârful Xiao Yue abia începea.
În acea noapte însă, Zhuan Xu veni din nou dar Xiao Yao era încă supărată pe el și îl ignoră complet. Zhuan Xu zâmbi vesel și încercă să o îmbuneze, dar ea răspunse tăios:
– Folosește-ți metodele de a linguși femeile pe altcineva! Cu mine nu merg!
Zâmbetul lui dispăru, iar el o privi în tăcere, cu tristețe în ochi. Atunci Xiao Yao nu mai rezistă și-l întrebă oftând:
– Ce mai vrei? Am venit înapoi cu tine. Vrei să-mi cer scuze?
Zhuan Xu zâmbi și îi apucă mâneca:
– Dacă știi că nu poți fugi, atunci nu mai încerca să fugi.
– Nu fugeam. Dacă fugeam, alegeam un loc unde nu mă poți atinge, pufni Xiao Yao.
Zhuan Xu râse:
– Atunci cuceream acel loc și îl făceam al meu.
– Vorbe mari! Există un loc în lumea asta care nu-ți aparține.
– Atunci voi face ca întreaga lume să-mi aparțină. Oriunde ai fugi, te pot aduce înapoi, spuse Zhuan Xu zâmbind.
Xiao Yao izbucni în râs:
– Bine, bine, toată lumea e a ta.
Împăratul Galben care se întorcea dintr-o plimbare îi auzi. Îl privi pe Zhuan Xu și oftă în sinea lui — unul vorbea încercând să-i spună ceva anume, iar celălalt nu înțelegea adevăratul sens al vorbelor.
Când se apropie, Xiao Yao se lipi de Zhuan Xu ca să-i facă loc. Zhuan Xu îi prinse mâneca și începu să o răsucească pe deget, iar ea încercă să o tragă înapoi. Trage–împinge, până când Xiao Yao se plânse:
– Bunicule, vezi ce face Gege?
Împăratul Galben zâmbi și întinse palma, oferindu-i lui Zhuan Xu un obiect ce semăna cu jumătate de ou de jad.
Zhuan Xu îl luă și murmură:
– Cartea Râului?
Împăratul Galben încuviință. Atunci Xiao Yao se apropie curioasă, dar nu văzu mare lucru — doar un obiect de jad cu modele asemănătoare constelațiilor.
Zhuan Xu explică:
– Se spune că ascunde cel mai mare secret al universului. Dar trebuie unite cele două jumătăți.
– Și unde e cealaltă jumătate? întrebă Xiao Yao.
Cei doi tăcură și atunci ea înțelese că era un secret și nu insistă.
După ce plecă, Zhuan Xu ridică o barieră și întrebă încet:
– Există ceva ce nu pot confirma. Am investigat originea lui Xiao Yao… și totul devine mai confuz. Bunicule… cine este tatăl ei?
Împăratul Galben răspunse:
– Nu mi-a spus niciodată adevărul… dar cred că este Qi Yo.
Zhuan Xu rămase tăcut, apoi murmură:
– Maestrul știe?
– Probabil că da. Ochii ei sunt identici cu ai lui Qi Yo.
Zhuan Xu spuse:
– Dar Maestrul o iubește sincer.
Împăratul Galben oftă:
– Poate din vină. Poate din regret.
Zhuan Xu privi jumătatea de ou de jad și tăcu o vreme, apoi spuse:
– E mai bine așa… Mă simt ușurat că nu este fiica Marelui Împărat.
– Îi vei spune?
– Nu contează cine este. Chiar dacă lumea o va urî, eu o pot proteja, răspunse Zhuan Xu.
— Nu e atât de simplu, spuse Împăratul Galben.
Mai târziu, când Zhuan Xu intră în colibă o găsi pe Xiao Yao citind.
– De când te interesează asta?
– Pământul vindecă… și ne învață.
– Îți voi aduce toate cărțile pe care le vrei, râse Zhuan Xu.
– Ești un nemernic! pufni Xiao Yao.
Apoi se întoarse cu spatele:
– Vreau să dorm.
El stinse lumina, dar rămase lângă ea.
– Mai ești supărată?
– Gege… tu nu mai ai nevoie de mine acum.
Zhuan Xu îi luă mâna:
– Greșești. Nu mai am nevoie de ajutorul tău… dar de tine am nevoie. De acum, tu te vei sprijini pe mine. Tot ce îți poate oferi Maestrul, îți pot oferi și eu. Poți trăi oriunde vrei acum.
Xiao Yao zâmbi ușor.
– Bine, dacă vrei o să rămân, dar să nu mă învinovățești când îți creez probleme.
– Abia aștept, zâmbi Zhuan Xu.
– Eu pot să dorm până la prânz, dar tu te trezești devreme. Hai, du-te! Il împinse ea.
Zhuan Xu îi aranjă pătura:
– Bine, plec. Dar mâine vin din nou.
Mulțumesc!❤️
Cu drag.