PARTEA A 2-A
Vocea îi era răgușită, însă își recăpătase calmul.
Umbra nu răspunse și nici nu plecă. În schimb, începu să se apropie de platforma pe care stătea ea. Xiao Yao nu își ridică privirea, dar îl simțea clar.
Simțea cealaltă inimă apropiindu-se și bătând în același ritm cu a ei.
– Xiang Liu!
Xiao Yao ridică privirea și îl văzu pe Xiang Liu îmbrăcat complet în negru. O mantie neagră îi acoperea trupul și îl învăluia strâns în întunericul acela deplin. Părea o persoană impunătoare, dar obișnuită, până când prin mica deschizătură a pălăriei i se zăriră câteva fire albe de păr.
Xiao Yao își dădu brusc seama că el o văzuse mai devreme plângând și pierzându-și cumpătul, iar stânjeneala o cuprinse imediat. Îl întrebă sec:
– De ce te ascunzi aici? Ca să vezi ceva de care să poți râde?
Xiang Liu răspunse:
– Fii rezonabilă, bine? Am venit să aduc omagii unui vechi prieten plecat dintre cei vii și tu ai dat buzna aici dintr-odată. Tu ești cea care m-a întrerupt! În plus, ce este la tine atât de demn de batjocură?
– Generalul Xiang Liu n-a auzit că sunt fiica nelegitimă a lui Qi Yo?
Xiang Liu râse, iar expresia lui rece se îmblânzi puțin.
– Asta era? Și ce este atât de amuzant în asta? Spune-mi.
Xiao Yao îl privi furioasă, dar cu obrajii încă umezi de lacrimi, privirea aceea nu avea deloc putere.
Xiang Liu se așeză lângă ea și râse.
– Se pare că zvonurile sunt adevărate. Chiar ești prețioasa fiică a Marelui General Qi Yo.
– Taci!
Xiao Yao își coborî capul și îl ignoră.
– Să afli dintr-odată că ai alt tată și încă unul urât de întreaga lume… într-adevăr, este greu de acceptat.
– Taci!
– Poate că nu știi nimic despre Qi Yo, dar o cunoști pe mama ta. Din moment ce ea l-a ales, ar trebui să ai încredere în gustul ei.
– Am spus să taci!
– Oricum ar fi, măcar tu știi cine sunt părinții tăi și deja e mai bine decât în cazul meu. Eu sunt un demon ieșit dintr-un ou și nu am nici cea mai mică idee cine sunt părinții mei.
Xiao Yao ridică privirea spre Xiang Liu, încercând să-și dea seama dacă spunea adevărul. Xiang Liu vorbi cu o expresie serioasă:
– Știi că am nouă capete și, în cel mai rău caz, mănânc mai mult decât alții. De mic am scormonit peste tot după hrană și am avut o viață absolut îngrozitoare. Eram bătut, alungat și aproape omorât. Uneori, cele nouă capete ale mele se certau între ele. Odată îmi era atât de foame încât un cap era pe punctul să-l mănânce pe altul…
Ochii lui Xiao Yao se măriră brusc.
– Serios?
– Bineînțeles că nu!
– Tu…!
Xiao Yao era atât de exasperată încât aproape că simțea că își pierde răbdarea pe loc.
Xiang Liu continuă cu aceeași expresie serioasă:
– Îmi amintesc că cineva mi-a spus odată: „Oamenii sunt foarte ciudați. Dacă sunt norocoși sau ghinioniști, fericiți sau nefericiți, totul depinde de cu cine se compară.” Eu doar îți povestesc despre un trecut și mai mizerabil decât al tău, ca să vezi că, prin comparație, viața ta este destul de bună!
Xiao Yao își aminti că acea persoană fusese chiar ea și bombăni:
– Dar eu nu inventasem lucruri…
– Faptul că am ieșit dintr-un ou este adevărat, faptul că am nouă capete ste adevărat, restul…
Xiang Liu se bătu ușor cu degetele în cap și murmură:
– Inventam atât de bine… ce mai spusesem?
Xiao Yao nu știa dacă să plângă sau să râdă, însă durerea din inima ei se mai domolise într-adevăr.
Xiang Liu întrebă:
– Vrei să-ți mai povestesc despre trecutul meu jalnic, ca să simți că a avea un mare demon drept tată nu este chiar atât de grav?
Ochii lui Xiao Yao se măriră.
– L-ai întâlnit vreodată pe Qi Yo?
Poate pentru că Xiang Liu era și el un demon renumit în întreaga lume, îi era mai ușor să vorbească despre Qi Yo cu el.
– Nu. Când am început să-l urmez pe tatăl meu adoptiv, Qi Yo murise deja.
Xiang Liu răspunse:
– Relația era foarte rea pe atunci, aproape că se urau de moarte. Dar după ce Qi Yo a murit, ori de câte ori tatăl meu adoptiv venea să îi aducă omagii lui Zhu Rong, îi aducea întotdeauna și lui Qi Yo.
Xiang Liu râse batjocoritor.
– Nu te-ai așteptat cumva ca oamenii aceia să fi fost în relații bune pe atunci? Dacă s-ar fi înțeles bine, Sheng Nong nu ar fi fost niciodată distrus.
Xiao Yao rămase tăcută o vreme înainte să întrebe deodată:
– Xiang Liu, de ce l-ai ales pe Gong Gong? Pentru că este tatăl tău adoptiv?
Nici ea nu știa de unde găsise curajul să pună această întrebare. Probabil pentru că Xiang Liu nu părea deloc Xiang Liu în seara aceea.
– Nu doar pentru că este tatăl meu adoptiv. Sunt și toți acei soldați alături de care am luptat și pe care i-am văzut murind. Am băut împreună, am mers împreună la război, am adunat trupurile camarazilor căzuți…
Xiang Liu își întoarse privirea spre altar.
– În sute de ani, știi câți camarazi am fost nevoit să incinerez cu mâinile mele?
Xiao Yao nu își putea imagina, dar înțelegea ce simțea Xiang Liu.
Al Patrulea Unchi al ei ar fi putut supraviețui în acea zi și îi iubise cu adevărat pe A Patra Mătușă și pe Zhuan Xu, însă alesese să moară alături de soldații lui.
În lumea aceasta exista o fraternitate atât de puternică încât oamenii preferau moartea în locul abandonului.
Xiang Liu râse și își atinse capul.
– Am pierdut șirul, dar sunt toți aici.
Xiao Yao își ascunse capul între genunchi și tăcu. Simțea că în inima ei totul era un haos și nici măcar nu știa dacă durerea aceea era pentru Xiang Liu sau pentru ea însăși.
– La ce te gândești?
– Fiindcă sunt fiica lui Qi Yo, nu există niciun loc pentru mine în lumea aceasta.
Xiang Liu îi ridică bărbia.
– Dacă nu ai unde să mergi, poți merge întotdeauna pe mare. Oceanul este atât de vast încât va exista cu siguranță un loc pentru tine.
Xiao Yao își aminti că avea acum puterile unui demon marin. Oceanul nesfârșit putea fi un coșmar pentru alții, dar pentru ea era un paradis.
Dacă Xuan Yuan și Gao Xing nu aveau un loc pentru ea, putea merge întotdeauna pe mare. Era ca și cum ar fi descoperit o cale secretă de scăpare pe care nimeni altcineva nu o știa și care îi putea salva viața, așa că Xiao Yao simți în sfârșit o urmă de liniște.
Îl privi pe Xiang Liu. Bărbatul din fața ei era același rătăcitor nepăsător ca întotdeauna, dar în clipa în care inima ei era pe punctul să se tulbure din nou, o șuviță albă de păr căzu și îi aminti imediat cine era.
Xiao Yao îi atinse ușor părul.
– Nu este sigur să rămâi aici. Adu-ți omagiile și pleacă repede!
Pentru că plânsese mai devreme, ochii ei erau neobișnuit de limpezi și strălucitori. Xiang Liu se vedea clar reflectat în ei. Îi acoperi ochii cu palma.
– Plec.
Xiao Yao simți o răcoare ușoară atingându-i fruntea, o atingere atât de scurtă încât dispăru imediat.
Își duse mâna la frunte șocată și deschise ochii dar camera era deja goală.
Iluzie. Trebuie să fi fost doar o iluzie.
Xiang Liu sări afară și urcă pe zidul curții, doar ca să descopere că afară era o ceață deasă și nu exista niciun loc prin care să poată pleca. Se întoarse zâmbind și îl văzu pe Jing, îmbrăcat în albastru.
– Lider al clanului Tu Shan, a fost interesant să tragi cu urechea? Nu i-am spus că ascultai mai devreme, atunci de ce folosești ceața asta magică să-mi îngreunezi drumul?
Jing răspunse calm:
– Dacă nu vrei să dai peste gărzile personale ale lui Zhuan Xu, mergi spre nord. Am lăsat o cale liberă acolo.
– Se pare că am înțeles greșit intențiile liderului de clan. Mulțumesc.
Xiang Liu își potrivi pălăria, își schimbă înfățișarea și sări spre nord.
Jing spuse:
– Mulțumesc.
Xiang Liu se opri brusc și se întoarse.
– Pentru ce îmi mulțumește liderul clanului Tu Shan? Ar trebui să ascult cu atenție, poate voi auzi ceva valoros pentru viitor.
Jing zâmbi.
– Îți mulțumesc că ai consolat-o. Cu siguranță îți voi oferi ceva valoros, întrebarea este doar dacă vei dori să-l accepți.
Xiang Liu spuse pe jumătate serios, pe jumătate în glumă:
– Bineînțeles că îl vreau, dar… nu de la tine!
Expresia lui Jing se schimbă, iar Xiang Liu izbucni în râs și dispăru în ceață.
În camera rece și întunecată, Xiao Yao stătea nemișcată, pierdută în gânduri. O persoană intră din afară și, pe măsură ce înainta, toate lămpile din încăpere se aprinseră una câte una, ca și cum aducea lumină pentru Xiao Yao.
Ea ridică surprinsă privirea.
– Jing!
Jing îi așeză pe umeri o mantie din blană de vulpe și abia atunci își dădu seama că îi era frig. Își strânse mantia mai bine în jurul corpului. Jing aprinse cele trei bețișoare parfumate rămase.
– Haide să îi aducem împreună omagiile Unchiului Li Jie!
Xiao Yao și Jing se înclinară împreună. După ce terminară, Jing spuse:
– Există multe lucruri pe care le putem alege, dar părinții noștri nu sunt printre ele. Nu te chinui pentru ceva ce nu poți decide.
Înainte ca Xiao Yao să răspundă, Xiao Xiao intră și se înclină.
– Prințesă, este foarte târziu. Permiteți servitorului dumneavoastră să vă conducă înapoi la Vârful Xiao Yue, înainte ca Cele Două Maiestăți să înceapă să se îngrijoreze.
Xiao Yao îl privi pe Jing, iar acesta îi spuse blând:
– Voi veni să te văd mâine.
Xiao Yao forță un zâmbet.
– Bine.
Când Xiao Yao se întoarse la Vârful Xiao Yue, îi văzu pe Împăratul Galben și pe Zhuan Xu așteptând lângă lumina lămpii ei. Împăratul Galben răsuflă ușurat când o văzu, iar oboseala i se citea pe chip. Își sprijini mâna de brațul servitorului.
– Mă duc să mă odihnesc.
Zhuan Xu se apropie de Xiao Yao, îi văzu obrajii înroșiți de frig și își așeză mâna pe umărul ei, folosindu-și puterea spirituală pentru a-i încălzi trupul.
După ce se încălzi, Zhuan Xu îi scoase mantia și pălăria și Miao Pu intră grăbită cu un bol fierbinte de supă.
– Prințesă, vă rog să—
Xiao Yao răsturnă bolul.
Ea fusese întotdeauna blândă și rareori se înfuria, așa că Miao Pu îngenunche imediat.
– Servitoarea dumneavoastră merită moartea!
Xiao Yao spuse obosită:
– Nu tu… eu! De acum înainte să nu-mi mai spui niciodată Prințesă!
Miao Pu se sperie atât de tare încât nu putu decât să dea din cap. Zhuan Xu îi făcu semn să plece, iar ea ieși grăbită. Zhuan Xu o trase pe Xiao Yao spre platforma de dormit și o așeză.
– Prințesă, după ce ai fost plecată toată noaptea, stai jos și odihnește-te.
Xiao Yao îl privi furioasă și încercă să-și retragă mâna din a lui, dar el refuză să-i dea drumul și îi zâmbi. Xiao Yao se înfurie și mai tare.
– Știi că nu sunt… și totuși… încerci și tu să te alături tuturor împotriva mea?!
Zhuan Xu spuse:
– Cum să nu fii? Mâine pot anunța întregii lumi că ești Prințesa Xuan Yuan. Dacă vrei să fii conducătorul regiunii, este bine și asta. Alege orice teritoriu aflat sub stăpânirea mea și ți-l voi da.
Xiao Yao deveni exasperată.
– Nu-mi mai crea și alte probleme! Sunt deja atât de tulburată acum!
Zhuan Xu întrebă:
– Chiar îți pasă atât de mult că nu mai ești Prințesă?
– Știi foarte bine că nu îmi pasă deloc de asta… ah… sunt atât de obosită!
Xiao Yao simțea că atât trupul, cât și sufletul îi erau epuizate. Își sprijini capul de umărul lui Zhuan Xu și rămase nemișcată foarte mult timp, de parcă ar fi adormit.
Nici Zhuan Xu nu se mișcă și o lăsă să se sprijine de el. După mult timp, vocea joasă a lui Xiao Yao se auzi:
– Îți mai urăști mama? Acum ai totul și nimeni nu mai poate să-ți facă rău. O urăști mai puțin decât atunci când erai mic?
– Încă visez că se sinucide în fața mea. Oricâtă putere aș avea, tot nu pot opri clipa în care își înfige pumnalul în piept. Tot nu pot face altceva decât să privesc cum sângele îi pătează hainele și tot nu pot face nimic atunci când sare în mormântul tatălui meu.
Xiao Yao strigă:
– O urăsc!
Însă persoana la care se referea nu era mama lui Zhuan Xu, ci propria ei mamă.
Zhuan Xu nu știa cum să dezlege nodul furiei lui Xiao Yao, pentru că nici măcar el nu putea face asta pentru sine însuși. Erau oamenii cei mai apropiați și mai dragi lor.
Nici Xiao Yao, nici el nu voiau să-i urască. Voiau să-i ierte. Dar cine le putea oferi un motiv pentru asta?
Xiao Yao spuse:
– Eram mică atunci, dar încă îmi amintesc fiecare întâlnire dintre mama mea și Qi Yo. Cred că… în adâncul meu am știut mereu adevărul. De aceea am preferat să rătăcesc prin lume în loc să mă întorc pe Muntele Celor Cinci Zei. Ceea ce a spus Li Yuan în seara aceasta m-a întristat, dar în același timp a fost ca și cum o povară uriașă ar fi fost ridicată de pe umerii mei și am simțit o ușurare. Nu mai trebuie să mă ascund. Chiar dacă îmi este greu să renunț la iubirea tatălui meu Împărat, nu mai vreau să-l mint.
Zhuan Xu îi mângâie ușor spatele.
– Xiao Yao, nu este vina ta.
Xiao Yao zâmbi amar.
– M-am întrebat mereu de ce a pus Floarea Schimbării Chipului în corpul meu și m-a făcut să nu mai am chip. Acum știu… trebuie să fi fost mama mea! Voia să-mi ascundă adevărata înfățișare. Este atât de absurd! Din clipa în care m-am născut, totul a fost o minciună. Cei doi au murit atât de dramatic, unul urât de întreaga lume și celălalt venerat de întreaga lume și tot ce mi-au lăsat au fost minciuni! Gege, crezi că s-au gândit la mine înainte să moară împreună? Crezi că măcar le-a părut puțin rău că mă lasă în urmă?
– Xiao Yao, nu pot răspunde în locul lor, dar știu că eu nu aș putea niciodată să te părăsesc.
Xiao Yao spuse încet:
– Știu.
Cei doi rămaseră rezemați unul de altul, așa cum făceau când erau copii.
Pe atunci Xiao Yao fusese sprijinul lui Zhuan Xu și el știa că, după moartea părinților lui, ea va fi mereu acolo pentru el.
Acum însă Zhuan Xu devenise sprijinul lui Xiao Yao, pentru ca ea să știe că, chiar dacă întreaga lume avea să o urască, el va rămâne lângă ea.
La mijlocul lunii primăverii, Marele Împărat anunță întregii lumi că Gao Xing Jiu Yao urma să fie ștearsă din registrul familiei Gao Xing. Întreaga lume rămase șocată.
Deși zvonurile se răspândiseră pretutindeni, totul se petrecuse cu sute de ani în urmă. Cu excepția cazului în care Prințesa Xuan Yuan ar fi revenit la viață pentru a spune adevărul, nimeni nu putea confirma dacă era adevărat sau nu.
La suprafață, ceea ce făcea Marele Împărat părea o pedeapsă pentru Xiao Yao, însă în realitate își lua asupra lui întreaga rușine a unei asemenea situații.
Încă de la naștere, Xiao Yao purtase unul dintre cele mai ilustre și puternice nume din întregul ținut: Gao Xing.
Chiar și atunci când rătăcea prin lume fără chip, știa că era Gao Xing Jiu Yao.
Dar într-o clipă își pierdu numele și deveni asemenea unui sclav fără nume de familie.
Xiao Yao scoase scrisorile pe care tatăl ei i le trimisese în perioada zvonurilor și zâmbi amar.
În doar câteva luni trecuse de la a nu crede zvonurile la a le crede și a-i lua totul.
Nu! Nu mai putea să-i spună tată. Nu mai exista nicio legătură între ei. Trebuia să-i spună Maiestatea Voastră. Xiao Yao îi întinse scrisorile lui Jing.
– Distruge-le pentru mine!
Dar Jing nu făcu asta. În schimb, le puse în mânecă. Xiao Yao nu păru să-i acorde importanță și spuse:
– Este bine așa. Voiam să te duc pe Muntele Celor Cinci Zei, dar acum nu mai trebuie să încerci să câștigi bunăvoința acelui Împărat și nici să-ți faci griji că oficialii și oamenii se vor opune.
Shan Hu intră în liniște cu ceaiul și plecă la fel de tăcut. Xiao Yao sorbi puțin și oftă, iar Jing întrebă:
– Ești îngrijorată pentru Shan Hu?
– Vreau să o trimit înapoi, dar mă servește de zeci de ani și toată lumea știe că este servitoarea mea. Oamenii din Gao Xing mă văd ca pe o rușine și, dacă se întoarce, zilele ei nu vor fi ușoare. Vreau să o păstrez, dar nu găsesc un motiv potrivit.
Jing spuse:
– Dacă ar fi fost orfană, atunci nu ar fi fost o problemă, dar are frați și surori în Gao Xing și să rămână în Xuan Yuan nu ar fi fost bine pentru familia ei.
Xiao Yao îl privi surprinsă. Jing aflase deja detalii atât de precise despre trecutul lui Shan Hu.
– Ce propui?
– Clanul Tu Shan are multe afaceri în Gao Xing, iar unele sunt dedicate special femeilor și au nevoie de o administratoare. Shan Hu a lucrat mulți ani în palat și se pricepe la bijuterii, deci s-ar potrivi într-un magazin de bijuterii. Lucrând pentru clanul Tu Shan, puțini ar îndrăzni să-i facă probleme. Îi voi spune și lui Ru So și o va supraveghea și va avea grijă de ea.
– Sună bine.
Xiao Yao o chemă pe Shan Hu și îi povesti planul. Când Shan Hu auzi că magazinul era aproape de locuința părinților ei, izbucni în lacrimi. Nici pentru ea perioada aceasta nu fusese ușoară și nici ea nu știa ce ar trebui să facă.
Faptul că Xiao Yao și Jing o înțelegeau și aveau grijă de ea o făcu să le fie recunoscătoare pentru totdeauna.
Shan Hu acceptă planul, iar Xiao Yao o trimise să-și pregătească lucrurile pentru a coborî mai târziu de pe munte împreună cu Jing. Când rămaseră singuri, Xiao Yao îi prinse mâna lui Jing.
– Continui să mă ajuți așa și voi deveni leneșă.
Jing râse.
– Nu trebuia să-mi faci niște pastile pentru răni externe pentru mine și ceilalți? Le-ai terminat?
– Aiya! Am uitat complet!
Jing zâmbi.
– Ai timp să le faci acum? Te pot ajuta.
– Bunicul și Zhuan Xu m-au ținut izolată aici. Dacă am ceva din belșug, atunci este timpul.
Ieși în grabă să adune lucrurile necesare, iar sprâncenele ei încruntate se relaxară puțin. Abia atunci și Jing răsuflă în sinea lui ușurat.
Când Zhuan Xu ajunse la Vârful Xiao Yue, îi văzu pe Xiao Yao și Jing pregătind împreună pastilele. Zhuan Xu îi salută zâmbind înainte să meargă să-l vadă pe Împăratul Galben.
Curând însă, până la ei ajunse sunetul unei certe.
Xiao Yao rămase uimită și îi șopti lui Jing:
– Este prima dată!
Ascultă atent și își dădu seama că se certau din cauza ei. Împăratul Galben voia să-i dea numele de familie Xuan Yuan și să o facă oficial Prințesa Xuan Yuan, oferindu-i astfel cel mai puternic nume din lume. Dar Zhuan Xu voia să-i dea numele Xi Ling, deoarece lumea știa deja că avea sângele familiei Xuan Yuan.
Oamenii din Xuan Yuan nu ar fi îndrăznit niciodată să-i facă rău lui Xiao Yao, deoarece era descendentă a Împăratului Galben și a Împărătesei Lei Zhu.
Însă oamenii din Câmpiile Centrale nu venerau și nu se temeau de numele Xuan Yuan în aceeași măsură, în timp ce clanul Xi Ling era unul dintre Cele Patru Mari Clanuri și avea o influență mult mai mare asupra Câmpiilor Centrale. Numai cu numele Xi Ling, Xiao Yao ar fi fost în siguranță de ura lor.
Bunicul și nepotul ajunseseră într-o ceartă aprinsă despre dacă ar trebui să se numească Xuan Yuan Jiu Yao sau Xi Ling Jiu Yao, iar în cele din urmă Xiao Yao nu mai rezistă și intră în cameră.
– M-ați întrebat măcar ce vreau eu?
Amândoi întoarseră privirea spre ea și își dădură seama că nici măcar nu îi ceruseră părerea.
Zhuan Xu spuse:
– Bunicule, nu te pot convinge, așa că las-o pe Xiao Yao să decidă.
Xiao Yao era pe punctul să vorbească atunci când Împăratul Galben întrebă cu blândețe:
– Nu ai de gând să discuți asta mai întâi cu Jing?
Zhuan Xu interveni imediat:
– Bunicule, ce legătură are Jing cu asta?
Împăratul Galben zâmbi ca o vulpe vicleană și îl privi.
– Tu ce crezi că are de-a face?
Ochii lui Zhuan Xu clipiră stânjeniți și mormăi asemenea unui copil:
– Nu am mai văzut niciodată un bunic care să nu-și ajute propriul nepot! Mai ești bunicul meu sau nu?
Văzând că erau pe punctul să înceapă din nou, Xiao Yao vorbi repede:
– Când am spus eu că vreau un nume de familie? Nu pot avea doar un nume și atât?
Împăratul Galben și Zhuan Xu vorbiră în același timp:
– NU!
Tonul lor era ferm, purtând autoritatea împăraților iar Xiao Yao izbucni în râs.
– Vezi? Bunicul încă te ajută.
După ce se gândi îndelung, spuse:
– Aleg numele Xi Ling.
Câteva zile mai târziu, liderul clanului Xi Ling anunță lumii că Xiao Yao urma să fie adăugată în registrul clanului și deveni oficial fiica cea mare a clanului Xi Ling.
Xiao Yao îl conduse pe Jing prin Pavilionul Jang Yi, acoperit de flori frumoase încă din vremea în care Prințesa Yao Ji locuise acolo.
Ajunsă la marginea lacului, luă apă în palme.
– Tatăl meu mi-a spus odată că nu era ca ceilalți tați și că tot ce îmi putea oferi era protecția lui puternică. Dar, până la urmă, mi-a luat-o înapoi. Ar trebui să-i spun Maiestatea Voastră, dar continui să uit.
Jing îi luă mâna lui Xiao Yao.
– Apa pe care o ții în palme îți va aluneca întotdeauna printre degete, așa că poate părea că nu ai avut nimic, dar nu poți nega faptul că ai ținut-o cândva în mâini.
Xiao Yao nu spuse nimic, iar Jing îi șterse ușor mâinile.
– Marele Împărat a fost cândva tatăl tău și te-a iubit enorm. Toate acestea au existat și nimeni nu le poate nega.
Ochii lui Xiao Yao se umeziră.
– Ai dreptate.
Jing o trase pe Xiao Yao să se așeze pe iarbă.
– Zvonurile acestea au izbucnit cu o forță copleșitoare pentru a scoate la lumină secretul nașterii tale. Dar, datorită măsurilor luate de cei doi Împărați, ai trecut de la Marea Prințesă Gao Xing la Domnișoara Xi Ling. Totuși, nu s-a terminat încă, pentru că nu pot opri oamenii să te ridiculizeze, să te insulte sau să te excludă. Trebuie să înveți să înfrunți ostilitatea oamenilor ca Xi Ling Jiu Yao și, chiar dacă nimeni nu va îndrăzni să-ți facă rău pe față, vor exista totuși persoane care vor încerca să te asasineze în secret. De asemenea, trebuie să trăiești cu curaj și ca fiica lui Qi Yo. Xiao Yao, fuga nu rezolvă nimic și trebuie să înfrunți toate acestea direct!
Xiao Yao îl privi lung pe Jing, apoi îl ciupi de obraz.
– Tu… când ne-am întâlnit prima dată, cum te numeai? Și cine ți-a dat numele acela?
Jing zâmbi.
– Shi Qi. Tu mi l-ai dat.
Xiao Yao oftă.
– Chiar ești Jing! Poate pentru că acum ești liderul clanului, dar de ce ai sunat exact ca Zhuan Xu?
– Întotdeauna am fost așa, doar că…
Jing îi zâmbi lui Xiao Yao și nu continuă.
– Doar că ce?
– Doar că am fost orbit de iubirea pentru un anumit Wen Xiao Liu.
Xiao Yao izbucni în râs și îl lovi ușor. Jing încercă să se ferească, iar cei doi ajunseră să se rostogolească prin iarbă până când el ridică mâinile în semn de capitulare.
– Mă predau! Mă predau!
Xiao Yao își întinse brațele și se întinse pe iarbă privind cerul albastru.
– De fapt, de mult timp știu cât de viclean ești! Nu este suficient să excelezi doar în arte pentru ca Feng Long, Li Jie Chang și ceilalți să facă mereu ce spui tu. Pur și simplu nu mi-ai arătat niciodată partea ta hotărâtă și uit adesea că poți fi exact ca ei.
Jing se așeză lângă ea și o privi de sus.
– Xiao Yao, indiferent dacă în viitor vei întâlni fiare sălbatice sau marginea unei prăpăstii, să știi că voi merge alături de tine până la capătul drumului.
Xiao Yao zâmbi.
– Știi de ce am ales numele Xi Ling?
Jing îi zâmbi la rândul lui.
– Știu.
Xiao Yao ridică mâna, iar Jing o prinse.
Cei doi rămaseră așezați în tăcere, lăsând lumina caldă a soarelui să îi învăluie.
Mulțumesc!❤️