Switch Mode
Pentru o lectură mai plăcută a nuvelei, poți ajusta fontul! Dacă dorești să schimbi fontul pentru a-ți îmbunătăți experiența de citit, accesează meniul "Opțiuni". Acolo poți alege stilul și dimensiunea fontului care ți se potrivesc cel mai bine. Lectură plăcută!

Dragul meu Alfa – Capitolul 8

O mică minge de foc

Puținii elevi rămași în școală i-au aruncat câteva priviri bărbatului chipeş și mai în vârstă înainte de a se îndepărta cu teamă sau cu poftă.

Frică, pentru că era uriaș și părea că te poate rupe ca pe o crenguță.

Poftă, pentru că, deși era uriaș, fața lui frumoasă și mușchii erau de admirat.

Era plictisit de toată atenția. Dacă acești puşti ar fi știut că era cu mai mult de o sută de ani mai bătrân decât ei…

Nu a cerut ajutorul nimănui, ci a urmat mirosul care l-a condus la biroul asistenţilor.

Înainte de a putea intra, cineva a deschis ușa și s-a lovit de el.

Avea de gând să ignore persoana, dar mirosul cunoscut pe care îl știa era peste tot pe acest băiat.

A simțit mirosul unui lup și totul a căpătat sens.

Puştiul a privit șocat, iar bărbatul nu a putut nega că era o frumusețe. Perfect pentru prinț.

– Îmi pare foarte rău, domnule. Dar trebuie să plec.

Fără să se uite o clipă, băiatul a ieșit în fugă.

După ce puştiul a dispărut din fața lui, bărbatul a intrat în sfârșit în cameră.

A găsit doi bărbați în cameră, care miroseau a vampiri.

Când s-au întors cu fața la el, șocul era clar pe fețele lor.

– Lord Park. Ce onoare! au spus vampirii cu o ușoară plecăciune.

Indiferent de specie, toată lumea respecta sângele regal, mai ales atunci când era un metamorf*.

O mulțime de specii încercau să facă tot posibilul pentru a se apropia de aceştia.

Erau uriași şi puternici. Un război cu cei de felul lor era deja o bătălie pierdută pentru oricine se confrunta cu aceştia.

S-a apropiat de nepotul său care stătea pe unul dintre paturile de spital.

I-a îndepărtat părul de pe față. Arăta secătuit și epuizat.

Ultima dată când îl văzuse așa era un moment pe care nu voia să și-l amintească.

– Am venit să-l iau, a spus el, întorcându-se spre cei doi vampiri.

– Nu vreau să fiu nepoliticos, dar care este relația ta cu Chanyeol? Doar cei din familie pot lua studenți. Numele meu este Lay, iar el e consilierul de orientare Suho, a întrebat bărbatul subțire și chipeş în uniformă de infirmier, făcând un pas înainte.

Era un dragon adult, dar asistentul era gata să-și protejeze sundentul. Era ceva de admirat.

– Acest tânăr de aici este nepotul meu, a spus el și amândoi au tresărit șocați.

– Dar el e un vrăjitor. Chiar miroase ca unul, a spus Suho.

– Aparențele pot fi înșelătoare. Arată ca ceva pufos, dar de fapt este o mică minge de foc, a spus el chicotind.

– A avut răposatul Rege Park un fiu? Nu-mi amintesc să fi avut surori, a întrebat Lay.

– Da, a avut, dar l-a ascuns. A stat cu mama sa, regina vrăjitorilor, încă de când s-a născut şi l-a vizitat din când în când. Doar vrăjitorii și dragonii știu de prințul lor. El este bijuteria noastră ascunsă până la momentul potrivit, a explicat el.

– De ce ne spui toate astea? au întrebat vampirii.

– Mă pricep să citesc oamenii și știu că pot avea încredere în voi. Vă rog să staţi cu ochii pe perechea lui. Prințul va fi la pământ pentru o vreme. Sehun și Luhan vor fi și ei acolo pentru a ajuta, a spus el.

– Baekhyun este o mică bijuterie prețioasă. Desigur că nu ne deranjează să ajutăm. Doar să îl determinăm pe Înălțimea Sa să se facă bine, ca să își ia perechea din închisoarea aia numită haită, a spus Lay, iar perechea sa a fost de acord.

Unchiul lui Chanyeol a dat din cap în semn de mulțumire înainte de a se întoarce spre nepotul său adormit.

O anumită strălucire i-a acoperit mâinile în timp ce le ridica deasupra lui Chanyeol, forțându-l pe prinţ să se transforme într-un mic dragon roșu și negru.

Vampirii au privit cu uimire ceea ce s-a întâmplat. Chanyeol chiar era pe jumătate dragon.

Bărbatul a luat în brațe micul dragon adormit care s-a înfășurat în jurul lui ca o eșarfă.

– Voi pleca atunci, a spus bărbatul cu un zâmbet înainte de a pleca.

Baekhyun avea multe pe cap și abia dacă a reușit să doarmă.

În ziua în care a aflat că adevăratul său partener este un vrăjitor, a decis că îl va respinge.

Toată viața lui a cunoscut doar abuzuri, iar singura persoană care l-ar salva era un Alfa care îl putea învinge pe tatăl său.

Apoi, dintr-o dată, marele partener pe care îl aștepta pentru a-l salva, s-a dovedit a fi un vrăjitor.

Haita cu siguranță îl va face bucăți pe Chanyeol și îl va mânca.

S-a îndrăgostit de Chanyeol încă din prima zi în care i-a simțit mirosul și a rămas captivat de ochii lui înflăcărați.

Dar nu putea risca viața partenerului pentru a lui.

Chanyeol dovedise deja că era dispus să-și dea viața pentru Baekhyun, ceea ce micul Omega nu ar fi permis să se întâmple.

Și apoi, dintr-o dată, un adevărat Alfa s-a apropiat de Baekhyun și este dispus să se împerecheze cu el și să-l salveze, chiar dacă nu sunt parteneri adevărați.

Asta îşi dorea, dar atunci de ce a ezitat?

Kris era un Alfa mare și puternic. I-a promis salvarea și putea cu ușurință să-l protejeze de haită, precum și să preia conducerea.

Dar nu era Chanyeol.

Nu era bărbatul chipeş care îi cucerise deja inima micului Omega.

Ce avea de gând să facă?


*Metamorf = care îşi schimbă îmfăţişarea şi capătă altă figură.

Care este reacția ta?
+1
3
+1
2
+1
4
+1
0
+1
1
+1
0
+1
0
Dragul meu Alfa

Dragul meu Alfa

Status: Completed Tip: Traducător:

                               "Te voi salva de la durere.”

Ca unic fiu al unui Alfa, Baekhyun avea două probleme:

  1. El s-a născut ca un Omega.
  2. Pentru a-și recâștiga locul de fiu al liderului, trebuia să găsească un partener lup Alfa puternic care să poată conduce haita.

Dar ce se va întâmpla atunci când adevărata lui pereche vine sub forma unui fermecat care pare că nu ar putea răni niciodată o muscă?

Îl va accepta sau îl va respinge Baekhyun pentru un Alfa al unei haite vecine care are o ofertă foarte tentantă?

Nota traducătorului:

Povestea se desfăşoară pe parcursul a 20 de capitole + 1 special.  Ca să înţelegeţi mai bine povestea, citiţi articolele scrise de colega noastră Ana LuBlou despre Lumea Omegaverse

 

Împărtășește-ți părerea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!

Options

not work with dark mode
Reset