FRĂMÂNTĂRI -Capitolul 12

Krit stătea și îl privea pe Wayu, care dormea profund pe pat. Fața lui era netedă și fără cusur, iar genele lui lungi și dese erau frumos curbate. Krit voia să se aplece și să-i sărute buzele, încă roșii și umflate de la săruturile aprinse din noaptea trecută, dar nu voia să-l trezească.

Privirea lui se îndreptă spre fereastra din exterior, prin spațiile dintre jaluzele. Razele calde ale soarelui de dimineață se strecurau printre nori, aruncând o lumină strălucitoare asupra clădirii de vizavi. Era încă prea devreme să-l trezească pe bărbatul de lângă el.

Noaptea trecută, fusese prea dur cu Wayu – la ușă, în cadă, până în pat. Wayu trebuie să fie epuizat. Krit își trecu mâna prin păr și își sprijini capul pe tăblia patului. Știa că se lăsase pradă emoțiilor, dar pur și simplu nu putea să treacă cu vederea problema.

Tipul ăla… Mind sau cum îl chema. Krit își dădea seama că era diferit de ceilalți clienți ai lui Wayu. Poate pentru că se cunoscuseră pe vremea când Wayu era încă la universitate. Dacă viața lui Wayu nu ar fi luat o astfel de întorsătură, poate că cei doi s-ar fi îndrăgostit pe atunci.

Gândul acesta îi ardea inima lui Krit. Recunoștea că era gelos. Chiar dacă ideea că Wayu l-ar părăsi pentru celălalt bărbat era aproape imposibilă – Wayu îl iubea profund, și el știa asta foarte bine – dacă el și Wayu nu s-ar fi cunoscut niciodată, lucrurile ar fi putut fi altfel.

La naiba…mormăi Krit, supărat pe sine însuși pentru că gândea prea mult.

Mișcarea lui îl trezi pe cel de lângă el. Wayu clipi din ochi, încă somnoros.

– Krit…, murmură el, întinzând mâna să-l îmbrățișeze.

Krit îi mângâie părul mătăsos, cu degetele atingându-i ușor obrazul lui Wayu.

– Încă ești somnoros?

– Mă trezesc… mormăi Wayu, așezându-și capul pe poala lui Krit.

Krit se uită la el.

– Nu ești supărat pe mine pentru noaptea trecută?

– Nu.

– De ce nu? Nu m-am purtat tocmai frumos cu tine.

– Păi… nu te-ai purtat, recunoscu Wayu, deschizând ochii.

– M-ai speriat foarte tare.

– Îmi pare rău.

– Dar nu sunt supărat. De fapt, sunt fericit că ai fost acolo… că te-ai comportat deschis, ca și cum aș fi fost al tău. Pentru că… nu ai mai făcut asta niciodată. Uneori, mă întrebam chiar dacă ești mândru să mă ai ca iubit, dacă ai vrut vreodată să te lauzi cu mine. Pentru că eu vreau atât de mult să mă laud cu tine. Vreau ca toată lumea să știe că ești al meu.

Cuvintele directe ale lui Wayu îl făcură pe Krit să zâmbească. Îl plăcea incredibil de mult și înțelegea că acele sentimente veneau dintr-o iubire atât de profundă încât uneori îl făceau pe Wayu să se simtă nesigur.

– Încă mai crezi că nu ești destul de bun?

Wayu rămase tăcut o clipă, apoi se ridică și se așeză lângă Krit, sprijinindu-se de tăblie.

– Nu e că nu mă consider destul de bun… dar gândește-te. De când m-ai cunoscut, ai fost implicat în atâtea probleme. Mă simt vinovat că te-am târât în toate astea – problemele familiale, problemele pe care le-am creat eu, chiar și ce s-a întâmplat aseară. Simt că mereu îți complic viața.

– Nu… Nu e adevărat. Eu am ales să fac parte din viața ta de la început. N-am regretat niciodată, nici măcar o secundă. Iar în ceea ce privește noaptea trecută, nu a fost vina ta. Eu am fost cel care a făcut mare caz din asta.

– Păi, ai fost gelos, sublinie Wayu.

– Și când sunt gelos, sunt la fel de rău.

Krit zâmbi obosit. Wayu coborî privirea, jucându-se nervos cu mâinile în poală.

– În ceea ce privește slujba mea… știu că oamenii nu o privesc cu ochi buni. Unii chiar o disprețuiesc. Dar îmi permite să mă descurc singur. Eu nu am disprețuit-o niciodată. Niciodată în viața mea nu am câștigat atât de mulți bani. Dar într-o zi, o să renunț la ea. Niciodată nu a fost calea pe care mi-am dorit-o. Întotdeauna am vrut să fiu arhitect, și asta nu s-a schimbat.

Krit întinse mâna și o așeză peste cea a lui Wayu, mângâindu-i ușor dosul palmei.

– Ești puternic, Wayu. Indiferent de calea pe care o vei alege, știu că vei reuși. Voi fi aici să te sprijin până când vei reuși.

– Mulțumesc.

– Dar dacă vreodată vei avea nevoie de sprijinul meu în alte moduri, nu doar de încurajare, voi fi mai mult decât fericit să te ajut.

– Ce vrei să spui? Vrei să spui că vrei să ai grijă de mine?

Krit îi duse mâna la buze și o sărută.

– Ar fi atât de rău?

– Fii doar iubitul meu. E mai mult decât suficient. Dar dacă vreodată voi dori ceva de la tine, îți voi spune când va veni momentul.

– Ai putea să-mi spui chiar acum.

– Ești atât de încăpățânat.

– Hm? Dar…

– Simt că deja mă faci atât de fericit încât nici nu știu ce altceva să-ți mai cer.

Wayu îi trase mâna la buze, răsplătindu-i sărutul.

– Îți mulțumesc că ești mereu alături de mine când sunt cel mai slab. Și îmi pare rău că te fac mereu să-ți faci griji. Promit că voi încerca să îmbunătățesc totul – pe mine însumi și relația noastră. Într-o zi te voi face mândru de mine.

– Deja sunt mândru de tine.

Schimbară un zâmbet scurt, până când Wayu adăugă:

– Dar asta nu înseamnă că scapi basma curată pentru noaptea trecută. Mă bucur că ai fost gelos, dar știi că o să am parte de o mustrare din partea domnului Fei, nu? Pentru că nu mi-am gestionat corect problemele personale și l-am lăsat pe iubitul meu să facă scandal. Am frânat mașina atât de brusc încât ne-a durut urechile tuturor, apoi ai rămas acolo sărutându-mă în fața clienților… când eu ar trebui să fiu una dintre cele mai bune gazde. Asta e rău pentru afaceri, să știi.

– Trebuie să te revanșezi față de mine, spuse Wayu cu o expresie fals serioasă.

– Cum?

– Trebuie să mă duci la Chiang Mai. O petrecere completă în nordul Thailandei. Și vreau să stau pe podul acela de fier negru – am uitat numele – de peste râul Ping. Priveliștea nocturnă e frumoasă; am văzut poze. Și trebuie să stai pe podul acela și să strigi că mă iubești.

– Trebuie să fac și ultima parte?

– Altfel nu te iert.

– Oof… mă doare capul.

Krit își apăsă degetele pe tâmple.

 – Bine… în regulă.

– Promiți?

Wayu îl privi cu scepticism.

– Ești de acord doar pentru că crezi că probabil nu vom merge, nu? Poate chiar speri să nu mergem deloc.

– Chiar nu ai încredere în mine, nu-i așa?

Krit îl îmbrățișă și îl legănă jucăuș.

– Deci, ce vrei să mănânci la micul dejun?

– Vreau micul dejun pregătit de tine. Trei felii de pâine prăjită, două ouă prăjite, șuncă crocantă și cafea.

– Comanzi de parcă aș fi bucătarul tău personal.

 Krit îi ciupi obrazul.

– Bine, dar după micul dejun, fă un duș și îmbracă-te. Vii cu mine, am ceva de făcut.

– Mm… bine. Unde mergem?

Răspunsul lui Krit se afla într-un centru comercial de pe Sukhumvit Road. Wayu se întoarse spre el, nedumerit, când îl conduse într-un butic francez, renumit, pentru bijuterii.

– Aici? Ce cumperi?

– Cumpăr ceva pentru tine.

Wayu îngheță.

– Ce?

– Vreau să-ți dau ceva mic, pe care să-l păstrezi cu tine.

– Nu e necesar, Krit. Ți-am spus că te vreau doar pe tine. Nu vreau nimic altceva.

– Totuși, nu mă simt prea bine în privința asta. Niște oameni la întâmplare îți cumpără lucruri, dar eu nu-ți dau nimic.

Wayu râse.

– De ce concurezi cu clienții mei? Doar stând acolo, ești deja numărul unu în inima mea.

– Vreau doar să ai ceva de la mine, pe care să-l porți la serviciu. Astfel, când îl vei vedea, să te gândești la mine.

– Ca să-mi amintesc de tine? Sau ca să-mi amintesc că am deja un iubit?

Krit nu răspunse, dar zâmbi.

– Ești șiret, mormăi Wayu, cedând.

Intrară împreună în magazin. Wayu fu surprins când Krit începu să caute cercei.

– Îți plac ăștia?

Erau cercei în formă de cap de tigru, cu ochi din pietre prețioase verzi și vârf de onix.

– De ce i-ai ales pe ăștia?

– Cred că ești ca o pisică. Dar mai mare. O panteră neagră.

Când află prețul, Wayu se întoarse spre Krit:

– Krit, nu pot purta cercei de două sute de mii de baht la serviciu. Dacă îi pierd?

– Înseamnă că trebuie să ai grijă de ei.

– Te referi la cercei sau la mine?

– Dacă pierzi cerceii, poți oricând să cumperi alții noi.

Fraza îl emoționă profund.

– Ai câștigat.

Au mai căutat până când Wayu găsi o altă pereche, aur alb, lac negru lucios și diamante.

– Diamante, zici?

– Mai e și lac. Uite partea neagră.
Krit îi făcu semn vânzătorului să nu spună prețul.

– Krit…

– Încearcă-i. Apoi decizi.

Wayu îi puse la urechi. Krit aproape își pierdu respirația.

– Cred că ar trebui să-i luăm, spuse el, deja întinzând cardul.

Când ieșiră din magazin:

– Mergem acum?

– Unde?

– La Chiang Mai.

– Ce…?

– Am promis.

 Trei ore mai târziu, tocmai ieșiseră din aeroportul din Chiang Mai.

– Nu-mi vine să cred că m-ai adus chiar la Chiang Mai! strigă Wayu.

– Dacă vrei în San Francisco… aia e mai dificil într-o zi.

Au vizitat orașul, iar seara au ajuns la podul de fier negru.

Wayu se sprijini de balustradă:

– E frumos.

Krit îi dădu părul deoparte.

– Îți place?

– Mhm. Dar acum e timpul pentru partea importantă.

– Vorbești serios?

– Mhm. Nu e mare lucru, nimeni nu ne cunoaște.

Wayu îi arătă cum să procedeze.

Krit oftă, dar acceptă.

Se despărțiră pe pod. Wayu așteptă. Vântul sufla. Trec minute.

Apoi auzi:

– Hei, tipule chipeș! strigă un motociclist.

 – Tipul de acolo spune că te iubește!

Alt om, alt mesaj.

Apoi un grup de fete:

– Krit spune că te iubește, Wayu!

Wayu se înroși până în vârful urechilor.

Krit îl privea râzând, zâmbind larg, moale, vulnerabil.

Wayu începu să meargă.

Apoi să alerge.

Krit își deschise brațele.

– Te iubesc, Wayu.

Wayu se aruncă în brațele lui, strâns.

– Și eu te iubesc, Krit.

– Nu ți-e rușine deloc să faci așa ceva? murmură Wayu.

Plimbându-se lângă râu, Wayu îl tachină despre banii cheltuiți.

Apoi îi făcu lui Krit un inel din iarbă.

– Ai grijă de el, bine?

– O să am.

În avion, Wayu dormi pe umărul lui Krit.

Ajunși la Bangkok, se iubiră din nou până târziu.

La plecare:

– Condu cu grijă, domnule ofițer. Și nu te lăsa distras gândindu-te la iubitul tău.

Krit ajunse acasă la răsărit. Părinții erau treji.

Mama:

– Krit, vii acasă la răsăritul soarelui. Unde ai stat?

Tatăl:

– Nu-l mai bate la cap. Poate a stat la o femeie. Un bărbat trebuie să aibă experiențe.

Mama îl lovi ușor.

Tatăl continuă:

– Dacă rămâne însărcinată, cu atât mai bine! Te și căsătorești.

Krit nu confirmă nimic. Nu spuse nimic.

Fericirea i se risipise.

Se retrase pe balcon. Marmura era rece. Cerul se lumina.

Și totuși, el se simțea sufocat.

Singurul loc unde era liber…era acolo.

Lângă Wayu.