FRATELE DUCELUI- Capitolul 18

– Ce romantic, spuse fata cu un chip melancolic.

– Cesima, o apostrofă Jaden.

– Eu mă chinui să înțeleg toată chestia asta care mi se întâmplă, iar tu…

– Scuză-mă. Dar știind cât l-ai plăcut pe celălalt, acum chiar mi s-a părut romantic, findcă Aris te-a prins în brațe. Unde mai pui că te-a dus și în casa lui, unde apropo, noi nu am fost niciodată, chiar dacă este prieten cu fratele lui Robin.

– Ești sigur că seamănă cu acel Antoni, din trecut? întrebă acesta.

Erau toți trei pe terasă unei cafenele având pe masă pahare cu suc rece. După ploaia care căzuse peste micul orășel cu două zile în urmă, acum soarele încălzea atmosfera făcând ca plantele să sclipescă într-un verde curat, iar aerul să fie înmiresmat de la parfumul florilor viu colorate care împânzeau orășelul.
Cum prieteni lui se întorseseră cu o zi în urmă mai târziu din oraș, nu apucase să le explice întâmplarea de la conac.

– Nu că seamănă, este exact el, îl asigură Jaden ferm.

– Apropo, el a dat vreun semn că te-ar recunoaște? îl întrebă iar băiatul, prinzând între buze paiul din paharul cu suc.

– Nu cred că a simțit nimic special în legătură cu mine. S-a purtat așa, din cauza sperieturii, văzând că am leșinat. Bănuiesc că nu i-au căzut prea mulți turiști la picioare, mai spuse aproape mormăit.

– Puteți să vă supărați pe mine, dar eu tot la romantism mă gândesc, le atrase fata atenția, imaginându-și scena în care Jaden leșina, iar Aris îl prindea în brațe.
Aproape se înfioră la acest gând.

– Să nu care cumva să leșini vreodată, o atenționă Robin, privindu-i chipul visător.

– Vezi, îl făcu atent pe Jaden atenționându-l cu un deget îndreptat spre iubitul ei,

– Din cauza lui îmi place să mă gândesc la voi cu drag. Fiindcă în tot trupul ăsta de un metru optzeci și șaptezeci și opt de kilograme, nu ex̌istă nici un pic de finețe. Doar mușchi și atât, continuă privindu-și iubitul printre gene.

– Astă noapte când palmele tale umblau ca nebunele pe acești mușchi, se pare că nu te interesa romantismul, ba din contră, îi replică acesta ridicând o sprânceană.

– Bine. Bine. Pănă la urmă discuția nu este despre noi, ci despre Jaden și Aris.

– Noi nu suntem Jaden și Aris, o atenționă acesta.

– Sunt doar eu, fiindcă noi suntem doi străini.

– Acum da. Dar atunci…îl atenționă fata.

– Iar povestea de atunci ar putea continua acum.

– Nu poate continua nimic, îi atrase Robin atenția.

– Astăzi este miercuri, iar noi duminică plecăm. Sau ați uitat că luni începem cursurile? rosti Robin, categoric scoțând-o pe iubita lui din modul visare, iar lui Jaden amintindu-i că toată această povestea avea să rămână aici, în acest orășel turistic.

– Dar, în aceste zile te poți întâlni cu el, iar astfel îl poți analiza mai bine, să vezi dacă este încărcarea acelui Antony din trecut.

– Aș putea să îl invit să mergem împreună la herghelie, rosti cu speranță.

– A spus că vrea și el să meargă. De fapt din această cauză mi-a dat numărul de telefon.

– Cum adică ? V-ați văzut prima dată și deja ți-a dat numărul lui de telefon ? întrebă fata mirată aproape sărind de pe scaun.

– Da. Cât am stat de vorbă cu Andin și am băut un suc, a venit vorba că vrem să vizităm herghelia, atunci a spus că nici el nu a văzut-o de când este aici, îi lămuri asupra întâmplării.

– Cred totuși că rămas ceva între voi de atunci, spuse băiatul rămânând pe gânduri, într-un fel alăturându-se gândurilor iubitei lui.

– Și eu am această senzație, continuă și fata.
– Unu. Te-a luat în brațe și te-a dus în propria lui casă și a avut grijă de tine. Doi, continuă enumerând,

– ți-a și dat numărul lui de telefon, chiar dacă abia te-a cunoscut. Și trei, deja s-a invitat să meargă cu tine la herghelie.

– Să meargă cu noi, fiindcă am specificat că vrem să mergem toții, îi atrase atenția.

– Vă dați seama, rosti entuziasmată privindu-i pe fiecare în parte.
– Ar fi ca un fel de întâlnire între două cupluri.

 – Ces…îi rosti Jaden numele, ca un fel de atenționare.
– Atunci a fost prima și singura dată când am fost cu un băiat. Iar acum nu mă interesează să repet experiența, o atenționă.

– Iar în plus de asta, habar nu am ce gen preferă.

– Dar nu a spus nimeni să începi ceva, doar continui de unde ai rămas, îl atentionă Ces, primind din partea lui o uitatură urâtă.

– Aș putea să îl întreb pe frate-miu dacă a avut vreo relație de când este aici, le atrase Robin atenția.

– Măcar asta este ușor de aflat. Pentru apariția lui aici în trupul celui de atunci, doar ne dăm cu presupusul. Fiindcă stă la conac și este ghid acolo, nu este o mare enigmă, ținând cont că acesta este o moștenire de familie, punctă fata.
– Dilema este doar pentru asemănarea lui foarte bună cu strămoșul său. Un strămoș care a murit, și nu a avut urmași. Știți și voi că în majoritatea cazurilor se transmit genele, de la bunici la nepoți.

Toți rămaseră tăcuți analizând ipoteza fetei. Jaden sorbi din sucul care începuse să devină apos din cauza gheții topite, dar fără a realiza măcar acest lucru.
Gândul îi rămase la întâmplările care îi făcea sufletul să se strângă, iar gândurile să i se învălmășească în creier, mai ceva ca rufele într-o mașină de spălat.

– Mă gândeam să merg în cimitirul vechi încă o dată, să caut poate găsesc mormântul lui Jessi. Aș vrea să știu ce s-a întâmplat cu el, după moartea lui Antony.

– Mergem cu tine, se arătă fata de acord.

– Chiar vreau să văd și eu mormântul lui Antony.

Nu apucă să termine de vorbit că lui Robin îi sună telefonul.
Răspunse, iar după ce vorbi câteva minute, închise și rămase privindu-l pe Jaden.

 – Era Andin. Aris este la pensiune și te caută pe tine, spuse contrariat.
Și el și Cesima îl priviră la fel.

– Andin a spus ce treabă are cu Jaden? întrebă fata.

– Nu. Doar că ne așteaptă.

**********

– Bună, rosti Aris ridicându-se de pe canapeaua de sub umbrar din curtea de la pensiune.
– Îmi pare rău că v-am stricat plimbarea, dar…nu știu la cine să apelez, rosti cuvintele un pic fâstâcit.

Toți trei rămaseră privindu-l întrebător. Andin deja aflase care este problema, așa că rămase așezat pe scaun la masă.

– Am înțeles că tu ești la facultatea de medicină veterinară! întrebă privindu-l pe Jaden.
Acesta afirmă inclinând capul.
– Acasă am o pisică care de dimineață tot miaună și nu mănâncă. Și parcă tot caută ceva prin casă. Sunt îngrijorat din cauza ei, așa că…te-aș ruga dacă vrei să vii să o vezi, spuse cu voce îngrijorată.

– Eu…sunt doar în anu doi…

– Nu contează, îl întrerupse Cesima,

– Tot știi mai mult de cât noi referitor la comportamentul animăluțelor. Hai să mergem, îi îndemnă făcând deja pași spre poartă.

– Ces, va trebui să meargă doar Jaden, fiindcă noi avem treabă, o atenționă Robin, apucând-o de după umeri.

– Ce treabă…

– Iubirea mea uitucă, o întrerupse băiatul, deja pornind spre foișor unde Andin îi privea pasiv.
– Mergeți mai repede să vedeți ce are pisica, îi îndemnă pe Aris și Jaden.
Aceștea îi mai priviră o clipă, după care plecară împreună.

– Ce treabă avem de care eu să fi uitat ? îl apostrofă fata privindu-l încruntată.

– Lasă că Jaden nu are nevoie de asistentă să consulte o mâță. La maximă nevoie îl poate folosi pe Aris, o lămuri privind-o cu o sprânceană ridicată.

– Aaa…rosti aceasta începând să înțeleagă.

– Mi se pare mie, sau voi doi aveți o conspirație? întrebă Andin privindu-i pe amândoi.

*********

– Am închis-o în casă, îl lămuri descuind ușa de la intrare.

– Chiar m-am speriat când am văzut-o atât de agitată, rosti cu voce îngrijorată.

 – O ai de mult? întrebă intrând după el în holul de la intrare.

– De vreun an. M-am trezit cu ea în curte și fiindcă am hrănit-o nu a mai plecat.

După ce intră în casă începu să o strige căutănd-o. Jaden rămase în living uitându-se și el în jur.

– Jaden, își auzi numele de undeva dintr-una din camere.

Merse după sunet, iar când ajunse în dreptul ușii deschise, privi îngrijorat spre Aris.
Acesta rămăsese mut. Doar îi arată cu degetul spre singurul fotoliu din cameră.
Se apropie privind curios. Când ajunse în dreptul lui, privirea i se lumină iar colțurile gurii i se ridicară într-un zâmbet.

– Pisica ta căuta un loc unde să își aducă puiuții pe lume, rosti lăsându-se în genunchi pentru a vedea mai bine.

– Dar…acela este puloverul meu, rosti Aris privind încruntat incapabil să se miște.

– Se pare că îi place mirosul tău, dacă l-a ales ca loc de naștere, spuse privind cele trei ghemotoase care își găsiseră deja fiecare câte un loc de unde să sugă.

Aris se așeză pe marginea patului, privind în continuare bulversat.

– Habar nu am avut că trebuia să facă pui.

– Nu ai observat că are burta mai mare decât de obicei?

– Nu. Am crezut că este doar grasă, rosti privind pisica ce torcea fericită.

– Nu o să îi poți lăsa aici, îi atrase băiatul atenția,

– fiindcă riscă să cadă. Va trebui să îi găsim o cutie în care să o punem.

– Am niște cutii de pantofi.

– Ne trebuie una mai mare, pentru că trebuie să încapă toți în ea, nu doar puiuții.

– Trebuie să caut, spuse privind pisica care alesese să îl fericească cu trei puiuți tărcați în mai multe culori, ținând cont că mama lor era alb cu negru.
– Acela era unul din puloverele mele preferate, rosti în continuare bulversat privind puloverul care adăpostea familia de pisoi.

– Se pare că și al ei, îi atrase Jaden atenția privindu-l zâmbind.
– Merg să caut o cutie pentru…ei, spuse ieșind din cameră.

Jaden rămase în genunchi la marginea fotoliului mângâind cu un deget capul bănos al pisicii-mamă, care torcea fericită.