FRATELE DUCELUI-Capitolul 8

Crezi că o să-i placă? întrebă băiatul entuziast.

– Sunt absolut sigură, îl asigură mama lui, privind mănușile și cureaua din piele fină.

– Am vorbit cu vânzătorul și a trecut inițialele lui pe ele. Uite aici: „Antoni Soren Malori”, îi arătă ștanța, unde literele se vedeau frumos reliefate.

– Mă bucur că ați ales ceva util, ceva ce o să-l însoțească mereu, spuse femeia încântată, mângâind setul.

Jessi stătea la fereastră, privind strada liniștită. Camera de zi dădea spre drum, spre deosebire de dormitorul lui și al lui Thomas, care aveau vedere la curtea din spate.
Amândoi aleseseră cadoul pentru Antony, dar el se gândea la ceva mai intim, mai personal — un dar care să însemne doar pentru ei doi.

Încă roșea ori de câte ori își amintea de întâmplarea din podul cu fân, de acum două zile.
Nici acum nu-și putea explica de unde găsise curajul de a face așa ceva. Știa doar că, pentru o clipă, își împinsese fricile undeva adânc, lăsând doar inima să simtă.
Simțea o nevoie acută de a aduna amintiri, ca și cum ar fi vrut să se pregătească pentru momentul despărțirii.

Știa că în viața lui nu va mai întâlni pe cineva pe care să-l iubească așa cum îl iubea pe Tony.

……………………..

– Poftiți, le spuse fata întâmpinându-i la ușă.

– Bună, Dina, o salutară toți. Se cunoșteau, fiindcă locuiau în același sat, iar Dina lucra ca intendentă la conac.

– Domnul și ceilalți oaspeți sunt în sala de mese, îi înștiință ea cu o atitudine formală.
Deși erau de aceeași vârstă, acum ea era la lucru, iar ei erau invitați.

– Au venit și verii lui? întrebă Moise.

– Da, aseară, confirmă fata cu voce joasă, deschizând ușa mare din lemn sculptat.

– Ați ajuns! îi întâmpină Antony, venind spre ei cu un zâmbet larg.

–Haideți să vă prezint verii mei.
Îi conduse într-o parte a sălii, unde trei băieți se adunaseră în dreptul unui tablou.

– Lin, Alan, Lucas – aceștia sunt prietenii mei din sat: Moise, Felis, Thomas și fratele lui Jessi, spuse el.

Făcură cunoștință, iar fiecare îi întinse cadoul. Antony le mulțumi, apoi se întoarseră cu toții spre tablou.

– L-am primit de la fratele meu din capitală, cadou de ziua mea, le explică el.

– Este pictat? întrebă Thomas, apropiindu-se.

– Da, în ulei pe pânză, confirmă unul dintre veri.

Tabloul înfățișa toată familia, redată cu o finețe rară. Mama și tatăl erau așezați pe scaune apropiate, iar Antony și fratele lui se aflau de o parte și de alta: el lângă mamă, fratele – lângă tată.
Fusese pictat când Antony avea douăzeci de ani, înainte ca părinții să se stingă.
Se vedea că pictorul era un adevărat maestru – fiecare trăsătură părea să respire.

– Sunt impresionat cât de bine ți-a redat chipul, spuse Moise cu admirație.

– Tabloul a fost până acum în galeria casei din capitală, dar cum petrec mai mult timp aici, fratele meu a vrut să am familia aproape, zâmbi Antony.

Acolo mai sunt și alte portrete ale părinților.

– Putem servi masa? întrebă mătușa, intrând în cameră urmată de o servitoare.

– Sigur, o asigură Antony.

-Băieți, luați loc. Vă promit că mătușa a pregătit un adevărat festin!

El se așeză în capul mesei, făcând în așa fel încât Jessi să stea în dreapta lui, iar în stânga – unul dintre veri.
Slujnicele aduseră mâncărurile, apoi îi lăsară singuri.

După masa care dură aproape trei ore, Antony îi conduse în bibliotecă, unde, cu complicitatea unchiului său, îi servi cu un coniac fin.
La un moment dat, pretextă că vrea să-i arate lui Jessi baia, dar, ieșind din bibliotecă, îl conduse de fapt la etaj, în camera lui.

Abia închise ușa că se repezi asupra lui, lipindu-l de el, și îi cuprinse buzele într-un sărut aprig. Jaden îi răspunse cu aceeași dorință, limba lor împletindu-se într-un dans tăcut, încărcat de dor.

– Mi-am stors creierii să găsesc o cale să fim singuri, îi șopti Antony, suflându-i fierbinte lângă ureche.

–De atunci, de în noaptea aceea, trăiesc doar amintindu-mi cât de bine ne-a fost. Te rog, nu te sfii să-mi ceri tu apropierea, adăugă cu voce răgușită.

– Și eu voiam să fiu singur cu tine… pentru asta, rosti Jessi sfios, scoțând din buzunarul interior al hainei un pachet mic, înfășurat într-o pânză albă, legată cu o fundă albastră.

Antony îl privi uimit, răsucind pachetul între degete. Încurajat de ochii celuilalt, desfăcu pânza – și rămase fără cuvinte.

– Este… Moon! exclamă surprins.