Fratele vitreg- Capitolul 42

Adevărul din priviri

Lumina de seară intra timid prin ferestrele mari ale livingului, filtrată de perdelele albe care dansau ușor sub bătaia unui vânt blând. Înăuntru, liniștea era apăsătoare, ca un nor greu ce atârna peste fiecare respirație.

Daniel stătea în picioare, în fața mesei din mijlocul camerei. Avea dosarul medical în mână, iar chipul îi era mai obosit decât oricând. Ochii negri, de obicei clari, erau acum încercănați de nesomn și de gânduri care îl măcinau în tăcere.

Hellen era așezată într-un fotoliu, aproape de canapea. Purta o eșarfă albă peste umeri și, deși încerca să zâmbească, mâinile îi tremurau ușor în poala rochiei. Matteo era în genunchi lângă ea, ținându-i ambele mâini într-o strângere caldă, tremurată, dar protectoare. Își sprijinea fruntea de brațul ei, ca și cum, prin acel simplu contact, ar fi putut împiedica timpul să-i fure totul.

Ronan, așezat în capătul canapelei, privea în tăcere.

Daniel oftă, apoi își drese glasul.

— Aș vrea să vă spun, în câteva cuvinte, ceea ce… Hellen mi-a permis să împărtășesc, rosti el cu blândețe.
— Diagnosticul complet și tratamentul sunt detalii care țin de medici, dar ceea ce trebuie să știți… este că nu mai putem amâna. Lupta a început deja.

Toți ochii erau asupra lui, dar cei ai lui Matteo păreau să-l sfâșie. Își strânse și mai tare mâinile în jurul celor ale mamei sale, de parcă ar fi vrut s-o ferească de orice durere.

— Este vorba despre un tip de leucemie care avansează rapid, continuă Daniel, cu vocea ușor gâtuită.
— Am făcut deja toate testele, iar medicii din New Jersey au început protocolul. Ce urmează va fi greu. Va exista tratament intensiv, dureri, poate internări dese… și, cel mai important, va fi nevoie de susținerea noastră totală.

Un suspin abia auzit se desprinse din pieptul lui Matteo. Se întoarse ușor spre mama lui, o privi în ochi și îi șopti aproape fără glas:

— Nu te las să lupți singură, mami… Nu te las.

Ochii lui Hellen se umplură de lacrimi. Îi mângâie obrazul cu o mână tremurândă și îi sărută fruntea, în timp ce chipul i se cutremura de emoție și fragilitate.

— Ești inima mea, mi hijo… Cum aș putea lupta fără tine?

Daniel închise dosarul și se așeză lângă ea, sprijinindu-i spatele.

— Vom înfrunta asta împreună, adăugă el.
— Casa asta a fost un câmp de luptă în ultimele luni… dar de data asta luptăm pentru ce contează cu adevărat.

Ronan se ridică și veni în fața lui Hellen. Se lăsă în genunchi lângă Matteo și îi luă mâna liberă într-a sa.

— Și eu sunt aici. Pentru tine. Pentru noi.

În mijlocul acelei tăceri încărcate, Matteo își închise ochii pentru o clipă. O avea pe mama lui lângă el, iar pe Ronan și pe Daniel pregătiți să lupte împotriva unei boli despre care încă nu știa nimic.

Daniel ieși din living și îi făcu un semn discret lui Ronan. Acesta înțelese imediat și îl urmă în biroul de la etaj, lăsându-l pe Matteo alături de Hellen.

Ușa se închise încet în spatele lor.

Ronan rămase în picioare, cu spatele drept, de parcă știa deja ce urma.

— Îl iubesc, rosti direct, fără ocolișuri.

Daniel, care tocmai se întorsese spre bibliotecă, se opri. Rămase nemișcat o secundă, apoi oftă lung, își trecu mâna prin păr și se așeză pe scaunul din fața biroului.

— Probabil ar fi trebuit să beau ceva tare înainte de discuția asta… murmură, mai mult pentru sine.

— Tată… spuse Ronan, iar vocea îi trăda o rugăciune nespusă.

— Asta e atât de greșit, Ronan. Din atât de multe puncte de vedere.

Daniel ridică privirea. În ochii lui era mai multă teamă decât judecată.

— Eu și Hellen suntem căsătoriți. Prin urmare, tu și Matteo sunteți frați vitregi. Și tu… spui că îl iubești.

Ronan rămase nemișcat.

— Nu a fost intenționat. N-am căutat asta. N-am vrut să vă rănesc. A fost… inevitabil.

Daniel începu să se plimbe prin cameră, cu pași grei.

— Dacă era oricine altcineva… n-aș fi avut nimic împotrivă. Dar el e fratele tău.

— Vitreg, spuse Ronan clar.
— Nu avem sânge comun. Nu am crescut împreună. Și totuși… îl iubesc.

Daniel se opri.

— Te-a schimbat mult. În bine.

Oftă greu.

— Nu-i voi spune lui Hellen. Nu acum. Nu în starea asta.

— Mulțumesc, spuse Ronan sincer.

— Dar vei avea grijă. Veți fi discreți. Dacă o rănești… eu voi fi de partea ei.

— O respect. Și o iubesc. Dar nu voi renunța niciodată la Matteo.

Daniel îl privi lung.

— Ai ales calea grea, fiule. Dar pentru sinceritate… ai sprijinul meu.