Gorgona Medusa-Capitolul 14

Dezvăluiri

Vineri seara la Alhambra era foarte aglomerat, clienți în trecere, clienți normali , clienți VIP , ca Titan, care rezervase pentru noaptea aceasta aceeași cameră 37. Ca cină, de astă dată optase pentru un bufet rece. Era foarte cald și comandase tot felul de salate, piept de pui pe grătar și ouă umplute. Doi chelneri veniră să pregătească totul pe o masă adusă expres. Șampanie de calitate dormea pe un pat de gheață. Mai erau și tot felul de sucuri de fructe și de legume. După plecarea personalului își puse masca, dar nu se așeză. Deschise ușa balconului care oferea de la înălțimea de 10 etaje  o panoramă de o frumusețe unică. Auzi ușa de la intrare și se întoarse cu vederea spre sufrageria iluminată doar de o lampă așezată pe sol. Se sprijini cu spatele de balustrada înaltă și își odihni coatele pe ea. Zeus apăru cu masca roșie pusă pe față și inima lui Titan năvăli ca o herghelie de cai în furie. Admiră trupul zvelt cu talie subțire îmbrăcat într-o cămașă din in negru descheiată la 3 nasturi și pantaloni din același material de culoare crem. Zeus întoarse capul spre balcon și buzele lui se arcuiră într-un zâmbet sincer când dădu cu ochii de Titan. Merse spre el și își împleti brațele în jurul gâtului bărbatului, apoi își lipi capul de pieptul lui și rămase așa, ascultând inima aceea care bătea haotic.

Deci și lui i-a fost dor de mine…gândi Zeus mișcat de descoperire.

Titan îl strânse în brațe și inima îl duru de atâtea bătăi. Se simțea un adolescent care descoperă prima iubire.

Zeus ridică ușor capul și spuse simplu , dar cu avânt:

-Favorit 1, aș dori să mă dezvălui ție. Vreau să-mi scot masca, ești de acord cu asta?

Titan îl mângâie pe cap se apleacă spre urechea lui și șoptește

-Dacă tu o vrei , o vreau și eu, dar asta nu implică un retur din partea mea. Eu nu mi-o voi scoate.

Deși fu un pic dezamăgit, Zeus duse mâna la mască și o scoase ușor. Fața lui prelungă și fină i se dezvălui lui Titan și ochii albaștri , vărateci îl priviră cu candoarea unui copil.

– Nu sunt frumos, dar am un suflet bun, crede-mă, spuse el cu avânt și repede, de parcă i-ar fi fost teamă că fizicul lui nu va  fi la înălțimea așteptărilor celuilalt.

Titan râse arătându-și șirul perfect al dinților. Zeus avu ca un flash dar se scutură repede. Avusese un gând și un nume fugare, în creier…

Titan?…

Dar nu, Titan nu râdea , era mereu serios și țeapăn, prea țeapăn…

– Ochii tăi…m-aș putea pierde foarte ușor în ei. Obrajii tăi sunt fini, spuse Titan mângâindu-l pe față cu gesturi lente dar fine.

–Iar buzele tale…buzele tale sunt…

Vocea i se înecă emoționată.

Zeus înfipse privirea albastră în ochii bărbatului mascat și șopti emoționat:

–Cum sunt?

Titan nu răspunse dar gura lui aspiră buzele roz  și frumos conturate. Sărutul era de data aceasta adânc și urca progresiv într-o acaparare totală a respirațiilor, Și în timp ce gurile dornice se contopeau într-o perfecțiune halucinantă, bărbatul mascat începu să l dezbrace pe celălalt, uitând că un bufet rece și foarte costisitor îi aștepta în colțul sufrageriei. Zeus era pierdut, da…se simțea pierdut. Înota …sau nu…plutea într-o atmosferă fără gravitație. Pieptul , mintea, inima respirația urcaseră undeva…pe o culme…era ceață și un sentiment nedefinit îl ataca din toate părțile. Corpurile lor se mișcau, Titan împingea pe cel al lui Zeus spre dormitorul întunecat și mintea lui era doar dorință, pasiune. Îl dorea pe bărbatul acesta rebel, voia să-l facă una cu el. Nu avea încă acel curaj nebun de a se dezvălui, deși era deja îndrăgostit. Poate îi era teamă de diferența mare de vârstă sau poate îi era teamă că Zeus nu-l iubea și că era vorba doar de o dorință sexuală. Patul îi primi ca un martor tăcut al împletirii corpurilor, sufletelor, sentimentelor. Zeus începu să-l dezbrace frenetic , trăgea de haine  cu nerăbdare și mâinile nerăbdătoare care se încurcau în țesături îl făcură pe Titan să zâmbească. Nici un alt partener nu-l dorise ața de haotic. Îl lăsă pe tânăr să l descopere, să-l pipăie, să-l sărute pe corp. Zeus nu era experimentat dar era înduioșător în încercarea lui de a arăta celuilalt cât de dor îi fusese. Rămas gol, Titan se răsuci blocând corpul lui Zeus sub el.

-Unde te grăbești? Avem toată noaptea cu noi, Timid 1.

Zeus își încolăci brațele în jurul gâtului bărbatului mascat.

–Favorit 1 vrei să-ți spun prenumele meu?

Titan se opri din respirat apoi șopti tandru:

–Chiar o să-mi dai numele tău adevărat? Mie, unui necunoscut? Nu ți-e teamă? Știi ce implică asta, nu? Ai citit regulamentul Alhambra?

-L-am citit și știu. Dezvăluirea numelui adevărat partenerului sexual implică acceptarea continuării unei relații stabile. Vreau să fii unicul meu partener…ah…nu… nu e asta…nu asta vreau să spun.

–Dar ce vrei să spui? rosti erotic Titan la urechea lui Zeus lăsându-se cu toată greutatea pe corpul zvelt și plin de mușchi.

Zeus se cuibări cu fața în scobitura gâtului lui Titan și-l strânse de parcă i-ar fi fost teamă ca celălalt să nu fugă la auzul răspunsului.

–Vreau …îmi doresc din toată inima ca tu să fii iubitul meu. Cer mult?

Titan îl strânse și mai tare în brațe. Lumea putea să se oprească acolo. Emoția îi urcase în gât. El lupul singuratic era iubit de un mielușel nebun. Gura lui suflă în urechea bărbatului de sub el:

-Care e numele tău?

– Promite-mi că nu râzi.

-Promit, suflă iar Titan.

–Numele meu adevărat e Zeus.

-E un nume nobil, un nume cu greutate, spuse Titan cu simplitate și începu să-l sărute peste tot, măturând complet suprafața feței. Săruta și șoptea cuvinte care-i ieșeau cu adevărat din inima pe care și-o crezuse de piatră.

–Deci așa…sunt iubitul tău…numai al tău…dar tu ? Mmm?, spuse el continuând să-l asalteze cu buzele.

– Sunt iubitul tău și numai al tău…

Titan nu mai rezistă , ridică unul dintre picioarele lui Zeus și intră net pentru că Zeus era deja umed. Mișcările de du-te vino erau la început calme, regulate, dar apoi, pe măsură ce bătea și freca sexul lui Zeus cu mâna, totul se transformă într-un haos incandescent și la urmă urlă, fericit că o putea face, numele adevărat al iubitului :

-Zeeeeeuuuuuussss!!!!!Aaaaaaaah!…..

Noaptea continuă până când, obosiți dar împliniți, adormiră strâns îmbrățișați amestecați cu sperma și cu transpirația mirosind a iubire.

………………..

Cafeneaua în care se întâlniră avea liniștea caldă a locurilor în care oamenii vin să lase pentru câteva clipe lumea deoparte, Lumina blândă de după-amiază se așeza pe mesele din lemn cu o eleganță discretă, completând atmosfera cu o senzație de echilibru care invita la destindere.

Toma Re ajunse prima și își alesese o masă retrasă, cu spatele spre perete, poziție reflexă pentru cineva obișnuit să observe tot ce se întâmplă în jur. Când doctorul Toma Kalo apăru în ușă, își dădu seama că îl recunoscuse din prima clipă, nu după chip, ci după felul în care pășea, sigur, fără grabă, ca un om care își cunoaște locul oriunde ar intra.

Se apropie și zâmbi ușor.

– Sper că nu te-am făcut să aștepți.

Toma ridică privirea și îl măsură scurt.

– Nu. Am ajuns devreme pentru că așa fac mereu.

Se așeză în fața ei, iar pentru câteva secunde tăcerea dintre ei nu fu deloc incomodă, ci doar o pauză firească în care fiecare încerca să-l citească pe celălalt.

Chelnerul veni, iar ei comandară simplu, două cafele, fără alte complicații, iar când rămăseseră din nou singuri, doctorul își sprijini ușor coatele pe masă și o privi cu un interes deschis.

– Îmi dau seama că nu ești genul care vine la astfel de întâlniri pentru conversații ușoare.

Toma își încrucișă brațele.

– Nu sunt genul care pierde timpul.

El zâmbi, fără să pară deranjat.

– Atunci o să încerc să fiu eficient.

Toma Re ridică ușor o sprânceană.

– Să vedem dacă îți iese.

Cafelele ajunseră pe masă, iar doctorul își luă lingurița și începu să amestece lent, fără să-și desprindă privirea de ea.

– Am auzit o poveste interesantă despre tine.

Toma oftă ușor.

– Dacă e despre fostul meu șef, scurteaz-o.

El înclină capul, ușor amuzat.

– Spune lumea că a avut parte de o lecție serioasă. I-ai spart nasul și coastele.

Toma ridică ceașca, luă o gură de cafea, apoi o lăsă jos cu un gest controlat.

– A vrut să mă violeze.

Lingurița din mâna doctorului se opri, aerul se schimbă, iar privirea lui deveni instant serioasă.

Toma Re continuă, calmă, cu o simplitate care făcea cuvintele și mai grele.

– Nu știa că am centura neagră la kung fu.

Pentru o clipă, liniștea se așeză între ei, iar doctorul lăsă lingurița jos.

– Îmi pare rău. Nu trebuia să aduc vorba în felul acesta.

Toma ridică din umeri.

– A trecut. El a învățat ceva. Eu am confirmat ceva.

Privirea lui rămase asupra ei, atentă, aproape studiată, apoi, fără ocol, vorbi din nou.

– Nu am o iubită și nu m-a interesat până acum.

Toma Re clipi, surprinsă de schimbarea bruscă de direcție.

El continuă, cu aceeași sinceritate directă.

– Nu știu dacă este pentru că te numești tot Toma sau pentru că îmi faci ceva în piept când te văd.

Toma își îngustă ușor ochii, era o glumă? Nu, acest bărbat nu zâmbea.

Vorbea serios.

– Nu știu să fac declarații înflăcărate și mă apropii de patruzeci de ani, de aceea te voi întreba ceva direct.

Se aplecă puțin în față, privind-o fix.

– Nu ai vrea, din întâmplare, să devii iubita mea și poate mai mult?

Lingurița îi scăpă din mână și căzu în farfurioară cu un sunet clar.

Toma Re îl privi neîncrezătoare.

– Îmi faci o declarație și o cerere de relație așa, în direct?

Doctorul nu își feri privirea.

– O fac.

Pauza dintre ei deveni intensă.

– Care este răspunsul tău?

Privirea lui rămase fixă.

– Ai curaj să te arunci în necunoscutul meu?

Toma Re rămase câteva secunde fără să vorbească, iar gândurile i se adunară într-o liniște ciudată în care logica încerca să-și spună cuvântul, însă ceva mai profund, mai instinctiv, își cerea locul.

Bărbatul din fața ei avea o prezență care atrăgea fără efort, un aer sigur, aproape imposibil de ignorat, iar ea știa foarte bine că viața ei nu fusese construită în jurul unor astfel de momente. În plus, ea chiar nu era frumoasă.

Deschise gura pentru a explica, pentru a analiza, pentru a pune condiții.

Cuvintele ieșiră altfel.

– Da.

Pentru prima dată, doctorul zâmbi larg, deschis, aproape surprins de propriul rezultat.

Se lăsă pe spate și râse scurt.

– Bine ai sosit în lumea mea, Toma.

Vocea lui deveni mai caldă.

– Te voi face foarte fericită.

Toma îl privi încă neîncrezătoare, însă în colțul gurii i se strecură un zâmbet mic, abia vizibil, ca o certitudine pe care nu o recunoștea încă pe deplin.

În jurul lor, cafeneaua își continua zumzetul, însă pentru ei, ceva se schimbase deja. 🖤

…………….

Lumina amiezii cobora blând peste casa familiei lui Mat, alunecând prin perdelele subțiri și așezându-se peste masa din sufragerie, unde farfuriile erau deja pregătite cu o grijă care vorbea despre obiceiuri vechi, păstrate cu respect și bucurie. Aerul purta miros de mâncare caldă și de flori proaspete, iar în colțul încăperii, într-o vază mare, se desfăceau buchete colorate aduse de mama lui, femeie cunoscută în oraș pentru florăria ei, dar iubită în casă pentru felul în care transforma orice zi într-o sărbătoare discretă.

Mat stătea la masă cu o liniște aparentă, sprijinindu-și coatele ușor de marginea mesei, în timp ce își urmărea familia cu o privire în care se amestecau obișnuința și o formă de atașament profund, construit în ani. Tatăl său, un chirurg respectat, cu mâini sigure și o voce caldă, își turna apă în pahar, iar gesturile lui aveau acea eleganță calmă a unui om care își petrecea viața salvând, fără să simtă nevoia să vorbească despre asta.

Alan, fratele mai mare, medic și el, ocupa locul din dreapta tatălui, iar prezența lui păstra aceeași energie protectoare care îl însoțise mereu în relația cu Mat, o energie liniștitoare, dar fermă, modelată după cea a tatălui lor, ca o continuitate firească.

Maia, sora, copilul cel mai mare dintre toți o ajuta pe mamă șă aducă bucatele pe masă.

Ben, fratele cel mai mic, abia 19 ani, se așezase lângă Mat, idolul lui.

Mama, se așeză ultima, ștergându-și mâinile de șorț, iar zâmbetul ei se întinse peste masă cu o căldură care îi cuprinse pe toți.

– Ați venit cu toții, asta face masa mai bună, spuse ea, privindu-i pe rând.

Tatǎl încuviință.

– O masă în familie ține mai mult decât hrana însăși.

Alan zâmbi ușor.

– Mai ales când mama gătește.

Mat ridică privirea.

–Asta e o regulă universală.

Râsetele ușoare umplură încăperea, iar conversația începu să curgă firesc, de la întâmplări din spital, la clienți ai florăriei și mici detalii cotidiene care, puse împreună, alcătuiau imaginea unei familii unite.

La un moment dat, mama își îndreptă atenția spre Alan, iar în privirea ei apăru o scânteie diferită, una care anunța o discuție așteptată.

– Am auzit că există o persoană specială în viața ta, rosti ea cu un ton calm, dar plin de interes.

Alan lăsă furculița jos și își trecu o mână prin păr.

– Există.

Tatǎl ridică ușor sprânceana.

– Numele ei?

– Ana.

Mama zâmbi larg.

– Ce frumos.

Mat se aplecă ușor în față.

– Și cu ce se ocupă?

Alan își ridică privirea.

– Este șef de serviciu la dermatologie.

Tatǎl încuviință cu respect.

– O poziție care cere disciplină și inteligență.

Mama își sprijini mâinile pe masă.

– Mi-ar plăcea să o cunosc.

Alan zâmbi ușor, iar în acel zâmbet se simțea o siguranță liniștită.

– Veți avea ocazia.

Mat îl privi cu atenție, iar o undă de admirație îi trecu prin ochi.

– Serios?

Alan încuviință.

– Serios.

Tatǎl își îndreptă spatele, iar vocea lui căpătă o nuanță mai solemnă.

– O astfel de alegere spune multe despre un om.

Mama continuă, cu o bucurie sinceră.

– Și despre familia din care vine.

Alan încuviință.

– Tocmai de aceea chiar vreau să vă întâlniți.

Mat își sprijini bărbia în palmă, zâmbind ușor.

– Se pare că urmează o cină interesantă.

Mama râse.

– Va fi mai mult decât o cină.

În jurul mesei, conversația continuă, iar liniștea caldă care îi înconjura deveni și mai profundă, o liniște în care fiecare se simțea văzut, acceptat și iubit, fără să fie nevoie de explicații.

Mat îi privi pe rând, pe tatăl său, pe mama sa, pe fratele său, și simți acea certitudine rară că, indiferent de drumul pe care îl va urma, locul acesta va rămâne mereu punctul lui de echilibru.

Iar în acea după-amiază, între râsete și planuri de viitor, viața părea așezată într-o armonie pe care nimeni nu o punea la îndoială.