Gorgona Medusa-Capitolul 15

https://youtu.be/TWYsjnR4cuQ?si=RgZ2x1cHFrJU9Y5w

Întrebări

Toată lumea terminase de mâncat și acum se serveau cafelele. Mat ieși pe terasă. Voia să fumeze. Sora lui îl urmă. Se așezară pe șezlonguri la umbra nucului bătrân și rămaseră o clipă fără să vorbească. Apoi Maia sparse liniștea cu o voce joasă, de parcă n-ar fi vrut ca ceilalți să știe ce vorbesc.

-Mat, păreai foarte abătut la masă. Ai vreo problemă la serviciu?

Mat râse ușor.

-Doar o problemă de inimă, soră dragă.

-Iar Titan? Of…Când ai să renunți la această iubire unidirecțională? Uite, am un coleg , un doctor ginecolog, are 29 de ani, e frumos de pică, are o casă enormă în centrul orașului Shaka, părinții sunt militari de carieră, câștigă bine și…

-Soră…

Mat îi puse mâna pe braț, oprind-o din tiradă.

-Te rog , chiar nu vreau să deschidem acest subiect.

-Nu , nu te voi lăsa. De 24 de ani visezi la aceeași persoană, și nimic nu s-a schimbat. După moartea mamei lui, mama și tata l-au luat la noi din cauza ta, ați mers la aceleași scoli, ați făcut aceleași studii. Tot din cauza lui te-ai făcut polițist zdrobind inima tatei care te voia doctor și tot din cauza lui ai plecat de acasă într-un apartament singuratic și rece că doar doar domnul comandant Titan Prot o veni să doarmă cu tine. Nu mai vreau așa ceva, frate. Noi toți te iubim foarte mult și dorim să te vedem alături de cineva care te iubește. Titan Prot nu va depăși niciodată statutul de cel mai bun prieten.

-Taci, taci, te rog, spuse Mat  punând mâinile la urechi.

În clipa aceea, Alan ieși pe terasă și veni spre ei.

–Sper că nu vă certați.

Maia oftă adânc.

–Știi foarte bine care poate fi subiectul de discuție.

Alan rânji.

–Comandantul Prot? Mat, n-ai terminat cu el? Frate revino-ți, nu mai visa cai verzi pe pereți. Chiar devii penibil.

Tăcerea se lăsă copleșitoare și ochii lui Mat se umplură de lacrimi. Nu voia să-l considere pe Titan o cauză pierdută.

…………………..

Lumina dimineții se filtra prin draperiile groase ale camerei de la Alhambra și se așeza peste cearșafurile încărcate de urmele unei nopți trăite cu intensitate.  Liniștea avea o densitate caldă, aproape vie, în care fiecare respirație păstra ecoul prezenței celui care plecase cu puțin timp înainte.

Zeus deschise ochii lent și rămase câteva clipe nemișcat, lăsându-și simțurile să recunoască spațiul, mirosul, temperatura aerului și acel parfum discret care plutea încă în jurul lui și care se âncîpățânase să persiste pe cearșaf.

Își întoarse privirea spre partea cealaltă a patului și simți imediat golul lăsat în urmă, un gol care nu ținea de absență, ci de intensitatea a ceea ce fusese, Absența celuilalt îi strânse ușor pieptul, într-un mod pe care nu îl mai experimentase până atunci.

Se ridică într-un cot și observă cartonașul așezat pe noptieră, lângă paharul în care lumina se reflecta tremurat, ca o amintire lichidă a serii trecute.

Îl luă și îl privi o clipă, apoi începu să citească.

Îți las aceste rânduri cu aceeași liniște cu care te-am privit dormind, iar ceea ce am trăit împreună își păstrează sensul dincolo de orice grabă și dincolo de orice nume, pentru că întâlnirea noastră își urmează propriul ritm și propria logică. Am sentimente pentru tine așa cum și tu le ai.

Zeus inspiră adânc, iar cuvintele îi coborâră în piept cu o claritate liniștitoare.

Continuă.

Ne revedem curând, Nat.

Își lăsă degetele să rămână o clipă peste acele litere, iar în acel gest se adună o emoție calmă, dar puternică. Oare era numele lui adevărat, sau doar un pseudonim, ca să nu mai fie numit cu cel Alhambra.

Așeză cartonașul la loc și își întoarse capul spre pernă, atras de acel miros care devenise deja recognoscibil, acel amestec subtil de note masculine și ceva aproape fierbinte, care îi trezea în corp o reacție imediată, profundă.

Își apropie fața și inspiră adânc, apoi trase perna spre el și o strânse în brațe, lăsându-se pentru câteva clipe în acel spațiu suspendat între memorie și dor. Gândul la bărbatul cu care făcuse dragoste și care dormise lângă el nu mai avea nevoie de chip pentru a fi complet.

În liniștea aceea, Zeus își recunoscu trăirea fără ocolișuri, îi era deja dor.

Telefonul începu să vibreze pe noptieră, iar sunetul sparse armonia dimineții cu o precizie rece, aducând cu el ritmul dur al realității care nu aștepta.

Zeus întinse mâna și răspunse.

– Subinspector Hata.

Vocea de la celălalt capăt veni imediat, coborâtă într-un registru controlat, lipsit de orice inflexiune personală.

– Cadet…nu ai încă meritul de a te numi subinspector. Prezintă-te de urgență la morgă.

Tonul era ferm, clar, exact, purtând autoritatea unei comenzi care nu admitea întârziere.

Zeus își îndreptă postura instinctiv, recunoscuse vocea comandantului.

– La ordin, să trăiți.

Apelul se încheie scurt, fără alte cuvinte, iar liniștea reveni în cameră, însă de această dată purta o altă tensiune, una care lega două lumi diferite într-un mod pe care Zeus nu îl putea defini, dar pe care îl simțea tot mai prezent.

Își coborî privirea spre cartonaș.

Nat.

Se uită spre pernă…apoi spre ușa închisă.

Se ridică încet, iar mișcările lui își recăpătară precizia, disciplina, ritmul cunoscut, însă undeva în interior, dimineața aceea lăsase o urmă care nu avea să se șteargă ușor.

………..

Coridorul rece al morgii păstra un tip de liniște care nu aparținea lumii de afară, o liniște în care fiecare pas răsuna mai apăsat, iar fiecare respirație părea să capete greutate. Zeus intră fără ezitare, cu privirea clară și mersul precis, însă în interior simțea acel fior specific locurilor în care adevărul nu mai poate fi cosmetizat.

Titan era deja acolo, sprijinit de masa metalică, cu brațele încrucișate, iar postura lui transmitea o concentrare totală, o stare în care nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Privirea i se ridică spre Zeus pentru o clipă, suficient cât să confirme prezența lui, apoi reveni asupra corpului acoperit cu cearșaf.

Doctorul Toma se afla la capătul mesei, îmbrăcat în halatul alb, cu mănușile deja puse, iar lângă el, instrumentele erau așezate cu o ordine precisă.

– Ați ajuns la timp, spuse el, fără să ridice vocea, dar cu siuranța omului care știe că fiecare cuvânt contează.

Ridică ușor cearșaful.

Chipul femeii apăru liniștit, aproape senin, într-un mod care contrasta violent cu realitatea morții ei.

Zeus făcu un pas mai aproape.

– Nu pare nimic violent.

Toma încuviință lent.

– Exact acesta este scopul.

Își îndreptă postura și începu să vorbească cu o precizie calmă, aproape didactică.

– Cauza reală a morții nu este un infarct, deși toate semnele duc în această direcție. Avem de-a face cu o substanță injectabilă care acționează rapid asupra sistemului cardiac și care imită perfect un stop cardiac natural.

Titan își îngustă ușor privirea.

– Numele.

Toma ridică o seringă goală de pe tavă, ca un gest ilustrativ.

– Clorură de potasiu.

Liniștea se adânci, Zeus inspiră lent.

– O substanță banală în aparență.

– Banală în mediul medical, însă în doze controlate cu precizie devine letală. Odată injectată, perturbă ritmul cardiac până la oprirea completă, iar în lipsa unei analize toxice detaliate, moartea poate fi interpretată ca infarct, turui Toma Kalo fără să se oprească.

Titan își desprinse brațele și se apropie de masă, privindu-i atent pielea.

Toma indică discret zona omoplatului.

– Foarte fine, aproape invizibile. Autorul are mână sigură și experiență. Nu este o încercare, este o execuție.

Zeus își trecu limba peste buze, gândul rulând rapid.

– Toate victimele au același tipar. Femei, treizeci și șase de ani, un copil de cincisprezece ani.

Titan încuviință, iar vocea lui coborî într-un registru mai grav.

– Asta nu mai este o coincidență.

Toma își scoase mănușile cu un gest lent.

– Mai este ceva.

Amândoi își întoarseră privirea spre el.

– Substanța a fost administrată cu o dozare perfectă. Fără variații. Fără ezitare. Asta indică un control excepțional și o cunoaștere profundă a efectelor.

Zeus își ridică ușor bărbia.

– Un medic.

Toma înclină capul.

– Sau cineva antrenat să lucreze cu precizie clinică, sau un chimist, sau cineva care are ca hobby substanțele chimice, sau un nebun turbat , sau…

-Destul, destul, am înțeles, poate fi oricine.

Titan rămase câteva secunde în tăcere, iar în acea tăcere se simțea clar direcția în care îi mergeau gândurile, fiecare detaliu se așeza într-un puzzle care începea să capete contur.

Privirea lui se opri asupra chipului femeii, apoi reveni la Zeus.

– Cazul se adâncește.

Mat, care era în stânga lui Titan îl privi direct în față.

– Și devine personal pentru cineva.

Un colț al maxilarului lui Titan se încordă abia perceptibil.

– Pentru noi toți.

Liniștea reveni, mai grea, mai apăsătoare, iar în acel spațiu rece, între metal și lumină artificială, cazul începea să prindă formă, unul care nu avea să ierte pe nimeni.

Mat își scoase mănușile și le azvârli pe masa metalică, apoi își trecu palma peste ceafă într-un gest obosit. Lumina rece a morgii îi accentua expresia nemulțumită în timp ce îl urmărea pe Titan care își lua deja dosarul să plece.

– Vii diseară la mine? întrebă Mat, încercând un ton mai relaxat și făcând abstracție de Zeus care era chiar alături de Titan.

– Fac ceva bun de mâncare și am whisky din ăla pe care îl ascunzi de mine prin birouri.

Titan închise mapa fără grabă.

– Altă dată.

– Serios?

Mat ridică o sprânceană.

– De trei săptămâni îmi spui „altă dată”.

Titan își puse haina pe umeri.

– Cazul se mișcă prea repede.

Mat observă cum privirea lui Titan se opri instinctiv asupra lui Zeus o secundă, poate două, destul cât să-i displacă. Îl enerva la culme borfașul ăsta mucos.

– Atunci ia și cadetul cu tine, mormăi el ironic.

–Poate vă faceți club de singuratici profesioniști.

Titan nici măcar nu se întoarse spre el.

– Zeus. Vii cu mine.

Zeus clipi surprins, apoi îl urmă imediat.

În urma lor, Mat rămase câteva secunde privind ușa închisă.

– Perfect… mormăi el.

– M-a lăsat vorbind singur…din nou.

………………

Seara coborâse peste oraș într-o lumină umedă și cenușie. Mașina unității aluneca prin trafic aproape fără zgomot, iar în interior domnea acea liniște apăsătoare pe care Titan o purta după el ca pe o a doua uniformă.

Zeus stătea în dreapta lui și privea luminile care se reflectau pe geam.

Parfumul revenise, masculin, rece, dar și cald în același timp. Mirosul îl lovi atât de brusc încât stomacul i se strânse.

Își umezi buzele discret și întoarse capul spre Titan.

Comandantul conducea cu aceeași expresie rece, cu mâna sprijinită lejer pe volan și privirea fixată înainte.

Favorit 1 are același miros.

Gândul îi traversă mintea atât de rapid încât aproape îl sperie.

Zeus își drese glasul.

– Cum era mama dumneavoastră?

Titan nu răspunse imediat.

Motorul torcea grav sub ei.

Zeus crezu că întrebarea avea să rămână suspendată în aer, însă după câteva secunde vocea lui Titan umplu liniștea.

– Calmă, blândă.

Zeus întoarse capul spre el, Titan continua să privească drumul.

– Avea răbdare cu toată lumea. Inclusiv cu mine.

Zeus zâmbi slab.

– Greu de imaginat. Erați probabil genul de copil care speria profesorii prin inteligență.

Un colț aproape invizibil al gurii lui Titan se mișcă.

– Îi speriam.

Zeus râse încet.

Pentru prima dată, conversația curgea fără să pară forțată.

– Și după ce a murit? N-a fost greu?

Titan inspiră lent.

Orașul se reflecta fragmentat peste maxilarul lui.

– Familia lui Mat m-a luat la ei o vreme, până am intrat la Academie.

Zeus îl privi surprins.

– Serios?

– Tatăl lui a fost prieten apropiat cu ai mei.

Zeus își lăsă capul pe tetieră și îl studie discret.

Bărbatul acesta părea făcut din control și disciplină, însă undeva dedesubt exista ceva care încă purta urmele pierderii.

Asta îl făcea periculos de uman.

Zeus vorbi din nou înainte să se poată opri.

– Sunteți împreună cu inspectorul Mat?

SCRÂÂȘT!!

Titan frână atât de brusc încât Zeus fu împins înainte de centură.

Mașina trase violent pe dreapta și motorul se opri.

Titan întoarse lent capul spre el.

Ochii aceia de oțel întunecat îl fixară direct, apoi comandantul se apropie încet.

Acum era prea aproape.

Zeus simți imediat parfumul acela lovindu-l din plin, cald și amețitor, iar respirația îi deveni neregulată.

Titan își sprijini o mână de tetieră, blocându-l aproape complet.

– De ce întrebi?

Vocea lui era joasă, periculos de calmă.

– Ai vreun gând?

Zeus înghiți în sec. Inima îi bătea absurd de tare.

– Vrei să mă curtezi?

Aerul păru să dispară din mașină.

Zeus coborî imediat privirea, simțind că îi ia foc fața.

– Încercam să creez un dialog… mormăi el bosumflat.

–Nu vorbiți niciodată și sunteți prea rece.

Pentru câteva secunde Titan continuă să îl privească, apoi se retrase lent și își puse din nou mâinile pe volan.

Mașina porni iar.

Zeus rămase lipit de scaun, încercând să-și liniștească respirația.

Titan vorbi lent.

– Ai metode ciudate de socializare, cadet.

Zeus mormăi ceva imposibil de înțeles.

Un colț ascuns din mintea lui continua însă să strige același lucru:

Nu e Favorit 1, te joci cu focul.

………

Prima farmacie era aproape de centru, deschisă non-stop, luminată agresiv în alb.

Farmacistul, un bărbat trecut de cincizeci de ani, îi ascultă atent, apoi își scoase ochelarii.

– Clorură de potasiu?

Titan aprobă scurt.

– Avem nevoie de lista persoanelor care au cumpărat substanța în ultimele luni. Lucrăm la un caz  de crime. Victimelor le-a fost injectată o doză letală de clorură de potasiu.

Farmacistul îi privi lung.

Apoi începu să râdă scurt, fără ironie.

– Domnilor, asta nu funcționează așa.

Zeus încruntă sprâncenele.

– Cum adică?

Bărbatul ieși de după tejghea și le făcu semn spre un dulap metalic încuiat.

– Clorura de potasiu în concentrații mari nu stă pe raft ca aspirina. Vorbim despre o substanță care poate afecta direct inima dacă este administrată greșit. În spitale se folosește strict controlat, perfuzabil, în doze calculate foarte exact.

Titan îl asculta fără să clipească.

Farmacistul continuă:

– În farmaciile din oraș aproape că nu se comercializează ca produs simplu. Uneori există preparate speciale pentru laboratoare sau spitale, însă distribuția este controlată și documentată. Dacă cineva a folosit clorură de potasiu pură pentru crimele astea… atunci ori are acces medical, ori a obținut substanța printr-un circuit profesional sau…contrabandă.

Zeus expiră lent.

– Deci lista noastră tocmai a devenit inutilă.

Farmacistul ridică din umeri.

– Eu aș începe cu spitale, clinici, laboratoare veterinare, depozite farmaceutice sau universități. O persoană obișnuită nu intră pur și simplu într-o farmacie să cumpere așa ceva.

Titan rămase nemișcat câteva secunde.

Apoi privirea lui alunecă spre Zeus.

– Cazul tocmai și-a restrâns cercul.

Iar în vocea lui exista acel ton rece pe care Zeus începuse deja să îl recunoască.

Tonul unui prădător care luase urma vânatului.