Înainte să mă pierzi- Capitolul 1

– Stați puțin, liniștiți-vă cu toții. Nu, nu plecați! Hei, hei! Uitați acolo!

Gărzile de corp se luptau să oprească mulțimea.

În mod normal, era greu să controlezi fanii la astfel de evenimente, dar astăzi situația era și mai complicată. Desigur, organizatorii știau motivul și se pregătiseră din timp: totul se învârtea în jurul vedetei care urma să sosească în curând.

Încă de la debut, atrăsese o atenție uriașă, suficientă cât să zguduie întreaga Americă de Nord. De atunci, își construise o bază solidă de admiratori, iar în acest moment al carierei sale ajunsese la ceea ce mulți considerau apogeul. Se spunea că unii ar face orice doar ca să-l vadă o singură dată, iar glumele despre oameni dispuși „să jefuiască o bancă pentru atenția lui” circulau peste tot, stârnind râsete, dar și un sâmbure de adevăr.

Doar vestea prezenței sale era suficientă pentru a tulbura întreaga mulțime.

Gărzile de corp angajate pentru eveniment țipau și dirijau fluxul de oameni, încercând să țină sub control valul de fani care forța barierele. Din când în când, cineva reușea să găsească o breșă, dar era imediat oprit. Bodyguarzii se mișcau rapid, eficient, blocând fiecare încercare de a ieși din control.

Toți sperau la același lucru: să se termine cât mai repede.

Invitații soseau unul câte unul, însă figura cea mai importantă încă nu apăruse. Trebuia să ajungă în curând, să facă o scurtă apariție și apoi să intre.

Nu ar fi fost mai bine așa?

                                            ✤✤✤✤✤✤

– E de-ajuns dacă rămâi două ore.

Glasul Laurei, domol și egal, se așază lângă el ca o adiere.

– Ar trebui să lași ceasul să se vadă. Poate că un simplu gest, o mișcare ușoară a părului, ar fi suficient. A fost creat anume pentru domnul Miller. Îți place?

Îi căută privirea, însă bărbatul, care până atunci nici nu păruse conștient de prezența ei, își coborî ochii spre încheietura mâinii. Ceasul, ,,Night Desert”, inspirat de misterul unui deșert scăldat în noapte, îi captă atenția: nu doar prin finețea execuției, ci și prin eleganța desenului și sclipirea rece a diamantelor ce încadrau cadranul. Își întredeschise buzele, ca și cum ar cântări cuvintele.

– Nu e rău.

Atât.

Un surâs stins îi înflori Laurei pe chip, doar pentru a se pierde o clipă mai târziu. El își întoarse din nou privirea spre fereastră; deși avea frumusețea aproape ireală a unui zeu, prefera să-și risipească atenția în afară. Și totuși, o încercă un gând: să-i privești fața era, fără îndoială, mult mai captivant decât orice peisaj.

Laura nu putea să nu recunoască, era un narcisist. De ani de zile îi era secretară, dar rareori îi întâlnise privirea; iar atunci când se întâmplase, rămăsese încremenită, ca străbătută de un curent invizibil. De când îi înțelesese firea, ajunsese să-i aprecieze tăcerile: vorbea puțin, uneori deloc. Dacă n-ar fi fost așa, poate că ar fi plecat demult.

Chase, rezemat de ușă, cu o mână sprijinită de bărbie, își închise încet ochii. În acea clipă, profilul i se contură limpede, aproape sculptural. Chipul palid, ușor împovărat de oboseală, cearcănele întunecate, toate trădau o neliniște tăcută.

Înainte de a lucra pentru el, Laura văzuse multe vedete, fiind secretară pentru un alt actor. Și totuși, niciunul nu i se păruse atât de frumos.

Purta o cămașă lungă, impecabilă, încheiată până sus, cu o eleganță sobră. Degetele, lungi, fine, cu unghii îngrijite, îi atârnau relaxate peste coapse.

Își aminti, fără să vrea, primul moment în care îl văzuse: un gând straniu îi fulgerase prin minte, imaginându-și acele degete în jurul gâtului ei. Din fericire, rămăsese doar o fantezie trecătoare. Frumusețea lui era copleșitoare din orice unghi, iar Laura ezita încă să o numească astfel, de parcă niciun cuvânt nu ar putea cuprinde pe deplin ceea ce vedea.

Un oftat abia perceptibil îi scăpă lui Chase, iar pleoapele i se ridicară. În același moment, Laura reveni la realitate.

Șoferul anunță că se apropiau de destinație. Gărzile de corp deveniră neliniștite, mulțimea de afară promitea să fie greu de stăpânit. Mașina încetini, alunecând spre punctul de oprire.

Deodată, el murmură ceva.

– …

Laura nu înțelese și nici nu îndrăzni să întrebe. El nu mai repetă.

Mașina se opri.

Strigătele izbucniră imediat, dense și asurzitoare. Laura inspiră adânc, pregătindu-se. Portiera se deschise: mai întâi coborî un bodyguard, apoi, cu o mișcare promptă, îi făcu loc lui Chase.

Ea ieși și se retrase într-o parte. Toți știau cine urmează. În aer plutea un parfum dulce, amestecat cu freamătul nerăbdării. Vocile creșteau, deveneau stridente.

– Chase…! se auzi un strigăt atât de puternic încât părea să sfâșie aerul.

Și atunci, el apăru.

Sub lumina crudă a soarelui californian, părul lui blond strălucea ca aurul. Îndreptându-se, își dezvălui întreaga statură, înalt, impunător, aproape de doi metri, cu o siluetă zveltă. Paltonul negru îi cădea firesc pe umeri, conturându-i prezența.

Păși pe covorul roșu și își aruncă privirea în jur. Oboseala i se citea încă în trăsături, iar ceasul de la încheietură prinse lumina într-o strălucire tăcută. În jur, gardurile de securitate trosneau sub presiunea mulțimii, iar zgomotul lor se împletea cu țipetele.

Făcu câțiva pași înainte.

Și, deodată, unul dintre bodyguarzi, copleșit de valul de oameni, fu împins cu putere.