Înainte să mă pierzi- Capitolul 12 (18+)

– Hei, arăți mult mai bine, spuse Henry primul când Josh se întoarse din vacanță.

Avea un ten vizibil mai odihnit decât data trecută.

– Probabil ai revăzut scena de mai multe ori, adăugă Seth, cu un zâmbet ironic, referindu-se la momentul în care Josh și Chase se sărutaseră.

Henry, de obicei morocănos, zâmbi și îl lovi ușor pe umăr pe Josh.

– E bine că te-ai întors acasă. Ce mai face puștiul? Data viitoare, când îl aduci, îi cumpăr ceva bun.

Deși vorbea entuziasmat ca un copil, părea că nu era singurul nerăbdător să-l vadă pe Pete. Josh, însă, nu avea de gând să îl aducă.

– Mulțumesc, răspunse el politicos înainte de a intra în conac.

Se îndrepta spre Mark, când Isaac îi ieși brusc în cale.

– Josh! Ce mai faci? Totul a fost bine?

Josh se opri, ridicând privirea spre chipul lui înroșit.

– Da. Tu?

– Nimic special aici. Te-ai odihnit măcar puțin acasă?

Josh zâmbi vag, ușor amuzat de întrebare.

– Am avut atâtea reparații de făcut încât mi-am petrecut două zile doar cu asta. Nici măcar n-am apucat să mă ocup de baie. Și iarba crește atât de repede… parcă aș vrea să torn ciment și să termin povestea.

– Înțeleg… e greu mai ales dacă te mai și reclamă vecinii, răspunse Isaac cu un zâmbet.

Apoi ezită o clipă.

– …Mi-a fost dor de tine.

– Oh, da. Unde e Mark? schimbă Josh subiectul aproape instantaneu.

Isaac păru ușor stânjenit, dar indică spre o direcție.

– În sufragerie. Mănâncă.

– Mulțumesc. Ne vedem mai târziu.

Îi făcu un semn scurt și plecă.

Isaac rămase pe loc o clipă, ca și cum ar mai fi vrut să spună ceva, apoi se întoarse.

Ce e cu el azi? își spuse Josh în gând, grăbind pasul.

Când urcă la etajul al doilea, privirea îi căzu pe fereastră. În exterior se vedea piscina orientată spre stradă, locul unde Chase aproape îl omorâse într-o zi.

Un fior rece îi străbătu șira spinării la amintirea aceea. Șezlongurile unde Chase stătuse atunci erau acum goale.

Abia atunci își dădu seama că îl căuta pe Chase fără să vrea.

Oare e în camera lui? își spuse, aproape automat.

✤✤✤✤✤✤

Sunetul puternic al respirației unui bărbat sub mine îmi tulbura auzul.

Un sfârc mic ce se afla pe un piept solid se ridica și cobora foarte repede. Bărbatul gemu puternic în timp ce-i frecam sfârcul cu buzele.

Locul în care eram împletiți vibra odată cu emoția trupurilor noastre. Am ejaculat din nou cuprins de o stimulare irezistibilă. Deși deja mă descărcasem de câteva ori în interiorul bărbatului, penisul meu îi ajungea până la buric. Am apucat mâna bărbatului, cu care încerca să se frece și i-am fixat-o pe pat.

– Oh! striga bărbatul în timp ce ochii i se închideau, dar știam că nu era din cauza durerii, după cum o dovedea fața bine îngrijită a bărbatului, care era înroșită; el gâfâia aspru, cu ochii închiși pe jumătate.

M-am uitat la fața bărbatului și am început repede să-mi mișc șoldurile.

Flap, flap, flap

Sunetele violente ale bucăților de carne lovindu-se una de alta răsunară unul după altul, iar fesele solide ale bărbatului se strânseră cu putere, aspirându-mă.

Peretele interior al bărbatului părea să se agațe de penisul meu. Un geamăt aspru îi ieși din gură.

– Uh, ugh, uh, ah.

Gemetele și respirația se împleteau la fel de puternic ca părțile noastre intime. Voiam să pătrund mai adânc. I-am lovit spatele cu nerăbdare. Voiam să-l împing până la capăt și să-l umplu în interior. Nu, voiam să rup toate vasele de sânge ale acestui bărbat cu sperma mea.

De fiecare dată când va respira și va clipi, acest bărbat îmi va simți mirosul. Va fi plin de mine.

Nu mai rezista gemetelor și țipa. Plăcerea se extindea atât de mult, încât mintea mi se tulbura doar din cauza imaginației.

Este al meu în întregime.

Chiar dacă l-aș băga până la capăt, nu ar fi suficient. Când am apăsat cu fermitate și l-am frecat cu putere, carnea de sub părul pubian se întări. Bărbatul era complet înnebunit.

Bărbatul care reușise să-și elibereze vocea răgușită și întreruptă tremura ușor. Stomacul și alte părți ale corpului lui erau deja umede din cauza cantității de spermă pe care o eliberasem. Mă uitam cum își împrăștia sperma peste tot și am împins încă o dată. M-am împins cu toată forța. Apoi, penisul meu, care era introdus complet, se fixă în interiorul bărbatului.

– …ugh.

Geamătul bărbatului se schimbă brusc. Pentru prima dată, durerea îi străbătu chipul, care până acum fusese amețit de plăcere. Mă apucă de umăr și încercă să mă împingă departe.

Dar nu îmi păsa și mi-am împins penisul până la capăt și mai tare.

O să-l bag pe tot.

Strâng din dinți cu o respirație grea.

O să-l bag pe tot în băiatul ăsta, până când va fi complet umplut de mine și va fi al meu.

– Ah, doare, nu-i așa?

Bărbatul țipă, iar din gura lui deschisă se scurgea salivă. Mi-am întins limba și l-am lins, apoi m-am apropiat imediat de buzele lui. Geamătul dureros al bărbatului  dispăru cu totul printre buzele strânse. Între timp, continuam să ejaculez. Am eliberat o cantitate mare, dar nimic nu se scursese încă. Mi-am împins penisul până la capăt și l-am tras pe bărbat spre mine. Mi-am vărsat sperma în interiorul lui ca să rămână însărcinat. Când buzele lui abia s-au despărțit, bărbatul era amețit de feromonii cu care fusese îmbibat. Când i-am sărutat din nou buzele care gâfâiau, mi-am dat seama brusc de ceva.

Mă mai simțisem vreodată atât de plin? În niciun caz. Eram mereu gol, setea mea nu scădea.

Dar acest moment era perfect. Nu, era perfect datorită acestui bărbat. Era al meu. Am îmbrățișat cu putere corpul puternic al bărbatului și am împins iar.

Dacă îl pierd pe acest bărbat, voi fi din nou gol, mi-am șoptit printre respirațiile puternice, mângâindu-i urechea, una dintre puținele părți fără mușchi ale corpului bărbatului, care în rest avea mușchii bine definiți. Cu buzele îi mângâiam urechea în timp ce repetam ca o vrajă:

– Rămâi însărcinat, dă naștere copilului meu.

– Ugh…

Copleșit de durere și plăcere, bărbatul părea să nu reacționeze. I-am frecat urechea cu buzele și am continuat să-i șoptesc.

Când am mușcat-o, inima bărbatului se strânse de durere. L-am îmbrățișat cu putere, imobilizându-l și am continuat să-l mușc fără milă. Sângele care curgea îmi uda gura, și eu eram amețit de feromonii bărbatului. Acum era complet al meu. După ce am lăsat o urmă perfectă de posesie, am adormit, foarte satisfăcut, încă îngropat în adâncul bărbatului. Era perfect.

Până când îmi voi deschide din nou ochii.

✤✤✤✤✤✤

O parte din conștiința lui Chase se trezi la sunetul familiar. Încruntă sprâncenele, întrebându-se dacă soneria se va opri curând, dar aceasta răsună din nou.

– Domnule Miller? Sunteți treaz? Mă auziți? se auzea vocea managerului prin robotul telefonic.

Chase închise ochii pentru o clipă și nu răspunse. Scoase doar un geamăt iritat. Fără să mai aștepte un răspuns, managerul trecu direct la subiect.

– Am făcut rost de romanul original pe care se bazează filmul și îl voi aduce personal în curând. Ai citit tot ce ți-am trimis data trecută? Sunt multe, dar ar fi bine să parcurgi toate cărțile. Vei înțelege mai bine personajele… Mai ales această carte — a fost greu de găsit. Tot ce trebuie să știi despre doctorul Plame se află acolo. Este o serie celebră și ar trebui să o cunoști. Ar fi interesant să abordezi un rol diferit de cele obișnuite, nu? Trebuie să facem o documentare serioasă. Este o serie veche, iar fanii sunt foarte atenți, dar sunt sigur că te vei descurca excelent. Domnul Pittman ți-a recomandat personal rolul… Îți spun asta pentru că data trecută a fost criticat din cauza amânării contractului, nu-i așa? Ai tot amânat întâlnirea sub diverse pretexte, dar știu că vei face o treabă extraordinară. Cred că ar trebui să lăsăm neînțelegerile legate de contract în urmă.

Managerul continua să vorbească, însă Chase abia dacă asculta. Rămase tăcut, respirând încet. Obișnuit cu lipsa lui de reacție, managerul încheie rapid conversația.

– Bine, domnule Miller. Dacă mai ai nevoie de ceva, anunță-mă. Vin după-amiază.

Linia se întrerupse și se lăsă liniștea. Chase clipi lent. Încă simțea o ușoară amețeală, dar suportabilă. Rămase nemișcat câteva clipe, apoi se ridică încet.

– Ah…

Oftă adânc și rămase aplecat în față pentru o clipă. Ce zi o fi azi? Încercă să-și amintească, dar fără succes.

De obicei, după rut, treceau una până la trei zile. În plus, luase și medicamente.

– Ooo… — mai oftă o dată, încruntându-se brusc.

Parcă avusese un vis, dar nu și-l putea aminti.

Mintea îi era goală, ca și cum ar fi rătăcit prin ceață. După ce stătu nemișcat o vreme, își verifică în grabă corpul și patul. Pipăi cearșafurile și le mirosi, iar abia apoi se ridică, își examină corpul și își întinse umerii, ușurat.

– Ah.

Trebuie să mănânc ceva.

Gândul îi apăru abia conturat în mintea obosită. Odată cu relaxarea, îl cuprinse foamea. Se uită la ceas, era deja ora prânzului. Luă telefonul cu o mână și formă numărul anexei cu cealaltă. Sună de aproape zece ori, dar nimeni nu răspunse.

La naiba, de ce nu răspunde nimeni?

Închise telefonul, iritat, și ieși din cameră.

Pe măsură ce înainta pe holul lung, furia începu să crească. De ce mai angajase gărzi de corp? Doar niște idioți care stăteau și se uitau la camerele de supraveghere sau beau bere urmărind meciuri stupide.

Niște gunoaie inutile, risipite prin toată casa.

Ajuns în pragul bucătăriei, Chase scrâșni din dinți. Exact cum se așteptase, personalul stătea degeaba.

Josh ținea o ceașcă de cafea în mână. Sprijinit de perete, Chase îl privi fix în ceafă, cu fruntea încruntată.

✤✤✤✤✤✤

– Ah…oftă Josh și privi spre grădină.

Mâncarea era aproape gata, iar el își măcinase singur boabele de cafea și își turnase o ceașcă fierbinte. Mai era timp până începea tura. Dimineața aceea liniștită nu era deloc rea.

O să-l sun pe Pete, își spuse.

Îl văzuse cu o zi înainte și deja îi era dor de el. Dorind să-i audă vocea, își căută grăbit telefonul.

– Alo.

Vocea rece îl făcu să se întoarcă instinctiv. Când îl văzu pe bărbat sprijinit de perete, tresări. Chase îl fixa cu privirea. Surprins, Josh clipi de câteva ori. Încercă să spună ceva, dar nu-i veni nimic în minte. Gândurile îi erau încă la Pete, iar acum se amestecau cu altele. Se lăsă o tăcere apăsătoare. Chase continua să-l privească fără să spună nimic.

După un timp, Josh reuși să rupă tăcerea:

– Ei bine… pot face ceva pentru tine?

În loc să răspundă, Chase îl studie, membrele lungi, silueta suplă, mușchii bine definiți, fără urmă de grăsime. Fără să-și dea seama, își încruntă sprâncenele.

De ce arată așa un bodyguard?

– …?

Josh înclină ușor capul, așteptând un răspuns. Tăcerea îl irita pe Chase, dar când, în cele din urmă, deschise gura, spuse altceva decât intenționase:

– De ce nu răspunde nimeni la telefon, nenorocitule?

Regretă imediat tonul.

Nu asta voiam să spun.

– Ah… răspunse Josh scurt, ca și cum înțelesese.

Chase nu fu deloc mulțumit de reacție, însă Josh nu părea să observe.

De asta ai venit până aici, își spuse Josh și continuă imediat:

– Probabil nu l-am auzit. Ce ai nevoie?

– Mâncare, răspunse Chase, încă încruntat.

– Ah?  întrebă reflex Josh, regretând imediat.

Un pumn lovi panoul din apropiere. Chase rămase acolo, privind cu ochii injectați de furie.

– Vreau să mănânc. Nu înțelegi engleza? Ai urechile doar de decor?

Josh se încruntă ușor la sarcasm, dar se abținu. Era, până la urmă, doar un angajat.

– Îți pregătesc ceva, răspunse calm și se întoarse spre bucătărie.

Chase rămase nemișcat în spate, continuând să-l privească.

Josh ezită când scoase farfuria pregătită anterior. Dacă o băga la microunde și seta timpul, totul era simplu. Dar fasolea verde din farfurie îl opri. Știa că Chase o detestă. Gândul îl duse imediat la Pete.

De ce seamănă atât de mult la capitolul ăsta?

– …Ce faci?  întrebă Chase, de data asta sincer nedumerit.

Josh nu se întoarse. Deschise frigiderul, scoase câteva ingrediente și îl închise rapid. Când îl privi din nou pe Chase, nu mai părea iritat.

– Pregătesc ceva de mâncare, evident.

Chase ridică suspicios sprâncenele.

– Nu încerci să mă otrăvești, nu?

– Ce?

Josh clipi surprins, dar Chase părea complet serios.

– Dacă voiam să te otrăvesc, aș fi făcut-o deja, răspunse Josh sec.

– Poate acum e momentul potrivit.

Josh zâmbi sincer, în timp ce Chase îl privea cu neîncredere. Apoi își arcui brațul într-un gest teatral și se aplecă ușor.

– Mi-ai oferit ocazia să strălucesc, stăpâne. Preferi otrava în friptură sau pe furculiță? Alege după gust.

În ciuda sarcasmului evident, Josh nu părea deloc deranjat. Altcineva ar fi râs, însă Chase se simțea inexplicabil stânjenit de propria reacție.

Ce e în neregulă cu tipul ăsta?

Josh încă zâmbea ușor și se întoarse din nou la treabă.

Probabil e mai eficient să-i calmez nervii decât să încerc să-l otrăvesc la fiecare masă, își spuse.

De ce naiba nu poate să priceapă o glumă simplă? gândi Chase, iritat.

În timp ce frigea carnea, pregătea sosul și opărea legumele, Chase rămase pe loc, nemișcat. Josh simțea privirea lui apăsătoare din spate, dar o ignoră complet. Era obișnuit. Dacă nu reușea să gătească ținându-l pe Pete în brațe, îl așeza pe un scaun și îi prindea centura. Atunci copilul îl urmărea necontenit cu privirea, plin de dor. Era mult mai greu să ignore privirea propriului copil decât pe cea a unui adult arogant.

Un zâmbet îi apăru involuntar când își aminti de Pete, cu gura întredeschisă și ochii fixați asupra lui.

– Ce e așa amuzant? izbucni Chase brusc.

Josh se opri pentru o clipă. Îl prinsese. Din fericire, exista acea regulă.

– Tu.

Chase deschise gura, scoțând un râs scurt și nervos.

– Mă ignori?

Exact asta părea. Josh își promisese să respecte termenii noului contract, dar nu știa cât va rezista. Dacă îl provoca, tot el avea de pierdut. În plus, nu voia să testeze din nou forța pumnilor lui Chase.

Inspiră adânc și răspunse calm:

– Există o clauză care spune să nu răspund dacă mi se vorbește inutil. Doar respect contractul.

– Cine spune asta? N-are niciun sens! Trebuie să vorbești când e nevoie, idiotule! Ai capul gol?

Chase devenise neobișnuit de vorbăreț, vizibil iritat, dar fără să spună nimic constructiv.

Josh simți cum îi fierbe sângele, dar se abținu. Pentru o clipă, îi trecu prin minte să-l lovească și să accepte consecințele, însă imaginea lui Pete îl opri. Forțat, afișă un zâmbet profesional.

– Îmi pare rău. Voi judeca mai bine data viitoare.

Chase îl privi în tăcere.

– Îmi aminteam doar de o emisiune de comedie văzută recent. Nu era ceva important, adăugă Josh, schimbând rapid subiectul.

– Ce dorești de băut? Apă, apă minerală sau…

– Hei.

– Da? răspunse imediat Josh.

– Ești zgomotos.

Josh tăcu instantaneu și începu să aranjeze masa în liniște.

Chase îl urmărea atent în timp ce așeza farfuria impecabil. Josh ignoră privirea, scoase o sticlă de vin din suportul de pe perete, o deschise, o mirosi ușor și turnă în pahar. Apoi făcu un pas înapoi, zâmbind politicos.

– Poftă bună, domnule Miller.

Chase îl privi câteva clipe fără să spună nimic, apoi, în cele din urmă, se apropie de masă. Tocmai când era pe punctul să se așeze, Josh se opri brusc.

– Oh, nu…

Sub privirea încruntată a lui Chase, se întoarse rapid, revenind cu o tigaie mică. Cu un zâmbet larg, turnă conținutul peste friptură, fasole verde bine gătită.

– …

– Poftă bună, domnule Miller.

Chase fixă farfuria în tăcere. După câteva secunde, își ridică lent privirea spre Josh, care continua să zâmbească senin.

– Am uitat să pun otrava, adăugă Josh liniștit.

Expresia lui Chase deveni tot mai întunecată.

– Poate că după ce o primești, o să-ți dispară și temperamentul, continuă Josh, complet relaxat.

– …

Josh, după ce spusese asta, trase rapid scaunul, un gest pe care îl făcea de obicei la întâlniri.

Are un chip mai frumos și un temperament mai dificil decât oricine cu care am ieșit, își spuse în gând.

Așteptă ca Chase să se așeze, deși inima îi bătea neliniștită, neștiind cum va reacționa.

Chase privi farfuria. Tot ce vedea era o grămadă de fasole, carnea dispăruse complet din peisaj. Deodată se mișcă. Josh se aștepta să arunce farfuria, însă Chase ocoli masa și se apropie de scaunul pregătit pentru el. Părea că se va așeza.

Tocmai când Josh simți o ușoară dezamăgire, Chase îl apucă brusc de braț.

– …?

Surprins, Josh îl privi. Chase îl fix calm, dar acel calm era neliniștitor. Josh înghiți în sec. Știa foarte bine cine era omul din fața lui și cât de periculos putea deveni. Ar fi trebuit să se retragă, dar corpul nu-l asculta. Rămase nemișcat, ca prins într-o capcană.

E o nebunie… poate cineva să arate așa?

– Ah…

Chase oftă ușor.

Pentru o clipă, lui Josh i se păru că aude un ecou vag al unui trecut uitat, o amintire dulce, ca o melodie. Un băiat blond, frumos, crescuse și ajunsese în fața lui. Un vis repetat, o dorință veche. Deși imaginea nu mai era clară, inima îi bătea puternic, ca atunci când era mai tânăr.

Genele lungi ale lui Chase se mișcară lent, iar ochii lui violacei păreau, pentru o clipă, pierduți.

– Tu… șopti Chase, cu o voce neașteptat de blândă.

– Chiar vrei să mori?

Zâmbea, dar mâna care îi strângea încheietura începea să apese tot mai tare. Forța creștea treptat, până când degetele lui Josh tremurară ușor. Totuși, nu-și putea lua ochii de la el.

– Nu…reuși să spună cu greu.

– Atunci? Nu vrei să mori, nu?

Vocea lui Chase deveni mai ascuțită. Furia lui ajunsese la limită. Atmosfera devenise apăsătoare.

Josh încercă să detensioneze situația, glumind:

– Ar fi păcat să mă omori… mai ales în pat.

– …

Privind expresia lui Chase, Josh înțelese imediat că gluma fusese o greșeală.

Se pare că nu mor în pat… ci în bucătărie, îi trecu prin minte.

– Ah…

Chase scrâșni din dinți și își ridică mâna. Josh închise ochii instinctiv, pregătindu-se pentru impact. Dacă ar fi fost doar o palmă, ar fi fost norocos.

Fu tăcere.

După câteva secunde, Josh deschise ochii. Chase îl privea în continuare.

Mâna lui era încă ridicată, dar nu lovise.

Josh clipi, confuz.

Ce e cu el?

Cei doi stăteau foarte aproape, atât de aproape încât își simțeau respirația. Niciunul nu se retrase. Fără să înțeleagă de ce, Josh îl privi direct în ochi. Chase își aplecă încet capul.

Abia când simți respirația lui mai aproape, corpul lui Josh înțepeni complet.

Chase îl mirosea.

Mintea lui Josh se goli. Ar fi trebuit să-l împingă, dar nu se mișcă. Se temea că orice reacție ar putea să-l dea de gol.

Mi-am luat medicamentele? Ieri? N-am mâncat azi…?

Gândurile îi erau neclare.

Nu ar trebui să simtă nimic… de obicei nimeni nu-și dă seama…

– Domnule Miller… reuși Josh să spună, forțându-se.

– Mă scuzați, pot să plec?

Chase se opri, dar nu răspunse. Rămase tăcut, încruntat, de parcă analiza ceva.

După un moment lung, îi dădu drumul.

Josh se retrase imediat, clătinându-se ușor. Când văzu că Chase vrea să spună ceva, îi zâmbi rapid:

– Atunci… o să plec, domnule Miller.

Și plecă grăbit, aproape fugind.

Chase rămase singur, privind în direcția în care dispăruse. Fruntea îi era în continuare încruntată. O amintire vagă îl tulbura.

Își trecu mâna prin păr, iritat.

Probabil doar ți s-a părut… Nu are cum să fie el.