Înainte să mă pierzi- Capitolul 4

Trecuse aproape o săptămână până când se întorsese din nou la echipă. În acest răstimp, Josh își umpluse zilele cu lucruri simple și tihnite: stătuse alături de familie, îi cumpărase fiului său câteva lucruri mărunte, dar pline de însemnătate și se îngrijise de casa mamei sale, locul în care își petrecuse o bună parte din copilărie, acum obosită și măcinată de vreme. Bătuse cu ciocanul ore în șir, îndreptând pereți și acoperișuri, smulsese buruienile din grădină, tăiase copacul bătrân din curte și, din când în când, își găsise răgaz să se joace cu Emma sau să gonească un coiot rătăcit prin apropiere.

Dar, ca orice răgaz și acesta ajunsese la sfârșit.

Ziua plecării se așternu grea peste sufletul lui. Își petrecuse fiecare clipă lângă cei dragi, însă despărțirea de fiul său îi strângea inima într-un nod dureros. Copilul plângea de fiecare dată când Josh pleca la muncă, agățându-se de piciorul lui cu o disperare care îl sfâșia.

– Tati, tati!

Strigătul acela îi răsuna adânc în piept. De data aceasta era mai greu ca oricând. Altădată îl mai putea zări dimineața sau seara, în fugă, între două drumuri. Acum, însă, știa că vor trece mai bine de zece zile până îl va putea ține din nou în brațe. Gândul acesta îi apăsa sufletul tot mai tare.

– Josh, se face târziu. Haide.

Vocea mamei îl readuse la realitate. Nu mai putea amâna. Pete izbucni în plâns și mai tare când bunica îl luă în brațe. Josh nu se întoarse. Păși înainte cu o durere surdă în piept, în timp ce țipetele copilului îl urmăreau ca un ecou. Ajunse la mașină, se așeză în tăcere și câteva lacrimi îi alunecară pe obraji.

Îl durea inima.

✤✤✤✤✤✤

– Da… e cel mai greu lucru din lume, încuviință din cap Mark, abia schițând gestul.

Se întâlniseră într-un restaurant modest, la un mic dejun menit să marcheze noul început profesional. Vorbele însă nu aveau nimic festiv.

– Eu măcar mi-am văzut copiii crescând… acum sunt mari.

Glasul îi era încărcat de o oboseală veche. Fuseseră multe perioade în care lipsise luni întregi de acasă, dar lucrurile se schimbaseră, acum avea un fiu, iar despărțirile nu mai erau simple absențe, ci răni deschise.

Isaac și Henry, încă prinși în libertatea burlăciei, își vedeau de clătite, evitând subtil direcția conversației. Chelnerița se apropie cu un zâmbet mecanic, întrebându-i ce doresc.

– Cafea, mulțumesc, spuse Josh.

Mâncase deja acasă; nu voia decât ceva cald care să-i țină mâinile ocupate.

Femeia îi zâmbi din nou, de data aceasta mai insistent. Când reveni, nu se limită la comandă, scoase din buzunar un tub ieftin de frișcă, îl lăsă pe masă și îi aruncă lui Josh o privire îndrăzneață, aproape provocatoare, înainte de a se retrage. Din când în când, se întorcea să-l mai privească.

– Pune-ți un inel, murmură Henry.

Josh izbucni într-un râs scurt.

Isaac turnă sirop de arțar peste clătite, tăie o bucată generoasă și, fără avertisment, i-o împinse lui Josh în gură.

– Hai să revenim la subiect, interveni Seth.

Privirile se adunară asupra lui Mark. Acesta cercetă încăperea, aproape goală, căci ora micului dejun trecuse de mult, apoi își drese vocea.

– Acum o lună am primit un raport. O avertizare despre „C”. „C” vine de la Chase… dar și de la altceva.

Nu mai era nevoie de explicații suplimentare; sensul plutea deja în aer.

– FBI-ul investighează, continuă el.

– Dar nu au piste clare. Informatorul e necunoscut.

– De ce ar vrea cineva să-i facă rău? întrebă Isaac.

Henry pufni.

– Serios? Lista ar fi nesfârșită. Oricine îl cunoaște ar putea avea un motiv.

Nimeni nu-l contrazise. Tăcerea care urmă fu grea, încărcată. Josh sorbea din cafea fără să spună nimic, iar Isaac rămase impasibil. Erau obișnuiți cu tonul brutal al lui Henry, dar asta nu-l făcea mai ușor de digerat.

– Am aflat apoi că e vorba despre un grup fanatic, reluă Mark.

– Au crescut… au devenit o organizație periculoasă.

Un grup cu idei distorsionate, obsedați de putere și de ceea ce însemna ea.

– Și ce legătură au cu el? întrebă Seth.

Mark ridică din umeri.

– Banii.

Apoi începu să vorbească despre averea lui Chase, despre influență, despre tot ceea ce atrage inevitabil pericolul.

– Știi cât valorează… ceea ce are el?

Isaac ridică sprâncenele, nedumerit.

Mark nu-și desprinse privirea de la Josh.

– Vor ceva ce nu se cumpără ușor. Ceva rar.

Pentru o clipă, chipul lui Pete îi trecu lui Josh prin minte. Se albi la față. Își duse repede ceașca la buze, ascunzându-și reacția.

– Dacă ar pune mâna pe asta, continuă Mark,

– …ar putea schimba totul pentru generații întregi.

Seth încruntă sprâncenele.

– Dar nu e atât de simplu…

– Nu, nu e, îl întrerupse Mark.

– Dar există metode.

Un fior rece străbătu masa.

– Ce se întâmplă dacă e împins dincolo de limită? întrebă el.

– Își pierde controlul, răspunse Seth încet.

Josh interveni, cu glasul scăzut:

– Îl închizi câteva zile… și devine imprevizibil.

Cuvintele căzură grele. Nimeni nu mai vorbi o clipă.

Existau avantaje în ceea ce era el, dar și un preț. Un echilibru fragil, care, odată rupt, transforma totul în haos.

– Dar nu organiza… petreceri? întrebă Seth, încercând să ușureze atmosfera.

Henry clătină din cap.

– Asta a fost demult.

Din nou, se așternu liniștea.

Josh își aminti. Zvonuri, titluri, fotografii. O relație sfârșită fără explicații. Apoi… nimic. Luni de izolare. Nicio apariție, nicio distragere.

Și apoi… acel moment.

Un accident. Sau poate ceva mai mult.

Dacă lucrurile ar fi fost altfel, Pete nu s-ar fi născut niciodată.

Gândul îl izbi cu o forță neașteptată. Păstrase distanța față de Chase după aceea, încercând să-și construiască o viață departe de tot ce însemna el. Și totuși, fără să vrea, aflase mereu câte ceva.

Prea mult.

Acum, însă, nu mai putea evita.

În mai puțin de douăzeci și patru de ore, urma să stea din nou față în față cu el.

Cât de mult se schimbase?

Își aminti imaginea din reclamă, privirea aceea, postura, prezența.

Probabil că încă era la fel.

– Asta e problema cea mai mare, spuse Henry în cele din urmă.

Nu fu nevoie să precizeze mai mult. Pofta de mâncare dispăruse. Tăcerea le ținea loc de concluzie.

✤✤✤✤✤✤

Conacul lui Chase se ridica impunător deasupra unui club de golf, deschizându-se larg către întinderea nesfârșită a mării. De pe terasa la care duceau scări largi de piatră, privirea putea cuprinde plaja și împrejurimile, toate aparținând lui Chase Miller. Nu se zărea nicio altă casă în apropiere, doar vuietul constant al valurilor, ca o respirație adâncă a lumii.

– Bine ați venit… vă așteptam.

Bărbatul care îi întâmpină, liderul echipei de securitate ce se pregătea să plece — le strânse mâinile cu o ușurare greu de ascuns.

– Aveam nevoie de o pauză… dar am fost neliniștit din cauza amânării. Există limite…

Vorbele lui rămăseseră suspendate, dar sensul era limpede. Gamma erau, prin natura lor, cei mai potriviți pentru a păzi un Alpha dominant, aproape imuni la influența feromonilor care îi tulburau pe Beta și chiar și pe alți Alpha. Și totuși, nici ei nu erau complet invulnerabili. În timp, acumularea își cerea tributul, iar retragerea temporară devenea inevitabilă.

– Pentru că mă voi retrage… adăugă el, cu o umbră de jenă pe chip.

Mark înțelese dintr-o privire.

– Nu e ușor să găsești înlocuitori. Gamma sunt puțini.

Bărbatul oftă adânc.

– În cel mai rău caz… ne putem întoarce în șase luni.

Ezită o clipă, apoi continuă:

– Până atunci, ne bazăm pe voi.

Nu era prima dată când echipa lui Josh era chemată în astfel de circumstanțe. Cu ani în urmă, o situație asemănătoare crease o breșă — o absență temporară care degenerase rapid într-o urgență. De data aceasta, însă, incertitudinea părea mai apăsătoare.

– Termenul maxim e totuși șase luni, nu? spuse Mark, precaut.

– Da… nu ar trebui să dureze mai mult… poate.

Acel „poate” rămase în aer, greu ca o promisiune fragilă.

Începură să înainteze prin proprietate, însoțiți de liderul echipei. Fiecare colț, fiecare alee, fiecare punct vulnerabil le era arătat cu minuțiozitate. Nimic nu trebuia lăsat nesupravegheat. Gândurile lor se mișcau deja înaintea pașilor: unde s-ar putea ascunde cineva? ce rută ar alege? cât de repede ar putea interveni?

La un moment dat, privirea lui Josh se întâlni din nou cu cea a femeii văzute mai devreme. Îi salută scurt. Era una dintre persoanele care plecau,  prinsă într-o conversație tensionată cu colegii ei. Toți păreau neliniștiți, grăbiți parcă să părăsească locul înainte de lăsarea serii. Pe chipurile lor se citea o dorință comună: să plece cât mai repede.

În aer plutea un parfum dulce, insistent.

Josh nu părea să-l simtă. În schimb, ceilalți deveneau vizibil agitați. Liderul Gamma își continua drumul cu aceeași detașare imperturbabilă.

– La naiba… murmură Isaac în spate, ștergându-și fruntea.

Tensiunea era palpabilă. Toți erau Alpha, cu excepția lui Mark, un Beta și a lui Josh, un Omega. Și totuși, mirosul acela subtil era suficient de puternic încât să le tulbure echilibrul.

– Josh, ești bine? întrebă Isaac, observând ceva neobișnuit.

– Da… doar puțin neliniștit, răspunse el grăbit.

Dar gândurile îi fugeau în altă parte.

Luase inhibitorii?

Nu-și amintea.

De-a lungul timpului, reușise să-și ascundă natura printre ei. Feromonii săi erau slabi, aproape imperceptibili, iar asta îl protejase, îl făcuse să pară imun, distant, stabil. Chiar și în momentele în care ar fi trebuit să fie vulnerabil, nu simțea aproape nimic.

Aceeași încredere îl trădase odată.

Gândul îi reveni ca o umbră.

Dacă simpla prezență a acelor feromoni îl putea influența… atunci, odată începută munca, o doză obișnuită nu avea să fie suficientă. Nici măcar dublă.

Avea nevoie de mai mult.

Mult mai mult.

Pentru că, dincolo de orice, exista acel marcaj.

Iar dacă era adevărat, dacă legătura aceea încă își făcea simțită prezența, atunci feromonii lui Chase aveau asupra lui o putere pe care nu o mai putea ignora.

Membrii echipei înaintau ușor amețiți, ca și cum aerul însuși le tulbura simțurile. Fostul șef de echipă grăbi pasul și, cu o urmă de grabă în glas, spuse:

– Sunt niște bomboane speciale. Le folosim pentru a diminua efectul feromonilor care se acumulează în corp. Ar fi bine să le consumați în timpul serviciului… aroma lor e atât de puternică încât estompează orice alt miros.

Întinse palma și fiecare luă câte una. Josh nu ezită, își aruncă trei bomboane în gură dintr-o singură mișcare. Învelișul subțire de plastic cedă sub dinți, fără să-l oprească.

– Ah… e iute…

Vocea șefului de echipă sună stânjenită, dar avertismentul venise prea târziu. Vârful nasului lui Josh începu să-l usture, iar ochii i se umplură de lacrimi.

Henry tuși, scoțând un sunet aspru și întoarse capul spre el.

– Ce naiba faci?

Isaac, vizibil neliniștit, interveni imediat:

– Ești bine?

Josh încuviință energic. Gura îi amorțise complet, dar, paradoxal, mintea îi devenise limpede, aproape rece.

Își continuară traseul prin casă, urmând indicațiile precise ale șefului de echipă, când, deodată, vocile din căști îi întrerupseră:

– Domnul Miller va sosi în curând. Toată lumea pe poziții.

Fără ezitare, toți își grăbiră pașii. Noua echipă îi urmă îndeaproape, într-o liniște tensionată.

În sfârșit… urma să-l revadă.

Inima lui Josh începu să bată neregulat, iar respirația îi deveni sacadată. Nu doar ritmul alergării îl tulbura.

Și-l va aminti oare?

Se schimbase? Rămăsese la fel? Ce avea să simtă când îl va privi din nou?

Traversau grădina vastă când, în depărtare, porțile grele de fier se deschiseră cu un geamăt metalic. O limuzină apăru lent, tăind liniștea locului. Josh înghiți în sec.

Mașina se opri brusc.

– Paparazzi… se auzi un murmur printre paznici.

Ușa se deschise.

Coborî un bărbat.

Pentru o clipă, timpul păru să se destrame. Poate pentru că Josh uitase să respire, poate pentru că întreaga lume se adunase în acel moment, dar totul deveni nemișcat.

Părul blond, natural, îi cădea perfect aranjat. Pielea albă îi dădea un aer aproape angelic, o puritate înșelătoare care contrasta violent cu ceva neliniștitor, ascuns în profunzime. Privirea lui, rece, tăioasă, trăda acea natură sălbatică.

Se opri o clipă, cercetând împrejurimile. Pentru o fracțiune de secundă, ochii lui părură să se întâlnească cu ai lui Josh.

O iluzie.

Își trecu mâna prin păr, iar când ridică capul, Josh observă țigara prinsă între buzele roșii. Degetele lungi, perfect îngrijite, o desprinseseră cu un gest elegant, ținând-o lejer între ele.

Era înalt, zvelt. Mișcările îi erau fluide, aproape ireale.

Privirea îi rămase fixată într-un punct. Pleoapele i se îngustară ușor.

– Domnule Miller…

Șeful fostei echipe se apropie în grabă, dar înainte să mai poată spune ceva, un sunet ascuțit sfâșie aerul.

Tensiunea explodă.

Și, în mod neașteptat, Chase zâmbi.

Inima lui Josh izbucni într-un ritm haotic.

O clipă mai târziu, Chase porni înainte. Toți își ținură respirația, captivați. Se mișca cu o grație ireală, de parcă nu atingea pământul.

Apoi, fără grabă, își strecură mâna în buzunarul hainei.

Scoase ceva.

Josh recunoscu primul.

Un Eagle[1].

– Nu, idiotule! strigă Mark.

Vocile izbucniră din toate părțile, dar era prea târziu.

Chase ridică arma. Pentru o clipă, părea că își pierduse mințile.

Un pas. Încă unul. Hotărât. Rapid.

Detonarea răsună ca o lovitură de trăsnet.

Glonțul străpunse aerul și îl lovi pe bărbatul care ținea aparatul foto, fără avertisment, fără șansă de scăpare.

Un descendent al unei linii pure, născut din unirea unui Alpha și a unui Omega dominant. În familia Miller, fiecare purta o poreclă, o reflexie a naturii sale. Primul, „șarpele alb”. Iar al treilea…

Un nou foc de armă sfâșie liniștea.

… „câinele nebun”.

Aparatul foto se zdrobi de pământ. Sângele țâșni, amestecându-se cu fragmentele metalice. Paparazzi-ul căzu, doborât, neputincios.

Dar Chase nu se opri.

Se apropie, cu arma încă îndreptată spre el, rece, precisă.

În acel moment, privind scena, Josh înțelese cu o claritate dureroasă:

Anii trecuseră. Dar Chase Miller nu se schimbase deloc.

Notă

[1] Desert Eagle- pistol semiautomat de calibru mare, acționat de gazele de tragere, proiectat de firma americană Magnum Research