Înainte să mă pierzi- Capitolul 7

În dimineața probelor de costume, toată lumea părea cuprinsă de o neliniște apăsătoare. Fusese nevoie de mult mai mulți agenți de securitate decât de obicei, căci amenințările vorbeau despre răpire sau chiar moarte, iar atmosfera avea ceva ireal.

Josh primi toate acestea cu un surâs amar. Își amintea cât de sigur mânuia un Desert Eagle chiar și cu o singură mână și de lecțiile dure pe care le dăduse paparazzilor, așa că ideea că ar avea nevoie de protecție i se părea aproape ridicolă. Totuși, costul ridicat al acelor măsuri îl făcea să creadă că fie nu voia să-și murdărească mâinile cu „vulgarii”, fie avea nevoie de o distracție pe măsură.

Fiecare își luase arma, ca măsură de precauție. În timp ce și-o pregătea pe a lui, Josh se încruntă brusc, gândindu-se că Chase Miller ar fi fost în stare să doboare destui oameni chiar și cu un simplu cuțit de unt; atunci de ce ar mai fi avut nevoie de un pistol? Își înghiți înjurătura, se ridică și porni să pregătească mașina.

✤✤✤✤✤✤

– Tu ai sugerat măsuri suplimentare de securitate? întrebă Josh, apăsând capota mașinii pe care urma s-o conducă.

Mark oftă scurt și încuviință din cap, spunând că da, însă propunerea fusese respinsă fără milă. Josh observă că nu era o chestiune de cost, iar Mark îi dădu dreptate, adăugând, cu o umbră de resemnare în glas.

– Deoarece era foarte greu să găsim personal, m-am gândit că aș putea folosi un câine de pază. Am crezut că ar fi potrivit, dar nu mi-am imaginat că va fi atât de supărat când va auzi ideea. Când l-am privit, mi-am dat seama că poate omorî oameni cu privirea.

Deși câinii dresați și puternici erau adesea folosiți în astfel de situații, în cazul lui Chase Miller acest lucru era cu desăvârșire imposibil, fiindcă, dintre numeroasele lucruri pe care le detesta, unul era chiar câinele, fapt ce le fusese comunicat încă de la început. Îndrăzneala lui Mark de a face o asemenea sugestie era, fără îndoială, demnă de admirație, chiar dacă rezultatul fusese un eșec limpede.

– Nu știu de ce urăște atât de mult câinii. Câinele este animalul cel mai apropiat de om.

Și Josh își pusese aceeași întrebare, fără a găsi însă vreun răspuns, ajungând în cele din urmă la concluzia că, fiind un om atât de pretențios, Chase Miller adunase în sine o listă lungă de lucruri pe care le respingea fără drept de apel; lăsă însă gândul deoparte și schimbă subiectul.

– Asta a fost tot?

– Da.

Mark dădu din cap, murmurând pentru sine.

– Cum să știi ce-i trece prin cap? Pune întrebări inutile și nu-i pasă de ce e cu adevărat important.

– Pune întrebări inutile? întrebă Josh, iar Mark dădu din cap.

– Când m-am dus să-l salut prima dată, a verificat informațiile despre membrii noștri. Nu știam de ce i-ar păsa de asta.

Josh se gândi din senin:

– O fi din cauza cazierului judiciar sau ceva de genul ăsta? dar răspunsul lui Mark fu total neașteptat.

– Nu avea prea multe de spus, așa că a întrebat dacă membrii echipelor de securitate erau Alpha sau Beta.

– Așa că i-am spus că doar tu și cu mine eram Beta, iar restul erau Alpha. Și după asta, pur și simplu nu a mai fost interesat să afle nimic altceva.

– …Serios? întrebă Josh iritat.

Mark râse de Josh, care se prefăcea că e calm.

– Nu crezi că, după fața ta, ar trebui să fii Alpha? Nici măcar C nu părea convins că ești Beta, a întrebat de două ori dacă ești cu adevărat.

Era o poveste pe care Josh o auzise toată viața, iar de data aceasta îi era aproape recunoscător pentru această neînțelegere, mai ales în situația de față.

– Îmi place să fiu Beta.

– Sigur, ce e rău în asta, având fața ta?

Mark strivi ușor țigara pe care o ținea între buze, în timp ce Josh își încheie inspecția finală fără să mai spună nimic. În clipa în care apăru Chase Miller, cel puțin zece oameni îl înconjurau: pe lângă agenții de securitate, era urmat de secretara personală, responsabilă de programări și comisioane, de agentul său, de un stilist și, uneori, chiar de o asistentă a secretarei.

Convoiul era alcătuit din trei mașini, inclusiv o camionetă, deși numărul oamenilor fusese redus la strictul necesar. Tot lui Josh îi revenea sarcina de a verifica fiecare vehicul în parte, pentru a se asigura că totul era în ordine.

– Am schimbat o roată, pierdea aer. În rest, totul e în regulă.

După raportul lui sobru, Mark clipi ușor, intrigat.

– Până și o mașină de mii de dolari are probleme la roți?

– Până și un actor de sute de milioane are un caracter îndoielnic.

Cuvintele îi scăpară lui Josh fără să se gândească, iar în aceeași clipă simți cum i se încordează spatele. Întorcându-se brusc, îl zări pe Chase ieșind din conac, era prima dată când se vedeau față în față după confruntarea lor, lucru datorat, în mare parte, eforturilor lui Josh de a-l evita. Nu avea niciun chef să mai fie amenințat cu moartea.

Chase purta o ținută care îi accentua aerul dur: un costum fără cravată, sacou lejer, cămașă încheiată la toți nasturii și un ceas făcut la comandă, strălucind familiar la încheietura mâinii. Pe vremuri, Josh fusese atras de acea marcă și chiar căutase unde ar putea să o găsească, dar renunțase rapid, amintindu-și că nu-și permite astfel de cheltuieli, mai ales când un asemenea ceas valora mai mult decât salariul lui.

Cu o expresie impasibilă, Chase coborî treptele de la intrare și se apropie de mașină. Își trecu mâna prin păr, ținând o țigară stinsă între buze, apoi își încruntă ușor sprâncenele, vizibil iritat.

– Abia am reușit să-l conving… De fiecare dată când încerc să-l duc la muncă, e ca și cum aș duce o bătălie…suspină managerul în timp ce termină de vorbit cu unul dintre secretarii săi.

Josh scoase bomboana din buzunarul pantalonilor și și-o băgă în gură. Mark deschise ușa mașinii și Chase se strecură înăuntru. Un ușor miros dulce îi atinse vârful nasului, deși era foarte departe. Josh își învârti disperat limba și topi bomboana. Seth și Henry, care se ocupau de securitatea din apropiere, urmau să călătorească în aceeași mașină. Urcă în mașina din spate și deschise ușa de la scaunul șoferului.

✤✤✤✤✤✤

Biroul designerului responsabil de ținutele sale se afla la aproape două ore de mers cu mașina și, pe măsură ce se apropiau de clădirile înalte din zonă, tensiunea părea să crească.

– Ooo…murmură Isaac, așezat lângă Josh, trăgând adânc aer în piept.

Josh coborî din mașină cu aceeași expresie impasibilă. După ce verifică rapid împrejurimile, deschise ușa principală și Mark ieși primul, privind atent în toate direcțiile înainte de a face un pas în lateral pentru a-i face loc. Înainte ca Chase să apară, un parfum dulce și intens se răspândi în aer, iar Josh simți cum i se strânge pieptul de disconfort, inima bătându-i mai repede în fața mirosului copleșitor. Pentru o clipă, își duse mâna aproape de casca din ureche.

Cu amprenta asta… sunt condamnat pe viață, își spuse el, simțindu-se ridicol, chiar dacă omul acela era, în ochii lui, insuportabil.

Îl urmă apoi pe Chase care coborî din mașină. Bărbatul, cu o eleganță naturală și o prezență aproape perfectă, își întinse corpul înainte de a ieși complet. Pentru o clipă, lui Josh i se păru că privirile lor se întâlniseră, dar nu era sigur dacă fusese real sau doar imaginația lui. Chase trecu pe lângă el fără să se oprească și intră în clădire.

– Oh, serios?

– Chiar el este?

Exclamațiile surprinse se auziră imediat, iar oamenii se adunară rapid în jurul lui Chase, reacția firească a celor care îl recunoscuseră. Acesta se retrase în grabă în interiorul clădirii, însă mulțimea începu să facă fotografii și să aștepte în fața ușii.

E de rău, își spuse Josh.

Mark, ca și cum i-ar fi ghicit gândul, deschise gura:

– Ar trebui să ții situația sub control. Verifică dacă există o ieșire de serviciu sau o ușă din spate, în caz de probleme.

– O să-l caut pe administrator și o să văd dacă există un plan de evacuare pentru clădire, răspunse Josh.

Mark încuviință scurt și porni rapid după Chase, îndeplinindu-și propria sarcină, în timp ce în jurul lor mulțimea continua să se adune tot mai mult.

✤✤✤✤✤✤

Josh obținuse fără dificultate planurile clădirii. Managerul, recunoscându-l datorită confirmării agentului care îl însoțea, îi arătase rapid schițele. După ce le scanase din priviri pe ecran, Josh îl contactase imediat pe Mark.

[Sunt în camera de supraveghere și verific zona. Vii și tu?]

[Bine], răspunsese Mark.

[Aveți o oră de acum înainte. Asigurați-vă că nu există nimic suspect în jur.]

Mark îi dăduse instrucțiuni lui Isaac prin cască, apoi îl întrebă pe Josh:

[Ai înțeles? De jos în sus.]

Josh întrerupsese legătura și îi explică managerului indicațiile lui Mark înainte de a pleca. Totul părea simplu: după verificarea clădirii, urma să își planifice ruta de evacuare pe coridor, locul unde vor parca și cum îl vor scoate pe Chase în siguranță. Apoi avea să se întoarcă în camera de monitorizare și să discute concluziile cu Mark.

Totuși, nu înțelegea de ce era Mark atât de strict pentru o simplă probă de costume. Se încruntă, dar știa deja răspunsul.

Afară, situația era mai riscantă, mulțimea îl vâna pe acel bărbat.

Josh acceptă acest lucru, amintindu-și că Chase Miller era un narcisist. Chiar și el auzise des comentarii despre cât de bine arăta, iar când îl vedea pe Chase, i se părea un lucru obișnuit. Chase nu ar fi iubit pe nimeni în afară de sine toată viața.

Cu acest gând, Josh deschise ușa de evacuare și privi scările. Intră și urcă rapid, câte două-trei trepte odată, verificând fiecare etaj pe rând, apoi revenind la ieșirea de urgență. Repetă același proces câteva etaje la rând.

Când auzi strigătul.

– Josh! ridică instinctiv privirea. Isaac cobora.

– Te-ai uitat peste tot? Eu n-am văzut nimic suspect.

– Ah… da, cam așa ceva.

Era pe punctul de a deschide ușa de ieșire, considerând verificarea încheiată. Isaac observă și el situația și începu să meargă alături de el.

– Am auzit că verifică foarte strict pe oricine intră și iese. Toți străinii de azi și-au confirmat deja identitatea. Restul sunt parte din personal, deci nu prea avem ce verifica, nu?

– Da, probabil, răspunse Josh sec, mestecând bomboana din gură.

Isaac avea un ușor miros de feromoni Alpha, iar aroma nu venea doar din bomboana pe care Josh o ținea în gură, îi oferea o senzație de liniște ciudată. De atunci, singurul miros care îl atrăgea cu adevărat era al acelui bărbat. Problema era că era atât de intens și dulce încât devenea aproape copleșitor.

– M-am săturat de asta…

– …?

Isaac se opri brusc și îl privi fix pe Josh. Apoi întrebă:

– Ce mai face Pete?

– Ce?

– Cum îi merge?

Pentru Josh, cel mai plăcut moment al zilei era să sune înainte de culcare, doar ca să audă vocea lui Pete. Amintirea acelei voci îi aduse automat un zâmbet.

Isaac îl urmă în timp ce continua:

– Vrei să-l vezi?

– Desigur. Dar nu pot face nimic în privința asta.

Josh deschise din nou ușa de urgență, verifică rapid împrejurimile și o închise. În timp ce mergeau mai departe, Isaac întrebă:

– Când se va termina totul… în Canada sau Alaska?

– …

– …Ei bine? De ce?

Abia atunci Isaac mormăi, evitând privirea lui Josh.

– Asta e… când vine mama lui Pete? Vine întreaga familie odată?

Pentru o clipă, Josh își întoarse brusc capul, ca și cum s-ar fi dezechilibrat.

Să inventez o minciună? Cum ar trebui s-o explic? Trebuie să găsesc o scuză? Sau să mă prefac că nu știu nimic?

După câteva secunde de ezitare, răspunse pe un ton calm, detașat:

– Așa am spus atunci, dar mai durează până ajung.

– …Da, murmură Isaac, vag.

Îl îngrijora faptul că echipa urma să se destrame? Josh îi dădu ușor câteva bătăi pe spate.

– Viitorul e incert. Nu-ți mai face griji pentru asta.

În momentul în care deschise ușa scării de urgență, din căști se auzi brusc o voce.

[Unde sunteți? Mai e mult până ajungeți?] Era Mark.

Josh își atinse căștile fixate pe ureche și răspunse, verificând situația din jur:

[Am terminat aproape toată verificarea. Pot să urc la studio după asta?]

[Isaac?]

Isaac răspunse imediat la întrebarea lui Mark:

[Sunt chiar lângă el.]

[…Ești cu el? În fine, s-a terminat. Totul e în regulă?]

[Da, nimic neobișnuit.] Josh confirmă și el, aruncând o privire spre Isaac. După ce auzi răspunsurile lor, Mark continuă:

[Vorbesc din camera de securitate. Monitorizez CCTV-ul interior și exterior al clădirii.]

Cei doi se priviră, ușor surprinși.

[S-a întâmplat ceva?] întrebă Josh.

În timp ce îl urma pe Josh, care pornise primul, Isaac murmură mai mult pentru sine decât pentru ceilalți. Josh încuviință ușor.

– Nu am un presentiment bun.

✤✤✤✤✤✤

Când deschiseră ușa, Mark era deja în camera de monitorizare, cu privirea fixată pe ecrane și o expresie tensionată. Josh traversă încăperea și îl privi direct.

– Ce s-a întâmplat?

Fără să răspundă imediat, Mark întrebă:

– Cum e cablul de cupru? Totul e în regulă?

– Da. Nu am văzut nimic suspect sau persoane neautorizate… totul pare în regulă.

Josh făcu un pas ca să-și explice traseul verificat, dar Mark ridică mâna și își frecă obosit fruntea.

– Am auzit că aproape ați terminat… dar afară e haos. Fanii s-au adunat și provoacă probleme. Agentul mi-a spus că au fost deja răniți și că o persoană a fost dusă cu ambulanța. Cred că trebuie să găsim o soluție.

– Nu putem ieși? întrebă Isaac, cu voce încordată.

Mark rămase tăcut. Pe unul dintre monitoare, imaginea din exteriorul clădirii era clară, mulțimea era mult mai mare decât se așteptaseră. Josh simți cum i se strânge stomacul.

– …Nu se compară cu Times Square de Anul Nou.

La auzul remarcii lui Josh, Mark scoase un oftat apăsat.

– Asta a fost acum câțiva ani. Acum sunt chiar mai mulți.

În încăpere se lăsă o tăcere grea.

Isaac întrebă rapid:

– Există vreo strategie a echipei de securitate? Dacă lucrurile continuă așa, situația se poate agrava serios dacă cineva mai este rănit.

Mark dădu din cap și răspunse cu gravitate:

– Mai întâi o să chem poliția și… cred că va trebui să ne concentrăm doar pe două zone, pentru că echipa de securitate ne sprijină deja.

– Cred că ieșirea de urgență din vest va fi blocată, interveni unul dintre angajați, privind fix monitorul în același timp cu Seth.

– Ce e asta? Parcă sunt zombi… murmură alt angajat, epuizat. Pe ecran, mulțimea se agăța de clădire într-un mod haotic, ca într-o scenă dintr-un film apocaliptic.

– Nu poliția… n-ar trebui să chemăm trupele speciale? întrebă Isaac, privind aglomerația de oameni care strigau și încercau să pătrundă în clădire.

Deși jumătate păreau să glumească, cealaltă jumătate era perfect serioasă.

Între timp, agenții de pază încercau din nou să blocheze intrarea principală. Din spate se cobora bariera metalică grea, însă mulțimea deja înconjurase complet clădirea.

– Oricum, haideți să găsim o soluție. În ritmul ăsta nici măcar nu putem interveni eficient, spuse Mark, cu o voce tensionată, plină de frustrare, apoi își mută privirea spre Josh.

– Rămâi în spatele meu. Mai analizez situația de aici puțin.

– Bine.

După ce răspunse, Josh ieși grăbit din clădire, în timp ce strigătele mulțimii se auzeau din ce în ce mai puternic.