Înainte să mă pierzi- Vol 2- Capitolul 14

– Ah… suspină Josh, adânc, lăsând oboseala să i se strecoare în glas.

Țipetele petrecerii nu conteneau, revărsându-se peste grădină ca un ecou fără sfârșit. Își aruncă o privire asupra ceasului — trecuseră doar câteva ore de la sosire. Prea puțin. Totul depindea de Chase; nimic nu avea să se încheie până când el nu decidea să plece.

Încă un suspin i se desprinse din piept.

Grădina era absurd de vastă, întinzându-se parcă la nesfârșit, suficient cât să-i smulgă o înjurătură. Îi veni în minte domeniul lui Chase, pe care îl cutreiera zilnic, dar nici acela nu se compara cu acest loc.

De ce nu-ți faci direct casă într-un parc național? mormăi în sinea lui.

Pornind pe poteca deja întipărită în memorie, continua patrularea. Deocamdată, nimic ieșit din comun. Când zări un grup de bodyguarzi schimbând câteva vorbe, vocea lui Henry îi răsună în cască:

– Nimic suspect?

– Încă nu, răspunse scurt Josh, înainte de a întrerupe legătura.

Petrecerea părea să decurgă fără incidente. După ce încheie un tur complet, îi trecu prin minte să comande ceva de mâncare — ceva simplu. Henry și Isaac ar putea să mănânce, în timp ce el și Mark ar rămâne cu ochii pe Chase.

În clipa aceea, privirea îi fu atrasă de o siluetă ghemuită sub un copac.

Reflexul îi împinse mâna spre armă, dar se opri la timp. Încordat, analiză situația. După câteva clipe, tensiunea i se risipi — omul nu părea să reprezinte vreo amenințare.

Sprijinit de trunchi, bărbatul respira greu, de parcă fiecare suflu îi era o povară. Nu părea conștient de prezența lui Josh.

E bolnav?

Fără să-și dea seama, Josh se apropie, deși fiecare pas îi amplifica neliniștea. Postura celuilalt — umeri căzuți, trup aplecat — sugera că ceva nu era în regulă.

Ar trebui să chem o ambulanță…

Gândurile îi alergau haotic. Invitat? Angajat? Se opri la câțiva pași de el. Bărbatul nu reacționa.

Josh întinse mâna, ezitând doar o fracțiune de secundă.

– Hei… ești bine?

Brusc, mâna îi fu prinsă.

Surpriza îl străbătu, dar mai tulburător fu momentul în care celălalt își deschise ochii și îl privi. În acea clipă suspendată între conștiență și vis, Josh își ținu respirația.

Omega?

Încercă să-i simtă mirosul, dar nu percepu nimic. Poate inhibitori. Sau poate… ca el, aproape fără miros.

Dar nu conta.

Privirea aceea — intensă, copleșitoare — era suficientă. Chiar și fără feromoni, puțini ar fi putut rezista. Dacă ar fi fost genul… gândul îi trecu fulgerător prin minte… l-ar fi tras fără ezitare într-un colț întunecat.

Își reprimă impulsul.

– Nu pari în regulă. Vrei să sun la 911?

Tonul îi rămase calm. De regulă nu se amesteca în treburile altora, dar asta era altceva. Nu-l putea lăsa acolo.

– …Nu… sunt bine…

Vocea slabă îi confirmă identitatea. Un bărbat.

Un amestec straniu de ușurare și jenă îl cuprinse pe Josh. Tuși ușor, încercând să-și recapete calmul, apoi îl ajută să se ridice și îi întinse o sticlă cu apă.

Bărbatul bău cu sete, iar culoarea începu să-i revină încet în obraji. Murmură un „mulțumesc”, abia auzit.

Dar nu era suficient.

Arăta ca o creatură epuizată — ca un cerb care, obosit de fugă, își oferă gâtul vânătorului.

Imaginea îi aduse în minte chipul Emmei… și un fior neliniștitor.

Bine că sora mea nu e aici, își spuse.

După câteva schimburi de replici, bărbatul părea să-și revină. Josh îi propuse să-l ducă înăuntru, într-un loc sigur.

Era pe punctul de a face asta când o voce rece îi tăie intenția:

– Ce faci aici?

Josh se întoarse.

În fața lui stătea un bărbat înalt, cu ochi violet, privindu-i fix.

Keith Knight Pittman.

Bărbatul de lângă Josh tresări ușor.

– Domnule Pittman…

Privirile lui Josh alunecară între cei doi. Întrebările i se îngrămădeau în minte. Cine era acest om pentru Pittman?

– Mulțumesc pentru ajutor… probabil ești ocupat… spuse bărbatul, sugerând clar că Josh ar trebui să plece.

Mesajul fu înțeles.

– Da… atunci… ai grijă de tine…

Josh ezită o clipă, apoi celălalt zâmbi slab.

– Seo Yeonwoo.

– Joshua. Dar toți îmi spun Josh. Încântat de cunoștință, Yeonwoo.

Schimbară un salut scurt. Pittman îi ignoră complet.

Atmosfera dintre ei era tensionată, dar nu-l privea.

Cu gândul la colegii lui — și la foamea lor — Josh se pregătea să plece, întrebându-se dacă să caute bucătăria sau dacă Henry deja făcea scandal.

Se opri brusc.

– …Ah.

La câțiva pași distanță, cineva fuma liniștit.

Chase.