Întâlnire cu Şarpele Demon – Capitolul 2

Întâlnire cu Șarpele Demon/Encounter with a snake

☆═━┈┈━═☆

Capitolul 2 – Revenirea

După ce aruncă o ultimă privire asupra acestei lumi, mintea lui Shen Qingxuan se relaxă, iar vederea i se întunecă instantaneu, ca și cum cineva i-ar fi acoperit complet ochii cu o pânză neagră, fără a lăsa nici măcar o urmă de lumină. În acelaşi timp, fluxul fierbinte pe care îl reprimase cu disperare în pieptul său ţâşni, umplându-i gura de lichid cald cu duhoare înțepătoare şi sângeroasă.

Conştient de faptul că era propriul său sânge, Shen Qingxuan găsi gustul grețos și oribil, gândindu-se cât de murdar devenise corpul său. Nu observă, însă, că ceea ce scuipase nu era de fapt sângele lui obişnuit, ci o aglomerare de materie întunecată nuanțată cu roşu. Mirosul respingător emanat de acele toxine corozive, amestecat cu mirosul greu al sângelui, îl făcea cu atât mai dezgustător.

Mirosul urât, de acru, umplu încăperea mică, făcându-l chiar şi pe stăpânul Shen, care era alături de el, să-şi simtă stomacul zbătându-se de greață.

Intendentul deschise rapid ferestrele și ușile, îndemnându-i pe servitori să facă curat în cameră şi să-l şteargă pe tânărul stăpân, în timp ce el ieşea în linişte afară pentru a-l chema pe bătrânul slujitor al moşiei, care se ocupa cu tristețe de aranjarea chestiunilor funerare.

Deşi Shen Qingxuan, aflat în stare de leşin, încă mai avea o respirație ușoară, orice bătrân experimentat ştia că acest obstacol era unul pe care tânărul stăpân nu va mai avea cum să-l depăşească.

Cât încă mai avea o ultimă suflare şi corpul îi era cald, ei aduseseră haine curate în care să îl schimbe, îl aranjaseră şi îl pregătiseră pentru a-l trimite pe lumea cealaltă într-un mod curat şi îngrijit.

Curtea, odinioară plină de viaţă, căzuse în această dimineață cețoasă într-un fel de linişte ciudată, după o zi și o noapte plină de agitație.

Steaguri albe de doliu, lenjerie groasă, bani de hârtie şi sicriul – tot ce era necesar pentru înmormântare fusese transportat în linişte de la poarta din spate a gospodăriei în curte, în lumina slabă a zorilor.

În timpul acesta, Shen Qingxuan plutea din când în când într-un întuneric fără sfârşit, doar pentru a-și recăpăta claritatea intermitent. Deşi nu se putea mişca, auzea destul de clar conversaţiile în şoaptă şi paşii de afară.

Habar nu avea ce îl aştepta şi, în scurtele sale momente de luciditate, se întreba dacă legendarii Cap de Bou şi Chip de Cal[1] ar putea veni cu frânghiile lor secerătoare de suflete pentru a-l duce în călătoria sa finală. Dar conştiinţa lui era trecătoare şi înainte de a putea să se oprească asupra acestor gânduri, alunecă înapoi în întuneric.

În această stare de confuzie, cine știe cât timp petrecuse – poate o perioadă lungă sau poate doar o clipă, Shen Qingxuan observă vag că lumea de după perdelele patului intrase brusc într-o tăcere totală.

Era ca şi cum lumea s-ar fi cufundat într-o noapte eternă, fără niciun sunet de activitate umană. Până şi vântul dispăruse fără urmă.

Inima i se umplu de nelinişte, dar nu mai avu puterea să deschidă ochii şi să vadă ce se întâmplă.

Shen Qingxuan zăcea acolo, încercând cu nerăbdare să-şi adune gândurile împrăştiate, străduindu-se să asculte orice sunet.

Dar nu era nimic – niciun sunet, nicio respirație.

Deşi Shen Qingxuan nu putea deschide ochii pentru a vedea, mintea lui era limpede. Într-un astfel de moment, tatăl său nu l-ar fi lăsat niciodată singur, ar fi trebuit să fie mai mulți servitori în cameră, care să-l îngrijească. Cu toate acestea, nu putea auzi absolut nimic și nu simțea nicio prezență a vieții prin apropiere.

Era ca și cum întreaga lume vastă s-ar fi redus doar la el, zăcând aici singur, agăţat de un fir de viață.

Pe măsură ce era mistuit de îndoiala crescândă, o altă gură de sânge i se scurse de pe buze, alunecându-i pe obraz şi preligându-i-se spre dosul urechii, cald la început, dar apoi răcindu-se treptat în aerul rece, ca și cum un şarpe minuscul i se strecura pe gât. Nimeni nu îl ştersese și nici nu auzise vreun strigăt speriat din partea vreunei slujnice – era ca și cum întreaga lume ar fi amuțit.

Sentimentul neliniştitor de a nu avea pe ce să se bazeze îl făcu pe Shen Qingxuan profund îngrijorat şi, ca oricine altcineva, îşi ținu respirația deja slabă, de parcă s-ar fi aşteptat la ceva.

Se simţea ca şi cum era într-un vis atunci când Shen Qingxuan auzi dintr-odată niște paşi slabi. Erau atât de subtili, aproape ireali, încât era greu de spus dacă erau dintr-un vis sau din realitate. Chiar se întrebă dacă mult aşteptatul Cap de Bou şi Chip de Cal veniseră în sfârşit pentru a-i lua sufletul și a-l duce pe drumul spre lumea de dincolo.

Dar ceea ce nu ştia era că singurul motiv pentru care îi mai rămăsese suflare era pentru că silueta neagră din colț făcuse o vrajă.

În această amețeală, Shen Qingxuan simţi clar ceva rece căzându-i pe frunte. Era ceva moale, dar ferm, larg si rece, acoperindu-i toată fruntea.

Shen Qingxuan găsi forma acestui obiect ca fiind foarte familiară, dar pentru moment, nu putu realiza ce era. Tocmai când se străduia să-şi dea seama de asta, auzi o voce lângă urechea sa:

– Destinul tău este destul de puternic; eşti destinat unei vieți bogate.

În starea lui confuză, Shen Qingxuan credea că această persoană avea o voce profundă şi plăcută. Dar apoi îşi dădu seama deodată că obiectul rece de pe fruntea sa era de fapt o mână.

Cum putea fi atât de rece? Era atât de rece încât aproape că nu o recunoscu. Înainte de a putea gândi bine, Shen Qingxuan se întrebă despre al cui destin vorbea acea persoană.

– Al tău, răspunse rapid vocea, de parcă i-ar fi citit gândurile.

Gândurile lui Shen Qingxuan se opriră pentru o clipă, după care porniră din nou, gândindu-se că această persoană vorbea prostii.

Dacă destinul său ar fi fost cu adevărat puternic, cum ar fi putut ajunge el în această stare?

– Destinul tău fiind prea prosper, atrage doar oameni josnici, spuse persoana cu nonșalanță.

Auzind asta, Shen Qingxuan părea să fi atins un subiect sensibil şi nu mai argumentă, preferând să tacă.

Persoana de lângă el făcu şi ea o pauză, examinând faţa lui Shen Qingxuan înainte de a continua:

– Shen Qingxuan, ce zici să-ți cruț viața astăzi?

Deşi viața lui Shen Qingxuan atârna de un fir de ață, mintea lui încă mai avea loc de claritate şi era perfect conştient de ciudățenia înfăţişării acestei persoane, care nu părea a fi dintr-un vis. Inima lui era deja plină de anxietate, speculând nenumărate posibilități, dar nu se aşteptase niciodată ca persoana să spună aşa ceva.

Rămase din nou uimit. Instinctiv, îşi spuse el în sinea sa, starea lui nu mai putea fi salvată demult – doar un zeu l-ar mai putea salva acum.

Era posibil… ca această persoană să fie o zeitate?

Gândul nu era nerezonabil, dar i se păru oarecum absurd.

– Sunt un demon, răspunse din nou vocea profundă şi plăcută.

De data aceasta, Shen Qingxuan îşi dădu seama că persoana nu vorbea lângă urechea lui, ci mai degrabă direct în mintea sa.

Deşi Shen Qingxuan se resemnase deja cu soarta sa, el nu se putu abține să nu fie surprins. Cu toate acestea, şocul nu fu copleşitor şi îl întrebă instinctiv.

– Un demon? Ce fel de demon?

– Şarpele care te-a muşcat astăzi am fost eu.

Tonul persoanei era extrem de calm, ca și cum o astfel de revelație nu ar fi fost nimic ieşit din comun. Ca un şarpe, care se cultivase într-un demon, mușcând o persoană – era ceva ce el recunoscu fără nicio grijă, cu o atitudine foarte detaşată.

Franchețea lui îl lăsă pe Shen Qingxuan fără să ştie cum să răspundă. Dacă ar fi putut să se mişte în acest moment, probabil şi-ar fi încruntat sprâncenele.

După o vreme, Shen Qingxuan își aminti cuvintele de mai devreme şi îşi dădu seama că acest şarpe într-adevăr i-ar putea salva viaţa.

Dar nu se putu abţine să nu se gândească că era un şarpe demon. Nu era de mirare că mâna lui era atât de rece.

_______________________________________

Note de subsol ale autorului

Există câteva elemente culturale şi narative în acest capitol care ar putea beneficia de o explicație suplimentară –

1. Cap de bou şi Chip de cal(牛头马面) – În mitologia chineză, Cap de bou şi Chip de cal sunt paznicii lumii întunecate, adesea descrise ca fiind primele ființe pe care un suflet le întâlneşte după moarte. Cei doi sunt responsabili pentru escortarea sufletelor în lumea de dincolo, unde se vor confrunta cu judecata de apoi. Referirea lui Shen Qingxuan la ei reflectă conştientizarea lui că este în pragul morţii şi se aşteaptă să întâlnească aceste figuri mitologice în curând.
2. Destin şi soartă (命格) – Conceptul de 命格 (minggé) în cultura chineză se referă la destinul sau soarta unei persoane, care adesea se consideră a fi predeterminate şi influentate de fortele cosmice. Comentariul demonului despre destinul lui Shen Qingxuan fiind 旺 (wàng, adică prosper sau puternic) sugerează cả Shen Qingxuan s-a născut cu o soartă norocoasă, care în mod paradoxal a dus la invidie şi răutate din partea altora. Aceasta reflectă o temă comună în literatura chineză, unde cei cu avere mare sau destin atrag adesea necazuri sau invidie.
3. Bancnote de hârtie şi ritualuri funerare – Menționarea 纸钱 (zhīqián, bancnote de hartie) și a altor obiecte funerare precum 白幡麻布” (báifān mábů, steaguri albe de doliu şi lenjerie groasă) reflectă practicile funerare tradiționale chineze. Bancnotele de hârtie sunt arse în timpul înmormântărilor ca ofrandă către decedat, menită să le ofere bani în viața de apoi. Albul este culoarea doliu în cultura chineză, spre deosebire de tradiția occidentală a negrului, iar pregătirile acestor articole indică faptul că familia lui Shen Qingxuan se aștepta la moartea iminentă a acestuia.

[1] În mitologia chineză, Cap de bou şi Chip de cal sunt paznicii lumii întunecate, adesea descrise ca fiind primele ființe pe care un suflet le întâlneşte după moarte.