Iubesc să te urăsc – Capitolul 1

Pofta carnală

Îi auzeam țipetele de plăcere ale blondei pe care o țineam strâns lipită de peretele acela murdar. Intram în ea ca un maniac, dar gândul meu era în altă parte: să nu fiu prins iar de Lady. Pentru că, de data asta, cu siguranță m-ar fi dat afară.

Blonda începe să strige că urmează să își dea drumul și îi pun imediat mâna peste gură.

Mă afund și mai adânc în ea și, câteva clipe mai târziu, mă eliberez și eu.

Mă retrag rapid, îmi scot prezervativul și încep să mă îmbrac.

Ea alunecă încet pe lângă perete. O privesc scurt. Era focoasă și, de fiecare dată când mă atingea, reușea să mă facă să îmi pierd mințile.

Candy avea să mă facă să îmi pierd slujba, și așa prost plătită.

Mă așez pe lăzile goale de bere și îmi aprind o țigară, privind-o printre gene cum își aranjează rochia înapoi pe ea.

– Dă-mi și mie una, spune cu vocea ei de pisică.

Îi întind pachetul. Când își pune țigara între buzele roșii, îmi apropii mâna cu bricheta și i-o aprind.

– De ce nu mă lași niciodată să te sărut, Jad? mă întreabă ea, clătinându-se ușor pe picioare.

– Eu nu mă sărut cu nimeni, Candy. Ar trebui să știi asta după atâta timp de când ne-o tragem.

O văd cum pufnește iritată.

Dar eu nu sunt genul care să ofere prea multe explicații. Pentru mine, ea nu este nimic mai mult decât o plăcere de moment.

Mă ridic, arunc chiștocul pe jos și mă îndrept spre ușa din spate a barului. Intru fără să o mai privesc.

Mă întorc în spatele barului și mă strecor pe sub tejghea. Jacob mă privește pe sub gene și își arată rânjetul spre mine. Nu îl bag în seamă.

Mă îndrept spre grupul de femei care așteptau la bar.

Era vineri și, ca de obicei, barul era plin de adolescenți plini de hormoni, în căutare de plăcere.

Lucram în barul acesta de aproape cinci ani.

Lady, patroana mea, era o tipă trecută de cincizeci de ani care încă se mai credea o domnișoară tinerică. Modul în care se îmbrăca uneori era chiar ridicol pe corpul ei grăsuț, iar machiajul excesiv o făcea să pară aproape un travestit.

Nu aveam nimic cu oamenii de genul acesta, dar de multe ori îmi venea să îi spun cât de ridicol arată așa îmbrăcată.

Totuși, de fiecare dată mă trezeam complimentând-o.

Minciuna era a doua natură a mea.

Crescusem fără părinți. Habar nu aveam dacă sunt în viață sau dacă muriseră. Nici măcar nu le știam numele.

Tot ce știam era că fusesem lăsat la o casă de măicuțe, într-o cutie de carton pe care scria Jaden. Fără nume de familie. Fără absolut nimic altceva.

Măicuțele m-au ținut acolo o perioadă, apoi cei de la asistența socială m-au băgat în sistem și am început să umblu din casă în casă.

Nu eram un copil prea sociabil.

Prima familie care m-a luat în grijă m-a trimis înapoi după patru ani, pentru că urma să aibă propriul copil.

Apoi a urmat o familie cu încă cinci copii mai mari decât mine, care nu făceau altceva decât să râdă de mine.

Atunci am învățat cât de ușor este să minți și să manipulezi.

Dar nici asta nu a ținut prea mult.

După ce l-am făcut pe unul dintre băieții acelei familii să sară de pe acoperiș și să își rupă mâna, m-au trimis înapoi.

Am trecut prin tot felul de case și am întâlnit tot felul de oameni.

Unii mai blânzi.

Alții destul de violenți.

Îmi amintesc însă de o singură persoană în mod special.

Un bărbat care m-a luat la el când aveam zece sau unsprezece ani.

Nu vorbea prea mult cu mine, dar a fost singurul care m-a învățat să citesc.

Nu îmi amintesc prea multe din perioada aceea, dar știu că acolo mă simțisem, cumva, în siguranță.

Uneori stătea ore întregi pe scaunul din bibliotecă și mă punea să îi citesc cu voce tare.

Apoi, într-o seară, m-am trezit târât din pat și dus înapoi într-un alt orfelinat.

Nu am înțeles niciodată de ce făcuse asta.

Pentru că acolo nu făcusem decât să îl ascult, iar după ce m-a trimis înapoi viața mea devenise și mai rea.

După ce am împlinit vârsta de optsprezece ani, cei de la orfelinat practic m-au aruncat în stradă.

Și atunci Lady m-a găsit.

Mi-a dat o cămăruță în spatele barului și m-a pus la treabă.

M-a învățat să prepar băuturi ca un adevărat maestru și să îmi folosesc aspectul pentru a atrage mulțimea.

Și cum să îmi folosesc corpul.

„Ești un băiat frumos, Jaden. Ochii tăi verzi vor atrage privirile femeilor. Trebuie să îți lucrezi statura, iar eu te voi învăța cum să le vorbești.”

Într-adevăr, mă învățase foarte multe.

Ea fusese chiar prima femeie cu care mă culcasem.

Tot ea fusese cea care îmi spusese mereu că sărutul înseamnă mai mult și că ar trebui să mă limitez doar la sex fără atașament.

Exact asta făcusem până în momentul de față.

Nu știam ce înseamnă să fi sărutat.

Și, tocmai pentru că nu știam, nici nu îmi doream să aflu.

Mă simțeam bine cu viața pe care o aveam.

Nu aveam grija zilei de mâine și nu duceam lipsa lucrurilor pe care, de fapt, nu le avusesem niciodată.

Când trăiești pentru lucruri materiale nu mai simți viața în toată splendoarea ei.

Eu trăiam doar ca să trăiesc.

La maximum.

Cu tot ce era în jurul meu.

Mă bucurau inclusiv ploaia și noroiul.

În fiecare seară când intram de tură, femeile mă plăteau pentru a le satisface plăcerile.

Unele erau măritate și voiau să scape de stresul cotidian.

Altele pur și simplu iubeau să se destrăbăleze.

Cine eram eu să le judec?

La naiba… adoram să le văd așa doritoare.

Iubeam viața asta fără atașament, fără a da sau a cere explicații.

Observ două brunete într-un colț al barului și mă îndrept spre ele.

– Bună seara, doamnelor. Cu ce vă pot servi?

Când mă văd, încep să chicotească.

Rânjesc în sinea mea, amuzat de cât de ușor puteam să le ademenesc doar cu o singură privire.

Da, recunosc.

Arătam bine.

Și nu eram genul care să se prefacă că nu vede asta.

Eram înalt, cu un corp lucrat pentru că îmi plăcea să arăt bine. Tenul ușor bronzat. Părul nici drept, nici creț, mai mereu dezordonat, ajungând aproape până la colțul gurii.

Buze pline, în formă de inimă.

Și ochi mari, rotunzi și verzi.

Da.

Eram frumos.

Știam ce atuuri am.

Și le foloseam.

– Două tequila, îmi spune una dintre ele.

O privesc mai atent.

Îmi pare cunoscută.

– Ne-am mai întâlnit până acum?

Își ridică sprânceana perfect pensată și se apleacă ușor peste bar, ca și cum ar vrea să îmi spună un secret.

– Crede-mă că ți-ai aminti de mine… dar nu, nu ne cunoaștem.

Se retrage, ia paharele de pe bar și îmi face cu ochiul.

Apoi o apucă de mână pe cea de lângă ea și o trage spre ringul de dans.

Interesant, îmi spun în gând.

Și mă întorc spre ceilalți clienți.

***

Pun paharele pe uscător în timp ce Jacob și Jess făceau curățenie în bar. Soarele răsărise deja, iar eu simțeam că picioarele îmi cedează de oboseală. Era deja a cincea seară în care lucrasem non-stop.

– Jacob… când se întoarce H? Dacă mai trebuie să fac încă o tură cred că voi ajunge la spital.

Jacob mă privește ciudat, apoi aruncă o privire scurtă spre Jess.

– H nu mai vine, spune el, de parcă toată lumea știa asta și ar fi trebuit să știu și eu.

– Futu-i… scuip nervos. Lady știe asta?

Dar nici nu mai aștept răspunsul lor. Normal că știe, nu?

– A pus deja anunț să îi caute un înlocuitor, spune Jess.

O privesc urât.

Jess era sora mai mică a lui Jacob și venea mereu să ne ajute la curățenia de dimineață. Era în ultimul an de liceu și, personal, o plăceam foarte mult. Era un copil care învăța bine și, în plus, ne ajuta și pe noi uneori în serile de weekend.

În bar lucram eu cu Jacob, dar pe sală mai aveam încă doi băieți, așa că uneori puteam face schimb de ture ca să ne mai odihnim. Singurul care lucra seară de seară era Jacob. Neavând părinți, el își întreținea și sora, iar eu știam cât de mult o iubește și cât de mult își dorea să îi ofere tot ce avea mai bun.

– Drace, Jess… dacă mai trebuie să fac încă o tură simt că pic de oboseală.

– Nu va trebui.

Vocea lui Lady răsună dinspre intrare.

Intră în bar și îmi zâmbește ușor, în timp ce începe să numere banii din casa de marcat. Mă apropii de ea.

– Lady, ai găsit pe cineva?

– Da. Va începe în tura de diseară, așa că ești liber până mâine seară să te odihnești, Jaden.

– Ah… ți-am spus de atâtea ori că nu îmi place când îmi spui așa. Jad, Lady. Jad.

Ea începe să râdă și îmi face semn din mână să dispar de lângă ea.

Îmi dau ochii peste cap și ies din bar, îndreptându-mă spre cămăruța mea. Tot ce voiam era să pun capul pe pernă și să dorm.

Ciocănitul persistent din ușă mă face să deschid ochii nervos.

Mă ridic bombănind și mă îndrept spre ușă să văd cine dracu nu mă lasă să dorm.

Deschid ușa brusc.

În fața mea apare zâmbetul larg și inconfundabil al lui Lady.

– Îmi poți spune ce dracu vrei la ora asta? izbucnesc eu.

Dar ea trece pe lângă mine de parcă nici nu aș fi acolo.

Gol pușcă.

Pentru că, da… așa îmi plăcea să dorm.

În urma ei intră un tip înalt care abia dacă mă privește.

Ce dracu?

Eram invizibil?

– Uite aici sacul de dormit. Îl poți pune acolo, în colț. Jaden este puțin mai ciudat când vine vorba de lucrurile lui, așa că încearcă să nu i le atingi.

Lady îi vorbea străinului de parcă eu nici măcar nu eram în cameră.

Simțeam cum începe să îmi crească nervozitatea.

– În primul rând este Jad. În al doilea rând, cine dracu mai este și ăsta și ce caută în camera mea?

– Jaden, pune-ți ceva pe tine. Nimeni nu vrea să îți vadă penisul, spune ea calm.

Trântesc ușa pe care încă o țineam deschisă ca ultimul idiot și mă îndrept spre patul meu, de unde îmi iau niște pantaloni scurți de sport. Îi trag pe mine și mă întorc spre ea.

– Lady… cine este ăsta? Și de ce i-ai dat un sac de dormit?

– Este Cameron, noul tău coleg. Și, la fel ca tine, nu are unde locui. Așa că va locui cu tine.

Mă strâmb când aud asta și îmi îndrept atenția spre tipul care mă studia din cap până în picioare cu o privire ironică.

Pufnesc când îi observ hainele.

Serios?

Pe cine încerca să păcălească?

– Lady, sincer… nu am crezut niciodată că te poți lăsa păcălită atât de ușor. Uită-te puțin la îmbrăcămintea lui. Ți se pare că arată ca un om al străzii?

– Nu am spus că sunt un om al străzii. Am spus doar că nu mai am o locuință.

Vocea lui îmi zgârie ușor timpanele.

Inclusiv felul în care vorbea îmi dădea de înțeles că era un tip cu bani.

Genul de om care nu avea ce căuta în partea asta de oraș.

– Și aș prefera Cam, în loc de Cameron, dacă se poate, Lady.

Îmi dau ochii peste cap când îl aud.

Aveam nevoie de coleg.

Nu de el.

Dar aveam nevoie de cineva ca să nu mai lucrez în fiecare noapte.

Îmi mușc buza și mă întorc spre Lady.

– Bine. Dar după ce își ia primul salariu vreau să își caute alt loc de dormit. Știi foarte bine că îmi place intimitatea.

– Da, sigur, răspunde ea ironic și iese din cameră.

Tipul se întoarce spre mine.

– Te rog ca de acum încolo să dormi îmbrăcat.

Ridic o sprânceană spre el.

– Camera mea, regulile mele. Eu mă simt bine să dorm dezbrăcat. Nu îmi spune că ești gay.

Încep să râd ironic.

– Da.

Mă înec în propriul râs.

Îl privesc șocat.

Serios?

– Nu îmi spune că ești homofob, spune el calm.

Își lasă geanta jos și începe să își scoată câteva haine din ea.

Încă îl priveam șocat.

Nu aveam nimic cu homosexualii. La dracu, nu era treaba mea. Dar tipul ăsta nu arăta deloc ca unul.

Clar își bătea joc de mine.

– Da, sigur, spun ironic.

– Nu arăți ca unul.

Mă îndrept spre baie.

Îmi dau pantalonii jos și dau drumul apei de la duș. După un duș rapid vreau să ies, dar îmi amintesc de el și mă întorc să iau prosopul. Îl înfășor în jurul mijlocului.

Când intru în cameră, el nu mai era acolo.

A intrat de tură, îmi spun în gând.

Îmi scot din dulap haine curate și mă îmbrac rapid.

Dacă tot îmi stricase somnul…

Aveam de gând să ies afară și să mă distrez puțin.

În timp ce îmi trag tricoul pe mine, privirea îmi cade pentru o clipă pe sacul de dormit rămas în colțul camerei.

Nou coleg.

Nou coleg gay.

Zâmbesc ironic.

Se anunța o perioadă… interesantă.