IUBITA MEA FLOAREA SOARELUI- Capitolul 26-Epilog

Post Views: Vizionări 1,160

În trecut, vizitam casa familiei mele de pe plajă ca să-mi găsesc pacea interioară și să-mi amintesc de frumusețea vieții. Mă trezeam devreme, mă așezam pe verandă și priveam oceanul rostogolindu-se peste plaja albă, ascultam șuieratul liniștitor al apei fără să fiu deranjat. De multe ori îmi aduceam și munca cu mine.

Astăzi dormisem mai mult. Ceva ce mă învățase Giulia. Era deja trecut de nouă când am pășit pe verandă. Giulia și copiii erau deja treji.

Râsetele veneau spre mine de pe plajă, nu liniștea de altădată. Și nu-mi era dor de ea. Nu venisem aici să găsesc pacea interioară sau să caut ceva frumos. Pacea interioară mă găsise în clipa în care Giulia intrase în viața mea. Nu trebuia să conduc sute de kilometri până la o casă pe plajă ca să o caut. Acum trebuia doar să mă întorc acasă, la soția mea. Prea frumoasă pentru a fi descrisă în cuvinte — pe dinăuntru și pe dinafară.

Am închis ochii, ridicând capul spre soarele dimineții, lăsându-l să-mi încălzească fața și umerii. Multe aspecte ale vieții mele rămăseseră pete întunecate de brutalitate, dar casa mea devenise refugiul meu sigur.

— Dragă, nu vrei să ni te alături? a strigat Giulia.

M-am uitat la ea. Îl ținea pe fiul nostru de două luni cu un braț, iar cu cealaltă mână își ținea pălăria uriașă de soare pe cap. Vântul îi smulgea fără milă lucrul acela îngrozitor. Mă împăcasem cu hainele ei ciudate, dar unele lucruri erau dincolo de toleranța mea.

— Dragă?

Cuvântul acela nu era o simplă formulă rostită din obișnuință pe buzele Giuliei. De fiecare dată când îl spunea, avea greutate. Giulia cuprindea acel cuvânt — dragoste — acel sentiment, în fiecare gest, fiecare zâmbet, fiecare fibră a ființei ei.

M-am îndreptat spre ea, cu nisipul lipindu-se de tălpile mele goale în timp ce traversam duna. Simona și Daniele făceau baie în oceanul rece, urmărindu-se și râzând. Era cald pentru sfârșitul lui octombrie, dar apa era înghețată. În Philadelphia, astfel de momente de copilărie lipsită de griji erau rare pentru Daniele. La doisprezece ani, aproape treisprezece, era la puțin peste un an distanță de a deveni Made Man — cea de-a paisprezecea aniversare urma să marcheze ziua inițierii lui. Ochii lui i-au întâlnit pe ai mei pentru o clipă și mi-a aruncat un zâmbet încă băiețesc, înainte ca Simona să-i stropească fața și goana lor să continue.

M-am alăturat Giuliei, mi-am înfășurat brațul în jurul taliei ei și i-am prins mâna cu care își ținea pălăria, trăgând-o mai aproape de mine, cu Gabriel între noi. O rafală de vânt a smuls pălăria de paie și a purtat-o departe, până când în zare a mai rămas doar galbenul strălucitor al singurei flori de floarea-soarelui.

Giulia m-a privit indignată.

— Ai făcut asta intenționat.

Am sărutat-o, iar ea s-a înmuiat lângă mine. Mi l-a întins pe Gabriel, care m-a privit cu ochii lui albastru-închis. Mă umplea de mândrie să-i văd asemănările fizice cu mine, dar nu era o mândrie mai mare decât cea pe care o simțeam când Daniele și Simona făceau ceva ce îi învățasem — cum ar fi să joace biliard. Amândoi se descurcau destul de bine. Îi iubeam pe toți trei la fel.

— Am mai multe pălării de genul ăsta, a subliniat ea.

— Știu. M-am împăcat cu dragostea ta pentru floarea-soarelui.

Giulia plantase câteva dintre acele flori gigantice în grădina noastră. Ceea ce fusese cândva o peluză îngrijită era acum plin de jucării — pentru copii și pentru Loulou —, flori sălbatice și acele atrocități galbene.

— Ai adus haos în viața mea.

— Îți place genul meu de haos.

Daniele și Simona își continuau goana pe plajă. Loulou sărise de pe șezlong și li se alăturase, lătrând vesel.

Podeaua casei noastre de pe plajă urma să fie plină de nisip în seara aceea. În trecut, asta m-ar fi înfuriat.

— Da. Mai mult decât orice altceva, îmi iubesc viața. E perfectă în ochii mei.

Giulia m-a sărutat peste inimă, apoi l-a sărutat pe frunte pe Gabriel.

— Am făcut-o așa. Muncim în fiecare zi ca să rămână așa. Fericirea este o alegere.

Nu eram sigur că era adevărat pentru toată lumea. Dar pentru mine — mai ales de când Giulia intrase în viața mea — era. Giulia picta încă aproape în fiecare zi și chiar urma cursuri pentru a-și perfecționa meșteșugul. La unul dintre ele, profesorul le ceruse să creeze o pictură care să exprime viziunea lor despre fericire.

Giulia ne pictase pe copiii noștri, pe Loulou și pe mine, plimbându-ne pe plajă.

Era atât de simplu.

Ori de câte ori mă uitam la fotografia cu Giulia și mica noastră familie, pe care o purtam în portofel, un sentiment copleșitor mă cuprindea: fericirea.

SFÂRȘIT

Care este reacția ta?

Prima dată când Cassio își întâlnește logodnica, ea îl salută spunându-i „domnule”…

După pierderea tragică a soției sale, Cassio se trezește cu responsabilitatea de a-și crește cei doi copii mici, în timp ce încearcă să-și consolideze dominația asupra orașului Philadelphia. Acum are nevoie de o mamă pentru copiii lui și de cineva care să-i încălzească patul noaptea. Dar într-o lume tradițională ca a lui, alegerea unei soții ține mai mult de datorie decât de dorință.

Trebuie urmate regulile.
Trebuie respectate tradițiile.

Așa ajunge să ia de soție o femeie mult mai tânără decât el. Poate că ea nu este ceea ce au cu adevărat nevoie el și copiii lui, dar este fermecătoare… și o dulce tentație căreia îi devine tot mai greu să-i reziste.

Giulia știuse dintotdeauna că îl va lua de soț pe bărbatul ales de tatăl ei, însă nu își imaginase niciodată că acesta va fi un bărbat mult mai în vârstă. Peste noapte, se aștepta de la ea să devină mama a doi copii, deși nu ținuse niciodată un bebeluș în brațe.

Curând înțelege că, de fapt Cassio nu căuta o parteneră.

Mama ei o avertizase: bărbații puternici precum Cassio nu tolerează insolența. Dar, sătulă să fie tratată ca o bonă, Giulia este hotărâtă să lupte pentru propria ei definiție de fericire familială.

Traducerea: Melva