IUBITA MEA FLOAREA SOARELUI- Capitolul 7

-Iei pastila?, am întrebat.

Nu era cel mai romantic lucru de spus acum, dar până astăzi nu fusesem în stare să îi pun întrebarea asta soției mele atât de tinere. A dat un semn scurt din cap.

M-am așezat peste ea și am ghidat vârful bărbăției mele spre deschiderea ei, dar Giulia s-a retras instinctiv. O secundă, frustrarea m-a lovit ca un val.

– Giulia…am spus aproape rugător.

– Mă poți ține?

Inima mi-a tresărit. Am dat din cap, am coborât pe coate și mi-am strecurat un braț sub omoplații ei, trăgând-o la pieptul meu. Am încercuit-o complet, strângând-o cu grijă.

– Așa?, am murmurat lângă buzele ei.

Chipul îi era la câțiva centimetri de al meu. M-a privit și am văzut în ochii ei căutarea aceea instinctivă de protecție, siguranță, apropiere. I-am sărutat colțul gurii, apoi buza de jos, apoi pe cea de sus, în timp ce îmi mișcam șoldurile, lăsând vârful să apese ușor la intrarea ei. Și-a ținut respirația, încordându-se.

I-am mângâiat bretonul lipit de fruntea ei ușor umedă.

– Expiră.

A făcut-o, iar eu am împins doar puțin, intrând cam doi centimetri. Fața i s-a strâmbat de disconfort și degetele i s-au agățat de bicepsul meu.

– Dacă e prea mult, spune-mi și găsim o soluție, am rostit fără să-mi dau seama.

M-aș fi plesnit pentru fraza asta, dar Giulia mi-a aruncat un mic zâmbet recunoscător. În clipa următoare am simțit cum mușchii ei se relaxează foarte, foarte puțin.

Încet, am alunecat mai adânc în ea, chiar și atunci când și-a închis ochii cu putere și a expirat lung, tremurat. Corpul i s-a încordat tare – și știam că partea asta avea să doară cel mai mult. I-am sărutat tâmpla. Și am împins încet înainte și m-am strecurat complet înăuntru. Giulia a tresărit sub mine și a gâfâit, respirația sfâșiindu-i pieptul.

Am tremurat, încercând să rămân nemișcat, destul de sigur că pereții ei aveau să-mi mulgă penisul în orice clipă. La naiba, era incredibil de încordată.

– Giulia? Cum ești?

Și-a ridicat privirea spre mine.

– Bine, a spus, tremurând ușor.

– E… ciudat să te simt înăuntrul meu. Mă simt foarte… plină.

Zâmbetul mi-a scăpat involuntar.

– Vorbesc prostii, nu-i așa?

Am dat din cap, negând, și i-am mângâiat obrazul înainte de a începe să mă mișc. Mișcări mici, superficiale, care deveneau treptat mai adânci. Se încorda la fiecare împingere, dar nu plângea, nu gemea, nu suspina. Eram recunoscător pentru asta. Știam că pentru prima dată, era mai important să trecem de moment.

Nu mi-a luat mult să ajung la punctul critic și nici nu m-am chinuit să mă abțin. Dacă se temea, cu atât mai bine să se termine repede.

Corpul mi s-a încordat, iar apoi am eliberat totul în ea. A tras aer în piept, dar nu s-a mișcat. Mi-am coborât fruntea pe pernă, lângă capul ei. Era foarte tăcută sub mine și am ascultat cu atenție – nici suspine, nici plâns.

M-am retras cu mare grijă și m-am întins lângă ea, rămânând aproape. S-a întors pe o parte, fața ei orientată spre mine.

– Mulțumesc, a șoptit.

Am căutat expresia din ochii ei roșii.

– Pentru ce? Nu putea fi pentru orgasm… pe care, evident, nu i-l dădusem. Dar îl va avea. Curând. Și de multe ori.

– Pentru că ai fost răbdător. Și atent.

M-am încruntat.

– De ce n-aș fi?

Gaia obișnuise să mă manipuleze, să plângă ca să mă facă să mă simt vinovat, chiar și atunci când încercam să fiu cât se poate de decent.

– Femeile vorbesc, a continuat Giulia.

– Unii bărbați nu vor fi atenți pentru că le place sentimentul de dominanție, alții pentru că se bucură să rănească. Iar unii vor doar să se asigure că pata de sânge e mare… ca să impresioneze.

Cuvintele ei m-au surprins. Pentru o clipă nu mai suna ca o fată speriată.

– Nu am nevoie să-mi arăt dominația rănindu-te în pat, i-am spus.

– Sunt adjunct, domin oameni zilnic. Și da, îmi place să rănesc atunci când e necesar… dar nu femei! Și nu copii!

Am ridicat o sprânceană.

– Cât despre pata aia de sânge… poate că unii bărbați cred că îi face să pară că au un organ imens. Dar adevărul? Arată doar că n-au nicio idee ce să facă cu el.

Giulia a râs ușor, iar zâmbetul ei se transformă într-unul jucăuș, aproape provocator.

– Știi?

Un râs adânc mi-a vibrat în piept, greu de stăpânit.

– Știi cum să-l atingi pe dansul?

Obrajii ei s-au înroșit imediat, dar a încuviințat.

– Cred că știu. Și… știu că ziua asta nu a fost deloc plăcută pentru tine, dar curând va fi.

Și-a înclinat capul, gânditoare.

– Bine.

Mi-am lăsat privirea să alunece pe lungimea corpului meu. Era sânge peste mine. M-am ridicat în șezut și i-am întins mâna.

– Te poți ridica o clipă?

A făcut-o, ușor nedumerită.

– De ce?

Privirea ei a coborât, urmând-o pe a mea, și ochii i s-au mărit.

– Oh…

– Stai așa doar câteva secunde.

Nasul i s-a încrețit adorabil.

– E cam dezgustător.

– Știu. Dar… e tradiție.

I-am dat șuvițele lipite de frunte înapoi, iar ea m-a privit cu un interes nou, mai cald.

– Mă găsești drăguță? întrebă ea, trăgându-și buza de jos între dinți.

– Da.

Abia atunci mi-am dat seama că încă îi țineam mâna. Am mângâiat-o lent cu degetul mare, iar ea a tras aer în piept ca și cum atingerea mea ar fi surprins-o.

– Oh… Nu eram sigură. Nu te-ai purtat ca și cum ți-ar păsa.

Fața mea de piatră. Armura mea de fiecare zi. Reflexele care mă țin în viață.

– Te-am găsit atrăgătoare din prima clipă, Giulia. Și încă te găsesc.

– Hmm. De obicei îmi dau seama când cineva e interesat. Majoritatea bărbaților se uită la tine într-un fel… intens. Ca și cum ar vrea să te devoreze.

Ceva întunecat mi-a coborât în piept, fierbinte și periculos.

– S-a întâmplat des? Bărbați care să se uite la tine așa? Ca și cum te-ar vrea?

Vocea mea a fost mușcată, mai dură decât voiam. Giulia și-a înclinat capul, calmă și atât de sinceră încât parcă îmi dezarma spiritul.

– Ocazional. Unii care veneau la tata. Sau străini, când ieșeam în oraș. Dar nu m-a abordat nimeni.

– Bine, am mârâit, prea rapid.

Sprâncenele ei s-au arcuit.

– Ești gelos?

– Nu. Sunt posesiv. Nu împart. Cu nimeni.

Giulia a izbucnit într-un râs scurt, adorabil.

– Ți se pare amuzant? Vorbesc foarte serios.

Giulia și-a dat ochii peste cap.

– Ești gelos pe bărbații care mă privesc de departe? Și asta în condițiile în care tu mi-ai dat primul sărut la biserică, azi. Nu a trebuit niciodată să mă împarți. Și nici nu o vei face.

Cuvintele ei mi-au atârnat greu în piept.

– Te-ai uitat vreodată așa la un bărbat?

– Nu, răspunse ea imediat.

– O educație protejată nu te face oarbă, am murmurat.

Buza ei s-a curbat într-o linie încăpățânată, subtilă.

– Nu m-am uitat niciodată suficient de mult la un bărbat ca să mă hotărăsc ce simt. Nu ar fi fost înțelept… având în vedere că nu eu eram cea care avea să-și aleagă soțul.

Cassio își împinse picioarele peste marginea patului.

– Mă duc să mă spăl.

Privirea mi s-a lipit de corpul lui puternic. Mirosea atât de bine… Era imposibil să nu îl urmăresc cu privirea.

Cassio intrase în baie. Eu l-am urmat.

– Poți să faci duș prima, a spus.

– Putem să-l facem împreună.

M-am înroșit.

– Adică… de ce să risipim apa? E loc pentru amândoi.

Colțurile gurii lui Cassio s-au ridicat.

– Economisim apă, nu?

A pășit în duș după mine.

Căldura lui era pretutindeni.

Când m-am atins între picioare, am tresărit.

– O să fie mai bine în câteva zile, a murmurat.

M-am întors.

– Atât de mult? Credeam că mâine o să fiu bine.

O umbră i-a trecut peste față.

– Vom vedea, a spus, cu voce joasă.

După duș, am ieșit amândoi, tăcuți.

M-am băgat în pat. Cassio a intrat câteva minute mai târziu, întinzându-se la distanță de mine.

– Ce este? Nu trebuie să te temi că te voi căuta din nou. Ne-am îndeplinit datoria.

Datoria.

– Nu e asta… doar că… eu…

Sprâncenele lui s-au strâns.

– Nu sunt cititor de gânduri, Giulia.

Lacrimile mi-au usturat ochii.

El s-a ridicat pe un cot.

– Te doare? Te-am rănit mai mult decât am crezut?

Am tăcut. A atins umărul meu gol, apoi și-a retras mâna.

I-am prins-o.

– Putem…

M-am blocat.

– Să fim aproape așa… puțin?

O secundă lungă. Apoi și-a ridicat brațul, deschizându-mi un loc lângă el.

M-am strecurat aproape. Brațul lui m-a înconjurat.

I-am atins pieptul…

Respirația lui s-a schimbat.

Cassio mi-a strâns mâna.

– Giulia.

– Rămâne acolo, a spus, apăsând palma mea pe sternul lui.

 – Îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți inconfortabil…

– Nu sunt inconfortabil. Doar… tu nu vrei să mă faci să mă simt așa cum mă simt. Asta e problema. Acum dormi.

M-am lipit de el.

Apoi s-a încordat.

– O să adormi așa?

– Ai spus să dorm.

– Pe partea ta. Nu în brațul meu.

Stomacul mi s-a strâns.

M-am retras.

Lacrimile mi-au curs tăcute.

Cassio privea.

– Nu pot dormi cu cineva aproape de mine. Indiferent.

Am dat din cap.

– Cred că e potrivit ca a doua mea noapte de nuntă să se încheie exact ca prima… cu soția mea plângând lângă mine.

Cuvintele lui tăiaseră adânc.