Mafiotul și bodyguardul – Capitolul 44 – Partea a doua

Ultima poveste

– Porsche!! Vocea lui Kinn a pătruns în grabă prin ușă, în timp ce el alerga spre mine. Nu aveam puterea să mă ridic și nu eram conștient de cine intră în casă în acel moment.

– Porsche, s-a întâmplat ceva, fiule? O voce care părea să iasă din memoria mea se afla acum în fața mea. Mi-am ridicat încet privirea de pe podea.

Nu știu ce expresie a feței aveam în acel moment. Și nici nu-mi păsa.

– Chan a spus că ați venit aici. Este aproape timpul. Kinn, Kim, dacă nu vreți ca Porsche și Ché să fie răniți, duceți-i acasă chiar acum. Khun Korn m-a mângâiat pe cap și și-a întins degetul mare, pentru a-mi șterge lacrimile. Mi-am reprimat totul în minte înainte de a mă smulge din brațele lui Kinn și de a mă ridica încet de la pământ.

– Ce ai de gând să faci cu cea de-a doua familie? am spus cu calm.

– Oh, Kinn nu ți-a spus încă? Khun Korn s-a întors să se uite la Kinn cu severitate. M-am uitat în spatele lui și am văzut câteva gărzi de corp în picioare în spatele lui, umplând întreaga zonă. Această scenă seamănă foarte mult cu cea din trecut, când tatăl meu era înconjurat de gărzi. Un déjà vu.

– Porsche, ești bine? m-a întrebat îngrijorat Pete, care stătea în spatele lui Phi Chan.

– Deci, ce ai de gând să faci cu al doilea clan? Nu am răspuns la întrebarea lui Pete. Doar mi-am îndreptat privirea pentru a mă uita din nou la Khun Korn.

– A doua familie ne-a trădat, furnizând informații multor concurenți. Astăzi, tata va reuși să-i prindă în flagrant.

– Pe lângă distrugerea de la rădăcină a tuturor membrilor clanului minor? am spus cu glas gol. La un moment dat, am văzut că ochii lui Pete au clipit îngrijorați.

– Orice ar fi de făcut care va permite familiei noastre să avanseze, trebuie să o facem, Porsche, a spus Khun Korn mai calm și mai solemn decât înainte. Ar fi trebuit să mă tem de acea expresie formidabilă? Nu, parcă mă provocau.

– A doua familie este fratele tău, nu-i așa? Ați fost învățați să vă omorâți între voi?

 Cuvintele mele mi-au transformat ochii, care erau întotdeauna buni și plini de compasiune, într-o privire de moarte.

Cât de ridicol este să folosesc cuvintele tatălui meu împotriva aceleiași persoane.

– Ce este în neregulă cu tine, Porsche? Cred că ești obosit. Kinn, du-l pe Porsche acasă.

– Chiar te-au trădat? Sau e vorba doar de faptul că a doua familie devine mai puternică, de aceea plănuiești să îi elimini?

– Porsche. Hai să mergem acasă deocamdată. Kinn m-a tras de braț și m-am uitat la el cu teamă.

– Ochii tăi… sunt exact ca… Înainte ca Khun Korn să-și poată termina cuvintele, o voce a intervenit brusc.

– Tată!  Tankhun a intrat înăuntru, frustrat.

– De ce ai venit aici?! Khun Korn s-a întors șocat.

– M-ai lăsat singur în casă! Mi-e frică de fantome!

– Pol era acolo.

– Ei bine, mă uitam la filme cu fantome și mi-e frică. Și fața lui Pol arată ca o fantomă! De fiecare dată când se întoarcea, mă șoca! Vreau să vin și eu cu tine aici. De ce nu mă lași? Nenorocitul s-a întins pe canapea fără să știe ce se întâmplă.

– La naiba, Pol! Ți-am spus să nu-l pierzi din vedere! s-a întors Pete să-l certe pe Pol. El doar a dat din cap în semn de înfrângere.

– Tată! Vocea lui Kim a țipat de la intrarea în casă, Ché alergând spre mine și îmbrățișându-mă.

– Ce s-a întâmplat?

– A doua familie știa deja despre planul nostru. Este o capcană, a exclamat Kim, întorcându-și privirea spre familia sa. Gărzile lor de corp s-au pregătit și au început să primească comenzi pentru a-și apăra stăpânul.

– Khun Korn, cea de-a doua familie s-a strecurat prin spate și a distrus sistemul de porți din toate părțile. Arm repară sistemul pentru ca armele să poată fi aduse înăuntru, a raportat Pete rapid după ce a primit un mesaj scurt din partea lui Arm.

– Pregătiți-vă și căutați un loc unde să vă ascundeți, ne-a spus Khun Korn, în timp ce eu țineam strâns brațul lui Ché.

– Dacă se întâmplă ceva, vreau să fugi până la etajul al doilea și, sub scările care duc la etajul al treilea, vei găsi o mică magazie. Te poți ascunde acolo, i-am șoptit la ureche lui Ché.

– La naiba! Au înconjurat deja casa! a strigat una dintre gărzile de corp, în timp ce se auzi mai multe focuri de armă, făcându-i pe toți să se ghemuiască.

Mâinile mele l-au împins atunci automat pe Ché să fugă spre etajul doi și să se îndrepte spre locul despre care i-am spus. A durat doar câteva secunde și nimeni nu a observat că mi-am trimis fratele departe.

– Fir-ar să fie, ce bătaie de cap! am exclamat, iar Kinn și-a ațintit imediat privirea asupra mea.

– Ce mai cauți aici, Porsche!? Ascunde-te! mi-a spus Kinn, iar în momentul în care mâinile lui au ajuns la ale mele, membrii celei de-a doua familii au dat deja buzna în casă.

Kinn m-a tras imediat într-o îmbrățișare și și-a scos rapid arma. A țintit inamicii, iar jumătate dintre aceștia au căzut la pământ.

Eram înconjurați, iar singura cale pe care o puteam urma era partea laterală a casei, spre un râu mare.

Gărzile de corp ale familiei principale au deschis cu toții focul împotriva familiei secundare. Devenisem nedumerit în privința a ceea ce trebuia să fac în această situație. Pentru că însuși Kinn a încercat să mă protejeze. Cu toate astea, sunt furios de ceea ce tocmai mi-am amintit…

Sunetul împușcăturilor a devenit mai puternic. Kinn mă trăgea constant pentru a evita gloanțele, iar eu făceam același lucru. Era deja după-amiază, iar cerul nu mai era decât indigo și se întuneca.

De îndată ce încercasem să contracarăm tirania clanului secundar, ploaia căzu din cer, ca și cum zeii de sus ar fi simțit că urmează să plouă în iad. Și atât familia principală, cât și cea de-a doua familie au fost oprite.

Cu ochii absenți, m-am uitat la oamenii din fața mea. Familia secundară a încercat să urmărească și să joace nesăbuit pentru a aduce clanul principal acolo unde aliații lor erau pregătiți și înarmați. S-au confruntat cu toții până când familia principală a observat că erau depășiți numeric.

– Pleci undeva? O voce profundă a răsunat din partea cealaltă, iar când m-am uitat mai bine era Khun Kan, împreună cu ticălosul de Vegas.

– Kan. Khun Korn a trecut printre gărzile de corp din fața lui și i-a aruncat o privire nemulțumită fratelui său. Era pentru prima dată când îl vedeam cu o astfel de expresie.

– Nu crezi că ești prea bătrân ca să te ascunzi? Dumnezeule, mă faci să râd!  s-a scandalizat Khun Kan.

– Și tu? Crezi că a fost o mișcare inteligență? a replicat Khun Korn, scoțând o țigară și a aprins-o, apoi a expirat ca și cum a doua familie nici măcar nu ar fi fost acolo.

– Nu trebuie să fiu inteligent pentru a-ți cunoaște obiceiurile, Korn. Chiar și un copil poate înțelege asta oricum, spuse Khun Kan, ridicând mâinile de parcă ar fi vrut să-i spună lui Khun Korn că a fost ușor de interceptat.

– Și ce ai de gând să faci? Să te asociezi cu compania D-lui Joseph pentru a sabota clanul principal Teerapanyankun?  Khun Korn scoase o gură de fum, indiferent.

Părea că discută despre vreme. Tocmai îmi dădusem seama că cea de-a doua familie avea idei atât de grozave, încât erau la egalitate cu proprii concurenți. De când lucram cu Kinn, compania D-lui Joseph era o rivală, a cărei companie -mamă se afla în Rusia. El a intrat în negocieri cu familia principală în mai multe rânduri și dorea ca societatea Teerapanyakun să se alăture rețelei și să devină o filială pentru linia din amonte, precum și să extindă puterea comercială către alte țări.

– Eh, vorbim despre beneficii aici. Beneficii nu doar la nivelul celor ale familiei principale, ci la nivelul întregii națiuni.

– Deci… cât de mult ți-au dat? Khun Korn vorbi dezinvolt. A bătut țigara într-un pahar transparent pe care unul dintre bodyguarzi îl adusese cu el.

– Mai mult decât am obținut astăzi.

– Hmmm.

– Să nu-mi spui că ești încă ambițios, că firma Teerapanyakun se va extinde de una singură. Trezește-te, Korn! Asta nu se va întâmpla niciodată! Khun Kan a continuat să-l batjocorească pe Khun Korn. Și doar la auzul cuvintelor  lui Khun Kan, capul îmi pulsa, de parcă aș fi fost blocat din nou în același dulap în care obişnuiam să mă ascund.

– Folosește-ți mintea, Korn!!!

Acea voce…

– Porsche, care este problema? Kinn m-a ținut strâns de mână.

La naiba!

– Tata… Nu-i face rău tatălui meu… Am început să mormăi, în timp ce trecutul îmi răscolea gândurile.

– Frate, nu mai crede ultimele cuvinte ale tatălui nostru că familia noastră va dura pentru totdeauna. Pentru că în momentul în care Nam Phueng a murit, visele și viitorul nostru au fost îngropate odată cu ea! a exclamat Khun Kan, iar asta m-a făcut să cad în genunchi la podea.

Opriți-vă!

– Știi cum e să fii mereu al doilea? A strigat Khun Kan: Suntem o familie, dar de ce naiba simt că nu fac parte din ea!? a spus acesta din urmă cu furie, dar Khun Korn a rămas netulburat.

– Ce ai de gând, Kan? Khun Korn i-a aruncat acestuia din urmă o privire fixă.

– Nu am simțit niciodată că faceam parte din această familie. Totul este în privilegiul familiei principale. Beneficiile, proprietățile și chiar și puterea. Facem același nivel de muncă, dar suntem tratați ca și cum am fi niște șobolani care cerșesc mâncare! M-am săturat de acest sistem! Haide să vindem compania și să împărțim aceleași beneficii!  a exclamat Khun Kan, apucând-și o mână de păr și-a mângâiat ochii până la gură. Acesta a tăcut, înainte de a se întoarce spre mine cu o privire dură.

– Știi măcar în ce te-ai implicat, Porsche?

– Această problemă este între noi doi, Kan. Khun Korn mi-a aruncat o privire înainte de a se întoarce cu ochii plini de furie către acesta din urmă.

– Dacă Honey ar mai fi în viață…

Inima aproape că mi-a zburat din piept de îndată ce am auzit numele mamei mele. Dar, în acel moment, Khun Korn și-a scos imediat arma și a îndreptat țeava pistolului spre Khun Kan.

– Nu ai dreptul să îi rostești numele!

A răsunat un foc de armă și ambele tabere au început încăierarea. Acele mici discuții ale lui Khun Korn și Kan i-au dat suficient timp lui Arm să repare sistemul de securitate și să lase să vină întăririle familiei principale. Erau cu toții înarmați, iar eu nu puteam decât să stau nemișcat, amețit. Eram atât de  pierdut în gânduri, dar când ochii mei au întâlnit pe cineva cunoscut, mi-am revenit imediat.

– Vegas! am strigat și m-am năpustit asupra ticălosului, care m-a drogat la hotel.

– La naiba! Porsche! a exclamat Vegas, înainte de a-mi ținti fața în timp ce-mi bloca atacurile.

– Tu, mincinosule, fiu de cățea! Cum îndrăznești?

– Ce naiba!? a răspuns Vegas ca și cum nu ar fi știut ce încercam să spun.

Ne-am lovit unul pe celălalt ca și cum ar fi fost prima dată. Pumnul meu i-a atins obrajii, iar nenorocitul mi-a spart buza. Mirosul de sânge mi s-a răspândit în gură, dar eram prea îngrijorat ca să mai simt ceva.

– De ce dracu nu mi-ai spus!? L-am apucat de guler pe Vegas, iar el a făcut același lucru.

– Îmi pare rău! a spus Vegas, iar noi doi ne-am aruncat pe rând unul pe celălalt spre peretele clădirii.

– Khet e mort. A fost prins de clanul principal în această dimineață!

– De familia  principală?! am exclamat eu.

– Și deja știu ce legătură ai tu cu familia principală!

Vegas m-a lovit puternic în față și și-a apăsat antebrațul pe gâtul meu. Am fost împins cu putere împotriva peretelui, zbătându-mă.

De nicăieri, Kinn a sărit și l-a lovit puternic pe Vegas în lateral. Acesta din urmă s-a desprins de mine, din cauza loviturilor. Nu știam ce să cred acum, dar singurul lucru care mi-a rămas în minte este că încă mai sunt multe lucruri pe care nu le știu despre familia principală. Mintea mea este confuză și nu cred că mă pot baza numai pe ea.

L-am privit pe Kinn bătându-l pe Vegas, dar, deodată, și-au schimbat postura. Vegas îl ținea acum de gât pe Kinn, iar acesta din urmă se zbătea să se elibereze. Au continuat să schimbe lovituri, dar când am văzut că Kinn nu avea nici măcar un avantaj, am intervenit.

Eram încă puțin confuz în privința taberei pe care ar trebui să o aleg, dar în momentul în care l-am văzut pe Kinn clătinându-se, mintea mea a trecut imediat de partea lui. Eram pe punctul de a interveni, dar Kinn și-a scos arma și a îndreptat vârful țevii spre Vegas. Vegas s-a clătinat.

– La naiba… Vărul meu Kinn este întotdeauna mai bun decât mine.

– Nu spune asta. Nu ne-ai văzut niciodată ca pe familia ta, de la bun început.

– Atunci, dacă plănuiești să mă omori acum, pot să te rog să îi dai ceva adjunctului tău?

– Să putrezești în iad, ticălosule! Când Kinn era pe punctul de a trage, mi-am mușcat buza. Nu că mi-ar păsa de Vegas, ci de ce ar simți Pete dacă ar vedea asta cu ochii lui?

Mă așteptam la o bubuitură puternică, dar când mi-am îndreptat privirea spre Vegas, acesta se rostogolea la pământ cu Pete deasupra lui. Acesta din urmă îl lovea non-stop pe Vegas, iar Kinn nu putea decât să ofteze, punând arma deoparte. Știu că Pete încerca să îl protejeze pe Kinn, dar același lucru era valabil și pentru Vegas.

– Ține arma și, dacă este posibil, nu te alătura luptei. Kinn mi-a înmânat arma, pe care am acceptat-o cu teamă. Nu sunt începător în chestiile astea, dar nu știu unde și împotriva cui ar trebui să o folosesc. Pentru a-i proteja pe cei dragi sau pentru a mă proteja pe mine?

Ochii mei au cercetat întreaga zonă. Vegas și Pete se încăierau pe iarbă. Pete continua să-l lovească pe Vegas în față, dar acesta din urmă nu reacționa în niciun fel. Vegas nu făcea decât să blocheze din când în când atacurile lui Pete. Ochii lui Vegas erau ușor triști pentru Pete, dar încerca să se ridice și se uita la Khun Kan cu îngrijorare din când în când. Kim, pe de altă parte, a ucis mai mulți subordonați ai familiei secundare. Era foarte priceput în luptă. Dar Tankhun era exact opusul. Ținea o armă în mână, a sărit în spatele lui Pol și a tras atât de prost. Nu a nimerit absolut nimic, decât copacii și acoperișul casei.

Kinn a trecut prin mulțime, nici măcar nu încerca să îi ucidă pe cei din a doua familie. Dar știu că scopul lui era foarte clar, intenționa să se ocupe chiar el de Khun Kan.

Am aruncat o privire spre Khun Korn, care era protejat de gărzile sale de corp, și spre P’Chan, care nu a dat nimănui nicio șansă să ajungă la Khun Korn. Recunosc că P’Chan este foarte priceput, căci cu o mână ținea o armă, iar cu cealaltă ținea un pumnal care putea să-i ucidă cu sânge rece pe cei din jurul lui fără să se rănească sau să fie nevoit să se miște un centimetru.

„De ce!??? De ce nu puteți accepta că sunt mai bun decât oricare dintre voi!? Voi toți nu ați vrut să renunțați la familia mea… așa că am rămas aici și am urmat toate ordinele voastre ca un câine!”

„Ți-am spus, Pat! Nimeni! Nimeni nu te va accepta așa cum a făcut familia principală!

„Să fiu acceptat? De către cine mai exact!? Familia ta m-a acceptat doar pentru că știi că tatăl meu te poate ajuta să scapi de clanul principal!”

Imaginea a continuat să se deruleze în mintea mea. Tonul și vocea nu erau clare, dar un lucru este sigur în mintea mea…

Sunetul împușcăturilor m-a făcut să tresar în mod repetat. Imaginea cu tatăl meu fiind țintuit de o armă devenea mai persistentă și mai clară pe măsură ce sunetul se repeta. Nedumerirea mea s-a transformat rapid în resentiment. El mi-a ucis tatăl, lăsându-ne singuri pe mine și pe fratele meu. M-a înșelat cu această lume, mi-a jucat feste. Mi-a luat prima lume și m-a tras înapoi în același loc pentru a mi-o lua pe a doua. Știa ce suntem eu și Kinn… dar de ce… ce vrea?

Nu știu de când începusem să merg prin mijlocul conflictului, cu clanul minor care încerca să se năpustească asupra mea și clanul principal care mă proteja de acesta din urmă. Nu știam încotro mă îndrept, dar pașii mei mă îndreptau spre…

– Porsche.

Am ajuns la Khun Korn cu ușurință, fără nicio întârziere. Era firesc, pentru că aveau încredere în mine, dar nu mai dau doi bani pe asta.

– Dă-te din calea mea.

Am stat cu fața la Khun Korn cu o expresie goală. Khun Korn s-a întors în direcția mea, iar când privirile noastre s-au întâlnit, panica s-a abătut asupra gărzilor din jurul nostru.

– Porsche! Imediat ce am îndreptat vârful țevii spre fruntea lui Khun Korn, principalii  bodyguarzi ai familiei și-au îndreptat armele spre mine, șocați. Toți cei aflați aici s-au oprit, privind cu neînțelegere evenimentul. Până și Kinn, care încerca să ajungă la Kan, și Vegas, care alerga în ajutorul tatălui său, s-au oprit.

– Porsche! Pune arma jos! mi-a spus ferm P’Chan.

– Porsche, ce faci? Pol și Arm au venit în grabă și s-au oprit în urma mea.

– De ce mi-ai ucis tatăl? am întrebat cu o voce tremurând. Mă săturasem de aceste evenimente traumatizante, voiam niște răspunsuri!

– Porsche…

Kinn s-a îndreptat spre mine încet, cu ochii neîncrezători.

– Eh! Aproape că m-ai omorât și mi-ai spus să nu spun nimănui despre asta. Dar, până la urmă, totul a ieșit la iveală, nu-i așa?

Khun Kan și-a șters ușor sângele de la gură în timp ce se apropia de mine, până când Kim a fost nevoit să îndrepte o armă spre Khun Kan. În cele din urmă a zâmbit și s-a oprit din mers.

– Porsche, fiule… ai înțeles totul  greșit, a spus Khun Korn pe un ton serios.

– Porsche, pune arma jos! a spus din nou P’Chan încordat .

– Porsche, pune arma jos. Și voi nu îndreptați chestiile alea spre Porsche! Tankhun a trecut alături de mine, dar nu toată lumea l-a crezut.

– Mama mea… era sora ta. Dar nici măcar nu te-ai deranjat să-mi spui… Am continuat să vorbesc cu greu. Iar la ultima propoziție pe care am spus-o, Kinn a deschis ochii șocat, înainte ca lacrimile să înceapă să-i cadă și s-a uitat la mine confuz.

– Tată, ce înseamnă asta? au întrebat Tankhun și Kim.

– Da. Nam Phueng era sora mea.

Mi-am strâns mai tare pistolul, în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji. Tankhun și Kim s-au uitat la Kinn cu compasiune. Acesta din urmă era pe punctul de a se îndrepta spre mine, dar parcă i-au slăbit genunchii și s-a prăbușit la pământ.

– Porsche… Kim și-a mușcat buza cu putere în timp ce și-a coborât pistolul, a lovit cu putere peretele  și aproape că și-a rupt mâna, încât Non a trebuit să-l oprească.

– Honey… a murmurat brusc Khun Kan. Expresia lui a devenit moale de îndată ce a auzit numele mamei mele, ca și cum ar fi fost prins în transă.

– Nam Phueng a fost sora mea iubită. Am fost împreună ca patru frați încă din copilărie… și de când a intrat în familia noastră, totul a prins viață, a spus Khun Korn cu fața încruntată, amintindu-și de mama mea.

– Atunci de ce nu mi-ai spus asta, tată? a țipat Kinn la tatăl său. Ochii lui erau deopotrivă blasfemători și îngroziți:

– Porsche… îmi pare rău, îmi pare rău. Ce ar trebui să fac? Ce voi face? Kinn s-a întors să se uite la mine și a căzut la pământ lovind cu toată forța pumnul în pământ.

– Kinn… Mi-am mușcat buza cu putere. Amândoi eram îndurerați și niciunul dintre noi nu îndrăznea să se miște.

Inima mi s-a frânt în bucăți la confirmarea lui Khun Korn, iar faptul că l-am văzut pe Kinn cedând alături de mine a înrăutățit de zece ori situația.

– Am iubit-o foarte mult pe Nam Phueng, sau Honey. Ea devenise inima casei. Și chiar și Agong și mama au iubit-o mai mult decât pe noi, a spus Khun Korn cu voce blândă, făcându-ne pe fiecare dintre noi să ne uităm la el.

– Vrei să-mi spui că…

– A fost adoptată de părinții noștri. Mama își dorea o fiică, așa că a luat-o pe Nam Phueng de la orfelinat și am crescut-o ca și cum ar fi fost a noastră.

Kinn și Kim au oftat la unison. Kinn și-a mângâiat fața și ochii, ca și cum o problemă ar fi fost rezolvată. Dar eu nu m-am simțit ușurat sau ceva de genul ăsta.

– Atunci de ce nu mi-ai spus nimic? am întrebat.

– Voiam să am grijă de tine, Porsche. Și știam de la Athi că ești încăpățânat și, după cum părea, nu m-ai recunoscut. Nu știam cum să intervin și să-ți spun. Cum aș fi putut să te cresc ca pe propriul meu fiu dacă aflai adevărul.

– Pentru a compensa ceea ce ai făcut, nu? a spus Khun Kan cu ranchiună.

– Ai spus că îmi dorești doar binele… atunci de ce mi-ai ucis tatăl? Mi-am întins brațul și am îndreptat din nou țeava spre fața lui Khun Korn.

– Nu eu l-am ucis, Porsche. Khun Korn a reacționat cu o expresie destul de puternică pe față.

– Nu-l mai minți, Korn! Lucrurile au ajuns deja atât de departe! Spune-i adevărul! a continuat să intervină Khun Kan.

– Taci, nenorocitule! Chiar nu ai nici un pic de bun simț? Am făcut totul ca să pară că Pat și Nam Phueng au avut un accident. Doar pentru tine! Și tu cum m-ai răsplătit!? Huh? Ai continuat să faci lucruri care ne-au ruinat familia! a strigat Khun Korn la Khun Kan, iar acesta din urmă nu a putut decât să-și încrunte sprâncenele spre fratele său.

– Despre ce naiba vorbești!? Chiar ai făcut-o pentru mine, sau ai făcut-o doar ca să-ți acoperi vinovăția!? a răbufnit Khun Kan.

– Când o să accepți adevărul, Kan!? Știu că îl urăști pe Pat la fel de mult ca pe mine! a spus Khun Korn cu neîncredere.

– Îl uram! Și o recunosc! Îl uram. Îl uram pentru că mi-a luat-o pe Honey! Și indiferent ce am făcut sau cum m-am purtat cu Honey… ea nu m-a acceptat niciodată, a rostit Khun Kan, apucându-se de cap. Nu mai știam ce să cred.

– Gelozia asta a ta din copilărie nu te va duce nicăieri, Kan.

– Dar nu eu l-am ucis pe Pat! Și știi foarte bine ce s-a întâmplat în acea zi!

[Începutul amintirii]

„Familia ta patetică a crescut copii doar ca să se omoare între ei! Tata și-a omorât propriul frate pentru a deveni șeful. Iar în viitor, fratele tău va face același lucru!”

Kan era pe punctul de a-i da un pumn în față lui Pat, dar Korn i-a blocat calea. Să fie nesăbuit era punctul forte al lui Kan, dar aceasta era chiar prima dată când își vedea propriul frate înfuriat. Pentru că în familie, el era brațul, iar Korn era creierul.

„Tata nu ne-a învățat niciodată să ne omorâm între noi!”

Korn își strânse pumnul și îl apăsă puternic pe fața lui Pat. Kan îl disprețuia pe Pat, dar nu putea să nege că sora lui îl adora pe ticălos, iar faptul că îl vedea pe Pat în această stare nu ar fi făcut decât s-o întristeze pe Nam Phueng. Iar el nu poate suporta gândul că sora lui iubită se află în acea stare.

„Chiar așa, Hia? Așteaptă și vei vedea. Și să nu crezi că nu sunt conștient că o iubești în secret pe soția mea!

„Știi deja prea multe, ticălosule!”

Dar înainte ca Kan să se ridice, Korn a scos repede arma și…

A tras cu pistolul spre Pat, făcându-l pe acesta din urmă să se prăbușească și să cadă mort pe podea. Kan s-a uitat la el cu neîncredere.

„Tu… l-ai… ucis… L-ai omorât, Hia!” a spus Kan cu indignare, uitându-se șocat la cadavrul lui Pat.

„A meritat-o.”

„Atunci cum se va simți Honey?!”

„Hia! Hia!”

Nam Phueng a bătut cu putere în ușă și când a văzut cadavrul soțului ei, genunchii acesteia au slăbit, s-a prăbușit pe podea ca o floare ofilită. Incapabilă să se miște, să vorbească și să simtă potopul de emoții.

„Aduceți-o pe Honey acasă! Împreună cu Porsche și Porsché!” a spus Kan cu severitate, în timp ce bodyguarzi îi escortau pe Nam Phueng și Porsché afară din cameră, deoarece Porsche nu era de găsit nicăieri.

[Sfârșitul amintirii]

Îmi aminteam totul foarte bine și, cu cât Khun Kan vorbea mai mult, cu atât degetele mele erau mai aproape de a apăsa pe trăgaci asupra feței lui Khun Korn.

– Ești foarte bun să scrii povești, Kan. Nu ai niciun sentiment de vinovăție? Crezi că voi scoate nepăsător o armă și voi ucide oameni ori de câte ori vreau? Eu nu sunt ca tine. Cine a fost disperat și a dat ordine ca Pat să fie reținut fără motiv! i-a spus Khun Korn fratelui său, încruntându-se. Apoi a tras aer în piept și s-a îndreptat spre mine.

– Ascultă-l pe tata, Porsche. Cred că mă cunoști destul de bine. Trăim împreună și știi cum îmi tratez oamenii mei mai mult decât Kan.

[Începutul amintirii]

„Familia ta patetică și-a crescut copiii doar ca să se omoare între ei! Tata și-a ucis propriul frate pentru a deveni șeful companiei. Iar în viitor, fratele tău va face la fel!” a răbufnit Pat la Korn, iar acesta din urmă l-a lovit cu pumnul în față de furie.

„Tata nu ne-a învățat niciodată să ne ucidem unii pe alții!” Korn a strâns pumnul și l-a lovit cu putere în față pe Pat. Kan, pe de altă parte, nu făcea decât să urmărească furios lupta, cu ochii arzând de furie.

„Chiar așa, Hia? Așteaptă și vei vedea. Și să nu crezi că nu știu că o iubești în secret pe soția mea!”

„Știi deja prea multe, nenorocitule!”

Korn era pe punctul de a-l lovi din nou cu pumnul în față pe Pat, dar înainte ca acesta să poată măcar să ridice pumnul, Kan a scos pistolul și l-a împușcat pe Pat, ucigându-l.

„Kan! Ce naiba ai făcut… De ce l-ai omorât!?”a spus Korn cu stupoare, uitându-se cu uimire la cadavrul lui Pat.

„O merita.”

„Atunci cum rămâne cu Nam Phueng? Ce va simți sora noastră?!”

„Hia! Hia!”

Nam Phueng a bătut cu putere în ușă, iar când a văzut cadavrul soțului ei, genunchii acesteia au cedat și s-a prăbușit la pământ.

„Aduceți-o pe Honey acasă! Împreună cu Porsche și Porsché!” a spus Kan cu severitate, în timp ce gărzile îi escortau pe Nam Phueng și Porsché afară din cameră, deoarece Porsche nu era de găsit nicăieri.

[Sfârșitul amintirii]

Privirea din ochii lui și fermitatea din vocea lui m-a slăbit. Fiind un adult respectat, am slăbit fără să vreau strânsoarea de pe armă. Am ținut-o în mână și nu mai știam pe cine să cred.

– Îmi pare rău că am ascuns adevărul, Porsche… Am făcut asta doar pentru a îndeplini ultima dorință a lui Nam Phueng. Îmi pare foarte rău că ți-am creat probleme în ultimii ani…

– De ce… de ce o persoană ca tine nu ar înțelege? s-a plâns Khun Kan.

– Încă mai ai curajul să-l înșeli pe fiul său… Știi ce s-a întâmplat cu Nam Phueng după aceea? Khun Kan și-a îndreptat privirea spre mine.

– S-a sinucis! Ceea ce ai crezut până în ziua de azi nu face decât să te decepționeze, Porsche!

Khun Kan și-a coborât încet capul, cu umerii tremurând. Vegas l-a privit pe tatăl său de la distanță, cu îngrijorare în ochi, dar a ales să nu intervină.

– Tu însuți ai făcut-o! Dacă te-ai fi gândit la Nam Phueng în acea zi, nu și-ar fi luat niciodată viața!

[Începutul amintirii]

La o săptămână după moartea lui Pat, Nam Phueng era ținută în subsolul secret al familiei principale.

Camera era întunecată, tăcută, singuratică și nimeni nu avea cum să evadeze. Nu era decât gol în inima femeii, care ținea un copil în brațe, cu obrajii plini de lacrimi.

„Ia-l pe Porsché de la Honey și dă-l bonei de afară.” a ordonat Kan, ținând în mâini o tavă cu mâncare, în timp ce încerca să negocieze cu Nam Phueng, ceea ce, în mod evident, era imposibil.

„Nu! Nu-mi voi lăsa copiii să stea cu niciunul dintre voi!”

„De ce trebuie să-mi vorbești așa, Honey?” Kan s-a așezat pe marginea patului, iar imediat după aceea Nam Phueng s-a rezemat de perete.

„Lasă-ne să plecăm!”

„Încă îl urmăresc pe Athi, iar, în curând, vei fi din nou împreună cu Porsche.”

„Unde este Hia Korn? Vreau să îl văd pe Hia Korn…”

În momentul în care Kan a auzit numele fratelui său din gura lui Nam Phueng, a devenit iritat.

„De ce mai întrebi de el?” a spus Kan cu furie.

„Atunci ieși afară! Nu vreau să-ți văd fața! Ești dezgustător!”

Nam Phueng a început să plângă, iar următorul lucru pe care l-a văzut a fost pe Kan deasupra ei, fixând-o cu privirea.

„Sunt dezgustător, Nam Phueng!?” a spus acesta din urmă, apucând-o de ambele brațe pe Nam Phueng.

„Dă-mi drumul! Te urăsc! Te urăsc!”

Nam Phueng a încercat să se zbată și să îl ia pe Porsché înapoi, dar Kan i-a luat copilul și l-a îndepărtat pe Porsché de ea.

„Copilul meu! Dă-mi-l înapoi! Dă-mi-l înapoi!!!”

[Sfârșitul amintirii]

– Nu, nu… Honey m-a chemat. Nu mă ura. Pentru că nu aș răni-o niciodată pe Honey, nu i-aș fi făcut rău! Tu ai fost, Hia! Pe tine te-a urât tot timpul!

Lacrimile lui Khun Kan curgeau continuu, era atât de cufundat în gânduri de parcă s-ar fi întors din nou în acea situație. Crudă și vie.

– Nu te mai amăgi, Kan! Tu l-ai luat pe Porsché de la Nam Phueng! Pentru că ai iubit-o mult prea mult, nu ai putut să te mai ocupi nici măcar de propria soție! a spus Khun Korn cu furie, în timp ce Khun Kan a rămas fără cuvinte.

Mi-am mușcat buza la declarația lui Khun Korn și am întors treptat arma în direcția lui Khun Kan. În mintea mea, puteam vedea doar o trăsătură slabă a unei mâini, dar era atât de neclară încât nici măcar nu-mi puteam aminti a cui era mâna.

– Și din cauza a ceea ce ai făcut, ai pierdut-o complet…

[Începutul amintirii ]

„Dă-mi înapoi copilul meu!!!” a strigat Nam Phueng la Kan în momentul în care acesta din urmă i-a înmânat copilul bonei.

„Mă urăști atât de mult, Nam Phueng?” Kan a rânjit ușor și a făcut un pas încet spre Nam Phueng.

„Da, te urăsc! Te urăsc atât de mult încât nu suport să îți privesc fața! Și într-o zi, această familie va fi ruinată la fel cum ai făcut cu a mea!” Nam Phueng a strigat la Kan, în timp ce acesta din urmă era ocupat să-și plimbe privirea pe corpul lui Nam Phueng.

„Familie ai spus? Aceasta este familia ta.”

Kan s-a târât până la pat și a apucat-o strâns de glezne pe Nam Phueng.

„Niciodată nu te-am văzut ca pe unul din familia mea! Dă-te de pe mine!!!” a exclamat ea, luptându-se să se elibereze de lanțurile și din strânsoarea lui Kan.

„Atunci… Te voi face și pe tine soția mea… În acest fel, copiii noștri vor avea amândoi linia de sânge Teerapanyankun.”

Kan s-a apropiat de gâtul lui Nam Phueng. A hărțuit-o și a lăsat-o plângând de disperare.

„Nu! Oprește-te! Oprește-te, Kan! Oprește-te!!!”

[Sfârșitul amintirii]

– Mamă…

Cuvintele lui Khun Korn mi-au frânt din nou inima. Mâinile au început să-mi tremure în timp ce mă străduiam să-mi păstrez controlul. Ochii lui Kinn erau plini de milă, dar oricât de mult ar fi încercat să se apropie și să mă prindă, mâna mea îndrepta mereu arma în față. Am vrut să-l omor pe acel nenorocit, precum și pe toți ceilalți implicați în uciderea părinților mei. Vederea mi se încețoșa, iar dorința de a-i ucide pe toți cei din jurul meu era dominatoare.

– Hia… O voce a strigat din spate. M-am uitat la fratele meu mai mic, cu lacrimile curgându-i pe față. Probabil că a tras cu urechea în tot acest timp. Și, pe măsură ce Ché se apropia tot mai mult, Khun Kan și-a ridicat privirea și a rămas instantaneu șocat.

– Honey… Khun Kan a strigat încet numele mamei mele.

– Nam Pueng!

Acesta din urmă a încercat să fugă spre Ché’, dar atât eu cât și Kim am îndreptat armele spre el.

– Să nu îndrăznești să te apropii de fratele meu! am urlat.

– Honey… Îmi pare rău. Îmi pare atât de rău… a spus Khun Kan cu frustrare. Trupul lui s-a prăbușit încet la pământ în timp ce emoțiile îl mistuiau cu totul.

– Nam Pueng nu te va ierta niciodată, Kan, a spus Khun Korn, privindu-l cu milă pe fratele său mai mic.

– Îmi pare rău… nu am putut să te protejez… Nam Pueng… Honey… Kan s-a așezat în genunchi și a continuat să delireze:

– De ce a trebuit să faci asta, Hia?

– Pentru că a fost ultima rugăminte înainte de a lua pastila de sinucidere, din cauza ta!…

[Începutul amintirii]

Korn a mers să o caute pe Honey, dar a fost stupefiat de starea în care se afla sora sa mai mică. Silueta micuță era așezată într-un colț al camerei, cu trupul acoperit de vânătăi, iar expresia ei era în totalitate a unei persoane nebune.

„Nam Phueng…” a strigat încet Korn.

„Nu! Nu te apropia de mine! Ieși afară! Ieși afară!” Nam Phueng a implorat cu disperare, îmbrățișând-se strâns.

„Sunt eu. Sunt eu, Korn. Calmează-te. Nu-ți voi face rău.”

Când aceasta din urmă a auzit vocea lui Korn, s-a oprit imediat. Și-a ridicat bărbia în sus și l-a îmbrățișat strâns pe Korn.

„Hia… te rog. Ajută-mă! Te rog!”

„Sunt aici, Nam Phueng. Sunt aici.”

Korn și-a luat sora în brațe și a consolat-o pe aceasta din urmă cu prezența sa.

„Mi-au luat copilul… L-au luat pe Porsché!” a continuat să strige Nam Phueng.

„În seara asta o să-mi aduc oamenii să te ia de aici.” i-a spus Korn cu fermitate lui Nam Phueng, ridicându-i bărbia acesteia din urmă, în timp ce o privea pe sora ei îndurerată. Apoi a trecut încet cu degetul pe vânătăile pe care sora sa le primise de la fratele său. I-a frânt inima și nu mai suporta să o vadă pe sora lui în starea aceea.

„Nu pot să merg cu tine, Hia. Știi ce poate să facă el. Ar face orice doar ca să pună mâna pe mine. Ia-l pe Porsché în schimb. Ia-l pe fiul meu și lasă-l în grija lui Athi.”

„Dar cum rămâne cu tine? Nu poți rămâne aici!”

„Dacă voi fugi cu tine, îmi voi pune fiii în pericol. Îl cunoști foarte bine, Hia… Nu se va opri până nu mă va găsi…” Korn nu voia să o părăsească pe Nam Phueng, dar nu putea face nimic. Nu voia să accepte asta, dar sora lui avea dreptate.

„Nam Phueng…”

„Hia, poți să-mi promiți un lucru? Să nu lași familia Teerapanyakun să-mi găsească fiii. Și orice s-ar întâmpla, nu-i lăsa să se mai implice în această familie.”

Korn și-a mușcat buza în agonie, văzând-o pe femeia pe care o iubea suferind atât de mult. Femeia care cândva devenise lumina casei, acum se îneca în suferință și resentimente. Nu a mai putut spune nimic și doar a aprobat din cap spre sora sa iubită mai mică.

„Atunci… Îți voi lăsa și această scrisoare.”

„Dar dacă le găsesc lui Porsche și lui Porsché un loc sigur unde să stea, ne vom întoarce după tine. Îți promit.”

[Sfârșitul amintirii]

– Dar Nam Phueng a ales să vă protejeze pe amândoi, Porsche. De aceea ea… și-a luat viața în schimb. Numai ca voi doi să fiți în siguranță.

Khun Korn s-a uitat la mine cu milă. La fel era și pentru întreaga familie principală care se află aici, nu puteau suporta să audă aceste povești.

– Mi-am ținut promisiunile tot timpul. Nici măcar nu m-am gândit să-i caut pe Porsche și Porsché! Abia de curând, am aflat din gura ta că ți-ai încălcat propria promisiune și i-ai readus sub aripa ta pe cei doi copii! a rostit Khun Kan, făcându-i pe toți să se uite unii la alții cu sentimente amestecate.

– A trebuit să o fac! Pentru că nu suportam să văd cum îmi creștea Athi nepoții! Porsche a fost nevoit să facă atâtea eforturi doar pentru a se descurca și pentru ca Ché să studieze la o școală de prestigiu, când e clar că ar fi putut să o ducă bine dacă Athi s-ar fi purtat mai bine cu ei!

– Nu! Nu! Vrei doar să deții tot ceea ce Agong i-a dat lui Nam Phueng! Ai vrut doar ca ei să fie cu tine pentru că te fac să simți că Honey este încă în viață!

M-am gândit la ceea ce spusese Khun Kan și m-am întors să mă uit cu neîncredere la Khun Korn.

– Ajunge, Kan! Khun Korn s-a răstit la Khun Kan, dar acesta din urmă era prea cufundat în ceea ce simțea și a continuat să își ceară iertare.

– Honey… Îmi pare rău… Îmi pare foarte rău… S-a aplecat pe podea și a tăcut pentru o vreme. Dar brusc a ridicat capul și a luat pistolul de la o gardă de corp de lângă el și l-a îndreptat în direcția lui Khun Korn.

Khun Kan era pe punctul de a-l împușca, dar P’Chan a fost suficient de rapid pentru a-l apuca de încheietura mâinii pe Khun Kan și a îndepărtat arma din mâna acestuia din urmă.

Când Vegas s-a grăbit să-și protejeze tatăl, haosul a reînceput. Kinn a încercat să fugă spre mine, dar a fost prins de partea clanului minor. În timp ce îndreptam arma spre șeful lor, am fost amândoi înconjurați de hoarde de oameni din a doua familie. Când am avut ocazia, l-am împins în grabă pe Ché către Kim; care se afla în poziție de primire și apoi am încercat să mă întorc și să mă lupt din nou cu a doua familie.

Am făcut o mulțime de greșeli, încercând să mă apăr cu lovituri de picioare și pumni, deoarece arma mea fusese aruncată la mare distanță. Corpul meu s-a izbit puternic de ușa serei și îmi amintesc că mama mea a construit în mod deliberat acest loc. Cu toate acestea, toate ferestrele sunt acum bine securizate cu o folie neagră. Iar când corpul meu a atins uşa pe o parte, am simțit o răceală intensă pe piele.

– Porsche! Kinn mi-a aruncat o armă, pe care am luat-o imediat și am tras în partea inamică. Nenorociții ăia se repezeau spre mine, iar când am pus mâna pe armă, toți au zburat.

Privirea mea a zăbovit spre locul în care mă aflam acum, iar un miros familiar mi-a lovit brusc nările… Era parfumul mamei mele.

– Porsche! Khun Korn a scuturat din cap, făcându-mi semn să îl urmez, și imediat după aceea m-am trezit în interiorul serei despre care mama mi-a spus cândva.

Khun Korn a încuiat ușa, lăsându-i pe Khun Kan, P’Chan, Kinn și pe mine înăuntru. Privirea mea a zăbovit suspicios în jur și s-a oprit pe fața neliniștită a lui Khun Korn. Mă deranja, dar simțurile mele erau prea ocupate cu situația cu care mă confruntam acum.

Mirosul familiar al mamei mele și sunetul viorii continuau să cânte. Am urmărit mirosul mamei mele, iar când am ajuns la sursa acestuia, ochii mi s-au deschis în șoc.

– Mamă!!! am exclamat.

Imaginea din fața mea era mama mea, purtând o rochie albă lungă și ținând în mâini un buchet de trandafiri. Era ținută într-un sicriu de sticlă, în stare perfectă, de parcă doar dormea.

– Mamă! Mamă!!! M-am ținut strâns de sicriu, încercând să sparg geamul în toate felurile posibile pentru a o putea îmbrățișa.

– Porsche! Porsche, calmează-te. Kinn s-a apropiat și m-a tras de lângă sicriul de sticlă.

– Nam Pueng! Honey! Khun Kan a înnebunit aproape la fel de tare ca mine, în timp ce privea neputincios.

– Ai spus că a fost înmormântată în cimitirul familiei noastre… ce înseamnă asta, Hia? Spuse el, strângându-și pumnii și continuând să plângă.

– Am făcut asta pentru că a fost ultima dorință a lui Nam Phueng. Khun Korn s-a apropiat încet de noi.

– Nu! Nu! Khun Kan a continuat să trăncănească.

– Așteaptă ziua în care își va putea revedea fiii. Am făcut totul doar pentru a-i îndeplini ultima dorință și îmi pare foarte rău că a fost nevoie să o păstrez pentru o vreme, Porsche…

– Asta este o minciună… Khun Kan s-a întors să își apuce tâmplele.

– În ziua aceea… mi-a spus că, chiar și după moartea ei, vrea ca fiii ei măcar să o vadă. De aceea am făcut asta.

– Ți-a spus să nu te mai legi de ei.

– Ți-a spus asta în scrisoare?

– Tu ai fost cel care a primit acea scrisoare! Ea ți-a încredințat-o ție, Hia!

Khun Kan vorbea din ce în ce mai tare, dar atenția mea nu era la cei doi, ci la mama care se afla în fața mea.

– Mamă… te rog să deschizi ochii. Sunt chiar aici, fiul tău… te rog… te rog, trezește-te…

Am continuat să strig numele mamei mele, sperând că mă va auzi. Dar știu că oricât de tare aș striga-o, nu-mi va mai răspunde niciodată.

– În acea zi, înainte de a-l încredința pe Porsché în grija lui Athi, Nam Phueng i-a înmânat o ramă cu o fotografie pe care personalul de la Black Rose o făcuse pentru copilul lor atunci când va crește, a rostit Khun Korn, înainte de a se întoarce spre fratele său,

– Așa că oprește-ți iluzia acum, Kan! Și nu mai distruge familia noastră și ultimele dorințe ale lui Nam Phueng!

– Honey… Khun Kan a continuat să strige numele mamei mele. Și cu cât își proiecta mai mult vocea, cu atât durerea din capul meu devenea mai puternică.

– Athi a trebuit să moară și ai ordonat să i se ridice cadavrul în această dimineață pentru că voiai cu disperare să distrugi toate probele. Întreaga familie Kittisawat a avut de suferit doar din cauza geloziei tale, Kan! Ai fost așa de mic. Ai fost gelos pe mine pentru că tata mi-a acordat multă atenție, iar apoi ți-ai îndreptat gelozia spre Pat și spre Nam Phueng! Te-ai înecat în gelozie încă de la început și deja ți-a consumat întreaga viață!

Țineam din nou strâns pistolul, în timp ce încercam să diger tot ce încercau să spună. Pentru că, dacă nu o făceam, îmi pierdeam mințile și făceam din nou haos.

Mamă, ce ar trebui să fac?

– Hia… ai iubit vreodată pe cineva? a spus Khun Kan din senin, înaintând spre Khun Korn cu pumnul strâns.

– Da, Kan, și tu știi foarte bine asta… Voi face totul pentru familia noastră, iar acum că Porsche și Porsché fac deja parte din ea, voi face totul și pentru ei… a spus Khun Korn cu convingere, aruncându-i fratelui său o privire încruntată.

– SUNT DOAR MINCIUNI!!! strigă Khun Kan, îndreptându-și pumnul spre fratele său mai mare. Totul a fost atât de brusc și, înainte de a clipi din ochi…

Bang!

Khun Korn l-a împușcat în cap pe Khun Kan.

– Dormi acum, fratele meu… a spus Khun Korn în agonie, ținându-și capul plecat, în timp ce închidea ochii în fața trupului rece al fratelui său. P’ Chan a luat apoi imediat corpul lui Khun Kan și l-a așezat în lateral.

A mințit!

O voce stinsă striga în capul meu, în momentul în care am văzut cadavrul lui Khun Kan.

Te-a mințit, Porsche! Te-a mințit!

Neputând suporta ceea ce auzeam, am îndreptat pistolul înapoi spre capul lui Khun Korn, făcându-i pe toți cei din jurul meu să intre în panică.

– Porsche!

Vocea familiară pe care așteptam să o aud mi-a strigat numele, dar când am ridicat capul era Kinn, apărându-l pe tatăl său de arma mea. Stătea în fața trăgaciului, cu lacrimile curgându-i pe obraji în timp ce îmi aruncă o privire de agonie totală.

– Ai încredere în tatăl meu, Porsche… și rămâi cu mine pentru totdeauna.

– Dar familia ta mi-a ucis părinții, Kinn!

– Poate că tata a sacrificat oameni, dar asta a fost singura lui modalitate de a vă proteja pe tine și pe fratele tău. Și a promis că va avea grijă de voi doi acum.

– Nu știu în cine să mai am încredere, Kinn. Mi-am mușcat buza cu putere, privindu-l pe Kinn cu durere.

– Te iubesc, Porsche. Te iubesc mai mult decât viața mea. Și dacă va veni acea zi, când vei fi sigur că familia mea a făcut ceva să te rănească… Poți să mă omori. Dacă e ultimul lucru care îți va potoli durerea din inimă, a spus Kinn, acceptând cu toată remușcarea pedeapsa pentru lucrurile pe care nu le-a făcut niciodată.

– Îmi pare foarte rău că te-am mințit, Porsche. Dar am făcut asta doar la cererea mamei tale… și i-am păstrat trupul aici, pentru că a fost și dorința ei să te întâlnească măcar pe tine, chiar dacă a murit deja, a spus Khun Korn, cu tonul său reconfortant din nou.

– Tu ești totul pentru mine, Porsche. Dar dacă chiar nu poți să-mi ierți familia, voi accepta de bunăvoie pedeapsa. Kinn a luat țeava armei mele și a pus-o pe fruntea lui.

– Fir-ar… Am oftat în timp ce inima mi se topea din cauza gestului lui Kinn.

Chiar trebuie să fie așa?

Întreaga mea lume mi-a fost răpită chiar în fața ochilor mei, iar eu nu am putut face nimic pentru a o proteja… Dar acum, credința în cea de-a doua lume a mea era chiar la îndemâna mea și în fața degetelor mele… să aleg totuși să apăs pe trăgaci?

– Eu… te iubesc, Kinn, i-am spus. Genunchii mi s-au înmuiat rapid și am căzut la pământ.

– Porsche. Kinn mi-a strigat numele și m-a tras direct într-o îmbrățișare strânsă. Atât privirea cât și căldura lui au făcut ca toate sentimentele înghețate din mine să se topească și să se calmeze. Kinn mi-a spus să-l cred pe tatăl său și m-a implorat să rămân în brațele lui pentru totdeauna. Voia să-l iert pe tatăl său și să o luăm de la capăt.

Dacă l-aș crede, te-ai supăra pe mine, mamă?

Am vrut ca Kinn să fie lângă mine, la bine și la rău. El este lumina vieții mele, armura care m-a protejat de această lume crudă și vicleană.

Nu voi uita niciodată cine mi-a nedreptățit familia și voi suporta chinul și durerea pe care mi le-a provocat. Voi folosi aceste amintiri pentru a-mi reaminti mereu și pentru a mă ghida pe calea pe care am ales-o.

– Și eu te iubesc, Porsche. Și te voi proteja orice ar fi, a rostit Kinn, dându-mi un sărut ușor pe frunte.

– Să mergem acasă, fiule.

Khun Korn s-a aplecat și mi-a mângâiat ușor capul. Și eram pe punctul de a mă desprinde de îmbrățișarea lui Kinn când…

– Tată!!! Vegas bătea puternic în ușa din exterior.

Am aruncat o privire spre cadavrul lui Khun Kan cu sentimente amestecate în mine. Nu știu ce să simt sau cum să reacționez față de ceea ce s-a întâmplat. Mi-a ruinat familia, mi-a ucis tatăl și chiar mi-a violat mama… dar oare chiar merită să moară din cauza a ceea ce a făcut?

– Lasă-l să intre, i-a ordonat Khun Korn lui P’Chan și a indicat cu capul spre ușă.

De îndată ce ușa s-a deschis, Vegas a înghețat. Avea ochii goi, în timp ce se uita direct la trupul rece al tatălui său. Era ca și cum toate simțurile i se prăbușiseră în doar o clipită. Îi puteam vedea durerea din ochi în timp ce dădea din cap, neîncrezător. A vrut cu disperare să-și apuce tatăl, dar a ales să nu o facă și să fugă.

– Vegas! a strigat Pete, urmărindu-l pe Vegas cu privirea. Era pe punctul de a alerga după acesta din urmă, dar s-a oprit în loc și s-a dus direct la Khun Korn.

Ochii mei nu l-au părăsit pe Pete, în timp ce acesta se apropia treptat de noi. Nu a fost nevoie să spună nimic, pentru că știu exact la ce se gândea în momentul în care privirile noastre s-au întâlnit.

– Șefule… Îmi pare foarte rău. Pete și-a plecat încet capul și și-a scos broșa familiei principale împreună cu blazerul negru și le-a întins spre Khun Korn.

– Ești sigur de asta, Pete? l-a întrebat Khun Korn nedumerit.

– Iartă-mă, domnule, a spus Pete cu vocea tremurândă.

– În regulă. O să mă ocup de asta. Khun Korn a luat totul din mâna lui Pete și i le-a înmânat lui P’Chan, care stătea lângă el.

– Mulțumesc, șefule , că ai avut milă de mine. Pete și-a înclinat ușor capul înainte de a ieși, alergând după Vegas.

– Pete… Pete! Tankhun era pe punctul de a-l urma pe Pete, dar Arm și Pol l-au reținut.

Privirea mea a urmărit doar acțiunea prietenului meu și i-am urat în tăcere succes în ceea ce avea de gând să facă. S-ar putea să fiu împotriva lui și a lui Vegas… dar dacă el chiar simțea așa ceva față de Vegas, nu pot face nimic, doar să le urez tot ce e mai bun pentru amândoi. Și să sper ca într-o zi să putem fi din nou împreună cu toții.

[O lună mai târziu]

După incident, totul părea dificil și haotic, iar familia principală a aranjat o înmormântare onorabilă pentru Khun Kan. Pete ne-a informat atunci despre veștile proaste, deoarece în ziua morții lui Khun Kan, Vegas a plecat cu mașina pe o ploaie puternică și a fost implicat într-un accident. Timp de o lună, Vegas nu a dat niciun semn de însănătoșire.

Pete i-a supravegheat îndeaproape pe Vegas și Macau, care se aflau implicit sub jurisdicția sa. Chiar dacă Tankhun îi disprețuia în continuare pe cei doi frați, el a încercat totuși să îl viziteze pe Vegas aproape în fiecare zi pentru că îi era dor de Pete. Atât Kinn, cât și Kim au grăbit totul pentru a clarifica lucrurile atât cu familia principală, cât și cu cea secundară, pentru a reveni la normal cât mai curând posibil.

Iar pentru noi, cei care am fost stresați toată luna, Tankhun a decis să organizeze o petrecere pentru a ne relaxa. Dar, bineînțeles, a trebuit să exagereze, invitându-i pe prietenii noștri din ambele părți.

– Iluminează petrecerea, Time! Thankhun a continuat să se plimbe și să îndrume oamenii în cadrul evenimentului.

– La naiba, mâncarea de la hotelul tău tot nasoală este! l-a tachinat acesta din urmă pe Tae, iar ticălosul i-a dat un șut în lateral în schimb.

– În ceea ce vă privește pe voi trei, Jom, Tem și Mew! Duceți-vă și ajutați-mă cu casetofonul de acolo. Vom da muzica atât tare până când toată lumea va  surzi! Micul Ding Dong era prea entuziasmat, îmi provoca dureri de cap.

– Hei, este adevărat? a rostit brusc Arm, venind spre mine cu Pol alături.

– V-am spus deja să vă descurcați singuri! Și voi doi tot nu vă puteți decide!? Stăteam în fața lor, cu brațele încrucișate și cu picioarele fremătând. Trecuse o lună și ăștia doi încă nu se puteau decide cine îi va lua locul lui Pete.

– Acest lucru trebuie decis cu mare atenție, Porsche! a spus Pol.

– Nu ai de ales, Pol. Când o să mă satur și eu de rahatul ăsta, o să te pun pe tine să-mi iei locul. Sau pe Arm. Oricine vine primul, am chicotit, iar amândoi s-au întors să mă privească.

– Despre ce naiba vorbești, Porsche? Asta e ceva serios, a spus Arm cu neîncredere, iar eu nu am putut decât să râd ca răspuns.

– Haideți acum, băieți! Cine va fi cine? am întrebat.

– La dracu! Vino aici, Arm! a exclamat Pol, și-a ridicat mânecile și l-a tras pe Arm spre el.

– Hai s-o facem aici!

– Să-i dăm drumul! răspunse Arm cu același entuziasm, ridicându-și și el mânecile.

– În regulă! Va fi doar o singură dată. Și cine câștigă, ia locul, am spus, iar amândoi s-au uitat la mine.

Amândoi au inspirat adânc și au spus în cor. Jackenpon*!

*( N.T. Ar fi jocul: Piatră, Hârtie, Foarfecă)

– La naiba! a exclamat Arm.

– Da! și Pol a aplaudat.

– Nu vreau să fiu șeful gărzilor de corp a lui Thankhun! a țipat Arm, iar Pol și cu mine am râs cu poftă la strigătul lui.

– Deci este Arm? a întrebat Kinn, întinzându-mi un pahar de lichior, iar eu am dat din cap în semn de răspuns cu un ușor zâmbet.

– Ai obosit? m-a întrebat Kinn, mângâindu-mă ușor pe cap.

– Nu, i-am răspuns, cu atenția îndreptată spre cei doi care se luptau să nu fie șeful gărzilor de corp.

– Ești sigur? Tonul lui Kinn a devenit brusc scăzut și privirea mea s-a îndreptat spre el. Doar mă ciupea de șold, cu buzele lui sprijinite pe colțurile umărului meu și pe ceafă.

– Pot să ți-o trag în seara asta? a șoptit el.

– Nu începe, ticălosule ! l-am certat, iar nebunul doar a chicotit.

– Intrați. Este în regulă. Vocea fratelui meu a răsunat brusc, iar atenția mea s-a îndreptat direct către figurile, care soseau în grădină. Erau Kim și Macau.

– V-am spus că ora de întâlnire este 18:00. Ce oră este acum!? Este deja ora 20:00! Întârziaților! Tankhun i-a certat pe ultimii veniți, iar Macau nu putea decât să țină capul plecat.

– Phi, calmează-te, bine? a replicat Ché.

– Atunci vino să mă ajuți cu firul ăsta! a spus Tankhun, trăgând spre el brațul lui Macau. Poate că pare că îl urăște pe acesta din urmă, dar știu că în adâncul sufletului îi și pasă.

– De ce trebuie să o fac eu? Nu poți să le ceri gărzilor tale de corp să o facă? replică Macau, cu capul încă plecat.

– Vezi luminile acelea frumoase de acolo? Ei au făcut asta. Așa că nu te mai plânge și ajută-mă aici! a răspuns Tankhun, iar Macau nu a putut să nu ofteze. Kim, pe de altă parte, veghea asupra fratelui și a vărului său.

– Mi-e milă de el, a rostit el, înainte de a se întoarce spre noi și de a striga. Hei, am vești bune pentru voi toți. Vegas s-a trezit. După ce au auzit declarația lui Kim, toată lumea a zâmbit încântată. S-ar putea ca clanul principal și cel secundar să nu fie încă în relații bune, dar apreciau eforturile celor trei frați de a oferi ajutor atât lui Vegas, cât și lui Macau.

Eu, pe de altă parte, am fost răsfățat de Khun Korn. Mi-a dat tot ce ne-a lăsat mama noastră și chiar mi-a oferit mult mai mult. M-a lăsat să îl duc pe Ché în sala de conservare, unde era ținută mama noastră și ne-a dat toate drepturile asupra mamei noastre și a bunurilor ei. Am vrut ca ea să fie îngropată cum se cuvine, dar Ché mi-a spus să o las să mai stea o vreme. Și când va veni momentul potrivit, o vom duce lângă tatăl nostru.

– Mulțumesc, Kinn. Pentru tot. M-am uitat la Kinn cu sinceră recunoștință.

– Și eu îți mulțumesc că m-ai ales pe mine. Kinn a zâmbit, și-a coborât rapid capul pentru a-mi săruta buzele fără să se teamă de ochii nimănui.

– Desigur! Nu am unde să mă duc, ticălosule! l-am tachinat.

– Chiar dacă ai avea, nu o să te las. Kinn a chicotit, punându-și mâinile pe șoldurile mele, iar eu mi-am pus automat brațul în jurul gâtului lui.

– Pentru că mă iubești? I-am pus lui Kinn aceeași întrebare în fiecare zi. Nu știu de ce îmi place atât de mult să aud cuvântul iubire din gura lui Kinn. Pur și simplu îmi încălzește inima.

– Mai întreabă-mă o dată, mi-a răspuns, mângâindu-mă ușor șoldul.

– Răspunde-mi, am spus cu voce joasă, jucându-mă încet cu părul lui Kinn. Nu știu când am învățat acest lucru, dar funcționează de fiecare dată. Kinn a chicotit la gestul meu, înainte de a-și apropia fața de urechea mea și de a spune:

– Pentru că ești obraznic, a spus pe un ton răgușit, apucându-mă tare de fund. Am tresărit, m-am aplecat mai aproape de fața lui Kinn și am mai întrebat ceva:

– Și?

– Și îmi placi atât de mult. Kinn s-a aplecat în față și mi-a sărutat obrazul. Am zâmbit înainte de a-mi îngropa fața în umerii lui. Poate că începusem cu stângul, dar s-a terminat cu bine. Și dacă va veni ziua în care va trebui să ne confruntăm din nou cu provocări, atâta timp cât Kinn mă ține în brațe așa…

?Fah mai laeo la na naung songrahn rao raung Tumnaung pleng tohn nohn ngai ja tohnb pai tohn tohn Tung yohk tung yohn yao yuan yua jai?

~ E deja un cer nou, Songkran cântă. Această melodie, acest ton. Dansează și se leagănă într-un mod provocator. – Tankhun cântă. ~

Dar mai întâi trebuie să ne ocupăm de ticălosul ăsta!

– Nici măcar nu e Songkran încă! Ce naiba? am țipat.

– E treaba mea! mi-a răspuns Tankhun, înainte de a-și continua cântecul.

La naiba! Nici măcar nu e Songkran încă, pentru numele lui Dumnezeu! De ce cântă Ram Wong Reung Songkran!?

*(Songkran este noul an al calendarului lunisolar budist)

Kinn și cu mine am scuturat din cap la acțiunile fratelui său. Privirea mea s-a îndreptat apoi spre casă și am dat peste Khun Korn și P’ Chan, la etajul al doilea, care se uitau la noi prin geam. Le-am schițat un zâmbet ușor, iar Khun Korn mi-a întors un zâmbet cald. Trebuie să fi fost la fel de fericit ca și părinții mei să ne vadă zâmbind unul altuia din nou. Cu toate râsetele și zâmbetele care s-au întâmplat în seara asta, mi-aș dori să rămână așa pentru totdeauna…

[În camera lui Korn]

Ochii lui Korn priveau către grădină, în timp ce gărzile sale, împreună cu copiii săi, râdeau în plină fericire. Era mulțumit, iar inima lui era plină. Pentru că totul mergea ca pe roate, conform planului său.

– Numai învingătorii pot fi autorii poveștii,  a spus Korn în timp ce ridica confortabil coniacul din mână.

– Ce vom face în continuare, domnule? a răspuns Chan.

– Lasă-i să se iubească profund. Astfel, jocul va fi distractiv. Korn s-a așezat încet pe pervazul ferestrei.

– Iar familia principală are nevoie de cel mai puternic dintre toți pentru a rezista mult timp, așa cum ați spus, domnule. Chan i-a înmânat un trabuc, iar Korn l-a ținut gânditor în gură.

– Asta m-a învățat tatăl meu de la început. Iar iubirea singură nu poate dura. Spre deosebire de putere. Korn a lăsat să iasă un mic zâmbet.

– Vorbe;ti despre Khun Kinn, domnul meu? a întrebat Chan pe un ton monoton, dar Korn doar mormăi ca răspuns.

– El este priceput. Dar, după părerea mea… Kim este cel mai puternic dintre toți.

Chan a tăcut și a făcut doar o plecăciune în fața stăpânului său în replică. Korn și-a coborât apoi privirea de la fereastră, privind intens la oameni ca și cum ar fi fost pioni în jocul său. A scos apoi o hârtie, a privit-o o clipă, apoi a mototolit-o în pumn ca și cum n-ar fi fost nimic. Și a spus…

– Să înceapă supraviețuirea celui mai puternic.

***********

[SFÂRȘITUL PRIMEI CĂRȚI]

~ Și iată-ne ajunși la finalul primei cărți și al primului nostru proiect pe Blog, nu vă temeți, vom reveni cu capitolele specialele VegasPete, trebuie să aflăm dacă au lămurit lucrurile între ei. Odată cu terminarea traducerii, Nuvele la Cafea a devenit vizibil pe Google și nu pot decât să mulțumesc vouă pentru că ne-ați fost alături și ne-ați susținut. Țin să le mulțumesc din suflet Zânei și Buburuzei, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil. Love you all.

Vă mulțumesc.

~ Sunny ~