Ultima poveste
–Porsche–
– Vegas? Am întrebat privindu-l fix în ochi.
– De unde să știu, dacă nu mi-ai spus niciodată nimic? Am accentuat fiecare cuvânt în mod clar în timp ce îmi afirmam nemulțumirea față de el. Am încercat să ridic capul pentru a mă uita la Kinn, dar lacrimile care cădeau îmi încețoșau vederea.
– Vrei să știi? Chiar vrei să știi, nu-i așa? Kinn s-a apropiat de mine ca un prădător și s-a oprit în fața mea, ochii lui străluceau de furie.
– Spune-mi! Am strigat la fel de tare. Am încercat să-mi suprim anxietatea care creștea în mine. Această versiune a lui Kinn este cea de care mă tem cel mai mult. Versiunea plină de furie și nebunie.
Vreau ca el să vorbească, să mi-o spună în față, indiferent cât de mult mă doare adevărul. Dar am cedat. M-am predat lui Kinn.
– Nu ți-am spus pentru că sunt îngrijorat pentru sentimentele tale, Porsche. Nu știu dacă ai putea suporta sau nu. Nu știu dacă asta îți va readuce durerea… Dar tu nu m-ai ascultat nici când te-am avertizat. Acum îți voi spune adevărul. Vegas este persoana care te-a drogat la hotel. El este cel care ți-a dat drogurile. Este un ticălos! La naiba!
Am rămas fără cuvinte. Dacă ceea ce susținea el era adevărat, înseamnă că ziua în care m-am culcat cu Kinn prima dată, a fost din cauza lui Vegas. Atunci de ce nu mi-a spus în trecut? De ce m-a lăsat să par un prost?
– De ce nu mi-ai spus mai devreme? Am întrebat cu durere. Amintirile din zilele rele mi-au revenit în minte. Acum îl iubesc cu adevărat, dar povestea primei mele noapte cu el este diferită. Pe atunci, a fost atât de dureros încât nu numai că mi-a rănit inima, dar m-a făcut să-mi pun la îndoială existența, sănătatea mea mintală și mi-a luat mult timp să uit de asta.
– Sufeream atât de mult atunci, Porsche. Te iubesc atât de mult. Sunt atât de rănit că Vegas ți-a făcut asta. O să am grijă de el personal. Dar cum ai putut să ai încredere în el așa, pur și simplu? Aceeași încredere pe care te rog să mi-o acorzi mie. De câte ori ți-am cerut să ai încredere în mine, Porsche? Nu ai văzut încă ce este capabil să facă? Kinn a rămas nemișcat și urlă la mine. Mânia și durerea se amestecau în ochii lui și eram în parte vinovat de ceea ce spunea.
– Nu am avut niciodată încredere în el, dar nu am de ales! Am făcut un pas înapoi pentru a mă îndepărta de Kinn și m-am sprijinit de masa de lângă perete. Simțeam cum îmi cedează genunchii și durerea copleșitoare părea de nesuportat. Partea cea mai dureroasă nu este adevărul pe care tocmai îl auzisem, ci starea nervoasă a lui Kinn. E foarte furios pe mine, știu. Disprețuiesc să-l văd cum se comportă așa.
– Deci, spune-mi. Ce ai făcut?! Unde te-ai dus cu el?! Kinn a făcut din nou un pas spre mine, iar eu am aruncat toate lucrurile care erau așezate pe masă, inclusiv Rang Nok-ul (supa de cuib de rândunică) pe care tatăl său m-a încurajat să o mănânc. Aceasta s-a împrăștiat pe podea.
– Ce naiba de joc faci cu mine? Am strigat cu voce tare până când Kinn s-a oprit și s-a uitat la bolul spart de pe jos. Ochii, care-i străluceau precum ai diavolului cu o clipă în urmă, au început să se stingă. Uitându-se la mine, și-a dat seama cât de mult încerc să mă controlez ca să nu mă prăbușesc chiar acum.
– Despre ce vorbești, Porsche? Și nu te mișca. Cioburile te vor tăia. Kinn și-a coborât vocea și a ridicat mâna ca să mă oprească. A suspinat greu, ca și cum ar fi încercat să-și potolească neliniștea și a început să-și dea seama că ar trebui să fie îngrijorat și de sentimentele mele.
– Ce naiba de joc face familia principală cu mine? Tatăl tău… Tatăl tău este implicat în moartea părinților mei, așa-i? Mi-am scos portofelul din buzunarul de la pantaloni. Apoi am scos poza pe care mi-a dat-o Athi. O poză cu Khun Korn, care mă ținea în brațe când eram copil, pe care i-am aruncat-o violent în față lui Kinn. Kinn a luat-o și s-a încruntat confuz.
– Ce este asta?
– Eu ar trebui să te întreb pe tine. Familia principală vrea ca eu să fiu garda ta de corp?! La naiba! Care este motivul? Nu pentru că sunt bun la asta și aș putea să te protejez. Ci din cauza părinților mei, nu-i așa? M-am prăbușit încet la podea.
– Mai este ceva ce trebuie să știu? Mai este ceva, Kinn?!
– Porsche, tu ești băiatul ăsta?
– Ce naiba face familia ta cu a mea? De câte ori v-ați bătut joc de părinții mei, de fratele meu și de mine? Nu mă atinge! M-am îndepărtat brusc, atunci când l-am văzut pe Kinn întinzându-se și încercând să mă țină de braț.
– Porsche, nu înțeleg. Nu știu nimic despre asta. Tonul mai calm al lui Kinn nu m-a liniștit câtuși de puțin.
– Ce joc jucați cu mine și cu fratele meu?
– Porsche, nu știu. Ce vrei să spui?
Nu mai auzeam nimic. Nu mai puteam înțelege. M-am întors și am deschis violent ușa, ieșind repede din cameră și m-am dus direct la Kim. În timp ce băteam în ușa camerei fratelui său mai mic, mi-am șters lacrimile din ochi.
– Porsche, ce ai de gând să faci? Kinn m-a urmărit afară, dar nu mi-a păsat.
– Nu știi cum să bați la ușă? Ce naiba?!
Kim a deschis ușa cu frustrare, dar s-a oprit când mi-a văzut fața și ochii lui l-au fixat pe Kinn, aflat în spatele meu.
– Unde este fratele meu?
– Ce s-a întâmplat? Ché s-a strecurat între ușă și Kim. Mă privea neliniștit din cap până în picioare în timp ce îmi examina corpul slăbit.
– Vino cu mine. L-am apucat de încheietura mâinii pe Ché, pregătindu-mă să ies din casă.
– Hei… Vocea lui Kinn l-a strigat pe fratele meu mai mic ca și cum ar fi cerut ajutor.
– Piciorul tău sângerează. Lasă-mă să-ți curăț mai întâi rana. Ché m-a ținut de mână.
– Sunt bine. Trebuie să vii cu mine. Încă nu renunțasem să încerc să trag de Ché.
– Ce se întâmplă aici, Kinn? a întrebat Kim, întorcându-se spre fratele său.
– Porsche, chiar nu știu nimic. Nu fugi când ești furios. Nu pleca, așa cum am convenit. Kinn stătea în spatele meu ca și cum ar fi vrut să ridice mâna să mă îmbrățișeze, dar l-am evitat.
– Nu mă atinge. Ché, trebuie să vii cu mine. Chipul lui Ché părea acum extrem de tulburat. Se uita alternativ la mine și la Kinn.
– Cu siguranță merg cu tine. Voi merge cu tine oriunde. Dar pot să-ți pansez mai întâi rana? Ché m-a ținut strâns de mână.
– Intră mai întâi în cameră. Kim, poți să te duci în camera lui Kinn deocamdată? Vreau să stau cu fratele meu. Ché m-a tras de mână în cameră și l-a împins pe Kim afară. Mi-am mușcat buza când am văzut fața fratelui meu plină de îngrijorare și de neliniște reprimată.
– De ce vrei să pleci de lângă Kinn? Vino mai întâi aici. Și, în timp ce întreaga cameră era cuprinsă de tăcere, Ché m-a tras spre piciorul patului.
– Hei, doare tare? Ché s-a așezat pe podea și mi-a atins ușor picioarele. Cioburile bolului spart probabil că mi-au tăiat piciorul fără ca eu să îmi dau seama. Nu am simțit durerea.
– Îmi pare rău, Porsché. M-am uitat la fratele meu mai mic cu lacrimile curgând din nou din ochi. Mi-am jurat că voi fi puternic, că voi fi un model bun pentru fratele meu mai mic, cineva pe care să se bazeze. Că voi fi tot ceea ce are nevoie în această lume. Că voi fi alături de el indiferent de situație, că nu voi da dovadă de slăbiciune și că nu-l voi face niciodată să se simtă singur.
Dar astăzi, nu puteam. Chiar nu am putut. Mi-am arătat partea mea incontrolabilă de slăbiciune în fața persoanei căreia am jurat să fiu cel mai puternic. Ché trebuie să se fi speriat. Trebuie să se fi simțit nesigur de vreme ce eu, persoana care a promis să fiu forța lui, plângeam acum în fața lui.
Dar asta e numai vina mea. De când am o relație cu Kinn, puterea mea a fost redusă la jumătate. Știu asta pentru că, uneori, îl iubesc mult mai mult decât mă iubesc pe mine. Sunt un rahat slab pentru că îl iubesc.
Îmi pare rău, Ché . Fratele tău este un prost.
– Îți voi curăța rana. Ché a folosit un tampon de vată umezit cu betadină pentru a-mi curăța ușor rana.
– Ché, ești dezamăgit de mine? Am încercat să-mi înghit nodul din gât pentru a nu-mi tremura vocea.
– De ce să fiu dezamăgit? Ché s-a uitat la mine și a continuat să-mi îngrijească rana.
– Pentru că mă vezi așa.
– Asta e tot? A tresărit ca și cum ar fi fost rănit de întrebarea mea.
– Tu ești fratele pe care îl iubesc cel mai mult. Ai fost cel mai bun frate pe care l-aș fi putut avea vreodată și vei rămâne mereu idolul meu. Și-a ridicat privirea și mi-a zâmbit.
– Alege un plasture care îți place. Ché mi-a arătat plasturi galbeni și albaștri și i-am mângâiat părul cu afecțiune.
– Hai să alegem albastru. Nu puteam decât să mă uit la el după toate acele replici adorabile care mi-au atins inima. Încă mă gândesc la ce ar trebui să fac după asta.
– Îl iubești atât de mult pe Kim?
– Hmm. Ché a terminat de pus plasturele, a împachetat totul și s-a așezat lângă mine.
– Îl iubești atât de mult pe Kim? Am repetat întrebarea, deoarece nu a răspuns clar.
– Dacă spun prea mult, mă vei lovi? a răspuns Ché zâmbind. Răspunsul lui e clar. Ché s-a atașat de Kim încă de când am rămas aici. Nu e cu nimic diferit de mine. Nu există o cale ușoară de ieșire din această situație.
– Dacă vreodată… Adică, să spunem că familia principală… Mi-am strâns buzele, știind că trebuie să vorbesc cu fratele meu despre această problemă, chiar dacă adevărul l-ar răni.
– Dacă familia principală ar fi implicată în moartea părinților noștri, ce ai face? am inspirat brusc după ce am spus asta.
– Ce vrei să spui? Ché s-a uitat fix la mine cu privirea pierdută.
– Ei bine, încă nu sunt sigur, dar este o posibilitate.
– Dacă este adevărat, cum au fost implicați? Ne-au ucis părinții sau au fost martori la uciderea lor? Ché părea surprinzător de calm, chiar gândind mai rațional decât mine.
– Nu știu. Chiar nu știam nimic în acel moment.
– O să întreb cum au fost implicați. Din ce motiv și cine din familia principală este implicat. Doar atunci voi ști ce trebuie să fac în continuare.
– Nu te vei înfuria deloc pe Kim?
– De ce m-aș înfuria? Dacă ne uităm înapoi la acea perioadă a morții părinților noștri, Kim era probabil doar un copil. Dormea, își sugea degetele de la picioare și se juca. Sunt problemele adulților, de ce i-am implica pe cei mici?
– Chiar îl iubești, nu-i așa?
– Nu-i voi ierta niciodată pe cei care le-au făcut asta părinților noștri. Dar voi avea grijă să văd mai întâi imaginea de ansamblu a poveștii.
– Ești sigur că Kim nu știe nimic?
– Nu cred că el știe ceva și nici Khun Kinn. Dar dacă aflu că a știut tot timpul despre asta și totuși mi-a ascuns-o, nu știu în cine să mai am încredere în această casă.
„…”
– Dar dacă întreaga familie ne-a ucis cu adevărat părinții, nu aș mai putea rămâne aici.
– Și după asta, vei putea să tai legăturile cu Kim?
– Hia, mama și tata reprezintă cele mai bune persoane din viața noastră și dacă într-o zi va trebui să aleg, nu voi alege pe nimeni altcineva. Ché mi-a oferit un zâmbet ușor în timp ce mă ținea strâns de mână.
– Și eu. Oricât de mult aș iubi pe cineva, dacă ajunge să-i facă rău fratelui meu sau dacă s-a întâmplat ceva în legătură cu părinții noștri, care ne-a împiedicat să fim împreună mai mult timp, nu aș putea să-i iert.
– Eu sunt mereu alături de el, chiar și în acest moment. Nu am idee cât de dificilă este această situație, dar nu uita că sunt gata să întorc spatele lumii pentru a fi alături de tine. Ché și-a sprijinit ușor capul pe umărul meu, iar eu am plâns ușurat.
Știam că fratele meu mă iubește, dar abia în acest moment mi-am dat seama de profunzimea acestei iubiri. L-am ținut strâns de mână în timp ce lacrimi grele cădeau din ochii noștri.
– Atunci hai să aflăm adevărul despre moartea părinților noștri, da?
– Hia, tu știi ceva? Ché s-a uitat la mine, așa că am decis să-i spun tot ce am aflat. Pentru că și el face parte acum din familia principală, trebuie să știe cât de multă greutate va trebui să suporte în relația sa cu cel mai tânăr fiu al mafiei.
[Dimineața următoare]
– Dar hia, promiți să asculți motivele lui Khun Kinn și Kim după asta? Ché m-a apucat de mână înainte ca noi doi să ieșim din cameră. Din fericire, cheile de la motocicletă erau încă la mine. Am făcut o baie rapidă și m-am pregătit să plec cu fratele meu.
– Hmm… Am dat din cap, apoi l-am ținut strâns de mână și am mers spre parterul casei.
– Porsche, Ché, unde mergeți? Am tresărit și am aruncat o privire la ceasul care indica cinci și jumătate. Mi-am petrecut noaptea în camera lui Kim împreună cu fratele meu, am hotărât să facem ceva împreună și am plănuit să plecăm devreme ca să nu ne vadă nimeni.
– Te-ai trezit devreme? L-am întrebat pe Pete, care se îndrepta spre noi. Era îmbrăcat în hainele sportive, părea că se ducea la alergat, așa cum făcea întotdeauna în fiecare dimineață.
– Asta este ora normală la care mă trezesc în fiecare zi. Unde mergeți? Pete m-a privit cu suspiciune.
– Nenorocitul ăsta e flămând, așa că mă duc să-i iau ceva de mâncare, am mințit arătând spre Ché.
– Atunci lasă-mă să merg cu voi. Restaurantul de tofu de pe aleea din față este super delicios.
– Lasă-mă să-ți cumpăr eu. Te duci la sală? Du-te înainte, am încercat să-l alung.
– Dar eu…
– Poți să ieși acum? Nu-ți mai este frică? Am folosit slăbiciunea lui pentru a negocia. Vreau să dispară din calea mea înainte ca Kinn sau Kim să se trezească.
– Oh, am uitat, a mormăit Pete.
– Dar mi-e foame, așa că grăbește-te și cumpără. Ia două pungi de tofu.
– Uhm. Am fost de acord și mă pregăteam să mă întorc și să ies pe ușă când m-a strigat din nou.
– Porsche, cui îi aparține curry-ul de sud din sala de mese?
La naiba! Ieri, Vegas m-a rugat să i-l dau lui Pete, dar apoi m-am dus la Khun Korn, așa că am uitat complet de asta.
– Eu l-am cumpărat. M-am scărpinat în partea laterală a feței.
– Atunci de ce nu l-ai pus în frigider? Văd că curry-ul a început deja să fermenteze, a murmurat Pete și s-a încruntat.
– Am uitat. Reîncălzește-l și este al tău.
– Ce? S-a stricat deja. Dacă l-aș fi văzut mai devreme, aș fi putut să iau o îmbucătură. Ce risipă, a spus Pete cu tristețe, dar, acum, asta era ultima mea grijă.
I-am făcut cu mâna lui Pete, apoi l-am luat pe Ché de braț. Mă simțeam vinovat pentru efortul lui Vegas, dar deocamdată nu-mi păsa.
– Nu uita de sosul meu extra, a strigat Pete după noi.
Ne-am îndreptat spre garaj și am împins motocicleta afară din casă. Celelalte gărzi de corp s-au uitat la noi o vreme înainte de a deschide poarta.
– De ce nu luăm mașina? E un drum lung. Ché s-a urcat în spatele meu în timp ce îi fixam o cască pe cap.
– De obicei mergeam așa, îți amintești? Mereu a fost așa înainte, așa că de ce să ne schimbăm acum? Am pus o geacă rezistentă la vânt peste Ché și am pornit imediat motorul.
Am întins mâna și i-am pus brațul fratelui meu în jurul taliei mele pentru a mă asigura că este în siguranță. Răcoarea brizei de dimineață l-a făcut să își ghemuiască fața pe spatele meu. S-ar putea să fie una dintre cele mai dureroase perioade pe care le-a suferit fratele meu, dar vreau ca acest lucru să se termine cât mai repede posibil.
M-am oprit mai întâi la piața de dimineață, când cerul a început să se lumineze. I-am ordonat lui Ché să se ducă să cumpere niște lucruri, în timp ce eu am retras niște bani.
– Hai mai întâi să mâncăm sandvișurile. Ché mi-a pus un sandviș în gură și mi-a dat să beau apă.
– Ai cumpărat tot ce trebuia?
– Um. A dat din cap și mi-a ridicat punga în față.
– Atunci hai să ne grăbim. Nu suntem nici măcar la jumătatea drumului.
Ché s-a îndreptat spre gunoiul din apropiere, apoi a sărit în spatele meu. Am continuat să călătorim de-a lungul drumului până când am ieșit din oraș și am intrat într-o zonă împădurită. Aerul este proaspăt, dar liniștea împrejurimilor verzi și luxuriante nu m-a făcut să zâmbesc câtuși de puțin.
Am condus cu prudență până la deal, nici măcar nu era abrupt, dar îmi făceam griji că nenorocitul din spatele meu ar putea cădea. Azi-noapte m-am simțit puțin amețit din cauza lipsei de somn, așa că știu că atunci când briza rece îmi va atinge pielea, s-ar putea să mă simt somnoros. Așa că am parcat din nou motocicleta pe marginea drumului și m-am stropit cu apă pe față.
– Hia, sună Kim. Ché mi-a întins telefonul ca să văd cele zece apeluri pierdute de la iubitul său.
– Mi-am închis telefonul înainte de a pleca de acasă. Dacă vrei să răspunzi la telefon și să vorbești cu Kim, nu mă deranjează. M-am oprit pe marginea drumului în timp ce scoteam o țigară și am început să fumez.
– Nu voi răspunde. Au trecut doar cinci ore de când am plecat. Lucrurile nu stau chiar atât de rău, nu? S-a așezat pe marginea drumului în timp ce mânca un sandviș rece și fără gust.
– Și dacă lucrurile ar degenera, nu ar fi prima dată. Până la urmă, viața este plină de dificultăți și suntem conștienți de asta. Mintea umană este cea mai terifiantă. Noi doi am putea părea slabi în această lume, am spus uitându-mă în depărtare cât de departe puteam vedea ochii.
Ceea ce trăiam acum părea a fi o iluzie. Era frumos, alții ar putea fi invidioși, deoarece părea prea frumos pentru a fi adevărat. Dar ceea ce credeam că este un loc sigur ar putea fi de fapt cel mai periculos.
– Hei, știi, Kim îmi spune mereu că sunt o persoană foarte optimistă. Cineva ca mine este ușor de păcălit în afaceri. Kim a spus că sunt foarte ușor de citit. Nu aș putea păstra un secret. Sunt prea optimist pentru ca concurenții să mă ia în serios. Ché a râs cu poftă.
– A îndrăznit să te privească de sus? Să vedem dacă o va spune din nou când îl voi face să scuipe sânge.
– Dar ceea ce a spus el este de fapt adevărat. Noi doi suntem slabi în această lume, așa cum ai spus. Știi că Kim se purta ca un dezastru în fiecare zi, ca și cum nu i-ar fi păsat de nimic, dar adevărul este că știe totul despre afacere. Știe care sunt punctele forte și punctele slabe ale concurenților. El este complet exclus din peisaj, dar oamenii ca el sunt inteligenți și știu cum să joace acest joc. S-ar putea să fie prea deștept pentru a muri ușor. De fapt, chiar dacă chestiunea legată de părinții noștri este adevărată, nu cred că eu sunt demn de Kim.
Îl priveam pe fratele meu mai mic cu simpatie. Trebuie să fie foarte stresat de această problemă, iar faptul că spune toate aceste lucruri nu face decât să arate că își pregătește inima pentru consecințe.
– Nu vreau să vă stric relația.
– Știu. În cele din urmă, este adevărul pe care trebuie să-l acceptăm. În legătură cu Kim, mă pregătesc deja de ceva vreme și cred că nu-l merit. În ceea ce privește problema cu părinții noștri, este prea devreme să spun că m-am hotărât, dar chiar și așa, nu vreau să regret nimic. Aș putea la fel de bine să-i întorc spatele lui Kim fără să mai am niciun sentiment, a suspinat și a băgat sandvișul în sacul de gunoi.
– Te-ai maturizat foarte mult.
– Îți spun adevărul. Încă de la început, știam că nu sunt demn de Kim. Așa că nu trebuie să te simți vinovat chiar dacă vom afla adevărul. Nu puteam să răspund la asta. Îmi era milă de fratele meu. În ultima vreme, nu i-am acordat prea multă atenție, fiindcă eram mereu ocupat cu afacerile lui Kinn. Nu sunt sigur dacă este chiar fericit sau suferă.
– Eu sunt un Kittisawat. Trebuie să fiu puternic ca tine! Ché s-a ridicat și a ținut pumnul deasupra capului. Mi-a zâmbit până când ochii i-au dispărut și au devenit semilună.
– Idiotule. Voi avea eu grijă de tine, bineînțeles. Am aruncat chiștocul de țigară și m-am apropiat pentru a-i mângâia afectuos capul lui Ché. Eram frați și ne-am fi ținut de mână indiferent de ce s-ar fi întâmplat.
Ne-a luat ceva timp să parcurgem restul distanței până la dealul de sus. Locul unde noi doi veneam în fiecare an. Aici este liniște și pace, pustiu și departe de haosul orașului. Este locul perfect pentru a ne odihni de fiecare dată.
– Anul acesta este generos, așa că mâncarea este un pic mai luxoasă. A spus Ché zâmbind și a pus rața pe care a cumpărat-o din piață pe o farfurie, alături de multe alte mâncăruri.
– Unde este pânza? Mi-a întins materialul și am așternut-o pentru a acoperi fața pagodei cu două vase de lut.
– Mamă, anul acesta am cumpărat o ghirlandă frumoasă pentru tine. Ché a pus ghirlanda lângă poza mamei și a tatei. A șters tabloul cu o cârpă curată în timp ce am aprins tămâia.
– Suntem bine. Ce mai faceți, mamă și tată? Arăt un pic mai mare anul acesta? Nenorocitul ăsta de aici a spus că arăt mai bătrân și că acum arăt mai mult ca un adult. Nu trebuie să vă faceți griji chiar dacă arăt mai mare decât vârsta mea, voi avea grijă de el și de mine. Vom avea grijă unul de celălalt, nu-i așa? Am scuturat ușor din cap înainte de a mă uita la poza cu tatăl și mama noastră. Chiar dacă culoarea s-a estompat un pic, frumusețea lor era încă evidentă în inima mea.
Tată, sunt obosit acum. Vreau să vă văd pe amândoi chiar și pentru ultima oară. Nu știu ce ar trebui să fac în continuare. Sunt foarte slab, nu-i așa? Sunt slab și vedeți că nu sunt un frate bun. Știu că ar trebui să fiu mai puternic, ar trebui să fiu capabil să-l protejez. Îl voi ajuta pe fratele meu mai mic să treacă peste asta, nu? Mamă, tată, încurajați-mă și voi.
Am deschis ochii pentru a pune tămâia în cădelniță în timp ce mă uitam la poza părinților mei. Degetele atingeau ușor ambele plăcuțe cu numele lor.
Pongpat Kittisawat și Sai Nam Phueng Kittisawat. Aș vrea să îi mai văd pe amândoi încă o dată. Chiar și doar o singură dată, dar este imposibil. Ché și cu mine am venit aici o dată pe an. În primii ani, veneam la data exactă a aniversării morții părinților noștri. Dar, după o vreme, am devenit ocupat cu studiile și cu slujbele cu jumătate de normă, așa că veneam aici doar în momentul cel mai potrivit pentru noi, deoarece locul era puțin mai departe de oraș. Am păstrat cenușa părinților noștri aici, dar o parte din ea a fost lăsată acasă pentru a o păstra aproape de noi.
Locul era o zonă de deal pe care părinții mei au cumpărat-o. Plănuiam să construiesc aici o casă de vacanță, dar s-a întâmplat ceva neașteptat după ce Athi a vândut totul și nu am avut de ales decât să îl rog pe noul proprietar, care a fost destul de amabil să îmi vândă înapoi o parte din teren pentru ca eu să pot oferi un adăpost pentru cenușa părinților mei. A fost chiar de acord să o plătesc în rate.
– Hei, îți amintești? Ché mi-a făcut semn să mă duc în spatele pagodei.
– Hmm, am dat din cap.
– Anul trecut era secată, anul acesta are apă în ea. Spuneai mai devreme că, atunci când erai copil, obișnuiai să mă aduci să arunc o monedă aici?
– Păi da, este aceeași fântână sfântă în care te-am păcălit să arunci o monedă în ea. Un satir ar fi venit și te-ar fi întrebat: „Care monedă este a ta? am spus zâmbind. Când mă gândesc la zilele în care veneam cu părinții în acest loc, Ché era încă un copil, abia putea să meargă și era prea naiv, așa că l-am păcălit să arunce o mulțime de monede în apă. I-a cerut tatei niște bani, dar tatăl nostru nu i-a dat, așa că Ché a scos portofelul tatei și l-a aruncat în fântână. A fost bătut de tatăl nostru, în timp ce eu zâmbeam răutăcios, iar când nu am mai putut suporta și am început să râd, tata m-a bătut și pe mine.
– Te-am crezut. Despre satir și tăietorul de lemne, nu-i așa?
– Ei bine, când erai mic mă credeai pe cuvânt.
– Serios? Eu cel tânăr eram atât de prost. Au! I-am dat o palmă peste ceafă.
– E ca și cum am merge împotriva timpului acum. De fiecare dată când îmi amintesc de tine când erai copil, mi te imaginez ca pe cineva excesiv atașat de mine. Nu puteai să-mi dai drumul la mână înainte. Am respirat adânc și m-am întors să îl privesc.
– Și acum?
– Ești mai atașat de Kim, am spus repede. El a râs și a dat ușor din cap înainte de a lua ceva din geanta lui.
– Ah… Ché mi-a întins o monedă.
– Ce e asta? am întrebat, luând moneda.
– Aveam de gând să-ți spun, hia. Această fântână este o fântână sfântă. Dacă îți pui o dorință și arunci o monedă, vei obține ceea ce îți dorești. Ché a luat o altă monedă și a ținut-o strâns.
– Ce naiba joci? Nu sunt un copil.
– Crede-mă, hia. Pentru că de când eram mic și până acum, încă te mai cred. Ché m-a împins cu umărul.
– Și ce-ți dorești ?
– Îmi doresc să fii cel mai fericit, a spus Ché cu voce tare și a aruncat moneda în apă, apoi s-a întors cu fața la mine. M-am uitat în jos la moneda din mâna mea.
– Îmi amintesc că anul trecut mi-ai spus că, atunci când eram copil, mi-am dorit mereu să fiu la fel de grozav ca tine, nu-i așa?
– Hmm.
– Obișnuiam să cred că vreau să fiu pe jumătate la fel de bun ca tine. Și acum, crezi că sunt la fel de tare ca tine? Mi-a aruncat un zâmbet larg.
– Ești mai puternic decât am crezut, Ché.
– Dacă tu gândești așa, înseamnă că atunci când mi-am dorit asta când eram copil, s-a împlinit.
– Așa se pare. M-am uitat în tăcere la moneda din mână înainte de a mă hotărî să o arunc.
– Îmi doresc ca totul să fie doar o neînțelegere. Îmi doresc să crești așa pentru totdeauna, Ché. Și îmi doresc… ca Kinn să fie cel mai fericit. Am aruncat moneda în fântână înainte de a respira adânc.
– Ți-ai dorit din toată inima? Atunci dorința ta se va împlini. Ché a pocnit din degete și s-a uitat la perete.
– Crezi că monedele pe care le-am aruncat în fântână în fiecare an mai sunt încă acolo? Am întrebat privind în continuare în gol la apă.
– Trebuie să fie acolo. Nu tot ceea ce nu putem vedea înseamnă că nu există. Cum ar fi credințele noastre, dorințele noastre și trecutul. M-am întors să mă uit la fratele meu cu uimire. Acest frate al meu a crescut foarte bine.
– Această fântână este ca și cum ne-ar păzi memoria și speranțele. Dar moneda aruncată reprezintă trecutul. O lăsăm aici și mergem mai departe. Nu e nevoie să extragem aceste monede. Nici măcar nu trebuie să știm în ce culoare s-au transformat acele monede acum. Trebuie doar să știm că lăsăm totul în urmă și avem încredere că vom avea un viitor fericit.
Mi-am mușcat buzele cu putere gândindu-mă cât de mult mi-a depășit Ché așteptările. Am crescut fără părinții noștri, desigur, ne-a modelat în oameni diferiți, care pot sta pe cont propriu și am văzut cât de bun se dovedește a fi fratele meu.
– Ai mâncat o carte de filozofie? am spus zâmbind.
– Sunt grozav, nu-i așa? i-am ciufulit părul cu afecțiune.
– Crezi că portofelul lui tata mai este acolo? Am râs și m-am uitat în fântână.
– Uită de asta.
– Ce scenă fericită avem aici. Ce mai faceți, nepoții mei? O voce familiară s-a auzit în spatele nostru. Ché și cu mine ne-am oprit o clipă înainte de a ne întoarce spre noul venit, ca și cum ar fi cunoscut prea bine locul.
– Wow, mâncarea de anul acesta este foarte bună. Adică, dacă ești garda de corp a celui de-al doilea fiu al familiei principale, este de așteptat să fie așa.
– Taci din gură! M-am uitat urât la el. Furia pe care o simțeam față de unchiul meu era atât de adânc înrădăcinată, pentru că acum nu mai puteam avea încredere în nimeni din jurul meu din cauza tuturor cuvintelor lui viclene.
– Hei, dacă se termină tămâia asta, pot să iau toate astea înapoi și să le mănânc? a spus el calm.
– Locuiești în cazinou? Miroși dezgustător, a spus Ché acoperându-și nasul.
– Ce pot să fac? Nu pot să am mâncare bună și să mănânc la fel de mult ca tine. Nu vrei să mă primești la tine? Mi-a rânjit el.
– Hai să mergem să vorbim acolo. Am indicat cu capul în cealaltă direcție, dar Ché mă ținea de braț.
– De ce nu vorbim aici? Ce rost a avut să-mi spui totul aseară? El s-a îmbufnat în timp ce eu am oftat obosit. Aseară i-am promis că nu-i voi mai ascunde nimic. Ché a mai spus că acum este adult și că vrea să împărtășească toate greutățile și fericirea împreună cu mine. Mi-a cerut să nu-l privesc ca pe un copil care are nevoie doar de protecție. Vrea să-mi arate că și el este puternic.
În seara precedentă, l-am sunat pe Athi și am stabilit o întâlnire cu el aici, loc pe care îl cunoaște foarte bine. Când nu era încă dependent de jocurile de noroc, i-a ajutat pe părinții mei în multe aspecte. Dar acum, este departe de acel Athi pe care îl cunoscusem eu.
Sincer, de când a apărut problema cu casa noastră, am uitat că mai este ruda mea. Vreau doar să știu ce s-a întâmplat cu părinții mei, pentru că nu am altă soluție, chiar dacă nu am încredere în el sau în Vegas.
– Poza pe care mi-ai dat-o…
– Cât de mulți bani ai? a întrebat el grăbit.
– Cincizeci de mii, am spus cu voce joasă.
– Oh, nu cred că, în poziția ta, asta e tot ce ai. A făcut o față plictisită și și-a încrucișat brațele la piept. Ne-a ocolit pe mine și pe Ché înainte de a se opri în dreptul fântânii, stând pe jumătate pe margine și privindu-ne viclean.
– Orice vrei să spui, spune. Am strâns din dinți când am văzut expresia lui egoistă. Eram foarte curios dacă mă văzuse vreodată ca fiind nepotul lui.
– Două sute de mii, a spus Athi.
– Am doar o sută. Am negociat și m-am gândit să nu accept cu ușurință solicitarea unchiului meu, pentru că dacă poate scăpa cu asta, cel mai probabil se va întoarce pentru mai mult.
– Asta este tot ce am. Îi vrei sau nu? M-am uitat intens la el, ca și cum aș fi vrut să-i amintesc că nu am mințit niciodată.
S-a gândit o vreme uitându-se la mine înainte de a da drumul unui oftat de resemnare.
– Ei bine, din moment ce sunteți nepoții mei, a spus-o ca și cum nu i-ar păsa de bani.
– Atunci spune-mi acum. Am fluturat plicul cu bani în fața lui Athi. Am închis ochii și m-am calmat înainte de a-i înmâna banii pe care tocmai îi retrăsesem de la bancă.
– Să vedem. A deschis plicul și a verificat banii.
– Sunt toți! Nu te voi păcăli așa cum ai făcut tu cu noi. Deveneam nerăbdător cu fiecare minut.
– Ce s-a întâmplat? Athi a băgat repede plicul alb în buzunar.
– Dacă știi ceva, spune tot.
– Păi… Ai Korn se joacă cu mine. Banii pe care i-a promis nu au ajuns la mine. Acum lasă-l să guste din propriul medicament, a spus Athi zâmbind satisfăcut în timp ce eu mi-am încruntat sprâncenele și am încercat să pun cap la cap toate informațiile.
– Ce vrei să spui?
– Ascultați-mă acum. Nepoții mei, vă iubesc pe amândoi. Datoria de cinci milioane este reală. De fapt, din cauza companiei concurente m-a îndemnat să încerc noul cazinou. Ce pot să fac? A spus că mă va finanța și pe mine. A continuat să vorbească fără sens.
– Și ce s-a întâmplat apoi?
– Mi-a împrumutat foarte mult. Am crezut că a fost de dragul vremurilor trecute și pentru că sunt rudă cu ei. Ché și cu mine ne-am uitat unul la altul, confuzi. Athi a zâmbit și a continuat să vorbească de parcă ar fi vorbit doar despre vreme.
– Rude? Spune tot odată. Am început să mă simt relativ confuz și nervos.
– Cu cât jucam mai mult, cu atât pierdeam mai mulți bani. M-am dus să negociez cu el, dar mi-a promis că îmi va acorda mai mult timp dacă ofer casa ca ipotecă. Dar, din fericire, mi-a promis că îmi plătește datoria dacă îl ajut să te înșele și să te las în grija lui.
[Amintire]
– Ești bine? L-a întrebat pe individul de vârstă mijlocie aflat în stare deformată. Gărzile de corp au fost invitate într-o cameră secretă din cazinou.
– Tu. O voce răgușită a spus cu teamă, ochii au sclipit de groază la vederea bărbatului puternic care stătea pe canapeaua din mijlocul camerei.
– Credeam că nu ne vom mai vedea niciodată. A spus el cu nonșalanță înainte de a lua trabucul și de a trage din el fără să se uite măcar la interlocutor.
– Ai spus că nu te vei lega de mine.
– Dar ai ajuns să fii dator la mine. A intervenit celălalt prompt pe un ton ferm până când Athi a început să se panicheze.
„…”
– Tot acest timp ai încercat să mă eviți. Ai fugit de mine în tot acest timp și de ce ești aici? Ca să mori?
– Îți voi plăti înapoi!
– Cum pot fi sigur că poți plăti în starea ta? Buzele lui s-au ridicat într-un zâmbet.
– Deci, ce vrei să fac?
– Am o ofertă pentru tine.
„…” Athi avea o expresie serioasă pe față.
– Dă-mi-i pe Porsche și Ché. Athi a rămas uimit și a răspuns.
– Dar ai promis să nu te mai atingi de copii. Îți amintești că a fost o promisiune pe care ai făcut-o cuiva? Athi și-a mușcat buzele de frică.
– Întotdeauna mi-am respectat promisiunile. Întotdeauna am făcut-o pentru oamenii pe care îi iubesc. S-a îndreptat de spate aprinzându-și încă un trabuc, ca și cum și-ar fi amintit de cineva din trecut.
– Deci nu glumești cu Porsche și fratele lui, nu-i așa?
– Văd că nu poți avea grijă de ei. Te-am urmărit înainte. Dă-mi-i înapoi, îi voi crește așa cum era dreptul meu.
– Dar asta a fost ultima rugăminte a lui …Honey (mama lui Porsche și a lui Ché) Athi și-a lăsat capul în jos când s-a gândit la chipul cumnatei sale din ultimele zile.
– Dar tu nu poți avea grijă de nepoții mei!
[Finalul amintirii]
Am rămas uimit, ca și cum un șaman m-ar fi blestemat din cap până în picioare.
*****************
Tocmai acum, ce a spus Athi?
– Mama, mea…
– Mama ta, este sora lui.
Picioarele mi-au cedat și aproape că am căzut la pământ. Pieptul îmi bătea cu putere, iar creierul meu s-a golit ca și cum nu aș fi putut procesa informațiile pe care le-a spus.
– Nu este adevărat. Mi-am mușcat buzele cu putere. Mâna mi s-a răcit în timp ce corpul meu a început să tremure de tensiune. Ché s-a prăbușit încet la podea.
– Nu-ți amintești nimic, nu-i așa, Porsche? Vocea lui Athi s-a schimbat într-un ton mai moale.
– Mătușa Dao. Mătușa Dao este ruda mamei mele, nu-i așa?Am încercat să găsesc un motiv pentru a infirma ceea ce s-a întâmplat aici.
– Mătușa Dao este doar o prietenă a mamei tale, nu o rudă.
– Nu e adevărat… ce voi face acum? Mă doare capul de parcă un cuțit ascuțit ar fi fost înfipt în el. Cu mâini ferme, mi-am prins strâns părul până când am început să-mi pierd echilibrul și am căzut la pământ.
– Ahhh!!! Mamă! Tată!
Dintr-o dată, imagini au început să-mi treacă prin minte. Viziuni ale unor scene, neclare, apoi devenite încet-încet vii. O imagine a ochilor mamei mele. Tatăl meu stând și certându-se cu cineva. Am fost brusc transportat într-un loc foarte îngust și întunecat.
–Hei, hia. Ché s-a apropiat de mine și m-a îmbrățișat strâns în timp ce eu mă prăbușeam pe pământ. Vedeam lucruri și credeam că înnebunesc .
– Porsché! S-a întors. Se întoarce!
– Ce anume? Ce e în neregulă cu tine? Atât Athi cât și Ché au luat apă și m-au frecat pe față cu ea.
– Părinții tăi nu au avut un accident.
Vocile lui Athi și Ché sunară ca o limbă îndepărtată pe care abia dacă mai reușeam să o descifrez. Imagini incoerente îmi treceau prin fața ochilor ca un film stricat pe care nu-l știam.
– Ahhh. Tată! Nu. Tată.
– Părinții tăi au fost uciși. Ai fost martor la tot. Dar ai fost șocat și timp de un an a trebuit să fii sub medicație constantă până când te-ai însănătoșit, dar toate amintirile tale din acel moment au fost șterse. Iar tu ai crezut întotdeauna că părinții tăi au murit într-un accident de mașină.
– Atunci de ce nu mi-ai spus?
– Ești încă un copil! Ești atât de tânăr, Porsche… Ah, chiar aici. Dintr-o dată, vocea lui Athi s-a schimbat. O amintire îndepărtată mi-a bubuit în urechi, iar gândurile din trecut continuau să-mi răzbată în minte.
– Îmi pare rău că te-am trimis din nou în acel iad. Este vina mea. Nu am avut de ales. M-au amenințat ca să obțină actul de proprietate. I-am promis… Honey… Îmi pare rău.
– Tată!! Ahh!!!
– Ce se întâmplă? Hia, ce spui? mi-a șoptit Ché încet la ureche.
– Persoana care v-au ucis părinții este…
Bang! Bang!!
Sunetul împușcăturilor m-a făcut să tresar cu o frică cum nu mai simțisem niciodată. Corpul meu a tremurat automat. Amintirile care mi-au inundat mintea s-au oprit brusc. Am rămas paralizat la vederea trupului lui Athi prăbușit într-o baltă de sânge în fața mea.
– Ahhh!!! am țipat de durere. Sentimentul de anxietate era prea copleșitor pentru a fi descris. M-am simțit ca și cum inima mea ar fi fost sfâșiată, un déjà vu! Dar deodată am văzut fața șocată a fratelui meu și instinctul meu de frate a preluat controlul. L-am tras în grabă spre mine și l-am îmbrățișat strâns. Nu voi mai pierde niciodată unul dintre membrii familiei mele.
– Ché !! Porché , sunt aici! Uită-te la mine. Sunt fratele tău!
Sunetul împușcăturilor din jur mă făcea să tremur atât de tare, dar am încercat să-l duc pe Porsché să se ascundă în spatele pagodei și l-am îmbrățișat strâns.
– Porsché , sunt aici. Nu voi lăsa să ți se întâmple nimic. Mi-am pus mâinile deasupra urechilor lui, astfel încât focurile puternice de armă să fie înăbușite puțin.
– Hia! Ché și-a îngropat cu putere fața în pieptul meu. A fost momentul în care imaginile repetate mi-au apărut din nou în minte. Imaginea cu mine plângând într-un spațiu închis, cu fața ascunsă la pieptul cuiva.
– Au! L-am îmbrățișat prea tare pe Ché, încât a început să-l doară.
– Porsche!
Ținând cont că abia mă puteam concentra asupra împrejurimilor mele, nu am auzit vocea care mă striga. Era terifiant în acea casă întunecată… izolată.
– Porsche!!! Sunt eu!!! Sunt eu.
În acel moment am auzit vocea care mă striga să ies din reverie. Acea voce familiară și mirosul familiar în nasul meu. A fost lumina în întunericul meu…
– Kinn… l-am strigat pe bărbatul, care mi-a strâns umerii, apoi m-a tras într-o îmbrățișare împreună cu Ché.
– Sunt aici. Porsche, nu-ți fie teamă.
Nu știu de ce acele cuvinte m-au calmat puțin și mi-am dat seama cât de mult aveam nevoie de acea îmbrățișare.
– Ché! vocea lui Kim l-a strigat pe fratele meu, Ché fiind tras rapid într-o îmbrățișare.
– Ce s-a întâmplat, Kim? l-a întrebat Kinn pe fratele său.
– Au scăpat, a răspuns Kim în timp ce îl verifica pe Ché.
– Băieți aveți grijă de corpul unchiului. Kinn s-a întors spre Anon și Ai Pha, care aveau arme în mâini.
– De ce l-ai ucis pe unchiul Athi? cu cea mai slabă voce, m-am adunat să-l întreb pe Kinn. Am ieșit brusc din imaginile din capul meu și l-am îmbrățișat strâns pe Kinn.
– Nu noi l-am ucis, Porshe. Nu am făcut-o noi… crede-mă. Noi tocmai am ajuns. Kim și cu mine te-am urmărit până aici cu scopul de a te duce cu noi acasă. Kinn m-a îmbrățișat mai strâns decât înainte.
– Dar cine?
– Nu știu. L-am sunat pe Khun Chan. În puțin timp, vor ajunge aici și îi vom prinde. Sunt foarte îngrijorat pentru tine, Porsche. Kinn m-a sărutat pe creștetul capului, m-a îmbrățișat alternativ și mi-a presărat o ploaie de sărutări mici pe toată fața.
– Te iubesc, Kinn.
Nu știu de ce am spus acele cuvinte. Îl iubesc atât de mult încât nu vreau să-l pierd din nou. Dar faptele pe care le-am descoperit astăzi… de ce ne tratează lumea atât de rău? Fusese atât de crud încât nu mai știam ce să fac.
Habar n-am cum și când m-a urcat Kinn în mașină. El conducea mașina în timp ce eu stăteam pe partea pasagerului. Kim și Chè stăteau în spate. În ceea ce-i privește pe Anon și Ai Pha, ei se vor întoarce cu motocicleta mea. Tocmai am observat că au adus cu ei doar două gărzi de corp.
Ce decizie pripită! Dar cred că au plănuit să ne urmărească doar pe mine și pe Ché.
– Kinn, poți să mă duci undeva mai întâi?
Chiar dacă imaginile din mintea mea sunt încă neclare, simt că mergând în acel loc voi clarifica lucrurile. Atât eu cât și Ché suntem în mijlocul unei confuzii în acest moment. Inclusiv relația noastră cu Kinn și Kim.
– Bine, a spus Kinn, mângâindu-mi ușor capul și ținându-mă strâns de mână.
În mașină era liniște, pentru că nimeni nu voia să vorbească. Suspine intermitente veneau de la Ché, iar eu mă simțeam gol. Sunt la fel de gol ca o cameră întunecată fără ieșire. Cu cât ne apropiam mai mult de destinație, cu atât fețele lui Kinn și Kim deveneau mai serioase.
– Porsche, de unde știi locul ăsta?
M-am întors să mă uit la Kinn.
– Așteaptă, Kinn. Planul a fost anulat? O să ne întâlnim cu a doua familie aici, nu-i așa? i-a strigat Kim în grabă lui Kinn.
– Cunoști și tu acest loc? l-am întrebat pe Kinn cu tot calmul pe care îl puteam aduna.
– Asta este vechea casă a lui Agong. A bunicului nostru. În spate sunt depozitele, a spus Kinn și mi-a adus lacrimi în ochi. Cuvintele lui nu au făcut decât să întărească afirmația lui Athi de mai devreme.
Deci este adevărat? Khun Korn este fratele mamei mele? Și…Kinn este…este…?
Nu puteam termina propoziția nici măcar în capul meu, în timp ce mă uitam în altă parte și îmi căutăm voința de a mă calma.
– Porsche, astăzi este ziua în care vom prinde al doilea clan. Ei plănuiesc să facă contrabandă cu bunuri aici, a adăugat Kim, dar eu nu mă mai puteam abține.
– Această casă… Această casă este vechea casă a părinților mei.
Mi-am mușcat buzele în timp ce o lacrimă îmi cădea din ochi. Nu am mai putut să o rețin, așa că mi-a curs pe față. Am închis ochii din cauza sentimentelor copleșitoare.
– Ce vrei să spui? au întrebat Kinn și Kim.
Kim era în stare de șoc, iar Kinn era la fel ca el.
– Îl voi lăsa pe Ché cu voi. Vreau să intru singur înăuntru. Am ieșit repede din mașină. Kinn nu m-a ascultat și m-a urmat până când am ajuns la ușa din față. M-am îndreptat încet spre sistemul de acces, îndurerat. Am apăsat codul care mi-a trecut brusc prin minte, data de naștere a mamei mele, așa cum îmi aminteam.
– Porsche, ce înseamnă asta? Ce se întâmplă? Kinn m-a privit confuz când poarta a început să se miște încet.
– Kinn, vreau să fiu singur puțin timp. Poți să mă lași un moment? m-am întors spre el și l-am întrebat cu o privire fermă. Nu conta cât de slab și jenant arătam acum, vreau să fac asta.
– Dar promite-mi că îmi vei spune totul despre asta după aceea. Am aprobat din cap înainte să mă întorc și să intru în casă. Pașii mei s-au oprit când Kinn a țipat brusc.
– Porsche! Indiferent de ce s-a întâmplat, voi sta aici și te voi aștepta. Cheamă-mă și voi întra imediat. Inima mi s-a topit ca și cum ar fi fost strânsă cu putere.
Kinn… Ce ar trebui să fac?
Mi-am îndreptat umerii și am continuat să merg fără să mă uit înapoi sau să răspund. Chiar și numai mirosul din interiorul casei mi se părea familiar. Amintirile pe care le păstrez în cel mai adânc colț al minții mele, atât de adânc încât nici măcar nu am idee că le dețin, au ieșit periodic la iveală. În tot acest timp, nu am fost conștient că dețin secretul morții părinților mei.
Asta pentru că creierul meu își amintea doar ceea ce voia să își amintească. Amintirile pe care le avusesem aici au dispărut toate, acoperite de noi amintiri și de o știre care a fost creată în creierul meu pentru a acoperi durerea pe care am trăit-o în timpul morții părinților mei.
De ce nu-mi pot aminti nimic? Era ca și cum aș fi crezut mereu în oamenii din jurul meu… că totul a fost un accident. Fragmente de amintiri au început să-mi revină. În grădină, unde tatăl meu m-a învățat să merg pe bicicletă, în timp ce mama mea își prețuia trandafirii albi plantați acolo.
De asemenea, vopseaua de pe peretele unde obișnuiam să mâzgălesc desenele pentru Ché era neuniformă, până când tatăl meu a trebuit să le acopere cu vopsea albă nouă.
Am deschis ușa de la casă. Locul este bine întreținut. Totul e la fel ca în amintirile mele, nu e vechi, nu e șubred. Era ca și cum casa ar fi fost curățată în mod regulat.
O ramă de mărime medie în care se aflau trandafiri uscați, împreună cu inscripția „LAST FOREVER FOR THE HEART, IN ETERNAL LOVE FOREVER” Am strâns rama la pieptul meu, căci nu mă puteam opri din plâns.
– Mamă, mi-e dor de tine. M-am uitat cu ochii mei înlăcrimați la petalele brun-negre ale trandafirilor uscați din ramă. Am mai respirat o dată înainte de a mă uita în jurul casei și inima mi-a sărit brusc. Durerea furnicătoare din capul meu a început să se strecoare din nou. Trupul îmi tremura de frică și m-am îndreptat încet spre dulapul de lemn.
– Huh…Am lăsat să iasă un suspin ușor în timp ce am deschis încet dulapul. Venele de la tâmple îmi pulsau nebunește, apoi corpul meu s-a lăsat automat în jos și m-am așezat cu genunchii la piept.
– Tată! Tată! Nu!!! am strigat inconștient. Totul în jurul meu era acum plin de imagini virtuale.
Dintr-o dată, Athi era lângă mine. Fața mea era îngropată la pieptul lui, în timp ce el își punea mâna peste gura mea.
– Nu plânge, Porsche.
– Uhh… M-am zbătut, dar el m-a îmbrățișat și mai strâns.
– Vino și vorbește cu tata.
Cineva vorbește și ochii mei se îndreaptă spre exteriorul dulapului. Prin mica deschizătură, l-am văzut pe tatăl meu negociind cu câteva persoane.
– I-am spus deja că nu voi mai colabora niciodată cu cei de la Teerapanyakun. Nu accept niciun partener în acest moment. Cer doar să fiu liber și să-mi conduc propria afacere.
Tatăl meu părea agitat și a refuzat oferta celeilalte companii. Nu părea să se teamă câtuși de puțin de persoana cu care vorbea.
– Dar Honey face parte din familia noastră. Trebuie să rămâi să ne ajuți cu compania. Și ce ai de gând să faci? Să-ți deschizi propria companie și apoi ce? La final să fii concurentul familiei?
Vocea aceea familiară m-a făcut să mă doară capul. Acea voce era vocea în care aveam încredere, pentru că am crezut că are grijă de mine și de fratele meu. Khun Korn.
– Hei, ascultă-mă. Honey și cu mine suntem împotriva sistemului familial. Sunt total împotriva modului în care tata a gestionat afacerea. Îți spun asta direct, pentru că acesta este adevărul. Nu vreau să fiu forțat să fac ceva ce nu vreau să fac. Vreau doar să am o familie liniștită și o afacere care să fie preluată de copiii mei.
– Am spus nu! Voi doi vă veți întoarce la companie!
– Nu mă duc!
– Phat! Ți-am spus să te întorci să lucrezi la companie și să-i ceri iertare tatălui nostru. Asta e pentru siguranța ta și a familiei tale.
– Familia Teerapanyakun a fost bună cu mine, cu noi. Dar dacă mă forțezi în felul acesta, chiar trebuie să mă întrebi? Nu te-ai săturat să urmezi instrucțiunile tatălui tău? Iar faptul că vrea ca eu și Honey să ne schimbăm numele de familie în Teerapanyakun, este pur și simplu exagerat! Nu voi face asta!
– Phat!
– Gândindu-mă la asta, Khun, cine mă vrea cu adevărat înapoi? Tata sau tu? a spus tata sfidător până când a fost împins și s-a împiedicat, dar a fost tras înapoi în sus de mâinile mari ale cuiva.
– Ce vrei să spui?!
– Știi foarte bine răspunsul.
– Încetați! Ce naiba faceți? O a treia voce a venit și s-a alăturat disputei.
– Ce vrei să spui?! Spune! a întrebat prima voce.
– Ți-e teamă că voi fi rivalul tău. Pentru că sunt mai bun decât tine! Un pumn puternic a aterizat pe fața tatălui meu atât de tare încât am închis ochii și am ţipat în gând.
– Phat! Nu mai vorbi, bine? a intervenit a treia persoană, iar tatăl meu a fost despărțit imediat de către gărzile de corp ale primei persoane. După un timp, acesta s-a întors și l-a apucat pe tata de guler.
– Și să nu crezi vreodată că sunt naiv să nu știu că ești gelos pe mine!
– Să te ia naiba, Phat!
Se pare că inamicul și-a pierdut controlul și l-a bătut pe tatăl meu fără încetare. Dar nimeni nu l-a protejat pe tatăl meu. Nimeni nu l-a oprit de data asta.
– De ce?!
– Îți spun eu, Phat. Nu poți reuși în această industrie dacă părăsești familia!
– Cine este familia mai exact? Acest al doilea clan Teerapanyakun, care vrea să devină familia principală? Atunci, împrumută-mi mâna tatălui tău ca să mă ajuți să scap de familia principală!!!
– Despre ce vorbești? Ce prostii spui? Un pumn puternic a aterizat din nou pe fața tatălui meu.
– Familia ta patetică crește copii care se omoară între ei! Eu nu-mi voi crește copiii așa! Nu crezi? Ăsta va fi viitorul tău! Fratele tău te va ucide!
– Tatăl meu nu și-a învățat niciodată copiii să se omoare între ei!
– Sunt chiar aici, fiule. Nu plânge. Nu plânge. Tremurând la fel ca și mine, Athi mi-a șoptit la ureche, încercând să-mi acopere ochii strâns.
– Să așteptăm și vom vedea!!! Și să nu crezi vreodată că nu știu că o iubești în secret pe soția mea!
– Știi deja prea multe, nenorocitule!
Bang!
M-am speriat și apoi am împins în grabă ușa dulapului, în disperare de cauză. Îmi reținusem răsuflarea în timp ce mă aplecam și îmi izbeam pumnii de gresie în semn de frustrare.
De ce nu-mi pot aminti complet? De ce nu-mi pot aminti deloc? Cine a fost? Cine a apăsat pe trăgaci?!
****************
~?mmm, prea multă încărcătură emoțională ~
-Sunny-
