NOTĂ: Propozițiile cu caractere aldine sunt în thailandeză sudică. Thailandeza Sudică este foarte, foarte diferită de cea centrală, cu un accent și un vocabular diferit. Diferența în traducere nu este clară, dar să ne imaginăm că Vegas, care vorbește thailandeza centrală a înțeles cu greu conversațiile oamenilor de pe insulă.
6 luni mai târziu
–Vegas –
Nu mă simțeam confortabil cu comportamentul ciudat al lui Pete din ultimele zile. Părea neobișnuit de agitat, rătăcind prin dormitor fără oprire, uneori masându-și capul, alteori ținându-și tâmplele, arătând ca și cum ar fi fost pe cale să o ia razna. Nu știam ce îl stresează și când l-am întrebat nu mi-a răspuns. Doar a dat din cap și a spus că nu era nimic, parcă era îngrijorat de ceva ce nu putea să-mi spună. Sincer să fiu, eram destul de îngrijorat pentru că Pete era totul în viața mea.
Crezi că nu observ când ești îngrijorat?!
– Pete, ce s-a întâmplat? L-am văzut stând acolo, fiind distras. Îl ținea pe Venice cu o mână, în timp ce cu cealaltă ținea o sticlă de lapte cu care îl hrănea. Copilul se uita la Pete cu ochii lui inocenți, de parcă și-ar fi pus aceeași întrebare ca și mine.
Ce se întâmplă cu tine zilele astea?
– Nimic, a răspuns rapid Pete și a dat din cap, înainte ca ochii lui să se uite la Venice și să-i ofere un zâmbet. Sincer, eram împreună de câteva luni și încă nu mă obișnuisem cu faptul că toată atenția lui Pete era concentrată acum doar pe acel copil.
Da! Eram foarte gelos pe acel copil, pentru că din cele douăzeci și patru de ore ale lui Pete, douăzeci de ore îi acordase lui Venice, două ore pentru el însuși să doarmă, o oră pentru a face baie, a se juca, iar restul timpului pentru mine. L-am implorat să angajeze o bonă, dar nu a vrut. Mi-a cerut să îl crească pe Venice cu propriile mâini. Uneori mă urma pentru a mă ajuta cu afacerile la firmă și era de acord să-l lase pe Venice la casa familiei principale, iar bona era Tankhun.
Ehe, puteți vedea deja viitorul lui Venice? Era puțin probabil că va crește la calitatea la care se aștepta, Pete.
– Vegas, dă-i lui Venice dinozaurul. Pete a arătat spre cealaltă parte a patului. A trebuit să respir adânc. Camera mea, odată ordonată, mi-a fost răvășită cu jucării de copii! Nu numai că mi-a răvășit camera, dar și tonurile de alb, negru, gri și albastru, care obișnuiau să domine atmosfera, s-au transformat acum într-o temă colorată de Alice în Țara Minunilor.
– Lasă-l să se ducă și să o ia singur. A crescut! am spus cu frustrare, dar, în cele din urmă, am fost învins de presiunea ochilor lui Pete și m-am dus să iau prostia de dinozaur verde și să i-l dau lui Venice, care a și luat-o imediat.
– Foarte bine… așa, vezi că poți să trăiești cu Venice. Am fost puțin nedumerit de ochii strălucitori ai lui Pete. Când mă văzuse mergând și dându-i dinozaurul lui Venice, părea atât de entuziasmat!
Cum aș putea să am grijă de acel copil?
– Despre ce vorbești, Pete? am întrebat eu, ridicându-mă în picioare mirat.
– Ei bine, mâine mă voi întoarce în Chumphon. Venice nu poate veni cu mine, așa că va trebui să ai grijă de el, a spus Pete, după care mi-a oferit un zâmbet sec.
Și iată o altă problemă care mă lasă destul de nedumerit. De multe ori mi-a spus că nu vrea să mă întorc acasă cu el. După ziua în care bunica lui l-a sunat și i-a spus că vrea să-l vadă, pentru că, de când a participat la înmormântare și de când a înviat din morți din cauza unei neînțelegeri, încă nu avuseseră ocazia să se întâlnească. Când am auzit asta, am vrut să mă duc imediat să-i aduc un omagiu bunicii pentru că am făcut multe greșeli față de ea și am vrut să-i cer iertare sau să vorbesc cu ea. Odată ce aș fi întâlnit-o, ar fi fost frumos pentru mine să simt că sentimentul de vinovăție din inima mea s-ar reduce cumva.
– Nu mă lăsa, vreau să merg cu tine, am spus cu o expresie serioasă. Pete se purta ca un om cu un secret, sau poate ascundea pe cineva la el acasă? Dacă n-aș fi știut că nu e adevărat, cu siguranță aș fi dat foc la casă!
– Și cu cine va rămâne Venice? Macau va merge la tabăra Dharma pentru cinci zile. Se va întoarce în același timp cu noi, când ne întoarcem din Chumphon. Așa că tu… rămâi cu Venice.
Pete l-a lăsat pe Venice jos pentru că se zvârcolea, vrând să se târască pe podea pentru a-și lua jucăriile de jos.
– Eu pot să rămân aici, pentru că asta e casa mea… dar crezi că pot avea grijă de el? am arătat spre Venice, care ținea cu ambele mâini o mașinuță.
– O să fie bine. De ce să nu poți… Venice, Venice? Pete l-a strigat pe Venice, iar acesta s-a întors spre Pete cu un zâmbet strălucitor și a chicotit, încercând să-i dea jucăria din mână pentru a o împărți cu mama sa.
– Tata Pete va lipsi doar pentru scurt timp… Poate Venice să stea cu tata Vegas? Pete și-a întrebat copilul cu ochii plini de speranță.
Venice, care părea să înțeleagă ce spusese Pete, a încetat imediat să mai zâmbească și s-a întors să mă privească cu o privire nedumerită înainte de a începe să țipe și să plângă cu voce tare prin casă.
– Ohhh, ăsta e răspunsul, am spus, clătinând din cap. Ce l-a făcut pe Pete să creadă că pot avea grijă de Venice?
Încearcă să-l lași să se apropie de mine fără să plângă mai întâi, apoi vom vorbi și despre altele.
– Bine, nu plânge… Oh, oh. Pete s-a ridicat de pe pat și s-a grăbit să se ducă direct să-l ia pe Venice pentru a-l consola. Copilul ăsta cunoaște arta manipulării. Când Pete l-a ținut în brațe, a încetat să mai țipe și a început să suspine ca să ceară atenție din partea soției mele.
– Deci Venice va sta cu unchiul Tankhun? Ești de acord cu asta? Și la auzul acestui nume, Venice a reacționat ca și cum lumea s-ar fi prăbușit din nou. A făcut o mutră de parcă nu-i venea să creadă că mama lui îi vorbea așa. Gura îi era căzută și mai în jos decât înainte și a început să țipe din nou.
– Încearcă mai mult, am spus glumind.
– Oh, nu, nu plânge… fă liniște micuțule, oh, oh… ce să fac? Pete încă se gândea să-l lase pe Venice în grija cuiva și cu siguranță nu m-ar fi lăsat să-l însoțesc.
– Ce secret ascunzi în casa ta de nu vrei să-ți iei copilul cu tine? Ce s-a întâmplat? Nu-mi spune că îți ascunzi soția și copiii pe insula aia. Am spus ceea ce credeam.
De când locuiam împreună, îmi păsa doar de Pete. Simțeam că îl iubesc din ce în ce mai mult în fiecare zi, îl iubeam mai mult ca niciodată. Îl iubeam atât de mult încât nu-mi puteam imagina cum aș putea trăi fără el. Așadar, exista un sentiment de egoism, dorind să știu și pretinzând totul de la el… Cum aș fi putut să nu mă gândesc prea mult?
– Nu! Da!!! Să mergem cu toții, să mergem, să luăm și restul casei! Nong, Nop. Să mergem cu toții.
Pete și-a pierdut brusc mințile și a început să țipe. L-a dus pe Venice în baie cu atâta anxietate încât eram deja confuz! Ce-i în neregulă cu el? L-am urmărit și am alergat prin toată casa și nu am găsit nimic în neregulă.
Ce se întâmplă cu el?
**********
A doua zi
Nop ne-a dus cu mașina până la Chumphon, de unde am luat o barcă spre Ko Lea și l-am lăsat pe Nop să închirieze o cameră de hotel în apropiere. De ieri, Pete abia dacă a vorbit cu mine, dar nu era din cauză că ar fi fost supărat, parcă se gândea la ceva. Uneori vorbea singur, iar când mă apropiam să îl ascult, el se îndepărta.
De exemplu, acum ne aflam pe o barcă privată închiriată doar pentru familia noastră. L-a plimbat pe Venice, ca un șoarece prins în capcană, timp de un minut și nu știam dacă Venice era amețit din cauza răului de mare sau pentru că Pete se tot plimba dintr-un loc într-altul.
– Pete, ești bine? l-am întrebat cu îngrijorare și m-am uitat la Venice, căruia îi cădea capul de somn.
– Nu! a răspuns Pete furios.
– Stai jos, Pete! Venice este atât de amețit încât este pe cale să leșine. Îi este somn sau este amețit? M-am mișcat pentru ca Pete să se așeze lângă mine. Îl ținea pe Venice în brațele lui și se întorcea din când în când să se uite la mine.
– Uff… Pete a suspinat greu.
– Dacă ai ceva de spus, spune. Mă simțeam complet inconfortabil în această situație. Știam deja că era ceva ce îl stresa de câteva zile. Era același lucru din cauza căruia cu siguranță nu voia ca eu să merg acasă cu el.
– Vegas, mă iubești? a spus Pete dintr-o dată, ceea ce m-a surprins destul de mult.
– Da, te iubesc.
– Mă iubești foarte mult? Apoi, a pus o întrebare mai sfâșietoare decât valurile mării.
– Foarte, foarte mult, am accentuat eu.
– Și ce te poate împiedica să mă iubești?
– Nimic, am spus în timp ce mă gândeam. Chiar dacă acum nu mai înțelegeam nimic.
– Bine. Poți să-mi promiți că, indiferent ce se va întâmpla pe insulă, mă vei iubi în continuare la fel de mult?
– Pete… ar fi bine să-mi spui ce se întâmplă. L-a certat pe Pete, care se concentra să-l privească pe Venice, apoi s-a întors să se uite la mare ca și cum ar fi încercat să prindă curaj.
„Haide! Mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla, Pete!” Își tot repeta și suspina la fiecare zece minute. Acțiunile lui Pete mă îngrijorau, chiar mă înnebuneau. Nici măcar acum nu vorbeam unul cu celălalt. Nu-l presam și nici nu-i ceream un răspuns, dar priveam cu îngrijorare fiecare expresie și acțiune a lui.
– Ce este aia? Eu, care mă uitam în gol la mare și la cer, pierdut în propriile mele gânduri, am zărit, deodată, o stâncă mare pe care se afla un mare banner alb cu un mesaj frumos scris de mână pe care scria… „Bine ai venit acasă, Pete Phongsakorn!” Am citit cu voce tare, apoi m-am întors repede să mă uit la Pete, care era palid și nu mai putea să stea jos.
– Deci ce este asta?
– Aproape am ajuns, a strigat barcagiul cu voce tare, făcându-l pe Pete să privească de parcă ar fi vrut să moară imediat. Și-a șters sudoarea cu grijă. Zilele acestea am luat-o razna din cauza comportamentului lui Pete, dar acum înțeleg ce se întâmpla.
– Hei! Peteeeee!!!! Cu cât ne apropiam mai mult de țărm, cu atât sunetul tobelor, muzica și mulțimea deveneau din ce în ce mai puternice. M-am îndreptat spre catarg, l-am apucat în timp ce mă aplecam să privesc afară.
– V-am spus să nu faceţi asta! spuse Pete, cu voce răgușită, înainte de a inspira adânc.
„Bine ai venit acasă, Nong Pete! Bărbatul chipeș al insulei s-a întors să-i îmbrățișeze pe bunica Jui și pe bunicul Noi.”
Am citit mesajul mare de pe țărm, care era ținut de zeci de oameni și care ne făceau cu mâna. Erau aproape zece metri distanță de banner, pentru că literele erau atât de proeminente încât loveau ochii. Sincer, chiar dacă am fi fost în mijlocul mării, probabil că l-aș fi văzut oricum.
Sunetul lung al tobelor bătea neîncetat. Cu cât barca se apropia mai mult de țărm, cu atât vocile sătenilor deveneau mai puternice. Oricât de uluit eram, am reușit să pricep bine începutul întregii povești. M-am dus să ridic bagajul mare pe care îl luaserăm împreună și m-am întors să îl mângâi pe Pete pe cap și am râs. Acum nu mai îndrăznea să mă înfrunte.
– Am ajuns… Să mergem. L-am înșfăcat pe Pete să se ridice. Vocea mea a răsunat de bucurie. A fost atât de puternică încât Venice a început să se trezească.
– Ți-am spus că nu e nevoie să vii, a spus Pete cu o voce iritată. Fața lui era pe punctul de a plânge de frustrare.
– Nu văd nicio problemă, am spus, mângâindu-i umărul pentru a-l liniști.
– Coboară repede, micuțule Pete! Bunicii îi este dor de jumătatea ei de îi vine să moară! Al cui este copilul pe care îl cari? a spus o femeie în vârstă îmbrăcată într-un frumos panung (sarong)*. Ea a înaintat prin apă și s-a apropiat cu bucurie de Pete.
– O, Doamne! Nepotul iubit al bunicii s-a întors. Credeam că nu te voi mai vedea niciodată, micuțul meu Pete, mi-a fost atât de dor de tine.
*(N.T: Îmbrăcăminte malaeziană și indoneziană pentru bărbați și femei, constând într-o bucată de material viu colorată, care este legată de talie făcând-o să cadă până la glezne.)
Aud cum vorbesc în limba sudului, dar nu înțeleg tot ce spun. Venice s-a uitat la mulțime, dar nu a plâns, ci doar a avut o expresie șocată.
– Bunico! Nu ai spus că nu vei face nimic grandios? Ce e cu acele bannere? Pete a vorbit și el în limbaj sudic și s-a uitat cu disperare la mulțimea cu acele bannere.
– Nu te-ai mai întors acasă de un an. Trebuia să organizez un eveniment mare care să fie demn de poziția mea. Din ceea ce am putut înțelege, am putut rezuma că această femeie era cu siguranță bunica lui Pete. Ce surpriză! Credeam că este o bătrână obișnuită, dar încă părea agilă, încă părea bine organizată, puternică și sănătoasă și, cel mai important, părea elegantă, cu părul coafat, machiaj complet și purtând un colier de aur, de genul celui care, dacă s-ar reflecta lumina soarelui pe gâtul bunicii, ar răni ochii cuiva.
– Bună ziua. Am încercat să zâmbesc luminos pentru a o saluta prietenos pe bunica lui Pete, care trebuia să se numească Jui, pentru că tocmai citisem asta pe banner.
– Deci, pe cine ai adus cu tine? Un prieten? Du-te mai întâi la țărm. Hei!!! Hai să ajutăm la căratul lucrurilor repede! Bunica a făcut semn cu mâna să cheme pe cineva de la mal să mă ajute să car bagajele.
– Ce sunt astea? De ce sunt atât de multe? De îndată ce am ajuns la mal, mătușile și unchii au venit să pună ghirlande de Soi Kluai* Mai la gâtul lui Pete. De asemenea, niște oameni amabili mi-au pus ghirlande și mie. Nu puteam decât să zâmbesc sec, iar Pete stătea în fața mea.
*( N.T: orhidee)
– Nu, nu este necesar. Doar dă-mi-le mie!
– Al cui copil îl cari în brațe? Oh, Doamne! Este atât de adorabil. Să nu-mi spui că ai lăsat o fată însărcinată. Bunica Jui l-a luat pe Venice în brațe. Deși el nu a deschis gura ca să plângă, trupul îi era încordat, gura a început să se încline ușor și se tot uita la Pete cu ochi triști.
– Copilul… Copilașul… Pete a început să intre în panică. Este fiul prietenului meu! Pete mi-a aruncat o privire plină de remușcări.
– Și cine este tipul ăsta? Foarte chipeș! Prietenul tău? Bunica Jui s-a apropiat pentru a-mi examina corpul din cap până în picioare. Am început să înțeleg acum de ce Venice era atât de încordat. Pentru că acum și eu eram tensionat.
– Oh! Oh! De ce ai făcut o primire așa de mare, bunico? Pete a încercat să schimbe subiectul. Nu am avut niciun regret. Pentru că dacă Pete ar fi spus acum că eu eram soțul lui și Venice era fiul nostru, toată insula cu siguranță, ar fi fost șocată de moarte!
– Acest lucru a fost făcut în grabă. Mi-ai spus doar acum câteva zile că vei veni acasă și nu m-am putut pregăti altceva. M-am uitat la decorațiunile de pe insulă. De fapt, mă așteptasem să fie liniște și să profităm de faptul că Pete a venit în vizită la bunica pentru a ne odihni. Dar nu a fost deloc așa… Pe faleza plajei erau amplasate patru-cinci corturi, era o mică scenă cu instrumente muzicale și un amplificator mare, decorată cu flori de hârtie colorate, triunghiuri de hârtie, curcubeie… Apoi am văzut beculețe colorate legate de stâlpi, unele de-a lungul copacilor. M-am gândit că această noapte ar trebui să fie mai mult decât atât.
– Ești o celebritate pe insulă? i-am șoptit încet lui Pete, vrând să fac mișto de el, dar văzându-i fața de parcă ar fi vrut să plângă, mi s-a făcut milă.
– Îmi pare rău, Vegas. Pete a făcut o față vinovată.
– Am crezut că ești un politician în vizită pe insulă. Fantastic!
– Să ducem întâi lucrurile acasă. Apoi hai să ne așezăm și să mâncăm orez și pește. Bunica Jui l-a luat pe Venice în brațe. A strigat și a arătat cu degetul spre sătenii, care au venit să ne ia și lucrurile noastre. Venice nu-și lua ochii de la Pete, ca și cum ar fi strigat după ajutor, dar nu putea vorbi.
– E copilul lui Pete? Are deja soție și copil?
– Este fiul prietenului lui. A spus că e fiul prietenului său. Haide, Pete! Bunicul culege nuci de cocos. Hai repede acasă ca să-l vezi și să-l saluți pe bunicul tău! Pete mergea cu capul plecat, nu îndrăznea să se întoarcă și să se uite la mine. În ceea ce mă privește, recunosc că mă simțeam ciudat, pur și simplu pentru că asta era ceva total nou, pentru mine.
Am mers puțin pe jos din fața insulei pentru a ajunge la casa lui Pete. Fiind ca o celebritate pe insulă, am înțeles foarte bine că acea casă era mai maiestoasă decât celelalte case din această zonă. Uitasem că fusese garda de corp principală a fiului cel mare al familiei principale și probabil că salariul lui era destul de mare. Trebuie să fi trimis bani pentru a avea grijă de bunicii săi, pentru a le face viața mai confortabilă.
Casa lui Pete era o clădire albă cu acoperiș albastru, cu un singur etaj, punând accentul pe lățime și nu pe înălțime. În jurul gardului era o zonă cu diverse plante. În aer liber erau înșirate mese lungi pentru a usca tot felul de pești, creveți și animale acvatice. În ceea ce privește celelalte case, unele erau făcute din lemn, altele din beton, dar nu ocupau mult spațiu și nu erau decorate precum casa lui Pete.
– Bunicule Noi!!! A sosit nepotul! De ce ești încă în cocotier? Doar pentru niște nenorocite de nuci de cocos! Ți-am spus să le cumperi de la piață, dar nu mă asculți. Ești destul de bătrân ca să intri în sicriu și încă te mai cațeri în cocotier. Mai devreme sau mai târziu, vei cădea și te vei răni. Vocea bunicii Jui răsuna fără oprire. Se tot plângea de lucruri, se plângea de Pete, se plângea de bunicul.
Niciodată nu simpatizasem cu Venice, dar astăzi, îmi era milă de el. La ora asta, probabil că îi țiuiau urechile. Acasă, nimeni nu a țipat la el. Am trăit împreună în pace. Cred că era șocat.
– Vino aici, micuțule! Pete nu mai suporta să îl vadă pe Venice suferind. S-a dus să îl ia și să îl țină în brațe ca înainte. Venice părea ușurat și s-a aruncat imediat în îmbrățișarea lui Pete.
– Ce drăguț! E copilul prietenului tău? E tatăl lui?
– Uhm. S-a întors să se uite la mine și a dat din cap.
– Mama lui nu vine și ea? Pete a schițat o grimasă ezitantă înainte ca bunicul său să iasă din spatele casei, târând doi ciorchini de nuci de cocos.
– Bună ziua, bunicule. De ce ai adus atâtea nuci de cocos? Pete se apropie de bunicul său, care părea calm, dar a zâmbit și s-a uitat la Venice cu afecțiune. Și înainte ca bunicul să deschidă gura pentru a-l saluta pe Pete, bunica Jui a început să vorbească din nou.
– Bunicule Noi! Pete a adus cu el un prieten și pe fiul acestuia. Tipul ăla e foarte chipeș. Când bunica Jui a arătat spre mine, i-am făcut imediat cu mâna bunicului.
– Și acesta este fiul lui. E atât de drăguț. Nu-i așa, bunicule? Bunicul lui Pete a dat din cap în timp ce l-a bătut de două ori pe umăr pe nepotul său, apoi a târât în liniște nucile de cocos împreună cu maceta și s-a așezat și să le decojească. Uhm… Bunicul lui Pete părea calm și liniștit, dar puteam să înțeleg motivul pentru care bunica Jui, țipase la el.
– Mergeți în camera voastră. Nu este nimic de făcut până spre seară. Să așteptăm să luăm cina la petrecere. Faceți un duș și pregătiți-vă. Bunica ne-a împins pe Pete și pe mine în dormitor și a târât bagajele, apoi le-a aranjat pe scaunul din cameră.
– Pregătiți-vă pentru petrecerea din seara asta.
– P’Jui! Curry-ul verde este gata! Ar trebui să-l scot din cuptor? a strigat cineva din fața casei.
– Scoate-l! Vin să-l verific într-o clipă! Bunica Jui a ieșit în grabă din cameră.
De îndată ce ușa s-a închis, eu și Pete am oftat în același timp. M-am așezat la piciorul patului, iar Pete l-a așezat pe Venice lângă mine.
Eu și Venice stăteam nemișcați, camera era complet tăcută. Bunica Jui era foarte bună la asta. Venice era foarte calm. De obicei, era obraznic. Se întindea pe podea sau pe pat, se târa în toate părțile, căutând una și alta. Dar acum nici măcar nu se mișca deloc.
– Îmi pare rău. Ești bine? Pete a reglat temperatura aerului condiționat mai scăzută decât înainte. Speram ca aerul rece să mai atenueze puțin din această agitație și confuzie.
– Sunt bine, am spus cu voce joasă, privind drept la perete, vedeam atât de neclar încât ochii mei nu se puteau concentra asupra unui punct.
– Ai răbdare, Vegas! Ai răbdare, Venice!!! Este doar începutul. După asta va fi și mai obositor ! Pete se așeză în poala mea și îmi puse capul pe gâtul lui, strâns bine la pieptul lui.
– Doar două zile, rezistați încă două zile.
– Nu te gândi prea mult la asta. Mi-am înfășurat brațele în jurul taliei lui și i-am mângâiat ușor spatele. Venice își împingea acum fața pe pat și se pregătea să doarmă din nou.
Sunetul ușii care se deschidea l-a făcut pe Pete să tresară. A zburat aproape imediat departe de mine. Bunica Jui a apărut zâmbind și a început să vorbească din nou.
– Am uitat să întreb. Puteți dormi împreună sau trebuie să pregătesc o cameră de oaspeți?
– Suntem în regulă. Putem dormi împreună.
– Sau poți să dormi cu mine și cu bunicul. Lasă camera asta pentru prietenul tău și copilul lui.
– Suntem în regulă. Poți să ieși. Pete a încercat să o împingă din nou pe bunica Jui afară. De data aceasta, a încuiat ușa cu grijă. Noi doi am scos din nou un oftat de ușurare.
– Este în regulă dacă nu vin la cină? M-am întins obosit pe pat.
– Îmi pare rău. Dar dacă nu vii, bunica Jui va veni aici și te va bate la cap până când vei veni. Pete a spus sleit de puteri, iar noi trei ne-am întins pe pat, epuizați atât fizic, cât și psihic.
Am reușit să ne odihnim ochii timp de aproape două ore. Pete s-a trezit pentru a pregăti lapte pentru Venice, apoi a făcut un duș și s-a schimbat de haine pentru a merge să înfrunte aplauzele și zgomotul puternic de afară. Sunetul și muzica au început să se audă tare cu o oră în urmă. Mi-a luat mult timp să ies din această cameră.
– Petrecerea de bun venit este chiar mai mare decât petrecerea de la școala mea, l-am tachinat pe Pete în timp ce pășeam mâhnit de-a lungul țărmului.
– Ai răbdare. Chiar și Venice trebuie să fie puternic.
– Venice a fost îngrozit de la început. Cu siguranță voia să fugă.
– Nu, Venice, nu! Trebuie să lupți, fiule! Pete l-a îmbrățișat strâns pe Venice și i-a sărutat obrazul stâng pentru a-l încuraja.
Când am ajuns la focul de tabără, luminile străluceau peste toată insula, sunetul de la zgomotul conversațiilor era atât de puternic încât era de neînțeles. Aproape cincizeci de oameni stăteau adunați în jurul unei mese rotunde care avea mai mult de treizeci de farfurii. Erau formații și cântăreți pregătiți să cânte în limba sudică.
– Pete, nu te-am mai văzut de ani de zile. Bunica Jui l-a târât pe Pete la una dintre rudele sale, iar eu i-am urmat.
– Al cui este acest copil, P’Jui?
– Copilul prietenului lui Pete. Bunica Jui a arătat spre mine, iar eu am ridicat mâinile pentru a aduce un omagiu rudelor lui Pete de la masă.
– A sosit timpul, Pete. Nu ți-ai găsit încă o soție? Bunica Jui s-ar putea să moară într-o zi. Grăbește-te să faci nepoți pe care să îi poată purta în brațe.
– Încă nu ai adus o soție acasă. Bunica Jui s-a întors să se uite la Pete, care acum părea că sufletul ia părăsit trupul.
– Oh! Încă, nu? P’Jui a spus că ai muncit foarte mult. Îți amintești de Nong Nui? Nong Nui este nepoata soțului meu. Îți amintești de ea? Vă jucați împreună când erați mici. Am aruncat o privire spre o adolescentă subțire, îmbrăcată frumos, care își tot legăna corpul și zâmbea timid.
– Nu-mi amintesc. Pete a scuturat repede din cap.
– Acum a crescut și a devenit o fată frumoasă. Trebuie să vă cunoașteți mai bine. Pete s-a uitat la mine cu îngrijorare. Nu știam cum arată acum expresia feței mele, dar am privit-o neîncetat pe femeia pe nume Nui până când aceasta s-a întors și m-a privit îngrozită.
– Mi-e foame. Hai să mâncăm mai întâi. Pete a întrerupt rapid conversația și a căutat o masă cu locuri libere. Cu o mână îl ținea pe Venice, iar cu cealaltă mă trăgea de cămașă ca să-l urmez.
– Masa din față, mergeți acolo. Bunica a pregătit-o pentru voi. L-am urmat și m-am așezat la masa rotundă, masa la care bunicul Noi stătea pe locul principal. Mâncarea era bine aranjată. Toate erau mâncăruri sudice, care îi plăceau foarte mult lui Pete. Dar eu nu puteam să mănânc nimic.
– Mănâncă. Toate sunt foarte delicioase, fiecare dintre preferatele lui Pete. Creveți, pastă de sos, khua kling, frunze de Riang, khao yam. Mănâncă. Bunica Jui a pus de toate în farfuria mea, până când am crezut că este pomana unui călugăr.
– Cu siguranță nu le poți mânca. Pete s-a uitat la mâncare în timp ce făcea o față gânditoare. Avea dreptate. Eu doar stăteam și contemplam mâncarea din farfurie cu venerație.
– Oh, Doamne. De ce nu poți să mănânci? Încearcă. Dacă ajungi în Chumphon, fără să mănânci mâncare din sud, e ca și cum nu ai fi ajuns încă. M-am trezit la 2 dimineața. M-am pus și am bătut singură pasta de curry. Mă dor toate mâinile, spuse bunica Jui.
– O să încerc doar puțin, am spus și am luat o bucată mică de Khua Kling*. Nu am vrut ca Pete să fie stânjenit, pentru că asta era intenția bunicii.
*(N/T: Khua Kling este un curry picant, prăjit, principalele componente fiind carnea și pasta de curry roșu în stil thailandez sudic)
– Nu, nu, nu! Nu poți mânca, Vegas. Pete a încercat să mă țină de încheietura mâinii ca să nu pun lingura în gură.
– Haide, Pete. Pot să mănânc. Nu pot să o dezamăgesc pe bunica, i-am șoptit lui Pete cu voce joasă. Pete a făcut o față tristă și mi-a dat drumul la încheietura mâinii. Așa că am luat lingura și am pus-o încet în gură. Și când am început să mestec, aroma de pastă de curry, care mi-a intrat până în nas, a fost destul de bună, dar iuțeala din vârful limbii a făcut să mă usture toată gura.
– Bea niște apă… Pete mi-a întins un pahar cu apă.
– Oh, Doamne! Hei, fiule! Un orășean mănâncă curry din sud și este în lacrimi.
– Nu are același gust ca ceea ce am mâncat cu tine în Bangkok, am spus, întorcându-mă spre Pete.
– Păi, pasta aia de chili nu era făcută autentic. A fost făcută cu gust blând, ca să poată mânca toată lumea.
– Nu mi-ai spus.
– De acum încolo îți interzic să mănânci orice. Ține. Îl las pe Venice cu tine pentru o vreme.
– Așteaptă puțin. Îți voi pregăti o omletă. L-a lăsat pe Venice să stea în poala mea și s-a îndreptat imediat spre partea din spate a petrecerii.
– Nu plânge. Pete se va întoarce într-un minut. Venice a ridicat ușor capul și s-a bosumflat înainte de a se întoarce să se uite în jur. S-a ghemuit lângă mine. Era o perioadă în care noi doi ne înțelegeam foarte bine sentimentele unul altuia. Apoi, toată atenția s-a concentrat asupra mea. Bunica Jui și bunicul Jiu și-au târât scaunele pentru a mi se alătura de ambele părți. Atunci mi-am conștientizat destinul și am început numărătoarea inversă în inimă. 5, 4, 3, 2, 1. Start!
– Cum te cheamă? a întrebat bunica, folosind thailandeza centrală, în timp ce ochii ei se concentrau asupra mea din cap până în picioare.
– Vegas. La naiba! Vorbisem cu mulți clienți și nu mă simțisem niciodată atât de nervos. De ce trebuia să fiu așa de emoționat? Mă simțeam de parcă urma să fiu intervievat pentru prima pagină a unui ziar citit de toți oamenii din țară. Nu știam ce să fac, așa că l-am tras pe Venice într-o îmbrățișare strânsă.
– Ve… Ve… ce? Gas? E bine, fiule? Gas? Bunica părea confuză.
– Vegas, e numele unui oraș, ha ha ha. Am zâmbit sec. Este adevărat. Nu mai întâlnisem niciodată pe cineva, care să mă facă să mă simt atât de intimidat. Nici măcar unchiul Korn, nu reușise niciodată asta. Începusem inclusiv să transpir.
– Și cum îl cheamă pe micuț? M-am uitat la Venice, care se aplecase și se juca cu jucăriile lui și nu se gândea deloc să mă ajute.
– Venice.
– Ve-ce? Nice? Este Nice? Ohhh! Ciudat, greu de pronunțat. Bunica Jui a clătinat din cap și a făcut semn cu mâna.
– Cu ce te ocupi? Am respirat adânc, încercând să fiu cât mai conștient posibil.
– Afaceri private.
– Care sunt afacerile tale? Cum sunt? Sunt confuză. Bunica și-a sprijinit bărbia pe mână, m-a ascultat cu o expresie serioasă, concentrându-se asupra mea care eram sub o presiune totală.
– Uhm,… diverse afaceri. Logistică… transport, import, export, ceva de genul ăsta. Nu știam cum să-mi rânduiesc cuvintele pentru a le face cât mai ușor de înțeles, pentru că din ziua în care m-am născut, nimeni nu se holbase la mine punându-mi întrebări personale cu atâta hotărâre.
– Ce fel de produse, fiule? Nu puteam să spun adevărul. Întreaga insulă ar fi intrat din nou în panică.
– Ei bine… o mulțime de lucruri, puțin fier, puțin metal, pământ.
– Unde le trimiți, fiule? Am clipit la întrebarea, care mi-a provocat migrene.
– Depinde de cine le comandă.
– A, da, e o afacere mare? Bunica Jui trebuie să fi avut o sută de întrebări despre cum să mă cunoască pe care să mi le pună tot timpul.
– Pe tatăl meu îl cheamă Kan. Pe mama o cheamă Pin. Nu înțelegeam de ce voiau să știe.
– Oh, hei! De cât timp ești prieten cu Pete? Pete este bodyguard, nu-i așa? Cum ați ajuns să vă cunoașteți?
– Oh… Am făcut o pauză pentru un moment. Cum aș putea răspunde? De ce aceste întrebări erau chiar mai confuze decât întrebările de la examene?
– Bunică! Bunicule! Ridicați-vă repede! Pete ținea o farfurie cu omletă de orez în fața mea și i-a tras pe cei doi deoparte.
– Îl întrebam pe băiatul ăsta cum poate un domn ca el să fie prieten cu tine. Bunicul s-a întors și s-a uitat la Pete.
– Știu eu răspunsul la asta. Nu trebuie să-l întrebi pe el. Oricât de mult ar fi încercat Pete să se rețină, nu a putut rezista bunicilor.
– Cum ați ajuns să vă cunoașteți?
– Uh… M-am uitat la Pete pentru ajutor. Când Venice l-a văzut pe Pete, și-a deschis imediat brațele cerându-i lui Pete să-l țină în brațe.
– Ne-am întâlnit din întâmplare. Suntem prieteni. Ești mulțumită? Ridică-te. Bunicule, ajută-mă. Pete s-a întors să se uite la bunicul care stătea nemișcat, fără să ia partea nimănui, de parcă fiecare cuvânt care avea să-i iasă pe gură în această viață se transfera doar către bunica Jui.
– Tot spui asta… Spune-mi adevărul. Poate că bunica Jui a fost prea mult stimulată sau se temea că nu mă pot comporta cum trebuie. Pete a respirat adânc înainte de a mă prezenta.
– Acesta este fiul lui Khun Kan, fratele mai mic al lui Khun Korn Theerapunyakorn. L-am cunoscut când lucram ca gardă de corp. Așadar, este nepotul șefului. Ești satisfăcută? Pete a explicat mult timp până când bunicii au rămas șocați.
– Oh…Atunci de ce nu mi-ai spus, Pete? Deci el este nepotul lui Khun Korn? Vrei ceva mai mult? Oh, Doamne! Să mergem să aducem niște băuturi răcoritoare și niște gustări. O să aducem niște gustări. Am ridicat mâna în grabă pentru a-i opri.
– Nu e nevoie. E în regulă, haideți să ne așezăm.
– Te rog să accepți scuzele mele. Nu te-am întâmpinat deloc așa cum trebuie… Pete. Dacă îmi spuneai că nepotul lui Khon Korn va veni, atunci puteam organiza un eveniment mai mare.
– Poate fi mai mare de atât? am spus cu neîncredere. Pete mi-a spus odată că unchiul Korn ajutase oamenii de aici, așa că aceștia îl respectau și aveau încredere în el.
– Du-te. Ai aflat acum. Atunci ridică-te și pleacă. Îi voi da lui Vegas ceva de mâncare.
– Cum poți să îi spui așa nepotului lui Khun Korn? Nu ai maniere deloc… Îmi cer scuze în numele lui Pete. Eu l-am învățat, dar el nu-și amintește. Bunica și bunicul l-au crescut singuri de când s-a născut. Părinții lui au murit, dar el a fost bine crescut și deștept. Ne-a trimis o mulțime de bani acasă. Toți oamenii de aici sunt geloși. L-am crescut foarte bine pe nepotul meu. Bunica Jui a schițat un zâmbet timid, iar expresia și felul ei de a fi mi s-au părut imediat respectuoase. Dar eu nu voiam ca ea să fie așa.
– Pete e prea norocos. Șeful lui este bun și încă urcă în grad pentru a fi prieten cu un alt șef. Norocul a venit odată cu soarta lui, așa cum fusese prezisă. Pete, care nu-și putea opri bunica, a dat doar din cap și l-a ținut în brațe pe Venice, care începea să fie iritat, privind hârtia colorată, care decora stâlpii.
– Ce anume a fost prezis? În momentul în care a fost vorba despre Pete, am devenit interesat.
– Oh… A trecut mult timp. Imediat după ce plecase să lucreze în Bangkok, eram foarte îngrijorată pentru el. Așa că m-am dus să văd o ghicitoare. Ea a spus că este talentat și că va reuși să supraviețuiască. La început avea să fie un pic mai greu, dar după un timp, meritul lui ar avea să atragă norocul și ar avea parte de o mare putere.
Unde era acea ghicitoare? Era foarte exactă! Avea o mare putere asupra a tot ce se afla în casă acum. Noi toți, eu, Macau, Venice și toți subordonații, eram complet la picioarele lui.
– El lucrează departe de casă. Are grijă de noi foarte bine. Dar sunt îngrijorată de un singur lucru: să își găsească o soție și să aibă copii. După cum vezi, ține în brațe un copil. Ar trebui să fie și el tată. Bunica vrea să-și țină în brațe strănepoții.
Nu am putut decât să zâmbesc sec și am vrut să-i spun că deja își ținea în brațe strănepotul. Chiar dacă acel copil nu era copilul adevărat al lui Pete, dar a avut grijă de el ca un tată.
– Da.
– Când era la școală, multe fete s-au îndrăgostit de el. Ce se întâmpla de Ziua Îndrăgostiților? Umplea casa cu flori, ciocolată, cadouri, de toate! Bunicul i-a spus să le accepte. La școală aproape că a fost șocat de moarte! Și toate abțibildurile cu inimioare!!! Fetele i le-au pus pe cap, pe urechi și pe ochii care erau lipiți de abia mai vedea drumul. Are farmecul lui, nu-i așa? Dar m-a surprins faptul că nu a adus niciodată o fată să mă cunoască.
– Oh… Serios?
– Nu uita să-i găsești o soție… Și… Domnul Tankhun nu a venit cu voi?
– Vărul meu este ocupat, am spus eu, chiar dacă nu știam dacă era liber sau nu. Cui îi păsa?
– A fost plăcut să vorbesc cu Khun Tankhun. A venit să vorbească cu bunica în fiecare zi. Mi-a plăcut să vorbesc cu el și m-am simțit alinată în singurătatea mea. Când m-am întors spre el, deja adormise și sforăia zgomotos. Este foarte drăguț.
Oh! A vorbit până când Tankhun a adormit? O respectam cu adevărat pe bunica Jui. Bunica trebuie să fie cea mai bună persoană din Sud.
– Acolo au început să danseze. Dansul Ramwong în jurul vazei cu flori. Lui Khun Tankhun îi place foarte mult! Să mergem. Bunica te va duce să dansezi cu frații, surorile, mătușile și unchii. Chiar dacă ești nepotul lui Khun Kan.
– Vă rog să mă lăsați să mănânc mai întâi! O să vă urmez mai târziu. Am arătat spre o farfurie de orez, apoi bunicii au pătruns în mijlocul sălii de dans.
– Hei, ești bine? Pete s-a întins lângă mine, făcând din nou pe nefericitul.
– E în regulă… cum se numește asta? Am băgat în gură orezul cu omletă. Ochii mei s-au întors să se uite și la dansul lui Ram Wong, indiferent ce ar fi.
– Ram Wong este un dans în jurul unei vaze cu flori. Deci vrei să dansezi? Expresia lui Pete s-a îmbunătățit când m-a văzut că începusem să mă relaxez.
– Nu! De ce să pună o vază cu flori în mijlocul cercului?
– Nu există nicio explicație în legătură cu asta. Pete a zâmbit larg și a oftat ușurat.
– Oh! Chiar mă îndoiesc. Chiar dacă mă simțeam inconfortabil să fiu în prezența multor oameni, am încercat să mă integrez în viața lui Pete și în ceea ce îl făcuse să crească până acum.
– Ei bine, nu știu. Așa este stabilit. Cred că da… Da! Dacă nu vrei să dansezi, sau dacă nu vrei să fii constrâns să dansezi, doar prefă-te că te doare capul și du-te în casă. Chiar dacă părea liniștit, era totuși îngrijorat. Nu mai eram surprins de ce Pete e atât de ciudat și a reușit să se înțeleagă bine cu Tankhun. Pentru că mediul de aici era identic.
În jurul orei 21:00, sătenii au început să se retragă treptat. M-am gândit că acesta era, probabil, cel mai liniștit moment, așa că m-am plimbat de-a lungul plajei slab luminate pentru a simți liniștit briza mării. Nu mă simțeam rău, ci doar nefamiliarizat cu faptul că erau multe rude și că se distrau împreună. Mi se părea ciudat și depășea foarte mult așteptările mele.
În timp ce îl așteptam pe Pete să îi facă duș lui Venice și să îl culce, m-am așezat pe nisip, încercând să mă relaxez cât mai mult posibil. Eram și rele at și fericit în același timp. Să stau aici nu era cu nimic diferit față de atunci când eram cu Pete, puteam să înțeleg de ce era o persoană atât de bună, cu o energie atât de pozitivă, pentru că doar faptul că mă aflam în locul în care a crescut mă făcea să mă simt bine.
– Vegas… Vocea lui Pete a venit din spate, așa că m-am întors, am zâmbit și mi-am deschis unul dintre brațe invitându-l să vină să se așeze lângă mine.
– Venice a adormit?
– Da, trebuie să fie obosit. A fost o călătorie lungă. Pete s-a așezat lângă mine și și-a pus brațele în jurul gâtului meu.
– Ce este în neregulă din nou? am întrebat în timp ce mă holbam la fața lui care încă nu-și eliberase tensiunea.
– Îmi pare rău, a spus Pete încet.
– Pentru ce îți pare rău?
– Știu, Vegas. Nu-ți plac locurile aglomerate. Nu-ți plac zgomotele puternice. Nu-ți place ca oamenii să te atingă și să se agite pe lângă tine. Știu că nu te simți confortabil. Știu că ai probleme… Rudele mele sunt așa. Am încercat să-ți spun că nu e nevoie să vii… și până la urmă… ai venit. Iar familia mea își joacă foarte bine rolul de familie mare, a spus Pete cu o expresie contemplativă, așa că mi-am folosit mâna pentru a-i împinge capul să se cuibărească pe umărul meu.
Chiar dacă îmi era teamă că o să mă vadă cineva, adineaori i-am văzut dansând și ținându-se de mână unindu-se într-o horă, mai ales bunica Jui, mă gândeam că nu va avea energie să vină până aici.
– Te gândești prea mult la toate… Nu am spus nimic.
– Sunt stresat de multe zile. Am încercat să o conving pe bunica mea că nu vreau o petrecere. Nu vreau nicio petrecere. Dar oare m-a ascultat?
– Huh! Ar fi ciudat dacă te-ar asculta… Deci te-ai comportat ciudat timp de mai multe zile din cauza asta, nu? De ce ți-e frică, Pete? Încă nu am văzut nimic. M-am uitat ușor în jos la el, așa că și-a lăsat capul de umărul meu și a făcut o față serioasă.
– Mi-e frică.
– De ce ți-e frică?
– Așa cum am spus, mi-e teamă că te vei simți inconfortabil. Mi-e teamă că o să ai probleme. Mi-e teamă că nu vei putea să mănânci pe ici, pe colo… Mi-e teamă că nu-ți va plăcea de bunica și mi-e teamă că nu mă vei mai iubi. Am râs la auzul gândurilor iubitului meu, așa că mi-am mutat mâna pentru a-i mângâia ușor fața și m-am apropiat.
– Ascultă-mă, Pete. Nu voi înceta niciodată să te iubesc, chiar dacă această casă este mai haotică, chiar dacă casa ta este în pădure și trebuie să urc cu mare dificultate, chiar dacă nu pot mânca nimic la tine acasă, chiar dacă bunicii tăi mă vor urî sau dacă oricare dintre rudele tale îmi vor face ceva. Nu am cum să nu te mai iubesc. Nu trebuie să-ți faci griji. Mă voi adapta la orice, voi face tot ce este nevoie pentru a fi cu tine. Chiar dacă nu mănânc o omletă astăzi și trebuie să mănânc ceva picant, pot să o fac, atâta timp cât te am pe tine. M-am aplecat și i-am sărutat ușor obrazul iubitului meu.
– Ai dreptate… Sunt foarte stresat. Viața nu a fost niciodată atât de grea, iar astăzi este dificil să fiu aici.
– Nu am avut nicio problemă, Pete. În plus, vom sta aici doar trei zile. Nu e o problemă deloc. Sincer, bunica și bunicul sunt foarte drăguți cu mine. Rudele tale au fost doar curioase. Au întrebat ca niște persoane neștiutoare. Iar evenimentul de bun venit, deși pare un pic grandios, este călduros și primitor. Recunosc că nu sunt obișnuit cu asta. Uneori par stânjenit pentru că nu reușesc să țin pasul cu totul. Dar nu mă deranjează nimic ce are legătură cu tine.
– Mulțumesc, Vegas.
– De ce îmi mulțumești? Eu sunt cel care trebuie să-ți mulțumească. Mă bucur că am venit să învăț, să știu unde ai crescut și știu că îl vei crește foarte bine pe Venice.
– Te iubesc, Vegas. Ce te afectează pe tine? Eu sunt stresat. Pete și-a înfășurat brațele în jurul gâtului meu și s-a aplecat înainte pentru a-mi atinge buzele cu blândețe.
Mi-am mutat mâna pentru a-l îmbrățișa strâns de talie. Ne-am apăsat amândoi buzele. Niciunul nu s-a gândit să se întoarcă. Amândoi am lăsat cerul, apa, vântul și sunetul valurilor să fie martorii iubirii noastre de nezdruncinat de data aceasta. Pentru că, oricât de greu ar fi fost, noi doi nu ne vom despărți niciodată unul de celălalt…
– Ce faceți, ce faceți? Și se părea că martorii iubirii noastre nu erau doar natura, ci și… bunica Jui. Ce ghinionist sunt!
**************
Pete și cu mine am îngenuncheat în fața bunicii Jui și a bunicului Noi, aflați pe canapeaua din mijlocul casei. Când Pete m-a împins cu putere, cu ochii măriți, era total șocat. Dacă ar fi putut să fugă în mare și să înoate pentru a scăpa, ar fi făcut-o. Dar în ceea ce mă privește, simțeam că, mai devreme sau mai târziu, bunicii lui trebuiau oricum să afle asta.
– Deci, spune-i bunicii ce s-a întâmplat, băiete! Bunicul Noi a pus un evantai în fața bunicii Jui în timp ce ținea un inhalator în fața ei.
– Bunico… Pete și-a mușcat buza cu putere. Simțeam că nu știa de unde să înceapă.
– Ce naiba ați făcut voi doi adineaori? Spuneți-mi!
– Eu sunt…
– Îl iubesc pe Pete, am decis să spun cu toată seriozitatea. Nu ar fi existat nicio scuză, iar acceptarea adevărului era probabil cea mai bună soluție. Când am spus asta, bunica Jui a fost puțin mai slăbită decât înainte. Pete s-a întors să se uite la mine și a scuturat din cap ca și cum nu ar fi vrut să spun.
– Îl iubesc pe Pete foarte mult… Trăim împreună de ceva vreme.
– Spune-mi…Vegas, a spus bunica Jui în dialect central și ne-a arătat cu degetul pe mine și pe Pete.
– Pete este iubitul meu și eu sunt iubitul lui Pete. Tonul meu a rămas consecvent cu o față care îi privea pe cei doi bunici cu sinceritate.
– Cum rămâne cu slujba de gardă de corp? s-a întors bunica să îl întrebe pe Pete. Pete a respirat adânc și a vorbit și el.
– Am demisionat de la familia principală, bunico.
– Doar pentru a deveni soția lui în felul ăsta… și atunci Pete. Cu ce te ocupi, nepoate?
– Îl ajut pe Vegas să se ocupe de afaceri și… să crească copilul, a spus Pete pe un ton stins.
– Copil?… Micuțul acela… oh! Din ce gaură a ieșit? Pete, ești bărbat. Și Gas… Gas, oricine ar fi, e și el un bărbat. Oh… S-ar putea să leșin din nou. Bunica Jui a tras puternic pe nas din inhalator.
– Bunico. Îmi pare rău…
– Când v-ați îndrăgostit unul de celălalt? Ce s-a întâmplat? Sau ai fost forțat? Huh! Pete! Bunica Jui a vorbit din nou pe un ton sudic. Nu am putut înțelege ce a spus de data asta, dar când am auzit răspunsul lui Pete, am schițat un zâmbet.
– Îl iubesc pe Vegas! Și-l iubesc nespus de mult!!! Pete a răspuns cu aceeași intensitate ca și mine. Chipul, care nu îndrăznea să îi întâlnească bunicii la început, acum a ridicat privirea și s-a uitat cu seninătate. Bunicul și bunica au rămas tăcuți, uitându-se amândoi, alternativ, când la mine, când la Pete, înainte de a ofta adânc.
– Chiar îl iubești cu adevărat, nu-i așa?
– Da! a răspuns Pete.
– Noi știm că și bărbații se pot iubi între ei. Lumea se schimbă mai repede în fiecare zi, încât nu pot ține pasul cu ea. Uf! Dar nu-i nimic. Dacă mă întrebi dacă sunt supărată, da, cu siguranță. Dar dacă Pete a ales… Bunica și-a întins mâna pentru a-i mângâia afectuos capul lui Pete.
– Voi iubi, pe oricine iubești.
– Bunico… Pete a strigat-o pe bunica cu voce tremurândă și s-a dus direct să o îmbrățișeze strâns.
– Haide. Pete a făcut multe pentru noi, P’Noi. Orice îl face fericit, lasă-l să se bucure.
– Oh, bine, nepoate. Pe bunica și pe bunicul nu-i deranjează nimic. Bunicul l-a mângâiat pe Pete pe umăr și a spus cu o voce blândă. Mi-am adunat tot curajul pe care îl aveam ca să mă înclin la picioarele bunicilor cu hotărâre, perseverență, și remușcări pentru răul care-l făcusem lui Pete.
– Îmi cer iertare pentru tot ce i-am făcut rău lui Pete… Voi avea grijă de el de acum încolo. Mi-am pus mâna pe piept până când bunica a zâmbit și a făcut semn din cap.
– Hei… Pete! Nu mai plânge! Ai un soț. Poartă-te frumos. Nu mai plânge. Ce idiot ești! Pete și-a ținut capul plecat, a plâns și și-a îngropat capul în pieptul bunicii.
– Nice… Nice… Din ce gaură a ieșit? Bunica e curioasă. Răspunde-mi clar.
– Este o poveste lungă… O să-ți spun mai târziu. Dar de acum înainte Venice este strănepotul bunicului și al bunicii.
– Ah, ce strănepot drăguț! Mor de dragul lui. Și aduceți-l să mă viziteze mai des, nu o dată pe an.
– Da, am răspuns eu și Pete la unison.
– Data viitoare, ar trebui să-i daţi un nume simplu. Nice…Nice ce? Ce nume greu de rostit. Nu pot să-i pronunț numele corect!
În cele trei zile în care am fost acolo, bunicul și bunica ne-au oferit o primire foarte călduroasă. M-au tratat ca pe un nepot și, cel mai important, păreau să-l îndrăgească pe Venice foarte mult. Chiar dacă existau multe întrebări care îi deranjau pe amândoi, am simțit că amândoi aveau încredere în Pete și că îi respectau decizia fără nicio îndoială. Pete a crescut bine, înconjurat de iubirea bunicului și a bunicii lui. Acest loc era plin de confort în ciuda haosului, dar era atât de primitor și confortabil încât am învățat pentru prima dată adevăratul sens al cuvântului „familie”. Și, indiferent ce se va întâmpla, îi voi aduce pe Pete și pe Venice înapoi aici de multe ori pentru a-și împlini iubirea și vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți…
~ Dragul meu, Pete, în sfârșit toate lucrurile în viața ta s-au așezat astfel încât să fii fericit. Mulțumesc pentru persoana frumoasă, care ai devenit și că mi-ai arătat că bunătatea învinge mereu.
-Sunny-
