Numele lui e Anwar- Capitolul 22

TE FACE SĂ ÎȚI DOREȘTI MAI MULT

Mi-am sprijinit bărbia în mâini, privindu-i silueta bine proporționată, îmbrăcată doar în pantalonii de culoare crem. Pe spatele lui lat se vedeau urme roșii palide, care mă făcură să roșesc în timp ce le priveam, pentru că știam exact de unde proveneau.

– Poftim, Anwar se întoarse cu un sandviș mare cu pui.

Părul său negru era ciufulit, aspectul tipic al cuiva care tocmai se trezise, dar arăta incredibil de bine, mai ales îmbrăcat așa și pregătindu-mi micul dejun.

– Mulțumesc.

Dormisem în camera lui Anwar noaptea trecută. Stânjeneala copleșitoare pe care o simțisem inițial începea să dispară, dar nu dispăruse complet. Anwar se ridică în coate înainte de a lua sandvișul și a mușca din el. Murmură ceva despre cât de delicios era și apoi se întoarse să toarne lapte într-un pahar.

Bing…

Se auzi un sunet de notificare, urmat de o serie de alte notificări. Proprietarul telefonului se întoarse repede să verifice. Era chiar în fața mea. O singură privire era suficientă pentru a vedea cine trimitea mesajele și ce scria, mai ales că mesajele nu erau lungi; era mai degrabă o avalanșă deliberată de notificări.

– Doamne, Anwar se încruntă, privind cu dezaprobare ecranul. Opri notificările și apoi închise ecranul.

În mai puțin de un minut, mesajele fură înlocuite de apeluri primite. Telefonul sună neîncetat până când am spus în sfârșit.

– Pare urgent…

Ochii lui frumoși se ridicară brusc.

– Nu chiar.

– Nu ai de gând să le răspunzi? Am ridicat ușor o sprânceană înainte de a mai lua o mușcătură din sandvișul meu.

Păru gânditor pentru o clipă, apoi dădu din cap, un zâmbet slab, aproape gol, jucându-se pe buzele lui.

Mesajele acelea… spuneau lucruri de genul „mi-e dor de tine”, inițiau conversații casual, subliniau cât de mult le era dor de el și spuneau că vor să-l vadă.

– Nu am timp să vorbesc acum, lăsă telefonul să sune în continuare, ignorându-l, și se întoarse la sandvișul său.

– Te deranjez? Mă refer la micul dejun.

– Pot să-mi fac timp pentru lucrurile care îmi plac.

Nu doar spuse asta, ci mă privi profund în ochi. Inima îmi sări din piept aproape instantaneu. Mi-am curățat gâtul, am luat o înghițitură de lapte pentru a-mi ascunde jena și am observat un mic zâmbet în colțul gurii lui înainte să continue.

– În plus, dacă vor să le acord timpul meu… vor trebui să aștepte.

– Se pare că te plac foarte mult, cuvintele mele erau o afirmație clară că văzusem toate mesajele, dar Anwar nu reacționă în niciun fel.

Încă avea acel zâmbet mic și mă privea calm în timp ce vorbea.

– Nu-i poți accepta pe toți cei care te plac.

– Sunt curios. Pot să te întreb ceva?

– Întreabă.

Mi-am strâns buzele. Aveam multe întrebări pe care voiam să le pun, dar nu îndrăzneam. Acum părea o ocazie bună, având în vedere atmosfera relaxată și momentul. Anwar se mișcă ușor, privindu-mă ca și cum ar fi așteptat întrebarea mea.

– Ai avut vreodată relații ocazionale cu mai multe persoane?

Ridică imediat sprâncenele când auzi întrebarea. Își îndreptă privirea în altă parte, apoi își linse ușor buzele.

– Sincer? Nici măcar nu le-am numărat.

– Pentru că erau prea multe?

– Pentru că număratul face ca totul să pară ciudat, nu crezi? Anwar îmi corectă rapid afirmația.

Probabil era adevărat… ca cei care numără cu câte persoane au făcut sex.

– Și ți-au mărturisit vreodată dragostea lor sau au simțit ceva mai mult decât prietenie?

– Unii da. De ce? Ai de gând să-mi mărturisești dragostea ta? mă tachină vesel. Mai luă o înghițitură; sandvișul lui era terminat, la fel și laptele din pahar.

– Nu.

– De ce vrei să știi toate astea?

– Și, ce faci când cineva îți mărturisește dragostea?

Anwar luă ambele farfurii și le puse în chiuvetă.

– Ai acceptat vreodată dragostea lor?

– Phoebe, vocea lui joasă salută pisica dolofană, de culoare crem, care se apropie grațios, se frecă de picioarele lui, înainte de a sări pe bar pentru a se îngriji.

– Ce fac? Nimic. Nu am acceptat niciodată mărturisirea de dragoste a nimănui. Răspunsul era simplu, dar mi se strânse inima pentru o secundă. Anwar o scărpină pe Phoebe pe bărbie până când ea își ridică capul mândră, închizând ochii mulțumită.

Nu știam de ce voiam brusc să aflu toate astea despre el. Probabil era dorința de a-l cunoaște mai bine, de a înțelege ce fel de persoană este, ce gândește și ce simte despre diverse lucruri.

– Ți-au plăcut vreodată?

– Îmi plac toți cei cu care petrec timp. Ar fi ciudat dacă nu aș simți o anumită simpatie. Dar „a plăcea” nu este același lucru cu „a iubi”, nu-i așa? Anwar  continuă să o mângâie pe Phoebe, mutându-și degetele de pe obrazul ei pe gâtul ei moale.

– Dacă nu iubești pe cineva, nu ar fi corect să accepți iubirea lui, nu-i așa?

– Hmm.

– Mai vrei să știi și altceva?

M-am uitat la fața lui pentru a-i evalua reacția. Nevăzând niciun semn de supărare sau iritare, am continuat.

– Ai avut vreodată un iubit?

Anwar se uită în jos la Phoebe. Tăcu pentru o clipă, apoi răspunse simplu:

– Da.

Ceva mă făcu să ezit să întreb mai departe, poate indiferența bruscă din expresia sau tonul lui.

– Întreabă, a murmurat el încet.

– Și pe iubitul tău, l-ai… iubit?

– L-am iubit… o perioadă, încruntă ușor sprâncenele înainte să zâmbească ironic.

– Încă îl iubesc, dar într-o formă diferită.

Nu am putut să răspund. Mă simțeam fragil și, pentru că nu puteam să-i citesc gândurile lui Anwar, nu voiam să risc să spun ceva care ar fi putut suna absurd. Anwar se uită la mine, lăsând-o pe Phoebe să sară de pe bar și să se îndepărteze.

Era intrigat, dar am decis să nu întreb. Voiam doar să știu cum era când cineva ca Anwar iubea pe cineva. El deja îi trata foarte bine pe ceilalți. Dacă într-o zi ar fi întâlnit pe cineva pe care să-l iubească și cu care să vrea să aibă o relație, ar fi pus capăt relațiilor cu toți cei cu care se vedea ocazional?

Ar putea cineva ca Anwar să aibă o relație monogamă și serioasă?

Văzând tăcerea mea, Anwar suspină ușor. Mâna lui caldă se așeză pe capul meu, mângâindu-mi părul de câteva ori.

– Te-ai săturat? Mergi undeva în seara asta?

– Oh, um… Chen mi-a trimis un mesaj mai devreme. Cred că mergem la film în seara asta.

Mâna lui se opri în mijlocul mișcării, înainte să se retragă.

– Mă întâlnesc cu el la film, iar după aceea mergem la restaurantul lui Chen.

Nu știu de ce am simțit nevoia să explic mai multe. Nu m-am putut abține.

– Doar voi doi?

– Mm-hmm.

Anwar dădu ușor din cap.

– Atunci, distracție plăcută.

– Și tu? Unde te duci în seara asta?

– Am o întâlnire. Plec în curând. Unde te întâlnești cu Chen? Dacă pleci cam în același timp, te pot duce eu.

– Mă duc mai întâi la apartamentul lui…

Sprânceana lui Anwar se mișcă ușor. Când m-am uit din nou, fața lui era impasibilă, de parcă mi-aș fi imaginat mișcarea.

– Pot să mă duc singur. E în regulă.

– La ce oră e întâlnirea? Te duc eu.

– Atunci să plecăm împreună. Și… te întorci să dormi aici în seara asta?

– Vrei să o fac? replică el, întinzând mâna. Imediat ce i-am atins mâna, mi-a împletit degetele cu ale lui, trăgându-mă mai aproape.

– Dacă cineva vrea să o fac, o voi face.

– Atunci depinde de tine. Am încruntat sprâncenele, inima îmi bătea cu putere, ca și cum s-ar fi apăsat un întrerupător.

– Vrei să mă întorc? repetă el încet, întrebarea sunând aproape seducătoare. Anwar îmi atinse obrazul cu vârful nasului, expirând un suflu cald care mă gâdilă.

– Da, am răspuns cu voce joasă, aruncându-i o privire în timp ce zâmbetul lui se lărgea. Apoi, ultimele cuvinte îi scăpară, schimbându-i complet expresia.

– Vreau un sărut.

Îmi ridică fața pentru un sărut profund și pasional, pe care l-a devorat. Anwar mă sărută până când am simțit că mă înroșesc. Limba lui caldă mi-o gâdilă ușor pe a mea, înainte să-mi sărute pieptul prin tricoul larg.

– Dacă spui astfel de lucruri, dacă nu le primesc când mă întorc… vei avea probleme.

….

– Intră, intră.

– Am verificat programul pe care mi l-ai trimis. Mai sunt câteva ore.

Am intrat în cameră, urmărindu-l pe Chen cum aduna cu agitație sticlele de bere de pe podea, din jurul canapelei.

– Unde au plecat ceilalți?

– Nici eu nu știu. Toți au băut mult aseară. Când m-am trezit, plecaseră cu toții, răspunse el, întorcându-se. După ce strânse totul, veni și se așeză pe canapeaua din fața mea, cu o sticlă mare de apă în mână.

– Păi, dacă vrem să vedem asta, va trebui să așteptăm până seara. Blue, ai mâncat?

– Da. Atunci să așteptăm până seara, bine? Ești neliniștit din cauza a ceva?

– Astăzi nu. Deci, vom aștepta, da?

Când am dat din cap, Chen își frecă palmele. Tăcu o clipă, ca și cum s-ar fi gândit, înainte să ridice privirea spre mine.

– Vrei să vedem un film ca să omorâm timpul?

– Sigur.

Chen scoase o cutie plină cu DVD-uri. Lăsă ecranul Netflix deschis ca să pot alege.

– Toate astea sunt ale tale?

– Păi… adică, obișnuiam să colecționez filme. Acum că avem Netflix, nu mai cumpăr, spuse el, scărpinându-se timid pe nas, lăsându-mă să aleg un film dintre sutele disponibile, fără să mă grăbească sau să-mi dea sugestii.

– Ce zici de ăsta? L-ai văzut? Am ales un titlu de pe Netflix. Chen ridică ușor o sprânceană în timp ce se uita la ecran. Era un film mai vechi, de câțiva ani, dar încă discutat și astăzi, deoarece era incredibil de popular.

– Îți plac dramele biografice?

– L-ai văzut, Chen?

– Da, dar pot să-l văd din nou.

Chen se lăsă pe spate pe canapea. Își fixă privirea pe ecran. Odată ce am pornit filmul, aproape că nu mai am am vorbit. Coloana sonoră melancolică se derula continuu, contrastând cu unele scene intens liniștite și aproape incomode. Nu era de mirare că filmul era atât de faimos. Actorii principali erau faimoși, foarte talentați, iar producția și scenariul erau excelente.

– A dispărut complet, nu-i așa? Actorul acela, mă privi Chen înainte de a-și întoarce privirea către unul dintre actorii principali de pe ecran.

– Cum îl chema?

– Ellis Gilmore. Nu știu. Probabil a renunțat la actorie.

– Ce păcat. Era atât de bun.

Avea o înfățișare impresionantă, cu părul blond lung care îi cădea pe gât. Rolurile în care îl văzusem înainte erau întotdeauna similare: personaje bogate, din clasa superioară. În acest film, juca rolul unui aristocrat, iar imaginea lui se potrivea perfect cu acest tip de roluri.

– Hmm, murmură Chen.

După aceea, am tăcut pentru restul filmului. Am respirat adânc și mi-am șters repede lacrimile când a apărut genericul. Când m-am uitat la Chen, l-am văzut chicotind ușor.

– Așa sunt dramele biografice. Te simți trist?

– Omule, a fost greu, am râs, apoi am continuat să discutăm despre film pentru o vreme, înainte de a trece la cărți. Chen colecționa multe cărți, spre deosebire de mine, care nu citesc foarte mult și merg mai ales la cinema cu prietenii.

– Sunt multe filme pe care nu am îndrăznit să le văd pentru că iubesc atât de mult cărțile, încât mi-e teamă să nu fiu dezamăgit, spuse Chen, punând cartea înapoi pe raft după ce-mi arătă ceea ce susținea că era preferata lui.

– Înțeleg. Unul dintre prietenii mei este la fel. Refuză să vadă ,,Assassin’s Creed”[1].

Chen râse încet.

– Apropo de asta, nici eu nu sunt un mare fan al filmelor.

Timpul trecu repede. Am părăsit apartamentul și am mers cu motocicleta mare a lui Chen la un cinematograf din Chelsea. Starea de spirit sumbră din filmul pe care îl văzusem acasă dispăru complet datorită unei comedii de acțiune. Când am părăsit cinematograful, se întunecase deja. Ne-am dus la restaurantul familiei lui Chen, așa cum plănuisem. Era un restaurant thailandez de dimensiuni medii, cu un flux aproape constant de clienți. De îndată ce am intrat, mama lui Chen ne întâmpină imediat.

Atmosfera relaxată, limba thailandeză și mâncarea mă ajutară să mă relaxez. Aveam senzația că nu eram într-o țară străină, ci că vizitam casa unui prieten, dacă nu luam în considerare muzica thailandeză care se auzea în fundal.

Ora opt.

Când nu știam ce să facem, Alice ne trimise un mesaj, invitându-ne să mergem la bowling. Chen părea reticent, dar în cele din urmă a acceptat să mă invite și pe mine. Am părăsit restaurantul și ne-am dus la Bowlmor, care nu era departe. Ne-am întâlnit cu Alice, Rome, Cole și doi prieteni ai lui Cole pe care nu îi cunoșteam. După ce am privit o vreme, am fost convins să încerc bowling-ul. Mingea grea mi se părea incomodă în mână. Mi-am încheiat prima experiență de bowling cu trei aruncări spectaculoase în canal, una după alta.

Alice și Chen se dovediră a fi cei mai buni jucători. Am jucat în echipe, iar cei doi m-au dus cumva la victorie, spre dezamăgirea lui Cole și Rome.

Ne-am plimbat până la ora opt, când Chen se oferi să mă ducă acasă cu motocicleta, în timp ce ceilalți continuară să bea. Deși aș fi putut rămâne, simțeam mai mult nevoia să merg acasă… poate pentru că eram obosit după o zi întreagă, dar și din cauza a ceva ce-i spusesem cuiva.

– Mulțumesc mult, Chen. Și, te duci la ei mai târziu?

– Probabil că nu. Mă duc în altă parte, își verifică ceasul, apoi ridică privirea și îmi zâmbi slab.

– Ei bine, eu plec. Ne vedem mai târziu.

I-am făcut cu mâna ușor înainte să mă întorc acasă. Luminile de la etajul al doilea se aprinseră imediat ce am apăsat întrerupătorul. Liniștea din jurul meu indica faptul că nu mai era nimeni acasă. Ușa lui Anwar era ușor întredeschisă, dezvăluind întunericul complet din interior.

Nu era acolo.

Am ridicat ușor o sprânceană, expirând pentru a alunga mica dezamăgire care se acumula în mine. M-am dus sus să fac un duș, apoi mi-am adus MacBook-ul subțire și manualele jos, pentru a mă așeza pe canapeaua de la etajul al doilea. Am studiat, intercalând cu navigarea pe internet, aruncând ocazional o privire la ora din colțul din dreapta sus al ecranului.

– Dacă spui asta și nu ești aici când mă întorc… o să ai mari probleme.

E aproape miezul nopții…

Cine anume nu se întorsese?

….

Punctul de vedere al lui Anwar…

Plictisitor.

Situația actuală este atât de plictisitoare încât voiam să dispar de aici, dar tot ce puteam face era să mă rog ca această ședință de lucru să se termine repede.

– Jennifer vrea să zburăm în Irlanda de Nord pentru filmări. Plaja unde au filmat Game of Thrones. Am vorbit cu Vio și au spus că, dacă ești de acord să accepți slujba, vom începe imediat să rezervăm datele, zborurile și cazarea. Este o oportunitate grozavă, nu-i așa?

Am aruncat o privire către cel care vorbea. Matthew era unul dintre angajații brandului de modă al cărui director este Jennifer. Apoi mi-am îndreptat privirea către femeia blondă care stătea în fața mea cu brațele încrucișate. Helena nu scosese un cuvânt de când intraserăm în cameră.

De la petrecerea pe care Jasper o organizase la el acasă, unde o respinsesem… nu mai vorbisem. Dintr-o dată, agenția mea de modelling mă contactase și mă presase să vin aici.

– N-ai vrut niciodată să fii model pentru brandul mamei tale. Te-ai răzgândit? am remarcat calm.

– M-am răzgândit, a răspuns ea scurt.

– Oricum, ai fost întotdeauna muza ei din momentul în care a preluat funcția.

– Nu ar fi Eric mai potrivit pentru acest brand decât mine? Am spus deja că vreau să mă concentrez pe studii.

Și conversația continuă în același mod. Matthew încercă în continuare să mă convingă să accept slujba, subliniind cât de mult mă vrea Jennifer ca model pentru viitoarea colecție. Totul părea acum o situație forțată, o capcană în care eram împins. Mă irita, dar să refuz o slujbă de la un brand important nu era o idee bună. În cele din urmă, agenția mea mă sunase, rugându-mă să accept slujba, deoarece brandul refuza să aleagă pe altcineva.

Ar fi trebuit să știu cât de încăpățânată este Helena.

Acceptarea mea finală produse un zâmbet mic în colțul buzelor ei frumoase. Silueta înaltă și zveltă se apropie când am părăsit sala de ședințe. Iritarea mea crescu când Jennifer mă invită la cină cu echipa de artiști cu care urma să lucrez. Timpul trecu încet, până când, în cele din urmă, am rămas doar eu și Helena la masă.

– Încă ești supărat? mă întrebă ea cu vocea ei dulce.

– Nu, nu am fost niciodată supărat pe tine.

– Putem reveni la cum era înainte?

Am privit-o intens în fața ei senină.

– Nu putem reveni la cum era înainte, pentru că tu aștepți mai mult decât pot eu să-ți ofer. Nu este acesta un motiv suficient pentru a renunța?

Am suspinat, încercând să pun capăt situației cât mai clar posibil, într-un mod care să-i provoace cât mai puțină durere.

Nu îmi plăcuseră niciodată și nu mă simțisem confortabil în astfel de situații, chiar dacă le trăisem de multe ori.

Dar încercarea de a renunța la cineva făcea întotdeauna lucrurile dificile.

Era trecut de miezul nopții.

Durase câteva ore să o consolez pe Helena și să ajungem la o înțelegere. Am condus-o înapoi la apartamentul ei înainte de a mă întoarce acasă, cuvintele Helenei răsunându-mi în cap:

– Sper că într-o zi vei înțelege sentimentul de a iubi pe cineva atât de mult încât să vrei să-l posezi, dar să nu poți face nimic altceva decât să-l vezi plecând cu altcineva. Sper că într-o zi vei înțelege cum mă simt acum.

Nu eram supărat pe Helena pentru nimic din ce spusese. Nu voiam ca nimeni să sufere din cauza unei relații cu mine, dar fusesem de acord cu totul de la început. Nu voiam o relație serioasă în acest moment.

Cu o prietenă era unul dintre ultimele tipuri de relații în care voiam să mă implic.

În timp ce urcam scările spre etajul al doilea, am făcut contact vizual cu cineva care stătea în tăcere pe canapea. Avea picioarele încrucișate și un Macbook în poală.

– Ți-am spus că mă întorc devreme, cuvintele au fost rostite calm, trezindu-mi o amintire pe care o uitasem de când mă ocupasem de Helena în seara aceea.

Oboseala care mă apăsa mă făcea să vreau să fac un duș și să mă bag direct în pat, dar văzând silueta mică care era încă acolo, am respins imediat gândul acela și m-am apropiat de el.

– Mă așteptai? M-am așezat lângă el pe canapea, în timp ce el se apropie mai mult de interior. Un miros slab de săpun îmi ajunse la nas.

Blue dădu din cap.

– Mă uitam la un film.

– Te uiți de mult timp? Nu ești obosit? Blue dădu din nou din cap, întorcându-se la filmul de pe ecran fără să mai spună nimic.

Nu-mi dădeam seama dacă era supărat.

Atmosfera era tensionată, dar Blue îmi răspundea în continuare pe un ton calm, fără niciun semn de resentiment sau nemulțumire.

– Am fost ocupat cu munca. Îmi pare rău că am întârziat, i-am tras ușor picioarele albe pe poala mea. Am văzut o expresie ezitantă pe fața lui, înainte ca Blue să dea din nou ușor din cap și să închidă laptopul. Văzând asta, l-am ridicat și l-am așezat pe măsuța de cafea.

– De ce nu dormi încă?

Blue stătea de obicei până târziu, dar mâine era luni și fusese plecat de dimineață.

– Nu puteam să dorm, așa că m-am uitat la un film. Și ți-am spus deja că vreau un sărut, evită privirea în ultima parte a propoziției, în timp ce eu nu m-am putut abține să zâmbesc.

– Mai vrei un sărut acum?

Blue nu răspunse. Pur și simplu își strânse buzele și apoi dădu ușor din cap.

Mă surprinse. Majoritatea oamenilor ar fi supărați și ar cere scuze în acest moment.

Am zâmbit ușor, trecând cu degetul peste părul lui moale. În glumă și cu o dispoziție mai bună decât înainte, l-am întrebat:

– Dacă primești săruturi în fiecare zi, te vei plictisi repede?

Ochii lui subțiri se fixară pe fața mea.

– Dar tu te vei plictisi?

– Nu știu. Ce vom face atunci? l-am tachinat.

Blue ezită o clipă, apoi se aplecă și mă îmbrățișă. De aproape, parfumul lui era și mai puternic. Degetele lui subțiri îmi mângâiară maxilarul, apoi bărbia și obrajii.

– O să mă asigur că nu o să mă plictisesc, bine?

– Știi cum să faci asta?

Blue își linse buza inferioară. Corpul lui moale se veni mai aproape, nasul lui îmi atinse obrazul, urechea și gâtul, înainte ca buzele lui să-mi muște ușor pielea, provocându-mi un fior.

Nu era ca și cum nu aș fi mai experimentat asta înainte, dar nu puteam explica de ce eram atât de emoționat.

Poate era pentru că Blue proiecta întotdeauna o imagine atât de pură. Chiar și după ce făcusem sex de două ori, nu mă gândisem niciodată că va fi atât de îndrăzneț.

Săruturi delicate îmi acopereau pielea. I-am simțit dinții ascuțiți zgâriindu-mi pielea moale. Buzele lui calde îmi mușcară lobul urechii înainte de a rămâne acolo, apoi trecură la un sărut lent și tandru. Mi-am înclinat capul, ajutându-l să găsească un unghi mai bun. Mâna mea se mișcă pentru a-i mângâia picioarele subțiri care ieșeau din pantaloni. Moliciunea îmi goli mintea. Stresul care se acumulase de ore întregi dispăru instantaneu.

Deși voiam să-l trag în jos și să preiau inițiativa, voiam să văd ce va face în continuare, așa că m-am abținut și l-am lăsat să continue să mă sărute.

– Hei! Blue protestă ușor când am băgat mâna în pantalonii lui și i-am strâns ferm fundul. Corpul lui zvelt se arcui, permițându-mi să-i sărut pieptul.

Blue folosi ambele mâini pentru a mă împinge de umeri. Ochii lui frumoși se întâlniră cu ai mei, o roșeață îi urca pe obrajii lui frumoși, trădându-i timiditatea intensă, în ciuda feței sale altfel inexpresive.

Ce persoană ridicol de drăguță.

– Ca acum? Așa vom evita plictiseala? am ridicat o sprânceană, urmărind cum Blue luă un cub de gheață dintr-un pahar din apropiere și îl puse în gură. Știam ce avea de gând să facă.

Dar corpul meu încă răsuna de anticipare când își lipi buzele de ale mele. Limba lui, răcită de gheață, se strecură înăuntru, provocându-mă și atingându-mi limba încet, înainte de a accelera ritmul. Blue îmi puse o mână pe obraz, ținându-mă în timp ce își cobora cealaltă mână pe umerii mei.

Apoi îmi trase mâna spre buzele lui, făcându-mi inima să-mi cadă în picioare când limba lui rece îmi atinse degetele.

Mi-am ținut inconștient respirația. Priveliștea corpului său și felul în care fundul lui se apăsa pe poala mea îmi duseră automat gândurile la sex.

Iar acest sărut al mâinii sau suptul degetelor nu făceau altceva decât să mă facă să am gânduri mai bune.

În scurt timp, devenise foarte îndrăzneț. Mă întreb dacă-l răsfățasem.

– Blue, am murmurat, corpul meu fiind deja excitat doar imaginându-mi ce altceva ar putea să mai muște.

Ochii lui întunecați mă priveau în timp ce buzele lui pline îmi urmau degetele de la bază până la vârf. Când mă eliberă, am văzut un fir strălucitor de salivă care ne lega.

– Devin mai bun?

– Ești priceput atât în a mă excita, cât și în a-ți folosi gura.

Blue zâmbi ușor, evident încântat de compliment. Își înfășură brațele în jurul gâtului meu și se aplecă mai aproape, sărutându-mă din nou cu afecțiune. Se părea că laudele primite îi dădeau o încredere nouă. Micuțul îmi sugea jucăuș limba, alternând între seriozitate și veselie. Când m-am apropiat, s-a retras repede, îndepărtându-și buzele.

– Îndrăznește, îmi șopti aproape de buze, iar când am ezitat, s-a apropiat pentru un alt sărut, repetând jocul provocator până mi se învârti capul.

Era timpul să preiau controlul?

– Mi se face somn, iar tu trebuie să fii obosit după ce te-ai întors la clădire, murmură Blue încet, slăbind treptat strânsoarea pe părul meu.

– Noapte bună.

– Așteaptă! Imediat ce spuse asta, alunecă din poala mea, prefăcându-se că se va întoarce sus, dar m-am grăbit să-l prind.

– Ești foarte rău!

Mi-am înfășurat brațele în jurul taliei lui subțiri, apăsându-mi intenționat corpul de al lui din spate. Apoi m-am aplecat să-i șoptesc la ureche:

– Tu l-ai provocat, de ce nu-ți asumi responsabilitatea?

– Te-am așteptat atât de mult; te-ai întors târziu.

– Chiar ți-e somn sau doar încerci să mă pedepsești? am întrebat pe un ton provocator.

Blue râse ușor înainte să se întoarcă spre mine.

– Dacă te-aș pedepsi, ar avea vreun efect?

– Stai de mult timp pe mine; nu știi dacă are efect sau nu?

M-am apropiat mai mult, făcându-l să roșească din nou. Blue își mușcă buza când l-am strâns mai tare.

– Vrei să dormi cu mine în seara asta?

Chiar și eu am fost surprins de propria mea întrebare.

Nu mă gândisem la asta când am întrebat; știam doar că voiam să rămân așa încă puțin.

– Dacă nu vrei să faci nimic, putem doar să ne îmbrățișăm.

Persoana mai mică părea ezitantă și nu voiam să-l presez, așa că am rămas acolo uitându-mă la el până când, în cele din urmă, Blue dădu din cap.

– Mm-hmm.

[1] Seria Assassin’s Creed (Crezul asasinului)  este o colecție de romane scrise de diverși autori, care se desfășoară în universul fictiv al francizei de jocuri video Assassin’s Creed, creată de Ubisoft. Cărțile se desfășoară în diferite perioade de timp și, la fel ca jocurile, se învârt în jurul războiului secret purtat de secole între Frăția Asasinilor și Ordinul Templierilor.