Obscuritatea lui Siren- Capitolul 19

În timp ce făcea curățenie, Dara duse în bucătărie ceștile pe care Dao și Chaisai le folosiseră de pe măsuța de cafea de sticlă.

Punând totul în mașina de spălat vase, continuă să fredoneze. Era atât de fericită că fiul ei o iertase și că puteau începe din nou relația.

Auzind ușa de la intrare deschizându-se, strigă.

– Dragă, ai uitat ceva?

Când nu auzi nici un răspuns, ea părăsi bucătăria îndreptându-se spre ușa din față.

– Dragă, am spus, ai …

Ieșind de după colț, văzu doi bărbați mascați. Imediat începu să țipe:

– CINE SUNTEȚI? CE FACEȚI AICI?

Nu-i răspunseră, în schimb, pășiră spre Dara. Chiar când se mișcară ei, se mișcă și ea și începu să alerge în timp ce striga:

– AJUTOR!

Ea ajunse în dormitor, dar înainte de a putea închide ușa, bărbații împinseră ușa, făcând-o pe Dara să se lovească de podea din cauza impactului.

Înțelegând că nu avea cum să scape, Dara făcu singurul lucru pe care-l putea face. Luptă cât de mult putu. Când unul dintre bărbați o apucă de brațe, trăgând-o de pe podea pentru a o arunca peste umăr, ea îl lovi cu cotul în partea laterală a capului lângă tâmplă, făcându-l să cadă. Se clătină rezemându-se de perete, ținându-și capul.

Celălalt bărbat întinse brațul să o apuce pe Dara de încheietura mâinii. El o ținu strâns în timp ce o trase din cameră. Trecând pe lângă dulapul ei cu porțelanuri, observă o vază. Repede o apucă și lovi în capul tipului. Cioburi de sticlă îi tăie mâna, dar nu simți durerea, adrenalina ei era prea mare. Tot ce îi păsa era că bărbatul pierduse controlul asupra ei. Căzu cu fața la pământ în timp ce sângele începu să-i curgă din ceafă.

Alergând, Dara ajunse la ușa din față, dar înainte de a putea ieși, o mână îi acoperi gura, trăgând-o înapoi. Mușcându-l tare, bărbatul țipă, dar nu slăbi strânsoarea asupra Darei.

Ridicând-o, el o trânti apoi la pământ, lăsând-o fără răsuflare.

Gâfâieli puternice îi ieșeau dintre buze, în timp ce se luptă să tragă aer în plămâni. Își puse genunchiul pe plexul ei, împiedicând-o să se miște. Scoase un ac din buzunarul pantalonilor cargo, îl injectă în gâtul Darei, împiedicând-o să se miște.

Eliberându-și genunchiul, bărbatul se ridică lăsând-o pe Dara pe podea în timp ce căută un prosop de hârtie sau ceva care să-i oprească sângerarea de pe mână.

Lăsată pe podea, pe Dara o cuprinse panica și începu să plângă și să strige.

– AJUTAȚI-MĂ!

Strigă de trei ori  Ajutor! înainte ca banda să-i acopere gura, întrerupându-i vocea.

– La naiba, asta e o curvă dură! afirmă bărbatul mascat al cărui cap sângera.

Rupându-și o parte din cămașă, își înfășură cârpa în jurul capului pentru a evita sângerarea. Clătinând din cap, celălalt bărbat mascat spuse:

– Hai să luăm curva asta și să ieșim dracu’ de aici! Abia aștept să văd ce îi rezervă șeful. Sper să pot viziona.

Masca lui ascundea zâmbetul sinistru care-i apăruse pe față. Să-și vadă șeful provocând durere altora era una dintre distracțiile sale preferate.

Luând o pungă neagră, acoperi capul Darei și o trase de pe podea.

Verifică împrejurimile înainte de a ieși din casă, totul părea liniștit.

Deschise ușile din spate ale camionetei albe, o aruncă pe Dara înăuntru, fără să le pese cum aterizase.

Lovindu-se cu capul de podea, Dara își pierdu cunoștința, făcând transportul o călătorie lină și neîntreruptă pentru răpitorii ei.

***

– Bună dimineața, iubirea mea.

Dao îl urmărise pe Chaisai dormind în ultima oră, așteptându-l să se trezească.

Clipind din ochi pentru a vedea mai limpede, Chaisai spuse:

– Bună dimineața, iubitule.

– Ai dormit bine?

– Știi că da. M-ai obosit.

Alunecând mai aproape de Dao, Chaisai își deschise brațele pentru ca Dao să-și poată așeza capul pe piept.

– Cum ai dormit, iubitule?

Își târî degetele pe gâtul lui Dao până la umăr.

– Bine, Phi.  Dar totul doare, mărturisi Dao.

Se simțea ca și cum ar fi exagerat aseară. Corpul lui se simțea ca și cum ar fi fost lovit de un autobuz, întors și lovit din nou. Era delicios de dureros.

– Vrei să-ți fac un masaj? se oferi Chaisai, adăugând un pic mai multă presiune pe umerii lui Dao.

– Mai târziu, Phi. Ar trebui să o surprindem pe mama mea și să o scoatem să mănânce? Sunt atât de mândru de ea și vreau să-i arăt că sunt recunoscător pentru a doua noastră șansă.

Sărutându-i fruntea lui Dao, Chaisai fu de acord:

– Cred că este o idee bună, iubitule.

Îndreptându-se către Chaisai, Dao spuse entuziasmat:

– Grozav! Să ne pregătim!

– Crezi că mama ta va fi foarte entuziasmată? îl întrebă Chaisai pe Dao în timp ce își puse mașina în parcare.

– Cred că da.

Desfăcându-și centura de siguranță, Dao se grăbi să urce treptele, și când ajunse la ușa din față o văzu ușor întredeschisă. Deschizând-o încet, ceea ce văzu îl făcu să se dea un pas înapoi.

Chaisai se grăbi să vadă de ce Dao nu intrase înăuntru și, uitându-se dincolo de Dao văzu sânge. Era pe faianța de lângă ușă, dar și în mai multe locuri din casă pe care le puteau vedea de la ușa din față.

Uitându-se la expresia șocată a lui Dao și la faptul că nu se mișca, Chaisai spuse.

-Iubitule.

Îndepărtându-și atenția de la casă, Dao se uită la Chaisai cu atât de multă frică, încât îl zgudui până în adâncul sufletului.

Cum se va descurca iubitul meu cu asta?

– Phi? Mama mea?

Ca un copil care avea nevoie de alinare, Dao se uită la Chaisai pentru răspunsuri, deoarece creierul său nu putea procesa ceea ce vedea.

Luându-l de mână pe Dao, Chaisai spuse.

– Iubitule. Hai să verificăm casa împreună.

Intrând în casă, se asigurară că nu se ating de nimic ce putea fi dovadă.

– Mamă! Mămică! Mamă! țipă Dao în timp ce se plimba prin casă.

Dao știa că mama lui nu era aici, dar nu se putea abține să nu țipe după ea așa cum făcea când era copil. Nu se simțea ca detectivul genial care era. Se simțea ca un băiat pierdut fără mama lui.

În timp ce verificară fiecare cameră, observaseră totul. De ușa dormitorului Darei atârnau balamalele, indicând că fusese o luptă clară. Vaza spartă care era împrăștiată pe podea. Picăturile de sânge arătau către bucătărie, prosoapele de hârtie însângerate și rămășițele unei cămăși rupte lângă ușa din față. Ei catalogară toate aceste lucruri în creierul lor.

Rămas tăcut, Chaisai îi permise lui Dao să proceseze adevărul. Că mama lui a fusese răpită.

Scoțându-și telefonul din buzunarul din spate, Dao îl sună pe căpitanul Phasuk.

Pe un ton detașat, Dao spuse.

– Căpitane, mama mea a fost răpită. Ea nu este aici și se pare că a fost o luptă pentru că este sânge peste tot. Vă rugăm să trimiteți o echipă.

Dao eliberă în cele din urmă mâna lui Chaisai, se îndreptă spre canapea și se așeză. Nu spuse nimic și îl sperie pe Chaisai cât de detașat era Dao.

În interior, Dao simțea că va înnebuni, dar nu era unul dintre cei mai buni detectivi degeaba. Știa cum să se separe de ceea ce se întâmpla pentru a putea vedea totul obiectiv.

Deși părea că stă acolo mut, de fapt își imagina întreaga răpire și cum se întâmplaseră lucrurile, punând cap la cap dovezile.

Chaisai îl lasă să o facă în timp ce mergea să întâmpine poliția care tocmai sosise la fața locului.

Dao și Chaisai arătară poliției casa, dându-le toate informațiile pe care le adunaseră. Odată ce echipa CSI apăruse și începuse să adune toate dovezile, Dao fu gata să plece și să meargă la secție pentru a vedea ce putea afla despre dispariția mamei sale.

El dăduse deja declarațiile la poliție despre ultima dată când o văzuse și vorbise cu mama sa și de ce apăruseră astăzi.

În timp ce Dao și Chaisai ieșiră din casă, un adolescent strigă.

– Phi.

Dincolo de banda de la locul faptei era vecinul său adolescent.

Mergând spre el, Dao și Chaisai erau interesați de ce strigase.

– Cum te pot ajuta? întrebă Dao direct.

Era gata să meargă la secție și se întrebă de ce îi oprise acest copil. Bâlbâindu-se, puștiul spuse.

– Ph-Phi, am văzut ceva aseară. Am înregistrat, dar eram atât foarte speriat, de aceea nu am spus nimic.

Cu telefonul în mâinile tremurânde, băiatul îi dădu telefonul lui Dao.

Luând telefonul, Dao întrebă.

– Ce ai văzut?

În loc să răspundă, băiatul se duse la videoclipurile sale și apasă pe play.

Chaisai și Dao văzură cum mama sa era luată din casă de doi bărbați mascați și aruncată neglijent în camionetă. Dao mări plăcuța de înmatriculare, dar nu se putea vedea. Se pare că fusese acoperită pentru a bloca informațiile.

El mări imaginea unuia dintre răpitori. Un fior îi curse pe șira spinării. Unul dintre bărbați părea familiar.

– Phi. Nu seamănă cu cel care a încercat să mă răpească din club? spuse Dao apropiindu-se și îi întinse telefonul lui Chaisai pentru a putea vedea mai bine.

– Ba da, iubitule. Ce naiba!

Iubitul său tăcu și băiatul urmări interacțiunea dintre cei doi detectivi.

– Puștiule, trebuie să îți confiscăm telefonul ca dovadă pentru moment. De asemenea, avem nevoie să vii la secție. Te rog să le spui părinților tăi să te aducă. Iată cartea noastră de vizită cu adresa secției. Odată ce vii și dai declarația, telefonul tău îți va fi dat înapoi.

Chaisai îi înmână cartea de vizită și băiatul plecă alergând și chemându-și mama.

– Iubitule, să mergem.

Chaisai îl trase pe Dao la mașină, în timp ce fața lui Dao era absorbită de telefonul copilului. El continuă să redea videoclipul din nou și din nou.

Fii de cățea, o să vă prăbușiți. La naiba, mamă!

Asta era tot ce se putea gândi Dao în timp ce Chaisai ieșea de pe alee, grăbindu-se spre secție.

– Bună, Dao, îl salută Jewel fericită de la biroul ei până când văzu privirea de pe fața lui.

Dao nu răspunse și ăsta nu era stilul lui. Nici Dao și nici partenerul său nici măcar nu-i aruncară o privire. Se pare că erau în misiune la biroul căpitanului.

Oh, la naiba! Asta nu este bine, se gândi ea.

În mod normal, știa tot ce se întâmpla în secție, dar era evident că orice ar fi, era ținut secret și nu era încă la curent.

Sper că Dao va fi bine, mormăi ea în sinea ei.

Căpitanul Phasuk și căpitanul Zhu așteptau sosirea lui Dao și Chaisai.

Intrând în birou cu o dâră luminoasă în spatele lor, Dao și Chaisai erau atât de  furioși încât era palpabil.

– Căpitane, la naiba, rahatul ăla de Anchara a răpit-o pe mama! spuse Dao trântind ușa și se îndreptă repede spre birou, împingând telefonul spre Căpitan și spunând.

–  Privește!

El apăsă pe videoclip astfel încât ambii căpitani să poată viziona. După ce termină, căpitanul Phasuk puse telefonul pe birou.

– Ce te face să crezi că este Anchara? întrebă căpitanul Phasuk.

– Nu cred nimic, căpitane. Ştiu! Acest om…

Dao luă telefonul și rulă din nou videoclipul, oprindu-se și mărind imaginea cu bărbatul mascat.

– … e cel care a încercat să mă răpească. Lucrează pentru Anchara.

Chaisai îl susținu pe Dao și spuse:

– Da, căpitane. Chiar dacă are o mască, este unul dintre bărbații cu care m-am luptat când au încercat să-l răpească pe Dao.

Frecându-și bărbia, căpitanul Phasuk spuse:

– Nu mă îndoiesc de voi. Dar nu pot obține un mandat emis doar cu aceasta ca dovadă. Fețele lor nici măcar nu se văd și nu putem vedea nici plăcuța de înmatriculare.

Hotărârea detașată îl părăsi pe Dao instantaneu. Trântindu-și mâinile pe birou, strigă.

– ACEL RAHAT O ARE PE MAMA MEA! DACĂ NU VREI SĂ FACI NIMIC, EU O VOI FACE!

Lovind biroul, Dao vru să plece. Căpitanul Phasuk strigă.

– DAO! NU ÎNDRĂZNI SĂ IEȘI DIN ACEST BIROU. VINO ÎNAPOI AICI ȘI LASĂ-MĂ SĂ TERMIN CE AVEAM DE GÂND SĂ SPUN!

Fără să-i pese, Dao apăsă pe clanță pentru a pleca. Dacă nimeni nu-l va ajuta să-și găsească mama, o va face singur.

– Iubitule, așteaptă-mă, spuse Chaisai.

Ridicându-se, se îndreptă spre șefii săi și apoi se îndreptă spre bărbatul său care părea gata să ucidă.

Chiar când deschise ușa, Jewel și cineva pe care nu-l cunoștea bătură, iar mâna lui Jewel rămase în aer.

– Dao, cred că ar trebui să vorbești cu această tânără doamnă înainte de a pleca. Are ceva să vă spună tuturor.

Privirea de pe fața lui Jewel era serioasă, Dao știu că trebuia să fie atent, deoarece Jewel rareori era serioasă.

– Vă rog să intrați, doamnă? Dao se opri să o întrebe cum o cheamă, în timp ce se îndepărtă pentru a o lăsa să treacă.

Oprindu-se, ea se uită la el și spuse.

– Niran. Poți să-mi spui Niran. Sunt aici pentru că am informații despre Khun Anchara Anant.

Dao și Chaisai se priviră unul pe celălalt cu fețe care spuneau “Ce naiba!”