Omegaverse-Teritoriul iubirii Capitolul 25

https://youtu.be/O5CtQ8Hnh-c?si=VlRnR3_bWjo0yIhV

–Roșcato, ți-ai înghițit limba?

Bucătăria luase aspectul unui talmeș balmeș silențios. Aromele de brioșe fierbinți se amestecau cu cafeaua, cu aromele de zahăr candel și vanilie, și mai erau acolo și mirosurile corpurilor înfierbântate care emanau iubire și dorință. Taro Daho continua să o sărute pe Tara , iar aceasta nici nu remarcase că acum mâinile lui Taro intraseră sub tricou și pipăiau, simțeau, cercetau, descopereau. Mâinile lui Taro Daho erau flămânde, corpul întreg al lui Taro Daho era flămând.

–Spune da, Tara…

Zgomotul făcut de buzele lui Taro pe pielea femeii se auzea erotic și extrem de senzual. Tara  era pur și simplu aspirată în oceanul de senzații. Capul lui Taro intră sub tricou și buzele lui căutară sânii care erau ca două mere frumoase. Supse sfârcurile delicat, apoi capul îi ieși prin decolteul tricoului Tarei . Fețele lor se regăsiră aproape una de alta și ochii celor doi nu se mai feriră. Irișii navigară mult timp fără ca vreunul dintre cei doi să scoată un sunet. Doar își zâmbeau. Momentul se simțea atât de tulburător că Tara începu să plângă.  Taro își extrase capul din tricou și o îmbrățișă strâns lipind-o cu capul de pieptul lui. Puse din nou întrebarea, de astă dată șoptit:

–Tara Kah, vrei să fii soția mea și să ne iubim nebunește până la capătul lumii și înapoi?

Tara ridică fața înlăcrimată. Ochii de mare sălbatică, nedomesticită se aprinseră într-un surâs văratec:

-Vreau.

Taro o ridică în brațe pe femeia Alpha  ca pe o mireasă când trece pragul casei și se îndreptă spre dormitor.

Tara, deși încolăcise gâtul bărbatului cu brațele ei lungi, exclamă agitându-se:

– Taro Daho, e dimineață, unde mă duci, ce vrei să faci? Dă-mă jos, brută!

-Dimineața mă simt cel mai tânăr, șșșșș, nu strica momentul, roșcato.

Intră cu trofeul prețios în brațe și o depuse ușor pe patul XXL, apoi se alungi lângă ea.

– Tara, corpul meu te dorește, eu te doresc, dar dacă tu îmi spui acum „Nu”, mă ridic chiar acum și plec să-mi sting ardoarea sub dușul rece.

Tara nu răspunse, dar se lipi complet de corpul ferm, fierbinte. În aer feromonii zbârnâiau de ceva timp ca albinele în stupii plini de miere. Aromele deveniseră mai puternice și păreau să ridice un  hamac invizibil pentru a-i primi pe cei doi în intimitatea parfumurilor incandescente. Cei doi se sărutau și exultau, împrăștiind rând pe rând feromoni plini de aroma dorinței de împerechere. Nu știau când se regăsiseră goi complet, când corpurile deveniseră atât de înlănțuite. Taro era pregătit de asalt, iar Taro junior arăta falnic și drept ca o săgeată. Tara se opri o clipă din sărutat și-i spuse privindu-l direct în ochi:

-Taro Daho, dacă mă faci să-mi pierd mințile, s-ar putea să te marchez. Ai ceva de declarat?

Taro zâmbi și o mângâie pe păr.

–Marchează-mă, dar tot eu rămân bărbatul, căpitanul vasului ce te va duce spre împlinire și fericire.

Ultima barieră fusese doborâtă. Sărutul lui Taro era altfel de astă dată. Limba lui intră adânc în gura femeii și prinse limba ei aspirând-o și frecând-o puternic. Era un sărut care asalta, cucerea și-și cerea drepturile. Tara simți falusul puternic al lui Taro și care nu coincidea deloc cu genul bărbatului.

De ce sexul acestui bărbat Omega e așa de enorm? Mă va rupe…

Taro simți că femeia era tulburată. Se opri din sărutat și o învălui complet cu brațele.

-Tara, rămâi cu mine, nu pleca aiurea cu gândurile. Oare ți-am spus că te-am iubit de la început? Cursa aceea în care mi-ai salvat viața…părul tău roșu…ochii atât de luminoși…mirosul de sare de mare și de vanilie…Tara…vei fi femeia mea, nu-ți fie teamă.

Îi susura la ureche frază după frază în timp ce Taro junior adulmeca, inainta pas cu pas și era nerăbdător să ajungă în sfârșit acasă la el, acolo unde era cald și unde aromele îl puteau legăna în brațele lor. Taro simți umezeala femeii Alpha. Era pregătită. Împinse membrul tare și fierbinte și trecu de himen în timp ce Tara scoase un strigăt dureros. Taro o ridică pe falusul lui făcând-o să-și întindă picioarele de-a stânga și de-a dreapta corpului lui . Se îmbrățișară un moment fără ca Taro să se miște, dar apoi, se regăsi deasupra ei și mișcările de du-te vino începură lente. În tot acest moment, bărbatul Omega continuă să țină capul Tarei în adâncitura gâtului. Feromonii dulci înnebuniseră și dănțuiau în aerul eteric. Tara simți gust de feromoni în gură. Era acolo, cu corpul bărbatului dorit în ea. Era acolo, și ceafa bărbatului Omega era atât de atrăgătoare. Era beată de aroma zahărului candel, de aroma transpirației sărate a celui ce urma să devină Omega ei. Taro era pierdut adânc în ea și-i spunea cuvinte atât de calde, atât de dorite. Așteptase 20 de ani fără să aibă siguranța că acel om o va iubi, așteptase 20 de ani un om care, fără să o cunoască, o răzbunase. Îl iubea…îl iubea…și iar îl iubea.

Tara șopti amețită de beția momentului:

–Taro Daho, eroul meu…

Apoi dinții se înfipseră în glanda cu feromoni a lui Taro Daho făcându-l pe acesta să urle și să ejaculeze în același timp. Veninul feromonilor de vanilie și sare marină se infiltră în trupul bărbatului Omega provocându-i o mică moarte. Cei doi erau înlănțuiți de un destin amplu și aleatoriu care îi făcuse să se găsească, să se cunoască și să se iubească. Taro junior era, în sfârșit, fericit.

…………..

Curtea școlii era mai liniștită decât de obicei. Părea că însăși lumea își ținea respirația. Aerul avea o limpezime caldă, iar lumina se sprijinea blând pe ferestrele înalte, alunecând peste alei și peste pașii celor care treceau fără să știe că, în clipa aceea, ceva urma să se schimbe pentru totdeauna.

Kiran se opri la poartă, apoi grăbi pasul fără să privească înapoi. Întoarcerea din misiune nu lăsase în el nici oboseală, nici ezitare, ci doar o certitudine limpede, ca o linie trasată definitiv. Scrisoarea fusese acceptată, deci Rak îi răspunsese pozitiv, iar acel răspuns îi dăduse un sens pe care nu îl mai putea amâna.

Ofițerul îmbrăcat în haine militare albe era deosebit de chipeș, iar lumina din ochi îi dădea o aură de personaj epic. Profesoarele, mamele din curtea școlii întoarseră toate capul: pe cine căuta o așa frumusețe. Feromonii lui adânci de ambră cenușie îl urmau ca niște căței fideli. Plutea în jurul lui misterul adâncurilor marine dar și tumultul fierbinte al valurilor oceanului.

Kiran salută pe toată lumea. Apoi…o zări…  înainte să ajungă la ea. Rak stătea aproape de clădire, cu aceeași lumină în privire care îl tulburase de la început, iar pentru o clipă timpul se adună între ei, făcându-l să uite să respire.

Nu îi spuse nimic până nu ajunse aproape. Nu avea nevoie de introduceri, nici de ocolișuri. Se opri în fața ei, privind-o direct, cu acea seriozitate liniștită care nu cerea nimic și promitea totul.

-Rak…am revenit, rosti el, iar vocea îi fu caldă, dar fermă, ca o ancoră aruncată pentru a stabiliza o navă zguduită de furtună.

Îi prinse mâna și duse degetele ei la buze îmbinând respectul cu pasiunea.

–Nu mă voi îndepărta niciodată de tine, nu te voi dezamăgi, nu voi lăsa nici o zi să treacă fără să știu că ești lângă mine.

Făcu un pas mai aproape, suficient cât să simtă că lumea dintre ei se micșorează până la nimic.

-Vreau să îmi petrec restul zilelor cu tine…cu tine și cu copiii noștri. Vreau o viață întreagă în care să te văd, în fiecare dimineață.

Nu îngenunche, nu scoase niciun simbol, pentru că în felul în care o privea exista deja tot ceea ce conta.

-Rak… vrei să fii soția mea?

Pentru o clipă, ea nu răspunse. Ochii i se umplură de lumină, apoi de lacrimi, iar acea emoție izbucni fără reținere, fără măsură. Nu era fragilă, era vie.

În următoarea secundă, îi sări în brațe, râzând și plângând în același timp, cu o bucurie care nu mai avea nevoie de cuvinte. Răspunsul veni vesel și depășea faptul că abia se cunoscuseră. Fusese o dragoste la prima vedere, nu?

-Da! izbucni ea, vocea tremurând de fericire.

–Da, Kiran!

El o prinse sigur, ridicând-o ușor, ca și cum ar fi vrut să o ferească de tot ce fusese greu până atunci. Fruntea lui se sprijini de a ei, iar pentru o clipă lumea din jur dispăru complet.

Zâmbi, iar zâmbetul lui nu mai avea nimic reținut.

-Atunci, voi veni să te cer de la părinții tăi, spuse el liniștit, cu acea siguranță care nu mai lăsa loc de îndoială.

–Așa cum se cuvine.

Rak îl strânse mai tare, iar râsul ei se topi într-o liniște fericită, una care nu cerea nimic mai mult decât clipa aceea. Așa cum era sus în brațele lui, încolăci și mai tare gâtul lui și începu să-i verse ploi de săruturi pe obraji, pe frunte, pe nas, râzând exact ca un copil.

Acum, viitorul nu mai părea ceva îndepărtat, ci un drum deja început, pe care mergeau împreună.

………………

Era vineri seara și familia Siri se pregătea de cină. Comandantul Siri nu era încă acasă, dar sosirea lui era iminentă. Rak era cu Narin pe canapea și povesteau despre cum trecuse ziua . Discuția era animată și se purta între sufragerie și bucătărie, unde Luly și Chao Fah pregăteau tot felul de bunătăți. Soneria de la ușa de la intrare se auzi cristalină.

-Rak, du-te și deschide, tatăl tău și-o fi uitat cheile.

 Rak se ridică ascultătoare și se îndreptă spre ușa de la intrare. O deschise și….

-Adam?

Adam Poh, îmbrăcat în ținuta de festivități a poliției, se ținea acolo rigid și drept ca o lumânare cu un buchet de trandafiri roșii în mână. Buchetul era ținut cu amândouă mâinile și părea mai degrabă o armă gata să doboare inamicii.

-Bună seara, scuze, cer o întrevedere cu domnul comandant.

-Să trăiți! scăpă Rak fără să vrea, dar imaginea căpitanului țeapăn era prea hilară.

Îl invită în casă.

– Tata n-a sosit încă , dar intră, ne pregăteam de cină, poate vei rămâne să mănânci…

…dacă mai ești în viață după întrevedere…continuă ea în gând.

Adam intră în sufragerie cu buchetul ținut drept, devenit acum un scut. Se înroșise tot. Lully ieși din bucătărie și rămase fără cuvinte, dar cu zâmbetul pe buze. Niciunul dintre ei nu se gândea la buchetul de trandafiri și oricum nu era timp, soneria răsună din nou. Adam se așeză pe canapea lângă Narin cu buchetul ținut țeapăn, drept, aproape de piept. Chao Fah, salută vesel ieșind din bucătărie și se duse el însuși să deschidă. Rak întră în bucătărie cu Lully hlizind ca niște copii în fața unei înghețate.

Chao Fah deschise ușa și se regăsi în fața unui căpitan de marină, pus la patru ace, medalii strălucitoare pe piept, mănuși din piele albă și buchet de trandafiri roșii ținut țeapăn în sus ca o lance gata de atac. De ce i se păru  un deja vu?

– Căpitane Naha?

-Bună seara, scuzați deranjul, dar cer o întrevedere cu domnul comandant.

Chao Fah reflectă, dar nu, nu era 1 aprilie, nu era ziua păcălelilor. Ce coincidență hazlie. Comandantul Siri sigur va fi „încântat”.

–Intră căpitane, comandantul nu a sosit încă, dar vino, îl poți aștepta în casă. Vino și ia loc pe canapea.

Kiran intră, salută pe toată lumea, zâmbi către Rak care scosese capul din bucătărie, surprinsă, dar fericită. Bărbatul se așeză lângă Adam. Acum imaginea era și mai hilară. Costum negru de polițist cu medalii strălucitoare și buchet de trandafiri roșii ținut țeapăn, versus costum alb de militar cu medalii strălucitoare și buchet de trandafiri roșii ținut țeapăn. Și nimeni nu se gândea să le ia acele dovezi de politețe. Narin se ridică și voi să spună ceva în legătură cu buchetele când iată că soneria răsună pentru a treia oară.

–Mă duc eu, tati, spuse Narin când văzu că Chao Fah se pregătea să iasă din bucătărie.

Ochii lui se măriră la vederea persoanei ce stătea în prag. Inima i-o luă razna și genunchii i se înmuiară.

-Doresc să discut cu tatăl tău.

-Tata n-a venit încă, dar…intră, spuse el cu glasul întretăiat, apoi șopti emoționat:

–Ce frumos ești, Anan.

Bărbatul Alpha, îmbrăcat în costum trei piese, gri petrol, cămașă violetă și cravată gri, ținea un buchet de trandafiri roșii, la fel de țeapăn ca cei doi militari de pe canapea. În două minute, cei trei aspiranți la o întrevedere cu Comandantul erau așezați unul lângă altul  cu buchetele de trandafiri  roșii în mâini.

Chao Fah gândi cu voce tare:

-Cred că va trebui să mai cumpărăm niște scaune.

Abia terminase de rostit fraza că ușa de la intrare se auzi deschizându-se și Ramanan Siri intră în sufragerie. Cei trei bărbați se ridicară în același timp ca la un semnal. Ramanan ridică o sprânceană:

–A fost  reducere 50% la trandafirii roșii azi, sau ce?

Vocea lui nu tunase, era chiar calmă, dar oare prevestea ceva bun?

–Să trăiți, cer o întrevedere cu dumneavoastră, să trăiți!

-Să trăiți, cer o întrevedere cu dumneavoastră, să trăiți!

Cei doi militari vorbiseră în același timp. De dincolo din bucătărie, se auziră râsete înfundate. Ramanan se uită și la Anan.

–Și tu, vecine, care-i treaba, tot pentru o întrevedere ai venit?

-Da…să…trăiți…

Ramanan își dădu jos paltonul și vestonul și i le dădu lui Narin. Apoi se întoarse spre cei trei.

–Bănuiesc că trandafirii nu sunt pentru mine.

Bărbații se fâstâciră și Chao Fah le veni în ajutor zâmbind cu milă. Ramanan, făcu un semn spre salonul din fundul culoarului.

–Să mergem, domnilor. Să ne „întrevedem”.

Bărbații, impresionați de seriozitatea acelui bărbat care impunea nu numai prin statură ci și prin vorbă, înaintară spășiți spre camera de „ghilotină”. Cei din jur rămaseră câteva minute fără să spună nimic, apoi izbucniră în râs. Situația era mai mult decât rocambolescă.

Chao Fah se întoarse spre tineri și spuse amuzat:

–Cred că trebuie să punem mai multe farfurii la cină.

După 20 de minute, cei patru bărbați ieșiră veseli din salon. Ramanan intră în sufragerie și replică:

–Nevastă, va trebui să mai cumpărăm scaune.

Anan spuse repede:

-Narin, hai să aducem niște scaune de la mine și s-o luăm și pe Chiara.

Seara fu animată și dacă priveai de afară pe fereastră ți-ai fi dat seama că acolo te aflai cu adevărat într-un teritoriu al iubirii…

…………….

Ramanan așteptă ca Chao Fa să iasă de sub duș, apoi îi uscă părul și intrară amândoi sub plapumă, unul în brațele celuilalt. Chao Fah râse ușor, după o clipă de tăcere începu să vorbească.

–Iubitule, se pare că îmbătrânim și copiii pleacă unul câte unul.

Ramanan ridică brusc capul și spuse autoritar:

–Cine pleacă? Unde? Lully e cu Adam, au anexa din spate, dacă vor. Rak e cu Kiran, au apartament în oraș și Narin va fi vecin cu noi. Și ce vorbă e asta , „îmbătrânim”? Cine e bătrân? Vrei să-ți demonstrez ce pot? Îmm? Vrei?

Spunând acestea se aplecă și-l prinse pe Chao Fah sub el, apoi îl sărută până când bărbatul Omega bătu cu palma pe spatele lui, semn că nu mai avea aer. Ramanan îi dădu drumul , dar nu de tot. Se uită în ochii lui Ama Chao și spuse tandru:

–Luna viitoare plecăm la Kari în concediu, nu? Mi-ai promis. Doar noi doi și velierul. Să mânânci bine zilele astea. La Kari s-ar putea să nu te mai dai jos din pat.

Chao Fah ridică privirea apoi se cuibări în brațele lui Ramanan. Zâmbi și spuse:

–Domnule comandant, pot cere o întrevedere cu dumneavoastră?