Omegaverse-Teritoriul Iubirii Capitolul 8

Haos

Aeroportul privat din sudul Baha nu era obișnuit cu vizite nocturne.

Pista era aproape pustie, doar câteva lumini de balizaj tremurând în aerul umed. Hangarul mic, metalic, reflecta farurile negre ale mașinilor care intrară fără grabă, dar cu o siguranță care anunța autoritate.

Oamenii lui Tam Tahal coborâră unul câte unul: costume închise, fețe tăiate în linii dure, fără grabă, fără zgomot inutil.

Ușa biroului administrativ fu deschisă fără să fie nevoie să fie forțată. Patronul aeroportului ridică privirea din registrele de zbor și înțelese imediat că nu era vorba despre o simplă verificare.

– Căutăm un avion sau mai bine zis o cursă, spuse unul dintre bărbați calm.

– Decolat în urmă cu câteva zile. Pasageri neanunțați oficial.

Patronul încercă să zâmbească.

– Toate zborurile sunt înregistrate conform procedurii.

Privirea celui din fața lui nu clinti.

– Nu ne interesează procedura.

Câteva minute mai târziu, căpitanul aeronavei fu adus din hangar. Avea urme clare de violență pe brațe și pe gât, iar respirația îi era accelerată.

Nu fusese nevoie de țipete, câțiva pumni bine plasați fuseseră de ajuns.

Un scaun fu tras în mijlocul biroului.

– Direcția.

Căpitanul încercă să mai reziste câteva secunde. Spuse că nu poate divulga destinațiile private, că există contracte, că e confidențial.

Fu lovit încă o dată, nu puternic, dar suficient de tare.

Patronul aeroportului privea alb la față.

Unul dintre oamenii lui Tam se aplecă, aproape amabil.

– Nu ne interesează pasagerii. Doar ruta.

Fu tăcere și se auzea doar respirație grea.

În cele din urmă, căpitanul cedă.

– Tikrit, murmură.

– Au zburat spre Tikrit.

În încăpere se făcu liniște.

Unul dintre bărbați scoase telefonul. Trimise un singur mesaj.

Destinație confirmată.

Apoi se ridică.

– Dacă cineva întreabă,  a fost o verificarede rutină.

Privirea lui se opri o clipă asupra lor.

– Și dacă informația aceasta ajunge în altă parte… pista aceasta va deveni inutilizabilă pentru mult timp.

Ușile se închiseră la fel de liniștit cum se deschiseseră.

Mașinile dispărură în noapte.

În birou, patronul și căpitanul rămăseseră sprijiniți de mobilier, încă tremurând.

În sudul orașului Baha, vântul începea să se ridice.

În Tikrit, fără să știe, Rian și Lior câștigaseră doar o perioadă de liniște.

Tam Tahal primise ceea ce voia: o direcție.

……….

Trecuseră trei săptămâni de când Rak închisese ușa în urma ei și ieșise din viața lui Tom.

Primele zile fuseseră grele, dar nici dramatice, nici teatrale, doar grele. Plânsese mult, uneori fără zgomot, doar cu lacrimi care cădeau în tăcere peste marginea chiuvetei din apartamentul nou, mic și rece. Își căutase singură o locuințaă, își mutase lucrurile, își pusese cărțile în rafturi și hainele în dulap cu mișcări mecanice, ca și cum ordinea exterioară ar fi putut așeza haosul din interior.

Tom Bolen însă, nu acceptase despărțirea.

Mesajele lui veneau zilnic. Zeci. Uneori sute. Rugăminți, explicații, reproșuri, promisiuni. O așteptase la școală, încercase să o abordeze în pauze, dar colegele  ridicaseră un zid tăcut în jurul ei. Îi ținuseră brațele ocupate, îi umpluseră orele, îi blocaseră accesul. Tom nu reușise să se mai apropie.

Rak începuse, încet, să respire din nou.

În dimineața aceea, avusese o zi liberă. Își legase părul într-o coadă simplă și, cu o concentrare aproape terapeutică, pregătise o tartă cu mere. Mirosul de scorțișoară și unt îi umpluse bucătăria mică. Era un gest simplu.

Voia să-i mulțumească lui Kiran, dar nu pentru că o salvase din apă, ci pentru că, fără să știe, prin umorul lui negru, o scosese dintr-un altfel de adâncime.

Portul era liniștit când ajunse. Marea respira lent, iar velierul militar al lui Kiran era ancorat aproape de capătul cheiului.

Rak coborî din mașină cu tava în mâini. Soarele se reflecta în geamurile vehiculelor parcate.

Nu observă mașina care opri brusc în lateral.

Portiera se deschise și Tom năvăli ca o furie.

–Trebuie să vorbim, spuse el, apucând-o de braț.

Rak încremeni o clipă.

– N-avem ce vorbi. Întoarce-te la nevasta și copiii tăi, spuse ea smulgându-și brațul din strânsoarea bărbatului care părea o namilă față de finețea corpului ei.

Vocea ei tremura, dar cuvintele erau ferme.

Tom o apucă din nou și își strânse degetele mai tare în jurul brațului ei.

–  Ai o atitudine foarte exagerată. A fost doar o mică greșeală. Nu-i este interzis unui bărbat Alpha să aibă mai multe femei.

– O greșeală repetată cu mai multe Omega, nu? N-am ce discuta cu tine. Ești doar un capitol încheiat, dă-mi drumul, răspunse ea.

Încercă să se smulgă.

El făcu un pas mai aproape, încercând să o tragă spre mașină.

Tava îi scăpă din mâini.

Tarta căzu pe asfalt și se rupse în bucăți, merele împrăștiindu-se pe cimentul rece. Dar nu numai merele se împrăștiaseră, feromoni opresivi, agresivi inundară împrejurimile tinerei femei care se plie în două neputincioasă și speriată de puterea lor.

Însă sunetul acela mic, banal al tartei care căzuse o lovi mai tare decât strânsoarea și feromonii lui.

Rak începu să plângă.

– Lasă-mă, retrage-ți feromonii, e interzis să faci asta, nu sunt soția ta, spuse ea, împingându-l cu palmele.

Tom deveni rigid, nervos. Ridică vocea și o scutură puternic.

–  Nu pleci nicăieri până nu vorbim. Unde te duceai cu tarta asta? Ai deja un alt bărbat?

Pe puntea velierului, câțiva marinari observaseră scena. Unul dintre ei întoarse capul spre cabină.

https://youtu.be/O_-WKkzU3ZY?si=XdXNpZu6bDt5AAvd

-Căpitane! Ieși de acolo! Aia nu e sirena ta?

Kiran ieși din cabină cu cămașa albă de marinar descheiată. Încă nu terminase de îmbrăcat. Aruncă o privire spre locul arătat de marinar.

O văzu imediat și parcă o săgeată rece îi traversă pieptul.

Părul ei deschis în lumina soarelui, obrajii înlăcrimați, corpul ei scuturat ca o păpușă dezarticulată,  tava căzută, mere caramelizate împrăștiate pe jos. Apoi simți un val rece, opresiv al feromonilor de mosc  ai bărbatului Alpha ce o agresa pe sirena lui. Văzu negru în fața ochilor. Animalul ăla îndrăznea să stropească cu feromoni pe Mica Sirenă?! Va fi un om mort.

Fără să mai aștepte explicații, coborî pasarela cu pași rapizi, cu părul negru răvășit strălucind sub soare și cu o privire care nu prevestea nimic bun.

Ajunse la câțiva metri de mașină exact când Tom încerca din nou să o tragă înăuntru.

-Dă-i drumul imediat, sau îți crăp capul ăla putred. Arunci cu feromoni împuțiți pe o femeie Omega? Nu cunoști legile?

Vocea lui Kiran era plată, dar se simțea o adevărată amenințare.

Tom se întoarse o fracțiune de secundă și-i aruncă o propoziție scurtă:

– Nu e treaba ta.

– În momentul în care o atingi împotriva voinței ei, devine a mea.

Tom își strânse brațele în jurul lui Rak ca și cum ar fi vrut să o revendice prin simpla forță a insistenței.

Kiran se opri la un pas de ei. Nu era grăbit, nu era furios.

Dar în privirea lui apăruse ceva dur și pumnii i se strânseră. Avea în față doar ochii aceia nespus de îndurerați și corpul lui vibra de nervi nevăzuți.

– Dă-i drumul, repetă el și un miros puternic de alge zdrobite, de sare concentrată și de metal ud învălui atmosfera celor trei.

Kiran dăduse drumul feromonilor supresori pentru a o apăra pe Rak care suferea vizibil. Era mirosul ambrei lui cenușii când apăra.

Tom râse scurt, nervos.

-Dacă tu crezi că mă sperii cu feromonii tăi, poți continua să visezi măi puță. Și de fapt cine ești? Salvatorul?

-Astăzi, da…și poate și mâine…și poate pentru totdeauna.

Rak reuși să se desprindă și făcu doi pași înapoi. Inima îi bătea în gât.

Tom se apropie de Kiran.

– Nu te băga între noi.

Kiran îl privi drept.

–Care „noi”?

Tom îl împinse violent și gestul fu suficient.

Kiran nu reacționă imediat, dar următoarea mișcare a lui Tom, un braț ridicat, o tentativă de lovitură, rupse echilibrul.

Se izbiră unul de celălalt, iar conflictul deveni fizic, haotic, încărcat de ani de orgoliu și posesivitate din partea lui Tom, ceea ce-i dădea o anumită orbire. Kiran lovea ca la carte, ca într-o sală de kikboxing. Tom, orbit de furie, încercă să lovească și el. Pumnul porni larg, necontrolat.

Kiran îl blocă din umăr, devie traiectoria și răspunse cu o lovitură directă în abdomen. Aerul ieși violent din pieptul lui Tom.

– Să nu o mai atingi, rosti Kiran.

Tom se năpusti din nou, împins de orgoliu mai mult decât de forță. Se izbiră unul de altul, căzând peste capota mașinii. Metalul scârțâi sub greutatea lor.

Kiran simțea sângele cum îi pulsează în tâmple, dar mișcările lui rămâneau calculate. Nu lupta din furie. Lupta pentru delimitare.

Tom încercă să-l prindă de guler. Kiran îl împinse, îl dezechilibră și îl trânti pe asfalt. Genunchiul îi apăsă pieptul.

Ambra deveni și mai adâncă. Sarea concentrată a feromonilor crea presiune.

Tom simți pentru prima dată frica adevărată.

– Ești nebun? gâfâi el.

– Sunt căpitan de marină, răspunse Kiran.

–Și știu exact câtă forță e suficientă.

Sirena poliției se auzi în depărtare. Unul dintre marinari sunase deja.

Tom, orbit de umilință, încercă să-l lovească din nou, iar cei doi se rostogoliră pe asfalt chiar și când mașina poliției opri în fața cheiului.

Doi agenți coborâră alergând.

– Destul!

Fură despărțiți cu greu. Amândoi aveau cămașa ruptă, buza spartă, respirația accelerată.

Rak stătea la câțiva pași, cu ochii umezi.

– El m-a atacat, spuse Kiran simplu.

Tom strigă peste el:

– M-a lovit fără motiv!

Agenții nu mai pierdură timp. Îi urcară pe amândoi în mașină.

La secție, formalitățile fură scurte și rigide. Pentru tulburarea ordinii publice și agresiune, amândoi ajunseră în aceeași celulă, până la clarificarea situației.

Ușa metalică se închise cu un sunet sec.

Clic.

Pentru câteva secunde, fu tăcere.

Tom își șterse sângele de pe buză și izbucni:

– E femeia mea , de ce te-ai băgat? E doar o Omega.

Kiran își îndreptă umerii.

– Nu mai e femeia ta.

Tom se apropie din nou, orbit de resentiment, și îl împinse.

Într-o clipă, furia reizbucni. Se izbiră din nou, de data asta între zidurile înguste ale celulei. Pumni, respirații tăiate, metal vibrând sub impact.

Ambra lui Kiran umplu spațiul restrâns, grea, apăsătoare.

Tom începu să cedeze, dar nu doar fizic.

Presiunea devenea insuportabilă, Kiran îl prinse de guler și îl lipi de gratii.

– Să-mi lași sirena în pace.

Pașii gardianului se auziră pe coridor.

– Destul! Dacă mai faceți un pas, plecați direct la închisoare.

Kiran se retrase primul.

Respirația lui revenea lent la ritm normal. Ambra începea să se retragă din adâncime.

Tom alunecă pe perete, privind în gol.

…………

Secția mirosea a hârtie umedă și cafea rece.

Rak terminase de dat declarația când cei doi fură scoși din celulă și aduși să dea declarația. Când Tom o văzu, se repezi din nou la ea și vru s-o strângă în brațe. De data aceasta însă, Rak era pregătită și se feri în ultima clipă de brațele lui. Ca o zvârlugă sări lângă Kiran și-l apucă de mână.

–Nu mă mai deranja, am deja pe altcineva.

Tom ridică zeflemitor brațul și arătă cu degetul spre Kiran.

-Pe cine, pe el? Fugi dragă și povestește prostii altcuiva, dar nu mie.

Rak ridică dintr-o dată capul sus și spuse semeață:

– Și de ce n-ar fi adevărat? Te crezi unicul Alpha din lumea asta? Ei bine el e noul meu iubit, nu mă mai deranja, spuse Rak strângând mâna lui Kiran și mai tare.

–Nu te cred. Hai termin-o cu jocurile astea și revino acasă.

Brusc, Rak se întoarse spre Kiran , se ridică pe vârfuri și-i încolăci gâtul cu ambele brațe. Sărutul fu un șoc pentru Kiran și îl lovi teribil de violent în măruntaie. Buzele lui Rak erau moi și fierbinți și aveau gust de citrice. Nu știu de ce o făcu, dar el o strânse în brațe și sărutul inocent se transformă într-o învălmășeală de limbi dornice de cunoaștere. Nu voia s-o mai lase și-i era egal că toată lumea îi privea șocată. Dar când se simțea mai bine, o voce ieșită de nu se știe unde tună aspră:

– Ce mama dracului e asta? Labele jos de pe fetița mea!

Toată lumea se întoarse în direcția ușii. Comandantul Ramanan Siri intrase în secția de poliție și avea aerul unui hultan gata să sfâșie pe cel care îi pipăia progenitura.