Până la tine – Capitolul 34- partea a 2-a

Mama

Răspunsul lui Sila îl făcu pe celălalt să zâmbească larg. Pha Liang mângâie din nou părul băiatului mai mic, înainte să-l lase pe acesta din urmă să meargă să se pregătească.

Nu avea să fie doar un duș scurt, urmau să se scalde împreună. Cada, uriașă, îi cuprindea pe amândoi. Saitharn stătea jos, chiar între coapsele bărbatului înalt, și își lăsă trupul gol să se rezeme cu spatele de pieptul lui lat.

Contactul acesta, piele pe piele, îl făcu să se simtă mai stingher decât de obicei, poate din cauza intenției lor de acum, și a situației în care se aflau.

Între ei doi, de data asta, ceva era diferit față de înainte.

Nu era vorba de sex. Nu mai era doar o relație de „parteneri de pat”.

Pur și simplu voiau să petreacă timp împreună.

– Despre plecarea în Japonia… doar trebuie să merg să ajut o prietenă acolo, o lună-două. Oh, Phran, prietenul pe care l-a întâlnit pe acolo, abia acum a recunoscut că și-a găsit un iubit acolo. De când tot zboară des, i-a venit ideea să încerce să deschidă un hotel.

— …

– Și mie, și lui Gim ni s-a părut interesant, așa că am discutat puțin,  poate vom extinde afacerea împreună.

Cuvintele lui Sila spărgeau liniștea calmă.

– O lună, maxim două luni…

Suna ca și cum n-ar fi mult, dar pentru doi oameni care stăteau împreună aproape tot timpul… nu era deloc o perioadă scurtă.

-O lună trece ca cinci zile, iar două luni, tot ca doar câteva zile… Iar dacă reușim să extindem afacerea, atunci poate că nu va mai trebui să zbor atât de des acolo. Ori va veni ea aici. Vom vedea atunci. Plănuisem deja să te iau cu mine…Vino cu mine, haide să mergem împreună.

Cel care rostise asta, parcă și-ar fi turnat gândurile direct în inima celuilalt, care asculta atent.

-Păi… la început nu mi-ai spus nimic despre faptul că vei pleca la muncă. Am tot stat pe gânduri. Apoi, când am cerut să merg la Bangkok, nu m-ai lăsat, așa că am ajuns să mă gândesc: atunci… fie.
Poate pentru că între timp situația relației noastre s-a schimbat.

Saitharn zâmbise și rostise ceea ce până atunci doar gândise.

– Cum să te las și să mergi singur? Eu am zis doar că vreau să te iau cu mine ca să mă ajuți acolo, altfel mi-era teamă că te vei atașa și nu vei mai vrea să te întorci.
Omul înalt spuse adevărul, ca cel mai mic să înțeleagă.

Sila nu se supărase deloc pentru felul în care gândise Saitharn. Își ceru iertare în sinea lui, considerând că el fusese cel care nu explicase clar de la început, apoi păstră tăcerea, trimițându-i rezultatul gândurilor lui: pisoiul alb trebuia să fie liniștit.

Se frământase mult. De acum înainte, Sila își jură în sine să vorbească mai mult.

–Nu știam…nu chiar tu ai zis că, dacă ne-am întoarce și am putea dormi din nou împreună, ar fi bine? Eu… și eu vreau să dorm lângă tine în fiecare zi. Atunci cum să plec în Japonia fără tine?

Inima lui Saitharn bătea atât de tare, de parcă urma să-i sară din piept. Fiecare propoziție a bărbatului înalt era o confirmare: el nu voia să-l lase pe Sila în urmă, îl voia alături.

În clipa asta, pentru amândoi nu mai era mare lucru care să-i deosebească.

Erau nebuni unul după altul… pe deplin.

— …

— Te-ai făcut roșu la față. spuse bărbatul înalt, atingându-i cu degetul mare obrazul încins.

Saitharn își mușcă buza de jos, fără să știe ce să facă. Astăzi Sila vorbea neobișnuit de mult, nu era deloc bine pentru inima lui, era prea mult de dus.

Nu mai putea ține în frâu, nu mai putea suporta…

În cele din urmă, se hotărî și se aplecă, lipindu-și fruntea de umărul pisoiului sălbatic. Saitharn îl prinse ușor, sprijinindu-l.

Chipul acela frumos, buzele cremoase, partea care-i plăcea cel mai mult, îi dădea bătăi de cap inimii lui. Dinții albi îi ciupiră ușor buza caldă.

Sila nu făcu nimic nepotrivit, trecu brațul puternic pe după mijloc, trăgându-l aproape. În timp ce-l ținea așa, îl legăna ușor, iar mângâierea aceea îl făcu pe cel mic să tresară fără voie.

– Dacă știam că te face să te simți așa… aș fi făcut-o mai des, șopti la ureche.

Când cel mic își ridică fața, Sila îi fură un sărut scurt, cât să-i potolească dorul, Ochii i se umeziră, iar pieptul i se lipi și mai strâns de al celuilalt.

-Gata… nu mai vorbi. Mă faci să mă rușinez.
Cel mic își sprijini fața de abdomenul lui tare, apoi, cu mișcări domoale, se ridică și păși peste marginea căzii. Imaginea din față îl făcu pe Sila să înghită în sec.

Piele albă, fină, abdomen neted cu o dungă subțire a mușchilor, umeri lați; trupul acela cald, cu reflexe dulci. În clipa în care se ridică, apa se prelinse pe coapse; pieptul și pielea de pe burtă, umede și lucioase, îi intrară în câmpul privirii chiar atunci.

-Ce, crezi că sunt de piatră sau cum?

Vorbele acestea îl făcură pe cel care își lega cordonul halatului de baie să ezite și să se oprească. Picioarele lungi făcură un pas înapoi; se așeză pe marginea căzii și se aplecă, iar halatul închis la culoare alunecă ușor, lăsând să se întrevadă pieptul alb și neted.

– Am stabilit deja: doar facem baie.

Da, asta stabiliseră, iar Sila nu contrazise. Dar… chiar trebuia să-l ispitească așa? Și, pe deasupra, să facă pe nevinovatul, ca și cum n-ar ști nimic? Așa ceva era teribil de crud…

-Ies și te aștept afară… fă ce ai de făcut.
– …
– Ori, dacă vrei, poți să-mi spui numele. Nu mă supăr.

Îi atinse ușor bărbia, apoi cu prosopul îi șterse colțul ochilor. Îi sărută pleoapele, ca să-l liniștească, ca să-i domolească neliniștea… ca un leac blând care alină durerea, drept în mijlocul pieptului.

După aceea, pisoiul alb merse încet spre cameră, lăsând în urmă aburul din baie… Aerul condiționat torcea în surdină, luminile din dormitor erau calde și discrete, iar Saitharn le stinse rând pe rând.

Oboseala plăcută și mintea împăcată îl înmuiară pe dinăuntru; greutatea aceea blândă din piept se risipi, iar somnul, care lipsise de câteva zile, se întoarse din nou.

–Ai adormit deja…? întrebă cel care stătuse în baie mai mult, cu voce joasă. Se apropie de pat fără zgomot, trase ușor pătura peste ei. Cel mic nu se întoarse, doar își lipi spatele de pieptul lui lat, înainte să-și ridice puțin fața.

Atingerea caldă îl îmbie, iar buzele i se curbară într-un zâmbet mic, în întuneric. Chiar dacă nu spusese nimic, Saitharn știa foarte bine…căldura aceea îi venea de la Sila.

Ținuse îngrijorarea pentru el câteva ore, apoi, cu o curiozitate îndoielnică, îndrăzni să întrebe:

– Cine mi-a întins plicul alb și a zis că vrea să se întoarcă la muncă în Bangkok?

– Pe atunci nici eu nu știam… Și, oricum, proiectul meu e programat peste câteva luni; încă nu are termen clar.

Saitharn nu putea găsi scuze pentru acel lucru, își întoarse privirea spre Sila.  În ochii lui se adună o umbră adâncă. Fața rămase cuminte, dar înăuntru gândurile lui Sila se zbăteau.

– Poți să vii cu mine, dacă vrei și ne întoarcem împreună.

Silueta zveltă zâmbi dulce. Saitharn  ridică încet mâna ca să îmbrățișeze corpul înalt și masiv din fața lui. El  încuviință din cap, acceptând, fără nicio obiecție.

-Vreau să vii și tu cu mine. Ești de acord?

Saitharn își îngropă fața în cămașa de noapte a iubitului, care era cu zece ani mai mare decât el. Inspiră parfumul lui dulce, pleoapele i se îngreunară tot mai mult, până când n-a mai putut rezista. Persoana din brațele lui își închisese deja ochii. Silueta înaltă a zâmbit și s-a aplecat să-i sărute ușor creștetul. Saitharn se schimbase mult din ziua aceea…Sila își aducea bine aminte. În trecut, era foarte dificil pentru Saitharn să doarmă. Dar acum se schimbase…

Să stea în pat cu el era unul dintre lucrurile lui preferate, ar fi putut sta așa toată ziua și toată noaptea.

Sprâncenele pisoiului alb erau  relaxate, iar pleoapele complet nemișcate indicau că acesta dormea profund, fără nici o tulburare. Sila ridică mâna pentru a-i mângâia obrajii netezi, rugându-se în inima lui ca de acum înainte și pentru totdeauna, Saitharn să aibă doar nopți bune.

…..

Fratele geamăn și cumnatul lui Saitharn se întorseseră la Bangkok de câteva zile. Familia tânărului se afla cui siguranță la o răscruce de drumuri. Sila trecuse cu bine examenul…De data aceasta se pare că era rândul lui… În acea seară Sila plecase de la serviciu mai devreme decât de obicei. Motivul era că sosise ziua în care doamna Supanutchi se întorsese din croaziera cu vaporul și tot în ziua aceea tânărul Pha Liang decisese să-i spună mamei lui întregul adevăr.

– Te privesc de mult timp, ai ceva să-mi spui.

– Da, am… adică am un iubit.

Își aminti că după ce rostise această propoziție, mama lui se înecase cu ceaiul pe care îl bea în acel moment. Ținu ceașca de ceai cu gura larg deschisă timp de 3 minute până când Sila îi repetă cuvintele și îi povesti întreaga poveste de la început.

– Te rog să mi-l aduci aici.

Această propoziție scurtă îl făcuse să se simtă destul de încordat. Sila nu putea ghici ce părere avea mama lui despre faptul că avea un iubit adevărat pentru că în trecut nu se întâmplase niciodată ca Pha Liang de la ferma Phu Saeng Dao să fi adus pe cineva în casă. Într-o astfel de situație Sila se uită la tânărul îmbrăcat într-o cămașă de culoare deschisă cu guler și pantaloni albi care stătea pe scaunul pasagerului.

Fața frumoasă trăda limpede îngrijorare, chiar dacă nu spunea nimic.

– Ești îngrijorat?  întrebă el, întinzând mâna ca să-i atingă coapsa.

Celălalt stătea cu capul plecat pe scaunul din dreapta. Sila îi mângâie ușor dosul palmei, sperând să-l ajute să se relaxeze.

– Doar puțin, răspunse Saitharn, contrazicându-și trăirile.

Nu era doar puțin…de fapt, era foarte îngrijorat. Se gândea la tot felul de lucruri. Dacă mamei lui Sila nu-i va plăcea de el și nu le va da voie să fie împreună, ce s-ar întâmpla în continuare?

-Orice ai gândi, nu-ți face atâtea griji.

– Dacă… nu mă place?  întrebă el.

În momentul în care mașina se opri în fața casei mari, înainte să poată intra măcar, simți cum i se oprește respirația… gâtul îi era deja strâns. Sila zâmbi, se întoarse și se uită la persoana cu pielea albă, cu o privire iubitoare.

– Dacă eu sunt atât de îndrăgostit de tine, ce mai pot face alții?

– Sunt mulți oameni în lumea asta cărora nu le plac, replică imediat persoana îngrijorată, fără să cedeze.

Se lăsase păcălit de cuvinte dulci, dar timpul de drum fusese cu totul diferit și Sila îi dăduse lovitura decisivă, cu un „pumn” care îl făcu K.O. : mărturisirea.

– Dar eu sunt îndrăgostit de tine.

Saitharn nu putu spune nimic. Voia să întrebe cum își permite să spună asta atât de direct. Cine i-a spus să fie atât de flagrant? Nu-i era jenă deloc? Nu era prea mult?

– Destul. Nu mai fi timid și hai să coborâm.

– Nu sunt timid… mormăi pisoiul alb, urmându-l pe Sila.

Gura lui nu se potrivea deloc cu curajul din cuvinte. În ceea ce privește inima, părea ca un obicei care încă exista și era greu de schimbat. Sila îl conduse pe pisoi în casă, direct în sufrageria mare.

Pe canapeaua din piele maro, asortată cu tonurile calde ale încăperii, o femeie de vârstă mijlocie, adevărata proprietară a casei,  îmbrăcată într-o rochie crem, stătea și sorbea ceai fierbinte cu o expresie impasibilă. Corpul lui Saitharn era încordat, iar mâinile subțiri îi erau umede de transpirație, făcându-l să simtă un frig fin pe tot corpul.

– Mamă, Nong Saitharn a venit să te vadă.

– Bună ziua,  spuse respectuos bărbatul cu pielea albă, ridicând mâinile în semn de wai pentru a o saluta.

Mai în vârstă decât își imaginase,  încheie cu un zâmbet care părea să-i fi consumat toată energia, entuziasmul i se vedea pe chip. Până la douăzeci și cinci de ani nu întâlnise niciodată, în viața lui, un adult cu statutul de mamă a iubitului.

Mama lui Sila era prima…

– Bună. Ți-e foame? Mama v-a pregătit multă mâncare, spus Khun Supanuch, zâmbind, ajutându-l pe Saitharn să se relaxeze puțin.

Ochii ageri și tăioși ai lui Sila erau exact ca ai mamei sale, de aceea, când nu zâmbea, oamenii nu se puteau abține să nu fie stresați.

-Îmi place. Îmi place foarte mult de el. Ai gust fin, dragul meu. Saitharn, rețeta asta e a mea, varianta „adevărată” e, firește, și mai bună.

– Pot să mai mănânc aici și altă dată?

-Oricând! Dacă Si[1] nu te aduce, atunci lasă pe altcineva să te aducă, spuse mama cu blândețe.

Sila îi privea pe cei doi vorbind cursiv, fără urmă de stânjeneală…era chiar plăcut de ascultat.

Râsetul celui mai tânăr se auzea, pe alocuri, printre vorbele mamei lui. Totul decurgea firesc, cald.

– Dar chiar a fost delicios, am mâncat două porții!

– Data viitoare spune-mi ce vrei să mănânci, bine? zise mama.

–Dacă rămâi peste noapte, îți gătesc orice.

– Chiar?

Unul era fermecător de frumos, celălalt avea ochii scânteietori. Sila privi scena din fața lui: atmosfera simplă nu-l plictisea deloc…dimpotrivă, colțurile buzelor i se ridicară binedispuse. I se păru că mâncarea gătită de mama lui, în seara aceea, avea un gust și mai bun.

……………………..

În doar câteva zile urma călătoria în Japonia. Sila vorbi cu Saitharn despre planuri: până atunci, el avea să se întoarcă la casa cea mare, iar Saitharn își dorea să petreacă mai mult timp împreună. Erau și pregătiri de făcut pentru un eveniment, așa că Sila îi dădu liber o vreme, ca să se odihnească și să se pregătească de drum.

– Douăzeci de mii de baht, domnule creditor.
Omul zâmbi lung, întinzând banii ca plată rămasă.

Cel din față confirmase că va plăti fiecare baht din buzunarul lui, ca întotdeauna. Iar cum „iubitul tău e și șeful tău”, creditorul nu avea ce face decât să primească toți banii și să-i treacă în registru.

-Hai să lămurim datoria :era în jur de 145.000 baht.
– Am plătit-o din salariu: prima lună am plătit o primă tranșă, luna viitoare încă una; apoi, când m-am mutat pe partea de hotel, am continuat ca să lichidez totul. Ar trebui să rămână cam 115.000 baht sold.

Vocea care explica era calmă, clară, iar celălalt asculta cu atenție, notând fiecare cuvânt.

La final, Sila rezolvă o datorie mai veche în numele proprietarului adevărat, deși spusese cândva că n-o va mai face.

-Mai departe: pentru mersul pe podium și pentru ședința foto, am primit deja totul de la tine. Din datoria totală au mai rămas cam 75.000 baht. Dacă adunăm și taxele pentru contract, plus costurile medicale pe care le-am acoperit , încă vreo 20–50 de mii, soldul ar urma să fie pe la 50.000 baht.

– …

– Cu salariul pe luna trecută ai achitat 20.000, iar luna asta încă 20.000; înseamnă că soldăm tot.

Cuvintele „soldăm tot” îl făcut pe pisoi să-și noteze imediat cifra finală în registru: datoria fusese stinsă.

-Grozav, chiar ai reușit să strângi toți banii!
Sila îl trase pe băiatul cu pielea albă într-o îmbrățișare, atingându-i fruntea ca pe o răsplată. Zâmbetele li se aprinseră pe chipuri amândurora, era un premiu pe care nu-l putea contesta nimeni, după tot ce se întâmplase.

-Am o umbră de regret… dar e o experiență pe care n-o voi uita, spuse Saitharn.

Din întreaga poveste câștigase multe, și bucurii, și tristeți, dar cel mai important era că întâlnise pe cineva care îi umpluse din nou lumea, dându-i sens.

– Cum ai putea uita? Ai câștigat și… un iubit, spuse Sila trăgându-l spre el.

-Destul. Nu mai vorbesc cu tine. Dă-mi drumul, mă duc să-mi fac bagajul.
Mâna mică îi prinse brațul celui mai mare ca să-l oprească, să nu facă vreo prostie. Chiar atunci se auzi un ciocănit în ușă, iar Saitharn se trase iute deoparte și rămase într-un colț.

Mama deschise ușa și își chemă singurul fiu:
– Si, ah, Nong Tharn…
Se uită, totodată, cu blândețe și interes la băiatul foarte alb la față, care îi câștigase inima.

– Da, mamă.

-Azi nu sunt acasă. O să vin eu mai târziu după voi. Probabil mă întorc pe seară. Stați liniștiți în casă și nu uitați să vă pregătiți lucrurile; mai sunt doar două zile.

-Te întorci devreme, Khun Mee[2]? Am auzit că ar putea ploua. Să nu uiți umbrela, spuse băiatul cu chip blând, cu o voce clară, jenată, să nu pară prea îngrijorat.

Afectivitatea dintre ei decurgea firesc.

Saitharn își îndreptă spatele, apoi apucă trolerul mare din colțul camerei și porni spre ușă, însoțit de zâmbetul lui Sila.

Doamna Supanuch vorbi blând :

– Mi-ai spus Khun Mee, nu? De ce ești atât de drăgălaș? Să te las să-mi spui „mamă” de acum?
Se adresase lui  Saitharn, cu o glumă tandră și văzând zâmbetul lui, îl plăcu și mai mult.

La prima veste că fiul ei are un iubit, inima i se tulburase puțin, deși păstrase liniștea și nu arătase mare lucru. Acum însă înțelegea mai bine ce simțea fiul ei și de ce se îndrăgostise atât de repede.

Mama glumi ușor, întinzând mâna după obiectul din fața lor.

– Pot să-l iau eu?… Sau e al tău?

– Nu, mamă, nu e al meu, e al lui Si, răspunse el, cu politețe, după o clipă în care căutase cuvintele. Băiatul cu pielea foarte albă se retrase puțin în spatele lui, roșind până la urechi.

– Hei, sunt și mama ta, știi? râse ea, cu o tandrețe vizibilă.

-N-ar putea fi a altcuiva, spuse Sila, punând punct discuției.

În cele din urmă, doamna Supanuch zâmbi și lăsă lucrurile așa, adăugând doar câteva cuvinte de rămas-bun. Apoi fu însoțită până la mașină. Ea se duceau să-și rezolve mici treburi și cumpărături și lipsea aproape jumătate de zi. Înainte de a pleca, mama lui Sila se adresă fiului ei.

-Si, l-am testat deja, pregătește-ți obrăjorii, mama o să te pupe iar!

NOTA TRADUCĂTORULUI

[1] Si-Nume de alint pentru Sila.

[2] Khun Mee- dacă ar fi să traducem cuvânt cu cuvânt, ar însemna doamna mamă, e o formulă de politețe către o femeie mult mai în vârstă decât interlocutorul.