Păunul Roșu – Capitolul 4

Păunul Roșu – Capitolul 4

     INSPECTOR LU        

 

 În viața lui, Lu Yi Peng fuses foarte bun în toate aspectele, indiferent că era vorba de sport sau de examene de admitere la școală. Ofițerul de poliție fusese clasat printre primii cinci. Diplomat cu mențiune foarte bine, primise toate onorurile la fiecare caz rezolvat. Lu Yi Peng crezuse că nu exista nimeni care să-l provoace. Dar lumea lui  s-a prăbușit când l-a întâlnit pe Hong Kong Shuai. A fost atât de rapid.

Lu Yi Peng își puse mâna pe coapsă ca acum patru ani.

Hong Kong Shuai…

……………………………………………………………………………………………………

Târziu în noapte, pe un drum secundar cu mașini puține.

O mașină neagră rulă încet spre marginea drumului, înainte de a se opri. Lumina farurilor se răspândea în iarba de pe margine. În adierea nopții târzii, o altă mașină neagră, veche, trase pe margine. Omul de la volan deschise geamul  și spuse ceva.  Portiera mașinii care tocmai se oprise fu deschisă. Un tânăr îmbrăcat cu o ținută decontractată coborî. În același timp, ușa mașinii parcate se deschise pentru prima dată și un om bine îmbrăcat ieși.

Omul care ieșise din mașina veche, se duse în spate, se aplecă și scoase ceva din bara de protecție, lângă țeava de eșapament. Era un pachet de hârtie de mărimea unei palme. Apoi se ridică și spuse :

-Și banii?

 

Persoana îi înmână o servietă neagră, luă pachetul și-l mirosi.

 – Oare mirosul va persista?

– E mai bine decât să fie descoperit de mirosul unui câine, răspunse omul deschizând pachetul.

În acel moment un zgomot surd și prelungit se auzi din iarbă. Omul care deschisese pachetul ridică privirea și scoase un strigăt.

– Poliția!

O împușcătură răsună când portiera se deschise, iar bărbații săriră repede în mașină. Lu Yi Peng ieși din iarbă împreună cu alți șapte subordonați. Tânărul polițist îndreptă arma spre roata mașinii înainte de a trage două focuri, se întoarse și strigă la subordonați :

– Urmăriți-i, repede!!

Doi polițiști săriră în iarbă, restul poliției urcă în mașini, iar Lu Yi Peng deschise portiera mașinii care era parcată.

Izbucni o urmărire impresionantă.

Trei mașini urmăreau o mașină veche ce rula  cu mare viteză, împotriva aspectului exterior. Lu Yi Peng scoase un talkie walkie care era agățat la talie. înainte de a vorbi.

– Răufăcătorii au fugit pe drumul treizeci și unu ! Tian Lu și Jackie îi urmăresc!

Radioul rezonă tare pentru o clipă, iar Lu Yi Peng văzu scântei ieșind din mașina veche și auzi un zgomot asurzitor ce semăna cu pocnitori aprinse.

– La naiba! spuse Lu Yi Peng.

Mașina poliției din fața lui pierdu controlul și făcu un ecart spre marginea drumului.

– Are o mitralieră, ce facem inspectore?

Lu Yi Peng își mușcă buza de jos înainte de a da ordinul.

– Urmărește-i, dar păstrează distanța. Nu-i pierde din vedere. Voi cere întăriri.

După ce spuse acestea, luă radioul și completă:

– Lu Yi Peng la telefon, fugitivii au o mitralieră, cer întăriri de urgență  pe ruta treizeci și cinci!

Lu Yi Peng se aplecă dintr-o dată. Câteva gloanțe loviseră mașina care

se opri violent pe marginea drumului.

 

– Căpitane To Pheng, numi Lu Yi Peng pe cel care conducea, iar acesta răspunse:

– Sunt bine. Ce s-a întâmplat, șefu? Situația e complicată. Nu pot să-i urmăresc de aproape. Îi voi pierde.

 

Lu Yi Peng își mușcă buzele înainte de a se muta lângă șofer.

– Conduc eu.

 

To Pheng își privi superiorul și sări din scaunul conductorului. Lu Yi Peng îi luă locul.

– Țintiți pneurile cu atenție, căpitane, spuse tânărul polițist, iar mașina acceleră înfiorător.

– Serios, inspectore! spuse To Pheng,  încercând să îndrepte arma spre  pneurile mașinii din fața lui. Din cauza vitezei, propria lor mașină tremura scoțând un zgomot metalic înfiorător. Sunetul mitralierei se auzi din nou, dar mai puternic.

– La naiba ! Lu Yi Peng întoarse volanul în direcția opusă și reveni pe drum la timp, înainte ca mașina să se întoarcă cu susul în jos. To Pheng deschise fereastra și încercă să țintească fără să fie aruncat din mașină.

Zgomotul pistolului semi-automat fu din nou acoperit de păcănitul puternic al mitralierei. De data aceasta, mașina lui Lu Yi Peng aproape că ieși din drum.

– Inspector Lu! strigă To Pheng, în timp ce un glonț  îi șuieră la tâmplă.

 

Răspunsul lui Lu Yi Peng se auzi imediat.

– Ticăloșilor!

Lu Yi Peng întoarse volanul și reveni pe drum evitând în ultimul moment bariera rutieră. Parbrizul era crăpat pe toată diagonala din cauza gloanțelor ce-l loviseră. Își dădu seama că nu mai puteau continua fără întăriri. Erau pe cale să fie măcelăriți de blestemata aia de mitralieră.

– Dacă ar exista o singură mașină care să-l blocheze!!! strigă To Pheng

și  încercă să tragă din nou în pneurile vechii mașini care rula, în timp ce Lu Yi Peng fu obligat să tragă mașina pe lateral.

Cuvintele lui To Pheng au sens. Dar cine ar vrea să se pună în calea acestei mașini zguduitoare? Celelalte mașini ale poliției s-au oprit deja din urmărire. Nu, va trebui să-i urmăresc până sosesc întăririle, indiferent de ce mi se întâmplă, gândi Lu Yi Peng învârtind volanul cu teamă.

Făcu această manevră cu o așa violență încât To Pheng gândi că vor muri mai degrabă în accident de mașină, decât împușcați. Dintr-o dată, avu impresia că vede o limuzină lungă care rula pe banda laterală.

Lu Yi Peng rămase cu gura căscată. Abia avu timp să frâneze când  limuzina neagră acceleră și îl dublă.

!!!

Zgomotul unei mase de fier intrată în coliziune cu altă masă de fier fu asurzitor. Din cauza frânării bruște, mașina lui Lu Yi Peng părăsi drumul. Din fericire, se opri complet înainte de a se zdrobi de bariera de securitate. Lu Yi Peng și To Pheng ieșiră din mașină înarmați și se îndreptară încet spre mașina veche ce avea partea din față complet distrusă, demolată de limuzina neagră.

– Chemați o ambulanță, fugitivii sunt răniți, spuse Lu Yi Peng în radio.

După ce inspectă epava, găsi trei răufăcători. El și To Pheng îi dezarmară și așteptară ca întăririle să sosească.

– A cui e mașina asta? spuse To Pheng privind limuzina, care avea doar câteva denivelări pe caroserie.

Lu Yi Peng deschise gura să vorbească, dar o altă vocea răsună mai întâi.

– Ești bine, inspectore?

Un tânăr slab, îmbrăcat într-un costum roșu aprins, ieși din mașină. Chiar dacă lumina era slabă în parcare, Lu Yi Peng știa foarte bine cine era acest tip. Dar nu deschise bine gura că celălalt spuse:

– Oh, nu, nu-mi spune pe nume. Fie-ți milă de echipajul tău, spuse el,  privind printre genele ochilor negri și adânci. To Pheng era în stare de șoc.

Lu Yi Peng, deschise gura de câteva ori și oftă.

– De ce ai venit? Voiai să-i omori ca să le închizi gura?

 

– Încercam să te ajut, dar mă acuzi că voiam să-i omor. Asta se învață la Academia de poliție? spuse acuzatul cu o voce foarte dezarmată.

Lu Yi Peng strânse din dinți și răspunse:

– Atunci cum se face că ai apărut la momentul oportun?

– Eram în drum spre casă, răspunse același bărbat.

– S-a întâmplat să fiu martorul incidentului și am vrut să fiu un bun cetățean. Deci am decis să vă ajut. E ceva suspect?

– Sau crezi că cineva ca mine trebuie să investească o mulțime de bani într-o mașină ca aceasta pentru a ucide aceste gunoaie?

Lu Yi Peng rămase fără  cuvinte. Același om zâmbi misterios și deschise portiera.

– Nu percep daune. Nu uita să vii să mă vizitezi pentru mulțumiri.

Portiera se închise cu zgomot și limuzina demară.

To Pheng deschise gura ca pentru a întreba ceva, dar când văzu sigla unui păun roșu  pe capota mașinii, scoase un strigăt de surpriză:

– Hong Kong Shuai!

–––––––

Vestea că Hong Kong Shuai ajutase la prinderea răufăcătorilor se răspândi rapid în departament. Comandantul secției interzisese orice știre cu privire la acest fapt. Cu toate acestea, unele ziare de scandal n-au ezitat să publice această știre ca și cum ar fi fost o bârfă despre o celebritate. Dar a doua zi, titlul a fost retras cu repeziciune cu scuzele de rigoare. Nu știm dacă a fost din cauza ordinelor departamentului de poliție sau din cauza influenței lui Hong Kong Shuai.

Lu Yi Peng se uită la ceasul de pe perete. Tocmai terminase de verificat rechizitoriul. Zvonurile despre Hong Kong Shuai ocupaseră mintea tânărului ofițer de poliție în ultimele zile. Povestea părea să se liniștească. Și astăzi, el  terminase treaba înainte de a se întuneca, așa că dorea să facă ceva ce l-ar putea face fericit.

De la noaptea cu urmărirea răufăcătorilor, nu mai fusese la conac. Pentru că Hong Kong Shuai nu m-ai  trimisese pe nimeni sa-l aducă, iar el nu avea nici o treabă acolo.

La naiba cu el! gândi Lu Yi Peng

Doar n-o să se ducă el singur să-l vadă și mai ales nu el o să fie cel ce-i va mulțumi.

Auzi tu, să se interpună cu limuzina în fața acelei mașini care gonea ca o nebună!

–––––––

De când avea scris pe coapsă  numele lui Hong Kong Shuai, nu mai putea frecventa nici femei nici bărbați. Așadar singura relaxare care-i era permisă tânărului ofițer de poliție se numea Center Game.

În ultimii patru ani, Lu Yi Peng devenise un mare client aici. Luminile de la mașinile de jocuri și mulțimea de oameni care stăteau pe aici, păreau să reprezinte atmosfera cartierului de divertismente.

Lu Yi Peng se așeză în fața unui  joc arcade și puse câteva monede alături de el. La început nu era decât un novice, dar fusese  forțat să folosească acest loc pentru a se putea relaxa. Abilitatea lui  Lu Yi Peng la jocurile arcade putea fi numită ‘’divină’’ și de aceea putea câștiga cu o monedă o grămadă de alte monede, ceea ce era formidabil.

Tânărul polițist jucă o vreme, dar cineva apăsă pe butonul de intrare în joc al computerului de la masa din fața lui. Se opri și trase cu ochiul, dar pentru că era un ecran mare, Lu Yi Peng văzu doar umărul unui om cu o cămașă albastră și câteva monezi pe partea lui.

Nimeni din centru nu mai îndrăznea să-l provoace de mult timp. Omul acesta părea a fi un începător, ar fi fost o eroare pentru el să-l provoace.

Lu Yi Peng juca întotdeauna fără să salveze mâna adversarului. La fel  făcut și de data asta, așa că prima victorie a fost ușoară pentru el. Tipul era cu adevărat un începător.

Dar învingerea unui novice nu-l făcu să se simtă mândru, așa că Lu Yi Peng se decise să se ridice și să meargă de cealaltă parte ca să-l învețe cum să joace. Dar sunetul monedei introduse  și reapăsarea butonului de revenire îl forțară pe tânăr să se oprească și să reia joystick-ul.

Nu știa câte jocuri jucase, pierduse șirul. Lu Yi  Peng știa că dacă acest tip nu era bogat, ar trebui să se oprească. Nu va putea să-l provoace la o duzină de jocuri. Tânărul polițist se hotărî în cele din urmă să vorbească.

– Domnule, vă rog, luați o mică pauză. Putem discuta o clipă?

Nu primi nici un răspuns și rămase nemișcat. Atunci Lu Yi Peng ocoli mașinile   de joc și se îndreptă spre cel cu care jucase câteva ore bune. Apoi se opri brusc când văzu chipul persoanei. Un zâmbet misterios însoți întrebarea :

– Nu vrei să mai joci cu mine?

Lu Yi Peng, se blestemă în gând. Ar fi trebuit să-și dea seama de la început că era proprietarul lui Center Game.

– Nu mai am chef, plec acasă,  spuse tânărul polițist.

 

– Voiai să mă întâlnești. De ce nu vii să mă saluți?

– Cred că e mai distractiv așa sau nu ești de acord? întrebă Hong Kong Shuai.

Lu Yi Peng îl privi din cap până în picioare:

– Te îmbraci acum ca un angajat al companiei după muncă?

 

Hong Kong Shuai se aplecă, își privi ținuta și râse.

– Ei bine, e în regulă, nu?

– Cred că dacă ai avea un pic de păr alb și o burtă mare, ar fi mai în regulă, spuse Lu Yi Peng privind în partea opusă, la mașina lui de joc pe care trona o grămadă de monede.

– Și m-ai lăsat să câștig? Nu știi să joci sau te prefaci că mă seduci?

Hong Kong Shuai scutură din cap și-l întrebă:

– Te-am sedus eu vreodată?

Lu Yi Peng se uită în ochii lui pentru o vreme, înainte de a suspina.

– Mișcă-te, te voi învăța, să nu te faci de rușine dacă te vei duce în altă parte.

Hong Kong Shuai râse și mișcă scaunul frecându-se de tânărul polițist. Lu Yi Peng se întoarse și vorbi  printre dinți.

–  Nu mă atinge.

Hong Kong Shuai  ridică ambele mâini lipind palmele una de alta și spuse pe un ton serios:

– Te rog, învață-mă, Maestre.

 

Lu Yi Peng  simți că i se face pielea de găină. Nu se gândise că cineva care ar putea fi din generația tatălui său, l-ar numi așa.

– Poartă-te ca cineva de… vârsta ta.

 

Kong Shuai râse din nou.

– Omului i se dă vârsta după fața lui, nu după cuvinte.

Lu Yi Peng se încruntă și-l privi o clipă, dar când îl văzu zâmbind ca un șmecher își întoarse privirea de la el.

– Acesta este un joystick, spuse Lu Yi Peng.

– Acest buton este lovitura cu pumnul. Acesta este lovitura cu piciorul. Poate fi combinat cu joystick-ul, spus el în timp ce demonstra. Hong Kong Shuai se așezase și-l asculta, dând din cap ca un copil, ceea ce-i dădu un fior ciudat.

El ascultă explicația pentru o vreme și dintr-o dată spuse:

– E într-adevăr dificil, mi-ar fi mai ușor să imit eu luptele astea.

 

– Acesta este un centru de joc, nu unul acrobatic. Dacă vrei s-o faci pe cascadorul,  schimbă aceste monede cu o bancnotă și du-te în arena de acrobații.

Hong Kong îl întrerupse :

– Ei bine, asta e tot ce am de spus.

Lu Yi Peng, oftă.

– Mai bine mă duc acasă.

Hong Kong îl prinse de mână și se grăbi să vorbească.

– Am înțeles, Maestre. Pentru tine, voi încerca să joc.

Lu-Peng  făcu ochii mari, dar acceptă să se așeze. Hong Kong Shuai se așeză în fața mașinii cu mâinile pregătite. Pe urmă începu să facă ceea ce Lu Yi Peng îi arăta.

– Ai apăsat prea repede. Încetinește puțin. Computerul nu ține pasul cu tine, spuse Lu Yi Peng.

De când îl cunoștea pe Hong Kong Shuai, descoperea doar astăzi  mișcările mâinilor acestui tip. Era foarte rapid. Nu era de mirare că era mereu cu un pas înaintea lui.

Hong Kong Shuai râse zgomotos.

– Aceste mașini sunt construite prea târziu. Cum pot fi numite mașini de jocuri de luptă?

– Acesta este doar un joc, Lung[1],  spuse Lu Yi Peng.

 

Hong Kong Shuai se întoarse și se uită la el zicându-i cu o voce scăzută :  – – Peng Peng…orice vrei să spui, fii prudent. S-ar putea să nu mai poți să-ți folosești limba.

 

Lu Yi Peng își înghiți imediat cuvintele.

………………………………………………………………………………………………………

 

Așezat lângă el, Hong Kong Shuai apăsă îndelungat pe butoane, fără să diminueze viteza. Lu Yi Peng nu putu să stea nemișcat și trebui să vorbească din nou.

– Hei… încetinește puțin.

– Încerc, spuse Hong Kong, cu o față serioasă. Lu Yi Peng se uită la el o vreme și oftă.

– Lasă-mă să te țin de mână ca să înveți ritmul,  zise tânărul polițist, acoperind cu mâna sa mâna care era pe buton. În acel moment Lu Yi Peng simți  ca și cum Hong Kong Shuai fusese luat prin surprindere. Se întoarse spre el să-l privească.

Buzele lui Hong Kong Shuai erau subțiri, întredeschise și așa de frumoase. Uitându-se la el, Lu Yi Peng nu înțelegea ce simțea. Creierul  se oprise pentru o clipă să mai judece. O fierbințeală teribil de dureroasă îi traversă pieptul. Tresări  brusc când auzi sunetul unei monede ce căzuse pe solul din ciment. Simți apropierea lui Hong Kong Shuai. Era fără întoarcere, buzele sale atinseseră deja acele buze frumoase. Doar puțin, câteva secunde ce părură o eternitate.

Dar de ce inima lui bătea atât de tare?

Sau fusese perturbat de căderea monedei…?

………………………………………………………………………………………………………………..

Chipul lui Hong afișă un zâmbet secret înainte ca el să vorbească.

– Vrei să fiu mai lent?

Apoi a început să-și miște din nou mâna. Lu Yi Peng  apăsă cu toată greutatea pe mâna aceea.

– Încetinește puțin.

Sentimentul de a ține mâna altei persoane care juca jocul… Lu Yi  Peng nu voia să și-l explice, mai ales că era vorba de Hong Kong Shuai…

Ținându-se de mână și făcând asta pentru o vreme, viteza de mișcare a lui Hong nu scăzu prea mult. Dar Lu Yi Peng transpiră pe toată suprafața spatelui. Era conștient de puterea extraordinară din mâna celeilalte persoane. Sau era vorba de alte sentimente ce erau pe cale să apară?

– Hai să ne întoarcem, spuse Hong Kong Shuai.

– Nu mai avem monede.

 

 Lu Yi Peng rămase nemișcat înainte de a-și privi ceasul de la mână.

– E așa de târziu?

Hong Kong Shuai dădu din cap și se grăbi să spună:

– Ești un băiat bun, trebuie să mai și dormi, te poți întoarce la tine acasă.

Zicând acestea, se ridică și îi zâmbi. Lu Yi Peng se ridică și el și părăsi Center Game împreună cu Hong Kong Shuai.

………………………………………………………………………………………………..

Frumoasa limuzină neagră, lungă se opri la intrarea Center Game. Lumina multicoloră de pe capotă făcea să pară păunul roșu de pe siglă și mai roșu. Un servitor ieși din mașină și deschise portiera unui alt om care prin ținuta sa nu părea capabil de a deține o astfel de mașină.

– Peng Peng, astăzi a fost atât de distractiv. Mulțumesc pentru lecție, spuse Hong Kong Shuai înainte de a intra în mașină. Lu Yi Peng se uită spre fereastra mașinii și spuse :

– Apropo…pentru ziua de ieri… mulțumesc.

Hong Kong deschise fereastra.

– Hm? Ce ai spus?

Lu Peng scutură din cap.

– Nimic.

Hong Kong Shuai schiță un zâmbet înainte de a vorbi din nou.

– În această duminică, dacă ești liber, vino și bea un ceai cu mine.

– Nu-mi place ceaiul de guava[2], spuse Lu Yi Peng.

Hong Kong Shuai nu-i răspunse, ci doar făcu o reflecție :

– Ceaiul e delicios.

Apoi  închise fereastra, iar limuzina lungă demară.

Lu Yi Peng oftă. Simți umezeala transpirației de-a lungul spatelui. Tânărul începu să meargă de-a lungul drumului, încercând să-și pună ordine în gândurile confuze.

Hai, cel puțin o știa. Exista o posibilitate de a-l iubi pe Hong Kong Shuai. Exista o parte din el care era în dezacord  cu cealaltă parte.

 

După patru ani,  Lu Yi Peng fusese mai rapid și îl învinsese pe Hong Kong Shuai…La Center Game…

………………………………………………………………………………………………….

 

– Peng Peng, ai sosit la momentul potrivit, spuse Hong Kong, care era așezat într-un fotoliu din piele, în salon. Îl salutase cu bucurie.

– Peng Peng! strigă Chik Chik.

Lu Yi Peng închise ochii oftând.

 După șef, acum o pasăre. M-am născut să fiu numit ca o fată.

Nici pasărea nu-l cruța.

 Nu, dacă nu ar fi fost iubita pasăre a lui Hong, i-ar fi rupt gâtul, dar pentru că era pasărea lui Hong, trebuia să reziste. Îi venea mai degrabă să-i rupă gâtul proprietarului păsării.

– Era vorba de-un ceai? spuse Lu Yi Peng imediat ce se așeză pe scaunul din fața lui Hong Kong Shuai.

 

Acesta îi ceru să hrănească pasărea. În timp ce Lu Yi Peng îi dădea lui Chikchik câteva grăunțe din palmă, Kong Shuai zâmbi și spuse :

– Mi-am reamintit. De ce nu-ți place ceaiul de guava?

 

– Dacă ți-e teamă că voi vedea o ceașcă de ceai pe care ai obținut-o ilegal, cred că este cam târziu să te gândești la asta acum, spuse Lu Yi Peng.

Hong Kong Shuai râse.

 – Îți place mereu să mă pui la locul meu . De unde aș putea avea o ceașcă ilegală de ceai?

 

– Dar astăzi, hai să luăm o pauză. Vreau să-ți arăt ceva grozav.

Ușa se deschise, patru servitori aduseră câteva mașini de joc, iar Lu Yi Peng le privi o vreme înainte de a-și întoarce fața spre omul care hrănea pasărea.

Hong Kong răspunse la întrebarea ce se citea pe fața lui Lu Yi Peng.

– Cabinete arcade.

 

– Știu că sunt cabinete arcade, dar de ce le-ai adus aici?

 

– Vreau să mă bat din nou cu tine, răspunse Hong Kong și-l dădu pe Chikchik servitorului.

– Să vedem dacă abilitățile mele s-au îmbunătățit.

Lu Yi Peng râse.

– Sigur.

––––––

– Kong Shuai, ce mașină de joc e asta?! exclamă Lu Yi Peng după ce  pierduse de cinci ori  în fața lui Hong Kong Shuai.

– Ei bine, e doar o mașina de joc. Ce e?

Lu Yi Peng se uită la persoana care-i răspunsese și continuă :

– Aceste butoane nu funcționează, nu trișa.

Kong Shuai ridică un deget și-l flutură înainte și înapoi.

– Nu am trișat. Dacă nu mă crezi, voi juca eu la această mașină.

Lu Yi Peng se ridică și așteptă cu răbdare ca el să vină și să se așeze în fața mașinii lui de joc. Și apoi văzu cum cel mai rapid om de pe planetă lovea butonul de joc.

– Kong Shuai ! strigă Lu Yi Peng.

– Ce ai făcut cu butonul ăsta?!

Hong Kong Shuai răspunse surâzător .

– Doar l-am ajustat să reacționeze puțin mai repede. Cred că această viteză este cea mai potrivită pentru un meci.

 

Lu Yi Peng, strânse din dinți și spuse enervat :

– Joacă-te de unul singur!

Apoi cu pași înceți ieși din salon. Hong Kong Shuai oftă din nou și din nou.

Copiii de azi… Este chiar așa de greu să faci ceva rapid?

Lu Yi Peng, închise ușa de la intrare cu putere.

––––––-

 

 

[1] Unchi, dar aici e folosit pentru a sublinia vârsta înaintată a persoanei numite

[2] Fruct tropical comestibil originar din America Centrală, din Mexic până în Peru, în formă de pară și gust de pară amestecată cu căpșuni

Loading

Care este reacția ta?
+1
3
+1
1
+1
3
+1
12
+1
0
+1
0
+1
0

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *