Piesa lipsă -Capitolul 26

Mâna dreaptă a lui Shen Mo a început să se vindece treptat.

După câteva luni de reabilitare, nu i-a mai afectat viața de zi cu zi, cu excepția unui ușor tremur atunci când ținea un creion sau o pensulă. Medicul a spus că era un factor psihologic și că, cu mai mult antrenament, se va îmbunătăți încet. Problema sa de a nu fi capabil să recunoască fețele s-a îmbunătățit, de asemenea: acum îi poate distinge pe cei doi asistenți ai bărbatului. Cu toate acestea, el a continuat să fie însoțit de el la controalele medicale de la spital.

După ajunul Anului Nou, bărbatul nu a mai dormit pe canapea. Vremea devenise mai caldă, iar inima lui Shen Mo se încălzise și ea, atât de mult încât se gândea că aceasta era cea mai fericită perioadă din viața lui. Fericit până în punctul în care nici nu-și putea aminti multe lucruri din trecut.

În timp ce se antrena cu mâna dreaptă, Shen Mo căuta pe internet oferte de muncă, toate legate de desen, astfel încât, atunci când mâna i se va vindeca, să își poată găsi un loc de muncă. Până acum, absolviseră și intraseră în societate, iar odată cu înaintarea în vârstă trebuiau să se confrunte cu probleme reale. Familia lui Zhou Yang cu siguranță nu ar fi acceptat ca ei să fie împreună, iar dacă el ar fi fost dat afară din casă la fel ca Shen Mo, acesta din urmă ar fi fost capabil să îl întrețină cu propria muncă.

Într-o zi, în timpul unei mese, Shen Mo a menționat acest plan, iar bărbatul a izbucnit în râs.

Shen Mo s-a uitat la el, puțin enervat.

Văzându-i reacția, bărbatul și-a schimbat imediat tonul și a spus:

– Bine, bine, tu vei fi cel care mă va sprijini.

Abia atunci Shen Mo s-a simțit mulțumit.

Shen Mo și-a evaluat progresul și s-a gândit că vindecarea completă a mâinii sale drepte era doar o chestiune de timp; în curând se va putea întoarce la pictură. Se hotărâse deja că primul său subiect va fi Zhou Yang. La urma urmei, avea un chip frumos, care era plăcut de desenat din orice unghi.

Au fost câteva momente în care bărbatul era pe canapea și citea hârtii, iar Shen Mo îl observa pe furiș, gândindu-se la compoziția tabloului. Lumina soarelui apus se odihnea pe fața lui, conturând o lumină subtilă între sprâncene și ochi, iar Shen Mo și-a dat seama că profilul lui era deosebit de fascinant.

Pierdut în gânduri, bărbatul a părut să-i observe privirea și și-a ridicat capul, zâmbind.

Shen Mo s-a oprit pentru o clipă, surprins.

Bărbatul s-a ridicat, s-a îndreptat spre el cu pași mari, s-a aplecat și i-a dat un sărut pe buze, apoi s-a ridicat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și s-a întors să-și citească hârtiile. Shen Mo, pe de altă parte, s-a trezit roșind de rușine și a fugit la bucătărie să pregătească mâncare.

După câteva zile de vreme frumoasă, aerul era plin de parfumul primăverii. Shen Mo și-a spălat și și-a întins toate hainele de iarnă și păturile la uscat, apoi și-a amintit că uneltele sale de desen erau încă închise în dulap și s-a grăbit să le scoată și să le pună deoparte. Bărbatul, știind că Shen Mo avea de gând să se apuce din nou de pictat, îi promisese un set nou, dar tânărul refuzase politicos, preferând să îl folosească pe cel vechi, cu care se simțea mai confortabil.

După ce a aranjat uneltele, Shen Mo s-a apucat să aranjeze și dulapul. Apartamentul închiriat era mic, iar dulapul era plin de diverse articole, cum ar fi medicamente pentru răceală, spray pentru țânțari și alte asemenea lucruri. Shen Mo a aruncat tot ce nu avea nevoie și, în timp ce continua să scotocească, a găsit un album foto.

Fotografiile sale vechi se aflau acasă la părinții săi, așa că în acel album erau doar câteva fotografii din perioada liceului și a universității. Imediat ce l-a deschis, o fotografie de la ceremonia de absolvire a căzut. Era o fotografie de grup, făcută cu câțiva ani înainte. Shen Mo s-a recunoscut imediat în fotografie. Purta uniforma școlară și avea franjurile tăiate foarte scurt. Fiind mic de statură, fusese așezat în primele rânduri. Apoi l-a căutat pe Zhou Yang, dar oricât de mult ar fi căutat, nu a putut găsi acel chip familiar.

Ciudat, nu făcuse Zhou Yang poza de grup a absolvenților?

Shen Mo își amintea că el și Zhou Yang fuseseră prieteni de liceu, că el se îndrăgostise primul și că îl curtase, dar nu își putea aminti detaliile. Bineînțeles, nu-și putea aminti nici dacă Zhou Yang participase la fotografia de absolvire.

Știa că acesta era un efect al bolii sale, dar nu și-a făcut griji. El și Zhou Yang făcuseră multe fotografii împreună de-a lungul timpului, iar Shen Mo le tipărise și le păstrase în album.

Deoarece nu avea nimic de făcut, Shen Mo s-a așezat și a început să răsfoiască albumul.

Nu avea multe fotografii, majoritatea fuseseră făcute la școală și doar câteva în timpul unor călătorii. Unele erau fotografii individuale, unele erau fotografii de grup, dar cele mai multe erau fotografii ale lui cu o anumită persoană.

În timp ce răsfoia fotografiile, inima lui Shen Mo părea să se scufunde într-un lac înghețat, iar o răceală crescândă se răspândea prin el. În fotografii, el zâmbea atât de fericit, mai ales în fotografiile făcute cu acea persoană, iar ochii lui trădau o emoție pe care nu o putea ascunde.

Totuși, acea persoană nu era Zhou Yang!

Sau mai degrabă, nu era Zhou Yang cu care trăia în fiecare zi și cu care împărțea patul.

Shen Mo a început să transpire rece.

Cine era acel bărbat?

A încercat să se calmeze și a luat fotografia de absolvire pentru comparație. De data aceasta, s-a uitat cu mai multă atenție, examinând fiecare față până când a găsit o față asemănătoare – era un prieten din liceu care stătea la două rânduri în spatele lui.

Dacă acea persoană nu era Zhou Yang, de ce avuseseră atât de multe contacte?

Și dacă acea persoană era Zhou Yang… era și mai înspăimântător.

Shen Mo s-a așezat înapoi pe scaun, confuz. Afară, lumina primăverii strălucea peste el, dar nu simțea nicio căldură. A încercat cu disperare să își amintească trecutul, dar totul părea învăluit într-un văl, neclar și greu de înțeles.

Își amintea că el și Zhou Yang fuseseră prieteni de liceu, că se îndrăgostiseră, da, își amintea… dar nu-și putea aminti chipul lui. Se părea că se întâmplase ceva, iar el și Zhou Yang fuseseră forțați să se despartă. Se rănise la mâna dreaptă și locuia singur într-un apartament închiriat, repetând același coșmar în fiecare noapte până când nu mai avea curajul să doarmă.

Apoi, într-o zi, se pregătea să deschidă un pachet de pâine mucegăită când a auzit soneria de la ușă. Dezorientat, s-a dus să deschidă ușa și a văzut acea persoană stând în fața lui.

Bineînțeles, era Zhou Yang.

Shen Mo și-a dus o mână la piept și încă își amintea emoția din acel moment. Cine l-ar putea salva dacă nu Zhou Yang?

În ceea ce privește faptul că nu a putut vedea clar fața acelei persoane în trecut, a fost pur și simplu pentru că era bolnav. Acum că boala lui se ameliorase, știa că bărbatul era mult mai chipeș decât orice model din fotografii. De fapt, confirmarea acestui lucru ar fi fost simplă: tot ce trebuia să facă era să întrebe un prieten de liceu, dar Shen Mo stătea nemișcat, fără să se miște. Simțea o teamă subtilă în inima sa, sperând că totul era doar o neînțelegere, pentru că dacă nu era așa…. nici nu îndrăznea să se gândească la asta.

După-amiaza a trecut repede, iar când soarele a apus, sunetul familiar al ușii care se deschidea a răsunat din nou. Shen Mo a sărit de pe scaun. Odată tânjise după acel sunet, dar acum, fără niciun motiv aparent, îi era frică. Repede, a pus toate acele tablouri înapoi în dulap.

Bărbatul a intrat pe ușă, purtând un costum închis la culoare, cu chipul obișnuit cu care Shen Mo era obișnuit. Văzându-l stând lângă dulap, a schițat un zâmbet și l-a întrebat: „Iar îți aranjezi lucrurile?”

Shen Mo a exclamat pur și simplu:

– Ah., și apoi a continuat să se uite la el intens.

– Ce?  Bărbatul s-a apropiat de el, luându-i mâna și încruntându-se:

– De ce ai mâinile atât de reci?

Chiar și acel simplu contact l-a făcut nervos. Shen Mo s-a simțit confuz și nu a știut ce să răspundă.

Persoana respectivă a întrebat:

– Ești obosit?

Shen Mo a profitat de ocazie pentru a spune:

– Un pic.

– Știu că vrei să începi să desenezi din nou, dar nu trebuie să te forțezi prea mult, doar mergi în ritmul tău.

– Mm.

Mâna dreaptă a lui Shen Mo se vindecase de mult, dar acea persoană a continuat să o țină în mâini și să o maseze ca un obicei. Apoi a întrebat:

– Cina?

Abia atunci Shen Mo și-a dat seama:

– Ah, am uitat.

– Te-ai pierdut în gândurile tale din cauza desenului, nu? Bărbatul a zâmbit și a spus: –

– Hai să comandăm ceva de mâncare.

În acea seară, au mâncat împreună mâncare la pachet. Shen Mo a încercat să se comporte cât mai natural posibil, dar nu s-a putut abține că gesturile lui erau un pic rigide. Nu știa dacă celălalt observase.

După cină, Shen Mo a făcut un duș, iar când a ieșit, a văzut că bărbatul se întinsese deja pe pat, ca și cum ar fi fost cel mai natural lucru din lume. Nu mai dormiseră în paturi separate de după Anul Nou, dar acum era diferit. Dacă nu era Zhou Yang…

Lui Shen Mo i s-a strâns gâtul. A ezitat să se urce pe pat și abia după ce celălalt l-a îndemnat de mai multe ori s-a decis să se întindă încet.

Acea persoană a stins lumina și s-a întins să îl îmbrățișeze, strigându-l în întuneric:

– Shen Mo.

– Mm?

Shen Mo a răspuns precaut, gândindu-se că cealaltă persoană descoperise ceva. Dar l-a auzit spunând:

– Este ziua ta peste câteva zile, ce vrei drept cadou?

Ziua de naștere?

Da, ziua lui era în acea lună.

Shen Mo aproape că uitase de asta. S-a gândit un moment și a spus:

– În fiecare an, ziua mea trece ușor, nu e nevoie să pregătesc nimic.

Celălalt, ca și cum s-ar fi așteptat la acest răspuns, a zâmbit ușor și a spus:

– Atunci mă voi ocupa eu de asta.

Părea să nu bănuiască nimic și era concentrat doar să se gândească la ziua de naștere a lui Shen Mo.

Inima lui Shen Mo s-a încleștat, ca și cum ar fi fost pusă pe foc pentru a arde, emițând un șuierat dureros.

Stătea treaz, cu ochii deschiși, și abia când a auzit respirația calmă și regulată a celuilalt și-a dat seama că adormise. Abia atunci, cu extremă precauție, a mișcat brațul celuilalt și s-a întors spre marginea patului.

Bărbatul a întins o mână pentru a o căuta, fără să o găsească. În somn a murmurat:

– Shen Mo.

Tânărul a strâns din dinți și nu a răspuns.

Acea persoană știa chiar și data zilei sale de naștere, cum ar putea să nu fie Zhou Yang?

Dar dacă… dacă era un complet străin?

De ce ar fi pretins că este Zhou Yang?

De ce l-ar fi tratat atât de drăguț?

Un fior l-a zguduit pe Shen Mo. Noaptea lungă l-a învăluit. S-a cuibărit strâns în pătură, înfășurându-și brațele în jurul său.

Dar tot îi era frig.