— Nu e treaba ta, spune Alpha peste bubuitul copitelor.
Se apleacă spre mine în timp ce lăsăm castelul tot mai departe în urmă, iar corpul lui dur se lipește de spatele meu. Copacii se înalță de o parte și de alta, înghițindu-ne în întuneric.
— Va deveni treaba noastră dacă nenorociții vin după noi, spune bărbatul roșcat.
– Îmi place să-mi păstrez testiculele acolo unde le e locul.
— Nu știu de ce, răspunde Alpha.
– Oricum nu le folosești prea des.
Mirosul de mosc al calului îmi umple nările, amestecându-se cu cel al pământului ud. Mă agăț de partea din față a șeii, încheieturile ude și încordate, coapsele strângând animalul cu toată puterea în timp ce înaintează. Ramurile subțiri, roșiatice de iarnă, ne oferă doar un adăpost palid de vânt și ploaie, dar nu mi-e frig.
Nu știu dacă e trupul din spatele meu cel care îmi dă căldură, radiind chiar și prin cămașa udă, sau blana în care m-a învelit. Sau poate ritmul nebun al inimii mele, care pompează adrenalină prin vene.
Oricare ar fi, alungă și frica pe care ar trebui să o simt.
Pentru că sunt răpită de inamic și nu-mi pasă.
Cu fiecare copac care se interpune între noi și castel, un alt nod din pieptul meu se desface. Va veni, fără îndoială, și vremea fricii. Dar acum… acum simt că zbor prin întuneric.
Sunt prizonieră, dar sunt liberă.
Și nu înțeleg cum pot ambele lucruri să fie adevărate în același timp, și totuși știu că sunt.
Bărbatul roșcat își întoarce din nou privirea spre mine.
— E o frumusețe, fără îndoială. Dar asta nu înseamnă că o poți folosi cum vrei. Ce o să spună regele?
— Ce te face să crezi că nu am luat-o la ordinul regelui? răspunde Alpha, iar eu mă înțepenesc.
— Nu regele tău, adaugă el, în șoaptă, aproape de obrazul meu.
Mă încrunt, confuză. Există un singur rege, dacă nu-l socotim pe cel fals, împotriva căruia fratele meu duce război pe continent. Iar Lupii sunt prea sălbatici, prea dezorganizați, ca să lupte pentru el.
— Pentru că știu ce ne-a poruncit regele să luăm din castel. Și știu sigur că nu era o fată frumoasă, în cămașă de noapte.
Îmi întâlnește privirea.
— Cine ești? Și nu-l lăsa pe necioplitul ăsta să te sperie.
— Nu mi-e frică, spun.
Vocea mea e liniștită, aproape pierdută sub bubuitul copitelor și șuierul vântului printre crengi, dar ochii lupului se fixează asupra mea cu o curiozitate ascuțită. Poate că e adevărat ce se spune, că lupii aud mai bine decât au intenționat zeii.
Tremur.
— Nu e treaba ta.
Tonul lui Alpha este ferm.
— Ea este prințesa, Fergus, spune Magnus, tărăgănat, din spatele nostru.
Un zâmbet prea larg, prea forțat, se întinde pe fața lui Fergus.
— Spune-mi că glumește. Spune-mi că nu ai răpit-o pe fiica regelui. Pentru că știu, știu, nu ești chiar atât de prost când ești furios.
Alpha ridică din umeri în spatele meu. Corpul lui rămâne relaxat, în ciuda zdruncinăturilor și a tensiunii din aer.
— Pe dragostea Zeiței! răcnește Fergus.
-Pune-o jos!
— E cam târziu pentru asta, răspunde Alpha.
— O să ne jupoaie de vii pentru asta, spune Fergus.
Mă gândesc la ce a spus Sebastian, la felul în care Lupii iau femeile. Îmi amintesc ce i-a făcut Magnus acelei femei din celulă. Obrajii mi se înroșesc.
— Faceți și alte… lucruri bestiale.
— Se pare că ne cântăriți, Prințesă, spune el.
-Suntem cu toții animale aici sus. Alergăm nebunește prin munți. Urlăm la lună. Mâncăm prințese la micul dejun.
Mă încordez, iar el râde.
Nu știu dacă glumește sau nu. Biserica spune că lupii vânează neamul nostru pe lună plină. Se spun povești despre oameni trimiși din Ținuturile de Graniță ca să ne apere pământurile… și despre cum doar oasele lor mai sunt găsite, luni mai târziu.
— Mănânci oameni?
Râde din nou.
— Liniște. Avem un drum lung în față.
Nu sună deloc liniștitor. Și totuși, nu mă pot abține să nu-l provoc.
— Te-ai lovit la cap în ringul ăla de luptă?
— Ăă?
Fac un gest spre dreapta, amintindu-mi unde erau munții înainte să intrăm în pădure.
— Nordul e încolo, prostuțule.
— Știi, nu mulți îmi vorbesc așa.
— Nu mulți mă răpesc și mă țin ostatică.
— Nu sunt om.
Buzele lui se apropie de urechea mea, iar respirația caldă îmi atinge obrazul.
— Sunt un animal. Ține minte asta.
Tremur. Ceva se mișcă adânc în mine, neliniștitor și viu. Deschid gura să-i răspund, dar mă reduce la tăcere.
— Mergem spre vest câțiva kilometri. Dacă o luăm direct spre nord, ajungem la Zidul de Graniță. Acum taci. Drumul e lung și mă doare capul.
Călărim toată noaptea. Ritmul constant al copitelor și murmurul înfundat al vocilor din spate aduc o liniște stranie aerului rece. Capul mi se lasă pe spate în timp ce mă lupt cu somnul. La început eram încordată, pregătită să fug. Acum nu mai am puterea să rămân dreaptă.
Mă las înapoi, sprijinindu-mă de pieptul Alpha-ului, oricât de nepotrivit ar fi. E cald. Mult prea cald pentru frigul din jur.
Când ieșim din pădure, însă, ochii mi se deschid brusc. Mă ridic, străbătută de un val de trezire.
Soarele răsare, pictând cerul în roz. Ploaia s-a oprit.
În fața noastră se înalță Zidul de Graniță, zidul care separă țara Lupilor de restul regatului.
Și o parte din el a fost dărâmat.
Dincolo de el se deschide un ținut accidentat, întins cât vezi cu ochii.
Din camerele mele din castelul lui Sebastian vedeam nordul doar ca pe o linie îndepărtată. Dar de aproape… este altceva.
Iarba e de un verde viu, aproape ireal, presărată cu ferigi și iarbă neagră ce foșnesc în vânt. Lacuri mici, întunecate, reflectă lumina dimineții. Iar pământul însuși… pare viu. Dealuri și munți izbucnesc din el ca niște ființe încremenite în mișcare. Vârfurile din depărtare ating norii, și da… unele sunt acoperite de zăpadă.
Aerul miroase a ploaie și iarbă. E atât de proaspăt încât aproape îi simt gustul.
— Călărim spre Loch A’ghealach, apoi lăsăm caii să se odihnească, spune Alpha, rupând tăcerea.
Își înfige călcâiele în iapă, iar noi zburăm înainte, sărind peste molozul zidului prăbușit. Gâfâi când trecem dincolo de hotar, și simt zâmbetul lui în spatele meu, în timp ce patria mea rămâne în urmă.
— Bine ai venit în Ținuturile Nordului, Prințesă, șoptește el.
ce frumos ….o aventură prințesă …mulțumesc !
Imi plac dialogurile lor, acide, dar spuse mai glumet de catre alfa si cu un dram de orgoliu, de catre printesa!