Virtual Alpha și eu – Capitolul 37 (Extra – 3)

Complice

În dimineața următoare, alergam cu toată puterea pe coridorul biroului.

Era, probabil, prima dată când fugeam atât de tare de când fusesem student. Nu, nici măcar  în perioada studenției mele nu alergasem așa de repede.

Țineam legitimația de angajat atârnată de gâtul meu cu mâna stângă, care tremura foarte puternic, iar în mâna mea dreaptă țineam telefonul personal al directorului.

Destinația mea era laboratorul lui Masago. Întinsesem legitimația de angajat spre dispozitivul de autentificare din fața ușii. După un scurt bip electronic, ledul roșu de pe încuietoare se transformă într-o clipă în verde.

Dacă cineva s-ar fi aflat în laborator, persoana din încăpere trebuia să confirme numele autentificatorului înainte ca încuietoarea să poată fi dezactivată. Acest sistem fusese conceput pentru a proteja confidențialitatea.

Însă faptul că ușa se deschisese însemna că era în regulă ca eu să intru. Trăsesem un scurt aer în piept pentru a-mi regla respirația, apoi îmi întinsesem din nou cardul de identitate de angajat către senzor.

Ușa se deschisese fără să scoată niciun sunet.

– Scuzați-mă, strigasem înainte de a intra.

Nu primisem niciun răspuns de la cei din interior, dar toți cercetătorii din compania noastră erau mereu așa. Călcasem intenționat mai tare pentru a produce un zgomot atunci când  intrasem și chiar atunci se auzise sunetul cuiva mișcându-se în spatele meu.

O persoană apăruse de după un perete despărțitor al birourilor. Era un bărbat pe nume Kiyomi, care lucra cu Masago în acest laborator.

– Bine ați venit, domnule secretar.

– Îmi pare rău că vă deranjez. Masago este aici?

– Este în spate. Mi-a spus să vă las să treceți dacă veniți aici, așa că nu ezitați să intrați.

Se pare că Masago știa că aș putea veni aici. Laboratorul era împărțit în mai multe încăperi pe interior. Masago folosea una dintre ele ca fiind a lui.

Într-adevăr, șeful acestui laborator era Masago. Bătusem la ușa camerei în care se afla Masago. Fără a aștepta un răspuns, apăsasem pe clanță și intrasem înăuntru.

În capătul camerei, îl găsisem pe Masago stând lângă fereastră, cu soarele dimineții în spatele lui. Mi-am înăbușit dorința de a vorbi cu el imediat și am închis ușa mai întâi. După ce o încuiasem, trăsesem din nou aer în piept și m-am îndreptat spre Masago.

– Poți să îmi explici ce se întâmplă cu asta?

Vocea mea era mai stridentă decât credeam că va fi. S-ar fi putut auzi din afara camerei. Dar acum nu-mi mai păsa despre acest lucru. Mă apropiasem de Masago și cu mâna mea dreaptă îi întinsesem telefonul directorului.

– Această aplicație este conectată acum la acea aplicație Virtual Alpha, nu-i așa?

Ecranul telefonului în timp ce i-l întinsesem lui Masago afișa ecranul aplicației Virtual Omega pe care tocmai o instalasem puțin mai devreme. Apăruse ecranul de profil al unui AI Omega, care fusese creat pentru director.

La început, trăgeam cu ochiul spre ecranul telefonului directorului din curiozitate, dar când realizasem cine se află cu adevărat în spatele profilului, neobișnuit de detaliat, al Omega, simțisem cum îmi îngheață sângele în vene.

Nici nu-mi aminteam exact ce discuție avusesem cu directorul după aceea. Îi smulsesem telefonul directorului într-un moment de panică, îi spusesem că observasem o eroare și o luasem la fugă spre această cameră.

Sfârșisem prin a-l lăsa pe director în birou cu o privire surprinsă și întrebându-mă dacă era în regulă să fac asta sau nu.

– Acesta este Sou, nu-i așa?

Numele acelui Omega de pe ecran era „Sou”. Profilul scris pe ecran era, de asemenea, identic cu cel pe care mi-l spusese Kazuki. Așa ceva nu putea fi o simplă coincidență.

În acest caz, asta putea însemna doar un singur lucru: aceste două aplicații erau de fapt conectate una cu cealaltă, iar acesta era profilul real pe care Sou îl introdusese în aplicația sa.

Acesta era singurul lucru la care mă puteam gândi.

– Masago, răspunde-mi.

Masago nu spunea nimic ca răspuns. Dar el nu părea să se simtă inconfortabil. Se uita în continuare la mine cu aceiași ochi adormiți ca de obicei.

– Era necesar.

Nu puteam înțelege imediat cuvintele pe care Masago le mormăia. Așteptam să văd dacă avea de gând să continue, dar nu mai urmară alte cuvinte din partea lui.

– Ce vrei să spui prin necesar…?

– Dacă o vei folosi, vei înțelege.

– În niciun caz n-o voi folosi. E ca și cum am înșela oamenii, nu-mi pot permite asta.

– Nu îi înșelăm cu adevărat. Inteligența artificială este, de asemenea, integrată corespunzător, astfel încât utilizatorii să nu observe că celălalt era o persoană reală și este concepută astfel încât să nu existe discrepanțe în conversație.

– Nu asta am vrut să spun.

Dacă eu nu puteam înțelege despre ce vorbea Masago, nu credeam că și el înțelegea ceea ce îi spuneam eu.

La urma urmei, dacă ar fi fost vorba de conectarea a două persoane reale, atunci această aplicație nu ar fi fost altceva decât o aplicație de întâlniri. Iar ceea ce îmi doream eu nu era genul acela de aplicație.

Spusese că integrase și o AI acolo? Chiar dacă îmi explicase că era pentru a-i face să nu observe că celălalt era o persoană reală, nu puteam să fiu imediat de acord cu asta.

– Fiecare dintre instinctele Alfa și Omega se doresc unul pe celălalt. Cu toții putem simți asta în subconștient. Dacă ar fi fost în întregime virtual, rezultatele ar arăta că ar fi lipsite de sens pentru sănătatea psihică.

– Rezultate, zici ?

– Am făcut câteva teste simple în cele două luni de dezvoltare.

Nu știam că nu era prima dată când testa aplicația…Era totuși prima dată când auzeam vorbindu-se despre asta. Mă uitam la fața lui Masago cu neîncredere, dar nu părea să mă mintă.

– Totuși nu pot să cred că nu are nicio importanță.

– Are un mic efect. Dar nu am ajuns până la punctul de a fi comercializată.

Apoi, Masago îmi întinsese documentul pe care îl avea în mână. Era un teanc gros de hârtie. Documentul părea să conţină o descriere detaliată a celor două aplicaţii.

Aruncasem o privire peste el, dar mi se părea dificil să găsesc cuvintele pe care Masago le menționase mai devreme în cantitatea uriașă de material, pe care nu o puteam înțelege doar trăgând un ochi asupra lui.

Cum mă chinuiam cu mânuirea materialelor, m-am uitat la Masago și observasem că și el se uita fix la mine. Ochii aceia nu păreau să mintă. Mai degrabă, acei ochi mă îndemnau să-l cred.

– …Chiar este necesar?

– Da.

Îl cunoșteam pe Masago de suficient de mult timp încât să știu că nu ar face așa ceva fără motiv. Voiam să am încredere în Masago. Dar încă îmi era greu să înțeleg pentru ce anume era necesar.

– Miya, ai încredere în mine.

– …Vreau, dar…

– Îmi voi asuma întreaga responsabilitate dacă se întâmplă ceva, așa că te rog.

– Nu pot să-ți pasez toată responsabilitatea.

Chiar așa. Dacă s-ar întâmpla ceva, nu aveam nicio intenție de a arunca toată responsabilitatea pe Masago. Totuși, chiar puteam avea încredere în Masago?

În timp ce încă ezitam ușor, m-am uitat din nou la document. Observasem că acolo era trecut numele lui Masago ca persoană responsabilă. Era scrisul lui Masago, care devenise mai diferit decât în ​​trecut.

Aș putea spune că Masago a lucrat la această aplicație cu hotărâre și responsabilitate.

– Miya.

– …Am încredere în tine. 

Fusese doar imaginația mea că vocea lui Masago părea îngrijorată când îmi rostise numele?  Chiar dacă îmi explicase despre aplicație într-un mod practic cu doar un moment în urmă… Scosesem stiloul meu preferat din buzunarul de la piept și adăugasem numele meu lângă numele lui Masago. Cu asta, eram complice dacă avea să se întâmple ceva.

– Astfel, sunt și eu responsabil în caz de ceva. Nu voi lăsa să cadă toată vina pe tine. Vreau să-mi spui dacă se întâmplă ceva.

– Mm.

Ochii lui somnoroși se îngustară și mai mult. Zâmbetul fericit de pe chipul lui Masago nu era diferit de atunci când l-am întâlnit prima dată, când era un puști.

Cu toate acestea, nu aș putea să-i explic asta pur și simplu așa directorului. Într-un final, trebuia să-l înșel.

– Scuzați-mă că am întârziat. 

Când mă întorsesem în biroul lui, directorul era în mijlocul unui apel. Nu vorbea în japoneză. Probabil că vorbea cu cineva de la filiala principală a companiei.

Mă dusesem la locul meu pentru a nu-l deranja și mă uitam pe documentele de pe biroul meu, care trebuie să fi fost lăsate acolo cât timp fusesem plecat. În timp ce sortam documentele care necesitau confirmarea directorului, acesta veni spre mine imediat ce își încheie apelul.

– S-a rezolvat acum?

– …Ah, da. Problema a fost rezolvată.

Îi returnasem telefonul directorului. Ecranul încă mai afișa aplicația Virtual Omega.

– Dar profilul meu arată în continuare că sunt student.

– Aceasta pare a fi o caracteristică. Se spune că îți poate îmbunătăți starea psihică folosind-o pentru perioada de timp, care a constituit momentul de aflare a sexului tău secundar. 

Tocmai explicasem ceva care suna plauzibil, dar pe jumătate era o minciună. Masago îmi spusese că motivul pentru care directorul fusese setat ca student în profilul său era deoarece Sou își dorea un astfel de Alfa.

Îi subliniasem directorului că Virtual Omega era un fel de aplicație de gestionare a sănătății psihice pentru Alfa. Nu spusesem o minciună. Acesta fusese scopul său inițial. Singura problemă era legată de faptul dacă cealaltă persoană este virtuală sau nu.

– Ar trebui atunci să trimit eu primul un mesaj?

– Așa e. Este o aplicație de chat… Ai jucat vreodată acest tip de rol?

– Nu. Joc rar jocuri.

Răspunsul lui fusese exact așa cum mă așteptam.

– În acest caz, ar trebui să mă gândesc mai bine înainte să scriu primul mesaj. 

– Te rog, încearcă să-ți imaginezi că cealaltă persoană este colegul tău de clasă și prietenul tău apropiat Omega, care începând de astăzi își ia o zi liberă din cauza căldurilor.

– Deci coleg de clasă și prieten apropiat Omega, huh. 

Crezusem că va simți că ceva nu e în regulă cu aplicația, dar directorul făcuse o expresie ciudată pe chipul său. Poate că trăise un eveniment traumatizant în perioada studenției sale.

Prefăcându-mă că nu observam reacția lui, tastasem câteva cuvinte pe ecranul de chat. Încercasem să fac textul cât mai simplu, dar mă întrebam dacă nu cumva părea nefiresc.

Directorul se uită la ecran cu o expresie serioasă stând alături de mine.

– Voi trimite mesajul acesta.

– Bine.

Mă gândeam că directorul o să mă oprească, dar nu părea să-l deranjeze. Textul pe care tocmai îl trimisesem apăru pe ecranul de chat. Câteva momente mai târziu, ecranul afișă semnul „citit”.

Mă întrebam dacă va urma un răspuns.

În cazul în care Sou avea să ignore acest mesaj, Masago spusese că o AI va răspunde în numele lui. Dar totuși eram puțin îngrijorat gândindu-mă dacă răspunsul care revenea avea să sune ciudat.

Telefonul vibră scurt, acesta fiind semnalul unui mesaj primit.

[Da, mi-au venit, ce nasol, ar trebui să faci schimb de locuri cu mine].

Răspunsul putea fi descris ca niște cuvinte simple și directe.

La început, nu-mi puteam da seama dacă Sou era cel care l-a trimis sau dacă era un răspuns generat de AI… Dar apoi puteam să spun că fusese cu siguranță răspunsul lui Sou însuși.

– Ar trebui să-i trimitem un răspuns ca acesta.

Directorul se uita atent la ecran. După privire, s-ar putea să-mi fie greu să-i cer directorului să mai dea un răspuns. Probabil că ar trebui să scriem mai multe mesaje pentru moment.

– Ei bine, atunci, să dăm un răspuns la asta.

– O să încerc.

– …E bine așa?

Reacția lui fusese diferită de ceea ce îmi imaginasem.

Cu o privire încă perplexă, i-am înmânat telefonul directorului. Nu părea să-l deranjeze că mă uit pe ecran de lângă el, așa că am continuat să mă uit la conversația lor.

Răspunsul său sunase mai firesc decât mă așteptam. Probabil că această adaptabilitate era de așteptat pentru un Alfa.

[Am făcut-o. Dar mă doare stomacul. De ceva timp tot fac drumuri dus-întors la baie.] 

Văzând răspunsul, directorul făcuse ochii mari în semn de surprindere. Mă întrebam de ce.

– Căldurile sunt însoțite cu dureri de stomac?

– Ei bine… cred că da. Poate pentru că locul respectiv este folosit pentru asta.

– Dacă stau să mă gândesc bine la asta, e de înțeles.

Părea că, oricât de talentat era un Alfa, nu cunoștea acea realitate a unui Omega. Directorul fusese cu adevărat surprins, dar tasta deja următoarele cuvinte. Nu mai părea să fie confuz în legătură cu conversația lui cu Sou.

De asemenea, eu încetasem să mă mai uit la discuția lor. Ieșisem în liniște din birou, ca să se poată bucura de schimbul de replici pentru o vreme, fără a fi deranjați de altcineva.