Virtual Alpha și eu – Capitolul 4

Lungimea brațelor mele nu are nicio vină

Ah… La naiba, nu pot să mă descurc cu temele.

De data aceasta, căldurile mele duraseră patru zile până s-au potolit.

Ceea ce urmă după aceea erau temele pentru perioada în care am lipsit.

De data aceasta, căldurile mele picaseră în weekend, așa că am lipsit doar două zile, dar în majoritatea cazurilor ar fi durat patru zile întregi. Chiar nu era de râs.

Școala mea era pentru Beta, așa că nu existau cursuri suplimentare pentru Omega. De aceea primisem teme pentru acasă pentru mai multe zile, iar acestea contau la prezență.

Cred că asta s-ar numi… un tratament special.

Colegii mei de clasă nu-mi spuseră încă nimic direct despre asta. Cred că spuneau ceva pe la spatele meu, totuși.

Nu spusem nimănui că sunt un Omega, în afară de profesori. Nici măcar prietenilor mei apropiați.

Dar probabil că ei observaseră.

Având în vedere că îmi luam o pauză în fiecare lună, oricine ar fi observat cu siguranță. Totuși, nu aveam de gând să o spun chiar eu.

Engleza… e prea grea.

Chiar dacă puteam să mă descurc cumva la celelalte materii, engleza era singura care reprezenta întotdeauna o provocare pentru mine.

Mă luptam cu engleza încă din școala generală, așa că nu era nimic nou.

Chiar nu o înțelegeam deloc.

Deja îmi era greu să recuperez lecția, nu era bine să încerc să o învăț singur. Este atât de greșit.

Ah, așa e.

Mi-am amintit brusc de o anumită persoană, apoi mi-am luat telefonul care era pe pat.

Am deschis aplicația de chat cu Yuugo.

Așa este, acel Alfa Virtual.

După acel moment care fusese un pic… nu, destul de ciudat pentru mine, continuasem să vorbesc frecvent cu Yuugo.

Cea mai mare parte a conversației noastre era despre lucruri banale.

Vorbeam despre mâncare sau despre benzile noastre desenate preferate. De asemenea, uneori îl rugam să-mi asculte nemulțumirile.

Cred că aplicația era destul de eficientă.

Probabil că era prima dată când reușisem să trec prin călduri simțindu-mă în largul meu, fără să mă simt deprimat de unul singur.

Nu trebuia să fiu atent la cuvintele mele, spre deosebire de atunci când vorbeam cu familia sau prietenii mei, și fusese, de asemenea, grozav că puteam să-mi spun părerea așa cum era, fără să trebuiască să mă abțin.

Odată cu căldurile din această lună, mi-am dat seama că, având pe cineva ca el în viața mea, îmi ușura atât de mult mintea.

Yuugo trebuie să știe niște metode bune pentru asta.

Ajunsesem să am încredere totală în această AI.

De când începusem să-l contactez pe Yuugo, mă simțeam deosebit de apropiat de el și era ca și cum mi-aș fi făcut un nou prieten.

Oricum, era un Alfa și totodată o AI, așa că trebuia să fie bun la învățat. Cu această așteptare în suflet, am început să scriu câteva rânduri pe telefon.

[Te pricepi la engleză?]

[Nu, acum lucrez la temele pentru acasă, dar nu mă descurc deloc].

[Nu am nevoie de acest tip de ajutor, așa că știi vreo metodă bună de studiu?]

Ce? Sârguincios?

Ca de obicei, lucrurile pe care le spunea erau întotdeauna atât de bruște și imprevizibile.

Cu acest flux de conversație, de ce se transformase discuția în a mă face sârguincios la învățat?

[Sârguincios?]

[Evident. Dacă te-aș întreba așa, eu aș fi cel care ar avea probleme data viitoare.]

Nu puteam depinde doar de tine de fiecare dată.

În plus, ești doar o aplicație, iar a face asta ar însemna cu siguranță a trișa.

Yuugo spusese asta și-mi trimisese un link către trei cărți de referință.

Ugh… atât de scumpe.

A doua zi, m-am oprit imediat la o librărie în drumul meu spre casă de la școală. Era o librărie foarte mare, care se afla pe partea opusă casei mele.

De obicei, citeam doar benzi desenate, așa că nu mai vizitasem niciodată acest tip de librărie mare.

Nu mai fusesem la secțiunea de cărți de referință de la examenul de admitere.

Toate cărțile pe care Yuugo mi le recomandase erau cam scumpe pentru banii mei de buzunar.

Nu, cred că aș fi putut cumpăra măcar una… Doar una dintre ele costa de cinci ori mai mult decât o carte de benzi desenate, așa că era cam mult pentru mine.

M-am întrebat dacă părinții mei mi-ar mai da niște bani dacă le-aș spune că voi cumpăra o carte de referință. Dar, ei bine, chiar dacă mă gândeam la asta, nu puteam să o spun cu voce tare.

Poate că a fi un Omega ar putea suna a fi gratuit, dar examenele, chiar și medicamentele, pentru noi costă bani. Se pare că există totuși un fel de reducere, dar chiar și așa nu era nicio greșeală că a fi Omega costă mai mult decât a fi Beta.

De aceea nu prea vreau să aduc în discuție discuția despre bani cu părinții mei. Sau poate că pur și simplu nu puteam.

Acesta era motivul pentru care nu prea voiam să aduc vorba despre bani cu părinții mei. Sau poate că pur și simplu nu puteam.

După ce m-am gândit ceva timp, i-am trimis un mesaj lui Yuugo.

[Dacă ar fi să cumpăr una, care este cea mai bună?]

[Da, nu am destui bani.]

Ghh… E cea mai scumpă.

Ceea ce-mi arătase Yuugo era cea mai scumpă carte de referință. Dar îmi răspunsese imediat, așa că s-ar putea ca această carte să fie una bună. Uh.

Eu eram cel care întrebase care dintre ele ar fi bună de cumpărat, ar fi fost aiurea să cumpăr o alta după ce el îmi făcuse recomandarea lui.

De șase ori mai scumpă decât o carte de benzi desenate…

În timp ce murmuram cu disperare, m-am uitat la raftul din secțiunea de cărți de referință. Pe raft mai era un singur exemplar din cartea pe care o căutam.

Era un pic mai sus pe raft, dar nu prea sus ca să nu pot ajunge la ea.

Mi-am ridicat mâna încet.

Ah…

Mâna mea se ciocni de cineva.

Se părea că și persoana de lângă mine întinsese mâna în același timp cu mine.

– Scuze, ești bine?

– Ah, îmi pare rău. N-am fost atent.

Vocea era plăcută la ureche și nu prea joasă.

Persoana de care mă ciocnisem era un bărbat îmbrăcat în costum.

Era cineva cu un aer de elită, care nu-și avea locul în această secțiune de cărți de referință.

Nu m-am putut abține să nu mă uit în sus, în direcția acelei persoane. Așa este, acea persoană era atât de înaltă încât trebuia să privesc în sus spre ea. Totuși, asta se datora în parte faptului că eu eram mai mic.

Fața de deasupra corpului său elegant și stilat era, de asemenea, surprinzător de bine conturată.

Chipul său era atât de frumos încât descrierea lui cu cuvântul arătos nu era suficientă.

M-am gândit chiar că s-ar putea să fi nimerit în mijlocul unei ședințe foto de modeling.

Probabil că avea ceva sânge străin în el.

Părul lui era de o culoare șatenă cenușie foarte frumoasă. Aș fi vrut să încerc să-mi vopsesc măcar o dată părul în acea nuanță, dar eram sigur că nu mi-ar fi stat bine.

Își  aranjă încet părul dându-l pe spate.

Chiar și profilul lui lateral era atât de bine conturat, iar nasul lui era de două ori mai sus decât al meu. Nu, cred că exagerez… Sper că eram doar eu cel care exageram.

Ochii lui, care se uitaseră la mine pentru o clipă, erau de un căprui pal cu o urmă de verde în ei. Nu mai văzusem niciodată o culoare atât de frumoasă, chiar și la lentile de contact colorate.

Oricum, frumusețea lui era atât de ieșită din comun.

Apoi, exista un motiv pentru care mă holbam atât de mult la acea persoană. Nu eram captivat de un tip chipeș fără motiv.

Era din cauza cărții pe care o ținea în mână.

Era acea carte de referință pe care o căutasem mai devreme.

Ținea în mână cartea pe care Yuugo mi-a recomandat-o cel mai tare și răsfoia paginile cu degetele sale lungi.

…Mă întrebam dacă o va cumpăra.

Nu părea să fie la o vârstă la care să aibă cu adevărat nevoie de acea carte sau să vrea să învețe engleza de acum înainte.

Nu, probabil că asta era doar prejudecata mea.

Dar, serios, persoana aceea chiar avea un aer care părea că ar putea vorbi orice limbă fără efort și fluent.

S-ar putea să fi fost rugat de cineva să-i cumpere asta.

Dacă nu puteam cumpăra cartea aici, trebuia să o comand prin poștă? Ah, dar atunci n-aș fi putut să-mi termin temele la timp.

-Umm, …ai de gând să cumperi asta?

Mă hotărâsem să îl întreb.

Persoana respectivă nu părea să-mi observe privirea, ci se uita la mine cu ochii măriți de surprindere.

Chiar dacă acel chip părea atât de rece, frumusețea lui era atât de înfiorătoare.

– Oare… vrei și tu asta?

– Ooo, ei bine… aș vrea să o cumpăr…

– Înțeleg, îmi pare rău. Poftim.

Cum răspunsesem ezitant, el chicoti și îmi întinse cartea. Inima mea a tresărit când i-am văzut fața, mijindu- și ochii și zâmbind ușor.

Am luat cartea și, inconștient, mi-am întors fața în altă parte. Dacă continuam să mă uit la el, simțeam că fața mea urma să se înroșească.

Nu, nu mă gândeam chiar așa la un băiat… Doar a fi atât de chipeș era deja o crimă. Era în regulă dacă mă holbam doar eu la el, dar dacă s-ar fi holbat și el la mine ar fi fost rău pentru inima mea.

– Scuze, ca am luat-o înaintea ta.

– Ah, nu… e în regulă.

Oricum, eram doar eu cel care tocmai pierduse cursa de viteză când ne întinsesem brațele în același timp.

Nu mă deranjea deloc faptul că… că eram scund sau că aveam brațele scurte.

– Ești sigur de asta?

– Hm?

– Nu vrei să o cumperi?

– Nu. Am devenit doar nostalgic și am venit să mă uit la ea. Îți recomand și eu această carte.

Apoi, acea persoană își luă rămas bun, se îndepărtă de mine și plecă.

În timp ce trecuse pe lângă mine, simțisem un miros ciudat care venea dinspre el. Îmi simțeam capul oarecum amorțit pe dinăuntru.

Să fie oare, persoana de mai devreme… un Alfa?

M-am întors în grabă, dar acea persoană nu mai era acolo.