Motto:
Te rog, dansează cu mine în întuneric…
Biroul lui Cassian Ward era exact așa cum îl descriau oamenii din divizie atunci când vorbeau despre el pe coridoare, în pauzele scurte dintre anchete și rapoarte: rece, ordonat și imposibil de citit. Pereții întunecați, rafturile metalice încărcate de dosare, lumina albă filtrată prin jaluzelele trase pe jumătate și mirosul constant de cafea amară transformau încăperea într-un spațiu care părea mai degrabă o extensie a comandantului decât un simplu birou.
Afară continua să plouă, iar picăturile loveau geamul mare într-un ritm monoton care acoperea zumzetul îndepărtat al sediului. Dincolo de ușă, divizia era deja în plină mișcare, telefoane care sunau fără oprire, pași grăbiți, oameni alergând cu dosare și rapoarte în brațe, însă în interiorul biroului domnea o liniște controlată, aproape apăsătoare.
Elian stătea în fața biroului cu mâinile băgate în buzunarele halatului alb, în timp ce Cassian închidea ușa în urma lor. În momentul acela, una dintre secretarele diviziei apăru grăbită pe coridor, ținând o compresă rece într-o pungă medicală mică.
– Domnule Ward…
Cassian luă compresa fără să spună mare lucru și îi mulțumi doar printr-o înclinare scurtă a capului. Femeia aruncă o privire rapidă spre Elian, un amestec de curiozitate și amuzament abținut, apoi dispăru imediat pe hol.
Elian își coborî instinctiv privirea.
Rușinea încă nu îi trecuse complet.
Cassian se așeză calm pe scaunul din spatele biroului, sprijinindu-se ușor de spătar în timp ce apăsa compresa rece peste nasul lovit. Chiar și așa, cu părul încă ușor umed de ploaie și cu o urmă fină de sânge dispărută abia de câteva minute, continuă să aibă acea prezență intimidantă pe care nimeni din divizie nu reușea să o ignore.
Își ridică privirea spre Elian și îl observă câteva secunde fără grabă.
– Acum spune-mi de ce erai atât de grăbit ?, întrebă Cassian în momentul când se așează și el pe scaunul de la birou.
Vocea lui era calmă, joasă, însă sub liniștea aceea exista întotdeauna ceva greu de definit. Autoritate. Control. Oboseala unui om care văzuse prea multe lucruri urâte ca să mai fie impresionat ușor.
Elian expiră discret și își trecu mâna prin părul încă umed.
– Găsisem dovada …și… mă grăbeam să îți arăt spuse el.
În timp ce vorbea, privirea lui coborî instinctiv spre compresa rece ținută de Cassian peste nas, iar sentimentul acela de vinovăție reveni imediat.
– Scuze încă o dată, șopti arătând spre nas.
Cassian îl privi lung pentru o clipă, iar ceva din expresia lui se înmuie aproape imperceptibil.
– Este ok Elian, spuse scurt Cassian.
Elian clipi surprins.
Pentru că era prima dată când îi spunea pe numele mic.
Nu Morel.
Nu doctor.
Nu medic legist…ci doar Elian.
Iar detaliul acela atât de mic îl lovi ciudat de puternic.
Cassian păru să realizeze și el ce spusese, însă nu comentă nimic. Își mută doar privirea spre biroul încărcat de dosare și continuă cu același ton calm:
– Așteptam să vedem, cei de la laborator o vor analiza în baza de date, spuse el.
Elian aprobă ușor și rămase câteva secunde tăcut, privind încăperea. Îi era imposibil să nu observe cât de diferit era Cassian de restul oamenilor din divizie. Nu ridica vocea aproape niciodată, nu părea să intre în panică și nici să se lase consumat vizibil de emoții, însă exact liniștea aceea îl făcea atât de greu de citit.
Ușa biroului se deschise brusc fără măcar un avertisment.
Ryan Mercer intră direct în încăpere cu un dosar gros în mână și cu aceeași energie haotică pe care părea să o aibă indiferent de oră.
– Am găsit victima, conform amprentei victima noastră se numește Gael Torent. A fost închis 5 ani pentru tâlhărie, 8 ani pentru furt dintr-un magazin rezultat cu moartea vânzătorului.
Ryan aruncă dosarul pe birou, iar zgomotul hârtiei rupse liniștea încăperii.
Elian se încruntă imediat, foarte discret, în timp ce Cassian își ridică lent privirea spre Mercer. Expresia comandantului deveni din nou aceea rece și atentă pe care o avea întotdeauna când analiza oameni, cazuri sau greșeli ale sistemului.
Ryan continuă răsfoind dosarul:
– A fost eliberat luna trecută pe buna purtare.
Pentru câteva secunde, în birou nu se auzi nimic altceva în afară de ploaia lovind geamul.
Apoi Cassian pufni ironic, iar Elian își sprijini instinctiv spatele de marginea bibliotecii din spatele lui.
– Tâlhar, criminal condamnat doar la 8 ani eliberat pentru bună purtare… Sistemul nostru ar trebui să își schimbe logica. Ne chinuim să îi băgăm acolo ca în scurt timp să revină pe străzi să facă fix același lucru care l-au făcut înainte, șopti ușor revoltat Elian
Vocea lui devenise mai joasă spre final, însă revolta era sinceră. Elian văzuse prea multe victime încă de la vârsta fragedă, prea multe trupuri deschise pe mesele morgii și prea multe familii distruse de oameni care primiseră „o a doua șansă” doar pentru a transforma libertatea într-o nouă crimă.
Ryan aprobă imediat, rezemându-se de marginea biroului.
– Aici sunt total de acord cu tine, spuse Ryan
Cassian îi asculta pe amândoi în tăcere, cu compresa rece în mâna sa și cu privirea aceea imposibil de citit fixată asupra dosarului deschis.
În exterior părea complet calm.
Dar Elian observase deja ceva după aproape un an petrecut lângă el: cu cât Cassian devenea mai tăcut, cu atât era mai atent.
Comandantul își lăsă încet compresa pe birou și deschise dosarul victimei.
Fotografia lui Gael Torent apăru imediat între hârtii, chip dur, privire agresivă, maxilar strâns într-o expresie sfidătoare.
Cassian îl privi câteva secunde lungi înainte să vorbească.
– Deci victima noastră este un pungaș ordinar eliberat că peste noapte a descoperit cumințenia, spuse el ironic cu acea voce groasă, dură și răgușită
Ryan doar aprobă, iar liniștea se întinse din nou peste birou.
Elian își mută privirea spre geamurile lovite de ploaie.
Undeva în oraș, omul care făcuse asta era încă liber.
Și, mai rău decât atât, probabil urmărea deja reacția lor.
Cassian închise dosarul încet și își ridică din nou ochii spre Mercer.
– Proba găsită de Morel a fost finalizată? întrebă rapid.
Ryan verifică rapid telefonul din mână.
–Va ieși imediat, spuse Ryan și peste biroul comandantului se lasă liniștea
O liniște grea, încărcată de oboseală, cafea rece și gânduri pe care niciunul dintre ei nu le rostea încă.
Cassian rămase rezemat în scaunul său, cu privirea coborâtă asupra dosarului, în timp ce Elian continua să stea în apropierea bibliotecii, cu ochii pierduți undeva departe, acolo unde mintea lui reconstruia deja crima pas cu pas.
Iar pentru prima dată de la începutul anchetei, în încăpere apăru acel sentiment pe care toți oamenii din criminalistică îl recunoșteau instinctiv: cazul acesta urma să devină mult mai mare decât părea.
În mâna dreaptă ținea un dosar gri,la doar câteva secunde după el, Marcus Hale intră în birou cu pași apăsați, iar expresia lui serioasă fu suficientă pentru ca atmosfera deja tensionată să devină și mai grea.
– Am găsit agresorul,spuse acesta serios.
Ofițerul de la laborator lăsă imediat dosarul pe biroul lui Cassian și ieși fără să mai adauge altceva, închizând ușa discret în urma lui.
Pentru o clipă, nimeni nu vorbi.
Se auzea doar ploaia lovind geamurile mari ale biroului și bâzâitul slab al neoanelor din holurile diviziei.
Elian se desprinse încet de lângă bibliotecă și se apropie de birou aproape instinctiv, atras de dosarul acela ca de un magnet. Curiozitatea îi întunecă imediat oboseala din privire, iar ochii lui aurii coborâră asupra mapei mult mai atent decât ar fi vrut să lase să se observe.
Marcus deschise dosarul și scoase fotografia suspectului, întorcând-o spre ceilalți.
Chipul bărbatului apăru sub lumina rece a biroului: maxilar dur, privire tăioasă, barbă deasă și o expresie care inspira exact genul de violență pe care oamenii ca el încercau să o ascundă prost sub aparențe de normalitate.
– Criminalul se numește Vlad Korr, a fost închis 15 ani pentru omor calificat, are un dosar destul de gros, pe lângă omor , sunt câteva dosare de armament ilegal, prostituție cu minore. Doar că unele cazuri au dispărut sau cineva le-a șters, spuse Marcus cu scârbă.
În încăpere căzu o liniște grea.
Elian își îngustă ușor ochii privind fotografia, iar undeva în spatele calmului său obișnuit apăru acel lucru pe care Cassian începuse deja să îl recunoască: furia rece.
Nu izbucnea…nu ridica vocea.
Dar oamenii ca Vlad Korr îi provocau ceva profund și întunecat în privire.
Cassian rămase complet nemișcat în spatele biroului, cu coatele sprijinite ușor de marginea lemnului închis la culoare și cu ochii fixați asupra fotografiei. Expresia lui devenise imposibil de citit, însă vocea îi ieși joasă și controlată:
– Avem adresa lui? , întrebă el,
Marcus aprobă imediat și răsfoi câteva pagini.
– Avem și adresa și avem inclusiv plăcuțele vehiculului la care tânărul nostru magician patolog găsise urmele.
Ryan pufni foarte discret în spatele lor, însă Elian nici măcar nu reacționă la porecla deja devenită aproape obișnuită în divizie.
Marcus continuă calm:
– Am rugat pe cei de la trafic să urmărească mașina, în curând vom avea locația, spuse Marcus
Cassian își lăsă privirea câteva secunde asupra dosarului, apoi o ridică lent spre Marcus.
În birou, aerul părea să se fi schimbat complet.
Nu mai exista oboseala aceea amorțită de după o noapte lungă.
Nu mai exista ironia lui Ryan sau vinovăția lui Elian pentru incidentul cu ușa.
Acum exista doar ancheta.
Ținta.
Vânătoarea.
Iar Cassian Ward devenea întotdeauna alt om în momentele acelea.
Mai rece.
Mai precis.
Mai periculos.
Își împinse încet scaunul în spate și se ridică în picioare, iar simplul gest fu suficient pentru ca întreaga încăpere să intre automat în alertă.
– Foarte bine, echiparea, spuse rece.
Elian aprobă imediat, iar pentru o fracțiune de secundă ochii lui se întâlniră cu cei ai comandantului. Nu era nevoie de alte explicații. După un an lucrat împreună, învățaseră deja să se citească din priviri în momentele importante.
Elian se întoarse spre ușă, deja pregătit mental pentru ceea ce urma.
Ryan împinse dosarele într-o parte și își scoase telefonul din buzunar.
– Ryan vreau două echipe, spuse Cassian
– Da, șefu’.
Ryan aprobă imediat și ieși din birou împreună cu Marcus și Elian, iar pașii lor răsunară rapid pe holurile diviziei.
În urma lor, Cassian rămase singur pentru doar câteva secunde.
Privi din nou fotografia lui Vlad Korr rămasă deschisă pe birou, apoi își duse absent mâna spre compresa rece de lângă dosare.
Ploaia continua să lovească geamul în spatele lui.
Iar undeva, în orașul acela ud și murdar, un monstru încă respira
mulțumesc