Lumina inimii mele- Romanul Partea a 6-a

PARTEA A 6-A CAPITOLELE 26-30

CAPITOLUL 26

Deoarece închiriasem mașină, timpul petrecut în Chengdu fu complet liber și neplanificat și de obicei, decideam unde să mergem cu o seară înainte. Dar, într-un fel, acest lucru părea să se potrivească foarte bine cu caracterul orașului, permițându-ne să ne integrăm perfect.

Xiao Xie se întorsese la Suzhou a doua zi, dar Lin Yu Sen continuă să stea în camera lui, trezindu-mă în fiecare dimineață cu diferite opțiuni de mic dejun.

Călătoriile împreună erau cu adevărat un lucru intim.

Dacă ești deja fericit să fii cu cineva în viața de zi cu zi, călătoriile împreună sunt ca o fericire concentrată.

Nici măcar nu făceam ceva special. Conduceam împreună până la Dujiangyan, ne plimbam împreună pe străzile și aleile celebre ale orașului, stăteam în ceainării, beam ceai și ne bucuram împreună de briza răcoroasă și împărțeam fiecare fel de mâncare delicios…

Dar cum pot descrie acest sentiment?

Lumea părea să devină cu totul nouă, chiar și cele mai obișnuite lucruri devenind proaspete și interesante. În fiecare dimineață mă trezeam plină de anticipare, dorind să împărtășesc și să discut cu el tot ce vedeam și auzeam.

Părea că aveam subiecte nesfârșite de discutat.

Chiar și după ce vorbeam toată ziua, când ne întorceam la hotel seara, ne sprijineam unul de celălalt pe canapea și continuam să vorbim.

I-am povestit despre sentimentele mele complicate față de tatăl meu, faptul că nu voiam să am de-a face cu el, dar mă simțeam vinovată că îl ignoram. El îmi spuse că odată simțise același lucru față de bunicul său.

I-am povestit despre copilăria mea petrecută cu bunicii la țară. El mi-a povestit diverse întâmplări din copilăria lui petrecută în vechiul complex de apartamente și am făcut planuri să vizităm ambele locuri cândva.

Eu îl voi duce să mănânce cea mai bună pâine plată coaptă la țară, iar el îmi va arăta copacul de jujube de la intrarea în vechiul complex de apartamente, care dădea multe fructe în fiecare an.

Desigur, aveam adesea și perioade lungi de tăcere…

Era groaznic, descoperisem că, după ce călătorisem la Chengdu, nu numai că dorința inexplicabilă de a fi aproape de el nu se diminuase, ci devenise și mai puternică.

Mi se părea din ce în ce mai greu să mă despart de el, chiar și pentru câteva ore scurte noaptea, știind că ne vom revedea dimineața devreme.

Din fericire, el părea să simtă la fel.

În camera mea, pe canapea, după o altă lungă tăcere, el făcu o pauză și suspină adânc:

– Mâine mă voi întoarce direct în camera mea, fără să mă uit înapoi, altfel va fi o încercare prea mare pentru autocontrolul meu.

– Așa ai spus și ieri, m-am aplecat spre el, cu vocea blândă, dar nu prea blândă, pentru a-i sublinia lipsa de sinceritate.

– Nu mă da de gol, râse el, respirația lui caldă atingându-mi urechea înainte să mă sărute din nou cu blândețe…

Cu o zi înainte de a pleca din Chengdu, am primit un telefon de la managerul Qi.

Tocmai părăsisem Baza de urși panda uriași din Chengdu. Lin Yu Sen conducea, iar eu stăteam pe scaunul pasagerului, discutând cu pasiune despre nedreptatea cu care se confruntă alte provincii din China.

– De ce nu există panda în alte locuri? Ia Wuxi, de exemplu, avem atât de mult bambus, dar nu cresc panda acolo. Este corect?

– Nu trebuie să fii atât de geloasă, mă consolă Lin Yu Sen cu înțelepciune:

– Indiferent dacă panda cresc sau nu în zona ta, oricum nimeni nu are voie să-i atingă, așa că este totuși corect.

Atunci sună managerul Qi. Deoarece Lin Yu Sen nu putea răspunde în timp ce conducea, am ridicat telefonul și l-am privit, ușor emoționată:

– E managerul Qi, oare să fie….

– Pune-l pe difuzor.

Am făcut cum îmi spusese, iar accentul puternic din Sichuan al managerului Qi umplu imediat micul habitaclu al mașinii.

– Manager Lin, ați plecat? Sunteți încă în Chengdu?

– Nu am plecat încă, tocmai m-am întors de la Baza Panda.

Managerul Qi râse:

– Panda sunt minunați, toți cei care vin la Chengdu trebuie să-i vadă. Manager Lin, prietena ta este aici și încă nu te-am invitat la masă. Ce zici de asta, diseară voi găsi un restaurant bun și voi organiza o cină de bun venit pentru voi?

Această cină de bun venit era destul de târzie, având în vedere că plecam mâine.

Lin Yu Sen zâmbi:

– Nu e nevoie ca managerul Qi să cheltuiască bani. Plecăm mâine din Chengdu și intenționăm să explorăm centrul orașului în seara asta. Am făcut deja rezervări pentru cină.

– Plecați mâine? Vocea managerului Qi se ridică instantaneu, fără să-și mai ascundă intenția:

– Atunci trebuie să vă invit eu! Am și câteva lucruri pe care aș dori să le discut mai în detaliu cu managerul Lin.

– Nu este nevoie.

Tonul lui Lin Yu Sen rămase calm:

– Am discutat tot ce trebuia discutat. Compania noastră înțelege gândurile managerului Qi…

– Nu, nu, nu, îl întrerupse nerăbdător Managerul Qi pe Lin Yu Sen:

– Manager Lin, nu înțelegeți, ați înțeles greșit. Să ne întâlnim și să discutăm cum se cuvine.

Lin Yu Sen zâmbi ușor, continuând să conducă în liniște.

M-am aplecat să-i studiez expresia. Hmm… se pare că managerul Lin vrea să negocieze din nou prețul.

După un timp, managerul Qi spuse cu grijă:

– Manager Lin?

– Bine, acceptă în cele din urmă Managerul Lin:

– Prietena mea nu suportă foarte bine mâncarea picantă, vă rog să vă ocupați de aranjamente, manager Qi.

– Nicio problemă, nu e nevoie de atâta formalitate! Îți trimit detaliile restaurantului prin SMS după ce fac rezervarea, închise Managerul Qi încântat.

– În ultimele zile m-am obișnuit mult mai bine cu mâncarea picantă, să știi, am protestat în timp ce puneam telefonul la loc, apoi l-am întrebat:

– Ai de gând să negociezi prețul în jos?

– Vom încerca. Managerul Qi are nevoie urgentă de bani în acest moment.

– Atunci…

Am ridicat ochii la cer, gânditoare:

– Ce-ar fi să mă prezinți ca fiind fiica acționarului majoritar la cină? Eu voi fi responsabilă să fiu nefericită tot timpul.

Lin Yu Sen înțelese imediat, ochii lui strângându-se amuzați:

– Cum dorești, domnișoară.

Așadar, în timpul cinei cu managerul Qi din acea seară, se putea spune că Lin Yu Sen și cu mine jucasem destul de bine?

Simțeam că moștenisem puțin din talentul actoricesc al președintelui Nie, interpretând treptat rolul unei persoane nerăbdătoare, nemulțumite și indiferente față de bani.

Replicile mele erau deosebit de caracteristice, cum ar fi:

„De ce cumpărăm echipamente second-hand? Nu ducem lipsă de bani, nu ne putem permite echipamente noi? Cine știe ce probleme ar putea avea.”

„Prietenii mei știu cu toții că încep o afacere, cum să-i privesc în ochi dacă cumpărăm echipamente second-hand? Și oricum vor fi depășite în curând – cui le-am putea vinde atunci, să le aruncăm la gunoi?”

„Dacă vă faceți griji pentru buget, pot să rog familia mea să transfere bani în contul companiei.”

Noroc că managerul Qi era departe, în Chengdu, dacă am fi fost în regiunea deltei fluviului Yangtze, nu aș fi îndrăznit să mă comport așa. La urma urmei, urma să fac afaceri acolo în viitor, așa că trebuia să-mi păstrez imaginea.

În ceea ce-l privește pe Lin Yu Sen, el își jucă perfect rolul, fiind complet respectuos și abia îndrăznind să vorbească în prezența intimidantă a acestei domnișoare.

În cele din urmă, managerul Qi, cu inima îndurerată, reduse voluntar prețul și acceptă să acopere costurile de transport înainte să încetez să mai obiectez. Îl luă repede pe Lin Yu Sen pentru a finaliza detaliile.

Nu am insistat prea mult asupra prețului. La urma urmei, recent fuseseră adoptate politici favorabile și, în timp ce mulți oameni încă stăteau și așteptau, cei îndrăzneți începuseră deja să facă mișcări, altfel, de ce ar fi concurat alte companii cu noi pentru echipamente? Doar pentru că managerul Qi avea nevoie urgentă de bani pentru a acoperi alte pierderi putusem negocia o reducere a prețului.

A doua zi, când eram pe punctul de a ne întoarce la Shanghai, managerul Qi, neliniștit, refăcu contractul cu prețurile revizuite în conformitate cu termenii anteriori, îl ștampilă cu sigiliul companiei și trimise pe cineva să ni-l livreze la aeroport.

Pentru că așteptasem livrarea contractului, nu am mai avut mult timp după controlul de securitate și ne-am dus direct în zona pentru plecări. În mod neașteptat, zborul avea întârziere și era extrem de aglomerat. Abia reușisem să găsim două locuri.

În acest mediu zgomotos, Lin Yu Sen citi cu atenție contractul.

– Nicio problemă.

A pus contractul deoparte chiar când managerul Qi sună din nou. Lin Yu Sen încetă să se mai prefacă greu de convins și acceptă imediat să plătească întreaga sumă imediat ce echipamentul va ajunge la fabrică.

În timpul conversației, managerul Qi trebuie să fi spus ceva care îl făcu pe Lin Yu Sen să râdă brusc:

– Oh, nu, nu suntem la fel de faimoși pentru asta ca voi, bărbații din Sichuan, deși avem o reputație națională.

Ce nu era la fel de bun ca bărbații din Sichuan? Îmi stârnise curiozitatea, imediat ce închise telefonul, l-am întrebat repede:

– Despre ce vorbeați? Pentru ce suntem mai puțin faimoși, dar totuși cunoscuți la nivel național?

Lin Yu Sen își băgă telefonul în buzunar cu un gest mândru:

– Pentru că suntem sub papuc, ne este frică de soțiile noastre.

Eu:

– …

Ne dorind să-mi irosesc reputația de soție tigroaică, i-am poruncit:

– Atunci du-te și cumpără-i… iubitei tale ceva de mâncare.

Lin Yu Sen contestă atitudinea mea:

– N-ar trebui să fii mai blândă și să spui ceva drăguț când îmi ceri să fac ceva? O să mă tem doar de viitoarea mea soție, nu de iubita mea.

– … Dacă nu faci lucrurile acum, nu va mai fi nicio îmbunătățire mai târziu.

Lin Yu Sen se gândi serios câteva secunde, apoi acceptă compromisul:

– O amenințare eficientă.

Își întinse picioarele lungi și se ridică grațios:

– Bine, iubita mea prețioasă, ce ai vrea să mănânci?

Chiar atunci sună telefonul. Am aruncat o privire – un număr necunoscut. Am răspuns în timp ce îi spuneam lui Lin Yu Sen:

– Desigur, trebuie să-ți dai seama singur. Dacă o faci corect, vei trece la Iubita 2.0.

– Pare un drum lung de parcurs. Lin Yu Sen dădu din cap și suspină în timp ce se ducea să cumpere mâncare. Am spus „Alo” la telefon, dar nu am primit niciun răspuns. Am spus „Alo” de încă două ori, dar tot nu a răspuns nimeni, așa că am închis, confuză.

Probabil era un număr greșit.

După ce am închis, mi-am amintit că nu răspunsesem la mesajul lui Jiang Rui de dimineață, așa că am decis să-l sun.

Apelul se conectă rapid și am trecut direct la subiect:

– Nu m-am întors încă, sunt la aeroportul din Chengdu. De ce mă întrebi dacă m-am întors? Ai de gând să mă inviți la cină?

Jiang Rui spuse:

– Nimic, doar întrebam.

Huh, menționasem că mă invită la cină și el nu sărise să protesteze zgomotos?

– Când ajung la Shanghai, mai trebuie să-l vizitez pe bunicul Sheng împreună cu Lin Yu Sen, apoi mă întorc la Suzhou. Probabil că nu voi avea timp să ne vedem de data asta.

– Oh, surioară… te-ai distrat la Chengdu?

– Desigur, ți-am trimis poze, nu-i așa?

El spuse din nou „oh”, părând că are ceva de spus, dar nu putea.

Nu m-am putut abține să nu întreb:

– Ce s-a întâmplat cu tine?

Tăcu pentru o clipă, apoi părea să se fi hotărât:

– Surioară, sunt niște lucruri pe care cred că ar trebui să ți le spun.

– Atunci spune-mi.

Ce putea fi atât de greu de spus ,era vorba despre relații? M-am gândit inexplicabil la fata pe care o întâlnisem înainte la Xinjiekou:

– S-a întâmplat ceva între tine și fata aceea?

– Despre ce vorbești? exclamă Jiang Rui.

– E vorba despre fratele Zhuang!

Am încruntat brusc sprâncenele.

După izbucnirea sa, cuvintele lui Jiang Rui începură să curgă lin:

– Ieri, în trenul spre Shanghai, m-am întâlnit cu Zhuang Fei. După ce am coborât, fratele Zhuang a venit să-l ia și, când m-a văzut, a sugerat să mâncăm împreună. Nu am putut refuza, așa că am acceptat. După ce am mâncat destul de mult timp, fratele Zhuang m-a întrebat despre experiența mea de studiu în străinătate în timpul mesei, dar nu a menționat nimic despre tine. Mai târziu, Zhuang Fei m-a întrebat ce face sora mea acum, iar eu i-am spus că lucrezi în Suzhou. Am fost puțin copilăros și m-am lăudat în mod deliberat, spunând că ești atât de fericită cu iubitul tău acum, încât abia îmi mai acorzi atenție. Zhuang Fei a fost șocat și m-a întrebat imediat dacă sora mea are un iubit. I-am răspuns că da, că te-ai cuplat cu cineva chiar înainte de Anul Nou. Fratele Zhuang nu a spus nimic tot timpul, dar, cumva, după ce am spus asta, expresia lui s-a schimbat dramatic. Mai târziu, după ce ne-a dus la școală, s-a întors și m-a întrebat: „Când s-a cuplat sora ta cu Lin Yusen, chiar înainte de Anul Nou?” M-am gândit că nu era niciun rău în a-i spune, așa că am răspuns afirmativ, iar fața lui părea să se întunece și mai mult. Soro, a fost bine că i-am spus asta? Îmi scapă vreun aspect important? întrebase Jiang Rui foarte perspicace.

Am tăcut pentru o clipă:

– Nu e niciun aspect important, e în regulă.

– Atunci e bine, răsuflă ușurat Jiang Rui:

– Mai e ceva, pot acum să-ți spun totul. De la Anul Nou mă chinui să decid dacă să-ți spun asta. Înainte să vii la Nanjing pentru Anul Nou, mătușa Zhang mi-a spus brusc că fratele Zhuang a venit la noi acasă să te caute. Mătușa Zhang i-a spus că ai plecat să studiezi în străinătate cu mine. Mătușa Zhang a spus „studiază în străinătate” – am confirmat cu ea de mai multe ori. Ea încă e confuză în privința asta, chiar m-a întrebat: „Nu ați plecat voi doi să studiați în străinătate? Nu am spus bine?” Ea a spus că fratele Zhuang a stat mult timp la ușă înainte să plece, uitându-și chiar și umbrela. Afară ploua torențial, iar când ea a alergat la ușă să-l cheme înapoi, el dispăruse deja.

– Surioară, îți amintești? Când am plecat în străinătate, pentru că am plecat în grabă, telefonul tău nu avea activat roamingul internațional. Chiar dacă m-ar fi sunat pe telefon, s-ar fi putut să nu fiu disponibil din cauza diferenței de fus orar sau pentru că aveam telefonul oprit… el… probabil că nu ne-a putut găsi. De aceea, în perioada Anului Nou, te-am dus în fiecare zi la Xinjiekou, în speranța că îl vom întâlni, lăsând soarta să decidă. Dacă nu aș fi plecat să studiez în străinătate, fratele Zhuang te-ar fi găsit, iar acum ai fi… Soro, nu pot să nu mă gândesc că, dacă nu aș fi fost eu, poate că tu…

– Jiang Rui, l-am întrerupt.

Jiang Rui se opri.

– Îți mulțumesc că m-ai dus să studiez în străinătate, i-am spus.

– Acum mă simt mai fericită.

– Serios? insistă Jiang Rui.

Știam de ce era atât de nesigur, chiar dacă văzuse cum mă comportam cu Lin Yu Sen. Pentru că văzuse și urmărirea mea neîncetată a altei persoane, iubirea mea totală.

Se temea că voi rămâne cu regrete.

Fratele meu nu lua partea nimănui; voia doar să fiu cu persoana pe care o iubeam cel mai mult. Dar cum puteam să-i spun că, deși iubirea aceea era reală atunci, dispariția ei completă acum era la fel de reală?

Uneori mă întreb și eu, oare aș putea să-mi schimb sentimentele atât de repede? Lin Yu Sen și cu mine eram împreună de doar câteva luni, chiar mai puțin decât perioada în care îmi plăcuse Zhuang Xu. Aș putea să renunț complet la trecut și să accept o altă persoană complet diferită care să-mi umple gândurile și viața?

Cu un sentiment de anticipare, m-am uitat în depărtare.

Bărbatul înalt și chipeș apăru din colț exact în acel moment. Avea în mână două băuturi și o sacoșă mare și se îndrepta fără grabă spre mine, luminat din spate de lumina intensă a soarelui care pătrundea prin ferestrele din podea până în tavan ale aeroportului.

Lumina, împreună cu starea mea de spirit, deveniră blânde și calde în acel moment.

Persoana care se îndrepta spre mine era inteligentă, hotărâtă, înțelegătoare, deschisă la minte, strălucitoare, liberă și interesantă.

Pentru mine, părea să posede toate virtuțile din lume.

Cu el, nu trebuia să fiu niciodată precaută, nu trebuia să mă îndoiesc niciodată și puteam să iau egoist ceea ce doream și să dau fără ezitare.

Poate că îmi schimbasem părerea prea repede, dar dacă ai experimentat o iubire la fel de intensă și deschisă ca soarele, cine ar mai fi interesat de artificiile instabile și pâlpâitoare?

– Sigur că este adevărat, i-am spus serios lui Jiang Rui la telefon.

– Iubirea fără un răspuns egal, în comparație cu afecțiunea reciprocă, nu are nicio șansă.

Capitolul 27

La întoarcere, am aterizat pe aeroportul Hongqiao. Mai întâi l-am vizitat pe bătrânul maestru Sheng, care fusese externat din spital, înainte de a ne întoarce la Suzhou în acea seară.

Pe drum, Lin Yu Sen menționă că Sheng Xingjie fusese transferat la o filială din afara orașului și că nu se va putea întoarce la activitățile principale ale Sheng Yuan pentru cel puțin un an sau doi.

– E o pedeapsă destul de ușoară, nu-i așa? am comentat, apoi l-am întrebat:

– I-ai spus bunicului Sheng despre decizia ta de a te întoarce la medicină?

– I-am menționat în treacăt. Bunicul a fost destul de surprins, iar eu i-am vorbit despre Xingxiu.

– Xingxiu?

În memoria mea, Sheng Xingxiu era exact ca mine, o fată plină de viață care iubea ceaiul cu bule.

Dar Lin Yu Sen îmi explică:

– De fapt, abilitățile lui Xingxiu le depășesc atât pe ale lui Xingjie, cât și pe ale lui Xingle. Doar că ea a fost martoră la experiența mamei mele în timpul copilăriei și știa că efortul nu era suficient, așa că nu a luat niciodată în considerare această cale. Dar vremurile s-au schimbat, iar atitudinile sunt diferite. Poate că și bunicul e dispus să-și schimbe perspectiva.

– Unde există voință, există și o cale, adăugă el.

Am dat din cap în repetate rânduri:

– Atunci grăbește-te și ține-i lui Xingxiu același discurs motivant pe care mi l-ai ținut mie.

Lin Yu Sen râse:

– Nu va fi necesar. Prepararea supei de pui necesită effort, mai bine o păstrez pentru iubita mea.

Lin Yu Sen mă lăsă la cămin și plecă, deoarece îl aștepta o grămadă de muncă după ce fusese plecat câteva zile. Ca angajat junior, pentru mine era mult mai ușor. După ce am făcut puțină ordine, am adunat toate gustările și cadourile pe care le cumpărasem și m-am dus să-i caut pe Yin Jie și Yu Hua.

Aduceam mici cadouri pentru toți colegii mei apropiați din această călătorie la Chengdu, iar cele mai multe erau pentru Yin Jie și Yu Hua – jucării de pluș în formă de panda, diverse gustări picante și iepurele cu cinci condimente pe care Yu Hua îl ceruse în mod special.

Când am ajuns la căminul lor, Yin Jie nu mai avu răbdare și luă imediat o pungă cu carne de iepure picantă să mănânce.

– Este extraordinar! Yu Hua, ar trebui să încerci și tu!

Yu Hua evită cu agilitate carnea picantă de iepure care îi era împinsă spre gură.

– Chiar nu pot să o mănânc. Am venit în Jiangsu, de ce oamenii încă încearcă să mă facă să mănânc mâncare picantă?

Yin Jie își retrase mâna cu regret.

– Cum ai supraviețuit până acum în Chengdu?

Am speculat:

– De asta ai venit să lucrezi în Jiangsu? Pentru a-ți diversifica dieta de supraviețuire?

Yin Jie dădu din cap în semn de aprobare:

– Are sens.

Yu Hua își despacheta iepurele cu cinci condimente, ignorându-ne.

Yin Jie aruncă o privire la tot ce adusesem și mă întrebă:

– Xi Guang, ai cumpărat atât de multe, a plătit CEO-ul Lin sau tu?

M-am gândit cu atenție pentru o clipă:

– Cred că el a plătit totul, cu excepția jucăriilor de pluș cu panda.

– Atunci e bine, acum nu mai trebuie să mă simt vinovată. M-aș simți prost dacă ar fi fost din salariul celei mai bune prietene, dar din banii șefului? Nicio problemă.

Yin Jie părea să se bucure și mai mult de mâncare acum.

– Dacă stau să mă gândesc, unul dintre visele mele s-a împlinit! Cea mai bună prietenă a mea s-a măritat cu un CEO bogat și chipeș, iar acum pot să profit de companie cât vreau.

– Până acum ai mâncat doar niște carne de iepure…, am spus eu neputincioasă.

– În plus, dacă ăsta e visul tău, de ce nu visezi să te măriți tu însăți cu un CEO bogat și chipeș?

Yin Jie mi-a dat un răspuns riguros din punct de vedere științific:

– Pentru că eu sunt singură, dar pot avea multe prietene bune. Care scenariu are o probabilitate mai mare?

Lecție învățată – chiar și visele trebuie să țină cont de probabilitate.

Am făcut o pauză pentru o clipă. Eram prietene de atâta timp și nu voiam să mai ascund nimic.

– Ai putea să profiți de mine chiar și fără Lin Yu Sen. Cel puțin pentru mâncare, băutură și divertisment.

Yin Jie îngheță:

– Cum?

Yu Hua se uită și ea la mine.

– Păi, și eu sunt o frumusețe bogată.

După ce am spus asta, am întrebat nesigură:

– Sunt frumoasă, nu?

– Sigur că ești! Yin Jie confirmă instantaneu, înainte să-și dea seama brusc.

– Întotdeauna am crezut că cheltui bani destul de liber. Deci familia ta este bogată!

– Mm, știi că compania noastră are un alt acționar, compania aceea din Wuxi?

– Da?

– Păi… aceea este compania familiei mele.

Atât Yin Jie, cât și Yu Hua înghețară, privindu-mă intens.

M-am așezat drept și am spus serios:

– De ce să te bazezi pe iubitul unei prietene când te poți baza pe prietena însăși!

După un moment lung, Yin Jie scoase un urlet:

– Ai dreptate! De ce ar trebui să ne bazăm pe bărbați? Waaah, mi s-a lărgit perspectiva!

După ce au terminat carnea de iepure, Yin Jie și Yu Hua au promis solemn că vor păstra secretul meu. Nu m-a deranjat și chiar m-am gândit că ar trebui să găsesc o ocazie să anunț asta în mod corespunzător.

Pentru că mentalitatea mea se schimbase complet.

Anterior, intenționam doar să mă descurc la companie, așa că nu era nevoie să-mi dezvălui trecutul. Dar acum, că intenționam să iau munca în serios și făceam adesea lucruri care depășeau sfera finanțelor, nu era bine să continui să mă ascund.

În această situație, a fi sinceră în privința asta ar fi, fără îndoială, mai benefic pentru dezvoltarea muncii și atmosfera din companie. Cu toate acestea, nu era ușor să găsesc ocazia potrivită – cine ar merge la întâmplare să anunțe că este fiica cuiva?

După ce m-am gândit și am discutat pe scurt cu Lin Yu Sen, am lăsat problema deoparte. În mod neașteptat, chiar a doua zi, el îmi crease o ocazie.

La ședința lunară a conducerii cu angajații tineri, mă lăudă public pentru rezolvarea problemei contractului pentru materiale auxiliare.

Eram complet nepregătită, menținând un zâmbet rigid pe tot parcursul ședinței, sub privirile șocate ale colegilor mei.

Imediat ce ședința se încheie, l-am ajuns din urmă pe Lin Yu Sen, ignorând privirile tuturor, și l-am întrebat în șoaptă:

– De ce te-ai grăbit atât? Urmările nici măcar nu au fost finalizate încă.

– Nu vor exista variabile. Am vrut doar să te laud în avans, spuse CEO-ul Lin pe bună dreptate.

– În plus, ședința de astăzi nu a avut prea mult conținut, altfel ar fi fost prea goală.

– …?

Fusese destul de mult conținut. În plus, chiar dacă nu fusese prea mult conținut, asta însemna că puteai să-ți sacrifici iubita?

Inimile liderilor sunt cu adevărat întunecate!

CEO-ul Lin se îndepărtă cu directorul Dai.

Am rămas în urmă cu câțiva pași, mergând alături de colegii mai tineri. După ce am mers o vreme în mijlocul unui cor de laude, chiar înainte ca toată lumea să se împrăștie către departamentele respective, am avut brusc o inspirație – nu era aceasta ocazia perfectă?

I-am chemat repede pe toți înapoi și le-am adresat o invitație:

– Um, în seara asta, pot să vă invit pe toți la cină?

Desigur, i-am invitat și pe Yin Jie, Yu Hua și Qi Qi la cină.

La masă, în mijlocul unui cor armonios de laude, am explicat în grabă adevărul:

– De fapt, am rezolvat problema folosindu-mă de relații, nu eu am fost factorul cheie.

Toți au schimbat priviri complice, cu o expresie de „așa cum era de așteptat”. Știam că probabil credeau că m-am folosit de relațiile lui Lin Yu Sen.

– Relațiile familiei mele. Familia mea are acțiuni în Guangyu, adică Wuxi Yuancheng, așa că această chestiune nu este mare lucru. Nu este nevoie să mă lăudați.

De îndată ce am terminat de vorbit, masa amuți. Chiar și chelnerul care intrase întâmplător cu farfuriile deveni precaut și se mișcă cu grijă.

Yin Jie și Yu Hua fură surprinse pentru o clipă, probabil întrebându-se de ce am anunțat asta atât de brusc. Dar, deoarece știau dinainte, își reveniră repede și continuară să mănânce cu bucurie, în timp ce toți ceilalți își pierduseră pofta de mâncare.

Tăcerea dură destul de mult. Ne-am privit pentru o clipă și, în cele din urmă, am rupt impasul, sugerând cu grijă:

– Îmi pare rău că v-am ascuns asta atât de mult timp… Ați dori să mai comandați feluri de mâncare? Cred că ați comandat prea puțin mai devreme…

Pe drumul de întoarcere la companie în acea seară, am împărțit mașina cu Yin Jie, Yu Hua și Qi Qi.

Yin Jie suspină adânc:

– Cine ar fi crezut că tânăra domnișoară a companiei noastre încă locuiește într-un dormitor pentru patru persoane?

Am rămas fără cuvinte:

– Vă rog să nu inventați astfel de titluri, mulțumesc, mulțumesc. Nici măcar în glumă – ce se întâmplă dacă se răspândește? În plus, am o cameră single.

Deși se numea dormitor pentru patru persoane, nimeni nu se mutase acolo după aceea. Mă întreb dacă Lin Yu Sen vorbise cu departamentul de logistică.

Yu Hua spuse:

– Ar trebui să te grăbești să te muți la noi, la urma urmei, facilitățile de locuit sunt mai convenabile și există o mașină de spălat.

– Mm, știu.

Am răspuns cu nonșalanță:

– I-am lăsat lui Chen Jie camera care s-a eliberat mai devreme în clădirea A, talentele tehnice sunt importante.

Qi Qi îmi făcu un semn de aprobare:

– Atunci mă întrebam de ce nu te-ai mutat acolo, credeam că e din dragoste, dar se pare că era pentru companie.

– Asta se numește a avea perspectivă, m-am lăudat repede:

– Dar data viitoare nu voi renunța.

Yin Jie tăcu o vreme, parcă pierdută în gânduri, când deodată se lovi cu palma peste coapsă, surprinzând pe toată lumea. Ea exclamă:

– În sfârșit mi-am dat seama ce nu era în regulă! Xi Guang, cum ai putut să dezvălui atât de lejer că ești fiica unui acționar? Ce risipă de intrigă bună!

Noi trei nu înțelegeam prea bine și o priveam ciudat.

Yin Jie continuă:

– Dacă ar fi fost un serial TV sau un roman, acest tip de intrigă în care cineva își ascunde identitatea pentru a lucra sub acoperire are de obicei un antagonist care te hărțuiește și te înscenează, apoi, într-un moment crucial, identitatea ta este descoperită brusc, toată lumea este șocată, antagonistul pălește… Ar fi satisfăcător! Cum ai putut să le spui tuturor cu atâta ușurință?

Eu:

– …

M-am gândit în treacăt – nu, să le spun tuturor chiar eu era destul de bine, dar urmând raționamentul lui Yin Jie, am simțit și eu satisfacția și am spus cu regret:

– Ar fi satisfăcător, dar nimeni din companie nu mă hărțuiește, cât ar trebui să așteptăm? În plus, în societatea modernă, ce am putea face „antagonistului”? Ar putea pur și simplu să-și găsească un alt loc de muncă, nu-i așa?

Qi Qi fu de acord:

– Da, dacă aș fi hărțuit-o pe Xi Guang, aș începe să trimit CV-uri în seara asta.

Yin Jie respinse ideea cu dispreț:

– Las-o baltă, pur și simplu nu înțelegi arta dramaturgiei. Și Qi Qi, nu mai încerca să te inserezi în poveste.

Aproape peste noapte, vestea că sunt fiica unui acționar se răspândi în toată compania. În următoarele câteva zile la serviciu, am simțit adesea priviri ascunse îndreptate spre mine. Cu toate acestea, toată lumea era foarte rezervată și nimeni nu veni să-mi ceară informații.

Doar șeful de departament Wu, când ne-am întâlnit întâmplător într-o zi în lift, s-a abținut o vreme înainte de a exclama:

– Deci era adevărat.

Am înțeles ce voia să spună și am răspuns în tăcere cu un „mm”.

Când ieșise din lift, șeful de departament Wu își reluase deja atitudinea de lider al departamentului:

– Ține-o tot așa, Xiao Nie. E bine ca fetele să aibă ambiții. Și fiica mea spune că vrea să devină lider în viitor.

Confruntată cu această încurajare neașteptată, fusesem luată prin surprindere:

– Ah… Voi face tot ce pot.

– Voi face și eu niște aranjamente, să te las să participi mai mult la lucrări importante, să faci mai multe ore suplimentare.

Expresia șefului de departament Wu era plină de intenții???

Eu:

– … Mulțumesc, domnule șef de departament!

– Pentru nimic.

Șeful de departament Wu spuse modest:

– La urma urmei, întreaga companie aparține familiei tale, asta nu înseamnă favoritism.

Nu îmi imaginasem niciodată că, într-o zi, a arăta favoritism va fi echivalent cu a lucra ore suplimentare…

Nu puteam decât să-i mulțumesc sincer șefului de departament.

Cu titlul de fiică a acționarului, participarea mea la diverse activități devenise complet legitimă, dar în ceea ce privește relațiile interpersonale, lucrurile deveniră inevitabil mai puțin naturale cu unii colegi. Cu toate acestea,erau destul de mulți care nu dădură importanță acestui lucru, cum ar fi Yin Jie, Qi Qi, Yu Hua și Xiao Su de la centrul de management al zonei fabricii.

În acea zi, Qi Qi și cu mine ne-am dus în noua zonă a fabricii pentru a face înregistrarea și inventarierea activelor fixe. Linia de producție expediată din Chengdu era deja instalată, iar Chen Jie conducea instalarea și depanarea.

După ce Qi Qi și cu mine terminasem verificarea inventarului în noua zonă a fabricii, am dus registrele contabile înapoi la centrul de management al zonei fabricii pentru a bea apă și a ne odihni.

De îndată ce Xiao Su ne văzu, ne făcu cu mâna entuziasmată:

– Știri de ultimă oră, departamentul vostru financiar are din nou tipi arătoși de la Banca A, doi la număr! Dan Dan a spus că sunt aici pentru inspecția post-împrumut.

Scena aceasta mi se părea familiară.

Am fost pentru o clipă amețită, dar am scuturat repede din cap și am zâmbit.

Persoana care venise la companie la acea vreme ar fi putut fi Zhuang Xu, sau poate că nu, nu mai conta. Dar de data aceasta cu siguranță nu era el, la urma urmei, se mutase la departamentul de investiții bancare, iar inspecția post-împrumut nu mai era în responsabilitatea lui.

Era aproape ora de ieșire de la serviciu când ne-am întors la clădirea de birouri. Abia mă așezasem la birou când șeful de departament Wu mă chemă de la ușa sălii mici de conferințe:

– Xiao Nie, vino aici o clipă.

Am alergat spre el.

– Oamenii de la bancă sunt aici astăzi pentru o inspecție post-împrumut, directorul Dai a discutat mai întâi cu ei. Apoi au venit la departamentul financiar pentru a examina diverse materiale până acum și mai trebuie să verifice fabrica. Ai fost de multe ori la noua fabrică și ești familiarizată cu echipamentele de producție, vino cu mine să le arăți fabrica.

Am fost ușor surprinsă, dar am dat din cap. Șeful de departament Wu spuse în șoaptă:

– De data asta sunt foarte meticuloși, caută de mult timp și încă nu au plecat. Din fericire, utilizarea împrumutului nostru este solidă și autentică, ai grijă ce spui mai târziu.

– Bine.

Șeful de departament Wu mă conduse în sala de conferințe și le spuse celor dinăuntru:

– Ea este Xiao Nie de la departamentul nostru financiar, este destul de familiarizată cu noua fabrică și mă va însoți pentru a verifica utilizarea împrumutului împreună cu voi la fabrică.

Cei doi bărbați în costume din sala de conferințe mă priviră împreună, unul dintre ei închise dosarul cu documentele din mână, mă privi și spuse calm:

– Atunci vă vom deranja pe dvs.

Capitolul 28

Primul meu instinct fu acela de a refuza această sarcină – nu eram singura care putea merge în zona fabricii. Cu toate acestea, înainte să apuc să spun ceva, celălalt tânăr spuse:

– Nu am mai văzut-o pe această colegă înainte?

Se lovi cu palma peste frunte și spuse:

– Zhuang, nu e ea cea care stătea de vorbă cu tine jos, la complexul rezidențial?

– Da, răspunse Zhuang Xu ridicându-se în picioare.

– Ce coincidență, domnișoara Nie a fost colega mea de facultate.

Șeful de departament Wu era atât surprins, cât și încântat:

– Ce coincidență! Atunci să ne grăbim.

Șeful de departament Wu ieși primul din sala de conferințe, iar tânărul necunoscut își adună lucrurile și îl urmă.

Zhuang Xu rămase în urmă, oprindu-se la ușă, ținând ușa sălii de conferințe și întorcându-se să se uite la mine.

Afară, șeful de departament Wu se întoarse, oarecum nedumerit.

Am ieșit.

Am ieșit împreună din clădirea de birouri.

Tânărul care se prezentase ca fiind Wang Alex era destul de vorbăreț.

– Îmi pare rău, am fost mai întâi la alte companii, așa că am întârziat. V-am întârziat plecarea de la serviciu.

– Nu-i nimic, nu-i nimic, repetă șeful de departament Wu.

– Fabrica este departe de zona birourilor? Trebuie să mergem cu mașina? Zhuang este încă în concediu medical, l-am sunat să mă ajute pentru că el se ocupa anterior de afacerile companiei dumneavoastră, deși nu mai lucrează în departamentul nostru…

Înainte să apuce să termine, Zhuang Xu îl întrerupse:

– Sunt bine.

Șeful de departament Wu îl privi pe Zhuang Xu:

– Mă întrebam de ce domnul Zhuang nu arată bine. Să chem un șofer? Deși va trebui să așteptăm puțin.

– Nu e nevoie, mă simt perfect, mulțumesc, domnule șef de departament Wu.

Urmărindu-i, tocmai terminasem de trimis un mesaj text când am auzit asta și m-am uitat la spatele lui, într-adevăr, slăbise vizibil.

Zona fabricii nu era departe, dar vremea era caldă, ceea ce făcea plimbarea incomodă. La jumătatea drumului, am întâlnit angajați care plecau de la serviciu și mergeam împotriva fluxului de oameni pentru a ajunge la noua zonă a fabricii. Alex scoase aparatul foto:

– Domnule șef de departament Wu, așa cum am menționat anterior, trebuie să facem câteva fotografii pentru documentare. Nu vă faceți griji, aceste fotografii nu vor fi făcute publice.

Inspecția post-împrumut includea acest pas, așa că șeful de departament Wu nu  obiectă:

– Puteți fotografia ceea ce am convenit că puteți fotografia.

După ce Alex termină de fotografiat exteriorul fabricii, i-am condus înăuntru pentru a inspecta linia de producție. Șeful de departament Wu nu era la fel de familiarizat cu această parte ca mine, așa că am făcut toate explicațiile de la început până la sfârșit.

Pe măsură ce mergeam, am explicat totul în mod concis, de la procesul de producție la performanța și capacitatea liniei de producție, precum și unele date financiare, cum ar fi costurile medii.

Curând, turul întregului proces de producție se încheie și am ajuns la final. Stând lângă echipament, Alex mă întrebă:

– Domnișoară Nie, am văzut copia contractului de achiziție a liniei de producție, ați cumpărat echipamente second-hand. De ce nu ați importat cele mai avansate echipamente din Europa?

– Au fost în principal două considerente, am răspuns eu serios.

– Primul, desigur, este costul – atât costul liniei de producție în sine, cât și costurile de transport. Al doilea este timpul – țara noastră a introdus recent multe politici favorabile și suntem foarte optimiști în ceea ce privește așteptările pieței. Achiziționarea liniilor de producție pe plan intern ne permite să începem producția cât mai repede posibil pentru a profita de prima oportunitate.

– Dacă ești atât de optimistă, de ce nu mergi până la capăt? spuse Alex.

– Dacă prevezi că piața va înregistra o creștere semnificativă, nu ar fi mai bine să cumperi echipamente de ultimă generație înainte ca alții să reacționeze, în loc să fii exploatată de furnizorii de echipamente la prețuri ridicate atunci când cererea va crește?

I-am explicat cu răbdare:

– Am studiat datele de performanță ale celor mai noi echipamente străine și, în comparație cu cele pe care le-am achiziționat, nu există nicio îmbunătățire fundamentală. În ceea ce privește a fi exploatați mai târziu… poate că în câțiva ani nu va mai fi nevoie să cumpărăm echipamente din străinătate.

Alex era vizibil șocat:

– Domnișoara Nie crede că echipamentele de producție fotovoltaică vor putea fi produse în totalitate pe plan intern în viitor?

– Treptat, cred că aceasta este tendința viitoare. Credem că întregul lanț industrial fotovoltaic va fi produs în țară în viitor, cu integrarea completă a tuturor segmentelor.

– Bine, domnișoara Nie este într-adevăr foarte optimistă, ridică Alex din umeri, expresia lui dezaprobând ceea ce spusesem.

– Tu și Zhuang sunteți într-adevăr colegi de școală, cu opinii similare. Anul trecut, întreaga industrie fotovoltaică din China a suferit o lovitură severă, iar toate băncile importante au înăsprit condițiile de creditare. Eram ezitanți în privința acordării unui împrumut companiei tale, dar raportul de cercetare al lui Zhuang privind dezvoltarea industriei și previziunile sale privind tendințele au jucat un rol important. Zhuang, ai acordat o atenție atât de mare din cauza domnișoarei Nie?

O spusese în glumă.

În timp ce vorbeam cu Alex, Zhuang Xu păstră o atitudine detașată, privirea lui rămânând fixată pe echipamente. Acum că Alex îl menționase, se întoarse și spuse sec:

– Nu știam că colega mea Nie lucrează aici. M-am alăturat companiei abia anul trecut, raportul meu de cercetare nu ar fi putut influența deciziile superiorului meu.

Am încetat să mă cert cu Alex și am zâmbit politicos:

– Mulțumesc oricum, colegule Zhuang. Domnule Wang, nu trebuie să vă faceți prea multe griji. Probabil că ați verificat deja garanția noastră – banca nu pierde niciodată, nu-i așa?

Șeful de departament Wu îmi făcu în secret un semn de aprobare cu degetul mare și râse:

– Ce-ar fi să nu mai stăm aici și să vorbim? În față este o mică sală de conferințe, să ne odihnim și să bem un ceai.

Făcu un gest de invitație, conducându-i pe Zhuang Xu și Alex spre sala de conferințe.

După ce merse puțin, se opri și îmi spuse în șoaptă:

– Alexander ăsta e cam arogant, nu e ca colegul tău. Păcat că s-a mutat la alt departament și nu se mai ocupă de compania noastră. Alexander ăsta… banca nu face caritate, de ce are atâtea opinii? Ai răspuns bine adineauri.

I-am răspuns:

– Nu trebuie să vă faceți prea multe griji, fiți doar politicos.

Șeful de departament Wu spuse:

– Sigur, înțeleg că intenția directorului Dai este să nu mai luăm împrumuturi de la Banca A, deoarece acum ne concentrăm în principal pe afaceri interne.

Am dat din cap.

Mica sală de conferințe era destul de simplă și era folosită pentru ședințe de lucru. După ce am intrat, șeful de departament Wu îi invită pe toți să se așeze de o parte și de alta a mesei de conferințe, iar eu le-am turnat ceai. Alex mai puse câteva întrebări, apoi îl privi pe Zhuang Xu și se ridică, spunând:

– Domnule șef de departament Wu, unde este toaleta? Puteți să-mi arătați?

Acesta se ridică și el:

– Este puțin mai greu de găsit, vă conduc eu acolo.

Șeful de secție Wu îl conduse pe Alex afară din sala de conferințe, iar în cameră se făcu brusc liniște.

În interiorul meu eram surprinzător de calmă, nu mai gândeam să-l evit, așteptând în liniște să vorbească.

Și Zhuang Xu era calm și nepăsător. Poate din cauza bolii recente, obrajii îi erau ușor supți, iar așezat pe scaun, părea palid și slab.

Privirea îi căzu pe ceașca lui:

– Am mai fost aici, nu mă așteptam să fii aici.

Am clipit ușor din gene, dar nu am spus nimic.

– Am fost chiar și la departamentul tău financiar.

– Destinul e ciudat, nu-i așa?

El ridică ochii să mă privească:

– La absolvirea universității, am crezut că vei lucra în Shanghai. La târgul de locuri de muncă dinaintea absolvirii, am depus mai multe CV-uri pentru tine, toate în apropierea Băncii A. Dar tu nu ai apărut niciodată și nu m-am putut abține să te sun, dar telefonul tău era mereu închis. L-am sunat și pe Jiang Rui, dar nici el nu răspundea. Mai târziu, când m-am întors la Nanjing, m-am dus la casa lui Jiang Rui, iar mătușa Zhang mi-a spus că tu și Jiang Rui plecaserăți să studiați în străinătate.

– Când te-am revăzut de Anul Nou, mi-ai spus că erai deja cu Lin Yu Sen, că tocmai plecaserăți într-o excursie de studiu. Acum, Jiang Rui îmi spune că nu erați împreună atunci.

În cele din urmă, m-am ridicat:

– Îmi pare rău, trebuie să mă întorc la muncă.

– De ce fugi?

Un zâmbet dezolant i-a apărut pe buze:

– Crezi că aș veni să mă amestec în relația altcuiva? Eu doar…

– Nu știu de ce am venit.

Privirea lui căzu pe masă:

– Ce am greșit, Nie Xi Guang?

Am tăcut pentru o clipă:

– Ce ai greșit?

Se așternu o tăcere sufocantă.

M-am ridicat și m-am îndreptat spre ușă. În timp ce o deschideam, o întrebare blândă veni din spate:

– De Anul Nou, de ce m-ai mințit? Aș putea accepta multe motive, dar o astfel de ocazie ratată, nu o regreți, Nie Xi Guang?

Am apucat ușa de sticlă și trecu ceva timp până am vorbit:

– Zhuang Xu, este un lucru pe care am vrut întotdeauna să-l confirm cu tine.

El mă privi:

– Spune.

– La universitate, am întrebat-o pe Ye Rong și ea mi-a spus că erați doar vecini care nu erau foarte apropiați, de aceea ți-am mărturisit. Nu aveam intenția să fur iubirea altcuiva. Ți-am trimis mesaje în care îți explicam asta, dar nu mi-ai răspuns niciodată. Le-ai primit?

De data asta îi luă mult timp să răspundă:

– Le-am primit. Eu…

L-am întrerupt:

– Atunci nu am regrete.

Ochii mi se umeziră puțin, dar mă bucuram că cuvintele mele erau clare:

– Mi-am dovedit nevinovăția. Nu am regrete.

 Capitolul 29

Am părăsit noua fabrică prin ușa laterală a sălii de ședințe, mergând pe coridorul dintre clădirile vechi și noi ale fabricii. Deși avusesem o vagă presimțire înainte de a veni, când totul se întâmplase, mi se păru totuși atât de absurd și ireal.

Voia să spună că nutrea pentru mine aceleași sentimente pe care eu le nutrisem odată pentru el?

El… mă plăcea?

Ce ridicol.

Ce fel de afecțiune ar fi atât de greu de exprimat?

Ce fel de afecțiune ar face ca cealaltă persoană să se simtă constant respinsă?

Răspunsul părea să fie chiar în fața ochilor mei, dar nu mă interesa deloc, voiam doar să mă distanțez de toate acestea.

În depărtare, soarele enorm apunea între clădirile vechi și noi ale fabricii, gata să se scufunde sub orizont. Pentru o clipă, doar pașii mei răsunau în pasajul gol. Încă zece metri și aș fi ieșit din coridor. Fără să-mi dau seama, am accelerat pasul, dar în acel moment, pași grei și grăbiți se auziră în spatele meu.

Inima îmi sări din piept.

Pașii deveniră mai puternici și mai apropiați, brusc chiar în spatele meu. Înainte să pot reacționa, cineva mă apucat cu forță de încheietură din spate.

– Nie Xi Guang.

Fusesem trasă cu o forță extraordinară, iar fața palidă și slăbită a lui Zhuang Xu apăru din nou în fața mea. Avea părul răvășit, iar pieptul îi era ridicat violent.

– Nie Xi Guang, îmi strigă din nou numele.

– Îmi pare rău, știu că am greșit în multe privințe, am avut multe neînțelegeri în legătură cu tine înainte. Am vrut mereu să mă revanșez. Credeam că putem o lua de la capăt când am ajuns la Shanghai. Credeam că mai este timp. Dar ai dispărut imediat după absolvire. Nu te-am putut găsi nicăieri. Credeam că ai plecat în străinătate. Mi-am schimbat numărul de telefon din Nanjing abia luna trecută. Dar tu ai spus, la absolvire, ai spus că ,,Marele strugure” se va întoarce.

Vorbea în propoziții incoerente, încă gâfâind după alergare, cu ochii fixați pe ai mei, cu o determinare disperată și nesăbuită care se eliberase.

Am fost pentru o clipă agitată, incapabilă să înțeleg ce voia să spună, dorind doar să-mi eliberez mâna.

– Dă-mi drumul.

Mă ignoră, strângându-mi chiar și mai tare încheietura mâinii.

– Știu că nu ar fi trebuit să vin. Acum ești cu altcineva. Când eram bolnav, mi-am spus de nenumărate ori să nu vin să mă umilesc. Urăsc să pierd mai mult decât orice în viață. Dar, Nie Xi Guang, sunt deja ruinat, cât mai pot pierde? Crezi că am înnebunit, nu-i așa? Desigur, am înnebunit, altfel cum aș fi putut să mă abțin? M-aș fi abținut. Nie Xi Guang, m-am abținut tot timpul. Dar de ce a trebuit să-mi spui că, de Anul Nou, nu erați încă împreună? Cum să accept toate astea?! De ce pierd mereu șansa? Lumea asta nu e corectă cu mine, tu nu ești corectă cu mine.

– Ce contează dacă poți accepta sau nu?! am strigat în cele din urmă, folosindu-mi toată forța pentru a-mi elibera mâna.

Am făcut un pas înapoi, sprijinindu-mă de perete, privindu-l cu precauție.

Privirile noastre se întâlniră, iar el se uită la mâna lui, părând să simtă o durere ascuțită.

M-am calmat puțin.

– De ce te-am „mințit” de Anul Nou – nu poți să încerci să-ți amintești? Cu siguranță un bancher de investiții de elită nu este atât de uituc. Nu știu de ce crezi că mă placi, asta încerci să spui? Dacă da, mie mi-ar lua mult timp să înțeleg. Dar nimic din toate astea nu contează. Am deja un iubit și sunt sigură că vreau să-mi petrec restul vieții cu el, fără nicio ezitare. Așa că te rog să păstrezi distanța ca absolvenți de facultate și să nu-mi mai spui aceste lucruri nepotrivite.

– Nepotrivite?

El a ridicat încet ochii, zâmbind amar.

– Acum îmi spui că sunt nepotrivite? Nu tu ai fost cea nepotrivită la început? Știind foarte bine că nu era potrivit, totuși ai insistat să intri în viața mea, apoi ai dispărut complet după ce m-am predat. Dacă tu ai putut fi nepotrivită înainte, de ce nu pot fi eu acum?!

Nu-mi venea să cred că ar spune asta! Mânia mă cuprinse brusc:

– Nu te mai minți singur, Zhuang Xu. E atât de greu să găsești pe cineva? Când telefonul nu funcționează, nu există alte modalități? Și eu ți-am simțit „dragostea” înainte, dar tu ai fost cel care a negat-o cu propriile cuvinte. Ce drept ai să vii acum la mine și să-mi spui aceste lucruri? Nu ți se pare ridicol?

– Spui că ai avut concepții greșite despre mine. Ce drept aveai să ai concepții greșite? Din cauza a ceea ce spuneau alții? Dar am petrecut o vară și un semestru întreg împreună. Am făcut atâtea lucruri și am spus atâtea cuvinte, nu le-ai văzut și nu le-ai auzit? Cu inteligența și coeficientul tău emoțional, nu puteai să înțelegi? Pur și simplu nu ai vrut să înțelegi, ai luat totul de bun.

– ,,Marele Strugure” – nu știam că te refereai la mine, dar chiar dacă aș fi înțeles atunci, de ce ar fi trebuit să mă întorc?!

L-am privit cu furie, simțind tristețe și resentimente răspândindu-se în inima mea, ochii mei umezindu-se. Dar știam că asta nu era pentru el, ci pentru mine cea mai tânără, care fusese atât de plină de sentimente sincere, pasionată și onestă, dar complet neînțeleasă.

– Deci nu a existat niciodată vreo ocazie ratată. Chiar dacă nu ar fi existat acea neînțelegere de Anul Nou, tot l-aș fi ales pe el. Nu, nici măcar nu este vorba despre alegere.

Chiar dacă îmi spusese odată că mă va lăsa să aleg.

Prin lacrimile strălucitoare, mi-am curbat buzele într-un zâmbet.

– Când a apărut în viața mea și mi-a spus sincer că mă place, nu a existat nicio alegere de făcut, eram sigură că voi fi cu el.

Zhuang Xu părea uimit de cuvintele mele, privindu-mă cu ochii goi. Am clipit pentru a alunga lacrimile amenințătoare, m-am întors hotărâtă, fără să mai spun nimic, și am plecat.

Mergând repede spre apusul soarelui, când am ieșit din pasaj, o cotitură la dreapta m-ar fi dus pe drumul principal înapoi spre zona birourilor. Dar, de îndată ce am ieșit și m-am întors, m-am oprit din mers.

Nu departe, la poarta principală a noii fabrici, era o mașină familiară.

Mașina lui Lin Yu Sen.

Am început să alerg. Când venise și de cât timp aștepta acolo?

În drum spre zona fabricii, îi trimisesem un mesaj:

„Oamenii de la Banca A sunt aici pentru o inspecție post-împrumut. Unul dintre ei este colegul meu de facultate, Zhuang Xu. Șeful secției mi-a cerut să-i însoțesc în zona fabricii. Voiam doar să te anunț.”

El îmi răspunsese repede: „Bine, am înțeles.”

Părea atât de încrezător și de sigur pe sine. Nu mă așteptam să vină cu mașina până aici să mă caute.

Am alergat spre mașină și, într-adevăr, Lin Yu Sen era înăuntru.

Era rezemat de tetieră, parcă pierdut în gânduri, și nu îmi observase sosirea la început. Mi-am tras sufletul și am bătut în geam, iar el se întoarse să mă privească, surprins.

Coborî geamul și l-am privit, brusc fără cuvinte. Lin Yu Sen părea să fie la fel. După câteva secunde de tăcere reciprocă, am vorbit prima:

– Lin Yu Sen, eu…

– Îmi pare rău, nu e că nu am încredere în tine, mă întrerupse el cu un zâmbet slab.

– Am încredere în tine, dar nu puteam sta liniștit.

În acel moment, am simțit ca și cum ceva mi-ar fi lovit violent inima. Durerea îmi umplu tot pieptul. Voiam cu disperare să spun ceva, dar știam că în acel moment, orice cuvinte ar fi fost goale.

– Poți să te apropii puțin? l-am întrebat.

Se aplecă mai aproape, cu o expresie nedumerită.

Era încă prea departe, dar nu mai puteam aștepta. M-am aplecat, am întins mâna prin geamul mașinii și i-am sărutat ușor buzele. Extrem de rapid și de blând, abia o atingere înainte să mă retrag, aproape lovindu-mă la cap.

Pretinzând că sunt calmă, l-am întrebat:

– Încă mai simți asta? Încă te simți neliniștit?

Lin Yu Sen mă privi și, încet, zâmbetul slab de pe buzele lui se răspândi în sfârșit și în ochii lui.

– Nu când stau jos.

Ce?

Înainte să pot reacționa, Lin Yu Sen deschisese deja ușa mașinii și ieșise. Silueta lui înaltă și zveltă stătea în fața mea, apoi brațele lui lungi se întinseră, trăgându-mă în îmbrățișarea lui.

Am înțeles brusc, credeam că va coborî capul să mă sărute, apoi îmi va spune că nici el nu se simte neliniștit când stă în picioare.

Dar el doar mă ținu în brațe, îmbrățișându-mă strâns, scoțând un suspin lung, în timp ce tot corpul lui părea să se relaxeze.

– Acum sunt complet liniștit, spuse el.

Inima mi se umplu instantaneu de o amărăciune copleșitoare și nu m-am putut abține să spun:

– Îmi pare rău.

– De ce îți ceri scuze? Ai făcut deja mai mult decât suficient.

– Mm, am răspuns încet, întinzându-mă să-l îmbrățișez și eu.

Înconjurată de prezența lui familiară și caldă, emoțiile mele se calmară treptat.

Persoana care mă ținea în brațe părea să fi rămas nemișcată pentru o clipă. Am ridicat privirea și am văzut că el se uita fix la ceva din spatele meu. Observând mișcarea mea, coborî privirea și mă întrebă blând:

– S-a rezolvat totul?

I-am urmat privirea și m-am uitat înapoi, am ezitat o clipă, apoi am spus:

– Vreau să-i mai spun câteva cuvinte.

Zhuang Xu ieșise la un moment dat din pasaj. Părea să se fi calmat și stătea la ieșire, fără să evite privirea și fără să clipească când m-am apropiat, cu spatele și mai mândru și drept. Soarele apus strălucea asupra lui, aruncând o umbră lungă și singuratică lângă el.

M-am oprit la câțiva pași distanță de el și am spus:

– Zhuang Xu, tu nu mă iubești. Asta nu înseamnă să iubești pe cineva, este doar iluzia ta.

Nu știam cum să-mi exprim gândurile, așa că am descris-o în termeni simpli:

– Iubirea înseamnă să vrei să oferi cuiva tot ce e frumos, să fii atent, să te temi să spui sau să faci ceva greșit care l-ar face să te displacă sau să-ți înțeleagă greșit sentimentele. Înseamnă să faci tot posibilul pentru a-l face fericit, să-i înfrumusețezi irațional toate acțiunile, să nu gândești niciodată rău despre el.

Zhuang Xu mă întrebă:

– Așa te porți cu el?

Am tăcut mult timp, dar în cele din urmă am spus încet:

– Nu, așa mă purtam cu tine.

Silueta lui părea să înghețe pentru o clipă.

– El nu mă face niciodată să simt că trebuie să fiu atentă, i-am spus.

– La revedere.

M-am întors și am alergat înapoi la Lin Yu Sen.

Capitolul 30

Lin Yu Sen… părea foarte calm.

Trecuseră câteva zile. Ne-am continuat rutina obișnuită – munca, mâncarea, cumpărăturile, vizionarea de filme… totul părea natural, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De câteva ori am vrut să-l întreb pe Lin Yu Sen dacă nu era curios să afle ce se întâmplase în perioada studenției mele, dar de fiecare dată când cuvintele ajungeau la buze, se opreau.

Până când, într-o zi, Lin Yu Sen mă invită brusc să vizitez niște case.

Ce fel de dezvoltare era aceasta? Și nu era această locație prea îndepărtată?

Pe măsură ce mergeam cu mașina, împrejurimile deveneau din ce în ce mai pustii. Am scos informațiile despre proprietate pentru a verifica:

– Unde anume este casa pe care mă duci să o văd?

– Aproape am ajuns.

Într-adevăr, după ce am virat la un colț și am condus câțiva kilometri pe un drum nou și drept, am văzut un complex de vile care părea a fi o dezvoltare recent finalizată. Complexul era construit de-a lungul unui lac, cu împrejurimi frumoase și un exterior impresionant. Lin Yu Sen trebuie să fi contactat pe cineva în prealabil, deoarece imediat ce am parcat, un reprezentant de vânzări veni să ne întâmpine și ne conduse cu entuziasm la centrul de vânzări.

În interiorul centrului de vânzări, reprezentantul ne duse la expoziția de modele și ne prezentă în detaliu informațiile despre proprietate. După ce am ascultat o vreme, l-am tras pe Lin Yu Sen de mânecă și i-am șoptit:

– Ești sigur că vrei să cumperi aici?

Compania noastră era deja la marginea parcului industrial, dar acest loc era și mai îndepărtat. De ce ar veni Lin Yu Sen aici, când existau case bune în centrul parcului industrial?

– Investești? Dar valoarea va crește aici? am continuat în șoaptă.

– Nu pentru investiții, pentru a locui, răspunse Lin Yu Sen, aplecându-se pentru a se potrivi cu tonul meu șoptit.

– Pentru a locui?

– Da. Deși este îndepărtat, tocmai te-am adus aici cu mașina de la companie – cât timp a durat?

Am verificat ora pe telefon:

– Douăzeci de minute.

– Cam atât. Ți-am spus zilele trecute că probabil voi lucra la noul centru de cercetare în neurochirurgie din Shanghai până la sfârșitul anului.

– Da.

În mai, Lin Yu Sen făcuse două călătorii solo la Shanghai și își confirmase în cele din urmă direcția profesională la acest centru de cercetare în neurochirurgie nou înființat, considerat cel mai mare din China de Est, condus de mai mulți academicieni și dotat cu resurse impresionante.

– Centrul de cercetare se află în Songjiang, la cincizeci de minute cu mașina de aici, îmi zâmbi Lin Yu Sen.

– Deci, chiar dacă voi lucra în Shanghai, pot locui în Suzhou și pot face naveta zilnic. Nici pentru tine nu va fi prea departe să faci naveta la companie.

Am înghețat. Convenabil pentru naveta mea la serviciu și pentru naveta lui, deci locul pe care mi-l arăta era… viitoarea noastră casă?

Agentul de vânzări ascultase conversația și se grăbi să o promoveze:

– Atunci această casă este perfectă pentru voi ca cuplu, fiind situată exact între locurile voastre de muncă. Vă garantez că nu există o casă mai bună pe această stradă!

Scoase entuziasmat telefonul pentru a ne arăta harta:

– Să vă arăt pe hartă.

– Nu suntem încă căsătoriți, dar ea ia toate deciziile, spuse Lin Yu Sen arătând spre mine.

– Arată-i doar ei.

Reprezentantul de vânzări îl abandonă imediat pe Lin Yu Sen și se repezi în fața mea:

– Atunci, domnișoară, te rog să te uitați, locația noastră este cea mai bună din Suzhou. Există și alte ansambluri rezidențiale mai aproape de Shanghai, cu locații bune, dar ar fi mai departe de locul tău de muncă. Ți-ar lua mai mult timp să ajungeți la serviciu cu mașina, iar logodnicul tău nu ar vrea asta.

Nu m-am putut abține să nu mă uit la „logodnicul” meu. Stătea liniștit într-o parte, cu mâinile la spate, ascultând conversația noastră. Întâlnindu-mi privirea, zâmbi ușor, dădu din cap și spuse categoric:

– Are dreptate.

Are dreptate.

El nu ar vrea asta…

Deodată, mi se înroși fața. Ce ciudat – chiar dacă eram împreună de atâta timp, uneori încă mă simțeam fermecată de manierele lui rezervate și elegante.

Lin Yu Sen adăugă:

– Dar astăzi suntem aici doar pentru a ne uita. Nu te simțiți presată.

– Mm.

M-am adunat și m-am întors către reprezentantul de vânzări care aștepta.

– Ne puteți arăta proprietatea?

Reprezentantul de vânzări ne-a făcut cu entuziasm un tur al complexului. Casa și mediul comunitar se potriveau perfect cu preferințele mele, având stilul grădinii Suzhou pe care îl admiram de mult timp. Și, datorită locației îndepărtate, prețul total nu era ridicat, așa că Lin Yu Sen plăti un avans pe loc…

Pe drumul de întoarcere, am început să mă gândesc dacă fusesem prea impulsivă – cum de fusesem de acord atât de ușor cu încurajările reprezentantului de vânzări? Răspunsul lui Lin Yu Sen fu însă:

– Nu e impulsiv, la urma urmei, e o casă nemobilată. Renovările vor dura un an sau doi, timpul e foarte limitat.

Deci, la ce anume numeri înapoi? Există planuri despre care nu știu și pe care nu mi le-ai spus încă?

Oricum, ne-am angajat să cumpărăm o casă. Câteva zile mai târziu, după ce am discutat cu el despre niște treburi la biroul său, îmi dădu o grămadă de CV-uri.

– Ce e asta?

– Compania a făcut recent niște ajustări la nivel de management. Unii oameni au plecat, așa că, firește, trebuie să angajăm oameni noi. Astea sunt CV-urile lor, uită-te la ele.

M-am așezat în fața biroului său și am răsfoit CV-urile, uitându-mă mai întâi la fotografii. Câțiva oameni mi se păreau cunoscuți.

– Mi se pare că i-am mai văzut pe unii dintre ei?

– I-ai întâlnit la mine acasă anul trecut.

Oh. Atunci când m-am dus să-l „interoghez” și Xiao Dai era acolo.

De vreme ce erau toate persoane pe care le cunoștea bine, de ce era îngrijorat? Am închis CV-urile și am spus cu nonșalanță:

– Dacă crezi că sunt potriviți, e în regulă.

– Nu.

Ha?

Mâna mi se opri în aer, în timp ce returnam CV-urile.

– Nu fi leneșă, vei lucra cu ei în viitor.

… Bine.

Mi-am retras mâna și am început să le examinez cu seriozitate.

În timp ce citeam, Lin Yu Sen îmi povesti lucruri care nu apăreau în CV-uri.

– Pe unii îi cunosc de la universitate, pe alții i-am cunoscut după ce m-am angajat la Sheng Yuan. Sheng Yuan, nu erau foarte de succes pe atunci, dar sunt foarte capabili și au diferite puncte forte. După ce am început să mă gândesc să mă întorc la medicină, am discutat cu ei și am făcut aranjamentele necesare – am și alte investiții și, după câțiva ani în medicină, am câteva relații, așa că nu a fost dificil. Dar nu mă așteptam ca bunicul să-mi dea acțiunile Guangyu, așa că toți și-au schimbat părerea. Poți să te întâlnești mai întâi cu ei, iar mai târziu vom decide dacă îi angajăm.

Am dat din cap în timp ce ascultam. După ce am terminat CV-urile, l-am întrebat pe Lin Yu Sen:

– Toți par buni, dar sunt dispuși să vină la Suzhou? La urma urmei, companiile mari din Shanghai sună mult mai prestigios. Chiar dacă nu la Sheng Yuan, companiile pe care le-ai prezentat în Shanghai trebuie să fie destul de bune, nu?

– Cei pe care ți i-am arătat sunt mai interesați de Guangyu. Desigur, le-am pictat o imagine a viitorului.

… Înțeleg.

– Atunci să stabilim o dată la care să vină la Suzhou pentru interviuri. Voi fi acolo.

– Bine. Lin Yu Sen zâmbi ușor.

– Dar Xi Guang, aceștia sunt toți talente de nivel mediu în management. Nici măcar Xiao Dai nu poate încă să se descurce singur. Încă avem nevoie de cineva care să supravegheze totul.

-Nu sunt încă pregătită! Am ridicat imediat mâna, arătând conștiință de sine.

Lin Yu Sen:

– … Atunci de ce ai ridicat mâna?

Am coborât în liniște mâna:

– Doar pentru a sublinia acest aspect.

Lin Yu Sen rămase fără cuvinte pentru o clipă, apoi continuă:

– Am în minte un candidat excelent, cineva cu experiență și prestigiu, un expert în operațiuni de producție și operațiuni de capital și, din câte știu, care în prezent se odihnește acasă.

– Cine? am întrebat imediat.

– Mama ta.

În timpul discuției noastre, el rostise clar aceste două cuvinte.

În timp ce eu îl priveam șocat, Lin Yu Sen mă întrebă foarte calm:

– Xi Guang, când ar fi un moment potrivit să-l vizitez pe directorul general Jiang?

Eu:

– …

Cine ar fi putut imagina că prima vizită a lui Lin Yu Sen la mama mea ar fi fost pentru recrutare?