Iubirea va îmbătrâni împreună cu munții verzi
Partea 1
Deasupra râului Chi Sui, o corabie comercială din Gao Xing aluneca lin peste ape.
În cala vasului, Marele Împărat, cu părul complet alb, se odihnea pe un așternut simplu. Ru So și Jing stăteau alături de el, iar Xiao Yao ședea lângă pat și îi dădea medicamentul.
După ce bău medicamentul, Marele Împărat îi spuse rece:
– Te voi ajuta să extragi Floarea Schimbării Chipului, iar apoi voi doi veți părăsi această corabie.
Xiao Yao căzu în genunchi.
– Tată, ai fost grav rănit din cauza mea. Vreau să am grijă de…
Marele Împărat o întrerupse nerăbdător.
– Am spus că nu are nimic de-a face cu tine. Este ceea ce le datoram lui Qing Yang, lui Chang Yi și Prințesei Xuanyuan. Nu are nicio legătură cu Qi Yo și cu atât mai puțin cu tine! Acum că mă gândesc, Qi Yo m-a rănit grav odată. Încă mai am o socoteală de încheiat cu el.
Inima lui Xiao Yao se frânse. Oare toată iubirea pe care o primise de când se născuse și protecția pe care el i-o oferise în deșert existaseră doar pentru că se simțea dator unchilor ei și mamei sale? Nu exista nici măcar o fărâmă care să fi fost pentru ea?
Marele Împărat privi semnul roșu în formă de floare de piersic de pe fruntea lui Xiao Yao, iar inima lui era sfâșiată de contradicții. În ziua în care Ah Heng sigilase Floarea Schimbării Chipului în lacrimi, chiar sub ochii lui, înțelesese deja că asta însemna că aveau să fie despărțiți pentru totdeauna.
Își trecu mâna peste fruntea lui Xiao Yao. O lumină roșie străfulgeră. Semnul în formă de floare de piersic dispăru, iar în mâna lui Xiao Yao rămase doar o frumoasă ramură de piersic înflorit.
Marele Împărat închise ochii.
– Ru So, condu-i afară.
Ru So se apropie respectuos pentru a-i escorta iar Xiao Yao își plecă fruntea de trei ori până la podea înainte de a părăsi cabina împreună cu Jing.
Cei trei ajunseră pe punte.
Ru So se asigură că nu era nimeni prin apropiere înainte să întrebe:
– Cu mii de ani în urmă, Maiestatea Sa era deja recunoscut drept cel mai puternic războinic din întregul Pustiu Vast. În întreaga sa viață, doar Qi Yo a fost capabil să-l rănească. Totuși, de această dată s-a întors grav rănit. Nu doresc să mă amestec în treburile sale, dar trebuie să întreb dacă există ceva împotriva căruia ar trebui să ne pregătim.
Xiao Yao răspunse:
– Maiestatea Sa nu a fost rănit de o persoană… ci de acel deșert.
Ru So cunoștea acel deșert. În tinerețe, când fusese nechibzuit, încercase să intre acolo împreună cu câțiva prieteni și aproape muriseră arși de vii.
Știa cât de periculos era, totuși, simțea că încă din ziua precedentă începuse să plouă acolo și căldura ucigătoare dispăruse. Până în primăvara următoare, printre nisipuri aveau să răsară primele fire de verdeață, iar nu peste mult timp întregul ținut urma să devină din nou un peisaj verde și plin de viață.
Ru So nu știa ce se petrecuse acolo, însă știa când să înceteze să pună întrebări.
Atâta timp cât Marele Împărat nu fusese rănit de un dușman, putea sta liniștit.
Zâmbi.
– Nu este că nu aș vrea să vă rețin, însă…
Ridică din umeri.
– Să ne despărțim aici. Dar când vă veți căsători, voi veni cu un dar de nuntă pe măsură.
Tristețea care mai stăruia în sufletul lui Xiao Yao fu alungată de gluma lui.
– Ai ajuns într-o poziție atât de înaltă și tot ai rămas la fel de neserios.
Pasărea albă a lui Jing coborî din cer și începu să se rotească deasupra corabiei.
După ce își luară rămas-bun de la Ru So, Jing o cuprinse pe Xiao Yao de talie și săriră pe spatele păsării.
Pasărea scoase un strigăt și se înălță printre nori.
Jing întrebă:
– Înapoi la Muntele Sheng Nong sau la Marea de Est?
Xiao Yao privi pachetul pe care Jing îl purta în spate.
– La Jiu Li.
Singura dorință a mamei și tatălui ei fusese să trăiască asemenea unui cuplu obișnuit și să îmbătrânească împreună dar comandaseră mii de soldați și nu reușiseră niciodată să-și ofere un cămin.
Pasărea ajunse în Jiu Li în mai puțin de o jumătate de zi. Locul era renumit pentru otrăvurile sale mortale, mlaștinile cu gaze toxice, fiarele sălbatice și plantele veninoase. Singurele lucruri pentru care devenise cunoscut în întreaga lume erau Qi Yo și vrăjitoria voodoo.
Ambele aveau cea mai rea reputație posibilă.
Era prima dată când Xiao Yao venea aici. Totuși, mama ei îi povestise atât de mult despre acest loc încât îi părea familiar.
Fortul lui Qi Yo, altarul alb, pădurea de piersici, turnul verde de bambus.
Jing mai vizitase Jiu Li împreună cu negustorii clanului Tu Shan și cunoștea forturile din zonă așa că conduse direct spre fortul lui Qi Yo.
Xiao Yao observă imediat altarul alb, nu pentru că era mare, ci pentru că, dintre toate colibele mici din bambus ale fortului, el era singurul construit din piatră albă pură.
Xiao Yao sări de pe pasărea albă și privi altarul familiar și totuși străin, măcinat de trecerea timpului. Pe toate cele patru laturi atârnau clopoței făcuți din oase de animale. Sunetul lor melodios era același pe care părinții ei îl ascultaseră cu mii de ani în urmă.
Câțiva maeștri voodoo ieșiră și îi priviră cu vigilență pe Xiao Yao și Jing.
Un bătrân vorbi într-o limbă a Câmpiilor Centrale foarte stângace:
– Străinii nu sunt bineveniți aici.
Xiao Yao îi răspunse într-o limbă Jiu Li la fel de stângace:
– Tatăl meu era din Jiu Li.
Expresiile lor se îmblânziră puțin, totuși, probabil că fuseseră înșelați prea des și încă rămâneau precauți.
Bătrânul întrebă:
– Unde este tatăl tău acum?
– El… a murit.
Xiao Yao se întoarse spre Jing.
Jing își scoase pachetul din spate și i-l înmână.
Ea îl strânse la piept.
– I-am adus pe el și pe mama mea înapoi pentru ca dorința lor să se împlinească și să se poată întoarce aici.
Maeștrii voodoo priviră cu tristețe pachetul din brațele ei. Pentru că oamenii din Jiu Li fuseseră considerați dintotdeauna cei mai de jos dintre cei de jos, femeile se nășteau pentru a servi, iar bărbații pentru a fi sclavi.
La fiecare două sau trei decenii, tinerii din Jiu Li erau trimiși în lumea exterioară pentru a deveni servitori în gospodăriile altora. Majoritatea nu mai reveneau niciodată și nu mai erau auziți vreodată.
Bătrânul întrebă:
– Din ce fort provenea tatăl tău? Putem cânta pentru el cântecul chemării sufletului. Dacă îi împrăștii cenușa în jurul fortului său, sufletul va găsi drumul spre casă.
– Aparținea fortului lui Qi Yo. Cred că…
Xiao Yao privi în jur și observă pădurea de piersici dincolo de altar.
– Casa părinților mei este acolo.
Expresiile tuturor se schimbară instantaneu. Mai mulți maeștri voodoo porniră imediat spre ea. În acel moment, un bătrân foarte în vârstă, cu părul complet alb, strigă:
– Opriți-vă!
– Rege Voodoo!
Toți se retraseră respectuos.
Regele Voodoo se apropie de Xiao Yao și o privi cu atenție.
– Domniță, ești sigură că părinții tăi au locuit cândva acolo?
– Mama mea spunea că coliba lor de bambus nu era departe de altar și se afla în interiorul unei păduri de piersici. În această zonă există o singură pădure de piersici, cea de pe dealul de acolo.
Regele Voodoo începu să cânte o incantație veche, un cântec voodoo venit parcă din vremuri străvechi.
Xiao Yao memorase acel cântec cu mult timp în urmă, însă nu știuse niciodată că putea fi cântat astfel.
Îl însoți și ea. Regele Voodoo o privi cu lacrimi în ochi. Maeștrii voodoo rămaseră cu gurile căscate, șocați și uimiți.
Acest cântec voodoo fusese creat de cel mai puternic Rege Voodoo din toate timpurile și numai regii voodoo care îi urmaseră puteau interpreta întreaga melodie.
Xiao Yao îi făcu un semn din cap Regelui Voodoo și porni spre pădurea de piersici.
Regele Voodoo o strigă:
– Domniță, știi că acel deal este pământ sacru pentru Jiu Li. Acolo îl venerăm pe Qi Yo. În ultimii o mie de ani, numai Qi Yo și soția lui, Zeița Xi Ling, au locuit acolo.
Xiao Yao se opri. Așadar, aici, singura identitate a mamei sale era aceea de soție a lui Qi Yo. După o clipă, își continuă drumul.
– Acum știu.
Regele Voodoo întrebă:
– Cum se numește tânăra domniță?
– Xi Ling Jiu Yao.
Faptul că Xiao Yao era fiica lui Qi Yo devenise de mult o poveste cunoscută în întregul Pustiu Vast, însă Jiu Li era atât de izolat încât vestea nu ajunsese până aici.
Regele Voodoo tremura de emoție în timp ce o privea pe Xiao Yao intrând în pădurea de piersici împreună cu Jing.
Se întoarse și porunci:
– Chemați toți maeștrii voodoo. Pregătiți o mare ceremonie de rugăciune.
Înainte să ajungă aici, Xiao Yao își imaginase că locuința era părăsită și ruinată dar fu surprinsă să o găsească intactă și bine întreținută.
Până și vegetația din jur era îngrijită. Nenumărate flori creșteau în jurul casei.
Lângă fântână fusese lăsată o găleată, de parcă proprietarul ieșise doar pentru câteva clipe și urma să se întoarcă imediat.
Xiao Yao împinse ușor ușa și intră. În încăperea principală atârna un portret uriaș.
Qi Yo era îmbrăcat complet în roșu și stătea în picioare pe spatele uriașei sale păsări-condor. Pe chip îi era întipărită aceeași aroganță neînfricată.
Xiao Yao așeză pachetul pe masă și privi portretul îndelung.
Apoi îi zâmbi lui Jing.
– Acesta este tatăl meu.
Jing îngenunche și făcu trei plecăciuni înainte să aprindă trei bețișoare parfumate.
Xiao Yao se sprijini de fereastră și privi pădurea de piersici.
– Când am împins ușa și am intrat, pentru o clipă am avut impresia că mama și tata îmi vor răspunde dacă îi voi striga.
Jing se apropie din spate și o cuprinse în brațe.
– Ești obosită?
Xiao Yao închise ochii.
– Puțin. Nu sunt atât de puternică pe cât mă prefac. Toate insultele, disprețul, ura… le-am simțit pe toate.
Jing spuse încet:
– Au trecut mai bine de șaptezeci de ani, dar atunci când văd cicatricile de pe corpul meu încă pot simți durerea și umilința de atunci. Este normal să simți. Doar dacă putem simți durerea putem simți și fericirea. Asta dovedește că inima noastră încă bate.
– Așa este… dar tot îmi doresc să fiu mai puternică.
– Să plângi atunci când ești tristă, să te retragi atunci când ești rănită, toate acestea sunt reacții firești. Un moment de slăbiciune nu înseamnă lașitate. Este doar felul în care o rană se vindecă și își păstrează puterea pentru viitor.
Xiao Yao zâmbi.
– Atunci așa să fie! Cu explicațiile și încurajările tale, îmi voi permite să fiu slabă cât vreau de acum înainte.
Jing zâmbi și îi strânse mâna. Dinspre altar ajunse până la ei un cântec coral.
Xiao Yao întrebă:
– Cântă. Pentru ce?
– Este o ceremonie de rugăciune. Cred că îi întâmpină acasă pe mama și tatăl tău. Oamenii din Jiu Li nu privesc moartea la fel ca cei din Câmpiile Centrale. Ei cred că viața vine din natură, iar moartea nu este sfârșitul, ci întoarcerea acasă.
Cântecul mângâia sufletele și le călăuzea drumul înapoi. Era un cântec trist, dar nu unul plin de durere.
Xiao Yao rămase tăcută o vreme, apoi ridică pachetul de pe masă. Înăuntru se afla nisipul pe care îl adunase din deșertul aflat la nord de Chi Sui.
– Jing, îmi împrumuți pasărea ta înaripată?
Pasărea albă veni imediat și Xiao Yao urcă pe spatele ei.
Pasărea se înălță în aer. De sus, Xiao Yao văzu peste douăzeci de maeștri voodoo îmbrăcați în veșminte ceremoniale, cântând și dansând în jurul altarului.
O observară, însă nu îi acordară atenție. Continuară să cânte și să danseze.
Pasărea zbură peste râuri și dealuri.
Xiao Yao deschise pachetul. Pământul adus din pădurea de piersici avea o nuanță roșiatică, colorată de sute de ani de petale căzute.
Luă câte un pumn în palmă, își deschise degetele și vântul îl purtă departe.
Pământul roșu pluti prin aer asemenea unor picături de sânge și dispăru peste râuri și dealuri. Regele Voodoo și maeștrii săi continuau să cânte și să se roage.
Mulți ani mai târziu, în munții din Jiu Li aveau să crească arțari cu frunze roșii ca sângele.
Un Rege Voodoo avea să explice că acei arțari se născuseră din sângele lui Qi Yo.
Din generație în generație, oamenii din Jiu Li aveau să venereze arțarul drept arborele lor sacru.
Când Xiao Yao se trezi, era aproape amiază.
Xiao Yao întrebă șocată:
– Am dormit atât de mult? Și nu m-ai trezit?
Jing așeză mâncarea pe masă.
– Se întâmplă atât de rar să dormi atât de bine. Firește că aveam de gând să te las să dormi cât îți dorești.
În ultimul an, chiar și atunci când Xiao Yao zâmbea, în ochii ei se ascundea o tristețe greu de observat.
Acum, în sfârșit, găsise liniștea de care avea nevoie și putuse dormi în pace așa că Jing nu avusese inima să o trezească.
Xiao Yao se așeză la masă și începu să mănânce cu poftă. După masă, cei doi se plimbară prin dealuri.
Xiao Yao avea senzația că fiecare loc îi era familiar. În timp ce mergeau, îi povesti lui Jing istoria mamei și a tatălui ei.
Ajunseră în cele din urmă la altarul alb. Regele Voodoo stătea sub un copac și bea ceai.
Xiao Yao se opri.
– Întoarce-te înaintea mea. Am ceva de discutat în privat cu Regele Voodoo.
Jing nu plecă.
– Intenționezi să-l întrebi despre insecta voodoo din corpul tău și din corpul lui Xiang Liu?
Xiao Yao recunoscu stânjenită:
– Nu încercam să-ți ascund asta. Pur și simplu nu voiam să te îngrijorez.
Jing răspunse:
– Tocmai faptul că îmi ascunzi ceva mă îngrijorează. Lasă-mă să rămân cu tine, bine?
Xiao Yao încuviință.
Văzându-i apropiindu-se, Regele Voodoo îi invită să bea ceai împreună cu el.
După câteva înghițituri, Xiao Yao spuse:
– Am avut o prietenă pe nume Se Mai Er și voiam să vă întreb din ce fort provenea.
Regele Voodoo răspunse:
– Așadar, tu ești persoana care cunoștea voodoo și a ajutat-o pe Se Mai Er. A murit între timp. Era sora mai mare a mamei mele. Cu mulți ani în urmă, mama mea trebuia să fie trimisă în afară, însă avea deja un bărbat pe care îl iubea și era însărcinată cu mine. Atunci mătușa mea a plecat în locul ei și a devenit sclavă. Îți mulțumesc că ai ajutat-o să se întoarcă acasă în siguranță.
Xiao Yao turnă în tăcere ceai pe pământ, în memoria lui Se Mai Er.
Regele Voodoo continuă:
– Se Mai Er mi-a spus că voiai să afli cum poate fi rupt blestemul Insectei Iubirii?
Xiao Yao îi aruncă repede o privire lui Jing și încercă să pară nepăsătoare.
– Când am crescut insecta aceea, nici măcar nu știam că are un nume atât de ciudat.
Jing zâmbi.
-Este doar un nume. De ce te grăbești atât să explici?
– Da, da! Este doar un nume.
Regele Voodoo tuși ușor și explică solemn:
– Insecta Iubirii, după cum îi spune și numele, este formată dintr-o pereche de insecte voodoo, mascul și femelă. Dacă sunt implantate cu succes, viețile și emoțiile celor doi oameni devin legate. Dacă unul suferă, celălalt suferă. Dacă unul este rănit, și celălalt va fi rănit.
– Asta o știu deja. Ce altceva? întrebă Xiao Yao.
– Pentru străini, voodoo pare misterios și malefic, însă în realitate este o artă și o magie transmise din generație în generație pentru a ne proteja și a ne vindeca. În Jiu Li există insecte mortale, plante mortale și gaze otrăvitoare. Pentru a supraviețui aici, strămoșii noștri au trebuit să învețe să le înțeleagă și să le controleze. Mulți cred că voodoo este folosit pentru a face rău, însă de cele mai multe ori îl folosim pentru a salva vieți. Insecta Iubirii leagă viețile a două persoane. Atunci când una este grav rănită, cât timp cealaltă este sănătoasă, persoana rănită poate supraviețui. Este un lucru extraordinar. De aceea, deși este foarte dificil de crescut, ar trebui să fie răspândită. Și totuși este extrem de rară. Știi de ce?
– De ce?
– Orice lucru care aduce un beneficiu ascunde și un pericol. Cu cât binele este mai mare, cu atât răul potențial este mai mare. Insecta Iubirii este exact așa. Ea leagă două vieți și două inimi, asemenea unor îndrăgostiți. Este capricioasă și dificil de controlat. Dacă insectele se întorc una împotriva celeilalte, ambii oameni vor muri. Din acest motiv, Insecta Iubirii mai este cunoscută și sub numele de Insecta Inimii Frânte.
Jing o privi alarmat pe Xiao Yao. Xiao Yao se grăbi să spună:
– Nu poate fi chiar atât de înfricoșător pe cât se spune. Au trecut peste șaptezeci de ani și sunt încă perfect sănătoasă.
Expresia Regelui Voodoo se schimbă. Îl privi pe Jing.
– Dumneata nu ești bărbatul în care a fost implantată cealaltă insectă?
– Nu.
Regele Voodoo o privi uluit pe Xiao Yao.
– Pot să verific insecta din corpul tău?
Xiao Yao aprobă. Regele Voodoo nu se mișcă deloc. Probabil folosea o insectă voodoo din propriul corp pentru a cerceta.
Încruntându-se, murmură:
– Chiar este Insecta Iubirii… Dar cum este posibil? Strămoșii noștri spuneau: «Îndrăgostiții care cresc insecta dau naștere Insectei Iubirii; cei care nu sunt îndrăgostiți dau naștere Insectei Inimii Frânte.» Spre deosebire de alte insecte voodoo, aceasta poate fi implantată doar dacă ambii oameni o acceptă de bunăvoie. Dacă bărbatul în care ai implantat-o nu era iubitul tău, atunci cum ai reușit?
Xiao Yao răspunse imediat:
– Poate că nu cunoașteți atât de multe precum strămoșii dumneavoastră. Poate că insecta este mai complexă decât credeți și evoluează în moduri pe care încă nu le înțelegeți.
Regele Voodoo rămase nedumerit. Totuși, era limpede că tânărul de lângă Xiao Yao era bărbatul pe care ea îl iubea. Restul întrebărilor nu erau potrivite în acel moment.
Astfel, spuse împăciuitor:
– Probabil aveți dreptate. Insecta din corpul dumneavoastră este diferită de celelalte. Este posibil ca dumneavoastră și celălalt bărbat să aveți constituții cu totul neobișnuite.
Xiao Yao răsuflă ușurată.
– Este într-adevăr foarte neobișnuit.
De la implantarea insectei, doar Xiang Liu o putea simți pe ea. Ea nu îl putuse simți niciodată pe el.
Jing întrebă imediat:
– Cum poate fi rupt blestemul?
Fața Regelui Voodoo se încreți.
– Insecta Iubirii… fie trăiește în iubire, fie moare în durerea unei inimi frânte. Odată implantată, nu există nicio metodă de a rupe legătura. Este imposibil. Tocmai de aceea atât de puțini oameni aleg să o crească. Doar femeile foarte hotărâte încearcă. Și chiar dacă reușesc, este aproape imposibil să găsească un bărbat dispus să accepte cealaltă insectă.
Jing înlemni. După o lungă tăcere întrebă:
– Ce se întâmplă dacă una dintre persoanele care poartă Insecta Iubirii moare? Ce se întâmplă cu cealaltă?
Regele Voodoo oftă.
– Un cântec popular din Jiu Li spune astfel: «Rădăcinile încâlcite ale arborelui de paulownia se împletesc pe pământ, porumbeii nu zboară singuri prin cer, iar perechea de rațe-mandarin de pe apă moare întotdeauna împreună.»
Jing îi prinse mâna lui Xiao Yao atât de strâns încât degetele îi tremurară.
Xiao Yao îi zâmbi și îi făcu o grimasă jucăușă.
– Nu-ți face griji. Nu trebuie să credem tot ce spune Regele Voodoo. Nu uita că el a spus că insecta poate fi implantată doar între doi oameni care se iubesc. Eu și Xiang Liu nu aveam o astfel de relație și totuși am reușit. De asemenea, a spus că legătura nu poate fi ruptă, dar eu am implantat inițial insecta în Zhuan Xu și Xiang Liu a reușit să o mute asupra lui.
Jing răsuflă ușurat.
– Așa este! A fost mutată din Zhuan Xu!
Xiao Yao îi strânse mâna.
– Nu există nimic absolut în această lume. Dacă nimeni nu a rupt vreodată această legătură, atunci voi fi eu prima care o va face.
Se întoarse spre Regele Voodoo.
– Iar când voi reuși, vă voi transmite și dumneavoastră această cunoaștere, drept recunoștință pentru că strămoșii dumneavoastră m-au învățat voodoo.
Regele Voodoo zâmbi.
– Oamenii din Jiu Li sunt considerați cei mai umili dintre oameni și puterea noastră este limitată. Dar pentru a o proteja pe domniță am face orice ne stă în putință. Vă rog să nu mai vorbiți despre datorii sau recunoștință.
Pentru prima dată în viață, Xiao Yao era respectată și tratată cu bunătate datorită adevăratului ei tată.
Inima i se strânse. Nu avu puterea să refuze.
– Mulțumesc.
Xiao Yao privi către pădurea de piersici.
Jing întrebă:
– Vrei să mai rămânem o noapte?
Xiao Yao clătină din cap.
– Tot ce trebuia făcut a fost făcut. Să mergem acasă! Până acum, Xiao Xiao probabil a descoperit deja că Xiao Yao de pe navă era o impostură.
Xiao Yao își luă rămas-bun de la Regele Voodoo.
– În prezent, conducătorul din Xuan Yuan este Împăratul Negru. Este diferit de ceilalți conducători. În ochii lui nu există diferențe de clasă. Dați-i timp și va ridica statutul de trib sclav al oamenilor din Jiu Li.
Regele Voodoo nu știa dacă un asemenea lucru avea să devină vreodată realitate. Cu toate acestea, se aplecă într-o plecăciune profundă.
– Domniță, aveți grijă de dumneavoastră!
Xiao Yao și Jing se întoarseră la căsuța de bambus și o puseră în ordine.
După ce terminară, Xiao Yao spuse:
– Să plecăm.
Jing o aștepta afară, lângă cocorul alb, oferindu-i lui Xiao Yao puțin timp singură pentru a-și lua rămas-bun de la părinții ei.
Xiao Yao rămase o vreme în fața portretului lui Qi Yo, apoi spuse încet:
– Tată, mamă, eu plec acum. Nu vă faceți griji pentru mine. Voi fi bine.
Se întoarse și ieși în fugă afară.
Ajunsă lângă Jing, îi zâmbi larg și spuse voioasă:
– Înapoi în Marea de Est. Trebuie să le găsim pe Xiao Xiao și Miao Pu.
Când se întoarseră pe nava clanului Tu Shan, Xiao Xiao descoperise deja că Xiao Yao rămasă pe corabie fusese doar o dublură, însă nu știa unde plecase adevărata Xiao Yao, așa că nu putuse face altceva decât să aștepte pe navă, în Marea de Est.
Văzându-i revenind, Miao Pu era atât de fericită încât aproape izbucni în lacrimi.
Xiao Xiao, în schimb, rămase la fel de calmă ca întotdeauna și o salută pe Xiao Yao fără să-și schimbe expresia.
Xiao Yao se apropie zâmbind.
– Nu-ți face griji. Dacă Gege se va supăra, îmi asum eu toată vina.
Xiao Xiao nu îi mulțumi și nici nu îi spuse că nu era nevoie.
Întrebă doar liniștită:
– Domnița dorește să se întoarcă acum pe Muntele Sheng Nong?
Xiao Yao privi întinderea mării fără să răspundă.
După o vreme spuse:
– Vreau să mai rămân o noapte pe mare.
Mulțumesc!❤️