Capitolul special 3

Capitolul special 3

Prieten cu beneficii

{ Fei Long}

Nimic nu fusese vreodată ușor între Run și mine. Relația noastră de-a lungul anilor fusese complexă și haotică. Păream apropiați, dar, în realitate, eram atât de distanți și indiferenți încât era sfâșietor. Chiar și când eram împreună, nu știam de ce aveam probleme de comunicare, de parcă ne înțelegeam în moduri complet diferite.

În ciuda drumului haotic și confuz pe care-l parcursesem împreună, nu încetasem nici măcar o secundă să-l iubesc sau să-l doresc pe Run. Singurul lucru clar în atmosfera tulbure era pasiunea mea pentru Run, care nu dădea semne că ar fi dispărut. Chiar dacă Run era indiferent sau încă mai avea pe altcineva în inima lui, eu continuasem să merg înainte, încercând să mențin relația pe care Run voia să o întrerupă. A trebuit să depun mult efort, pentru că dacă clipeam măcar o secundă, puteam să-l pierd pe Run din cauza trecutului nostru dureros.

Câteva greșeli din trecut ne bântuiau și astăzi.

Ele reveneau să ne chinuie la fiecare ocazie. Uneori, Run atingea intenționat sau neintenționat vechi răni, iar de multe ori, eu eram cel care folosea cu grijă un cuțit pentru a tăia, din cauza nebuniei și iraționalității din anumite momente.

Rezultatul era cel pe care îl vedeam: amândoi fusesem loviți de trecut până când nu mai rămăsese nimic. Gustul trădării de către o persoană iubită era prea dureros pentru a fi uitat și mă făcea să fiu excesiv de paranoic.

Dar asta nu însemna că faptul că nu uitam mă făcea să mă tem de această relație dezastruoasă.

Deloc… ceea ce trebuia să fac era să găsesc o modalitate de a o proteja mai bine.

Creând diverse condiții, oferte și amenințări, bune sau rele, nici măcar nu-mi păsa ce metode foloseam. Dacă asta însemna să îl am pe Run… indiferent dacă era josnic sau nobil, puteam face totul.

Trebuia să muncesc din greu și să mă forțez să urc sus, ca să pot sta în vârf. Cu putere, bani și influență, să îl închid pe Run nu era peste capacitățile mele. Să lupt cu cineva ca Elyes nu era ușor. Elyes mă învățase o lecție importantă: dacă ești neatent, ceea ce este al tău poate fi luat chiar din fața ochilor tăi. Și când se întâmplă asta, niciun fel de rugăminți disperate nu-l vor aduce înapoi. Dacă îl vrei, trebuie să-l iei înapoi. În cele din urmă, l-am recuperat pe Run.

Pentru a ține totul sub control, trebuia să fiu inteligent, serios și, cel mai important, nemilos și hotărât.

Era timpul să recuperez ce era al meu. Era doar un joc de răzbunare…

Gelozia și dorul pe care Run le simțea pentru Elyes îmi dădeau fiori. Poate că tot ce făceam era să caut atenție.

Ironie… probabil că ăsta e cuvântul potrivit.

Era o altă zi în care priveam spatele gol al persoanei care dormea. Urmele întunecate ale săruturilor contrastau cu pielea palidă, îmbujorată, captivându-mă pentru a milioana oară.

Era un pic ciudat faptul că îmi plăcea să văd corpul lui Run marcat de propriile mele mâini, de opera de artă realizată de limba și buzele mele și, uneori, chiar de urmele dinților. Marcarea corpului frumos și zvelt putea fi un alt mod de a-mi declara dreptul de proprietate, de a le arăta celorlalți să nu îndrăznească să se pună cu cineva care îmi aparține.

În timp ce eram pierdut în aceste gânduri, Run se mișcă, frecându-și fața de perna moale din puf pe care spunea mereu că o iubește atât de mult. O lua cu el oriunde mergea, ca un copil atașat de o pătură confortabilă, incapabil să doarmă fără ea.

Run se comporta somnoros, ghemuindu-se cu pătura și perna preferate pentru o vreme, până când se trezi complet și se întoarse cu fața spre mine, realizând că era privit.

– De ce îți place să stai și să mă privești cum dorm? E înfiorător, să știi...întrebă Run cu o voce răgușită, ca cineva care tocmai se trezise, întorcându-se pe spate și fluturând brațele pentru a scutura rigiditatea. Se plângea pentru că nu era prima dată când se trezea și descoperea că era privit în timp ce dormea.

Nu i-am explicat nimic, doar i-am zâmbit ușor, făcându-l pe Run să se încrunte curios.

Probabil că nu știa cât de drăguț și de adorabil arăta când dormea. Ochii închiși și buzele ușor întredeschise îl făceau să fie atât frumos, cât și adorabil în același timp. Chiar dacă nu eram genul care să judece oamenii după aspectul lor, carisma lui Run era unul dintre lucrurile care îl făceau să fie preferatul meu, adorabilul meu, întotdeauna.

Hobby-ul meu zilnic de dimineață era să-l privesc dormind cel puțin cinci minute. Indiferent de câți ani treceau, nu mă plictiseam niciodată. Mă ajuta să-mi înveselesc ziua înainte de a pleca la muncă, unde mă așteptau nenumărate bătăi de cap.

– De ce zâmbești?

Run își frecă fața și își scutură energic părul negru ca pana corbului, înainte de a se scărpina ușor pe gât, simțindu-se stânjenit pentru că îl priveam intens, făcându-l să se simtă inconfortabil.

– Pur și simplu mi-a venit să zâmbesc.

– Atât?

– Mhm.

Cu cât Run punea mai multe întrebări, cu atât zâmbetul meu devenea mai larg. Uneori, mă bucurau lucruri simple ca acesta.

– E ciudat.

Fața lui arăta neîncredere, iar vocea lui părea și mai surprinsă. Se ridică și se uită la ora de pe telefonul de lângă pernă. Pătura alunecase și îi acoperea poala goală, fără nici măcar o bucată de lenjerie intimă. Când Run se mișcă, ceea ce era ascuns ieși ușor la iveală, lăsându-mi gura apă.

– Ce e ciudat?

– Pari să fii într-o dispoziție bună…

– …

Am ridicat ușor o sprânceană.

– În ultima vreme, ai fost tensionat și ai făcut fețe înfricoșătoare. Iar acum, zâmbești de parcă ai fi într-o dispoziție bună încă de dimineață. Au crescut acțiunile?

– Eu… fac fețe înfricoșătoare?

– Da, de parcă ar fi sfârșitul lumii sau ai fi supărat pe ceva sau pe cineva. Oricum, nu te duci la muncă?

Run căscă leneș și se întinse din nou pe pat.

Run avea dreptate. Fusesem destul de stresat în ultimii ani, atât în ceea ce privește munca, cât și problemele personale. Era imposibil să găsesc liniștea. Mai ales acum două luni, când am aflat că Run era încă în contact cu Elyes, paranoia și temperamentul meu rău izbucniseră, făcându-i pe toți cei din jurul meu să se simtă incomod, fie că erau subordonați sau parteneri de afaceri.

Dar, oricum… încercam să mă adaptez. Speram că lucrurile se vor îmbunătăți.

Mi-am rotit umerii, simțind oboseala după ședința de cinci ore la distanță. După prima ședință, urmase imediat a doua, fără pauză. Ieri fusese cu adevărat obositor.

– Da, dar probabil un pic mai târziu. Sunt obosit.

– Atunci de ce te-ai trezit atât de devreme? De ce nu dormi mai mult? Abia a trecut de șase. Ar trebui să găsești timp să te odihnești. Când ai luat ultima oară o zi liberă? Dacă subordonații tăi nu își pot face treaba, concediază-i pe unii dintre ei. Run se încruntă și mă privi sever.

Plângerile lungi ale lui Run îmi încălziră inima.

Run ținea la mine…

Știa că muncesc din greu și că sunt stresat, așa că încerca să nu se certe cu mine pe teme asupra cărora nu eram de acord. Uneori, Run se liniștea când începeam să-mi pierd cumpătul, dispus să plece pentru a preveni escaladarea certurilor noastre verbale. Nu era în firea lui Run să cedeze în fața nimănui, dar rămânea tăcut, probabil de teamă că mă voi enerva atât de tare încât voi face un atac cerebral.

Run se apropie și își puse ezitant mâinile pe umerii mei. Dar, când m-am ridicat și am dat din cap încurajator, mâinile acelea începură să lucreze, relaxând ritmic tensiunea.

Când eram stresat, umerii mei aveau tendința să se încordzeze dureros. Nimeni nu știa asta, doar eu.

– Deja ai mult de lucru acolo… Cu ce, abia ai găsit timp să dormi, iar acum ai deschis o companie în Thailanda. Este cel mai inutil lucru, se plânse Run, dar  continuă să-mi maseze umerii cu destulă forță, cee ace mă ajută. Contactul nostru fizic ducea de obicei la sex, mai degrabă decât la atingeri afectuoase. Amândoi păstram distanța, creând intenționat un decalaj, astfel încât să nu ne expunem slăbiciunile unul altuia…

Cred că amândoi suntem așa.

– Când plecăm acasă? Am atâtea lucruri pe care vreau să le fac. Dacă rămânem așa în Thailanda, nu avem cum să progresăm.

Mă bucura că Run numea locul acela „acasă”…

Run continua să mă maseze. Știam că ține la mine într-o oarecare măsură, dar voiam ca inima lui să fie obsedată doar de mine.

– Cafeneaua?

Run se plânsese odată că vrea să deschidă o cafenea, dar eu nu eram de acord.

Să ai o afacere este obositor și nu voiam ca Run să se epuizeze cu astfel de lucruri. Cu ceea ce aveam, Run putea trăi confortabil toată viața. Cu excepția stelelor și a lunii, puteam aduna totul la picioarele lui Run.

Un alt lucru important… Voiam să mă trezesc dimineața lângă Run. Dacă Run ar fi deschis într-adevăr cafeneaua aceea, aș fi pierdut această șansă. Acest moment devenise atât de important încât acum era o rutină.

– Da… sunt surprins că îți amintești.

Nu numai că îmi aminteam, dar sabotasem în mod activ șansa lui Run de a obține magazinul care îl interesa. Licitasem în mod deliberat cu un contract de închiriere supraevaluat. Chiar dacă s-ar fi negociat o înțelegere, proprietarul ar fi văzut mai întâi beneficiul pentru el însuși.

După ce i-am luat-o, am pus pe cineva să o subînchirieze imediat altcuiva, cu pierderi.

Am făcut asta de două ori până acum. Dacă Run ar fi aflat despre asta, probabil ar fi fost atât de furios încât ar fi vrut să dea foc casei.

– Ar trebui să continui să te distrezi cu desenele tale, așa cum faci acum. Orice ai nevoie, folosește banii mei. Nu e nevoie să muncești până la epuizare.

– Lodge, nu sunt escorta ta lunară. Nu te comporta ca un tătic bogat care abia așteaptă să mă răsfețe. Te rog! Banii tăi nu mă tentează deloc.

Vocea lui Run deveni mai fermă din cauza emoției, iar mâinile lui se îngreunară odată cu ea.

– Nu am vrut să spun asta. Doar că cred că a conduce un restaurant este obositor, stresant și haotic. Trebuie să te ocupi de clienți și de angajați, apoi mai este și marketingul. Nu este atât de distractiv pe cât crezi.

– Ce știi tu… Trăind zi de zi fără un scop, aș putea la fel de bine să fiu pe jumătate mort. Zilele mele sunt doar respirații irosite, complet inutile.

Știam că cineva cu un ego atât de mare ca al lui Run s-ar plictisi să respire zi de zi, dar eram prea posesiv ca să-l las să plece și să întâlnească pe altcineva.

– De ce nu vii să lucrezi cu mine…, i-am propus, gândindu-mă că ar putea fi o idee bună. În felul acesta, Run ar fi mereu sub ochii mei.

– Poziția de designer sau orice altă poziție dorești.

– Nu sunt potrivit pentru un job obișnuit, știi asta. Simțul meu pentru disciplină este o glumă. Aș scădea standardele companiei tale fără niciun rost.

– Nu trebuie să lucrezi în program normal. Ai uitat cine sunt eu? A-ți oferi privilegii speciale este o chestiune de satisfacție personală. Nimeni nu îndrăznește să se opună sau să nu fie de acord.

– Deci, vrei să fiu un angajat privilegiat? Vrei să-ți transformi biroul într-un loc de joacă pentru mine, unde să mă distrez când mă plictisesc?

– Exact. Ești al meu și ai dreptul la anumite privilegii. Fie că este un loc de joacă sau un loc unde să te relaxezi, este al tău.

– Nu ți-e teamă de bârfele angajaților? Dacă vor începe să circule zvonuri că te joci cu mine, vestea pe care ai încercat să o ascunzi se va răspândi din nou. Nu face acest schimb. Nu merită.

– Nu vreau să ascund faptul că te am. Chiar dacă oamenii bârfesc sau spun orice, asta nu schimbă faptul că ești în patul meu în fiecare zi.

– Familia ta probabil mi-ar smulge fața. Ca să nu mai vorbim de logodnica ta. E amuzant… Mă simt groaznic de fiecare dată când mă gândesc că sunt celălalt bărbat al logodnicei altcuiva. Mă simt vinovat de fiecare dată.

– O să anulez logodna.

Mă gândisem mult timp la asta. Anularea logodnei era singurul lucru pe care mi-l doream, dar nu reușisem să mă hotărăsc. Ultima picătură cu tatăl meu era pe cale să se verse, dar dacă se ajungea la asta, chiar dacă legătura subțire dintre familia mea și mine se rupea pentru că eu alegeam să fug… aș fi făcut-o. Dar pentru ca totul să fie bine, trebuia să mai aștept puțin, până la momentul potrivit.

 – Nu poți anula logodna. Nu merit efortul. Când va veni momentul, ne vom despărți. Vei fi fericit că nu ai luat o decizie pripită de a renunța la tot doar pentru a mă păstra.

– Probabil numeri secundele până când mă poți părăsi.

Asta credea Run. Încă o dată, îmi reamintise că era gata să plece. Chiar dacă ne simțeam ca un disc zgâriat care cânta aceeași melodie greșită, nu aveam de gând să las asta să se întâmple.

Run încetă să mă maseze și suspină.

– Este viitorul cu care trebuie să ne confruntăm.

– Eu îmi scriu propriul viitor și pe al tău. Amintește-ți asta, Run.

– Mm…

Am tăcut pentru o vreme. Umerii și corpul meu începură să se tensioneze până când Run aplică din nou presiune, iar eu am expirat, nedorind să mă cert pentru opinii diferite. Run se considerase întotdeauna un outsider.

– … Nu vreau să mai ai probleme cu tatăl tău. E deja destul de rău.

Vocea lui Run părea îngrijorată și mă bucura să o aud. Părea că ne înțelegeam mai bine decât oricine altcineva. Dacă era vorba despre orice altceva, despre gusturile noastre și despre modul în care ne trăiam viețile, era ceva similar între noi, cu excepția unui singur lucru… dragostea.

– Am deja destule probleme cu tatăl meu. Una în plus nu va înrăutăți situația.

– Familia Lodge nu se poate descurca fără tine.

Nici eu nu mă pot descurca fără Run.

– Sunt doar cel care întreține familia. Atâta timp cât nu las afacerea să eșueze, ar trebui să fie suficient. Am făcut atât de multe pentru alții. Faptul că vreau să lucrezi cu mine nu va deranja pe nimeni. Dacă te-ai săturat să nu faci nimic, vino să lucrezi cu mine.

Cel puțin atunci, aș ști ce face, cu cine și unde.

– … Nu voi lucra cu tine.

Run făcu o pauză, dar după ce termină propoziția, se așeză într-o poziție mai confortabilă înainte de a-mi apăsa gâtul pentru a-mi elibera tensiunea.

– Dacă îți faci griji pentru familia mea, nu-ți face. Tatăl meu nu va spune nimic. Mă descurc eu.

– Nu fi prost, Fei Long. De ce naiba ai vrea să creezi și mai multe probleme aducându-mă și pe mine? Ugh! Suntem un blestem unul pentru celălalt. De când am intrat în viața ta, n-ai avut decât probleme… Dacă ne-am fi despărțit de la început, ar fi fost mai bine. Probabil că acum ai fi căsătorit și ai avea un fiu care să ducă mai departe numele familiei.

– Tu… poate că mă vezi ca pe un blestem, nu știu. Dar, cu siguranță, tu nu ești un blestem pentru mine.

După ce am spus asta, am tras corpul zvelt al lui Run mai aproape, apăsându-i ceafa pentru a-l apropia, înainte de a-i cuprinde buzele fierbinți pentru a gusta aroma familiară. Indiferent de câte ori, eram încă îmbătat și îndrăgostit de ea.

Buzele lui Run se despărțiră, permițându-mi să-mi strecor limba nerăbdătoare înăuntru. La început, i-am dat un sărut blând, tandru și mângâietor, uneori sugând și trăgând de gura și obrajii lui. Dar, în curând, cel atacat se întoarse pentru a răspunde și începu să riposteze împotriva buzelor și limbii mele.

Lui Run nu-i plăcea să fiu blând.

Indiferent de câți ani treceau, ori de câte ori încercam să fiu lent și grijuliu, persoana din brațele mele întotdeauna intensifica pasiunea, făcându-ne pe amândoi să ardem de dorință.

Dacă începeam cu o flacără caldă, Run arăta iritare. De multe ori, el reacționa fizic când încetam provocator, împotriva voinței lui.

Mâinile lui Run se plimbau peste tot. Singura pereche de boxeri pe care o purtam nu putea opri degetele lui răutăcioase să ajungă la partea mea excitată, apucând-o ferm și mișcându-se ritmic cu satisfacție, ca și cum ar fi vrut să mă provoace dincolo de punctul de întoarcere.

Gata cu încetinirea ritmului…

Run era atât de bun la a mă tachina și a mă provoca în această luptă a pasiunii…

Când limba lui Run se retrase, despărțindu-i buzele pentru a ne lăsa pe amândoi să respirăm, eu am fost cel care a zăbovit, sugându-i limba fără să-i dau drumul. Când în cele din urmă m-am îndepărtat cu regret, mi-am îndreptat atenția către un alt loc dulce și tentant. Umerii și gâtul lui puternic fură sărutați, linși și supți până jos. M-am mișcat încet.

Pe fiecare centimetru pe care îl atingeau buzele mele, lăsam urme pentru a-mi revendica proprietatea. Era un obicei egoist de care nu puteam scăpa.

Uneori, mușcam pielea lui albă și moale, lăsând urme adânci pentru a provoca gemete de plăcere din partea persoanei din brațele mele. De fiecare dată când eram dur cu Run, el nu se opunea.

În schimb, mă lăsa să fac orice voiam, ca cineva care se bucura de jocuri dure.

Nu sunt un sadic care se bucură de violență cu partenerul, dar sunt destul de sigur că Run este unul dintre cei pe care oamenii îi etichetează în mod obișnuit ca „masochiști”, ceea ce nu era o problemă pentru mine.

Am inspirat acel miros familiar și reconfortant, întotdeauna amestecat cu mirosul de vopsea. Nasul meu coborî spre sfârcurile lui de culoare deschisă, care se contractau la fiecare atingere. Gura mea captură încet unul dintre ei, lăsând limba mea umedă să-l mângâie ușor de câteva ori înainte de a-l mușca cu dinții din față, deloc ușor, ceea ce-i smulse imediat un geamăt de plăcere.

Mi-am frecat fața de pieptul lui, barba mea de dimineață zgâriind pielea lui palidă până când deveni roșie aprinsă. Am petrecut mult timp chinuindu-l pe Run cu acele două sfârcuri mici, până când deveni neliniștit și încercă să mă tragă să fac ce voia el.

Run voia să o facem repede, dar eu voiam să o luăm încet.

Mâinile lui Run îmi atacară nerăbdător talia și partea inferioară a corpului. I-am apucat încheieturile, am luat o frânghie mică, potrivită, și i-am legat repede încheieturile de tăblia patului.

– Fei Long… ești nebun! De ce trebuie să te joci mereu? se plânse Run cu fața înroșită de afluxul de sânge, ușor iritat de mine.

– Șșșt… Poartă-te frumos mai întâi.

– De ce naiba mă legi? mă certă el furios.

Știa bine că o voi face așa cum îmi place: încet și blând, cu un preludiu chinuitor de tentant.

– Dă-mi drumul… Fei.

Run se zbătea cu brațele legate, dar datorită priceperii mele în legarea cu frânghii, nu avea cum să scape. Dar nu-ți face griji, Run nu era rănit, pentru că l-am legat suficient de strâns, dar nu atât de strâns încât să-i provoc răni.

– Îți dau drumul, da, dar nu acum.

– La naiba! Run începu să înjure când i-am lins buricul până la ombilic, murmurând aproape de zona țintă, suflând cu respirația caldă pentru a-l excita pe Run cu atingerea iminentă.

– Poți să nu fii vulgar?

– Nu te juca, nu…

– Cine a spus ceva despre joacă? Vorbesc serios.

Pentru un cuplu ca mine și Run, s-ar putea să nu fim exemplul ideal de îndrăgostiți.

Nu era relația de vis pe care toată lumea vrea să o urmeze sau să o ia ca exemplu.

Depinde de cine privește…

Depinde de cine o interpretează.

Singurul lucru pe care îl știam era că aș face orice pentru a mă trezi dimineața cu Run încă întins lângă mine, cu spatele întors. Pentru următorii zece ani sau mai mult, amândoi am putea râde și zâmbi împreună cu voce tare.

Dar nu aveam idee că această călătorie în Thailanda va înrăutăți și mai mult relația noastră deja șubredă și o va scufunda și mai adânc.

Și nu aveam idee că de acum încolo… eu voi fi cel care îi va aduce pericol lui Run.

Dacă aș fi știut că ticălosul de Theeranai îi va face ceva atât de oribil lui Run… l-aș fi ucis de prima dată când l-am întâlnit.

Dar viitorul este ceva ce nu putem cunoaște.