Gorgona Medusa-Capitolul 23

DEZVĂLUIREA

Dimineața se strecură lent în casa lui Titan, iar lumina palidă a răsăritului alunecă peste pereții deschiși la culoare și peste liniștea calmă a vilei încă adormite. Cartierul rezidențial rămânea tăcut la ora aceea, cu aleile goale și arborii nemișcați în aerul rece al dimineții, iar în bucătăria amplă de la parter Titan pregătea micul dejun cu o concentrare neobișnuit de liniștită pentru un om obișnuit să înceapă ziua cu rapoarte operative și ordine militare.

Cafeaua fierbea încet, iar mirosul ei amar se amesteca cu aroma caldă a pâinii prăjite și a clătitelor pe care le întorcea cu precizie. Din când în când, privirea lui urca instinctiv spre etaj, iar imaginea lui Zeus adormit îi revenea în minte cu o claritate care îl tulbura mai mult decât orice confruntare din ultimele zile.

Noaptea petrecută lângă el îi sfărâmase complet disciplina interioară.

Îi simțise respirația, căldura trupului.

Felul în care Zeus se apropiase instinctiv înainte să se retragă brusc, amintindu-și că iubea pe altcineva.

Titan închise pentru o clipă ochii și își trecu mâna peste ceafă.

Gândul la acel „altcineva” îi apăsa pieptul într-un mod aproape insuportabil, iar ceea ce îl tulbura cel mai tare era faptul că, pentru prima dată în viață, simțea o gelozie atât de profundă încât devenea aproape fizică. Era gelos pe el însuși…

Când termină de pregătit tava, rămase câteva secunde nemișcat în mijlocul bucătăriei, apoi trase aer adânc în piept și urcă spre etaj.

Casa era liniștită.

Lumina dimineții se strecura prin ferestrele lungi ale holului și desena reflexe pale peste podeaua de lemn, iar Titan ajunse în fața camerei lui Zeus și apăsă încet clanța.

Dormitorul era încă scăldat într-o lumină moale.

Zeus dormea pe jumătate întors spre geam, cu pătura strânsă neglijent în jurul taliei. Expresia lui părea incredibil de liniștită în somn, iar vulnerabilitatea aceea îl făcu pe Titan să simtă din nou acea durere surdă care îi apărea în piept ori de câte ori își imagina că l-ar putea pierde.

Se apropie încet de pat și se așeză pe marginea lui.

Pentru câteva secunde lungi, îl privi fără să spună nimic, apoi mâna lui urcă lent și îi atinse foarte ușor părul scurt.

– Zeus…

Vocea lui era joasă și calmă.

Zeus se mișcă ușor în somn și scoase un sunet abia perceptibil înainte să deschidă încet ochii.

Privirea îi rămase câteva secunde încețoșată, iar când îl văzu pe Titan atât de aproape, respirând aproape aceeași respirație cu el, se încordă instinctiv.

– Cât e ceasul…?

– Destul cât să se răcească micul dejun dacă mai dormi mult.

Zeus clipi încet și încercă să se ridice, însă Titan îl opri instinctiv atingându-i ușor umărul.

Gestul acela simplu îl făcu pe Zeus să înghită în sec.

Privirea lui coborî o clipă spre mâna lui Titan, apoi urcă din nou spre ochii acelui bărbat care continua să-l privească într-un mod imposibil de ignorat.

– Titan…

Vocea îi deveni nesigură.

– Ce facem noi?

Titan nu răspunse imediat.

Se apropie puțin mai mult, iar salteaua coborî ușor sub greutatea lui. Apoi își sprijini brațele de o parte și de alta a trupului lui Zeus și se aplecă lent asupra lui până când fețele lor ajunseră la doar câțiva centimetri distanță.

Zeus simți imediat căldura acelui corp masiv și mirosul discret de cafea și de mosc.

Inima începu să-i bată violent.

– Ți-am spus deja… murmură el cu dificultate.

–Iubesc pe cineva.

Titan continua să îl privească fără să clipească.

– Știu.

– Și atunci de ce faci asta?

Vocea lui Zeus tremură foarte puțin.

Titan coborî și mai mult capul, iar buzele lui ajunseră aproape de urechea lui Zeus.

– Pentru că de fiecare dată când mă uit la tine, simt că mi-ai intrat în viață exact în locul în care eram cel mai vulnerabil.

Zeus se cutremură.

Vocea aceea joasă îi traversă pielea ca o atingere.

– Titan…

– Pentru că mă surprind gândindu-mă la tine în timpul fiecărei operațiuni.

Respirația lui Zeus deveni neregulată.

– Ai dormit lângă mine, casa aceasta uriașă nu mai pare goală.

Zeus închise ochii pentru o clipă, iar imaginea lui Nat îi apăru instantaneu în minte.

Vocea aceasta, căldura aceasta, felul în care Titan îi vorbea.

Totul începea să se suprapună într-un mod care îl tulbura profund.

Degetele lui se strânseră instinctiv în cearșaf.

– Nu… șopti el cu disperare.

–Nu face asta…

Titan se opri foarte aproape de obrazul lui.

– Ce anume?

Zeus deschise ochii, iar în privirea lui apăru o suferință autentică.

– Vocea ta… felul în care vorbești…

Respirația îi tremură.

– Totul mă face să mă gândesc la el.

Titan încremeni aproape imperceptibil.

– La El?

Zeus dădu foarte încet din cap, iar ochii începură să i se umezească.

– Chiar nu ai inimă? șopti el cu o vulnerabilitate care îi sfâșie ceva în interior lui Titan.

–Ți-am spus că iubesc pe cineva și că am sentimente și pentru tine… iar tu continui să te apropii de mine de parcă ai vrea să-mi răstorni complet mintea.

Titan îl privea într-o tăcere atât de intensă încât Zeus simți că nu mai poate respira normal.

– Este foarte dificil pentru mine… continuă el încet.

–Foarte dificil. Când o să mă fac bine trebuie să-l văd. Trebuie să-mi dau seama ce simt cu adevărat și pentru care dintre voi sentimentele sunt mai puternice.

Pentru câteva secunde, Titan nu spuse nimic, apoi se apropie și mai mult…atât de mult încât buzele lor aproape se atingeau.

Zeus îl privi complet tulburat.

Ochii aceia întunecați și liniștiți îl țineau captiv într-un mod aproape dureros.

Simți o atingere lentă, tandră și incredibil de delicată a buzelor lui Titan peste ale lui.

Zeus rămase complet nemișcat.

Blândețea atât de neașteptată îi făcu ochii să se umezească și mai tare.

Titan îl săruta ca pe ceva fragilm ca pe ceva prețios.

În clipa aceea, mintea lui Zeus se răsturnă complet, pentru că senzația îi aminti violent de Nat, de vocea lui, de felul în care îl făcea să simtă că este protejat fără să-i ceară nimic în schimb.

Când Titan se retrase foarte încet, Zeus continua să-l privească de parcă nu mai înțelegea nimic din lumea din jurul lui.

Respirația îi era haotică, ochii larg deschiși.

Tulburarea de pe chipul lui devenise aproape dureroasă.

– Ce… murmură el abia auzit.

Privirea lui coborî instinctiv spre buzele lui Titan.

Titan îl privi câteva clipe lungi, apoi își retrase încet mâinile și se ridică de pe pat cu aceeași calmă eleganță care îl făcea și mai periculos.

– Hai să mâncăm, spuse el liniștit.

–Am pregătit micul dejun.

Și ieși din cameră lăsându-l pe Zeus singur în mijlocul unei furtuni emoționale pe care nu o mai putea controla.

……..

Micul dejun se desfășura într-o liniște stranie, aproape fragilă. Lumina dimineții se revărsa prin ferestrele mari ale bucătăriei lui Titan și îmbrăca încăperea într-o căldură calmă, domestică, ce contrasta violent cu furtuna care continua să răscolească mintea lui Zeus.

Masa era deja pregătită: cafea fierbinte, clătite, fructe tăiate atent, miere, pâine prăjită.

Totul avea ordinea aceea impecabilă care îl definea pe Titan până în cele mai mici gesturi, iar Zeus, așezat pe unul dintre scaunele înalte de lângă insula din marmură deschisă, continua să-l privească pe furiș peste marginea cănii de cafea.

Nu reușea să își scoată din minte sărutul acela și felul în care Titan îl atinsese.

Felul în care vocea lui Nat și vocea lui Titan începeau să se amestece într-un mod aproape înfricoșător.

Titan stătea în fața lui, sprijinit ușor de blat, îmbrăcat simplu într-un maieu negru și pantaloni de trening gri închis, iar imaginea aceea domestică îl tulbura pe Zeus mai mult decât uniforma de comandant Phalanx.

Omul acesta părea periculos tocmai atunci când devenea blând. Zeus își coborî privirea spre telefon. Inima îi bătea ciudat. Degetele îi rămaseră câteva secunde suspendate deasupra ecranului înainte să înceapă să scrie.

„Aș vrea să ne vedem… dar nu chiar acum. Peste două săptămâni e bine?”

Trimise mesajul și inspiră adânc. Exact în aceeași clipă, telefonul lui Titan, aflat pe blatul bucătăriei, scoase un sunet scurt.

Clinc.

Zeus ridică imediat privirea. Titan își întoarse calm capul spre telefon, îl luă în mână și citi ecranul fără să pară surprins. Apoi colțul gurii îi tresări foarte ușor. Degetele lui începură să tasteze lent.

În același timp, telefonul lui Zeus vibră.

Mesaj nou.

Zeus îl deschise imediat.

„Și mie mi-a fost dor de tine.”

Respirația îi îngheță pentru o fracțiune de secundă. Privirea îi urcă lent spre Titan.

Comandantul continua să bea cafea liniștit.

Zeus simți cum stomacul începe să i se strângă.

Coincidență…trebuia să fie o coincidență.

Își coborî din nou privirea spre telefon și tastă rapid.

„Bine. Atunci ne întâlnim peste două săptămâni. Ai grijă de tine până atunci.”

Trimis.

Clinc.

Telefonul lui Titan sună din nou. De data aceasta, Zeus ridică atât de repede capul încât aproape își lovi cana. Ochii lui se îngustară imediat. Titan se uită calm spre ecranul telefonului și, pentru prima dată în multe zile, un zâmbet autentic îi lumină discret privirea.

Zeus îl fixă câteva secunde fără să spună nimic, apoi lăsă foarte încet telefonul pe masă.

– Dă-mi telefonul tău.

Titan ridică leneș o sprânceană.

– Poftim?

– Telefonul. Dă-mi-l.

Titan își sprijini cotul de blat și îl privi amuzat.

– De ce ți-aș da telefonul meu? Tu nu ai unul?

Zeus îl urmărea deja cu o suspiciune care începea să semene periculos de mult cu panica.

– Titan.

– Zeus.

– Dă-mi telefonul.

Titan zâmbi lent în ceașca de cafea.

– Îmi ordoni acum?

Zeus își îngustă ochii.

– Comandant sau nu, vreau să-ți văd telefonul.

Titan coborî încet cana pe blat și începu să se apropie de el cu telefonul în mână.

Pașii lui erau lenți, periculos de siguri.

Zeus îl urmărea aproape hipnotizat. Titan ajunse lângă scaunul lui și se aplecă foarte puțin asupra lui, suficient cât mirosul acela discret de cafea și parfum să îi tulbure complet concentrarea. Telefonul rămase suspendat între degetele lui lungi.

– Dacă poți să-l iei… ți-l dau.

Zeus îl privi scandalizat.

– Ești incredibil.

– Mi s-a mai spus.

Zeus întinse imediat mâna spre telefon, însă Titan îl ridică exact înainte să îl atingă.

– Hei!

Titan făcu încă un pas spre el, iar Zeus se trezi prins între scaun și trupul lui.

Inima începu să îi bată violent. Pentru prima dată după multe minute, zâmbetul lui Titan păru să se stingă ușor. Privirea lui coborî câteva clipe spre buzele lui Zeus înainte să revină asupra ochilor lui albaștri. Zeus îl fixa fără să clipească. Respirația lui deveni neregulată.

– Titan…

Vocea îi ieși aproape șoptită.

– Cine ești tu, de fapt?

Titan îl privi lung, iar în ochii lui apăru pentru o clipă ceva neașteptat de tandru și de trist. Apoi își întinse foarte calm telefonul spre el.

– Ia-l.

Zeus rămase nemișcat în mijlocul bucătăriei, cu telefonul strâns atât de tare în palmă încât articulațiile îi deveniseră albe, iar privirea lui continua să alunece haotic între ecran și chipul lui Titan, de parcă mintea încerca disperată să refuze o concluzie pe care sufletul începuse deja să o accepte.

Lumina dimineții cădea peste încăpere într-o liniște aproape ireală, cafeaua continua să aburească lent pe masă, iar între ei plutea o tensiune atât de densă încât Zeus avea impresia că fiecare respirație devenise vizibilă.

Titan nu mai spunea nimic, doar îl privea cu aceeași expresie imposibil de citit care îl făcuse întotdeauna să pară de neclintit în fața lumii întregi.

Doar că Zeus începea să înțeleagă ceva teribil.

Titan îl lăsa intenționat să ajungă singur la adevăr.

Îi oferea spațiu, timp și tocmai delicatețea aceea îl răsturna complet.

Zeus își umezi buzele uscate și coborî din nou privirea spre ultimul mesaj.

„Ai grijă de tine până atunci.”

Aceleași cuvinte…același ton…aceeași căldură calmă care îl făcuse să se îndrăgostească de Nat fără să-i fi văzut vreodată chipul.

Respirația îi deveni neregulată.

– Nu… șopti el aproape imperceptibil.

–Nu se poate…

Titan își sprijini lent mâinile de marginea insulei din bucătărie și îl privi fără să se apropie de data aceasta.

Zeus ridică brusc capul.

Ochii îi erau umezi și complet tulburați.

– Tu…

Vocea îi tremurase.

– Da…

Răspunsul veni atât de simplu încât Zeus simți cum ceva îi explodează în piept.

Făcu instinctiv un pas în spate. Mâna îi urcă spre frunte într-un gest aproape disperat.

– Tu ești Nat…

Titan îl privea în continuare cu aceeași liniște care îl făcea pe Zeus să simtă că își pierde complet echilibrul interior.

– Da.

Zeus râse scurt, dar era un râs complet amețit, neîncrezător.

– Nu… nu, stai…

Începu să se plimbe prin bucătărie șchiopătând ușor, complet incapabil să stea locului.

– Asta e absurd. Asta este complet absurd…m-ai lăsat să mă îndrăgostesc de tine de două ori?

Pentru prima dată, ceva aproape dureros traversă privirea lui Titan.

Comandantul coborî foarte puțin ochii înainte să răspundă.

– A doua oară nu am mai avut niciun control.

Cuvintele acelea îl loviră pe Zeus direct în inimă.

Tăcerea care urmă deveni aproape insuportabilă.

Titan îl privea acum cu o sinceritate atât de dezarmantă încât Zeus simți că îi fuge tot aerul din plămâni.

– Când am început să vorbesc cu tine ca Nat, spuse Titan încet, încă încercam să înțeleg cine ești. După aceea… lucrurile au mers prea departe.

Zeus își coborî lent privirea.

Inima îi bătea atât de tare încât îl durea.

Toate momentele începeau să se lege.

Felul în care Titan îl înțelegea mereu…felul în care îi anticipa reacțiile…vocea aceea…calmul acela.

Zeus simți brusc că îi vine să râdă și să plângă în același timp.

– Și eu chiar am crezut că înnebunesc…credeam că iubesc doi bărbați diferiți…

Titan făcu în sfârșit un pas spre el, apoi încă unul.

– Iubeai același om în două feluri diferite.

Zeus ridică ochii spre el, iar expresia lui deveni atât de vulnerabilă încât ceva din Titan se înmuie instantaneu.

Un zâmbet aproape trist îi atinse colțul gurii lui Titan.

Pentru câteva secunde lungi, niciunul dintre ei nu mai spuse nimic.

Apoi Zeus râse din nou foarte încet și își acoperi ochii cu palma.

-Acum înțeleg de ce sărutul acela mi s-a părut atât de familiar.

Titan îl privea fără să clipească.

– Și acum?

Zeus își coborî încet mâna. Ochii albaștri îi erau încă umezi, tulburați.

Dar în ei apăruse și altceva: o căldură nouă.

– Acum? murmură el.

–Acum cred că trebuie să-mi reorganizez complet viața sentimentală.

Titan mai făcu un pas și-l înlănțui cu brațele afundându-l complet într-o îmbrățișare sinceră.

-Zeus…să nu fugi…fie că sunt Nat, fie că sunt Titan, te iubesc tot atât de mult…