GLADIATOR-Capitolul 22

Strânse papirusul în pumn, iar printre dinții încleștați scoase o înjurătură scandaloasă.
Simțea că explodează de furie.
Nu era nevoie să mai citească încă o dată ce scria pe el. Știa totul pe dinafară.

Prietenul lui, senatorul, îl informase despre ultimele mișcări ale celui care îi vâna postul pentru fiul său.
Deja începuse și el să își dea seama de manevrele acestuia, de când apăruseră răzmerițele în oraș.
Prinsese doi dintre instigatori și, după o oarecare persuasiune asupra trupurilor lor, recunoscuseră că erau trimiși de senatorul în cauză.

Din păcate, aceste informații doar îi confirmau bănuielile, fără a putea să dovedească nimic.
Nu se putea duce în fața senatului cu cei doi legați în lanțuri pentru a-i avea drept martori.
Cel în cauză nu ar fi recunoscut nimic, iar martorii lui ar fi fost batjocoriți fără a mai fi credibili.

— Soldat! strigă la cel de lângă ușă.
Acesta își făcu apariția, stând drepți în fața lui.

— Câți soldați avem pe străzi, în patrulare? întrebă, strângând în continuare acea bucată de papirus aducătoare de vești rele.

— La fiecare poartă de intrare în oraș sunt câte șase soldați, așa cum ați poruncit, iar în tot orașul avem patrule de câte patru soldați care patrulează zi și noapte, îl informă acesta.

— Vreau mai mulți soldați pe străzi. Să nu rămână descoperit nici un colțișor din oraș. La cel mai mic gest suspect, să fie ridicați, aduși la garnizoană și interogați. Eu am să merg să inspectez toate cele patru porți.

Nici nu apucă soldatul să părăsească încăperea, că și se apucă să dea foc papirusului în vasul de argint sprijinit pe patru picioare în formă de leu, având capetele respective sculptate cu măiestrie.
În timp ce acesta ardea, își luă coiful de pe colțul mesei și ieși din încăpere.

Garda lui personală, formată din patru soldați, îl urmă fără a rosti niciun cuvânt. Acești soldați erau antrenați să i se supună și să îl urmeze oriunde.
Să îl urmeze și să îl protejeze.
Până la urmă era Legatul garnizoanei – persoana cu cel mai mare grad militar.

Știa că aliații din senat erau foarte puțini. Rămaseră doar foști prieteni ai tatălui său, care încă îi erau loiali, dar aceștia erau prea puțini pentru a putea ține piept celor care îl susțineau pe senatorul ce începuse să îl șicaneze și să își trimită oamenii să îndemne locuitorii orașului la răscoală.
Nu contau motivele, ci acțiunile, care duceau la un haos general tot mai greu de stăpânit.

Chiar dacă reușea să prindă cât mai mulți dintre ei, alții apăreau imediat, gata să le ia locul pentru câțiva sextanți. Evident, toți erau plătiți de oamenii senatorului.
Cum fiul acestuia primise același grad ca al lui, după ce se întorsese din incursiunile militare, îi putea foarte ușor lua locul prin intrigi și discreditare.

Nu era străin de mersul lucrurilor în Republica în care trăia.
Manipulările, șantajul și asasinatele erau frecvente în lupta pentru putere.
Banii – dar mai presus de ei funcțiile – dictau mersul lumii.
Cu cât funcția era mai mare și punga mai plină, puteai ridica o familie sau, din contră, o puteai prăbuși.

Uneltirile și promisiunile șoptite cui trebuia puteau schimba jocul puterii.
Exact cu acest joc se confrunta și el acum.
Nu mulțimea răsculată era adevărata problemă, ci puterea unui senator susținut de bani și influență.

Ajunse la Poarta Estică de intrare în oraș, întâlnind pe drum patrulele ce mărșăluiau printre oamenii care umpleau străzile:
oameni din clasele superioare, însoțiți de sclavi;
vânzători cu coșuri sărăcăcioase;
cerșetori, prostituate, negustori de sclavi.
Toți forfoteau de dimineață până seara pe străzile pietruite ale orașului.

El și soldații lui trebuiau să-i identifice în toată această mulțime pestriță pe instigatorii plătiți pentru a tulbura ordinea.

Soldații de la posturi îl salutară:
— Ave!

— Ați descoperit pe cineva suspect în ultimele ore? întrebă, privind atent spre cei care intrau sau ieșeau din oraș. Era atent mai ales la cei care intrau.

— Nu, Legatus. Doar un negustor de sclavi care nu voia să plătească taxa, îl informă soldatul.

Fiecare oraș avea stabilită o taxă de intrare pentru negustori.

— Aveți grijă și controlați orice persoană care vi se pare fie și cât de puțin suspectă. Rețineți-o și aduceți-o la garnizoană pentru interogatoriu.

Privi atent spre cei doi soldați care făceau controalele, apoi porni spre celelalte porți.
Furia încă nu i se risipise. Era hotărât să vegheze asupra orașului cu toată puterea militară de care dispunea.
Dacă avea să fie destituit sau mutat la altă garnizoană, măcar știa că încercase din răsputeri să se opună intrigilor.