GLADIATOR-Capitolul 43-Final

A doua zi, Elio era în spatele casei, spărgând lemne, iar Fabio le stivuia lângă un perete ferit de vântul nordic, astfel încât pe timpul iernii să le poată folosi fără a fi pline de zăpadă.
Elio era la bustul gol. Soarele strălucea pe cerul senin, iar munca fizică îi încălzise trupul.

Mama lui apăru de după colțul casei, îndreptându-se spre fântână.
Fabio îi ieși în întâmpinare și scoase el găleata plină cu apă rece, umplând-o și pe cea a femeii.

Elio se apropie de ei, iar Fabio mai scoase încă o găleată. O prinse și o așeză pe marginea din lemn, lăsându-l să bea direct din ea.

Mama lui se întoarse să plece, dar atunci privirea i se opri, surprinsă, pe spatele fiului ei.

— Te-au înfierat! Ca pe animale!

Rosti îngrozită, simțindu-și sufletul plin de durere.

— Mamă… a fost de mult. Acum nu mai contează, rosti el, încercând să o liniștească.

Pentru o clipă, privirea i se încrucișă cu a celuilalt, în care simți tot felul de stări.
Dacă mama lui ar fi știut că litera care îi acoperea omoplatul era inițiala numelui bărbatului de lângă ea, cu siguranță l-ar fi aruncat în fântână sau i-ar fi pus otravă în mâncare.

— Lasă-mă să duc eu găleata, îi spuse, apucând mânerul cu mâna dreaptă, iar cu stânga îi cuprinse umerii, mergând împreună spre colțul casei.

Când se întoarse înapoi, îl zări pe Fabio mergând pe câmp, spre pâlcul de copaci de peste deal.
Porni în grabă după el.

— Fabio… Fabio, te rog, oprește-te, îi spuse, prinzându-l de mână.

— Vreau să plec, îl auzi rostind, fără a-l privi.
Vreau să dispar de aici!

— Vrei să mă părăsești?!
întrebă Elio, privindu-l năuc, auzind o asemenea afirmație.

— Nu vreau să te părăsesc, dar cum pot trăi lângă mama ta, lângă familia ta, știind câtă durere îndură din cauza mea? spuse, simțindu-și sufletul încărcat de o greutate imensă care aproape îl sufoca.

Se desprinse din mâna lui și porni fără țintă printre copacii care acopereau lumina soarelui.

— Ei nu știu și nu vor ști niciodată, rosti Elio, urmându-l.

— Dar eu știu. Eu știu… rosti Fabio, bătându-se cu pumnul peste piept.

— Așa este. Noi amândoi știm, dar am convenit că vom trece împreună peste toate, îi aminti Elio de angajamentul lor, din ziua în care își declaraseră iubirea unul pentru celălalt.

— Elio… îi rosti numele, oprindu-se.

— Sunt aici, iubirea mea, spuse Elio, prinzându-l strâns în brațe.
Ce zici dacă îți arăt locul meu secret? îi șopti la ureche, când durerea și frustrarea se mai domoliră.

Se desprinseseră din îmbrățișare și, mână în mână, porniră printre copaci, spre râul care se auzea susurând lin.

După câțiva metri, se opriră la marginea unui bazin natural, alcătuit din pietre mari care încetineau curgerea apei limpezi, înainte ca aceasta să curgă mai departe printre pietre și grohotiș.

— Seamănă cu izvorul din Luduș, doar că acesta este mai mare, rosti Fabio, privind fascinat frumusețea ascunsă printre copaci.
Acesta este locul de care mi-ai spus?

Elio aprobă printr-o înclinare a capului, mulțumit că îl scosese din starea de supărare.

— Vrei să încerci?

— Acum? întrebă mirat, privind de la el la apa care îl hipnotiza cu limpezimea ei.

Elio se apropie și îl prinse de mijloc, apropiindu-l de el.

— Sunt transpirat și vreau să fac o baie. Mă ajuți? întrebă, cu o sprânceană ridicată și un zâmbet nu tocmai inocent.

Fabio îi întoarse zâmbetul și, după ce îi dădu un sărut rapid, se desprinse de el, dar înainte de a-și da bluza jos privi roată în jur, vrând să se asigure că nu mai era nimeni acolo.

— Nu-ți face griji, nu prea vin oameni aici, încercă Elio să-l liniștească.
Majoritatea se îmbăiază mai jos, în vale, unde râul este mai adânc și mai aproape de sat.

Având încredere în el, Fabio își trase dintr-o mișcare rapidă bluza peste cap, iar pantalonii îi lăsă să-i cadă la picioare, odată cu ai celuilalt.

Goi, se prinseră de mână și porniră încet printre pietre, spre bazin.

— Va trebui să intrăm rapid, altfel o să ni se pară rece, îl avertiză Elio.

Peste un minut își făcură vânt și săriră amândoi deodată.
Apa rece le cuprinse trupurile, făcându-i să scoată țipete de surprindere.

— Pe scula lui Jupiter, dacă nu simt că mi s-a strâns totul, rosti Fabio, călcând apa.

Elio se apropie de el, râzând.

— Te-am avertizat!

Îl prinse în brațe. Celălalt se lipi de trupul lui, încercând să găsească un pic de căldură. Ridică brațele, îi dădu părul pe spate, privindu-i chipul frumos, apoi le înfășură în jurul gâtului său.

Fierbințeala trupurilor îi ajută să nu mai simtă apa atât de rece, sărutul intens în care își angajară gurile făcându-i să uite de orice altceva.

Această apropiere îi făcu conștienți că răceala apei nu reușea să le domolească dorința, simțită din suflet până în penisurile întărite.

— M-ai ademeni aici ca să profiți de mine!
întrebă Fabio, sărutându-i vârful nasului.

— Nu mă deranjează dacă vrei să profiți tu de mine, rosti Elio, prinzându-i fesele în palme și frecându-se de bazinul lui.

-Stau foarte comod așa pentru a schimba poziția, îl asigură.
Dar o pot face după runda asta, mai ales că de când am ajuns am stat cu ia tare în fiecare noapte.

-Ți-am spus că putem merge în fâneață  dar mai refuzat, îi aminti.

-Nu eram chiar atât de înfiebântat pentru a experimenta paiele intrându-mi peste tot, rosti infășurăndu-și mai bine picioarele în jurul mijlocului său.

-Când ai să vrei, am să aduc o pătură pentru ați asigura tot confortul.
Romanul meu pretențios.

-Îmi place să fiu răsfățat, rosti sărutăndu-i pielea gâtului atât cât putea ajunge din acea poziție.

Elio îl prinse cu un braț mai bine de mijloc iar pe celălat îl lăsă să coboare pănă la mușchii strâmți. Îi mângâie cu mișcări circulare încercând să îi facă să se relaxeze, în timp ce gurile conectate își spuneau propria poveste excitantă.
Gemetele amândurora îi făcură și mai conștienți de apropierea intimă.
Faptul că fuseră abstinenți câteva zile le amplifica și mai mult dorința.

-Trebuie să mergem un pic mai spre mal, îi spuse întrerupând sărutul.
De la apa asta rece chiar ți-sau străns toate cele, spuse zâmbind strângând între degete bilele adăpostite în săculețul din piele fină pe care abia îl descoperi.

-Nu mai râde, findcă și tu ești la fel, îl avertiză lasăndu-se să alunece pe trupul lui, după care înotă spre mal. Ieși din apă și se urcă pe o piatră plată încălzită de soare.
Elio îl urmă cu pielea de găină.

-Râde ciob de oală spartă, spuse râzând de-a binelea privind spre zona dintre picioarele lui, unde abia se observa săculețul plin se sevă masculină.

Elio se aplecă peste el lipindu-se de trupul lui, prinzându-i buzele, făcându-l astfel să tacă.
Strategia era și să se încălzească mai repede.

-Am constatat că nu îmi place apa rece, recunoscu Fabio.
Pentru scăldat mai treacă meargă, dar pentru a face sex în ia…mă las păgubaș.

-O ocazie tocmai bună pentru a ne încălzi reciproc, continuă Elio frecându-se de trupul lui.

-Dacă te mai freci așa de mine, nu am să mă încălzesc, am să iau foc, recunoscu  plimbându-și palmele pe spatele celuilalt până la fesele perfecte pe care le strânse fără milă între degete.
Acum își frecau trupurile unul de a altuia iar penisurile prinse între ei începură să răspundă la acești stimuli excitanți, întărindu-se și mai tare.

Dintr-o mișcare rapidă Fabio ajunse deasupra celuilalt și începu să îi sărute pielea umedă încălzind-o cu limba.
Îi linse unul dintre sfârcuri după care îl supse  pănă se întări mai tare ca de la apa rece care îi învăluise pielea.

Elio îi înfipse degetele în părul care crescuse destul de mult, primind acel răsfăț care îi făcu pielea să se încălzească încet, încet.
Cănd îi simți buzele învăluindu-i penisul, își dădu capul pe  spate privind cerul senin.
Le plăcea amândurora să se iubească în natură. Aceasta dându-le senzația de liberate totală, din cauza goliciuni trupurilor și a neângrădiri dată de pereți.
Constatarea le dădu imboldul necesar de a lăsa liberă toată imaginația debordantă data de încrederea dintre ei.

-Fabio…rosti lăsând geamătul plin de plăcere să I se strecoare printre dinți încleștați.

-Dăți drumu în gura mea, îl îmboldi înfășurându-și limba în jurul penisului pe care îl simți cald și fin.

Toată înfrânarea pe care și-o impuse, dispăru când auzi rugămintea celuilalt.
Se lăsă în voia simțurilor,  iar lichidul lăptos care îi țâșni din trupul adus în cea mai mare stare de excitătie, îi umplu celuilalt gura aprope sufocândul.

-Erai pe supraplin, rosti Fabio ștergându-și colțurile guri.
Dacă te mai gust încă o dată, sigur ai să îți dai drumu la fel de mult, continuă mângâindu-i duritatea cu degetele înfășurate în jurul ei.

Elio îi acoperi degetele cu ale lui, și strânse obligându-l să întețească mișcarea.

-Ește vina ta findcă ai o gură perfectă pentru a dărui plăcere, îl complimentă privindu-i chipul.
Urcate peste mine și primește-mă în tine.
Vreau să îți umplu tot trupul cu sperama mea.

Celălalt făcu cum îi ceruse, deja cuvintele auzite excitându-l mai tare de cât era.
Se lăsă să alunece peste duritatea care pulsa din nou, ajutat și de propria salivă care rămase pe pielea fină.

-Mușchi tăi strâmți mă înebunesc, aproape mârâi Elio.

-Și pe mine mă înebuneste penisul tău care îmi răscolește toate măruntaiele, rosti și el fără a fi o plângere.
Îl inseră cu totul în propriul trup, după care rămase nemișcat poziționându-se mai bine pe coapsele lui.
Propriile coapse erau strânse și frămăntate de degetele care  îl țineau prizonier în acea poziție.

Amăndoi vroiau să simtă din plin acea plăcere care le incărca trupurile și sufletele.
Simțeau nevoia să se încarce cu acele senzații pentru toate clipele care urmau în abstinență.
Uneori locul nu era în favoarea apropieri lor, așa că încercau să strângă cât mai multe simțăminte ori de câte ori puteau.

Fabio începu să se miște în sus și în jos alternând cu mișcări circulare, privind cu plăcere chipul iubitului său, într-o agonie a plăceri absolute.
Plăcere care îi transpunea și lui trăsăturile și trupul pe care îl simțea arzând din  interior spre exterior.

Amândoi își legaseră sufletele cu iubire și încredere.
Tot ce trăiau în acele momente era o continuarea a frumuseți pe care găsiseră în apropierea dintre ei.

Cănd sămănța fierbinte a lui Elio îi umplu trupul, își înfășură brațele după gâtul lui, lăsănd ca propriul lichid vâscos să le umple abdomenele apropiate.

-Nu îmi spune că acum trebuie să intrăm iară în apa rece, se plânse Fabio.

-Îmi pare rău iubire, rosti lipindu-l și mai tare de trupul lui, fără a se simți incomod din cauza fluidelor dintre ei.
Îți promit că la un moment dat te vei obișnui, îl asigură sărutăndu-i părul ciufulit.

Fabio răspunse printr-un sunet mormăit după care se ridică fără tragere de inimă privind lichidul lipicios care se întinse pe ambele lor abdomene. La fel își simțea și partea dorsală când se dădu deoparte.

-Tu va trebui să mă speli findcă tu m-ai murdărit în halul ăsta, continuă să se plângă ca un copil alintat.

-Promit să îmi dau toată sârguința pentru o curățare cât mai temeinică, îl asigură.
Se ridică în picioare și îi întinse din nou mâna.
Va trebui să intrăm la fel de repede ca și prima dată, îl anunță trăgându-l în picioare.

După zece minute ieșiră din apă și se așezară pe aceiași piatră încălzită de soare.

-Ce v-om face de acum încolo? Nu putem sta pur și simplu așteptând să treacă timpul, rosti Fabio privind cerul senin la fel cum făcuse și Elio.

-Putem face ce vrem, îl asigură.
Am putea fi fermieri!
Sau…am putea crește  ,,măgari” sugeră ca amintire a nopți când întâlnise acei soldați curioși.

-Eu nu știu să fac nimic. Toată viața am fost soldat, recunoscu ridicându-se pentru a se sprijini într-un cot, astfel putând să îi privească chipul celuilalt.

-În lumea noastră mereu va fi nevoie de luptători. Oricând Picți sau alți ne vor putea invada pământurile, rosti un adevăr care putea fi îngrijorător pentru viitor.

-Oare să formăm o armată?
Întrebă încruntat emițând o opțiune pe baza cunoștințelor amândurora.

-Este o idee bună, se arătă Elio de acord.
Mulți bărbați vor să lupte pentru ași apăra familia și patria.
Numai că mulți nu știu
Majoritatea sunt fermieri sau crescători de animale sau au diverse meserii.
Brutari ca fratele meu, sau pielari cum a fost tata.

-Crezi că vor vrea să îi antrenăm noi?

-Nu contează cine îi antrenează, atâta timp cât putem să le dăm încredere, îl asigură privindu-i chipul gânditor.

-Atunci…să o facem, rosti Fabio cu mai multă încredere.

-Să o facem, se arătă și Elio de acord.
Își zâmbiră unul altuia cu speranță.
Erau liberi iar viitorul era a lor.

SFÂRȘIT