FRATELE DUCELUI-Capitolul19

Intră pe poarta cimitirului vechi, urmat de Cesima și Robin.
În mâna dreaptă ținea strâns doi trandafiri roz. Ar fi vrut albi, dar nu găsise. Nu că ar fi știut ce culoare prefera el la flori, dar cei albi i se păruseră potriviți pentru astfel de „vizite”.

Ajunse în dreptul pietrei funerare și citi încă o dată numele.

„Antony Soren Malori”

Se aplecă și depuse unul dintre trandafiri pe piatra înegrită de vreme și rămase privind ca în transă, cotropit din nou de aduceri aminte.

— Încă nu îmi vine să cred că l-ai cunoscut pe acest băiat acum două săptămâni, când el este mort de o sută șaptezeci de ani, rosti Cesima privind din dreapta lui.

Nici lui nu îi venea să creadă, dar durerea din suflet era încă vie, ca un memento al acelui timp.

Acum îi veni în gând și chipul lui Aris. Parcă ei trei erau parte dintr-un triunghi amoros de o factură ciudată. Iar dacă la această ciudățenie îl mai adăuga și pe Jessi…

Încă încerca să caute diferențe între Antony și Aris, în afară de fizicul identic.
Rațional știa că cei doi erau persoane complet diferite, dar…

— Cum vom găsi mormântul lui Jessi? întrebă Robin privind în jur, fapt ce îl scoase din gânduri.

Cimitirul nu era foarte mare, ținând cont că acesta făcea parte din istoria orășelului, iar aici nu se mai făceau înmormântări.

— Cel mai bine ar fi să mergem fiecare pe câte un rând, începând cu mormintele cele mai vechi, sugeră Ces.

— Nici măcar nu știm dacă a fost îngropat aici, mormăi el, strângând între degete celălalt trandafir.
Ar fi putut pleca în altă parte sau în oraș după moartea lui Antony.

— Nu contează. O să verificăm, să fim siguri, concluzionă Robin.

— Bună ziua.

Auzi o voce în spatele lor.

— Acesta este mormântul fratelui mai mic al ducelui care era arendașul acestui ținut.
Din păcate, a avut o moarte tragică pe când avea doar douăzeci și cinci de ani, continuă bărbatul, fără să știe că ei cunoșteau deja foarte bine acest detaliu.

Se întoarseră toți trei.

Bărbatul semăna cu un Moș Crăciun — nu din cauza hainelor, ci a pletelor și a bărbii albe, care i se revărsau pe umeri. Era puțin adus de spate, iar degetele noduroase strângeau un baston de lemn în care se sprijinea.

— Bună ziua. Am aflat această „poveste”, dar acum căutăm un alt mormânt cam din aceeași perioadă, îl lămuri Cesima.

— Știți cumva numele acelei persoane?

— Jessi Jansen, răspunse Jaden.

Bărbatul rămase câteva clipe pe gânduri, privindu-l atent.

— Jansen… rosti într-un târziu, rostogolind cuvântul printre buze.
Sunt niște morminte cu acest nume, pe rândul celălalt, mai în spate, le spuse arătând direcția cu bastonul.

Îi mulțumiră și porniră.

— Jessi Jansen, ai spus că te interesează? auziră vocea bătrânului înainte să se îndepărteze.

Se opriră și se întoarseră din nou.

Bătrânul veni lângă ei cu pași înceți.

— Haideți cu mine, iar între timp am să vă spun povestea acestui băiat.

Porniră după el.
Jaden rămase ultimul, simțind cum emoția îi strângea sufletul.

În acest mic areal se afla o parte dintr-un timp trăit pe propria piele. Un timp care îi lăsase amintiri și trăiri pe care nu avea să le uite niciodată.

— Am aflat de la bunicul meu, pe când eram un băietan, că acesta a trăit în aceeași perioadă cu fratele ducelui. Ba am înțeles că erau prieteni foarte buni, continuă bătrânul.
Mi-a spus că în ziua înmormântării a plouat neîncetat, de cu noapte până seara târziu.

Băiatul acesta a însoțit cortegiul funerar plângând cu lacrimi grele, asemenea ploii care îi uda hainele.

Nimeni nu a reușit să îl convingă să se schimbe sau să se acopere. Dar toți îi înțelegeau durerea, fiind cel mai bun prieten al celui mort.

Ajunseră în dreptul unui mormânt a cărui cruce se înclina într-o parte. Piatra era aproape acoperită de mușchi.

Cesima scoase un șervețel umed și frecă inscripția.

Jaden se apropie și citi cifrele cu înfrigurare.

— A murit la o săptămână după Antony… rosti el ca o șoaptă, cutremurându-se.

— Ești sigur? întrebă Robin.

Îi arătă inscripția.

Bătrânul continuă:

— După ziua înmormântării a început să se simtă rău, iar după o săptămână a murit și el. Bineînțeles, aceasta este doar o legendă.
Se spune că totul i s-ar fi tras de la ploaia rece.

Jaden așeză trandafirul pe piatra înegrită.

— Mai vreți să știți și despre altcineva ceva? întrebă bătrânul.

Robin îi mulțumi, asigurându-l că nu mai doreau alte informații.

Lacrimile îi curgeau lui Jaden pe obraji.

Plângea pentru băiatul care iubise și fusese iubit.

Alesese să moară decât să trăiască fără perechea care îl completa.

Jaden se lăsă în genunchi, doborât de suspine.

— Iartă-mă… Iartă-mă…

Își cerea iertare de la băiatul căruia îi revendicase iubitul. Fără voie, dar nici nu se împotrivise prea tare sentimentelor care îl acaparaseră.

Acum, aflând de durerea lui Jessi, se simțea ca cel mai josnic dintre infractori.

În ultimele ore petrecute împreună nu mai ținuse cont de trăirea lui. Îi acaparase trupul, crezând că vor mai avea timp.
Pe când pentru Antony și Jessi fusese prima și ultima oară.

Bătrânul plecase sprijinindu-se în baston.

Robin și Cesima îl încadrau de o parte și de alta, lăsându-l să își golească mintea și sufletul de durere.

Știau ce însemnase Jessi pentru el.
Și rămâneau lângă el.