Gorgona Medusa-Capitolul 22

Întrebări

Seara coborâse liniștit peste casa familiei Aram, iar sufrageria era plină de lumina caldă a veiozelor și de mirosul cinei pregătite de mama lui Mat.

Alan venise direct de la spital, dar îmbrăcat elegant, cu oboseala tipică medicilor care petrecuseră prea multe ore printre oameni bolnavi. Tatăl lor citea ceva pe tabletă, iar Maia discuta relaxată despre un proiect medical nou , în timp ce Ben stătea sprijinit de spătarul canapelei, aparent absent, cu telefonul în mână și expresia aceea calmă care îl făcea să pară mereu desprins de restul lumii.

Mat îi privea pe toți în liniște…era familia lui, oameni normali, oameni pe care îi cunoștea de o viață.

Și totuși, de fiecare dată când își amintea fiola din buzunarul gecii , stomacul i se strângea lent.

Mama lui îi așeză o farfurie în față.

– Ai slăbit iar. La unitate vă hrănesc cu aer?

Mat zâmbi vag.

– Cu rapoarte și cafele.

Alan râse scurt.

– Dieta standard a poliției.

Discuția continuă câteva minute despre lucruri banale, despre spital, trafic și programul haotic al lui Alan, iar Mat asculta absent, construindu-și atent întrebările.

În cele din urmă își ridică privirea spre tatăl lui.

– Apropo… am un caz care implică substanțe medicale și voiam să te întreb ceva despre clorura de potasiu.

Tatăl lui ridică imediat ochii din tabletă, Alan deveni atent, Ben continuă să se uite în telefon perfect nemișcat.

– Clorură de potasiu? repetă tatăl lui.

– Destul de sensibilă ca substanță.

Mat își păstră vocea calmă.

– În ce situații se utilizează cel mai frecvent?

Alan răspunse primul.

– Pacienți cu dezechilibre severe de potasiu, anumite afecțiuni cardiace, tratamente intensive. Administrarea se face controlat și atent monitorizat.

Mat încuviință lent.

– Accesul la ea este simplu?

Tatăl lui ridică imediat sprâncenele.

– Deloc. Substanța este ținută securizat. O dozare greșită poate opri inima foarte rapid.

În sufragerie se lăsă pentru câteva secunde o liniște discretă.

Mat își sprijini coatele pe masă.

– Și există situații în care cineva ar putea lua fiole acasă? Din neglijență sau pentru uz medical?

Alan clătină imediat din cap.

– Procedurile sunt foarte stricte.

Tatăl lui completă calm:

– Orice lipsă apare în registre. Spitalele urmăresc atent asemenea substanțe.

Maia se opri din discuție și interveni:

-Hei, nu vom discuta toată seara despre medicamente. Mat te pot pune în legătură cu unul dintre farmaciștii spitalului. Ei îți pot povesti o grămadă despre clorura aia.

Din canapeaua confortabilă, Ben zâmbi leneș și reveni la telefon.

– Sună mai degrabă a episod din serialele criminalistice, Mat.

Mat își coborî lent ochii spre farfurie.

Iar undeva, foarte adânc în instinctele lui de investigator, începea să se nască o neliniște pe care încă refuza să o numească.

………….

Noaptea coborâse peste cartierul rezidențial ca o mare de cerneală densă și tăcută, iar cerul lipsit de lună transforma întreaga zonă într-un decor ireal, în care doar luminile discrete ale sistemelor de securitate mai desenau contururile reci ale vilelor elegante. Aerul era nemișcat, greu și apăsător, iar casa lui Titan părea să doarmă în mijlocul grădinii perfect ordonate, ascunsă între arbori înalți, garduri impecabile și camere de supraveghere care urmăreau fiecare unghi al proprietății cu o vigilență mută.

Ferestrele mari reflectau întunericul asemenea unor oglinzi negre, umbrele copacilor se mișcau lent peste pereții exteriori, iar la etaj, într-una dintre camerele de oaspeți, Zeus dormea adânc, încă slăbit după recuperare, cu brațul aruncat peste pătură și cu respirația liniștită, fără să știe că, dincolo de zidurile casei, cineva îl privea deja cu o atenție rece și metodică.

În partea opusă a vilei, Titan rămânea treaz în biroul luminat doar de veioza joasă de pe masa masivă din lemn negru, iar dosarele răspândite în fața lui începeau să devină simple pete de hârtie sub privirea obosită și întunecată. Comandantul revenea mereu la același tipar criminal, la femeile de treizeci și șase de ani, singure, cu un copil, la precizia clinică a execuțiilor și la felul în care Gorgona Medusa dispăruse de fiecare dată fără să lase în urmă decât o moarte elegantă, aproape imposibil de contestat.

Acum însă apăruse Zeus, și acesta fusese atacat. Această schimbare tulbura întreaga logică a cazului. Flerul lui de polițist îi spunea că cel care ataca era Gorgona. Dar de ce Zeus?

Titan își trecu încet mâna peste maxilar, simțind cum instinctele îi spuneau că pericolul se mutase mult prea aproape de casa lui, de viața lui, de omul pe care încerca să îl protejeze cu o grijă care depășea orice explicație profesională.

În afara proprietății, la câteva zeci de metri de gardul principal, o siluetă se opri complet nemișcată în întuneric. Îmbrăcămintea neagră absorbea aproape întreaga formă a trupului, iar masca subțire care acoperea jumătate din chip lăsa vizibili doar ochii aceia straniu de liniștiți, lipsiți de grabă, lipsiți de teamă și fixați asupra vilei cu răbdarea unui om care studiase deja fiecare detaliu.

Persoana ridică o tabletă mică pe care erau afișate schițe aproximative ale proprietății, camerele de supraveghere și intervalele moarte dintre rotațiile sistemului video, iar degetele acoperite de mănuși se mișcară lent pe ecran, calculând distanțe, unghiuri și timpi cu o precizie aproape obsesivă.

Privirea urcă apoi spre etaj și se opri asupra dormitorului de oaspeți, unde lumina slabă din spatele perdelelor trăda prezența lui Zeus.

Un zâmbet fin atinse colțul gurii mascate.

– Dormi liniștit, Zeus… fiindcă liniștea are mereu un sfârșit.

Intrusul traversă strada cu pași atât de tăcuți încât părea să se desprindă din întuneric, ajunse lângă gardul exterior și scoase din buzunar un dispozitiv subțire destinat blocării temporare a camerelor video. Lumina mică a aparatului clipi scurt, camerele de pe colțul nordic înghețară pentru șapte secunde, iar silueta se strecură printre arbori până la zidul lateral al proprietății.

În clipa în care mănușa atinse gardul metalic, liniile roșii ale sistemului infraroșu se aprinseră de-a lungul grădinii, iar întreaga rețea defensivă a vilei se desfășură brusc într-o geometrie luminoasă perfectă, construită să detecteze intruziunea unui corp străin înainte ca acesta să ajungă la ferestre, la terase sau la orice intrare secundară.

Alarma izbucni imediat, violentă și ascuțită, sfâșiind liniștea cartierului, iar luminile exterioare se aprinseră brusc peste alee, arbori, ziduri și fațada casei. Intrusul păru destabilizat, nu cunoștea existența acestui sistem de apărare.

În interior, Titan ridică imediat capul, iar expresia lui deveni goală pentru o fracțiune de secundă înainte ca instinctul militar să preia controlul. Scaunul biroului fu împins violent în spate, pistolul îi ajunse în mână, iar pașii lui răsunară rapid pe coridor.

– Zeus!

Vocea lui străbătu casa cu o forță care îl făcu pe Zeus să se ridice speriat în pat.

– Ce naiba se întâmplă?

– Rămâi în cameră și închide ușa după tine!

Titan cobora deja scările, iar pe monitoarele de securitate apăru pentru o clipă silueta îmbrăcată în negru, alergând spre partea laterală a proprietății cu o viteză atât de fluidă încât comandantul înțelese imediat că avea de-a face cu cineva agil, antrenat și obișnuit să se miște în întuneric.

Ușa principală se deschise violent, iar Titan ieși afară cu pistolul ridicat, scanând grădina într-o singură privire. Silueta se afla deja lângă gardul lateral și se pregătea să sară peste el, iar furia care îi traversă trupul avu o limpezime brutală, pentru că acel intrus venise după Zeus, intrase pe teritoriul lui și transformase casa într-o scenă de vânătoare.

– Stai pe loc!

Intrusul nu se opri, iar Titan porni după el cu o viteză care făcu pietrișul aleii să sară sub pașii lui. Silueta traversă strada, sări gardul unei proprietăți părăsite și se strecura printre arbori cu o suplețe care elimina imediat din mintea lui Titan ipoteza părinților lui Mat, fiindcă nici mama, nici tatăl lui nu aveau vârsta, forța sau mobilitatea necesară pentru o asemenea fugă.

Rămâneau Alan și Maia, iar gândul acesta îi întunecă și mai mult privirea, pentru că amândoi aveau legături cu zona medicală, amândoi ar fi putut înțelege folosirea clorurii de potasiu și amândoi proveneau dintr-o familie care fusese prea aproape de moartea mamei lui cu douăzeci și unu de ani în urmă.

Totuși, nimic nu explica alegerea lui Zeus.

Gorgona Meduza își alesese victimele după un ritual aproape fix, iar fiecare femeie ucisă purta aceeași vârstă, aceeași singurătate și aceeași povară maternă care trimiteau direct spre trecutul lui Titan. Zeus nu se potrivea tiparului, iar tocmai această ruptură făcea atacul și mai neliniștitor, pentru că o schimbare de ritual însemna fie o escaladare, fie o motivație personală ascunsă mult mai adânc.

Intrusul dispăru într-un culoar îngust dintre două clădiri abandonate, iar Titan intră imediat după el, cu respirația controlată și arma ridicată. Întunericul era gros, aerul mirosea a beton rece și metal ruginit, iar pașii lui înaintau cu precauția unui om obișnuit să citească pericolul din cea mai mică vibrație.

Culoarul era gol.

Titan își plimbă privirea peste pereți, peste colțurile întunecate și peste grilajele ruginite, însă intrusul dispăruse printr-o rută pe care o pregătise dinainte.

Un obiect atinse cimentul cu un clinchet fin.

Titan întoarse arma spre sunet și văzu o fiolă mică rostogolindu-se lent până aproape de piciorul lui. Se aplecă, o ridică între degete și citi eticheta albă în lumina slabă a telefonului.

POTASSIUM CHLORIDE.

În clipa aceea, piesele începură să se așeze cu o claritate rece în mintea lui. Fiola găsită de Mat în podul casei Aram, atacul din spital, intrusul care venise în noaptea aceea până la vila lui și substanța lăsată în urmă formau aceeași semnătură, același fir al Gorgonei Meduza, aceeași dovadă că ucigașul nu îl mai viza doar prin trecut, ci îl ataca direct prin omul pe care Titan începuse să îl iubească.

Gorgona Meduza îl voia mort pe Zeus, iar această certitudine îl făcu pe Titan să simtă un frig adânc, nu pentru propria viață, ci pentru viața bărbatului aflat în casa luminată violent de sistemele de alarmă.

Privirea lui coborî din nou asupra fiolei, iar dilema deveni aproape insuportabilă.

Dacă ucigașul făcea parte din familia Aram, atunci fiecare drum către adevăr trecea prin oameni pe care îi cunoscuse o viață întreagă, prin părinții lui Mat, prin Alan, prin Maia, printr-un cerc de afecțiuni, loialități și amintiri care devenea acum teren minat. Părinții păreau prea în vârstă pentru silueta agilă urmărită în noapte, Alan avea cunoștințe medicale și un calm suficient de rece pentru a părea posibil, iar Maia, cu eleganța ei cultivată și cu felul matern în care își proteja familia, rămânea poate cea mai tulburătoare dintre variante, tocmai pentru că părea omul pe care toți l-ar fi exclus instinctiv. Mintea i se învârtea haotic…Îi reveni în minte discuția cu mama lui câteva săptămâni înainte de asasinarea ei.

-Titan, aș dori să te depărtezi un pic de Mat. Băiatul acesta te iubește cu sentimente de bărbat nu de copil prieten.

-Prostii, mamă, e cel mai bun prieten al meu, doar atât.

-Nu, doar tu îl vezi așa, mama știe ce spune, vreau să nu te mai vezi cu el. Te rog să nu mă superi. Promite, promite că o vei rări, că te vei ocupa mai mult de școală și de casă. Uite , aș avea nevoie să mă ajuți la grădină, la cumpărături, la zugrăvirea casei. Promite, hai.

-Bine mamă , îl voi evita pe cât posibil.

Titan închise pumnul în jurul fiolei.

Avea nevoie de probe, avea nevoie de un fir concret.

Avea nevoie să prindă Gorgona fără să distrugă înainte vreme tot ce mai rămăsese din familia lui Mat și din propria lui memorie. Dar fie că ar fi fost Alan, fie că ar fi fost Maia,  durerea în piept era acerbă. Trăise cu ei, fuseseră ca niște colaci de salvare care aveau grijă de el.

La câteva străzi distanță, pe acoperișul unei clădiri vechi, intrusul privea vila lui Titan scăldată în luminile sistemului de securitate și în agitația mașinilor care începeau să apară în cartier. Ochii aceia lipsiți de emoție urmăreau fiecare mișcare cu o atenție aproape fascinată, iar zâmbetul lent care îi apăru pe chip trăda satisfacția unui jucător care reușise să schimbe regulile fără să fie prins.

– Începi să înțelegi, Titan.

……………

Ora 1.00 bătuse pe orologiul bisericii.

Noaptea târzie  îmbrăcase vila lui Titan într-o liniște apăsătoare, aproape artificială, iar întunericul fără lună transforma ferestrele mari ale casei în suprafețe negre care reflectau doar umbrele copacilor din grădină. După tentativa de intrare a acelui necunoscut, sistemele de securitate rămăseseră active la sensibilitate maximă, iar din când în când mici lumini albastre clipeau discret pe panourile electronice din hol, asemenea unor ochi care refuzau să adoarmă.

Titan nu reușea să stea locului.

Biroul îi rămăsese luminat până târziu, însă nici dosarele, nici rapoartele și nici ecranul sistemului de supraveghere nu reușeau să-i calmeze tensiunea care îi apăsa pieptul de ore întregi.

Imaginea siluetei îmbrăcate în negru continuase să-i rămână în minte. Necunoscutul ajunsese până la casa lui.

Îl voia pe Zeus.

Gândul acela îl rodea într-un mod aproape violent.

Urcă pentru prima dată la etaj.

Deschise foarte încet ușa camerei de oaspeți și rămase câteva secunde în prag.

Zeus dormea pe o parte, cu brațul aruncat peste pătură. Respirația lui lentă și egală părea singurul lucru liniștitor din întreaga casă.

Titan îl privi lung.

Apoi intră încet, verifică geamul, sistemul de alarmă și telefonul de pe noptieră înainte să plece din nou.

O oră mai târziu reveni.

Zeus deschise vag ochii când simți prezența lui, însă oboseala îl trase imediat înapoi spre somn.

Titan îi ridică instinctiv pătura mai sus peste umăr și ieși din cameră fără un cuvânt.

Pe la 3.00, reveni iar.

De data aceasta Zeus îl auzi clar.

Deschise ochii încet și îl privi prin semiîntuneric în timp ce Titan stătea lângă ușă, cu mâinile în buzunarele pantalonilor de trening și cu expresia aceea rigid calmă pe care o avea mereu când încerca să ascundă ceva.

Zeus oftă încet și își trase mâna peste față.

– Șefu…

Titan ridică imediat privirea spre el.

– Te-am trezit?

– Pentru a treia oară.

Vocea lui Zeus era răgușită de somn, însă în ea se simțea și un amuzament obosit.

Titan rămase câteva secunde tăcut.

– Verificam sistemul.

Zeus îl privi lung.

Apoi se ridică puțin în capul oaselor și își sprijini spatele de pernă.

– Uite care e treaba, șeful.

Titan încremeni aproape imperceptibil la tonul acela.

– Decât să tot vii și să pleci din camera ta și iar să vii în camera mea și iar și iar și iar, atunci mai bine vino și dormi aici cu mine. Așa ești sigur că nimeni nu o să vină să mă fure.

Pentru câteva secunde, Titan pur și simplu îl privi nemişcat și complet surprins.

Zeus îl observă imediat și ridică o sprânceană.

– Dumnezeule, chiar am reușit să-l las fără replică pe marele comandant Phalanx?

Titan expiră lent.

Inima îi bătea atât de tare încât aproape îl enerva propriul corp.

El, care își controlase întreaga viață cu o disciplină aproape brutală, ajunsese destabilizat de un bărbat  somnoros și îmbrăcat într-un tricou larg.

Titan se apropie încet de pat.

– Ești sigur?

Zeus își lăsă capul pe pernă.

– Titan, dacă mai deschizi ușa camerei o dată, jur că data viitoare arunc cu ceva în tine.

Colțul gurii lui Titan tresări foarte puțin.

Lumina slabă din cameră îi îmblânzea chipul într-un mod aproape periculos.

Se așeză lent pe marginea patului, apoi își scoase ceasul și îl lăsă pe noptieră.

Pentru câteva secunde rămase nemișcat.

Parcă îi era teamă să respire prea aproape de Zeus.

În cele din urmă se întinse lângă el.

Patul deveni instantaneu prea mic pentru dimensiunea lui Titan, iar căldura corpului său îl învălui imediat pe Zeus într-un mod care îi acceleră involuntar pulsul.

Tăcerea coborî între ei, grea, intimă, periculos de intimă.

Titan stătea pe spate, cu privirea pierdută în întunericul tavanului, încercând să ignore faptul că Zeus se afla la câțiva centimetri de el.

Mirosul lui, respirația lui, căldura lui, totul îi răvășea controlul într-un mod care îl speria.

Zeus se întoarse ușor spre el.

– Acum ești liniștit?

Titan își coborî încet privirea spre el și ochii lor se întâlniră în întuneric.

– Mai mult.

Vocea lui coborî joasă și gravă, apoi, aproape fără să gândească, ridică mâna și îi atinse foarte ușor părul tuns scurt și care începea să crească.

Gestul era atât de atent și de  tandru încât Zeus simți imediat cum stomacul i se strânge.

Titan îi mângâie încet tâmpla, apoi obrazul.

Zeus închise ochii pentru o clipă.

Atracția dintre ei devenise imposibil de ignorat.

Titan se apropie instinctiv și îl trase ușor spre pieptul lui.

Pentru câteva secunde, Zeus îi răspunse.

Îi simți brațul puternic în jurul taliei și căldura aceea liniștitoare care îl făcea să uite orice pericol din afara casei.

Apoi ceva din interiorul lui tresări brusc.

Nat.

Mesajele, vocea, intimitatea, sentimentele acelea care existau deja înainte de Titan îi reveniră în minte.

Zeus deschise imediat ochii și se retrase puțin.

Titan simți schimbarea instantaneu.

– Zeus?

Cadetul își trecu palma peste față și râse scurt, însă râsul acela era obosit și tulburat.

– Dumnezeule…

Se întoarse complet spre Titan și îl privi direct.

Ochii lui albaștri păreau mult prea sinceri în întunericul acela.

-Să spunem lucrurilor pe nume. Am o atracție foarte mare către tine și eu.

Titan rămase complet nemișcat.

Zeus continuă încet, căutându-și cuvintele.

– Dar eu iubesc deja pe cineva și sunt foarte perturbat din cauza asta, pentru că… spune-mi și mie cum e posibil să iubești doi bărbați în același timp? Mi se pare complet absurd.

Titan îl privea fără să clipească aproape deloc.

Zeus își coborî ochii pentru o secundă.

– Nu mă pot împiedica să mă gândesc la tine. Deloc. Dar nu mă pot împiedica să mă gândesc nici la celălalt bărbat.

Vocea lui deveni mai joasă.

Mai vulnerabilă.

-Iartă-mă, ar fi trebuit să-ți spun adevărul de la început. Și acum, asta mă termină psihic.

Titan simți ceva greu strângându-i pieptul.

Zeus inspiră adânc.

– Deci, te rog… păstrează distanța. Dacă vrei să dormi cu mine, dormi în colțul tău.

Pentru câteva secunde, Titan rămase complet tăcut.

Apoi își retrase încet brațul și își lăsă capul pe pernă.

Expresia lui redevenise calmă, însă ochii îi erau întunecați de ceva ce Zeus nu reușea să descifreze complet: durere, poate teamă, poate… iubire.

– Bine, Zeus. Aș dori să discutăm dimineață despre asta.

Vocea lui era liniștită.

Zeus se întoarse cu spatele la el și își trase pătura mai sus, încercând să-și calmeze haosul din piept.

În spatele lui, Titan rămase treaz mult timp, privind întunericul și realizând pentru prima dată că, dintre toate misiunile imposibile prin care trecuse vreodată, cea mai grea devenise simplul fapt de a sta lângă omul pe care îl iubea fără să îl atingă.