Anemone în iarnă -Capitolul 5

Petrecerea

Ritmul muzicii de cameră şi clinchetul paharelor umpleau salonul restaurantului Ritz cu o simfonie de exaltare. De la înălţimea de murmur şi de râset moderat, Kaelion privea spre mese lungi, împodobite cu aranjamente florale vii şi sfeşnice aurite. Toate familiile din înalta societate din Shaka se adunaseră, iar veselia părea o haină strălucitoare ce acoperea întreg localul. Singurii absenţi de la sosire erau Alan şi Tony Bond, despre care toată lumea ştia că nu fuseseră invitaţi. Curiozitatea creştea cu fiecare clipă, iar lucrurile se pregăteau să ia o întorsătură neaşteptată.

Masa centrală era ocupată de clanurile înrudite cu viitorul mire, Kaelion Serth. Familia Vale, în semn de mare respect, fusese aşezată chiar la masa Serth. Printre ei, o siluetă atrăgea privirile. Vernon Vale, cu permanentul pahar de whisky scoţian în mână, glisa  un zâmbet obraznic celor din jur şi lansa remarci spumoase despre cei tineri. Vernon era glumeţ şi acid, aruncând aluzii amuzante despre viitorul cuplu şi cântecele lor fanteziste de dragoste, spre amuzamentul invitaţilor.

Familia lui Aenon Vale stătea în aşteptare. Acesta, despre care circulau zvonuri că trăise la Londra de la vârsta de cincisprezece ani, nu se arătase încă. Se spunea că o problemă minoră cu costumul îl întârziase. Pentru Claudiana Vale, mama lui Aenon, impasibilă şi cu ochii albaștri ca o lumină caldă, întârzierea era doar o mică provocare protocolară. Tatăl lui Aenon, Vance Vale, zâmbea în semn că se va rezolva. O trăsătură neclară îşi făcea loc pe chipul familiei Vale, căci Aenon se bucura de o reputaţie de bărbat inteligent şi sofisticat, însă în Shaka fusese cunoscut doar din poveşti. Un amestec de aşteptare şi emoţie domnea asupra lor născând tot felul de bârfeli și mai ales o întrebare cheie: cine era acest necunoscut care reușise să-l acapareze în ghearele lui pe miliardarul magnat? Reușise un simplu necunoscut să topească icebergurile din jurul inimii celebrului Yeti?

Kaelion Serth domina cu privirea glacială mulțimea aceea colorată și care nu-l perturba deloc. Pentru el, această petrecere era ca un fel de consiliu al concernului  și care avea ca finalitate semnarea unui contract ce putea readuce creșterea valorii acțiunilor în bursă. Atât și nimic mai mult. Îmbrăcat într-o ţinută aleasă cu grijă, un costum bleumarin , cambrat impecabil pe umeri, cu o cravată în nuanţe de violet, el era imaginea calmului. Și nu era doar o mască. El nu putea fi perturbat de absolut nimic, el nu avea empatie. În ochii invitaţilor, Kaelion era cu adevărat exemplul reușitei: un copil cuminte , sârguincios, note excelente, bacalaureat la 17 ani, studii universitare manageriale terminate cu brio, un adult care își asculta părinții și care adusese și mai multă bogăție în inima concernului de ceaiuri și parfumuri. Toate mamele și-ar fi dorit un asemenea ginere, deci gelozia era infiltrată peste tot și limbile ascuțite începuseră să scoată tot felul de zvonuri printre care și acela că poate Omega rămăsese însărcinat și familia Serth nu mai avea încotro, fusese obligată să anunțe logodna.

La un moment dat, uşile mari ale sălii se deschiseră cu fast și un vuiet de admiraţie străbătu camera. Un bărbat nu prea înalt , dar zvelt și bine proporționat intră cu o graţie aristocratică, făcând primii paşi înăuntru. Aenon Thalir Vale apăru, frumos ca un zeu, cu ochii de un albastru pur ce luminau sub gene lungi blonde. Părul blond, semi lung în față și lung în spate, îi confereau alura unei apariții elfice. Parcă venea din altă lume, atât de ireal părea. Costumul lui de un gri rafinat, cămașa asortată dintr-un gri-argintiu abia observat și cravata lui violetă aduceau un contrast vibrant cu restul. Mișcarea lui calmă și siguranța pașilor îl făceau să pară pregătit pentru orice, de la sală de cursuri până la solemnitatea unei logodne regale.

Kaelion tăcu un moment, de parcă nu mai putea respira. Frumusețea lui Aenon întrecea cu mult imaginea pe care o descoperise acasă la el în ziua cererii și apariția lui în sală îl destabiliză, dar doar o secundă. Trebuia mult mai mult pentru ca inima lui să cedeze.

Cu un zâmbet protocolar, Kaelion îşi îndreptă paşii spre Aenon. Ajuns lângă el, Kaelion îl salută plecând ușor capul și îi oferi brațul.

Cei doi se îndreptară spre masa lor și invitaţii rămaseră fără suflare, abia aşteptau să-l cunoască pe cel ce intra într-o familie atât de puternică.

Aenon, deşi era un Omega în lumea lor de titluri şi reguli, nu părea copleșit în vreun fel. Lucrurile care-l înconjurau stârneau curiozitatea lui sinceră, dar o stăpânea cu demnitate. Ochii lui păreau că cercetează totul, că acumulează informaţii cu precizie de savant. La fiecare pas, părea un prinţ venit de peste mări, cu aer calm şi foarte inteligent. Le mulţumea fiecăruia pentru primire cu un zâmbet care părea un secret: deși zâmbea, era şi calculat, ca o cută la marginea buzelor sale.

La masa Serth şi Vale, tăcerea se destrămă sub jocul cuvintelor. Mama lui Kaelion, aşezată lângă doamna Vale, începu o conversaţie blândă:

– Ţinuta dumneavoastră este deosebită, doamnă! Acea broşă de smarald vă pune în valoare părul castaniu aşa cum nu am mai văzut.

Doamna Vale zâmbi cu politeţe, însă ochii i se strecurară spre Aenon cu mândrie. Îşi amintea de un copil timid crescut în Londra, astăzi un bărbat cu o ţinută de nobil.

În acelaşi timp, Vernon, cu paharul încă plin, amesteca cuvinte şugubeţe:

– Se pare că domnul Kaelion Serth a făcut o alegere plină de gust, dacă Aenon face parte din ea. Nu sunt eu zdrenţe ori prostii la masă, dar am văzut oameni care străluceau prin vesmintele lor, nu prin calităţile lor. Dar observaţi-l pe mezinul Vale. Ochi ca un veritabil Rolex elveţian! Și un costum… gravat parcă din argint, nu? Să-l pui deoparte că e perlat și ticsit, alergi după noroc pe toată perioada petrecerii.

Aenon ascultă tirada fratelui mai marte , dar alese și el un ton glumeț pentru a contracara frazele de prost gust.

– Frate mai mare, observaţiile tale sunt demne de poveștile în care vii călare pe un cal alb.

Cei din jur chicotiră. Dintr-o glumă otrăvită, momentul se schimbase într-un joc de politeţe cu aer de duel.

După ce salutară masa părinților, Aenon și Kaelion începură turneul sălii. La fiecare masă, invitații le zâmbeau şi făceau cunoştinţă. Înainte de toate, Kaelion introducea persoana:

„Vă rog, doresc să vă fac cunoştinţă cu logodnicul meu, lectorul universitar Aenon Vale,” spunând amuzat „şi viitoarea mea soție”.

Ei se aşezau respectuos, iar cei de la masă îşi descărcau curiozitatea cu întrebări tradiţionale: cum s-au cunoscut, dacă aranjamentul era vechi, ce ţări cunoscuseră. Aenon răspundea simplu, cu o înțelepciune modestă, dar de fiecare dată gesturile, ochii şi zâmbetul îi aduceau un aer de mare cărturar.

Familia Sabin, de la masa alăturată, privea dialogurile cu invidie stinsă. Un nepot al lor trebuia să fie cel ales, iar acum lăudau un străin. Însă respectul formal îi împiedica să zică ceva.

În ansamblu, o balanță perfectă se creionase: Aenon purta în răspunsuri înţelepciunea ce-l caracteriza, concisă şi filtrată, iar Kaelion îi lăsa oportunitatea de a străluci în prim plan. Proaspeții logodnici pășeau cu alură de regali în convorbiri. Printre străini, Aenon era perceput ca un intelectual cu accent londonez educat.

Planificaseră să se întoarcă la masa Serth-Vale când, ca din senin, ușile de la intrare se deschiseseră din nou. Spre surpriza generală, în sală înaintau zâmbitori și îmbrăcați la patru ace doi bărbaţi bine cunoscuţi: Alan și Tony Bond. Atmosfera veselă se rupse într-un tremur de spaimă egală cu uimirea.

Alan, îmbrăcat într-un frac şi un papion în nuanţă de roșu cărămizie, părea că şi-a pierdut din gravitatea de altădată. Tony, un fel de sprijin plăcut în brațul său, stătea drept, purtând un costum cu vesta asortată și o cravată îndrăzneață. Jena devenea vizibilă pentru toţi, tensiunea crescând cu fiecare pas pe care îl făceau spre Kaelion. Îndrăznea bărbatul acesta să vină aici??

Mulţi îşi aduceau aminte scandalul din urmă cu câteva săptămâni, adevărat titlu de bârfă ce ţinuse agitată lumea. Când mii de cuvinte nepuse la socoteală îşi lăsaseră urma, venirea nepoftiţilor Alan şi Tony era un afront necuvenit, un afront ce plutea în aer amenințător. Chipurile unora se întunecară, iar şoaptele începeau să umple colţurile.

În mijlocul privirilor reci şi aspre, Kaelion rămase de gheaţă. Faţa era netedă ca marmura de Carrara, fără vreo tremurare. Nu făcea vreun gest care să dovedească supărare. Privi intrarea lor cu atâta calm, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic ieşit din comun, apoi se aşeză un pas înainte, în zâmbet arogant reţinut:

– Bine aţi venit, domnilor. E o onoare neprevăzută să vă avem printre noi.

Cuvintele lui erau tăioase, dar glasul lui părea un diplomat desăvârşit. Invitaţii priveau scena cu ochi mari, convinși că urmau momente incendiare. Dar Kaelion continua să trateze lucrurile ca pe o formă de teatru social unde el juca rolul principal.

Alan Bond râse gomotos și îl pocni uşor pe Kaelion pe spate, spunând cu haz:

-Șmecherule, se putea să lipsim de la logodna ta?

Apoi se întoarse spre Aenon care nu știa cine sunt cei doi ce păreau destul de apropiați de Kaelion.

–Ne prezinți acestei frumuseți? Dar știu că nu ai așteptat degeaba marea iubire. Cum se numește scumpetea asta?

Aenon strânse în fugă mâna lui Alan cu delicatețe, semn că ceva mai feroce era îngropat sub politeţea compusă.

– Eu sunt Aenon Vale.

Când Aenon întâlni strânsoarea celuilalt bărbat, pe faţa lui Tony se zări un tremur neașteptat: mâinile i se lăsară depășite de o emoție rară, o teamă tăcută. “Maimuţoiul”, cum îl poreclise mai demult, era de o frumuseţe… uluitoare, dincolo de orice așteptări. În inima lui fu pălmuit de o mirare amestecată cu admiraţie.

Tony nu mai căută politețea. Cu privirea încă lipită de Aenon, îl salută scurt pe Kaelion:

– Felicitări pentru logodnă.

– Mulțumesc… un compliment frumos într-un moment potrivit, zâmbi rece Kaelion.

Tony se aplecase ușor spre Kaelion când acesta îl prezentase pe Aenon. Inima îi tot tremura, de parcă înghițise praf de stele. Cât despre Aenon, Tony încercă să-și îmblânzească expresia: în realitate, așteptările îl făcuseră să se pregătească să întâlnească un om oarecare, nu un bărbat cu un chip de magistru antic. Ochii lui albaștri cu irizări verzi și trăsăturile simetrice îl uimeau și-l puneau într-un fel de stare proastă amestecată cu fascinație.

Alan îl împinse ușor pe Tony spre masa din capăt. Chelnerii îi aşezară un loc special improvizat pentru ei doi, semn că, deşi nepoftiți, organizatorii îi tratau cu curtoazie.

În noapte, sala prinsese nu doar aroma felicitărilor şi a şampaniei, ci şi un strat auriu ascuns sub tensiunea unor secrete neliniştitoare. Sub strălucirea solemnă a candelabrelor de cristal, un viitor de putere şi jocuri tacite îşi trasa reperele pe chipurile tuturor. Dar nimeni nu putea întoarce pagina destinului odată ce culisele vieţii deveniseră scene.

……………

Petrecerea era în toi, se pregătea servirea primului fel de mâncare, când Aenon se scuză. Se îndreptă spre baie. Kaelion discuta frenetic cu un patron de Companie petrolieră și nu-l văzu plecând.

Coridorul lateral al sălii festive era aproape pustiu, luminat discret de aplice aurii care se reflectau în oglinzile înalte. Marmura rece amplifica fiecare pas într-un ecou ușor întârziat, în timp ce muzica din sală ajungea aici estompată, ca și cum lumea de dincolo ar fi aparținut unui alt plan, mai îndepărtat, mai puțin real.

Aenon împinse ușa băii cu un gest calm, păstrând aceeași stăpânire elegantă care îl însoțea pretutindeni, și își acordă câteva momente de liniște, lăsând agitația salonului să se decanteze în tăcere. Terminase, dar în clipa în care întinse mâna spre ușa cabinei pentru a ieși, pași grăbiți răsunară în încăpere, oprindu-l instinctiv înainte de a face orice mișcare.

Vocea lui Kaelion se auzi clar, rece, tăioasă.

– Ce cauți aici? Nu te-am invitat.

Aenon rămase nemișcat, simțind cum întreaga lui atenție se ascuțea fără efort, în timp ce ușa principală se închise cu un sunet discret.

– Dragule, ai îndrăznit să nu mă inviți la logodna ta? Așa răsplătești tu serviciile mele decenale?

Vocea lui Tony Bond răsunase languroasă și fu urmată imediat de o mișcare mai apropiată, mai abruptă, de zgomotul clar al unui corp împins și de respirația apropiată care umplu spațiul uneia dintre cabine cu o tensiune greu de confundat.

– Dragule, lasă-mă să-ți fac un cadou.

Aenon nu vedea, dar înțelese, fiecare fibră din el înțelese ce se întâmpla fără să aibă nevoie de confirmare.

Deci acesta e amantul lui.

Gândul căzu adânc, undeva în cavitatea inimii provocând o zdruncinare a conștiinței.

– Termin-o cu prostiile , ți-am spus să stai cuminte până după nuntă și tu ce faci? Cauți să mă provoci? Lasă-mă…ah, nu…ia gura de pe el…nu…nu vreau…

– Ba vrei…mhm…mmmh…vrei… hai, fute-mi gura….mmmhh….mm…adânc…fu….mmmmhhh…

Tăcerea care se așeză după acele sunete nu era una obișnuită, ci densă, strânsă, aproape vie, iar în acea liniște, ritmul respirației, modificarea aerului, apropierea corpurilor sugera fără echivoc ceea ce se întâmpla.

Aenon închise ochii pentru o clipă și un fior îi traversă trupul, nu din rușine, ci dintr-o ruptură interioară precisă, controlată. Simți durere, simți ca și cum era murdărit, pângărit,  deși fusese deja pus în temă de mama lui Kaelion, și parcă nu mai reușea să aspire atomii de oxigen din aer.

Ar fi putut măcar să respecte seara logodnei…ce fel de om e ăsta?

Feromonii lui, acea aromă rară de anemonă de mare, izbucniră fără avertisment, nu ca o mângâiere, ci ca o vâlvătaie subtilă, dar imposibil de ignorat pentru oricine era suficient de sensibil. Erau feromoni supresori, care apărau corpul bărbatului Omega învelindu-l cu o vestă de salvare invizibilă. Deschise ușa cabinei și dispăru într-o secundă.

În cabină, Kaelion încremeni pentru o fracțiune de secundă, pierindu-i pofta de ejaculare. Își retrase penisul și-l împinse violent pe Tony care se izbi cu spatele de peretele lateral, căzând în fund. Respirația lui Kaelion se modifică imperceptibil, un mușchi îi tresări în maxilar înainte ca vocea lui să coboare, aproape imperceptibilă, dar clară:

– Nu simți?

O pauză scurtă se strecură între ei, după care vocea lui Tony, ușor iritată și absorbită de moment, răspunse fără să acorde importanță:

– Ce să simt…dragule…?

Un râs scurt, abia șoptit, însoți replica, iar apoi adăugă cu aceeași nonșalanță:

– Lasă asta… hai…vino…concentrează-te…dragule…dragule…

Dar ceva se schimbase deja, Kaelion nu mai era prezent în acel moment în același mod, privirea lui ridicându-se ușor, atenția mutându-se complet, concentrată asupra aerului, asupra mirosului, asupra acelei note inconfundabile de anemone, pe care o sesizase deja la acel bărbat ce devenise logodnicul lui. Simți cum feromonii lui de chihlimbar gri aspirau valuri supresoare de anemone marine enervate. Acestea îl loviră direct în plex creând o neliniște ciudată în piept. Parcă era scufundat cu capul într-o anemonă uriașă care voia pur și simplu să-l devoreze.

Își retrase din nou corpul cu o mișcare controlată, aproape violentă prin precizie, iar sunetul discret al țesăturii și al unui gest rapid trădă revenirea instantanee la ordine, în timp ce Tony protestă ușor, surprins de schimbare:

– Ce faci…? Chiar nu e corect. Vrei să mi-o tragi în fund? Sunt curva ta dacă vrei , hai , una mică, am gel și prezervative…

Kaelion își aranjă hainele fără grabă, fiecare gest fiind exact, calculat, iar vocea lui deveni glacială, lipsită de orice urmă de indulgență:

– Ți-am spus că nu erai invitat.

O pauză scurtă căzu între ei, iar apoi, mai jos, mai tăios, continuă:

– Ce cauți de fapt aici?

Tony nu răspunse imediat, iar pentru prima dată în acea seară echilibrul dintre ei se fisură ușor, controlul deplin al situației alunecând din mâinile lui.

Kaelion nu-l privi, însă continuă cu aceeași răceală implacabilă:

– Să nu te mai văd până după nuntă….nu…până nu te sun eu…

Cuvintele nu erau ridicate, dar căzură cu greutate, erau lama unei ghilotine, iar după ele se așternu o altă tăcere, diferită, mai tensionată, mai încărcată de sens. Ieși din cabină lăsându-l pe Tony Bond în genunchi. Privirea lui se îndreptă lent spre rândul de cabine, fixă, rece, calculată, iar în acel moment înțelese fără să aibă nevoie de confirmare.

Aenon fusese acolo…auzise…simțise.

Nu reacționă imediat, nu rosti nimic, însă pentru o fracțiune de secundă controlul lui absolut fu obligat să se recalibreze, iar acel moment, oricât de scurt, fu suficient pentru a marca schimbarea.

Își întoarse apoi capul ușor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, și ieși din baie cu același pas sigur, cu aceeași prezență impecabilă, cu aceeași mască perfectă care îi dădea numele de Yeti.

În interior însă, decizia era deja luată, trebuia să-l găsească.

Salonul își reluase ritmul firesc, muzica de cameră curgea elegant peste clinchetul paharelor, iar vocile invitaților se adunau într-un murmur rafinat, atent controlat. La masa centrală însă, acolo unde lumina candelabrelor cădea mai intens și unde privirile se opreau inevitabil, se așezase o liniște diferită, una fină, abia perceptibilă, dar încărcată de tensiune.

Kaelion Serth își reluă locul cu o siguranță calculată, fără grabă, fără vreun gest care să trădeze ceea ce se petrecuse cu doar câteva minute înainte în baie. Își potrivi discret manșetele și lăsă privirea să alunece peste invitați cu acea răceală calmă care îi definea prezența.

Lângă el, Aenon Thalir Vale stătea impecabil, cu spatele drept, cu capul ușor ridicat și cu mâna stângă așezată elegant peste șervetul din in alb, filigranat fin. Degetele lungi erau relaxate într-o poziție care sugera disciplină, nu vulnerabilitate, iar zâmbetul acela discret, aproape academic, rămânea prezent pe buze fără să trădeze vreo emoție.

Kaelion își coborî privirea asupra acelei mâini și, fără să rostească vreun cuvânt, își așeză palma peste ea, gestul fiind lent, deliberat, complet sigur. Palma lui lată acoperi degetele fine ale lui Aenon într-o atingere ce părea să spună:

Ești al meu.

El așteptă reacția acelui bărbat pe care îl cunoștea doar din dosare.

Orice alt Omega ar fi tresărit, și-ar fi retras mâna, ar fi lăsat emoția să-i fisureze postura și ar fi făcut o criză de isterie. Aenon nu se mișcă, nu-și schimbă respirația, nu-și modifică expresia, privirea lui rămase înainte, fixată asupra invitaților. Un zâmbet fin rămase intact, ca o formă de control superior care nu avea nevoie de reacție pentru a exista. Și gest neașteptat, el întoarse mâna și cele două palme se regăsiră față în față ca doi amanți. Apoi, cu mișcări lente degetele bărbatului Omega se înlănțuiră cu degetele bărbatului Alpha. Gestul delicat, chiar dacă era fals, îl surprinse pe Kaelion.

În mintea lui, gândul se contură limpede, rece, aproape satisfăcut: tatăl lui avusese dreptate, acest bărbat se controla cu o precizie rar întâlnită, iar lipsa oricărei reacții nu era slăbiciune, ci forță.

Îl privi cu coada ochiului și pentru o clipă, scurtă și neașteptată, simți un val de admirație, nu numai pentru frumusețea lui, ci și pentru această stăpânire perfectă care nu lăsa loc niciunui accident.

Se aplecă apoi ușor spre el, suficient cât apropierea să rămână invizibilă pentru ceilalți, iar vocea îi coborî într-un registru jos, controlat, lipsit de orice inflexiune inutilă:

– Îți promit că nu se va mai întâmpla să asiști la așa ceva.

Aenon își întoarse capul spre el cu aceeași lentoare calculată, fără grabă, fără surpriză. Ochii lui, acea nuanță de albastru care părea să absoarbă lumina și să o transforme în ceva mai fierbinte, mai adânc, se opriră direct în privirea întunecată și glacială a lui Kaelion.

Nu clipi, nu zâmbi, nu se încruntă, doar îl privi, iar liniștea dintre ei deveni densă, aproape materială.

Când vorbi, vocea lui fu perfect neutră, fără urmă de emoție, fără ridicare sau coborâre de ton, ca o afirmație rostită într-o sală de curs, nu într-o situație încărcată de tensiune:

– Nu înțeleg, despre ce este vorba?

Cuvintele nu respingeau, nu negau, nu acuzau, ci redesenau complet realitatea momentului, refuzând să îi ofere importanța pe care Kaelion o presupunea inevitabilă.

Kaelion îl privi cu atenție și pentru prima dată în acea seară nu mai vedea doar un logodnic potrivit sau o alianță avantajoasă, ci un bărbat a cărui reacție nu putea fi anticipată ușor. Era destabilizat, degetele lui rămaseră încă mult timp înlănțuite cu cele ale lui Aenon. Da…era destabilizat…pentru o fracțiune de secundă echilibrul acelei atingeri nu mai era atât de clar definit precum părea la început.

De la masa lui, Tony Bond avu un gând groaznic.

Aenon Vale…ești mort…