Cele trei mașini negre ale Diviziei Criminalistice așteptau deja în parcarea subterană, cu motoarele pornite și luminile reflectându-se în asfaltul ud ca niște lame reci de metal. Ploaia continua să cadă mărunt afară, lovind intrarea garajului într-un ritm constant, iar aerul mirosea a motorină, arme încărcate și tensiune.
Prima dubă era ocupată deja de echipa tactică. Oamenii stăteau în liniște, îmbrăcați complet în echipamentul de intervenție, cu vestele antiglonț prinse perfect pe corp, căștile pregătite și armele ținute între genunchi. Nimeni nu vorbea inutil înaintea unei descinderi. Singurele sunete erau clicurile metalice ale armelor verificate încă o dată și respirațiile lente ale unor oameni obișnuiți cu posibilitatea morții.
A doua mașină fusese pregătită pentru echipa de suport.
A treia însă, poziționată central, aștepta echipa comandantului Ward.
La câteva secunde după, ușile liftului se deschiseră, iar ei ieșiră împreună.
Cassian conducea grupul cu aceeași prezență rece și perfect controlată care îi făcea pe ceilalți să se dea instinctiv din calea lui. Purta vesta antiglonț peste hainele închise la culoare, iar arma îi stătea prinsă ferm la șold. Părul întunecat îi era încă ușor umed, iar ochii aceia gri-albăstrui păreau acum complet lipsiți de orice urmă de oboseală.
În astfel de momente, Cassian Ward devenea comandantul pe care întreaga divizie îl urma fără să pună întrebări.
Ryan Mercer și Marcus Hale ieșiră imediat în spatele lui, echipați complet, armele deja pregătite, expresiile lor devenind din ce în ce mai serioase pe măsură ce se apropiau de vehicul.
Elian Morel era singurul diferit.
Purta și el vesta antiglonț, însă în locul unei arme avea prinsă de umăr trusa specială de patologie, geanta neagră rigidă care îl urma aproape peste tot la intervențiile importante. Tocul de la șold îi era gol, iar contrastul dintre restul echipei și tânărul medic legist devenea aproape straniu în lumina albă a parcării.
Elian nu părea construit pentru lupte armate.
Și totuși, de multe ori, era omul cel mai periculos dintr-o încăpere.
Ofițerul dubei îi aștepta deja la volan. Cei patru urcară rapid, iar Cassian își puse casca în ureche înainte să vorbească:
– Pornim.
Cele trei mașini se mișcară aproape simultan, ca într-o coregrafie repetată de sute de ori până devenise instinct. Roțile tăiară asfaltul rece și ud, iar girofarele albastre izbucniră în ploaia cenușie a dimineții.
Orașul începea să se trezească lent în jurul lor, însă pentru Divizia Anticriminalistică noaptea încă nu se terminase.
Marcus verifică încă o dată dosarul din mâini înainte să vorbească:
– Version Lane 67, în cartierul de vest, rosti Marcus adresa, iar șoferul aprobă rapid și porni girofarele.
Sirenele rămaseră însă oprite.
Nu voiau zgomot.
Nu încă.
În interiorul dubei domnea acea liniște specifică oamenilor care știau că următoarele minute puteau deveni violente. Ryan își verifica arma metodic. Marcus urmărea traseul pe tabletă. Cassian privea prin parbriz fără să clipească prea des.
Iar Elian…
Elian stătea ușor aplecat în față, cu coatele sprijinite pe genunchi și privirea pierdută dincolo de ploaia care lovea geamurile.
Mintea lui deja lucra, reconstruia, analiza.
Ceva îl neliniștea încă de la morgă.
Și nu știa încă de ce.
Patruzeci de minute mai târziu, mașinile opriră la două străzi distanță de Version Lane 67.
Girofarele fuseseră stinse imediat.
Acum, în jurul lor, domnea o liniște tăioasă, controlată de fiecare pas pe care divizia îl făcea.
Casele din cartierul de vest păreau adormite sub ploaia rece. Ferestre întunecate, străzi goale, copaci care se mișcau lent în vânt.
Prea liniștit.
Cassian coborî primul din vehicul și își fixă privirea asupra casei aflate la capătul străzii.
O casă banală.
Tocmai asta o făcea mai neliniștitoare.
Își apăsă casca discret înainte să vorbească:
– Înconjurăm perimetrul, spuse Ward privind spre toți agenții.
– Scopul este să îl prindem viu, dar nu știm ce ne așteaptă dincolo de linia de atac, așa că fiți pregătiți să folosiți mijloacele necesare prinderii lui. Îl vreau prins, viu sau mort, dar să fie prins, spuse rece Cassian, iar restul doar aprobară.
Ordinele fură executate imediat.
Echipele speciale se răspândiră prin ploaie cu o precizie aproape inumană, ocupând pozițiile stabilite fără să scoată un sunet inutil. Umbre negre printre garduri ude și alei înguste, arme pregătite, priviri atente.
Elian mergea aproape de Cassian, în timp ce Ryan și Marcus acopereau flancurile. Deși era singurul neînarmat, nimeni nu îl lăsa niciodată nesupravegheat într-o intervenție.
Nu pentru că era slab.
Ci pentru că devenise prea important.
Se apropiau lent de casă când Elian încetini brusc, apoi se opri complet.
Sprâncenele i se strânseră ușor, iar ochii lui aurii rămaseră fixați asupra întregii străzi.
Ploaia continua să curgă pe chipul lui palid.
– E prea liniște, șopti el…
Marcus și Ryan își întoarseră imediat privirea spre el.
Elian observa ceva.
Iar ei știau asta.
Cassian îl urmărea atent acum, cu privirea devenită mai rece.
Ryan făcu discret semn spre vehiculul parcat chiar lângă casa suspectului.
O dubă gri, nemişcată.
– Corespunde, spuse Marcus.
Elian continua însă să privească împrejurimile fără să clipească prea des.
Apoi murmură:
– Ceva nu este ok, spuse Elian, iar Cassian se încruntă.
– Ce este Morel? întrebă el atent la expresia aceea de pe chipul lui Elian.
Elian inspiră lent aerul rece și umed.
Și atunci îl simți, foarte slab la început…dar suficient.
Ochii lui se îngustară imediat.
– Nu știu… este un miros în aer…. spuse aproape șoptit Elian, iar Ryan se încruntă spre el.
Marcus inspiră și el mai adânc.
Apoi expresia i se schimbă imediat.
– Și eu simt, spuse Marcus.
Cassian apăsă imediat casca din ureche.
– Așteptați, spuse el rece, iar agenții se opriră brusc.
Întreaga operațiune îngheță instantaneu.
Nimeni nu mai înainta, nimeni nu vorbea.
Elian făcu un pas lent spre casă, iar ceilalți trei îl urmară imediat. Ryan și Marcus aveau armele ridicate și pregătite, verificând constant ferestrele, gardurile și colțurile întunecate ale curții.
Cassian mergea chiar în spatele lui Elian.
Protejându-l instinctiv.
Ploaia lovea vestele antiglonț într-un ritm sacadat în timp ce se apropiau.
Iar mirosul devenea din ce în ce mai puternic.
În apropierea casei, Elian se opri din nou. De data aceasta expresia lui se schimbă complet. Pentru o clipă, ochii lui aurii păreau aproape îngroziți.
– Moarte, șopti el.
Ryan întoarse rapid privirea spre el.
Toată ironia dispăruse complet din expresia lui…acum îl credea.
Elian privi atent împrejurimile și observă acea ușă de lemn ascunsă parțial după niște tufe ude, o intrare exterioară spre subsol.
Ridică lent mâna spre ea.
– Acolo, spuse, mirosul vine de acolo.
Cassian făcu imediat semn agenților, iar echipele își schimbară instantaneu pozițiile, apropiindu-se de intrarea respectivă cu o sincronizare aproape neliniștitoare.
Armele se ridicară simultan.
Siguranțele fură scoase.
Respirațiile deveniră mai grele.
Cassian își apăsă din nou casca, iar vocea lui rece tăie liniștea:
– Pregătiți armele…. Echo 1, descindeți intrarea în casă, Echo 2, eliberați calea spre subsolul acela, spuse rece Cassian.
Echipele se mișcară atât de rapid încât păreau aproape ireale.
Prima echipă intră în casă violent și precis, ușa cedând sub berbecul metalic.
În același timp, echipa a doua forță ușa subsolului și începu coborârea.
Cassian, Ryan, Marcus și Elian porniră imediat după ei.
Dar în momentul în care ajunseră aproape de scările acelui subsol, expresiile lor se schimbară involuntar. Mirosul îi lovi din plin.
Carne putredă, sânge vechi….moarte.
Un amestec atât de puternic încât unul dintre agenți întoarse imediat capul și vomită pe peretele exterior.
Altul își acoperi instinctiv gura.
Numai Elian părea mai puțin afectat.
Chipul îi devenise însă complet palid.
Coborî rapid scările, aproape fără să mai audă ce se întâmpla în jurul lui.
Iar când privirea îi căzu asupra subsolului…ochii lui se îngroziră.
Erau zeci de cadavre.
Unii dintre ofițeri vomau.
Alții vorbeau haotic în căști.
Unii alegeau instinctiv scările înapoi spre exterior.
În schimb, Elian privea moartea direct în ochi.
Cadavrele erau aranjate în linie.
Aceeași semnătură ca trupul găsit în docuri. Desfăcuți de sub stern până la bazin.
Piele palidă, sânge înnegrit, carne deschisă.
Iar în lumina murdară a becurilor din subsol, întreaga încăpere părea desprinsă direct din mintea unui monstru.
Elian făcu încă un pas înainte.
Apoi se opri brusc.
Ochii lui se fixară asupra unuia dintre cadavre.
Și se încruntă.
Pentru că îl recunoscu imediat.
Korr era unul dintre cadavre.
–Ce dracu? șopti Ryan, care veni lângă el și privi îngrozit acea scenă….
Vocea lui păru aproape înghițită de mirosul greu care umplea subsolul și de imaginea grotescă întinsă în fața lor. Până și Ryan Mercer, omul care făcea glume în cele mai nepotrivite momente și care părea mereu prea relaxat pentru meseria lui, rămase fără replică.
În jurul lor, agenții continuau să se miște haotic printre cadavre. Unii vorbeau precipitat în căști, încercând să raporteze situația. Alții evitau instinctiv să privească prea mult trupurile desfăcute. Un ofițer se sprijinea de peretele scărilor, încercând să își controleze greața, în timp ce altul ieșea aproape împiedicându-se spre exterior pentru a putea respira aer curat.
Numai Elian părea complet nemișcat.
Ploaia îi udase hainele, iar lumina murdară a becurilor din subsol îi făcea chipul să pară aproape fantomatic. Ochii lui aurii priveau fiecare cadavru cu o luciditate tulburătoare, ca și cum mintea lui încerca deja să reconstruiască fiecare secundă petrecută în acel loc.
Cassian își încleștă maxilarul privind și el scena. Pentru prima dată de la începutul anchetei, expresia lui părea cu adevărat întunecată.
Nu șocată.
Nu speriată.
Ci furioasă.
În cască se auzi brusc vocea unuia dintre agenții care verificaseră casa:
– Șefu.. liber aici, se auzi.
Cassian nu răspunse imediat.
Privirea lui continua să alunece lent peste subsolul acela care părea desprins direct dintr-un coșmar. Cadavrele erau așezate aproape ritualic, fiecare trup având aceeași tăietură perfect executată, aceeași cruzime metodică și aceeași lipsă de grabă.
Nu era furie.
Nu era panică.
Era artă pentru un monstru.
Elian făcu un pas lent printre trupuri și își opri privirea asupra acelui cadavru.
Expresia i se schimbă imediat.
– Vlad Korr este unul dintre cadavre ,spuse Elian încet.
Liniștea deveni și mai apăsătoare.
Ryan întoarse imediat privirea spre trupul indicat, iar Marcus înjură printre dinți.
Cassian se apropie lent și privi și el cadavrul.
Era Korr.
Aceeași barbă deasă.
Aceeași structură masivă.
Aceeași figură violentă pe care o văzuseră în dosarul primit cu mai puțin de o oră în urmă.
Doar că acum chipul îi era golit complet de orice urmă de agresivitate.
Moartea îl redusese la tăcere.
Marcus își trecu mâna peste față, încercând parcă să proceseze totul.
– Cine naibii a făcut asta?, întrebă șocat.
Elian nu răspunse imediat.
Privea încă subsolul, însă acum expresia lui devenise mult mai rece. Ochii lui se mișcau lent de la un cadavru la altul, iar ceva din mintea lui lega deja firele pe care ceilalți încă nu le vedeau.
În cele din urmă murmură:
– Nu știu, șopti el, dar a vrut să ne inducă în eroare. Acum înțeleg, spuse privind spre acel masacru
Cassian își întoarse imediat privirea spre el.
Pentru o fracțiune de secundă, cei doi rămaseră tăcuți în mijlocul acelui iad, iar între ei trecu aceeași concluzie fără să fie nevoie de explicații suplimentare.
Criminalul îi condusese acolo, le oferise un suspect, le oferise o pistă.
Îi făcuse să creadă că îl vânează pe Vlad Korr.
Dar Korr fusese mort probabil înainte ca ei să primească măcar numele lui.
Totul fusese calculat.
Totul fusese pregătit.
Cassian expiră lent și rece:
– Se joacă cu noi, șopti Cassian
Elian își întoarse privirea spre el imediat.
Comandantul înțelesese exact ceea ce realizase și el.
Nu aveau în față un criminal obișnuit. Aveau în față pe cineva care le anticipa mișcările.
Care înțelegea modul în care gândeau și care, mai grav decât orice, părea să se bucure de asta.
Elian aprobă foarte ușor.
– Da …
Pentru câteva secunde, nimeni nu mai vorbi.
Subsolul continua să miroasă a sânge vechi, carne putredă și moarte, iar becurile murdare pâlpâiau slab deasupra lor, transformând cadavrele într-o imagine aproape ireală.
Cassian își trecu privirea încă o dată peste întregul masacru, apoi vocea lui redeveni rece, precisă și perfect controlată:
– Ok, eliberați zona, Ryan suna la sediu sa trimită morga, ceru el rece și se întoarse ieșind afară
Ryan aprobă imediat și își duse mâna la cască pentru a contacta sediul, în timp ce Marcus începea deja să scoată agenți din subsol.
Elian însă rămase câteva secunde pe loc.
Privea încă trupurile acelea așezate aproape ritualic, iar undeva, adânc în pieptul lui, apărea un sentiment pe care nu îl mai simțise de mult.
Neliniște.
Pentru că omul care făcuse asta nu ucidea doar pentru plăcere.
Urmărea ceva.
Și, fără să vrea, Elian începea să simtă că între el și acel monstru exista o legătură pe care încă nu o înțelegea.
O ,Doamne ,ce masacru!!!Multumesc!
mulțumesc !