Înainte să mă pierzi- Capitolul 26

 

La scurt timp după întoarcere, filmările reîncepură fără răgaz, ca și cum timpul însuși ar fi fost presat să recupereze fiecare clipă pierdută. Așa cum știa deja, Chase era prins în vârtejul muncii de dimineață până seara, fără scăpare. Întârzierea de câteva zile îngreunase programul, iar ritmul devenise aproape nemilos. Oamenii oboseau, pas cu pas, dar niciunul nu îndrăznea să se oprească. Doar Chase părea neatins — aceeași energie, aceeași precizie, ca în prima zi.

Întotdeauna jucase impecabil, dar în ziua aceea strălucea cu o intensitate rară. Regizorul, entuziasmat, aproape că îi respira în ceafă, zâmbind larg și strigând cu o bucurie copilărească:

– Excelentă dublă!

Josh îl privea, ca de fiecare dată, fără să-și poată desprinde ochii. Dar nu era singurul. Privirile tuturor erau atrase de Chase — mai întâi de prezența lui, apoi de felul în care vorbea, se mișca, pășea. Când intra în scenă, aerul parcă se rarefia, iar cei din jur își țineau respirația fără să-și dea seama.

Josh cunoștea prea bine sentimental acela, pentru că și pentru el era la fel.

Chase avea o forță pe care ecranul nu o putea cuprinde pe deplin. Dacă nu ar fi fost actor… ce altceva ar fi putut deveni? Gândul acesta îi revenea lui Josh, aproape cu încăpățânare. Mai ales acum, când Chase părea în cea mai bună formă a lui — era firesc ca toți să fie fermecați.

Chase alerga, ținând-o de braț pe Naomi. Părul îi era răvășit de vânt, jacheta i se deschidea, iar cravata îi flutura liber, ca o umbră a mișcării lui. Părea că o trage pe Naomi după el, protejând-o instinctiv, ca și cum lumea din jur s-ar fi prăbușit în acel moment.

Nu-ți puteai lua ochii de la el.

– E cel mai bun… chiar este, murmură Laura, cu un oftat abia auzit.

– Da, răspunse Josh scurt.

Dar cuvântul îi rămase suspendat, căci un gând neașteptat îl lovi…amintirea unui pat dezordonat, a unei apropieri prea reale. Obrajii i se aprinseră brusc, iar căldura îi urcă până în tâmple. Își acoperi repede gura cu mâna. Din fericire, nimeni nu observase. Toți îl priveau pe Chase.

Acesta își smulse bandajul de la ochi, se opri din alergat și își ridică privirea spre cerul îndepărtat. În clipa aceea, lumea parcă încremeni. Totul se suspendă într-o liniște stranie, iar Chase rămase singur, dezvăluit, exact așa cum era.

– Tăiați! Perfect!

Strigătul regizorului rupse vraja, iar exclamațiile izbucniră din toate părțile. Vântul îi dădu părul pe spate, firele negre i se încolăciră pentru o clipă în jurul degetelor, apoi căzură la loc, cuminți.

Josh oftă adânc.

Și atunci, ca și cum ar fi fost prins în gândurile lui, Chase își ridică brusc capul și îl privi direct în ochi. Pentru o clipă, ezitarea îi încremeni lui Josh respirația. Apoi Chase zâmbi.

Nu doar Josh fu surprins. Murmurele izbucniră în jur, șoptite, neîncrezătoare:

– A zâmbit?
– Serios?
– Chase Miller… a zâmbit?
– Nu se poate…
– Ați văzut și voi?

Vocile se amestecau, uimite, dar nimeni nu știa cui îi fusese adresat acel zâmbet.

Laura clipi des, apoi își întoarse privirea spre Josh, surprinsă — ca și cum răspunsul s-ar fi aflat chiar lângă ea.

– Josh, ce se întâmplă? Nu-mi vine să cred cât de tare te-ai înroșit.

– Da? Ah… da. E cald.

Cuvintele îi ieșiră grăbite, aproape împiedicate. Josh apucă marginea cămășii și începu să o fluture fără rost, ca și cum aerul ar fi putut alunga stânjeneala care îl cuprinsese.

Deși datoria îi cerea să rămână atent, cu privirea fixată asupra clientului său, se întoarse instinctiv cu spatele. Îi era imposibil să-l privească pe Chase. O jenă neașteptată îi apăsa pieptul, făcându-i respirația scurtă.

În urma lui, Chase își recăpătase deja expresia obișnuită,  calmă, distantă, ca o mască perfect așezată, de parcă acel zâmbet nu existase niciodată. Stiliștii se grăbiră să-l înconjoare, mâinile lor pricepute aranjându-i părul, netezind fiecare fir răzvrătit.

Iar Josh nu bănuia nici măcar o clipă că, dincolo de acea aparentă indiferență, privirea lui Chase rămânea prinsă de el, neclintită.

✤✤✤✤✤✤

– Tăiați! Bravo tuturor. Să luăm o pauză.

La cuvintele regizorului, un val de ușurare străbătu platoul. Suspine abia reținute se ridicară din toate colțurile, ca o respirație comună eliberată după ore întregi de tensiune. Filmările începuseră dis-de-dimineață și abia acum, spre finalul după-amiezii, li se îngăduia un răgaz.

În timp ce decorul era pregătit pentru următoarea scenă, oamenii se mișcau mai lent, cu gesturi obosite. Unii își luau sandvișurile, alții se sprijineau de pereți improvizați, încercând să-și adune energia risipită.

Josh, profitând de pauză, se gândi să arunce o privire în jur. Schimbă câteva vorbe cu Laura, apoi se întoarse, și, aproape imediat, îi auzi vocea.

– Oh, unde a plecat domnul Miller?

Instinctiv, își întoarse capul. Dar, înainte să apuce să vadă ceva, o mână îl prinse brusc de braț și îl trase cu forță. Totul se întâmplă atât de repede, încât nu avu timp să reacționeze. În clipa următoare, se trezi împins în spatele unei clădiri de pe platou.

– …!

Reflexul îi aprinse sângele, era gata să lovească. Dar, în ultima clipă, recunoscu prezența. Chase îi prinse brațul, oprindu-l. Și, fără niciun avertisment, distanța dintre ei dispăru.

Un contact neașteptat, fierbinte, un parfum cunoscut, dulce, îl învălui. Tensiunea din corpul lui Josh se topi aproape instantaneu.

– Ah…

Respirația i se frânse, ieșind în valuri scurte. Îl apucă pe Chase, aproape disperat, ca și cum acel moment ar fi fost singurul real. Gesturile deveniseră grăbite, încărcate de o nevoie tăcută, reprimată prea mult timp.

Brațele lui Chase erau puternice, apăsătoare, ținându-l aproape, fără ezitare. Apropierea devenea amețitoare, dar Josh nu se retrase — dimpotrivă, se agăță mai mult, pierzându-se în intensitatea clipei.

Respirațiile lor se amestecau, calde, sacadate.

– M-ai văzut?  murmură Chase, vocea lui joasă, vibrând de emoție.

Fiecare cuvânt părea să lase urme.

– Ha… Te-ai uitat la mine?

Întrebarea îi atinse ceva adânc. Josh își înfrână impulsul de a răspunde prea sincer, de a spune mai mult decât ar fi trebuit.

– Asta… e meseria mea.

– Minți.

Cuvântul veni însoțit de un zâmbet abia schițat, dar imposibil de ascuns. Josh îl simți mai degrabă decât îl văzu. Și, fără să-și mai ascundă reacția, zâmbi și el, înfășurându-și brațele în jurul taliei lui Chase, ca și cum ar fi vrut să-l țină acolo, departe de restul lumii.

Sărutul continuă și partea de jos se ridică rapid încălzindu-l. Josh înghițit saliva amestecată, apoi își mișcă mâna și o duse pe fruntea lui Chase.

– Nu.

Chase șopti între respirații puternice:

– La naiba, nu acum.

Tot ce putea face era să-l sărute.

Profitând de scurta pauză dintre buzele lor, cei doi se priviră cu nerăbdare. Fața înroșită a lui Chase îi trăda dorința. Și lui Josh i se umpluse mintea de corpul gol al lui Chase.

Aproape că-i venea să-i spună să fugă împreună.

Dacă nu s-ar fi grăbit să-și suprapună buzele, l-ar fi sedus. Josh se gândi că fusese un noroc, dar, pe de altă parte, simțindu-se plin de remușcări, își împleti limba cu cea a lui Chase.

Era mai degrabă trist că nu putea să-i simtă corpul imediat. Mâna care fusese împinsă înăuntru prin jachetă urcă pe cămașă și simți pielea goală. Chase gemu adânc și nu se putu abține să-i apuce fesele.

– Joshua.

De îndată ce-l strigă pe nume, Josh își opri respirația.

Chase șopti, simțind o furnicătură în urechea care nu era acoperită de căști.

– Întoarce-te.

Ceea ce încerca să facă era evident. Josh știa prea bine că răbdarea lui Chase se epuizase. Se gândi și el că trebuia să-l oprească, dar, desigur, nu putea să-i reziste. Era și el la un pas de nebunie și se gândi că va înnebuni dacă nu va face nimic. Iar acum ceea ce își dorea era chiar în fața lui. Nu era niciun motiv să se refuze.

Josh îi mușcă buza inferioară lui Chase, se întoarse cu spatele așa cum i se ceruse.

Chase mormăi cu voce tare, văzând cum se dezvăluia în fața lui spatele elegant al lui Josh.

– … Ugh.

Mâini mari îi apucară șoldurile. Josh inspiră și își lipi mâna de perete. Chase își lipi corpul în spatele lui și îi apucă sfârcul prin cămașă.

După ce petrecuseră toată noaptea împreună, bărbatul părea să fi înțeles totul despre Josh. Mai ales, știa foarte bine că talia lui Josh tremura doar dacă îi apuca ușor sfârcurile și le răsucea puțin. Încă o dată, genunchii lui Josh seînmuiară. Dacă Chase nu l-ar fi prins repede de spate, probabil ar fi căzut pe jos. Era prima dată când descoperise că sfârcurile lui erau atât de sensibile.

Capul lui părea îmbibat de parfumul și sperma lui lui Chase. Josh abia se ridică cu picioarele tremurânde, gâfâind. Cu un braț în jurul taliei lui, Chase își mișcă cealaltă mână și frecă puternic sfârcul prin pânza subțire.

– Ahhh…

Chase șopti din spate cu un geamăt aspru:

– Josh, te-ai lubrifiat?

Era adevărat. Partea de jos a lui Josh era deja udă leoarcă. Chase spuse, frecându-și nasul de gâtul lui:

– Dacă nu vrei să-ți rup pantalonii, n-ar trebui să ți-i dai jos?

-…

– Joshua? îl întrebă Chase pe Josh, care nu putu răspunde.

– E în regulă să te freci peste pantaloni?

Își frecă semnificativ partea de jos.

Imediat gaura reacționă și Josh nu mai putu rezista și începu să-și desfacă singur pantalonii.

Sunetul metallic se prelungi mai mult decât de obicei, deoarece mâinile tremurânde nu funcționau cum trebuie. În momentul în care reuși să-și desfacă cureaua și să coboare fermoarul, mâna lui Chase intră în chiloți.

– …Uh.

Josh, fără să-și dea seama, își mușcă buzele și își ținu respirația. Curând buzele lui Chase îi atinseră ceafa, apoi degetele lui apăsară ușor pe orificiul din spate. Sunetul de lichid care-I ieșea de acolo îi răsună în Ureche și-l făcu să se simtă jenat.

Chase își împinse deliberat degetele lungi până la capăt, îndoind articulațiile adânc. Senzația atingerii interiorului delicate de capătul tare îi încețoșă mintea lui Josh pentru o clipă. Abia atunci își dădu seama că ejaculase într-un mod atât de absurd.

– Nu e prea repede? întrebă Chase cu un zâmbet.

Vocea Laurei părea să se audă de departe. Chase suspină iritat și își scoase pantalonii. Sunetul fermoarului coborât rapid continuă și o bucată de carne fierbinte îi atinse fundul.

-… Ahhh!

Sub presiunea bruscă, Josh își mușcă buzele. Apoi, Chase îi cuprinse întregul corp.

Imediat, Chase începu să își miște șoldurile.

Fierbinte.

Penisul fierbinte freca violent peretele interior și împingea înăuntru. Josh nu putea scoate niciun sunet din cauza presiunii imense. Din gura lui larg deschisă,se auzea doar sunetul respirației. Chase îl strânse pe Josh din spate, punându-și mâinile peste mâinii lui și împletindu-le. Doar gâfâia în urechile lui și își mișca șoldurile, cu tot corp încordat.

– Ah, ah, ah.

Chase îi gâdila gâtul cu suflarea fierbinte, iar în curând  strânse din dinți și îl mușcă de gât pe Josh.

– Uh-huh….

Josh gemu puternic și închise ochii. Bărbatul care se legăna ca un nebun se opri brusc din mișcare.

– … Ah.

Cu un suspin profund, Chase ejaculă în Josh. Sperma fierbinte i se răspândi pe tot abdomenul și, în același timp, Josh se îmbătă de aroma dulce a feromonilor și ejaculă și el.

– Ah, ah.

Când bărbatul se retrase, Josh pur și simplu se sprijini de perete și se prăbuși.

Respirând sacadat, Josh înghiți saliva uscată. Chase îl privi și începu să-și aranjeze pantalonii. Privirea lui rătăci încet de la fața lui înroșită, ochii întunecați și buzele umede până la ținuta lui dezordonată, apoi la el și la fluidele corporale ale lui și ale lui Josh care se amestecaseră și se scurseseră pe partea inferioară a corpului.

Chase, care revenise la forma sa perfectă, își dădu părul la o parte cu un suspin. Apoi îngenunche în fața lui Josh, care doar îl privea. Îi mângâie ușor fața și își înclină capul. Josh deschise ochii și buzele lor se atinseră. Fu un sărut dulce, complet diferit de cel anterior. După ce își lipi ușor buzele de ale lui și le linse, Chase ridică capul cu o expresie de regret.

– Trebuie să plec…

Vocea lui purta o umbră de regret, abia ascunsă.

– Știu.

Josh încuviință încet din cap, fără să-l privească.

– Haide… du-te.

Pentru o clipă, Chase păru că vrea să mai spună ceva, să mai rămână, să mai lege acel moment de încă un cuvânt. Dar Josh îl împinse ușor de umeri, grăbit, aproape temător. Vocea Laurei se apropia tot mai mult, tăind liniștea cu pași grăbiți.

Fără tragere de inimă, Chase își înăbuși un blestem printre dinți, apoi se întoarse și dispăru.

– Oh, Doamne, domnule Miller! V-am căutat peste tot! Eram îngrijorată…

Vocea Laurei ajunse până la Josh, clară pentru o clipă, apoi se îndepărtă treptat, estompându-se în zgomotul platoului. Era limpede că îl prinsese din urmă și nu avea de gând să-l mai lase.

Liniștea care rămase în urmă deveni apăsătoare.

Josh expiră adânc.

– Serios… murmură el în gol.

– Să te ascunzi într-un loc ca ăsta…

Își trecu o mână peste față, simțind căldura care încă nu-i dispăruse.

– Nici măcar în adolescență…

Vocea îi era joasă, aproape rușinată, ca o confesiune pe care nu voia să o audă nimeni.

Și totuși, un gând îi aduse o urmă de alinare,  nu era singurul care își pierduse cumpătul.

Josh scoase o batistă, se șterse și își puse hainele. Abia după ce oamenii se adunaseră deja lângă platou își scoase hainele murdare și ieși.

Mirosul lui Chase probabil că impregnase tot corpul lui Josh pentru că tocmai făcuseră sex.

Gândul acesta îi trecu rapid prin minte, ca o idee pe care ar fi trebuit s-o prevadă din timp. Ar fi fost mai prudent să ia medicamente dinainte, pentru orice eventualitate. Cu acest regret în minte, Josh își grăbi pașii.

Se întâmplă însă ca Seth să fie exact acolo unde, în mod normal, ar fi trebuit să ajungă Josh după încheierea turei. Încercând să evite poziția obișnuită, Josh își căuta în grabă o scuză potrivită — ceva suficient de convingător pentru a-și justifica plecarea. Dar, înainte să apuce să rostească vreun cuvânt, Seth își întoarse brusc privirea și intră direct în câmpul său vizual.

Josh se opri pentru o clipă.

– Uh…

Exclamația îi scăpă fără voia lui. În același timp, Seth îl observă și clipi surprins. Apoi își schimbă direcția și porni spre o blondă elegantă din apropiere. Femeia își întoarse repede capul și îl salută, iar Seth îi răspunse firesc, ca într-o conversație obișnuită.

Josh îi urmări nedumerit.

Cei doi schimbară câteva cuvinte, apoi Seth își văzu de drum, lăsând-o pe femeie să-l urmeze.

Privind silueta ei care se îndepărta, Josh își înclină ușor capul, confuz.

„De ce e Emma aici?”

✤✤✤✤✤✤

– Deci nu e nimic în neregulă cu starea domnului Miller?

Laura încuviință din cap la întrebarea Emmei, fără ezitare.

– Mă surprinde că se simte atât de bine, adăugă regizorul cu un zâmbet ușor amar.

Era încântat că putea filma totul în trei zile.

– Desigur… având în vedere situația lui actuală.

Făcu o pauză scurtă, apoi continuă:

– Te rog, spune-i domnului Pittman că lucrurile merg conform planului.

– Bine, răspunse politicos Emma și se întoarse după un scurt salut.

Așa cum spusese Laura, atmosfera de pe platou era surprinzător de bună. Din locul în care privea, Chase părea complet absorbit de rol, ca și cum nimic altceva nu ar fi existat în afara scenei.

„În ritmul ăsta, filmul va avea un succes sigur”, își spuse Emma. Poate chiar avea să închidă și controversele din jurul distribuției.

Își ajustă pașii, gândindu-se la raportul pe care trebuia să-l transmită mai departe.

Când se termină scena, vocea regizorului răsună puternic:

– Gata, pentru azi am terminat!

Un val de ușurare se răspândi printre oameni. Umerii obosiți ai echipei se relaxară, iar zgomotul activității încetini treptat. Regizorul, însă, părea mai energic ca oricând.

– N-avem nimic de tăiat azi! Exact ce voiam! E perfect! Uitați-vă la imaginea asta!

Vorbea cu o exuberanță care contrasta puternic cu oboseala celorlalți.

Emma se întoarse, dar se opri brusc.

Se lovi de cineva.

– Emma.

– Josh!

Îi rosti numele rapid, apoi își aruncă privirea în jur. Din fericire, personalul era ocupat cu strângerea echipamentului și nimeni nu părea atent la ei.

Josh îi făcu un semn scurt din cap.

– Urmează-mă.

Emma îl privi suspicioasă, dar îl urmă fără să mai protesteze. Când rămaseră singuri, izbucni imediat:

– Ce s-a întâmplat? De ce mă aduci aici? Ce a mai ordonat Pittman?

Josh ezită. Locul în care ajunseseră era prea apropiat de amintiri recente, prea încărcat de ceea ce încercase să îngroape în tăcere. Dar nu exista alt spațiu liber.

– Ce faci aici, dintr-odată? repetă el.

– E ceva legat de Pittman?

Emma își încruntă sprâncenele.

– Da. Dacă nu, de ce aș fi venit până aici? Am auzit că Miller a fost atacat. Sunt aici să verific dacă există vreo problemă legată de incident.

– Înțeleg.

– Și am vrut să văd și eu situația.

Josh încuviință ușor și își coborî privirea. Chipul surorii sale îi trezi, fără să vrea, o altă imagine — suprapuneri de amintiri, fragmente care nu-i aparțineau în întregime, dar pe care nu le putea ignora. Gândul la Isaac îi trecu fugitiv prin minte, tulburându-i liniștea.

Știa că nici el nu era în măsură să citească inimile altora, deși uneori credea contrariul.

Poate că Emma avea motivele ei de prudență. Poate că greșise mai des decât voia să admită.

Gândul îl apăsă mai mult decât se aștepta.

„Când ai de gând să fii curajoasă?” ar fi vrut să spună, dar nu o făcu.

Emma îl privi brusc, tensionată.

– Ce-i cu expresia asta? Ce vrei să spui?

Josh își întoarse rapid fața.

– Nimic… doar că a trecut mult timp de când…

– …Ce?

Privirea ei deveni imediat atentă, tăioasă.

El își schimbă tonul rapid, ca și cum ar fi aruncat gândul undeva departe.

– Am întâlnit pe cineva. Pe Yeonwoo.

– Ah, serios? Atunci nu mai trebuie să-ți trimit mesaj.

– Asta e tot?

Emma dădu din cap, calmă, dar Josh simți cum neliniștea i se adâncește în piept, fără un motiv clar pe care să-l poată numi.

– Cum se simte?

Emma răspunse după o clipă de ezitare, cu o indiferență studiată, ca și cum ar fi cântărit atent cât să dezvăluie.

– Păi… e de treabă. Un șef bun. E foarte atent.

– Părea cam plictisitor, comentă Josh, încercând să o provoace ușor, să vadă dacă reacționează.

Așteptă. Dar Emma nu se clinti. Dimpotrivă, îi luă apărarea lui Yeonwoo cu o naturalețe care îl surprinse.

– Dar dacă te porți cu el cum trebuie, chiar se poartă bine. Săracul…

Josh rămase tăcut. Nu mai avea nimic de adăugat. În loc de cuvinte, o trase spre el și o îmbrățișă brusc.

Emma înțepeni instantaneu.

Josh nu spuse nimic. Îi mângâie doar ușor spatele, într-un gest simplu, aproape absent, dar plin de înțeles. După câteva clipe, îi dădu drumul.

Emma evita privirea lui, ușor stânjenită.

El îi atinse nasul cu două degete, apoi, fără avertisment, o sărută scurt pe obraz.

– Dacă ai vreodată nevoie de ajutor… spune-mi. Sunt de partea ta.

– …Mulțumesc, dar sper doar să nu o dai în bară.

Pentru o clipă, Josh o privi în tăcere. Emma nu lăsa niciodată garda jos până la capăt,  nici măcar în astfel de momente.

Zâmbi slab, amar.

O însoți până la mașină și își luă rămas bun.

– Să luăm cina împreună cândva.

– Da… dacă nu ești ocupat. Liderul echipei e pe cale să demisioneze.

Vocea ei avea aceeași notă obosită, ușor tăioasă, care îl apăsa mai mult decât ar fi vrut să recunoască.

Apoi, după o pauză, adăugă:

– Miroși a feromoni de la Miller, Josh. Ar fi bine să iei medicamentul înainte să te afecteze. Nu le pasă de mediu, pur și simplu îi împrăștie.

Josh ridică ușor din sprânceană, dar nu comentă.

– Mă duc să mănânc, răspunse calm.

– Atunci e bine.

Emma îi făcu un semn scurt și se îndepărtă.

– Te sun.

Și dispăru.

Rămas singur, Josh privi pentru o clipă ceașca de ceai din fața lui. Liniștea îi apăsa umerii mai greu decât conversația de dinainte. Oftă, apoi lovi ușor podeaua cu vârful pantofului, iritat de ceva ce nici el nu știa clar..

✤✤✤✤✤✤

Naomi, cu șalul aruncat pe un umăr, împrumutat de la un membru al echipei, își întoarse privirea fără să vrea. Îl zărise pe bărbatul care stătea puțin retras, cu ochii fixați într-un punct îndepărtat, ca și cum ar fi fost deconectat de la tot ce se întâmpla în jur.

Îl văzuse toată ziua pe platou — în plină formă, impecabil, fără ezitare. Chiar și când intensitatea mirosului de feromoni crescuse peste nivelul obișnuit, Naomi îl tratase cu aceeași naturalețe profesională. Nu era treaba ei să se implice, atâta timp cât filmările mergeau bine. În mintea ei, Alpha extremi erau oricum instabili în astfel de perioade, era o constantă, nu o excepție.

Dar acum, Chase părea altcineva.

O schimbare subtilă, dar suficientă încât să o neliniștească. Tenul lui era mai întunecat, privirea mai adâncită, ca și cum ceva îl apăsa din interior.

– Ce se întâmplă? întrebă Naomi, fără să-și poată ascunde curiozitatea.

Nu era genul de întrebare pe care să o pună ușor, dar știa că ziua următoare depindea de starea lui. Nu voia probleme în timpul filmărilor.

Chase își întoarse încet privirea spre ea.

Expresia lui nu se schimbase. Calmă, ștearsă, aproape absentă. Aceeași mască pe care o purta mereu, doar că, acum, părea mai grea.

Naomi ridică ușor din sprâncene, evaluându-l.

Atunci el vorbi, fără inflexiune:

– De ce ai o parteneră… și totuși te culci cu altcineva?

Întrebarea căzu brusc, fără ocolișuri.

Naomi clipi, apoi își aranjă șalul cu o liniște calculată, de parcă nu fusese deloc surprinsă.

– Probabil e doar o adiere trecătoare.

– Adiere?

– Da. Te joci cu focul în vacanță, nu? răspunse ea simplu, ca și cum explica un lucru evident.

Tăcerea care urmă fu densă.

Chase rămase nemișcat, privind fix același punct, de parcă răspunsul ei nici măcar nu fusese auzit cu adevărat.

Naomi își întoarse capul instinctiv, urmărindu-i direcția privirii.

Nu era nimic acolo.

Doar mișcarea obișnuită a platoului: membri ai echipei grăbiți, lumini care se sting, gărzi de corp în pozițiile lor. Nimic care să justifice acea concentrare tăcută.

Și totuși, Chase continua să privească exact acolo, ca și cum vedea ceva ce nimeni altcineva nu putea vedea.

✤✤✤✤✤✤

Rulota lui Chase era amplasată mai departe de platou, la cererea expresă a acestuia. Separată de celelalte spații de cazare și de forfota echipei, părea aproape izolată în peisaj, ca un punct retras în afara lumii filmului. Din acest motiv, era deja o rutină ca, pe durata odihnei sale, cineva să fie mereu de gardă — o prezență discretă, așezată în apropiere.

În ziua aceea, rândul le revenise lui Mark și Isaac. De obicei, rulota era supravegheată inițial de Seth, cel desemnat să-l însoțească pe Chase, dar organizarea se modificase între timp, fără explicații suplimentare.

– Vrei să o fac eu?

Seth dădu din cap, spre surprinderea lui Josh.

– El însuși a indicat asta… De ce te-ai înroșit dintr-odată?

– Eh? Ce? Eu… eu?

Josh își feri privirea în grabă, dar reacția îl trăda, chiar și urechile îi erau vizibil colorate.

Înainte ca Seth să apuce să insiste sau să analizeze mai atent, Josh se retrase rapid și își ocupă locul în spatele lui Chase, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Laura verificase programul și plecase deja împreună cu managerul, lăsând în urmă doar liniștea organizată a platoului. În final, rămăseseră doar Josh și Chase.

Merseră împreună fără să schimbe un cuvânt. Doar pașii lor se auzeau, ritmați, pe drumul spre rulotă.

Și totuși, în mintea lui Josh, liniștea era departe de a fi calmă. Gândurile îi reveneau obsesiv la întâmplările recente, la fragmentele acelea absurde, greu de plasat într-o realitate pe care încerca s-o păstreze sub control.

Când rulota apăru în sfârșit în câmpul vizual, Josh își domoli respirația.

Aruncă o privire fugară spre Chase, aproape rușinat, ca și cum ar fi fost prins cu un gând nepotrivit. Dar expresia acestuia nu era diferită de cea obișnuită — calmă, distantă, aproape impenetrabilă.

Josh își întoarse rapid capul.

Grăbi pasul și ajunse primul în fața rulotei, oprindu-se acolo, cu o expresie brusc serioasă, ca și cum întreaga călătorie nu însemnase nimic mai mult decât o simplă rutină de lucru.

– Lasă-mă să arunc o privire mai întâi.

Fără să mai aștepte permisiunea, Josh intră înăuntru,  un gest devenit aproape reflex, o obișnuință formată din repetare și responsabilitate.

Interiorul rulotei era mult mai spațios decât sugera exteriorul ei. Dincolo de intrarea generoasă se deschidea un salon elegant, amenajat cu o discreție luxoasă. În încăperea următoare se aflau echipamente sofisticate, piese de mobilier rafinat și chiar o masă de biliard — un obiect care părea mai degrabă decorativ decât funcțional, ca o prezență străină într-un spațiu de lucru.

Mai departe, bucătăria era complet echipată, cu aparatură scumpă și ustensile perfect ordonate, de parcă nimeni nu le folosise vreodată cu adevărat. În zona alăturată, barul era organizat meticulos: un manual gros pentru prepararea a o sută de cocktailuri, rețete pentru gustări simple și deserturi elaborate, toate așezate ca într-un mic laborator al rafinamentului.

Un frigider compact și o pivniță elegantă completau spațiul, ascunsă discret în structură.

Josh aruncase de multe ori priviri spre acea pivniță. Nu din neatenție, ci dintr-o curiozitate pe care o ținea mereu sub control, ca pe un obicei pe care nu și-l permitea. De fiecare dată își reprima impulsul, limitându-se la verificări rapide, profesionale, ca și cum simpla atenție i-ar fi fost suficientă.

Abia după ce se asigură că dormitorul nu conținea nimic suspect, își ridică privirea și se întoarse spre ieșire.

– Oh, domnule Miller…

Se opri însă pe loc. Chase tocmai intrase.

Era prea târziu ca să mai iasă discret, așa că Josh își drese vocea și raportă formal:

– Nu am observat nimic neobișnuit.

Chase nu răspunse.

Îl privea.

Nu ca înainte, nu cu intensitatea aceea greu de citit din momentele anterioare, ci într-un fel diferit — mai tăcut, mai fix, ca și cum ceva fusese retras din el și nu mai revenise la loc.

Josh așteptă.

Dar liniștea se prelungea prea mult.

Era neobișnuit ca Chase să rămână nemișcat, doar privindu-l, fără să spună nimic. Nu era acea privire emoționată de mai devreme, ci altceva — nou, necunoscut, greu de încadrat.

Josh își încruntă ușor sprâncenele, neliniștit.

Încăperea părea brusc mai mică. Mai tăcută. Ca și cum lumea de afară dispăruse complet, lăsându-i izolați într-un spațiu suspendat.

Josh își simți gâtul uscat.

Ochii lui Chase se îngustară ușor.

Privirea i se fixă, grea, asupra lui.

Josh înghiți în sec.

– Eu…

Încercă să continue, dar cuvintele nu apucară să se formeze.

Chase ridică mâna. Mișcarea fu rapidă. Prea rapidă.

Și apoi… totul se schimbă într-o fracțiune de secundă, fără avertisment, fără timp de reacție. Un pumn zbură fără milă.